Citiți cele mai noi informații din Israel și Ucraina, precum și alte evenimente ale lumii, AICI
27 august 2024 – a 915-a zi a războiului ucrainean, a 325-a a celui israelian
Update 20:25 Cenzura administrației americane Biden-Harris, admisă și de CEO-ul Meta/Facebook, Zuckerberg. Și Facebook se plânge de cenzura exercitată de guvernul Biden. Administrația Biden-Harris a exercitat presiuni asupra concernului numit azi Meta, să cenzureze informații privind Covid 19 în timpul pandemiei, a reliefat patronul FB, Zuckerberg, care a promis că nu va mai accepta ”indicațiile prețioase” ale regimului și nu va mai îndepărta conținuturile de cenzurat. Zuckerberg a declarat de asemenea, într-o scrisoare adresată comitetului juridic al Camerei Reprezentanților, că regretă că n-a protestat mai de mult și că s-a conformat cererilor de cenzură.
Update 20:15 Farhad Alkadi, beduinul luat ostatec de către Hamas, a fost găsit într-un tunel abandonat de teroriști, de către militari de elită israelieni care cercetau zona. Omul era malnutrit și extrem de slăbit și n-a putut ieși fără ajutor din tunel.
Update 20:00 Democrații au înregistrat o pierdere istorică: disidența și defecțiunea lui Robert F. Kennedy jr. RFK, care se bucura ca independent de o susținere de 3 sau 4%, a hotărât la finele săptămânii trecute să se retragă din cursa pentru președinție și să-l susțină pe Donald Trump.
Analiză: De ce? Pentru că marele Partid Democrat, care i-a avut pe tatăl și pe unchiul său ministru al justiției și respectiv președinte al SUA, a devenit, cum a reliefat Kennedy, un “partid al războiului, al cenzurii, al coruptiei, al concernelor farmaceutice Big Pharma, al marilor concerne tehnologice, Big Tech, al marilor agenții guvernamentale și al oligarhiei, ” care ”încearcă să dezemembreze democrația”. Diagnosticul lui RFK e dezastruos și fără vreun drept de apel pentru progresiștii extremiști din jurul Kamalei Harris. Chiar dacă nu-l ajută prea mult pe Trump, voturile pe care i le-aduce RFK ar putea fi decisive în statele-balama.
Update 19:15 S-au împlinit luni 3 ani de la atentatul terorist, islamist, soldat cu moartea a 13 militari americani, în timpul dezastruoasei retrageri a SUA din Afganistan. Președintele Biden a marcat ziua bronzându-se pe plajă. Kamala Harris și-a petrecut timpul plăcut, în întâlniri particulare. Iar candidatul republican la președinție, Trump, vizitând mormintele militarilor căzuți la cimitirul militar Arlington, din Virginia. Familiile soldaților răpuși de teroriști islamici afgani în această catastrofală retragere penru care ar trebui să răspundă echipa Biden-Harris s-au declarat ”revoltate”, potrivit unui reportaj din Free Beacon, de tăcerea administrației americane. Casa Albă nu le-a exprimat nici măcar condoleanțe.
Update 17:30 Armata israeliană l-a salvat într-o operațiune de mare risc pe Farhad Alkadi, un cetățean israelian de origine beduină, tată a 11 copii, răpit de gruparea teroristă Hamas la 7 octombrie dintr-un kibuț atacat în acea fatidică dimineață de sâmbătă. Bărbatul are 52 de ani, este în stare stabilă, și devine astfel primul ostatic israelian salvat dintr-un tunel al Hamas, din fâșia Gaza.
Iată primele momente ale aducerii sale în Israel, după 326 de zile în captivitatea teroriștilor palestinieni. La spital, l-au așteptat cu mare entuziasm o parte din copiii și frații săi.
Alkadi face parte din comunitatea beduină – predominant musulmană – și lucra ca agent de securitate la o fabrică din Kibbutz Magen, una dintre numeroasele comunități agricole care au fost atacate în octombrie anul trecut, relatează Sky News. Purtătorul de cuvânt al IDF, contraamiralul Daniel Hagari a declarat că Farhan a fost salvat dintr-un „tunel subteran în urma unor informații precise”. Hagari a adăugat că Israelul „va urmări întoarcerea ostaticilor noștri prin toate mijloacele posibile”.
Update 11:15 De ce-a masat satrapul bielorus al lui Putin, Lukașenko, trupe la frontiera comună a Belarus cu Ucraina? Nu atât pentru a invada Ucraina, (căci dictatorul se teme să nu fie debarcat și are mare nevoie de militarii proprii) cât pentru a sili armata Kievului să disloce forțe defensive, de care ar avea nevoie Ucraina spre a face față invaziei rusești, relevă o analiză a ISW.
Update 11:00 Două persoane au fost ucise și alte cinci rănite de bombardarea, de către ruși, a unui hotel din Krivîi Rig, informează Kiev Independent. Vor fi severe restricții de aprovizionare cu curent în Ucraina, în următoarele 2 săptămâni. Cele mai intense ciocniri terestre, ruso-ucrainene, au avut loc pe frontul de la Pokrovsk, unde ucrainenii s-au confruntat cu 60 din cele 170 de asalturi și mișcări rusești ofensive. Alte multe înaintări rusești respinse în serie au avut loc pe fronturile de la Kupiansk, Lîman și Torețk, precum și, ceva mai puțin, în Harkiv, lângă Vovciansk, la Siversk, în apropiere de Spirne, Verkhnokamianske și Vyimka, pe frontul de la Vremivka, unde rușii au recurs, în zecile lor asalturi spre sau lângă Vodiane, Vuhledar și Preciystivka, la blindate, precum și la Prydniprovske. (Vezi mai jos, situația militară).
Update 10:45 Israelul trimite un milion două sute de mii de vaccinuri antipoliomelită în Gaza, în cooperare cu OMS și UNICEF. Demersul e menit să protejeze populația palestiniană din Gaza de această boală.
Vârstă cristică a Basarbiei post-sovietice. Republica Moldova aniversează astăzi 33 de ani de la eliberarea ei de sub jugul sovietic și comunist.
Update 10:30 Iranul pare să fi acceptat cererile occidentale de a se abține de la declanșarea unui război regional. ”Riscul” acestuia ar fi ”scăzut”, a afirmat generalul Charles Brown, șeful Statelor Majore Combinate ale SUA, după o vizită în Israel. Administrația Harris nu vrea pentru nimic în lume să fie deranjată în campania electorală de un astfel de război, iar Teheranul își dorește victoria candidatei.
Demnitarul olandez de dreapta, Geert Wilders, liderul din umbră al actualei guvernări de la Haga, a reacționat la crimele teroriste, islamiste, de la Solingen, asumate de ”statul islamic”, cerând expluzarea solicitanților de azil sirieni din Europa, relatează Visegrad 24. Sirienii constituie grupul cel mai amplu de solicitanți de azil. Nu puțini suspecți de terorism din Siria au fost arestați în Olanda.
Organizatorilor festivalului olandez de la Tilburg, al ”Roșcaților” din lume, rudele familiei Bibas le-au cerut să nu-i uite pe roșcații luați ostateci de teroriștii islamiști din Hamas și Johadul Islamic.
Drepturi religioase egale chiar și pentru evrei? Ministrul israelian al securității, Ben Gvir, a provocat o nouă controversă de amploare și s-a văzut criticat de regimul dictatorial saudit, după ce a afirmat că dorește ca evreii să se bucure de drepturi religioase egale cu ale musulmanilor pe Muntele Templului. Ben Gvir vrea ca evreii să se bucure de dreptul de a se ruga pe muntele vechiului Templu al lui Solomon, reconstruit după demolarea lui de către babilonieni și distrus de romani în anul 70. Ministrul a propus construcția în perimetru a unei sinagogi, ceea ce ar modifica actualul status-quo din zonă, care le permite numai musulmanilor să se roage, în special în cele două moschei edificate pe locul fostului Templu evreiesc de la Ierusalim.
Update 09:45 Noi clinici ONU în Gaza. UNRWA a anunțat că „în ciuda provocărilor constante, am deschis patru clinici temporare în sudul fâșiei Gaza și în centrul acesteia. Trebuie să protejăm facilitățile, personalul și pacienții”, afirmă UNRWA declarația agenției fiind reluată de YnetNews.
Președintele Autorității Palestiniene Mahmoud Abbas se întâlnește cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, la Riad, unde Abbas a sosit duminică. Vizita vine la invitația saudiților pentru a discuta despre eforturile de a pune capăt războiului și acordarea de ajutor financiar saudit către Autoritatea Palestiniană.
Update 09:30 Imaginile din satelit obținute de Radio Europa Liberă sugerează că un incendiu din depozitul de petrol continuă să se răspândească la instalația de stocare a petrolului Kavkaz, lângă Proletarsk, un oraș din regiunea Rostov, Federația Rusă, notează Kiev Independent.
Temeri privind masarea de trupe bieloruse la granița cu Ucraina. Kievul a emis un avertisment către Minsk pe fondul acumulării recente de forțe bieloruse la granița cu Ucraina din regiunea Gomel, Belarus. Masarea actuală a Belarusului de-a lungul graniței cu Ucraina este probabil menită să devieze și să întindă forțele ucrainene de-a lungul unei linii mai largi de front, susțin analiștii americani militari de la ISW, întrucât este puțin probabil – spun aceștia – ca forțele lui Lukașenko să invadeze Ucraina din cauza constrângerilor cu care se confruntă dictatorul local.
Update 09:15 Multiple atacuri nocturne asupra Ucrainei. Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât aproximativ 15 drone și mai multe rachete în apropierea Kievului în timpul nopții potrivit lui Serhiy Popko, șeful administrației militare a Kievului. „Tot ceea ce a zburat către capitala Ucrainei a fost distrus”, a spus el într-o declarație pe Telegram.
În total, forțele ucrainene ar fi doborât, potrivit propriilor informații, 60 de drone (iraniene) și 5 rachete lansate de ruși în cursul nopții trecute.
Două persoane au fost ucise și patru rănite într-un atac al Rusiei cu drone Shahed în regiunea Zaporijjia, a anunțat șeful Administrației Militare Regionale, Ivan Fedorov, relatează Ukrinform.
Trupele ruse au atacat satul Myhailivka din regiunea Herson, cu drone kamikaze, lovind clădirea unei instituții de învățământ locală, la prima oră a dimineții. A izbucnit un incendiu, însă nu au fost raportate victime.
Update 09:00 Moscova va continua să redistribuie trupe din zonele cu prioritate mai scăzută din prima linie din Ucraina pe frontul din regiunea Kursk, unde are loc incursiunea ucraineană, notează Institutul pentru Studierea Războiului citat de agenția Ukrinform.
Șeful diplomației UE, Borrell, a cerut ridicarea interdicției utilizării de către Ucraina a armelor occidentale cu rază lungă de acțiune după atacul în masă al Rusiei asupra capitalei și infrastructurii civile și energetice ucrainene de luni, 26 august, informează Kiev Independent.
Situația militară
- Pierderile totale în luptă ale trupelor rusești în Ucraina din 24 februarie 2022 până în 27 august 2024 s-au ridicat la aproximativ 610.100 de militari, inclusiv 1.280 de soldați uciși numai în ultima zi.
- Forțele ucrainene au continuat operațiunile ofensive în zona lor principală din regiunea Kursk pe 26 august, dar nici forțele ruse, nici cele ucrainene nu au făcut progrese semnificative confirmate sau susținute.
- Trupele ruse au avansat recent la nord-est de orașul Harkiv, la nord de Ceasiv Yar, la sud-est de Pokrovsk și la vest de orașul Donețk.
- ISW a evaluat recent că există cel puțin 250 de obiecte militare și paramilitare în Rusia în raza de acțiune a rachetelor ATACMS furnizate de SUA, pe care Casa Albă nu permite ca Ucraina să le folosească pentru a lovi în interiorul Rusiei.
- O navă rusă care transportă rachete de croazieră Kalibr cu o salvă totală de până la 4 rachete a fost observată în Marea Neagră, la primele ore ale dimineții, avertizează Statul Major al armatei ucrainene.
26 august 2024 – a 914-a zi a războiului ucrainean, a 324-a a celui israelian
Update 19:15 Metode antisemite fasciste și naziste la Noul Partid Comunist italian. Formațiunea de extremă stângă a publicat o listă cu 150 de evrei italieni, personalități publice, din presă și mediul politic și de afaceri, pe care i-a calificat (și condamnat) ca ”agenți sioniști”, de ”combătut” (citește, nota mea, ”de ucis”) pentru că ”susțin Israelul”, relevă Israel Hayom. Clasa politică italiană a condamnat la unison, ceea ce, în opinia acestui blog, este o procedură tipic nazistă, fascistă sau legionară, transpusă de comuniști.
Update 18:15 La Deir al Balah, în Gaza, lângă un cărucior de bebeluș, IDf a descoperit rachete teroriste, muniție, veste anti-glonț și cuțite. IDF a distrus un tunel al Hamas de peste 700 de metri. Militarii au eliminat zeci de teroriști.
Update 18:00 Trei oameni au fost înjunghiați la Notting Hill Carnival, cea mai mare serbare în aer liber din Europa. O femeie a suferit răni care-i pun viața în pericol, s-a spus. La Solingen, politicienii din conducerea Germaniei, ai landului Renania de Nord Vestfalia și ai urbei îndoliate au depus flori în memoria victimelor unui islamist care a înjunghiat în numele statului islamic 11 oameni, ucigând trei, la serbarea orașului. Teroristul musulman ar fi trebuit expulzat de mult, dar a fost ținut pe casă și masă plătită de contribuabilii asasinați și de compatrioții lor. Cancelarul care știe că peste câteva zile vor avea loc alegeri în estul țării, s-a declarat furios și vrea să expluzeze mai rapid, precum și să înăsprească regimul armelor, ca și cum reglementările mai severe privind cuțitele ar rezolva mare lucru.
Președintele Ucrainei a cerut din nou Americii și partnerilor să permită forțelor ucrainene să bombardeze obiective militare rusești din spatele frontului. Potrivit președintelui Zelenski, masivul bombardament rusesc de azi (asupra infrastructurii energetice ucrainene) e unul din cele mai ample din tot războiul. Rusia a runcat asupra Ucrainei peste 100 de rachete și circa 100 de drone.
Update 11:00 Cum se ascunde în Gaza șeful terorist al Hamas, Yahia Sinwar? Fugind dintr-un loc în altul îmbrăcat în haine de femeie și speriat de lichidarea de către israelieni a capului Hamas, Ismail Hanyh, și a adjunctului său, Mohamed Deif, relevă un raport reluat de Daily Express și de Jerusalem Post din surse ale serviciilor secrete israeliene. Pentru a primi și transmite informații, Sinwar, (un criminal terorist în masă, interpus al Iranului, nota mea) s-ar ”folosi de curieri umani”, scria recent New York Times. Sinwar, care a preluat șefia Hamas de la Haniyeh, insistă ca un acord de încetare a focului să includă garanții pentru viața lui.
Flagrantă inadecvare a ONU. Ambasadorul Israelului la ONU, Dany Danon, a cerut condamnarea, de către Consiliul de Securitate al organizației mondiale, a Hezbollah, și transpunerea rezoluției ONU 1701, care stipulează dezarmarea grupării teroriști șiite, interpuse a Iranului, din Liban.
Update 10:30 S-au amplificat notabil tensiunile la granița ucraineano-bielorusă, după ce satrapul din Minsk al lui Putin a concentrat noi forțe în zona de frontieră a Belarus. Kievul i-a cerut dictatorului bielorus Lukașenko să fie responsabil și să nu comită ”o eroare tragică” sub influența Rusiei.
În Ucraina au avut loc masive atacuri rusești cu rachete și drone, inclusiv și mai ales asupra capitalei, Kiev. Aprovizionarea cu apă și curent a trebuit întreruptă, pe alocuri, vremelnic. A fost lovit de bombe un bloc de locuințe din Luțk. Explozii au avut loc și în Harkiv. Bombardamentele rusești s-au soldat cu cel puțin trei morți în Ucraina, relevă Kiev Independent. Aviația militară poloneză s-a ridicat de la sol.
În bombardamentul rusesc asupra unui hotel din Kramatorsk, rușii l-au asasinat pe jurnalistul Reuters, Ryan Evans.
Unele pagube se anunță și în Rusia, după un atac cu drone ucrainean la Saratov. În zonă, forțele ucrainene au atacat aerobaza militară rusă de la Engels.
În Kursk, militarii ucraineni au luat 240 de prizonieri de război ruși. Potrivit ISW, rușii au retras trupe de pe fronturile din Harkiv, Siversk și Chasiv Yar (de prioritate scăzută) spre a le disloca în Kursk și a întări în această regiune rusă apărarea Moscovei.
Ieri, ar fi fost uciși 1140 de militari ai mașinăriei de război ruse, afirmă Statul Major ucrainean, reluat de Ukrinska Pravda. Totalul celor scoși din luptă din februrie 2022 încoace s-ar apropia, potrivit acestei surse, de 609.000.
Update 10:00 Consecințe politice germane ale atentatului terorist de la Solingen, comis în preajma alegerilor din trei landuri estgermane: liderul opoziției creștin-democrate, Merz, a cerut stoparea preluării de imigranți din Siria și Afganistan. Alți demnitari creștin-democrați cer închiderea granițelor (larg deschise din 2015 de Angela Merkel). Lidera de extremă stânga a SPD, Esken, crede că închiderea granițelor ”nu e compatibilă cu legile (germane și europene)”.
Analiză: Politicienii germani din establishmentul de stânga au intrat în ”fibrilații” politice și retorice în urma multiplului asasinat islamist de la Solingen, de care profită plenar, înaintea alegerilor din estul Germaniei, partidul de dreapta, AFD. Cancelarul Scholz și premierul renan Wüst se perindă la locul faptei teroristului statului islamic, care a înjunghiat vineri, la serbarea orașului, unsprezece persoane, ucigând trei. Ca de obicei, după asemenea fapte, tot mai frecvente în Vestul corect politic și cu elite culturale și politice docile ideologiei woke, politicienii își pasează unii altora răspunderile, cei federali arâtând cu degetul spre regiuni și viceversa, ori spre funcționarii publici intimidați de dregători și determinați să nu-și facă datoria, în timp ce se înmulțesc masiv cererile de expluzare a islamiștilor și imigranților ilegali. După care se așterne peste crime vălul uitării, iar politicienii trec pe modul ”amnezie”, spre a se trezi, invariabil, cu apeluri isterice la ”unitate” și ”luptă contra urii”, contra ”dezbinării” și contra ”extremei drepte” (uneori inexistente, sau marginale) când se comite o nouă baie de sânge islamistă. Și formatorii de opinie se opun ”temerari” prezumtivilor extremiști. Estimp, teroarea ia amploare, frica și lașitatea la fel, iar societățile, otrăvite dezbinate de neîncredere și incompetență, se destramă, umplându-se de ura și fărădelegea pe care politicienii afirmă că ar face totul să le combată.
Marea Britanie are probleme în a defini ce sunt arme defensive și care ofensive, astfel încât să nu le mai vândă pe cele din urmă Israelului, cum vrea guvernul de stânga instalat la Londra.
A căzut în Gaza sergentul israelian Yehonatan Hazut, ucis de o explozia unei bombe care a rănit alți trei camarazi.
25 august 2024 – a 913-a zi a războiului ucrainean, a 323-a a celui israelian
Update 19:00 Un atac ucrainean în Belgorod pare să se fi soldat cu cinci morți și 12 răniți, iar un bombardament rusesc asupra unui hotel din Kramatorsk, în estul Ucrainei a rănit jurnaliști, unul fiind dispărut sub dărâmături, s-a afirmat.
Update 18:45 Papa Francisc își întărește prietenia cu dictatorul rus, Putin. Suveranul Pontif a condamnat decizia Ucrainei de a interzice activitatea bisericii ortodoxe ucrainene, subordonate patriarhiei ruse. Francis a mai declarat că ”cei care se roagă nu” ar ”comite rău”, uitând de teroriștii islamiști, care se roagă cu ”sfințenie”. Sau de genocidarii fasciști catolici croați. Sau de fasciștii spanioli. Sau de legionari. Probleme mari cu memoria are Papa și când e vorba să-i apere pe creștinii exterminați în Africa, Asia sau aiurea de islamiști.
Ucraina cerut Indiei să înceteze să mai importe petrol rusesc.
Update 10:15 Trupele ruse au avansat, potrivit DeepState, în estul Ucrainei, înspre satele Vodiane, Marynivka, Kalynove, Orlivka, precum și lângă orașul Novogrodivka.
Update 09:35 Rusia a bombardat un hotel din Kramatorsk, rănind un jurnalist străin, relevă Ukrainska Pravda.
În Ucraina s-a anunțat că ar fi fost scoși ieri din luptă 1190 de militari ai Rusiei. Totalul ostașilor Moscovei uciși ar fi trecut de 607.500.
Președintele Ucrainei, Zelenski, a elogiat noua armă ucraineană. E vorba de racheta Palianytsia.
ISW a repetat ceea ce acest blog susține de la începutul actualului război. Și anume, că e crucial ca Vestul să permită Ucrainei să lovească obiective militare rusești situate mult îndărătul frontului, bombardându-le cu arme occidentale. Ucraina ar putea distruge cel puțin 250 de obiective militare rusești în spatele frontului dacă administrația Biden-Harris i-ar permite să folosească rachete americane de tip ATACMS. Dar administrația Biden-Harris nu-i permite. Ziarul britanic The Guardian afirmă din surse proprii că Rusia ar intra în negocieri dacă ar înțelege că forțele ucrainene amenință să bombardeze Moscova și Petersburg. De pildă cu rachete franco-britanice Storm Shadow.
Autoritățile ruse regionale afirmă că Ucraina ar fi lansat un puternic atac asupra regiunii Belgorod, îndeosebi la Rakitnoe.
Ucraina a negat că ar negocia indirect cu Rusia oprirea atacurilor asupra rețelei energetice ucrainene.
Update 09:30 Dictatura venezueleană l-a convocat luni, la interogatoriu, pe González Urrutia, câștigătorul real al alegerilor furate de către dictatorul marxist Maduro. Lidera opoziției venezuelene, Machado, căreia nu i s-a permis participarea la alegeri, a chemat la noi proteste în ziua de miercuri. Comisia Electorală, aflată sub controlul tiranului și aliatului Iranului, Moscovei și Beijingului, l-a declarat pe Maduro învingător al scrutinului, dar fără să publice ”rezultatul” presupus al falsei lui ”victorii”.
Update 09:15 Șeful Pentagonului, Lloyd Austin, a reafirmat, într-un discuție cu omologul său israelian, Yoav Gallant, angajamentul SUA pentru securitatea Israelului. Atacul preventi împotriva Hezbollah a fost însă o acțiune pur israeliană. Interpușii teroriști șiiți ai Iranului au afirmat că, într-o primă parte a ripostei la acest atac, ar fi lansat 300 de rachete și drone împotriva Israelului. Aeroportul din Tel Aviv s-a deschis.
Update 09:05 Cenzură în Franța? Autoritățile franceze l-au arestat pe fondatorul și președintele rețelei sociale Telegram, Pavel Durov. Cel din urmă, cetățean francez, nu s-a supus indicațiilor de cenzură europene. Durov e acuzat de francezi de lipsă de cooperare cu autoritățile și suspectat de complicitate la trafic de droguri și la pedofilie.
Teroristul sirian al ISIS în vârstă de 26 de ani, care a comis baia de sânge de la Solingen, s-a predat ieri seara autorităților, conform informațiilor furnizate Der Spiegel. Islamistul a înjunghiat la petrecerea orașului Solingen 3 oameni și a rănit în parte grav alți 8 nevinovați. ISIS afirmă că asasinul s-ar fi ”răzbunat” pentru musulmanii palestinieni și pentru alți credincioși islamici. Premierul renan Wüst a declarat fapta ”un act de terorism împotriva libertății și securității noastre”. Wüst a mai promis că ”ne vom apăra stilul de viață”, dar n-a precizat cum. Și nici de ce nu s-a făcut acest lucru până acum. În schimb, premierul Renaniei de Nord Vestfalia a lansat un apel la unitate și la luptă contra urii, fără să precizeze la ce ură se referă. Cea împotriva Occidentului? Cea împotriva islamismului și terorismului? Conferința rabinică europeană a condamnat ”recentele atentate islamiste împotriva unor cetățence și cetățeni pașnici și asupra sinagogii din localitatea franceză La Grande-Motte”. Aceste atentate ne ”amintesc puternic că islamul radical susținut și practicat de ISIS, Iran, Hamas și alții nu e mai puțin periculos decât agresiunea rusă împotriva Ucrainei”, relevă Conferința.
În Rusia, un deținut dintre teroriștii ISIS a înjunghiat și omorât un gardian și a luat ostatici.
Update 09:00 Israelul a lansat un amplu raid preventiv, care a distrus mii de lansatoare de rachete ale Hezbollah în Liban. La acțiune au participat peste 100 de avioane. Potrivit unui oficial israelian, teroriștii șiiți plănuiau să atace un obiectiv strategic în apropiere de Tel Aviv, eventual chiar aeroportul ben Gurion, precum și multe cazărmi.
Update 08:30 În bătăliile cu teroriștii palestinieni din Gaza a căzut sergentul major Amit Țadikov, de 20 de ani, din trupele de elită ale parașutișilor. Cu el, numărul militarilor israeliani căzuți în Gaza se ridică la 337. Au mai căzut în Gaza sergenții Danil Pechenyuk și Nitai Metodi uciși de o bombă în Gaza, precum și sergentul major Yaniv Itzhak Oren, omorât într-o ciocnire cu teroriștii. Vineri a sucombat rănilor sale și sergentul Evyatar Atuar.
24 august 2024 – a 912-a zi a războiului ucrainean, a 322-a a celui israelian
Update 19:00 Liderul de la Kiev a declarat că incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia a fost o mișcare preventivă pentru a opri atacurile rusești în nordul Ucrainei, mai ales asupra orașului Sumîi, informează Sky News. El a declarat într-o conferință de presă că ofensiva din Kursk a fost dificilă, dar a realizat progrese pozitive.
Ucraina va face tot posibilul pentru a-l forța pe Vladimir Putin să pună capăt războiului prin diplomație pentru a economisi timp și oameni, a declarat în aceeași conferință de presă Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean a sugerat că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, Kievul ar fi pregătit să o facă cu forța. El a spus, de asemenea, când a fost întrebat cum vede încheierea conflictului, că integritatea teritorială a Ucrainei va trebui restabilită.
Update 18:30 De Ziua Independenței Ucrainei, 115 prizonieri de război ucraineni au fost aduși acasă, după un schimb cu Moscova, care a inclus inclusiv soldați ruși capturați în timpul incursiunii armatei Kievului în regiunea Kursk.
SUA este încă reticentă în a lăsa forțele ucrainene să folosească arme cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident în interiorul Rusiei, în ciuda presiunii exercitate de Kiev, susține Politico. Pe de altă parte, Washingtonul a anunțat astăzi un nou pachet de ajutor militar de 125 de milioane de dolari pentru Ucraina. Pentagonul a declarat că ajutorul suplimentar are ca scop satisfacerea „celor cele mai urgente nevoi” ale Kievului, inclusiv apărarea antiaeriană, muniții pentru sisteme de rachete și arme de artilerie și antitanc.
Update 18:15 Atac terorist antisemit în Franța. O explozie în fața unei sinagogi din sudul Franței este investigată de autorități ca „tentativă teroristă de omor”, notează BBC. Poliția a explicat că explozia a fost cauzată de incendierea a două mașini în fața sinagogii Beth Yaacov din localitatea La Grande-Motte. Unul dintre vehicule conținea o canistră de gaz, ascunsă.
Surse din poliție au declarat presei franceze că bărbatul surprins de camerele de supraveghere dând foc vehiculelor purta un steag palestinian și posibil o armă în mână. Potrivit liderului comunității evreiești Yonathan Arfi, incidentul a fost „o încercare de a ucide evrei”, adăugând că atacul părea să fi fost programat să rănească credincioșii de sâmbătă dimineața.
Incidentul s-a întâmplat în jurul orei locale 8, iar un polițist a fost rănit. Cinci persoane, inclusiv rabinul, se aflau în acel moment în sinagogă, au spus autoritățile.
Președintele Emmanuel Macron a afirmat că incidentul a fost „un act terorist”.
Update 18:00 Un oficial de la parchetul german din Düsseldorf a declarat că înjunghierile din atacul de vineri noapte, în care au fost ucise trei persoane și rănite alte opt, au constituit un „posibil act de terorism”. Suspectul a fost prins, după o vânătoare de peste 12 ore, dar autoritățile germane nu au oferit indicii despre identitatea sau ori motivul din spatele atacului de la festivalul orașului Solingen, în afară de vârsta individului reținut: 15 ani.
Update 12:00 Rusia a pierdut 606.490 de militari de la începutul invaziei pe scară largă a Ucrainei, la 24 februarie 2022, a informat în această dimineață Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei, reluat de Kiev Independent. Acest număr include 1.160 de pierderi umane suferite de forțele ruse numai în ultima zi.
Un atac cu drone ar fi provocat noaptea trecută un incendiu și „detonarea obiectelor explozive” în regiunea Voronej din Rusia, susține guvernatorul regional rus Aleksandr Gusev, citat de Kiev Independent.
În ultimele luni, forțele ucrainene au lansat o serie de lovituri cu drone menite să distrugă infrastructura militară și industria petrolieră a Rusiei.
Update 11:45 Posibil atac terorist la Solingen, Germania. Trei persoane au fost ucise și opt rănite într-un atac cu cuțitul în orașul Solingen din vestul Germaniei noaptea trecută, a anunțat poliția locală, reluată de BBC. Autoritățile îl caută pe atacator și au declarat că nu cunosc motivul din spatele incidentului sângeros. Atacul a fost comis în timp ce în oraș era în desfășurare un festival care marca cea de-a 650-a aniversare de la întemeierea orașului. DJ-ul care punea muzică a scris pe Instagram că organizatorii i-au cerut să se prefacă că nu s-a întâmplat nimic și să continue, ca să nu se creeze o panică generală, informează BBC. Primarul orașului, Tim Kurzbach, spune că cei care au fost la eveniment sunt într-o stare de „șoc, groază și mare durere”, în timp ce cancelarul german Olaf Scholz a declarat că suspectul „trebuie prins rapid și pedepsit”.
Update 11:30 Candidatul independent la președinție Robert F. Kennedy Jr. și-a abandonat vineri campania și și-a anunțat susținerea pentru republicanul Donald Trump, punând capăt unei curse pe care a început-o ca democrat, notează YnetNews. RFK este unul dintre cele mai cunoscute nume din politica americană. La câteva ore după ce a anunțat retragerea sa din cursă, într-o conferință de presă, Kennedy s-a alăturat lui Trump la un eveniment de campanie în Arizona, unde mulțimea l-a ovaționat pe RFK.
Update 11:15 Hamas respinge orice prezență israeliană pe coridoarele Philadelphi sau Netzarim din fâșia Gaza, a declarat un înalt oficial palestinian pentru ziarul saudit Asharq Al-Awsat sâmbătă dimineață, în timp ce negocierile de încetare a focului la Cairo sunt în desfășurare.
Discuții la Cairo. Potrivit YnetNews, părțile ar fi făcut progrese semnificative în discuțiile dintre Israel și Hamas cu privire la un acord de eliberare a ostaticilor și un acord de încetare a focului în Gaza, a informat sâmbătă ziarul libanez afiliat Hezbollah Al Akhbar. Cotidianul susține că presiunea SUA pe statul evreu ar fi început să dea roade.
Update 11:00 Continuă dezmembrarea grupării teroriste Hamas în Gaza. Forțele aeriene israeliene l-au ucis pe Taha Abu Nada, un agent al Hamas implicat în producția de arme, a informat IDF, citat de YnetNews. Abu-Nada a fost responsabil pentru dezvoltarea echipamentelor militare și a infrastructurii utilizate pentru fabricarea de arme pentru Hamas. În plus, armata a raportat că forțele IDF din Divizia 162 au eliminat zeci de teroriști în lupte și lovituri aeriene în zona Tel al-Sultan din Rafah.
23 august 2024 – a 911-a zi a războiului ucrainean, a 321-a a celui israelian
Update 17:30 Israelul a distrus un tunel jihadist de contrabandă la Rafah și a eliminat zeci de teroriști palestinieni în Gaza, unde luptele împotriva Hamas au continuat. Din surse teroriste ar fi vorba de 47 de inși uciși.
Update 16:00 Islamismul adulat de extrema stângă în practică afgană: talibanii le-au interzis femeilor să se uite la bărbați cu care nu sunt înrudite, să-și arate fața în public, să-și exhibe vreun centimetru de piele, să vorbească ori să cânte cu voce tare, sau să recite Coranul în public. Liderul suprem al talibanilor și-a publicat decretul într-un document de 114 pagini destinat ”eradicării viciilor”.
Update 15:00 Cea mai gravă eroare militară israeliană de după 7 octrombrie 2023: Generalul de brigadă israelian, Yiftah Ron-Tal, a scos în evidență poate cea mai amplă greșeală strategică săvârșită de armata israeliană în campania anti-teroristă din Gaza.
Analiză: Ron-Tal a reliefat că războiul s-ar fi terminat, posibil, de mult, dacă IDF își începea campania la Rafah, care asigură linia vitală a aprovizionării jihadiștilor (prin contrabandă și tuneluri legând Gaza de Egipt). Intrarea israelienilor în fâșie din nord spre sud a ajutat Hamas mult, dându-i posibilitatea să se retragă și să se reaprovizioneze prin Coridorul Philadelphi, de la granița egipteană, unde nu s-au depistat și distrus nici acum toate tunelurile jihadiste. Egiptul, pe teritoriul căruia s-au acumulat mari mase de mărfuri destinate jihadiștilor din fâșie, are un evident interes să ajute Hamas și să smulgă israelieniulor controlul asupra coridorului. Singura modalitate de neutralizare a forței militare a Hamas este un lock-down al orașului Rafah, închiderea și sigilarea localității, a reliefat generalul israelian.
Update 14:30 Aproape 820.000 de locuri de muncă mai puțin în SUA. Autoritățile administrației Biden-Harris (sau mai degrabă Harris-Biden) s-au văzut nevoite să reviziteze și să revizuiască situația locurilor de muncă și să admită că e cu mult mai rea decât cum părea, potrivit cifrelor optimiste care s-au raportat inițial. Problema e că s-au creat sub această administrație de stânga și extremă stânga cu aproape 820.000 de joburi mai puțin decât s-a afirmat, întru cosmetizarea situației locurilor de muncă și a economiei americane înainte de alegerile prezidențiale.
Kamala Harris, singura vorbitoare la Convenția Națională Democrată care a abordat Israelul și i-a pronunțat numele într-o alocuțiune oficială, în timpul Congresului partidului guvernamental american, s-a declarat în favoarea securității statului evreu dar și a creării unui stat palestinian. În timp ce ea vorbea, evreii recognoscibili ca atare se ascundeau la Chicago, de frica gloatei antisemite, pro-Hamas, pro-islamiste și extremiste de stânga care a luat cu asalt străzile metropolei americane. Un sondaj publicat de Economist relevă că numărul americanilor care susțin Israelul e dublu față de cel care-i sprijină pe palestinieni. Harris, despre care se știe că este ostilă Israelului și susținută de Teheran, a mai vorbit și despre ”necesitatea apărării forțelor SUA și intereselor americane față de Iran și de interpușii iranieni”.
Update 11:30 Potrivit unor recente date statistice, administrația Biden-Harris a pierdut urma a circa 320.000 de copii imigrați și lăsați să intre în SUA fără părinți sau tutori. Acești copii ar putea fi traficați sexual. Kamala Harris a fost însărcinată de Biden să rezolve problema lipsei de securitate de la granița americano-mexicană, dar a eșuat jalnic ca ”țar al frontierei”, cum i s-a spus vicepreședintei.
Update 10:10 Premierul Benjamin Netanyahu a negat informațiile că Israelul ar fi de acord cu presupuse măsuri de securitate pe Coridorul Philadelphi de-a lungul graniței Gaza-Egipt, care să nu includă trupele sale. „Prim-ministrul Netanyahu insistă asupra principiului că Israelul va controla Coridorul Philadelphi pentru a preveni reînarmarea Hamas, ceea ce le-ar permite să repete atrocitățile din 7 octombrie”, a declarat biroul său într-un comunicat, în timp ce șefii săi Mossad și Shin Bet au fost la Cairo pentru discuții pe această temă, relatează YnetNews.
Forțele IDF, Poliția de Frontieră și Shin Bet au finalizat noaptea trecută o operațiune de combatere a terorismului la scară largă în Tulkarm, care a durat 14 ore. În timpul operațiunii, trei teroriști au fost uciși într-un atac aerian, dispozitivele explozive trucate au fost neutralizate și două laboratoare de explozivi au fost distruse. În cursul săptămânii trecute, forțele de securitate israeliene au arestat peste 40 de suspecți în Cisiordania/Iudeea și Samaria, notează YnetNews.
Update 10:00 Retragere ucraineană la Pokrovsk, cel mai fierbinte punct al frontului. Avansul rusesc către orașul Pokrovsk din regiunea Donețk a dus la retragerea forțelor ucrainene din pozițiile de la sud-est de localitate, pentru a evita încercuirea, relatează ISW, citat de Ukrainska Pravda. Trupele invadatoare ruse au avansat recent la nord de Siversk, în Ceasiv Yar și la sud-est de Toretsk și Pokrovsk.
Forțele ucrainene au avansat marginal pe tot parcursul lor din regiunea Kursk din Federația Rusă, pe fondul eforturilor continue ale Moscovei de a opri aceste progrese, notează aceeași sursă. Pentagonul a spus că sprijină operațiunea ucraineană din regiunea Kursk din Rusia, deși nu știe exact care este scopul operațiunii.
Rusia a pierdut 1.190 de soldați, în ultima zi, și 45 de sisteme de artilerie, informează Statul Major de la Kiev. Numărul total de soldați ruși morți a ajuns la 605.330, potrivit sursei citate.
Update 09:50 Donald Trump a vorbit la granița americano-mexicană. La această întrunire electorală, candidatul republican la președinție a amintit de crimele brutale comise de imigranți ilegali. El a menționat relatări despre americani nevinovați torturați, violați și asasinați de migranți aflați ilegal în SUA și puși în libertate de procurori de felul Kamalei Harris.
Update 09:40 Kamala Harris ar vrea să fie președinta tuturor americanilor.
Analiză. Vicepreședinta SUA a făcut delegaților la Convenția Națională Democrată de la Chicago și compatrioților săi, o suită de promisiuni irealizabile și a formulat mai multe avertismente false. Astfel, ea le-a sugerat americanilor că ar avea șansa de a porni pe un drum nou, or ea s-a aflat ca vicepreședinte la Casa Albă în ultimii patru ani, deci drumul ei este vechi. În plus, Harris a promis tuturor americanilor o politică de succes economic și și-a contrazis propriile angajamente în materie de imigrare și de politică fiscală, domeniu în care a făgăduit pentru prima oară și în răspăr cu angajamentul colegului ei, Bernie Sanders, reduceri de taxe. Or, succes economic nu poate avea în nicio societate toată lumea, de vreme ce realizările depind de meritele personale, pe care Harris însă, le-a ignorat. În politica externă, Kamala Harris a mințit afirmând că un președinte Trump ar fi visul tuturor dictatorilor din lume. Ceea ce e fals, de vreme ce Iranul tiranului islamist Khamenei face totul, potrivit analizei furnizate de serviciile secrete americane, pentru a-i facilita ei victoria.
Update 09:30 Susținere până la victoria Ucrainei. Letonia va trimite Ucrainei, cel mai mare lot de drone realizate de producători locali: 1400 de aparate, a declarat ministrul apărării de la Riga, Andris Sprūds, pe Twitter/X. El a adăugat că, în total, Letonia a oferit Ucrainei 3.000 de drone de luptă de diferite tipuri și caracteristici, ca parte a coaliției de drone.
„Împreună cu companiile letone, vom continua să oferim sprijin până la victoria Ucrainei”, a încheiat Sprūds, citat de Ukrainska Pravda.
Update 08:30 Atacurile rusești asupra regiunii ucrainene de nord-vest Sumîi au ucis două persoane, rănind alte trei. Invadatorii ruși au atacat infrastructura civilă din satul Esman, regiunea Sumîi,, a informat Procuratura regională.
Rusia a lovit Ucraina cu 2 rachete balistice și 16 drone de atac peste noapte, potrivit forțelor aeriene ale Kievului. „Inamicul a atacat [Ucraina] cu două rachete balistice Iskander-M/KN-23 din Voronej și 16 drone de atac Shahed, lansate de din Yeysk și Kursk, Rusia”, a afirmat Mykola Oleșciuk, comandantul șef al forțelor aeriene ale Ucrainei. Sistemele ucrainene de apărare aeriană au doborât 14 dintre cele 16 drone de atac Shahed lansate în noaptea de 22-23 august.
Update 08:15 Vicepreședinta americană, Kamala Harris, a acceptat oficial nominalizarea democrată pentru cursa prezidențială din SUA, noaptea trecută la Convenția Națională Democrată (DNC) din Chicago. În timpul discursului său de acceptare, Harris și-a proclamat sprijinul pentru Ucraina, spunând că va „rămâne puternic alături de Ucraina și aliații noștri NATO”.
Update 08:00 Ungaria și-a reînnoit apelurile la „încetarea focului” ca răspuns la incursiunea în curs a Ucrainei în regiunea Kursk din Rusia, a declarat reporterilor șeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, Gergely Gulyas, citat de Kiev Independent.
23 august – Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Stalinismului și Nazismului
85 de ani: 23 august este Ziua Europeană de Comemorare a Victimelor Stalinismului și Nazismului, proclamată de Parlamentul European în anul 2008. Această zi marchează data fatidică din anul 1939 când a fost semnat Pactul Ribbentrop-Molotov, dintre Germania Nazistă și URSS, care a dus la împărțirea și ocuparea și dezmembrarea Poloniei, a țărilor baltice și a unor regiuni din România (Basarabia și nordul Bucovinei) de către cele două regimuri totalitare, precedând declanșarea la 1 septembrie 1939 a celui de-al doilea război mondial.
23 august este pentru România și data fericită la care în urmă cu 8 decenii, Regele Mihai I accepta întoarcerea armelor, alegând să lupte alături de Aliați împotriva Germaniei Naziste, scurtând lungimea celui de-al doilea războiul mondial cu aproximativ șase luni, potrivit istoricilor. Atunci suveranul român a avut curajul de a-l aresta pe conducătorul fascist al țării, Ion Antonescu.
23 august 2024 – a 910-a zi a războiului ucrainean, a 320-a a celui israelian
Update 21:20 Inchiziție și antisemitism medieval în Irlanda de azi. Rabinul britanic Jonathan Abraham a fost arestat în baza unor reglementări abuzive în Irlanda, pentru performarea unei circumcizii. Rabinului londonez în vârstă de 47 de ani i s-a refuzat timp de trei săptămâni ieșirea din arest pe cauțiune și i s-a respins dreptul de a beneficia de mâncare rituală kosher și de posibilitatea de a se ruga. În urmă cu scurt timp, Abraham a fost eliberat condiționat însă judecătorul cazului său l-a plasat sub interdicția de a părăsi localitatea invocând un pretins risc de sustragere de la judecată. Rabinul are 10 copii și o soție care locuiesc la Londra. Se pretinde, potrivit Jewish Chronicle, că rabinul Abraham și-ar fi depășit autoritatea în Irlanda prin circumcizia unui copil ne-evreu, fără aprobare medicală. Dacă va fi condamnat, el riscă cinci ani de închisoare sau o amendă uriașă în valoare de 130.000 de euro. Pentru cauțiune i s-a cerut suma exorbitantă de 60.000 euro, notează aceeași sursă.
Update 21:00 Mishelle Obama a mințit în timpul discursului ei din a doua zi a Convenției Naționale a Democraților de la Chicago, sugerând că Donald Trump ar dori să interzică accesul la tratamentele de fertilizare in vitro. Candidatul republican la președinție s-a declarat în mai multe rânduri pro-tratamente de fertilitate pentru cuplurile care au dificultăți în a procrea, inclusiv prin FIV, procedură pe care Trump o vrea facilitată.
Update 18:30 Procuratura germană din Flensburg investighează zboruri suspecte de drone deasupra unei centrale nucleare închise din nordul Germaniei. Dronele, net mai rapide decât cele ale poliției germane, par să fi fost rusești.
Update 18:00 Putin s-a întâlnit cu oficiali din subordine să discute incursiunea ucraineană din Kursk. Vicepremierul Denis Manturov a declarat că oamenii sîi evaluează pagubele industriale și agricole produse de incursiune.
Echipajul filipinezo-rus al navei Sounion, navigând sub pavilion grecesc când au atacat-o teroriștii șiiți, Houthi, interpuși yemeniți ai Iranului, a părăsit nava avariată de pirați. O ambarcație a UE i-a preluat în Marea Roșie.
Update 17:30 Teroriștii pare că și-au ucis ori torturat ostaticii evrei. Pe trupurile celor 6 israelieni răpiți de Hamas în Gaza ale căror trupuri neînsuflețite au fost recent repatriate, medicii legiști au găsit urme de plăgi împușcate. Misterul crește, știut fiind că, lângă ei, au fost găsiți morți 4 inși considerați a fi fost teroriști, care nu erau împușcați, relatează Jerusalem Post.
Update 09:00 Rușii au înaintat în Donețk. Ieri, trupele invadatoare au cucerit trei noi localități în regiunea ucraineană cotropită. E vorba de Komîșivka, Zavitne și Novojelanne. Au avut loc ieri 134 de ciocniri directe, rușii lansând 34 de asalturi pe frontul din Pokrovsk, zona pe moment cea mai aprig disputată în acest război.
Ieri ar fi fost uciși 1130 de militari ruși, afirmă Statul Major ucrainean, potrivit căruia totalul combatanților mașinăriei de război ruse scoși din luptă a depășit 604.000 de ostași.
Update 08:45 Cancelarul german Scholz a vizitat Chișinăul. E, pe de o parte, un semnal de susținere a Republicii Moldova care se confruntă cu amenințări contondente, rusești, precum și, pe de altă parte, un ajutor electoral acordat Maiei Sandu.
Pentru prima oară de la atentatul din Pennsylvania, de la 14 iulie, asupra vieții sale, când a fost împușcat și rănit la ureche, altă persoană venită să-l asculte decedând, Donald Trump a participat la o întrunire în aer liber în Carolina de Nord. Serviul Secret, care a clacat jalnic la atentat, i-a plasat în față candidatului republican la președinția SUA un geam securizat, antiglonț.
Update 08:15 Fostul președinte al SUA, Obama, a celebrat-o la Congresul Partidului Democrat pe Kamala Harris, întrebând retoric dacă americanii sunt pregătiți pentru ”o nouă” eră, ca și cum Harris n-ar fi fost la putere în ultimii aproape patru ani.
Guvernatorul extremist de stânga din Minnesota, Tim Walz, a anunțat la Convenția Națională Democrată de la Chicago că acceptă nominalizarea ca ”vicepreședinte”, sub Kamala Harris. Pretendentul la funcția de vicepreședinte american, ai cărui tovarăși de partid propun cea mai extremistă și radical-stângistă agendă politică din istoria SUA, între care distrugerea Curții Supreme și, deci, a independenței justiției, fraudarea alegerilor prin restructurarea dreptului de vot, astfel încât să poată vota oricine fără să-și certifice identitatea, anihilarea procedurii de filibuster, etc, etc, i-a acuzat pe republicani a avea o agendă presupus ”radicală”. Walz, un bogătaș, susținut de multimilionari ca familia Obama (cu proprietăți, palate, moșii și o avere de 100 de milioane de dolari) și multimiliardari ca familia Pritzker (una din primele 10 familii americane cele mai bogate) a afirmat că politica lui Trump și Vance (un fost militar și muncitori, dintr-o familie de muncitori săraci) ar fi dedicată ”doar celor mai mari bogătași din SUA”.
Update 08:00 Deteriorarea fără precedent a situației evreilor americani și a securității lor. Fostul șef al ADL (Antidefamation League), Abraham Fox, a deplâns degradarea fără egal, în istorie, a situației evreilor americani. La Convenția Națională Democrată de la Chicago, cei din urmă, veniți să combată antisemitismul, s-au văzut nevoiți să se întâlnească în secret, ca să evite gloatele antisemite scandând lozinci antievreiești pe străzile metropolei americane, precum membri ai organizației ortodoxe Agudath Israel.
Update 07:45: Șeful grupării teroriste, islamiste, Hamas, Sinwar, vrea garanții de securitate și retragerea Israelului din coridorul Philadelphi, de la granița cu Egiptul, pe unde are loc contrabanda cu arme prin care s-au înarmat jihadiștii din Gaza. Sinwar stăruie ca un acord să fie condiționat de garanții de securitate pentru viața și persoana lui, relevă serviciul secret egiptean, reluat de ynetnews. Menținerea controlului israelian asupra coridorului Philadelphi e cotat de analiștii responsabili de la Ierusalim ca esențial pentru securitatea statului evreu.
Update 07:30 La a 7-a comemorare ONU a victimelor terorismului (cum au fost oamenii uciși la 9/11 de al Qaida), au fost ignorați și excluși total, dintr-o ceremonie virtuală, victimele terorismului islamist al Hamas și al Jihadului Islamic paletinian de la 7 octombrie 2023, deși a fost cel mai mare masacru antisemit de la Holocaust încoace.
Ex-șeful serviciilor secrete militare israeliene, generalul Aharon Haliva, și-a cerut iertare pentru eșecul său și al sistemului securitar israelian la 7 octoimbrie 2023.
Teroriștii șiiți libanezi, interpuși ai Iranului din Hezbollah, au lansat cu rachete un tir de baraj asupra localității israeliene Katzrin, din centrul regiunii biblice, Galileea, incendiind-o. Un om a fost rănit.
22 august 2024 – a 909-a zi a războiului ucrainean, a 319-a a celui israelian
Update 18:30 Un terorist din forțele iraniene al Quds a fost eliminat lângă Sidon, în sudul Libanului. E vorba de Khalil Al-Maqdah. Miercuri, Hezbollah a provocat cu 50 de rachete trase asupra regiunii Galillea ample distrugeri în orașul israelian Katzrin, din centrul zonei, arătând că se poate concentra destructiv asupra câte unei localități a statului evreu. Azi, Hezbollah a reatacat Galileea cu drone. Analiști precum Seth Franzman, de la Jerusalem Post, estimează că are loc o lentă escaladare a războiului antiisraelian de către Hezbollah.
În Gaza, IDF le-a cerut locuitorilor din Khan Younis să se evacueze.
În nordul statului evreu, forțele de securitate israeliene au dejucat o tentativă de atentat terorist cu cocteiluri Molotov, care urmau să fie aruncate asupra unor autovehicule israeliene.
Un autobuz cu pelerini musulmani, pakistanezi, s-a răsturnat în Iran. Accidentul s-a soldat cu moartea a 28 de pasageri și rănirea altor 23.
Ucraina anunță doborârea a 50 din cele 69 de drone rusești lansate în cursul nopții trecute.
Update 11:00 La Convenția Națională Democrată au vorbit fostul președinte Obama și soția lui, Michelle, care l-au atacat pe Donald Trump, acuzându-l de egoism. Democrații prezenți au scandat ”faceți ceva”, de parcă n-ar fi fost la putere, în frunte cu Kamala Harris, în ultimii patru ani.
La rândul lui, senatorul evreu Bernie Sanders, un extremist de stânga situat, potrivit unor analiști, la dreapta de Kamala Harris, a recurs la stereotipuri antisemite, afirmând că ”miliardarii din ambele tabere n-ar trebui să fie în stare să cumpere alegeri” în SUA, ”inclusiv preliminare”. Acesta este un veșnic reproș antisemit, potrivit căruia evreii ar ”cumpăra alegeri”.
Potențialul vicepreședinte democrat, pentru care a optat Kamala Harris, guvernatorul Minnesotei Tim Walz, a fost prins din nou (la CNN) cu minciuna, după ce a pretins că nevastă-sa ar fi rămas însărcinată prin ”fertilizare in vitro”. Ceea ce nu s-a întâmplat. Soția lui s-a supus altei proceduri de însămânțare artificială.
Update 10:30 Ambasadorul palestinian în Austria, Shafi, a calificat Israelul drept ”un stat terorist”. Potrivit lui, ar avea loc în Gaza un presupus ”genocid”, iar statul evreu ar fi ”ucis 40.000” de palestinieni în Gaza. Acestea sunt cifre ale teroriștilor Hamas, interpuși islamiuști ai Iranului, care nu deosebesc între civili și combatanți. Despre terorismul Hamas, care a declanșat actualul război la 7 octombrie 2023 prin cel mai amplu masacru anti-evreiesc de la Holocaust încoace, reprezentantul teroriștilor palestinieni de la Viena, care a cerut ”sancționarea internațională” a statului evreu, n-a suflat o vorbă. Nici despre faptul că Hamas se ascunde între civili palestinieni terorizați, dindărătul cărora lansează rachete spre populația civilă din Israel, Shafi n-a suflat vreo vorbă.
Update 10:15 Nu toate statele NATO și-au îndeplinit promisiunile privind întărirea apărării anti-aeriene a Ucrainei prin livrări de rachete, relevă Bloomberg. Potrivit comandantului armatei ucrainene, Syrski, Rusia a lansat de la începutul războiului, în februarie 2022, peste 9000 de rachete și peste 14.000 de drone (în mare parte iraniene).
Autoritățile ucrainene proiectează evacuarea a 45.000 de cetățeni ucraineni din regiunea Sumî.
Dictatorul rus Putin, stăpânul satrapului său cecen, Kadârov, a vizitat pentru prima dată, în ultimii 13 ani, Cecenia, relevă Kiev Independent.
Moscova consideră că luptele din Kursk ori ocupația regiunii vor dura (cel puțin) luni de zile. Rușii par să fi absorbit șocul invaziei ucrainene și să se pregătească pentru o îndelungată ocupație a regiunilor invadate de forțele Kievului, afirmă Meduza, din Letonia, citând surse anonime apropiate de Kremlin.
La sud de Safonovka, în Kursk, rușii au reușit să reocupe niște poziții pierdute anterior, dar în regiune ucrainenii și-au continuat ofensiva și au capturat noi teritorii. Safonovka e situat la nordest de Korenovo. Ucrainenii au avansat în suburbiile orașului Korenovo, la 30 de km de granița internațională, ceea ce i-a determinat pe ruși să-i atace cu artileria, spre a le opri înaintarea. Ucrainenii au avansat și în zonele împădurite de la Russkoye Porechnoye, la nordest de Sudja, la circa 20 de km de frontiera ruso-ucraineană, relevă ISW, reluat de Ukrainska Pravda. Rușii au luat trupe de la Chasiv Yar spre a le disloca în Kursk. În estul Ucrainei, rușii au înaintat spre orașele Pokrovsk, Torețk și Donețk.
Forțele ucrainene au atacat un scut anti-rachetă S300 al Rusiei instalat în regiunea Rostov. Autoritățile de la Moscova afirmă că ar fi dejucat cel mai amplu atac cu drone ucrainean declanșat asupra capitalei Rusiei, doborând numeroase aparate de zbor fără pilot.
Mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut ieri, potrivit Statului Major ucrainean, alți peste 1200 de combatanți, (1220) totalul celor scoși din luptă ajungând, potrivit estimărilor acestei surse, la peste 603.000 de militari.
Update 10:00 Negocierile privind eliberarea de ostateci și instituirea unei încetări a focului sunt în buza eșecului, notează Times of Israel, trimițând la frustarea resimțită de americani cu privire la refuzul sistematic al Hamas de a accepta termenii unui acord. Șeful diplomației americane, Blinken, le-a cerut ambelor părți ”maximă flexibilitate”. (Vezi analiza de mai jos, în psajul roz). Premierul israelian s-a declarat nesigur în privința șanselor unui acord.
La Convenția Națională Democrată: pro-teroriștii adunați în gloate la Chicago, spre a supune la presiuni anti-israeliene Partidul Democrat în timpul Convenției Naționale de consfințire a candidaturii prezidențiale a Kamalei Harris, au atacat poliția care apăra consulatul israelian din metropolă. Protestatarii pro-teroriști, mascați și îmbrăcați în negru, după obiceiul comuniștilor violenți din ANTIFA, au ars steagul american și i-au maltratat și bătut pe polițiști, în timp ce au trecut de prima linie de apărare a forțelor de ordine. Apoi au intrat în acțiune polițiștii înarmați cu bastoane, care i-au împins înapoi sau i-au împresurat pe unii pro-teroriști. Cei din urmă au chemat la terorism în SUA, cerând ”aducerea acasă a războiului”, în timp ce fluturau steaguri palestiniene și islamiste și revendicau repetarea manifestațiilor pro-comuniste din timpul războiului din Vietnam. La Chicago, primarul extremist de stânga din Partidul Democrat, Brandon Johnson, a interzis grupurilor pro-israeliene să demonstreze, dar a protejat dreptul la proteste al pro-teroriștilor. Un mic grup pro-israelian a fost împiedicat de poliție să se apropie de Consulatul Israelian. Totuși, poliția a operat multe arestări în rândul gloatei islamiste și extremiste de stânga din rândul manifestanților antisemiți violenți.
Update 09:45 Încercare de distragere a atenției de la antisemitismul dezlănțuit din Partidul Democrat. La Convenția Națională Democrată, evreul american anti-Netanyahu, Chuck Schumer, un înalt demnitar democrat din Congres, l-a atacat pe candidatul republican la președinție, Trump, mediator al Acordurilor de pace ”Abraham”, a cărui fiică iubită a trecut la iudaism după căsătoria ei cu un evreu ortodox, că ar folosi ”stereotipuri antisemite”. Atacul sub centură al lui Schumer e cu atât mai curios, cu cât Partidul Democrat e nu doar plin de antisioniști, ci a și cedat pro-teroriștilor și antisemiților, oferindu-le platforme liderilor lor din Dearborn, Michigan, ori din Camera Reprezentanților. Concomitent, Schumer, care se mândrește a fi un puternic suporter al statului evreu și a frecvent elogiat ca atare, a evitat în discursul său de la Chicago, de la CND, orice remarcă privind Israelul, semn clar de căciulire în fața antisemiților din partid.
Update 09:30 Un acord cu teroriștii Hamas ar implica retragerea trupelor israeliene din Gaza, opinează șeful diplomației americane, Blinken. Israelul insistă să-și păstreze forțe în două coridoare esențiale, tactic și strategic. Totuși, Blinken a declarat că Israelul ar fi acceptat propunerea ”punții” avansate de SUA spre a salva acordul cu teroriștii islamiști.
Analiză: Această posibilă înțelegere, asiduu dorită de stânga și mai ales exrrema stângă americană, ar păstra în viață resturi ale Hamas, oferindu-le teroriștilor islamiști victoria asupra statului evreu. Pe de altă parte, Iranul amenință că eșecul negocierilor care ar duce la salvarea Hamas ar determina Teheranul să atace statul evreu. Amenințarea a speriat administrația de la Washington, care-și dorește mai mult decât orice liniștea în Orientul Apropiat și Mijlociu și îi imploră pe ayatolahii de la Teheran să nu scoată sabia din teacă, pentru a nu pune în pericol campania electorală a Kamalei Harris, o vicepreședintă incapabilă să spună adevărul despre situația reală și despre șantajul iranian. Cel din urmă e cu atât mai lipsit de substanță, cu cât un atac de amploare al Teheranului i-ar oferi statului evreu șansa de a distruge infrastructura nucleară, militară, a regimului totalitar iranian. În plus, ar aduce prejudicii potențial ireparabile eforturilor Iranului (care a atacat deja, cibernetic, comunicațiile lui Donald Trump), de a o vedea instalată la Casa Albă, ca șefă a stat unui stat american antiamerican, pe aleasa extremei stângi apusene, aliate cu islamismul, Kamala Harris.
Update 09:15 Hezbollah a lansat cel puțin 50 de rachete spre nordul statului evreu, după ce IDF a reatacat ținte teroriste ale interpușilor Iranului, adânc, în interiroiul Libanului, în valea Bekaa.
Update 09:00 Legitimarea de către Biden a protestatarilor pro-teroriști, pro-islamiști, pro-Hamas, în discursul său din prima zi a Convenției Naționale democrate (”au și ei dreptatea lor”) e, potrivit analiștilor, un pas net mai grav decât a comis Trump când s-a exprimat după incidentele de la Charlottsville și a opinat că ”de ambele părți (ale disputei privind dărâmarea de statui) sunt oameni buni”.
21 august 2024 – a 908-a zi a războiului ucrainean, a 318-a a celui israelian
Update 21:30 Noi resturi de drone iraniene lansate de ruși s-au găsit lângă Periprava, în județul Tulcea, din România. Nu e clar de ce autoritățâile de la București și cele ale NATO tolerează această repetată și insolentă încălcare, de către Rusia lui Putin, a suveranității României și a teritoriului alianței nordatlantice.
Rușii au bombardat la Malokaterynivka o cofetărie pentru copii din Zaporijjea. Patru copii ucraineni au fost răniți.
Rusia s-a plâns la diplomații americani de participarea unei firme militare private, americane, la incursiunea ucraineană din Kursk, semnalează Ukrainska Pravda.
Ministerul rus de război a anunțat formarea de noi grupuri de forțe militare în regiunile Belgorod, Bryansk și Kursk. În această regiune, forțele ucrainene au continuat să avanseze, ajungând la 35 de km de frontieră. Pentru ca să facă față ofensivei ucrainene din Kursk, Moscova a retras trupe de pe frontul din Pokrovsk. În estul Ucrainei, rușii afirmă că ar fi cucerit așezarea Niu Iork (New York). Această știre nu e confirmată.
Update 21:15 Parlamentul ucrainean a adoptat azi o lege care interzice activitățile organizațiilor religioase legate de Rusia și de biserica ei. Proiectul adoptat de Rada Supremă ar putea afecta nu doar Biserica Ortodoxă Rusă, acum scoasă în afara legii, ci și Biserica Ortodoxă Ucraineană, legată prin tradiție de Moscova, spre deosebire de cea a Ucrainei. Măsura ar urma să ”întărească independența spirituală ucraineană”, după cum s-a exprimat președintele Zelenski. Biserica Ortodoxă Ucraineană, subordonată Patriarhiei Moscovei, a ripostat, afirmând că proiectul de lege nu ar ”respecta drepturile omului și Constituția Ucrainei”.
Update 12:45 IDF a recuperat trupurile neînsuflețite ale unui grup de 6 ostatici israelieni răpiți în Gaza de gruparea teroristă Hamas, la 7 Octombrie 2023, și asasinați de teroriștii și violatorii islamiști, interpuși ai Iranului. Rămășițele pământești ale celor 6 bărbați torturați și martirizați de teroriștii islamiști au fost depistate la Khan Younis, în fieful din sudul fâșiei al Hamas. E vorba de Avraham Munder, Yagev Buchshtab, Chaim Peri, Yoram Metzger, Nadav Popplewell and Alex Dancyg. Mai sunt 109 oameni, răpiți din Israel, sub controlul teroriștilor palestinieni din Frăția Musulmană. La Khan Younis, IDF a atacat mai nou circa 30 de obiective, după ce a primit informații secrete privind prezența în zonă a unor teroriști. Militarii diviziei 98 au lansat operații pe și sub pământ spre a elimina combatanți islamiști și depozite de arme.
Update 12:30 Kamala Harris s-a întâlnit în secret cu primarul pro-terorist, pro-Hamas, al orașului american Dearborn, din statul federal Michigan, Abdullah H. Hammoud. Edilul acestui oraș cu cea mai mare populație arabă din SUA a justificat masacrul terorist comis de islamiștii interpuși ai Iranului în Israel, la 7 octombrie 2023.
Kamala Harris e vicepreședinta SUA și candidata Partidului Democrat la președinție. Nu se știe cine conduce, în prezent, SUA. Președintele nominal, Joe Biden, a fost pus să-și țină discursul la Convenția Națională Democrată în prima ei zi, după care a fost trimis cât mai departe de ea. Commentary atrage atenția, de asemenea, asupra faptului că nu știm încă nimic nici despre asasinul care a tras în Trump, l-a ratat de puțin, rănindu-l la ureche și a omorât un om în Pennsylvania, sub ochii serviciului secret, ai FBI și ai poliției locale. Ceea ce se știe este că Iranul încearcă de mult să-l omoare pe Trump, iar serviciului secret iranian a penetrat comunicațiile electronice ale campaniei electorale republicane.
Update 08:45 Kamala Harris a respins o dezbatere cu Donald Trump la postul tv conservator Fox News, la 4 septembrie, a spus campania lui Donald Trump. ”Tovarășa Harris a respins o dezbatere televizată (cu candidatul republican la președinție) la Fox News, a scris Trump.
Putin a vizitat capitala azeră Baku, spre a distrage atenția de la situația militară grea a Rusiei în Kursk. estimează ISW.
Update 08:30 Circul bugetar german a continuat. Noul proiect de buget federal german e și mai plin de găuri decât cel precedent. Acum lipsesc nu 5, precum în primul proiect bugetar, ci 12 miliarde de euro, iar ajutoarele noi pentru Ucraina sunt înghețate, alimentând conflicte în interiorul coaliției de stânga, social-ecologist-liberale de la Berlin.
Update 08:15 Ucraina a capturat în Kursk 92 de localități. Forțele ucrainene împing forțele ruse se pare înapoi, potrivit DeepState, și la Kremina, în Ucraina. Forțele ruse au ocupat trei localități în Donețk. E vorba de Mejove, Skucine și Juravka, afiormă DeepState. Se dau lupte grele pentru New York, în Donețk.
Belarus și-a dislocat noi trupe la granița cu Ucraina.
În cursul dimineții, Rusia a atacat capitala ucraineană Kiev. Au fost activate alarma antiaeriană și apărarea anti-rachetă.
Trupele ruse ar fi pierdut în total aproape 602.000 de militari de la debutul invaziei din februarie 2022 încoace. Ieri ar fi fost uciși 1330 de militari ai mașinăriei de război ruse, estimează Statul Major ucrainean.
Lituania a început construcția unei cazărmi pentru trupele germane staționate permanent în proximitatea graniței ruse.
Update 08:00 Hamas afirmă că șeful grupării teroriste, islamiste, interpuse a Iranului, Sinwar, ar fi fost mereu implicat în negocierile indirecte cu Israelul.
Update 07:45 Chicago, oraș al gloatei pro-palestiniene, pro-teroriste și antisemite. Mii de manifestanți, în parte violenți, pro-islamiști au distrus gardul de securitate din jurul locului în care se derula Convenția Națională Democrată, scandând lozinci antiisraeliene, antisemite și antiamericane, care i-au cerut președintelui, numit ”Genocide Joe”, să instituie un embargo militar împotriva statului evreu. Orașul Chicago, în speță primăria lui de extremă stânga, le-a dat voie pro-teroriștilor să demonstreze, dar le-a interzis manifestația grupurilor pro-israeliene. Joe Biden a declarat la adresa manifestanților por-palestinieni, că ar avea ”ceva de partea lor”: ”they have a point.” Potrivit observatorilor, s-au înființat la Chicago mai puțini manifestanți pro-palestinieni decât fuseseră așteptați.
La Congresul Național Democrat de la Chicago, președintele Biden s-a luptat cu teleprompterul și cu bâlbele, atacându-l apoi pe predecesorul său la președinție, Trump ca ”loser”, în speță ”perdant”. Discursul său, unul de adio, ca președinte, a fost scos din prime time și marginalizat, prin programare, de către democrați.
Update 07:30 Iranul a atacat cibernetic campania lui Donald Trump, după cum au confirmat FBI și celelalte servicii secrete americane.
Teroristul palestinian din teritorii, care s-a detonat în camionul său, la Tel Aviv, pare să fi încercat să arunce în aer o sinagogă, relevă ynetnews, citând surse ale forțelor de ordine israeliene.
20 august 2024 – a 907-a zi a războiului ucrainean, a 317-a a celui israelian
Update 20:00 Au avut loc azi aproape 80 de ciocniri directe între forțele ruse și cele ucrainene, relevă Ukrainska Pravda. Regiunea Șumi a fost atacată de ruși pe calea aerului. Au avut loc asalturi rusești asupra pozițiilor ucrainene de la Lîpți și Vovciansk, în Harkiv, la Glușkivka, Makiivka, Stelmahivka și Krugliakivka, pe frontul de la Kupiansk, la New-York, Torețsk, Zalizne și Nelipivka pe frontul de la Torețk, precum și, între altele, pe cel de la Pokrovsk, la Vozdvîjenka, Novogrodivka, Zelene Pole, Kalynove, Mykolaivka, Ptyce, Mykhailivka, Kamîșivka și Myroliubivka.
Update 19:30 Premierul israelian Netanyahu a calificat drept ”pozitivă” întâlnirea sa cu șeful diplomației americane, Blinken. Israelul insistă să-și păstreze controlul asupra coridorului Philadelphi, pe care extrema stângă americană ar vrea să-l smulgă militarilor israelieni, astfel încât teroriștii Hamas să poată circula și face contrabandă în voie cu Egiptul.
Update 12:00 Pianistul evreu Pavel Kușnir (Kushnir) a murit în închisoare, la 39 de ani, după cinci zile de grevă a foamei efectuată în deportare, în Birobidjan, unde a fost încarcerat de regimul Putin pentru că a criticat războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina.
Update 11:30 Noua consultantă a Kamalei Harris pe teme musulmane este extremista Nasrina Bargzie. Cea din urmă i-a intimidat pe studenții evrei agresați de pro-teroriști în campusuri, afirmând că acțiunile lor de restabilire a securității în universități și de combatere a discriminării antisemite ar fi ”hărțuire legală”.
Update 10:30 Hamas, grupare islamistă sunită, interpusă teroristă a Iranului și a Qatarului din Gaza, a respins oferta americană de ” punte” care să ajute la acceptarea unui acord de încetare a focului în fâșie. La rândul ei, Kamala Harris continuă să se declare ”optimistă” că se va ajunge la un acord, deși ”nu vrea să vorbească” pentru premierul israelian Netanyahu. Despre Hamas, gruparea iubită de extrema stângă care o susține pe Harris, vicepreședinta SUA n-a rostit o vorbă.
Update 09:30 Forțele ucrainene au avansat la nord-est de Sudja, relevă ISW, analizând imagini geolocalizate. DeepState a confirmat că forțele ucrainene au mai capturat ieri și în ultimele zile noi localități rusești în Kursk. E vorba de Apanasovka, Snagost și Otruba. Trupele Kievului ar fi înaintat spre Olgovka.
Trupele ruse afirmă că ucrainenii au capturat Troițkoie. La Zvannoye, la sud de Korenevo, în Kursk, ucrainenii au aruncat în aer un pod peste râul Seim, spre a împiedica dislocarea de întăriri rusești.
Senatorul democrat Mark Kelly a declarat duminică, 18 august, că decizia Ucrainei de a contracara invazia Rusiei prin lovitură în interiorul Rusiei ar putea schimba cursul războiului, notează Ukrainska Pravda. Într-un interviu la CBS, Kelly a menționat că „130.000 de ruși au fost nevoiți să-și părăsească casele și, în acest moment al acestui război, cred că ucrainenii au făcut ceva imprevizibil care ar putea schimba cu adevărat modul în care se va desfășura acest conflict”. Răspunzând la întrebarea reporterului dacă se simte confortabil cu armele furnizate de SUA care sunt folosite acum pe pământul rus, senatorul american a răspuns că da, deoarece Moscova a atacat ilegal Ucraina acum mai bine de doi ani.
Elon Musk a negat dezinformarea rusă, potrivit căreia patronul X/ Twitter i-ar fi dăruit un camion Tesla satrapului cecen al lui Putin, Kadîrov.
Mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut peste 600.000 de militari în doi ani și jumătate de război, reiese din datele furnizate de Statul Major ucrainean.
Satrapul din Minsk al lui Putin, Lukașenko, i-a sfătuit pe ruși să nu reacționeze la ofensiva ucraineană din Kursk cu un atac nuclear tactic, care i-ar dezavantaja, căci i-ar izola, cum a sugerat el la postul rusesc Rossiya.
Update 09:15 Interpușii teroriști ai Iranului din Hezbollah au atacat cu drone și rachete Galileea. Israelienii s-au refugiat în adăposturi.
Insul care a sărit în aer într-un camion la Tel Aviv pare să fi fost un terorist, a cărui bombă a explodat înainte de termen, ucigându-l și rănind ușor altă persoană.
Update 09:00 Se așteaptă patruzeci de mii de manifestanți pro-teroriști, ziși ”pro-palestinieni”, la Convenția Națională Democrată, menită să oficializeze candidatura prezidențială a cuplului Kamala Harris Tim Walz. Adepții extremei stângi și ai islamiștilor vor să oblige Partidul Democrat să adopte un boicot militar împotriva principalului aliat al SUA în Orientul Apropiat.
Extremiștii de stânga, pro-teroriști, antisemiți și antiamericani, precum și musulmanii islamiști, susținători ai organizației genocidare Hamas, interpusă a Iranului, se numesc ”Delegați împotriva genocidului”.
Nu e clar unde sunt zecile, sutele de mii și milioanele de evrei americani, pro-israelieni. Și nu e clar de ce nu organizează o contra-demonstrație.
18 august 2024 – a 906-a zi a războiului ucrainean, a 316-a a celui israelian
Update 09:40 Rușii încearcă să spargă apărarea ucraineană mai ales la Pokrovsk, unde au avut loc zeci de ciocniri directe și de asalturi rusești. Mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut pe fronturi 1170 de militari, numărul total al celor scoși din luptă ajungând, potrivit Statului Major ucrainean, la peste 599.000.
Update 09:30 ”Relatările că Germania și-ar opri ajutorul militar destinat Ucrainei sunt ”manipulare””, la fel ca și cele pretinzând că și-ar înjumătăți la anul volumul asistenței, a reliefat Ministerul de Externe ucrainean. Germania va livra armele promise pentru acest an, dar nu va mai primi probabil noi cereri, scrie FAZ.
Fostul premier britanic, Boris Johnson, a cerut Vestului să lase Ucraina să atace cu arme cu rază lungă de acțiune de fabricație occidentală teritoriul Rusiei. SUA și Germania se opun.
Update 09:15 Hamas continuă să respingă un acord de încetare a focului. Delegații israelieni la negocieri s-au manifestat precaut optimist, dacă se va menține presiunea Comunității Internaționale asupra Hamas. Americanii afirmă că taberele n-ar fi fost ”niciodată” atât de aproape de un acord. Șeful diplomației americane, Blinken, începe un nou turneu în regiune spre a-l obține.
Update 08.30 Candidata democrată la președinția SUA, Kamala Harris, a stat de vorbă cu activiști pro-teroriști, antisemiți, din asociația ”Uncomitted”, care o presează să promită un embargo militar împotriva Israelului, principalul aliat al SUA din Orientul Apropiat, amenințând-o cu un boicot al alegerilor prezidențiale. Au avut loc ședințe comune și convorbiri telefonice.
Tactica e îndrăgită de teroriști islamiști. Noi documente depistate de IDF în Gaza dezvăluie că Hamas a vrut să dezgroape militari britanici spre a șantaja guvernul de la Londra, prin exhumarea lor, să-și schimbe poziția față de statul evreu și să nu îndeplinească promisiunea șefei de atunci a executivului Regatului Unit, Liz Truss, de a muta ambasada britanică de la Tel Aviv la Ierusalim, capitala eternă a statului evreu. Există în fâșie un cimitir al Commonwealthului conținând trupurile a 3000 de militari ai UK, uciși în războiul contra Turciei, din primul război mondial, sau între războaie.
”Nicicând, de la Holocaust încoace, n-a fost mai periculos să fii evreu, dacă se întâmplă să trăiești în Statele Unite”, a reliefat sâmbătă, la un meeting electoral, la Wilkes-Barre, în Pennsylvania, candidatul republican la președinția Americii, Donald Trump. El a evidențiat între altele respingerea, ca evreu, de către Kamala Harris, a guvernatorului statului american Pennsylvania, Josh Shapiro, din procesul de selecție a unui candidat la vicepreședinția SUA. Principalul motiv al recentei sale respingeri fusese iudaismul său, a estimat liderul republican.
Doi militari israelieni au fost uciși într-o explozie în coridorul Netzafrim din Gaza. E vorba de sergentul major Mordechai Ben Shoam și de comandantul său, maiorul Yotam Itzhak Peled.
17 august 2024 – a 905-a zi a războiului ucrainean, a 315-a a celui israelian
Update 18:10 Coaliția de guvernământ a Germaniei ar fi înghețat ajutorul suplimentar pentru Ucraina, dezvăluie cotidianul BILD, reluat de agenția Nexta. Publicația spune că Berlinul nu va mai oferi Ucrainei asistență financiară suplimentară din cauza unei lipsei de fonduri pentru aceasta în bugetul planificat, iar acest ordin a fost dat ministrului de finanțe Lindner de către cancelarul Scholz.
Update 18:00 Recruții ruși au ales să se predea forțelor armate ucrainene pentru a evita să fie uciși de cecenii trimiși de Putin să le împiedice retragerea, relatează Sky News. Este vorba despre soldați ruși din Regimentul 488 de pușcași ai armatei moscovite, care este alcătuit în mare parte din recruți. În timp ce încercau să se retragă, au fost împușcați de forțele cecene din partea rusă, care erau „acolo pentru a-i împiedica să fugă”, ceea ce i-a determinat să se predea în masă forțelor ucrainene. „Au mers în cealaltă direcție, înapoi la inamic și s-au predat. Așa că o întreagă companie de tineri recrutați, toți băieți de 18 și 19 ani, s-au predat”, a explicat analistul de securitate și apărare Michael Clarke de la Sky News.
Update 17:45 Ofensiva de la Kursk „a avansat”, a declarat șeful armatei ucrainene, general Oleksandr Syrsky, informează Kiev Post. Potrivit comandantului-șef al Ucrainei, trupele sale au avansat cu unu până la trei kilometri în regiunea Kursk din Rusia și așteaptă să captureze „mulți prizonieri” dintr-o bătălie în curs de desfășurare, în satul Mala Loknya.
Ucraina a lansat o ofensivă surpriză în regiunea Kursk a Federației Ruse în primele ore ale zilei de 6 august, iar Kievul susține că a preluat controlul a peste 80 de așezări, întemeindu-și o administrație militară în orașul Sudja.
Update 09:30 Forțele ucrainene avansează la sud-est de Sudja în regiunea Kursk a Rusiei, informează ISW, reluat de Ukrainska Pravda. ISW notează că bloggerii militari ruși susțin că forțele ucrainene au avansat la est de Mirny și la sud de Spalnoye, ambele situate la sud-est de Sudja. Imaginile de geolocalizare publicate pe 15 august confirmă că forțele ucrainene au fost active recent în satul Borki, tot la sud-est de Sudja. Aceleași surse susțin că luptele au continuat la nord de Sudja, lângă Russkoye Porecinoye, la est de Sudja, lângă Agronom și la sud-est de Sudja, de-a lungul liniei Giri-Kamyshnoye-Krupets-Spalnoye.

Update 09:20 Forțele ucrainene au doborât toate cele 14 drone iraniene Shahed lansate peste noapte de Rusia în regiunile Nicolaev, Cherkasy, Poltava, Dnipropetrovsk, Zaporijjia și Kiev, informează autoritățile de la Kiev citate de Ukrainska Pravda. Pe lângă dronele Shahed, rușii au lansat o rachetă de croazieră Iskander-K asupra orașului Sumîi, care nu a putut fi interceptată. Nu există încă informații despre victimele și pagubele produse de bombardamentul asupra orașului de graniță Sumîi.
O femeie a fost ucisă în urma unui atac rusesc pe timp de noapte asupra localității Kozacha Lopan din regiunea Harkiv. Au fost avariate mai multe case și alte obiective civile.
Update 09:10 Agenția de știri palestiniană „Wafa” anunță că 15 palestinieni ar fi fost uciși într-o lovitură a forțelor aeriene israeliene asupra orașului Al-Zawaida, lângă Deir al-Balah, în centrul Fâșiei Gaza, notează YnetNews.
Update 09:00 Delegația israeliană, condusă de șeful Mossadului, David Barnea, s-a întors în Israel după două zile de discuții privind acordul de încetare a focului și eliberarea ostaticilor, desfășurate la Doha, capitala emiratului Qatar, care îi găzduiește și pe ultimii lideri Hamas. Nu au fost furnizate informații despre rezultatul întâlnirilor.
Lacrimi de crocodil pentru Gaza. Premierul Qatarului, Mohammed Al Thani, a discutat cu ministrul iranian de externe Ali Bagheri, după încheierea summitului de la Doha. Bagheri s-a plâns că Israelul nu își va îndeplini obligațiile negocierilor, care nu au fost specificate. „Am subliniat că trebuie folosite toate mijloacele pentru a forța Israelul să oprească crimele din Gaza”, a spus șeful diplomației iraniene, reluat de YnetNews.
Update 08:45 Ministerul sănătății din Gaza, controlat de gruparea teroristă Hamas, susține că a identificat primul caz de poliomielită în Fâșie. Anterior, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut o încetare a focului umanitar în favoarea unei campanii de vaccinare. Hamas a cerut un răgaz de o săptămână, notează YnetNews.
Update 08:30 Potrivit New York Times, Iranul ar urma să-și întârzie și mai mult riposta împotriva Israelului pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh, la Teheran, ca să fie finalizat acordul privind ostaticii și încetarea focului în Gaza, citează YnetNews. La rândul lor, serviciile de informații israeliene au confirmat că Hezbollah-ul libanez și sponsorul său de la Teheran, regimul mullahilor, și-au scăzut nivelul de vigilență în unitățile lor de rachete.
16 august 2024 – a 904-a zi a războiului ucrainean, a 314-a a celui israelian
Update 18:30 Noi discuții pe tema ostaticilor vor avea loc săptămâna viitoare, la Cairo. SUA au prezentat israelienilor și Hamas o ”propunere-punte”, menită ”să acopere diferențele” dintre cele două părți în privința unui viitor acord de încetare a focului. De regulă, asemenea propuneri sunt noi concesii făcute teroriștilor. Qatar avertizase anterior Iranul să nu atace Israelul, spre a ”nu periclita” un acord de încetare a focului.
După atacuri ale teroriștilor Hezbollah, interpuși libanezi șiiți ai Iranului, a izbucnit un incendiu pe Înălțimile Golan.
Potrivit agenției NEXTA, aproximativ 700 de militari ruși ar putea să se fi trezit înconjurați după aruncarea în aer a unui pod din nord-vestul regiunii Kursk, la Glușkovo. Ucraina încă n-a comentat. Alt pod, din satul Zvanoie, în Kursk, pare de asemenea să fi fost detonat, dacă se dă crezare unor relatări din presa rusă. Aceste știri nu au fost confirmate încă.
Update 18:15 Serviciile militare de informații din Marea Britanie afirmă că Rusia și-a dislocat mai multe forțe în regiunea Kursk după dezordinea inițială, notează Ukrainska Pravda. Moscova ar fi adus inclusiv trupe de pe frontul ucrainean, susține aceeași sursă.
În Belgorod, în zonele în care au pătruns ucrainenii, se dau lupte dure, forțele Kievului întâmpinând o rezistență crâncenă, relevă Washington Post.
Update 18:00 Refugiați din fața tăvălugului rusesc. Locuitorii orașului Myrnohrad din regiunea Donețk au început evacuarea, din cauza avansului armatei moscovite, relatează corespondenții de pe front ai Kiev Independent. Trupele invadatoare ruse se află acum la doar 6 kilometri distanță de acest oraș, a declarat șeful interimar al administrației militare a Myrnogradului pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty.
Myrnohrad se află chiar la est de Pokrovsk, un centru logistic cheie care a devenit punctul central al ofensivei ruse din regiunea Donețk, pentru care se dau de mai multe săptămâni lupte grele. 20.000 de oameni mai sunt acum în Myrnohrad, dintre care aproximativ 1000 numai copii, potrivit oficialului citat. Kievul a recunoscut recent, că situația din zona Pokrovsk se prezintă extrem de dificilă.
Update 17:45 Israelul așteaptă din partea aliaților conduși de SUA nu doar să apere Israelul de un atac iranian, ci și să atace obiective din țara agresoare, Iran. În acest sens s-a exprimat șeful diplomației, Israel Katz. El i-a primit la Ierusalim pe omologii săi britanic și francez, David Lammy și Stéphane Séjourné.
Update 17:30 O declarație comună a SUA, a Egiptului dictatorului Sissi și a Qatarului condus de Frăția Musulmană, a cărei filială palestiniană este Hamas, pretinde că ar fi eliminat toate neînțelegerile care împiedicau încheierea unui acord de încetare a focului.
Update 10:55 Consilierul lui Putin, Nikolai Patrușev, pretinde că SUA și NATO ar fi sfătuit și ajutat Ucraina în incursiunea militară din regiunea rusă, Kursk.
În zona ofensivei ruse din Donețk, autoritățile ucrainene le-au cerut ieri locuitorilor din Pokrovsk să se evacueze, dată fiind apropierea trupelor invadatoare la câțiva kilometri.
Update 10:45 IDF operează iar în Khan Younis, în urma primirii unor informații secrete. Israelienii au ordonat evacuarea civililor din Khan Younis și Dheir Bala. Zeci de extremiști evrei de pe malul apusean al Iordanului au luat cu asalt localitatea palestiniană JIT și au provocat devastări. Un palestinian a fost ucis în timpul acestui atac criminal. Oficialitățile israeliene au condamnat atacul și i-au pus capăt, trimițând la fața locului militari și poliție. Și ministrul de finanțe Smotrich, un sionist religios calificat frecvent drept extremist de dreapta, a condamnat violențele.
Fostul președinte al SUA, Trump, i-a avertizat pe teroriștii Hamas să-i elibereze pe ostatici înainte de revine el la Casa Albă. Trump a criticat chemările la un acord de încetare a focului și a cerut Israelului să-și asigure rapid victoria.
Update 10:30 Un oficial al ONU, iranianul Abdolrasool Divsallar, minte, afirmând că n-ar fi sfătuit Iranul în chestiunea programului său nuclear și n-ar fi slujit drept consilier unui general al Gărzilor Revoluționare. În fapt, a făcut ambele, după cum a dezvăluit Jewish Chronicler.
Update 09:25 Ministrul britanic de externe David Lammy urmează să călătorească în Israel în încercarea de a preveni un război total în Orientul Mijlociu, a informat joi Sky News, citând o sursă diplomatică.
La rândul său, șeful diplomației iraniene, Ali Bagheri, a vorbit joi cu prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, despre războiul din Gaza. Cei doi au discutat, de asemenea, despre eforturile de reducere a tensiunilor din regiune, potrivit unui comunicat al MAE qatarez.
Mari dezacorduri privind Gaza, la Doha. Discuțiile privind încetarea focului pentru eliberarea ostaticilor din Gaza au continuat joi, 15 august, la Doha, și toți participanții sunt așteptați să reia discuțiile astăzi, potrivit YnetNews. Potrivit unor surse egiptene, neînțelegerile sunt încă foarte mari, între participanți.
Update 09:15 Trump spune că va oferi Israelului ceea ce are nevoie pentru a câștiga și cere să se încheie războiul, relatează YnetNews, citând agenția Reuters. Candidatul prezidențial i-a transmis toate acestea premierului de la Ierusalim în timpul ultimei lor întrevederi din iulie.
Update 09:00 Undă verde de la Canada pentru folosirea armelor sale pe teritoriul Rusiei. Ucraina este autorizată să folosească în mod liber tancuri, vehicule blindate și alte echipamente care au fost furnizate de Canada pe teritoriul Rusiei, a anunțat departamentul de apărare națională al Canadei joi, citat de CBC News.
Canada a oferit Ucrainei opt tancuri Leopard 2A4, câteva zeci de vehicule blindate de luptă și sute de vehicule blindate de patrulare, precum și câteva obuziere M-777.
Interdicții de la Washington. Tot de pe partea cealaltă a oceanului vine un răspuns și de la Statele Unite: Ucraina poate folosi arme americane pe teritoriul său ocupat de armata moscovită, inclusiv peninsula Crimeea, dar nu pe în Federația Rusă.
Update 08:45 Rusia a pierdut un număr uriaș de soldați într-o singură zi: 1.330, potrivit Statului Major de la Kiev, citat de Ukrainska Pravda. Luptele cele mai grele se dau în continuare pe fronturile de est, la Pokrovsk, în regiunea Donețk, și în regiunea Harkiv, unde armata rusă are un avans tactic. În regiunea rusă Kursk, forțele ucrainene își continuă incursiunea militară, în timp ce Moscova încearcă să ridice fortificații și să sape tranșee pe principalele rute care duc la Moscova sau în alte orașe importante.
O nouă localitate ar fi fost cucerită de ucraineni în Rusia. Analiștii din proiectul DeepState au raportat că forțele de apărare ale Ucrainei dețin controlul asupra satului Vnezapnoe din regiunea Kursk din Rusia, relatează Ukrainska Pravda.
Update 08:30 Forțele ruse au atacat 11 comunități din regiunea Sumîi joi, 15 august, ucigând un om și rănind trei persoane, a raportat Administrația Militară a zonei. În total, au fost înregistrate 147 de explozii în 56 de atacuri separate asupra regiunii, notează Kiev Independent.
Rusia și-a desfășurat parțial forțele în regiunea Kursk, însă numărul lor exact nu este cunoscut, a declarat Casa Albă prin vocea lui John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională. Ucraina a obținut succese tactice în incursiunea sa din Kursk, pretinzând că a capturat 82 de localități rusești, inclusiv orașul Sudja, potrivit comandantului șef Oleksandr Syrskyi. Kievul a înființat, de asemenea, prima administrație militară în părțile aflate sub control ucrainean din regiunea Kursk a Rusiei, care va fi condusă de generalul Eduard Moskaliov, fost comandant al Forțelor Mixte, a mai adăugat joi seara, comandantul-șef al armatei ucrainene.
Kirby a refuzat să evalueze operațiunea ucraineană din regiunea Kursk, dar a spus că SUA monitorizează reacția Rusiei și redistribuirea trupelor sale.
Update 08:00 Ucraina ar fi lovit un punct de traversare cu feribotul în Crimeea ocupată și o ambarcațiune în Krasnodar Krai, relatează Kiev Independent. Rapoartele preliminare indică faptul că Ucraina a lovit peste noapte o trecere cu feribotul în orașul Kerci, pe 16 august, precum și o barcă în apropierea comunității Cernomorsk din regiunea Krasnodar din Rusia, a declarat Serhii Bratchuk, purtătorul de cuvânt al Administrației Militare din regiunea Odesa.
15 august 2024 – a 903-a zi a războiului ucrainean, a 313-a a celui israelian
Update 08:40 Începe summitul din Qatar privind un acord între Israel și Hamas. Directorul Agenției Centrale de Informații din SUA, William Burns, va fi joi în emirat pentru discuții privind încetarea focului în Gaza, a declarat miercuri o sursă familiarizată cu chestiunea, citată de YnetNews. CIA a refuzat să comenteze informația.
Hamas nu va participa, a confirmat inclusiv Casa Albă, care însă susține că speră la o înțelegere.
Reamintim că noul lider numit al grupării teroriste palestiniene, Sinwar, și-a exprimat refuzul privind orice fel de negociere de acest tip cu statul evreu. Nu este clar cu cine s-ar putea ajunge la o înțelegere în aceste condiții.
Update 08:30 Activiștii pro-palestinieni au ieșit joi pe străzile din Harlem, New York City, pentru a sărbători demisia președintei Universității Columbia, Minouche Shafik. Celebrarea s-a transformat într-una violentă când mai mulți așa-ziși activiști au întrerupt un eveniment de susținere a candidatei la președinția SUA Kamala Harris, la care au participat primarul orașului New York Eric Adams și guvernatorul New York-ului Kathy Hochul.
Protestatarii au aruncat grenade de fum în restaurantul în care avea loc evenimentul, ceea ce a provocat ciocniri violente la fața locului, inclusiv cu forțele de ordine. Câteva zeci de persoane ar fi fost reținute, notează YnetNews.
Update 08:15 Trump și Netanyahu au discutat telefonic despre un posibil acord de încetare a focului și de eliberare a ostaticilor luați de Hamas în Gaza, relatează Axios, citat de Jerusalem Post. Cu toate acestea, publicația nu a putut spune cum anume l-a îndemnat fostul președinte republican pe prim-ministrul de la Ierusalim să procedeze.
Peste 100 de rabini americani reprezentând comunitățile evreiești care au strâns cei mai mulți bani pentru Israel din 7 octombrie au trimis o scrisoare prim-ministrului Benjamin Netanyahu în ajunul summitului din Qatar, îndemnându-l să „semneze acordul. Este cel mai evreiesc, sionist și moral lucru de făcut”, relatează YnetNews.
Update 08:00 Rusia a pierdut 595.620 de militari în Ucraina de la începutul invaziei sale pe scară largă din 24 februarie 2022, a informat în această dimineață, Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei. Acest număr include 1.220 de pierderi ale forțelor ruse numai în ultima zi.
Update 07:45 Moscova disperată să ridice fortificații care să împiedice avansul trupelor ucrainene pe rutele principale în regiunea Kursk. Autoritățile ruse se află într-o cursă contracronometru să prevină accesul armatei ucrainene spre Moscova și alte orașe principale, oferind muncitorilor între 1600 și 4000 de dolari pentru a săpa tranșee în regiunea Kursk, relatează Kiev Independent, citând CNN. Anunțurile de angajare solicită „lucrători generali” care sunt capabili să sape fortificații în regiunea Kursk, cu grile salariale afișate variind între 150.000-371.000 de ruble (aproximativ 1.600-4.000 dolari americani).
Compania privată de sateliți Maxar a identificat prin imagini geolocalizate că în ultimele zile au apărut tranșee și fortificații la mai puțin de 20 km nord-vest de orașul Sudja, unde trupele ucrainene au pătruns.
Ritm ușor încetinit al incursiunii ucrainene în Kursk. Bloggerii militari ruși susțin că forțele ucrainene au avansat marginal în regiunea Kursk, în timp ce forțele ruse continuă încercările de a stabiliza linia frontului în zonă, relatează ISW. Forțele ucrainene au efectuat o serie mare de lovituri cu drone împotriva bazelor aeriene ruse din Rusia în noaptea de 13 spre 14 august, distrugând mai multe aerodromuri, notează aceeași sursă.
Update 07:30 Forțele ruse au avansat la nord de orașul Harkiv și la sud-est de Pokrovsk, informează Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington.
14 august 2024 – a 902-a zi a războiului ucrainean, a 312-a a celui israelian
Update 13:50 Un predicator al grupării Jihadul Islamic a declarat că „hinduşii veneratori de vaci trebuie eradicaṭi cu totul”, relatează Memri, oferind imagini video cu instigarea genocid.
Update 10:45 IDF a ripostat rachetelor și dronelor lansate iar din sudul Libanului și a ucis doi teroriști Hezbollah în Țara Cedrilor, semnalează Times of Israel.
Update 10:30 Hamas a încercat să lanseze rachete asupra Israelului din interiorul unei zone umanitare, de securitate, din Gaza, în speță din mijlocul refugiaților palestinieni, relevă IDF, prezentând probe în acest sens.
Update 10:15 SUA țin la actualul status-quo pe Muntele Templului, cel mai sfânt lăcaș evreiesc, numărul trei, ca loc sacru, în islam. Ministrul israelian al securității, Ben Gvir, a încălcat ieri acest status quo, parțial antisemit, conducând un grup evreiesc care s-a rugat pe Muntele Templului, spre a demonstra că evreii au dreptul de a se manifesta religios pretutindeni în statul evreu. Liderii evreilor ultraortodocși l-au criticat dur pe ministrul israelian, pentru prezumtiva ”profanare” a lăcașului sacru și punerea în pericol a unor vieți evreiești. Adjunctul Secretarului de Stat american, Patel, a criticat și el orice ”acțiuni unilaterale” (israeliene, de bunăseamă) care încalcă acest status-quo numit ”istoric”. La rândul său, președintele Biden a declarat că speră ca Iranul să se abțină de la un atac anti-israelian, dacă se încheie un acord de încetare a focului în Gaza. ”Aceasta cel puțin e așteptarea mea”, a spus Biden într-un moment de luciditate.
Vicepreședinta SUA, Harris, candidata de extremă stânga a democraților la președinția SUA, provoacă ample îngrijorări comunității evreiești din SUA și din Israel. În replică la membri ai gloatei antisemite care strigau lozinci antiprezidențiale de genul ”Genocide Joe”, care-l acuză pe președintele Biden de a fii complice la un presupus ”genocid” în Gaza, Harris le-a declarat textual: ”vă respect vocile”. Această replică umilă, acordată antisemiților, e una rară, de vreme ce Kamala Harris n-a dat, de la intrarea în cursa prezidențială, niciun interviu presei.
Update 10:00 Germania a emis, potrivit DLF, un mandat de arestare pe numele unui ucrainean acuzat de aruncarea în aer, acum doi ani, a gazoductului ruso-german Nordstream. Individul, care a locuit în Polonia, nu e de găsit. Procuratura generală germană, care se ocupă de acte de terorism, n-a dat detalii. Presa germană de stânga afirmă că ar mai suspectați doi cetățeni ucraineni, între care o femeie, bănuielile fiind alimentate de ”informațiile” unui ”serviciu secret străin”.
Update 09:45 Rusia s-a văzut nevoită să retragă niște trupe din Ucraina, spre a întări frontul rusesc din Kursk, relevă Wall Street Journal. Aceste informații sunt congruente cu ale oficialităților lituaniene. Ziarul american nu știe câți militari a repliat Moscova spre a-i disloca în Kursk. Potrivit Kievului, forțele ucrainene controlează 74 de localități în Rusia, în vreme ce Kremlinul admite că ar fi fost ocupate doar 44. Regiunea Belgorod se află în stare de urgență, proclamată de guvernator. Cel din Kursk a proclamat-o săptămâna trecută.
Mașina de război a Rusiei ar fi pierdut 1220 de oameni în ultimele 24 de ore. Totalul celor scoși din luptă se apropie, potrivit Statului Major ucrainean, de 595.000 de combatanți invadatori.
Update 09:30 Iranul încearcă să profite de slăbiciunea SUA și de sentimentul pro-islamist și pro-palestinian din elitele occidentale și din gloata pro-teroristă de pe străzi, spre a provoca un amplu ”dezavantaj strategic Israelului, nemaifiind mulțumit să învingă prin a nu pierde”, reiese dintr-un editorial semnat de Dr. Michael Milshtein în ynetnews.
Șeful diplomației americane, Blinken, a aprobat vânzarea de armament Israelului. E vorba de un pachet în valoare de 20 de miliarde de dolari, relevă Pentagonul.
Update 08:45 Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, s-a întâlnit la Moscova cu dictatorul rus Vladimir Putin.
În același timp, aliatul cel mai important al Rusiei, Iranul, încearcă probabil să accentueze diviziunile interne în Israel, dar mai ales pe cele între Ierusalim și Washington, înainte de un posibil atac iranian cu drone și rachete, estimează ISW. Artesh – armata iraniană convențională – pare să se pregătească pentru un posibil atac iranian asupra Israelului.
Update 08:30 Situația militară din Ucraina. Trupele invadatoare ruse au avansat recent în apropiere de Ceasiv Yar, la est de Pokrovsk și în estul localității Kostyantynivka, situată la sud-vest de orașul Donețk, relatează analiza ISW.
Forțele ucrainene au avansat recent în direcția Siversk și în vestul regiunii Zaporijia, din sudul țării, notează aceeași sursă.
Incursiunea armată ucraineană din Kursk prinde aripi. Bloggeri militari ruși susțin că forțele ucrainene continuă să avanseze în regiunea de graniță Kursk pe fondul încercărilor Rusiei de a stabiliza prima linie în zonă, care nu au reușit să preia controlul, relatează Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington.
Moscova ar fi început mutarea de trupe de pe fronturile din Ucraina spre Kursk. Comandamentul militar rus ar putea retrage elemente ale unităților neregulate ruse din regiunea Donețk pentru a aborda incursiunea ucraineană în regiunea Kursk. Surse ruse au susținut, începând cu 12 și 13 august, că elemente ale Batalionului „Sarmat” al Brigăzii Ruse „Pyatnashka” și ale Culturii Voluntare Ruse au fost transferate recent în regiunea Kursk.
ISW confimă că aceste segmente sunt cele care operau în direcțiile Ceasiv Yar, Toretsk și Pokrovsk în regiunea Donețk, punctele cele mai fierbinți ale frontului.
Update 08:20 Reprezentanta democrată din Congresul american, Ilhan Omar, una dintre membrele cele mai progresiste, antiisraeliene și antisemite ai Camerei și parte a unui grup anti-evreiesc cunoscut sub numele de „The Squad” a câștigat alegerile primare în Minnesota, relatează Ynetnews.
13 august 2024 – a 901-a zi a războiului ucrainean, a 311-a a celui israelian
Update 21:30 Presa comunistă la lucru sub etichetă falsă, democrată, sau ”obiectivă” în Statele Unite. Protejată de o conspirație a tăcerii presei progresiste, care susține stânga extremă integral și necondiționat, Kamala Harris a furat propuneri de program ale lui Donald Trump, precum cea de a nu se mai taxa bacșișurile.
Analiză: Există probe de transformare a pesei în megafon al propagandei extremiste de stânga, în același mod în care a fost metamorfozată presa de regimurile comuniste? Există. Propunerea vituperată de CBS, când a avansat-o Trump, în iunie, s-a văzut instantaneu elogiată și dată drept, chipurile, ”nouă”, de același post tv, două luni mai târziu, după ce Harris a furat propunerea. CBS și celalte posturi și ziare de stânga se pretind, totuși, a fi, chipurile, ”obiective”. Așa a ajuns Harris să ajungă în frunte, în sondaje, în state-balama. La toate acestea se adaugă încercările Comisiei Europene, sub bagheta comisarului Thierry Breton, de a proteja un monopol progresist al informației și a-l amuți pe Elon Musk, Twitter și pe Donald Trump, care i-a acordat celui dintâi un interviu. Breton i-a adresat patronului X/Twitter o lungă scrisoare, încercând să-l indimideze pe Musk și să-i pumnă pumnul în gură.
Update 19:30 Situație grea pentru trupele ucrainene din Torețk, în regiunea Donețk, unde rușii au pătruns în suburbii și îi atacă pe apărători, semnalează Ukrainska Pravda, reluând un purtător de cuvânt militar. În Kursk, ucainenii controlează 74 de localități rusești, a afirmat președintele Ucrainei, Zelenski, reluat de Kiev Independent.
Rusia se apropie de o nouă mobilizare, afirmă postul tv Bloomberg, comentând situația creată de incursiunea ucraineană în Kursk.
Update 19:00 În sudul Libanului un atac cu drone a eliminat doi combatanți ai grupării teroriste șiite, Hezbollah.
Într-o operațiune antiteroristă de amploare, militari a brigăzii Givati, a IDF, au eliminat circa 100 de teroriști la Rafah și a distrus tuneluri, confiscând armament.
Din Gaza au fost lansate două rachete împotriva Israelului. Proiectilele ținteau spre Tel Aviv. Teroriștii Houthi, interpuși ai Iranului din Yemen, au luat cu asalt oficiul ONU pentru Drepturilor Omului din țară, furând documente și vehicule.
Update 18:30 Influentul consilier prezidențial ucrainean Andrii Yermak, principalul sfetnic al lui Zelenski, a declarat că Donald Trump știe despre ce e vorba în acest război. ”America va susține”, potrivit lui, ”Ucraina”. Trump a vorbit cu președintele Ucrainei Zelenski, a avut cu el, potrivit lui Yermak, ”o conversație foarte caldă” și i-a spus să nu asculte de zvonurile care afirmă că el a fi gata să-i facă lui Putin concesii.
Au avut loc azi circa 80 de ciocniri între forțele ucrainne și cele ruse, majoritatea pe frontul din Pokrovsk.
Rusia evacuează o parte din populația din Kursk în zone ocupate ale Ucrainei. Moscova afirmă că ar fi oprit avansul trupelor ucrainene în Rusia prin intermediul unor lovituri aeriene. Ucraina a subliniat că nu vrea să ocupe durabil teritoriul rusesc cucerit.
Update 10:15 Ample bizarerii la conducerile ONU și SUA. Șeful ONU, Guterres, a omis până acum să deplângă vreodată teroarea și crimele în masă comise de musulmani în Bangladeshul scufundat parțial în anarhie. Dar secretarul general al organizației mondiale a ieșit din nou, pentru a enșpea mia oară, să ”condamne” pierderile de vieți din Gaza, după ”un atac israelian devastator asupra unei școli din Gaza”. Care, în realitate, nu era o ”școală”, ci un centru de comandă terorist din ceea ce a fost, cândva, o școală. La rândul ei, Kamala Harris, deși candidată la președinția Americii și vicepreședinte într-un stat cu un președinte senilizat aproape complet, a preluat imediat propaganda Hamas, deplângând și ea ”prea mulți civili uciși în Gaza”. Hamas afirmase că ar fi fost uciși acolo peste 90 de oameni. Minciuna teroristă a fost apoi rectificată, de Hamas, iar IDF a identificat nominal 31 de teroriști uciși în clădirea bombardată. Kamala Harris omite de 23 de zile încheiate să ia atitudine în interviuri sau conferințe de presă cu privire la principalele probleme ale SUA și ale lumii. Iar presa nu o somează să-și rupă tăcerea. Harris a promis un posibil interviu ”până la sfârșitul acestei luni”. Cu toate acestea, Harris conduce în sondaje în varii state-balama ca Wisconsin și Michigan, posibil chiar și în Pennsylvania.
Update 10:00 Agenția de rating Fitch a retrogradat ratingul de țară al Israelului de la A+ la A cu perspective negative, ceea ce înseamnă că e posibilă altă retrogradare. Războiul actual ar putea dura până 2025 și sunt riscuri de a lua amploare, avertizează agenția, care a luat în calcul și diviziunile interne, israeliene.
Iranul a respins apelurile europene la reținere în raporturile cu Israelul. Aceste apeluri, afirmă Iranul, ar fi politic ilogice și ar ”contrazice dreptul internațional”.
Update 09:15 Candidatul republican la președinție i-a acordat un interviu patronului Twitter, Elon Musk și a reliefat că vina pentru invadarea Ucrainei îi revine succesorului său la Casa Albă, Joe Biden. Care ar fi vorbit iresponsabil despre posibila aderare la NATO a Urainei. Trump consideră că ucrainenii nu mai au destui militari și se folosesc de soldați foarte tineri și foarte vârstnici. Asupra rețelei de socializare a lui Musk, care a declarat că-l susține pe Trump din ziua atentatului asupra candidatului republican, s-a dat un masiv atac electronic de tip DDOS. Trump le-a cerut evreilor care intenționează să voteze pentru (antiisraeliana) Kamala Harris să-și examineze capul. Liderul republican a evidențiat extremismul Kamalei Harris și al partenerului ei Tim Walz, reliefând că actuala vicepreședinte se situează chiar la stânga de extremistul de stânga Bernie Sanders. Trump a comentat și impactul dezastruos, în Orientul Apropiat și Mijlociu, al politicii adminstrației Biden-Harris, care ar fi reușit să iște ura ambelor tabere. Candidatul republican la președinție a deplâns și proiecția slăbiciunii americane, sub Biden și Harris, slăbiciune din pricina căreia țări ca Iranul au încetat să respecte Statele Unite. Trump a evocat și axa (nucleară) a răului, din care fac parte Rusia, China, Iranul și Coreea de Nord. Trump e de părere că nici războiul din Ucraina nici masacrul comis în Israel de teroriștii islamiști interpuși ai Iranului nu ar fi avut loc dacă el era președinte. El și-a anunțat intenția de a construi un scut antirachetă american similar celui israelian numit Iron Dome.
Operațiunile din Kursk continuă. Potrivit ”DeepState”, forțele ucrainene ar fi avansat la Sudja și ar fi eliberat localitățile Guevo, Gornal, Gogolevka, Rubanșcina, Nijny Kli și Nikolaevo-Darino. La 12 august ucrainenii controlau, aparent, 44 de localități din regiunea rusă Kursk.
Președintele Ucrainei, Zelenski, a evocat scufundarea submarinului Kursk, ocazie cu care a făcut un joc de cuvinte între debutul domniei lui Putin, care a coincis cu dezastrul ambarcațiunii, și dezastrul din regiunea Kursk, care ar inaugura încputul sfârșitului domniei tiranului de la Kremlin.
Au avut loc ieri 134 de ciocniri directe între forțele ruse și cele ucrainene, luptele cele mai intense dându-se în continuare pe frontul la Pokrovsk.
Ucrainenii afirmă că rușii au mai pierdut ieri 1160 de combatanți, numărul total al militarilor mașinăriei de război a Moscovei uciși de la invazia cea mare încoace ridicându-se la peste 593.000 de oameni. Potrivit Kievului, ucrainenii au doborât 30 de drone nocturne de fabricație iraniană din cele 38 lansate de ruși.
IAEA n-a putut determina sursa incendiului de la Centrala Nucleară de la Zaporijjea.
Update 09:00 Iranul le-ar fi cerut interpușilor săi să-și limitze atacurile asura Israelului, ca să se evite un război regional, afirma ieri ziarul progresist Washington Post.
Emisarul amrican pentru Orientul Apropiat, Amos Hochstein, urmează să ajungă în regiune, la Beirut, miercuri și să încerce să descurajeze iranul și pe interpușii lui să lnseze un atac de proporții asupra statului evreu. Șeful diplomației americane, Blinken, și-a programat și el o vizită începând de marți seara.
12 august 2024 – a 900-a zi a războiului ucrainean, a 310-a a celui israelian
Update 21:30 Comisia UE i-a trimis o scrisoare în care îl ”avertizează” cu privire la interviul său cu Donald Trump și posibilitatea încălcării regulamentelor digitale ale Uniunii Europene.
”Israelul e pregătit să facă față unor multiple amenințări”, a reliefat președintele statului evreu, Herzog. Liderul de la Ierusalim a menționat capacitățile militare excelente ale Israelului. Un oficial iranian a confirmat evaluarea acestui blog. Potrivit lui, Iranul urmărește să țină în tensiune societatea israeliană, cu amenințarea unui proxim mare atac anti-israelian. Pentru că ”așteptarea morții e mai dificilă decât moartea”, după cum s-a exprimat el, reluat fiind de ynetnews. Cancelarul Germaniei, Scholz, a cerut Teheranului să evite ”escaladarea regională”.
Casa Albă cere Hamas să revină asupra hotărârii de a nu participa la negocieri privind un acord de încetare a focului.
Guvernatorul teritoriului rus Kursk afirmă, fără probe, că ucrainenii ar fi făcut recurs la ”arme chimice” în incursiunea din regiunea sa.
Teroriștii islamiști au deschis focul și au rănit grav un israelian pe malul apusean al Iodanului.
Update 19:00 Comandantul-șef al armatei ucrainene, Syrsky, a reliefat că forțele sale controlează acum, în Rusia, aproximativ 1000 de kilometri pătrați de teritoriu. Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a mulțumit tuturor militarilor și comandanților pentru acțiunile lor decisive și pentru reziliența lor.
Întreaga suflare israeliană așteaptă din clipă în clipă marele și mult trâmbițatul ”atac iranian”, menit să răzbune lichidarea liderului terorist al grupării islamiste Hamas, interpusă a Iranului, în capitala persană, Teheran.
Analiză: e posibil ca iranienii să vrea să profite de ziua evreiască de post negru, ”Tișa Beav”, comemorând de luni seara și până marți seara distrugerile Templului de la Ierusalim și alte tentative de genocid antisemit din istorie, eșuate sau parțial reușite, precum cel nazist. La fel de bine se poate ca semnalele stăruitoare privind iminența marelui atac să fie false și menite, din unghiul Iranului, să țină câ mai mult în maximă tensiune societatea israeliană, dar să fie preluate și amplificate de serviciile secrete ale statului evreu acționând în compensarea neglijenței și indiferenței lor, care a făcut posibilă ignorarea avertismentelor unui atac terorist islamist înaintea masacrului comis de Hamas la 7 octombrie 2023.
Update 11:15 Dată fiind evoluția pozitivă a ofensivei ucrainene din Kursk, care decurge ”mai bine decât s-a așteptat, ”se pune problema livrării de noi tancuri germane Leopard II”, e de părere șeful liberal al Comisiei de Apărare a Bundstagului, Marcus Faber.
Update 11:00 La Kiev a fost reținut ministrul adjunct al energiei, care ar fi primit o mită de o jumătate de milion de dolari.
Ieri au avut loc pe fronturile din Ucraina 124 de ciocniri directe, majoritata în zona Pokrovsk.
În regiunea rusă Belgorod trupele ucrainene avansază și autoritățile ruse au început să evacueze oameni din raionul Krasnaya Yaruga. Potrivit ISW, ofensiva din Kursk a permis Ucrainei preluarea inițiativei în această zonă a frontului.
Trupele ruse ar fi pierdut ieri, potrivit Statului Major ucrainean, aproximativ 1080 de combatanți. În total, mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut, potivit acestei surse, reluate de Ukrainska Pravda, aproximativ 592.000
Update 10:45 Hamas, grupare teroristă, islamistă, interpusă a Iranului din Gaza, a anunțat ieri că nu va participa la a treia rundă de negocieri cu Israelul. Hezbollah, interpușii teroriști ai Iranului din Liban, și-au mutat de frica Israelului centrala de la Beirut.
Israelul crede că Iranul va ataca în următoarele câteva zile. UK, Franța și Germania au avertizat Iranul că, dacă atacă Israelul, va purta răspunderea pentru periclitarea unui acord de încetare a focului care să ducă la eliberarea de ostatici și pentru primejdia aruncării păcii în aer. Cele trei țări s-au arătat profund îngrijorate de puternica tensiune din regiune și de riscul unui amplu război regional.
SUA și-au reiterat angajamentul de a fi 100% solidare cu Israelul.
Update 10:30 Potrivit președintelui Zelenski, forțele ruse au aprins focul la Centrala Nucleară Zaporijjea. Incendiul au fost stns complet, între timp, fără să se producă scurgeri radioactive. IAEA a cerut accesul la centrală.
Rusia a început să evacueze și populație rusă din regiunea Belgorod. Șeful de stat ucrainean, zelenski, a evidențiat motivele incursiunii în regiuni ale Rusiei din care trupele invadatoare ale Moscovei au lansat mii de atacuri asupra Ucrainei.
Liderul totalitar și teocratic al Iranului, Khamenei, dă el însuși directivele privind narativul terorist, antisemit și genocidar. Revista germană Der Spiegel publică informații și document probând că Iranul conduca direct recentul închisul și interzisul Centru Islamic din Hamburg, pe care autoritățile germau au existat timp de trei decenii să-l desființeze, deși funcționa ca ambasadă și placă turnantă a terorismului islamist al ayatolahului Khamenei. Reiese din documentele tipărite de Spiegel că funcționa o legătură directă între Centrul din Hamburg și Khamenei. De la cel din urmă soseau directive privind interpretarea convenabilă propagandei islamiste a atentatelor teroriste anti-israeliene.
Sergentul Omer Ginzburg, de 19 ani, din trupele de parașutiști, a căzut în Gaza, în bătălia împotriva teroriștilor din Khan Younis.
11 august 2024 – a 899-a zi a războiului ucrainean, a 309-a a celui israelian
Update 20:30 Biden admite că a fost debarcat și dă vina pe Nancy Pelosi. În primul său interviu de după expulzarea sa (ilegală) din cursa prezidențială, președintele a admis că elitele Partidului Democrat l-au împins să se retragă, unul din făptași fiind Nancy Pelosi.
Update 20:00 Elon Musk s-a întrebat dacă Marea Britanie nu se îndreaptă spre război civil și totalitarism de tip sovietic, după arestările de oameni pentru comentarii în internet. Musk a apărat libertata de exprimare, explicând că această libertate este temelia democrației.
SUA i-au oferit în secret dictatorului venezuelean Maduro impunitate, după ce a furat alegerile, dacă se retrage de bunăvoie de la putere, relevă Wall Street Journal.
Upate 19:35 O lovitură aeriană în estul Siriei s-a soldat cu moartea a 5 teroriști interpuși ai Iranului.
Update 19:00 Ofensivă ucraineană în Kursk a continuat. A început alta și în Belgorod. Rusia anunță represalii dure. Ca să mimeze atacarea forțelor ucrainene din regiunea rusă Kursk, Moscova a publicat înregistrări video vechi.
Pe malul apusean al Iordanului, teroriștii palestinieni l-au ucis pe Yonatan Deutsch, un israeliand e numai 20 de ani.
Update 18:30 Cancelarul Scholz a conferit, la telefon, cu premierul Netanyahu. Liderul german și-a exprimat opinia că un armistițiu în Gaza ar fi urgent și ministerul său de externe că ar fi ”inacceptabil ca civili care caută să se refugieze” să devină victimele unor atacuri. Diplomația germană s arată oripilatăd e realtările Hamas cu privire la ”peste 90 de morți” într-o școală din Gaza, care r, potrivit IDF, un centru de comandă terorist. Cancelarul mai vorbit de necesitatea opririi ”spiralei represaliilor”. Ca și cum în lupta anti-teroristă de spirală a represaliilor ar fi vorba.
În Germania au avut loc, în 2023, peste 9000 de înjunghieri. Numărul înjunghierilor a crescut cu 6%. Se primesc opinii despre apartenența religioasă a celor mai mult făptași.
Update 11:15 Ofensiva ucraineană din Kursk continuă. Din Kursk au fost evacuați cel puțin 76.000 de ruși, potrivit agenției TASS. Potrivit autorităților locale, ruse, ar fi avut loc un amplu atac cu drone, ucrainean, asupra regiunilor Kursk, Voronj și Belgorod. semnalază Ukrainska Pravda.
Rușii au lansat un atac un rachetă asupra capitalei, Kiev, soldat cu doi civili uciși. Invadatorii au bombardat și Kramatorsk, unde au rănit cel puțin 5 oameni, precum și Ochakiv, în regiunea Nikolaiev. Ieri, atacurile rusești s-au soldat cu 8 civili morți în Ucraina.Tot ieri, mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut, potrivit Statului Major ucrainean, 1220 de combatanți, numărul militarilor Rusiei uciși de la debutul marii invazii încoace, apropiindu-se de 591.000.
Forțele ucrainene anunță uciderea a 40 de militari ruși pe o platformă de extracție de gaze din Marea Neagră.
Update 10:45: ”O președinție Kamala Harris ar putea fi un dezastru pentru Israel și pentru poporul evreu”, notează azi un comentariu al ziarului Jerusalem Post, semnat de Zvika Klein. Articolul amintește de întâlnirea ei de la Detroit cu liderii arabi ai grupului extremist anti-israelian Uncomitted, Abbas Alawieh and Layla Elabed, care a mobilizat voturi arabe și musulmane, precum și de extremă stânga, în vederea unui boicot al alegerilor, dacă democrații nu se supun șantajului islamist anti-israelian. Elabed a cerut un embargo militar împotriva Israelului, iar Kamala Harris, care s-a aliniat extremei stângi din Partidul Democrat, s-a declarat deschisă pentru această discuție, în loc să respingă clar trădarea aliatului Americii. Acest incident, defel izolat, se adaugă altor luări de poziție nu mai puțin îngrijorătoare luate de Kamala Harris din unghiul celor care resping antisemitismul și luptă împotriva lui. Între ele, susținerea dezastruosului acord nuclear cu regimul islamist al Iranului. Potrivit editorialului, atitudinile, declarațiile și pozițiile adoptate de-a lungul anilor de Harris indică faptul că eventuala preluare a președinției, de către candidata democrată, ar putea pune în pericol securitatea Israelului și a Statelor Unite și duce la o schimbare politică majoră în comunitatea iudeo-americană. În acest caz, ar fi în pericol întregul Vest și toată alianța nord-atlantică.
Update 10:30 Războiul electronic ia proporții. Forțele israeliene recurg tot mai intens la perturbarea comunicațiilor inamicilor prin GPS, semnalează Jerusalem Post. Manevra e utilizată în special în zona Eilat, în sudul Libanului și la frontiera iordaniană, de unde sunt amenințări balistice, cu drone și rachete de precizie.
Update 10:5 IDF l-a ucis în orașul Gaza pe Ahmed Atallah, șef de rang înalt al Hamas. La Rafah, aviația israeliană a eliminat o celulă teroristă care tocmai ieșea dintr-un tunel. IDF a cerut locuitorilor să evacueze Aljalaa, în Khan Younis. Din această parte din nordul orașului s-au lansat rachete spre Israel.
Experții israelieni au dat publicității un raport despre copiii și femeile luați ostateci de teroriștii Hamas și eliberați. Acești copii și femeile au rămas marcați de săptămâni și luni de foamete și de traumatism psihologice îndurate în captivitate.
Update 10:00 ”N-o face”. Acesta e mesajul transmis Iranului de președintele SUA, Biden.
În Columbia a fost arestat Mahdy Akil Helbawi, un finanțator al Hezbollah.
Iranul e acuzat de Partidul Rebuplican că a penetrat comunicațiile interne ale campaniei prezidențiale a lui Donald Trump. Iranul și interpușii lui troriști își doresc fierbinte victoria Kamalei Harris.
Forțele americane din Orientul Mijlociu au fost atacate din nou, cu drone, de teroriști interpuși ai Iranului aflați în Siria. S-au înregistrat răniri ușoare.
10 august 2024 – a 898-a zi a războiului ucrainean, a 308-a a celui israelian
Update 21:30 IDF a confirmat că în controversatul atac asupra unei centrale de comandă teroriste dintr-un complex școlar din orașul Gaza au fost uciși 19 combatanți ai Hamas și ai Jihadului Islamic, care operau dintr-o moschee din interiorul complexului Tabeen. Șeful socialist al diplomației europene, Borrell, s-a arătat din nou de partea terpriștilor genocidari, căci s-a declarat ”oripilat” de, și, în răspăr cu dreptul internațional, a opinat că n-ar exista ”nicio justificare” pentru atacurile israeline asupra ”școlilor” din Gaza. În realitate, această justificare există. Sunt perfect justificate astfel de atacuri când ”școlile” în cauză nu sunt atât școli, cât centrale de comandă teroriste, distruse de armata unei țări obligate la război de atacurile, masacrele, violurile și răpirile efectuate de acești teroriști. Hamas afirmă că ar fi fost ucișli în zonă 90 de oameni, cea ce IDF, care a folosit munișie de precizie, contestă. În total, numărul celor uciși în Gaza s-ar apropia, potrivit Hamas, de 40.000.
La Belfast s-au adunat doar 5000 de oameni spre a demonstra ”împotriva rasismului”. Marea Britanie e, pe de altă parte, scena unor draconice represiuni polițienești împotriva liberei exprimări și a protestelor anti-imigraționiste ale oamenilor șocați și îngroziți de crimele, înjunghierile și asasinatele de copii și de adulți săvârșite de imigranți sau urmași de imigranți într-o țară ca Regatul Unit, cu o imigrație debordantă, pe care clasa politică britanică nu reușește s-o pună sub control. Protestele s-au aplanat după ce autoritățile au operat peste 700 de arestări și s-au pronunțat verdicte de închisoare pentru oameni care și-au exprimat opiniile de dreapta. Extrema dreaptă lansase apeluri la proteste, și unii manifestanți au comis violențe, au atacat moschei, un hotel care găzduiește imigranți și polițiști. Premierul Starmer a fost acuzat de predecesorul său, Boris Johnson, că e surd la îngrijorările unei ample părți a poporului britanic.
Update 21:00 Ministerul pentru situații de urgență al Rusiei a anunțat că 76.000 de civili au fost evacuați din zonele din apropierea graniței cu Ucraina din regiunea Kursk, relatează Ukrainska Pravda.
Forțele ucrainene au pătruns, se pare, într-un sat din altă zonă învecinată – regiunea Belgorod din Rusia, informează Ukrainska Pravda. Este vorba despre mica localitate Poroz, pe care autoritățile locale ruse au anunțat că au închis-o. Sâmbătă dimineața, pe rețelele de socializare a fost distribuit un videoclip în care soldații ucraineni pretind că se află în satul rusesc Poroz. În videoclip, un soldat se identifică ca membru al Batalionului 252. Există și steagul Georgiei.
Analiștii de la VoxCheck și Suspilne au confirmat că videoclipul a fost într-adevăr filmat în fața unui centru comunitar de artă din Poroz, localitate aflată la trei kilometri de graniță.
Update 20:45 Celebrului biolog ateu, evoluționistul britanic Richard Dawkins, i-a fost ștearsă complet pagina de Facebook, fără nicio explicație. Omul de știință crede că este o reacție la o postare de a sa pe contul său personal de Twitter/𝕏 în care se opunea pătrunderii bărbaților biologici, precum sportivul/a Imane Khelif, noul campion olimpic la box feminin, în sporturile de femei.
„Întregul meu cont de Facebook a fost șters, aparent (niciun motiv dat) pentru că am postat pe Twitter că boxerii bărbați genetic, precum Imane Khalif (XY incontestabil) nu ar trebui să lupte cu femeile la Jocurile Olimpice. Desigur, părerea mea este deschisă argumentelor civilizate. Dar cenzură totală?”
Update 20:30 Aliatul lui Putin, dictatorul Lukașenko, i-a sfătuit pe bieloruși să se obișnuiască cu ideea că țara ar putea avea un nou președinte.″Ar trebui să vă obișnuiți cu faptul că președintele va fi diferit. Nu spun că vă voi lăsa mâine, poimâine și așa mai departe. Dar orice se poate întâmpla în viață. Ar trebui să vă obișnuiți cu faptul că nu voi fi aici pentru totdeauna, la fel ca voi toți”, a spus dictatorul de la Minsk, citat de agenția NEXTA.
Update 20:15 Elitele ruse percep incursiunea forțelor ucrainene în Rusia drept o lovitură adusă reputației lui Putin, scrie publicația Moscow Times, reluată de agenția NEXTA. Pătrunderea armatei ucrainene în regiunea Kursk și avansul său de-a lungul mai multor zile i-au lăsat nedumeriți pe înalți oficiali guvernamentali și oameni de afaceri din apropierea Kremlinului. Nu cu mult timp în urmă, elitele speculau că Putin ar putea lansa operațiuni militare în țările NATO vecine pentru a ocupa orașe precum Narva din Estonia. Acum, situația s-a schimbat și toți acești oameni cred că informațiile rusești au eșuat și, odată cu ea, Putin.
Update 11:45 Brigăzile armate al-Qassam ale grupării teroriste Hamas au jurat loialitate noului lider al Hamas, Yahya Sinwar, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al grupului, Abu Ubaida. „Ne anunțăm deplina disponibilitate de a pune în aplicare deciziile sale”, a adăugat Abu Ubaida într-o declarație pe Telegram, reluată de Ynetnews.
Update 11:30 Washingtonul ar urma să livreze Israelului 3,5 miliarde de dolari ca parte a asistenței militare, care să fie cheltuiți pe achiziționarea de arme și echipamente militare americane, a informat CNN, citând surse familiare cu chestiunea. Fondurile au fost aprobate de Congres în aprilie, în cadrul pachetului de aproximativ 14 miliarde de dolari oferiți Țării Sfinte pentru lupta sa împotriva terorismului islamist și apărarea statului evreu în fața amenințărilor de la sud, nord, dar și din Iran ori Yemen. La începutul verii, Ierusalimul s-a plâns că Washingtonul i-a reținut livrările de armament în mod nepermis, luni de zile, fapt confirmat cu jumătate de gură de Casa Albă, care a invocat tehnicalități.
Update 11:15 Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că în ultimele 24 de ore a distrus un lansator de rachete și o ambarcațiune fără pilot a grupării Houthi din Yemen, relatează Ynetnews. În plus, forțele americane au distrus două drone lansate de teroriștii Houthi în Marea Roșie.
La un pas de obținerea bombei nucleare. Wall Street Journal a relatat vineri seara că Iranul „își continuă cercetările” pentru a-și îmbunătăți poziția în încercarea de a lansa un program nuclear, potrivit agențiilor de informații americane. Potrivit aceleiași surse, comunitatea de informații din SUA, din administrația Biden-Harris, consideră că Iranul se abține de la construirea unei arme nucleare.
Această presupunere este în răspăr cu refuzul constant al autorităților fundamentaliste de la Teheran de a permite inspectorilor AIEA să viziteze și să evalueze siturile în care Iranul dezvoltă programe nucleare și îmbogățește uraniul. Mai mult, Israelul avertizează de un deceniu despre cursa contracronometru a Teheranului pentru obținerea celei mai importante arme, cea atomică, care ar schimba dramatic raportul de putere și forță în Orientul Mijlociu și nu numai.
Update 10:30 „Ucraina are dreptul la autoapărare”, a declarat ministerul german de externe despre incursiunea surpriză a forțelor ucrainene în regiunea rusească Kursk. Într-o declarație emisă către Politico vineri, 9 august, MAE de la Berlin a spus că „Ucraina are dreptul la autoapărare consacrat în dreptul internațional”, adăugând că principiul autoapărării „nu se limitează la propriul teritoriu”, făcând referire la luptele aflate în desfășurare în regiunea Kursk a Rusiei.
Ce se întâmplă în a patra zi de incursiune ucraineană în regiunea rusă Kursk
- Regiunea Kursk se află la granița cu regiunea Sumîi a Ucrainei, care se confruntă cu atacuri zilnice de când trupele ruse au fost împinse din regiune și înapoi peste graniță în aprilie 2022.
- Kievul a menținut până acum o politică de tăcere, dar președintele Volodimir Zelenski a declarat joi, 8 august, că „Rusia a adus războiul în țara noastră și ar trebui să simtă ceea ce a făcut”. El nu a menționat în mod direct incursiunea în regiunea Kursk;
- Autoritățile ruse susțin că au introdus o așa-numită „operațiune de combatere a terorismului” la granița cu regiunile Kursk, Bryansk și Belgorod, ca răspuns la incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk, a informat în această dimineață, agenția de stat rusă RIA Novosti.
- Rusia se pregătește să apere centrala nucleară Kursk(KNPP) pe măsură ce trupele ucrainene se apropie, relatează IStories, un portal rus independent. KNPP este situată la aproape 80 de kilometri de orașul Sudja din regiunea Kursk.
- Anterior, ministerul rus al apărării a declarat că forțele ruse se luptă cu soldații ucraineni la marginea de vest a orașului Sudja, în timp ce incursiunea Kievului continuă în a patra zi de la surprinzătoarea operațiune ucraineană peste graniță.
- Surse ruse au susținut vineri, 9 august, că forțele ucrainene au înaintat mai spre est în regiunea Kursk, dar probabil că nu mai operează atât de departe la nord sau la vest, precum au susținut anterior sursele ruse pe 8 august, sugerează Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington.
- Imaginile geolocalizate publicate la 9 august indică faptul că forțele ucrainene au operat recent la vest de Sudja, în interiorul așezării, la nord de Sudja, lângă Kazaceya Loknya și la nord-est de Leonidovo, precum și în Dmitriukov.
- Forțele ucrainene au lovit un convoi militar rus la est de Rylsk, lângă Oktyabrskoye, regiunea Kursk, potrivit ISW.
- Comandamentul militar rus pare să se bazeze pe unitățile existente desfășurate în zona de frontieră internațională și pe forțele disponibile în spate, majoritatea fiind unități dotate cu recruți și trupe neregulate, pentru a ține piept incursiunii ucrainene în curs de desfășurare în regiunea Kursk.
- Moscova nu vrea să mute trupe de pe fronturile din Ucraina, pentru a apăra propria țară. Comandamentul militar rus pare să reziste prezentelor presiunilor operaționale de redistribuire a forțelor din alte zone, pentru că nu dorește ca incursiunea ucraineană să perturbe operațiunile ofensive rusești în estul Ucrainei, evaluează analiștii militari ai ISW.

Update 10:15 Șeful AIEA a cerut reținere Kievului și Moscovei, deoarece luptele continuă pe teritoriul Federației Ruse, „în vecinătatea” centralei nucleare Kursk, relatează Kiev Independent. Într-o declarație emisă de AIEA vineri, 9 august, Rafael Grossi a avertizat că un accident nuclear la KNPP ar avea „potenţialul de consecinţe radiologice grave”. Directorul agenției ONU a menționat că două dintre cele șase reactoare nucleare de la KNPP sunt oprite, în timp ce alte două sunt complet operaționale. Alte două reactoare sunt în construcție.
Update 10:00 Ucraina a distrus o nouă ambarcațiune rusă de patrulare în Crimeea ocupată, a anunțat divizia de informații militare, citată de Kiev Independent. O dronă navală Magura operată de agenția de informații militare a Ucrainei (HUR) a distrus o barcă de patrulare rusă KS-701 Tunets (Tuna) și a avariat încă trei ambarcațiuni rusești în Crimeea ocupată.
9 august 2024 – a 897-a zi a războiului ucrainean, a 307-a a celui israelian
Update 17:00 Netanyahu își cere indirect iertare pentru masacrul de la 7 octombrie. Întrebat într-un interviu al revistei Time dacă are de gând să prezinte scuze pentru cele întâmplate în sâmbăta neagră de la 7 octombrie 2023, Netanyahu a răspuns: desigur, desigur, regret profund că s-a întâmplat așa ceva.
Update 16:45 Rusia își continuă campania de teroare și crimele de război. Un atac asupra pieții din Konstantinivka, în estul Ucrainei, s-a soldat cu cel puțin 11 victime omenești și rănirea altor 37.
Forțele ruse au admis că trupele ucrainene au atins perfieria localității Sudja, din regiunea rusă Kursk.
Comisarul ONU pentru drepturile omului, Türk, a cerut Iranului să pună capăt execuțiilor. În Iran au avut loc sute de execuții în acest an. Doar n cursul acestei săptămâni au avut loc 29 de execuții.
Update 16:30 Campioana olimpică, evreică, la lupte, Amit Elor, din Statele Unite, se confruntă cu atacuri antisemite online. ”Locul tău e în camera de gazare” i s-a spus pe Instagram, în replică la un film video în care sportiva reliefa că, ”acum 80 de ani, bunicii au supraviețuit Holocaustului, dar antisemitismul mai e aici. Bunicii au învins, eu am învins, omenirea va învinge. Never again”.
Update 10:45 Rusia afirmă că bătăliile din Kursk continuă în două raioane. Potrivit postului tv Bloomberg, care subliniază că e primul atac supra teritoriului rusesc de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, aproximativ 1000 de militari ucraineni au pătruns în Rusia. Șeful armatei ruse, Gherasimov a ignorat informațiile secrete semnalând întărir ucrainene înaintea ofensive din Kursk. Din orașul Rilsk, situat în regiunea Kursk, se anunță puternice incendii. Guvernatorul regiunii ruse Belgorod a anunțat un masiv atac ucrainean cu drone. De cealaltă parte, forțele defensive ale Kievului anunță doborârea tuturor celor 27 de drone nocturne lansate de ruși.
”Rusia care a adus războiul în țara noastră, trebuie să simtă ea însăși ce a făcut”, a spus președintele Ucraini, Zelenski.
Au avut loc și mai au loc bătălii pe 10 fronturi. S-au înregistrat ieri peste 100 de ciocniri directe între trupele ucrainene și agresorii ruși. Cotropitorii ruși ar fi pierdut ieri peste 1000 de militari, afirmă Statul Major ucrainean, totalul militarilor Rusiei scoși din luptă de la marea invazie încoace ajungând la peste 588.500.
Forțele ucrainene au bombardat cu drone și incendiat aerodromul militar rusesc din Lipețk. Incendii au provocat și bombardamentele nocturne rusești asupra zonele civile din Kupiansk, provocând pagube unor blocuri, locuințe particulare și spații comerciale. O bombă rusească ghidată a omorât doi civili la Selydove, în regiunea ucraineană Donețk, parțial ocupată de invadatori.
Pentagonul nu s-a arătat îngrijorat de o potențială ”escaladare” din pricina incursiunii militare ucrainene în regiunea Kursk, din Rusia, după cum a subliniat o purtătoare de cuvânt.
Update 10:35 La concertul programat la care Taylor Swift urma să performeze la Viena un tânăr musulman afiliat ISIS voia să se aruce în aer și să provoace o baie de sânge, relevă autoritățile austriece.
În Germania inflația a cescut ușor, ajungând la 2,3%.
Guvernele de stânga occidentale se roagă frumos de ayatolahii de la Teheran, implorând Iranul islamist, terorist și totalitar, să nu lanseze împotriva Israelului un atac mai amplu decât cel din aprilie. Atacul ar urma să aibă loc în următoarele 5 zile. În plus, SUA, Egiptul și finanțatorul Hamas, Qatar, exercită masive presiuni asupra Israelului, să accepte reluarea, de la 15 august, a negocierilor cu teroriștii islamiști din Gaza, interpuși ai Iranului, în vederea încheierii unui armistițiu cu Hamas. Un acord-cadru ar fi fost finalizat.
Update 10:30 Candidatul republican la președinție, ex-președintele SUA, Trump, s-a declarat de acord să se confrunte în trei dezbateri diferite, la posturi tv diferite, cu Kamala Harris. ABC a anunțat că va găzdui o dezbatere cu Harris și Trump la 10 septembrie. Liderul republican o invitase anterior pe vicpreședintă la FOX News, dar fusese refuzat net.
Update 10:15 IDF a atacat ținte teroriste în sudul Libanului și la Khan Younis, în Gaza.
SUA și-au mutat avioane de tip stealth, F-22, în Orientul Apropiat, spre a apăra Israelul, a afirmat șeful Pentagonului, Austin, omologului său israelian Gallant, relevă ynetnews.
În urma amenințărilor proferate de teroriștii șiiți ai grupării Hezbollah, interpuși libanezi ai Iranului, SUA se pregătesc de un război în Cipru.
8 august 2024 – a 896-a zi a războiului ucrainean, a 306-a a celui israelian
Update 18:45 Putin l-a sunat pe guvernatorul regiunii Kursk, Alexei Smirnov, și i-a cerut să ”aibă curaj”. Sminov i-a raportat dictatorului că totul ar fi ”în regulă”, evacuarea populației ar progresa și numărul paturilor din spitale s-ar fi înmulțit”, relatează Ukrainska Pravda.
Update 18:30 Președintele Ucrainei, Zelenski, a elogiat capacitatea forțelor ucrainene de a surprinde inamicul în ofensiva din Kursk. Rușii au reacționat foarte lent la incursiunea ucraineană, declarând starea de urgență în regiunea Kursk. S-au închis unele gări din proximitatea graniței. Un blogger militar rus anunța că partea de vest a orașului Sudja ar fi sub control ucrainean și s-ar lupta pentru estul orașului. Alții au contestat aceste informații neconfirmate. Expertul creștin-democrat german, Kiesewetter, a salutat ofensiva, considerând-o utilă, militar, precum și conformă dreptului internațional. La fel s-a exprimat, potrivit DLF, și șeful liberal al Comisiei de Apărare a Bundestagului, Faber. În opinia sa, utilizarea de arme germane în această ofensivă ucraineană nu ar fi o problemă.
IDF a bombardat pozițiile teroriste dintr-o școală din Gaza. Media palestiniană controlată de Hamas anunță 12 morți.
Update 14:45 Kamala Harris s-ar fi declarat de acord să discute un embargo militar împotriva Israelului cu organizația ”Uncomitted” care amenință să boicoteze alegerile și îi chamă pe democrați să le boicoteze, dacă SUA continuă să susțină statul evreu, informează ynetnews, reluând o corespondență din New York.
Bizarerii la pătrat. Nefăcutele stranii ale lui Tim Walz, desemnat de Kamala să-i fie vicepreședinte dacă ea ar câștiga alegerile. Walz a devenit notoriu cu declarația că Donald Trump, alesul său pentru vicepreședinție, J.D. Vance, și ceilalți republicani ar fi ”bizari”. New York Post evidențiază bizareriile din contul foarte încărcat al lui Walz. Ca guvernator al statului Minnesota, Walz a ordonat să se plaseze tampoane menstruale în toaletele băieților. Ca dregător democrat al cărui partid se autoproclamă apărător al democrației, Walz a acceptat ca el și șefa lui să ajungă să concureze pentru președinție fără alegeri democratice preliminare. Walz a asistat cu mâinile în sân, timp de trei zile, cum era demolată și incendiată capitala statului său, Minneapolis, înainte de a chema Garda Națională să facă ordine în orașul distrus în timpul revoltei rasiste, de extremă stânga, organizate de teroriștii marxiști ai BLM. Tot Walz a abandonat o circă de poliție luată cu asalt și incendiată de teroriștii de extremă stânga. Cărora le-a tolerat faptele ca să nu ”prigonească” răsculați ”având în spate generații de durere”. Deși bate retoric toba ”libertății”, Walz ”a fost cel mai autoritar guvernator american în timpul pandemiei. Unul care a luat timp de 15 luni măsuri dintre cele mai draconice de restrângere a libertăților civice. Tot el a creat un oficiu pentru turnătorii ale vecinilor în Minnesota, menit să strângă delațiunile vecinilor în timpul epidemiei de covid. A introdus în acest context pandemic cenzura. Tot el a semnat legi permițând mutilarea genetică a adolescenților fără consimțământul părinților și a autoriat despărțirea celor din urmă de copiii lor dacă nu erau de acord cu tratamentul hormonal și schimbarea de sex pe cale chirurgicală. Bizareriile lui Walz nu se opresc aici. Guvernatorul Minnesotei a adoptat o lege nouă a orientării sexuale din care a eliminat o excepție privind pedofilia”. Până și un deputat transgender a denumit legea ”o splendidă ciudățenie”. Conform New York Post, Minnesota a devenit ”Mecca avorturilor” efectuate inclusiv în luna a 9-a. În plus, Walz e îndrăgostit de China, unde și-a petrecut luna de miere și pe care a vizitat-o de circa 30 de ori, căsătoria lui având loc pe 4 iunie, ziua brutalei înăbușiri în sânge, în 1989, sub șenilele tancurilor comuniste, a florii studențimii chineze, care milita pentru democrație în Piața Tien An Men din Beijing. Pentru Walz ”socialismul unuia este buna vecinătate a celuilalt”. Bizareria maximă: Walz l-a certat pe Trump pentru încălcarea legii, în timp ce el a prezidat un stat în care s-a delapidat în voie, sub ochii săi, iar numărul delictelor penale a luat liftul.
Ex-președintele Rusiei, Medvedev a reacționat la ofensiva ucraineană din Kursk și a chemat Rusia să ocupe Odesa, Harkivul, Kievul, Dniepro și alte orașe situate dincolo de teritoriile anexate de Moscova.
Update 11:45 Coaliția guvernamentală de stânga din Germania stă să cadă, fiind demolată de cearta pe bugetul anului viitor. Conflictul e iscat de voia partidelor de stânga de a face și mai mari datorii și de opoziția ministrului liberal de finanțe, Lindner, care se opune șubreziirii finanțelor germane, dar s-a trezit dezavuat public de cancelarul social-democrat, Scholz.
Update 11:30 ”Trebuie să ne amintim că Rusia atacă Ucraina din Kursk”, a spus purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karin Jean-Pierre, comentând, defensiv, dar vag aprobator, ofensiva ucraineană de pe teritoriul rus, ca demers de apărare a Ucrainei. Ea a refuzat să precizeze dacă în acastă ofensivă din Kursk ucrainenii se folosesc de arme americane.
Rusia ar fi pierdut ieri 1140 de militari, totalul celor scoși din luptă din februarie 2022 încoace ajungând la peste 587.500.
Update 10:30 ”Regime change” în Iran: schimbarea de regim în Iran a devenit țelul statului evreu, a reliefat, în replică la amenințările ayatolahului iranian Khamenei și ale interpușilor teroriști ai Teheranului din Liban, parlamentarul israelian Amit Halevi, din Likud, formațiunea premierului și principalul partid guvrnamental de la Ierusalim. În cursul nopții, IDF a bombardat infastructură a Hezbollah din Bint Jbeil, Majdal Zoun și Doueir, în sudul Libanului.
În Gaza, forțele israeliene l-au eliminat pe Nael Sakhl, un terorist Hamas de rang înalt, care a condus operațiunile teroriste ale filialei palestiniene a Frăției Musulmane pe malul apusan al Iordanului. Hamas consideră că realizarea grupării teroriste de la 7 octombrie încoace ar fi faptul că Israel ”n-a reușit să ne elimine”, după cum s-a exprimat la televiziunea saudită Walid al-Kilani, un dregător de rang înalt al teroriștilor Hamas.
Amenințată de islamiști ai grupării teroriste ”statul islamic”, Taylor Swift s-a văzut nevoită să-și anuleze un concert la Viena.
Update 10:20 🇺🇦 Rușii încearcă să avanseze lângă Ceasiv Yar, zona Kramatorsk, în timp ce au luat cu asalt frontul Pokrovsk, din regiunea Donețk, notează Ukrainska Pravda.
Update 10:10 🇷🇺 Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că războiul ar trebui să capete o „natură deschis extrateritorială” după atacul forțelor armate ale Ucrainei asupra regiunii Kursk. De asemenea, el a amenințat cu „răzbunare”, adăugând că guvernul rus se va opri doar atunci când va considera că este necesar, relatează Ukrainska Pravda.
Update 10:00 🇺🇦 Atacuri ruse în timpul nopții. Trupele ruse au atacat regiunile Odesa, Herson și Kirovohrad, cu două rachete balistice Iskander-M, două rachete aer-sol Kh-59 și patru drone de atac Shahed în noaptea de 7-8 august, relatează Ukrainska Pravda. Potrivit Statului Major al Kievului, două dintre rachete și toate dronele au fost distruse.
Trupele ruse au bombardat centrul orașului Herson și au lovit o clădire înaltă acolo în dimineața zilei de 8 august, însă nu s-au înregistrat victime.
Update 09:30 🇺🇦 Răsturnare de situație: Ucraina avansează în Rusia. Forțele ucrainene au făcut avansuri confirmate de până la 10 kilometri în regiunea de graniță Kursk din Rusia, pe fondul operațiunilor ofensive mecanizate continue pe teritoriul Rusiei de miercuri, 7 august, anunță ISW. Amploarea și locația actuală confirmată a progreselor militarilor ucraineni în regiunea Kursk indică faptul că forțele Kievului au strătruns cel puțin două linii defensive rusești și o zonă fortificată.
O sursă rusă reluată de Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington susține că forțele ucrainene ar fi capturat 45 km pătrați de teritoriu în regiunea Kursk de când au lansat operațiunea pe 6 august. Alte surse ruse au raportat că armata Kievului a capturat un total de 11 așezări, inclusiv Nikolaevo-Daryino, Darino și Sverdlikovo și că operează momentan în Lyubimovka.
Brigăzile cecene care apărau această zonă din federația rusă ar fi suferit uriașe pierderi, iar ucrainenii au luat câteva zeci de prizonieri de război.
Analiză: Incursiunea militară ucraineană cu ajutorul unei brigăzi mecanizate i-a șocat pe ruși. Trecerea la ofensivă a ucrainenilor presați de ruși masiv pe fronturile din Pokrovsk și Torețk e mai mult decât o amplă surpriză. Ea i-a uluit nu doar pe cecenii ”apărând” zona, care au fost dați peste cap, ci și comandamentul de la Moscova. Și, nu în ultimul rând, pe americani. Care, din motive evidente de frică de ”escaladare”, din comoditate, defetism și lașitate în fața Rusiei, au încercat până acum să descurajeze orice ofensivă ucraineană pe teritoriul rusesc și n-au fost informați în prealabil de Kiev, ceea ce va genera ample iritări și recriminări la Washington, între vanitoșii dregători ai celei mai proaste administrații americane din istorie. Pare că Ucrainei i-a venit în fine mintea la cap și tactic, și strategic. Kievul profită de interregnumul din capitala americană spre a se emancipa. Războiul a fost dus pentru prima oară pe teritoriul rusesc, ceea ce obligă mașinăria de război a Moscovei să se gândească bine dacă-și mai poate permite să prăjească zilnic câte o mie de soldați în ofensive menite să captureze câteva zeci de metri sau de kilometri, în timp ce teritoriul propriu este sub un puternic atac. E posibil, deci, ca ofensiva ucraineană să delesteze apărarea la Pokrovsk prin forțarea retragerii de trupe ruse din zonă. În plus, cum remarca analistul Serghei Sumlenny, Ucraina repurtează o victorie militară extrem de prețioasă pentru un moral ucrainean puternic afectat și posomorât, după doi ani de apărare parțial ineficientă. În plus, porivit aceluiași analist, e foarte prețioasă și ”ambiguitatea strategică”, în fine creată de Kiev, care cucerește în câteva zile mai mulți kilometri decât Rusia în 6 luni de tocare de carne rusă pe fronturile ucrainene.

7 august 2024 – a 896-a zi a războiului ucrainean, a 306-a a celui israelian
Toate informațiile despre primii doi ani și următoarele luni din anul 3 de război din Ucraina și știri din Israel, AICI:
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 21, 22, 23 și 24 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17,18, 19 și 20 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 14, 15&16(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 12&13(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 9, 10 și 11 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5, 6, 7 și 8 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 2, 3 & 4 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 & 49 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 44, 45 și 46 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 41, 42 & 43 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 38, 39 & 40 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 35, 36 & 37
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 34 & 35
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 29, 30 & 31
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 27&28
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 25 & 26
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 23 & 24
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 21 și 22
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 19 & 20
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 16, 17 & 18
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 9, 10 & 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 5, 6, 7 & 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri– anul 2 – săptămânile 1, 2, 3 & 4
ȘTIRI: (LIVE) Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 51 & 52
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 48, 49 & 50
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 42, 43, 44 & 45
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 38, 39, 40 & 41
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 30, 31, 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 25, 26, 27, 28 & 29
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna 21, 22, 23 și 24
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 16, 17, 18, 19 & 20
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zile
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
