”Democrații” extremiști și antisemitismul lor cel de toate zilele

Într-o zi în care, ca la 18 aprilie, creștinii și evreii își celebrează esențiala sărbătoare pascală, mi se pare nimerit să amintesc de rana supurândă a timpului nostru. Care este antisemitismul.

Deși este o boală nu doar odioasă și periculoasă ci și, aparent, cronică, afectând tot mai intens Vestul, din anii 70 încoace, antisemitismul a irumpt mai nou acut și virulent, pe plan global, cu o forță vulcanică, total înspăimântătoare, la numai 80 de ani de la Holocaust. Fapt care ar merita în sine o dezbatere intensă și de amploare. Și, mai ales, adecvată.

Mă tem însă că, din nefericire, așteptăm de pomană această dezbatere serioasă din partea unora dintre intelectualii publici care scriu în limba română. Pentru că, spre deosebire de un profesor absolut excelent, ca Ioan Stanomir, au părăsit arena dezbaterilor democratice. Și sunt ori orbi la antisemitism, ori ipocriți, de vreme ce fie refuză discuția, fie o întorc pe dos.

Testul propagandei

Cum știm că un publicist a părăsit arena dezbaterii democratice, s-a dat de trei ori peste cap și s-a prefăcut în propagandist extremist?

E simplu. Îi fluturi și-un tramvai, dar el îți va retorca mereu cam la fel. În loc de fapte și contraargumente, îți va servi aceeași veșnică mantră, formulată în diverse feluri. Dacă e de extremă dreapta, o va ține una și bună cu sexo-marxismul, indiferent dacă subiectul e aselenizarea sau rachetele Taurus.

Iar dacă e neo-marxist? Dialogul autentic (nu părelnic) cu el se va dovedi precum cel încercat cu interlocutorul de extremă dreapta: imposibil. Se va năpusti la tine cu atacuri la persoană gratuite, cu dadarisme (sau whataboutisme), cu acuze nejustificate, cu formule magice antisemite sau antiamericane, încercând să-i exorcizeze pe ”fasciștii” prezumtivi, Trump și Netanyahu, liderul unei mari puteri aliate cu Israelul și premierul unui stat care se apără după multiple agresiuni teroriste.

Trump=Hitler, nu-i așa? Nu. Nu e așa.

În doi timpi și trei mișcări ți se va împuia capul despre presupusele (sau realele) nefăcute ale celor doi, ca și cum, dacă ei ar dispărea, toate problemele acestei lumi antrenate pe calea războiului mondial de China, Rusia și Iran, precum și de interpușii ori aliații lor teroriști, de la cei din Yemen la nord-coreeni, s-ar rezolva pe loc și ca prin farmec. Pentru că așa vrea stânga. Și, desigur, pentru că așa vrea propaganda extremei stângi care o controlează tot mai mult.

Să ne înțelegem. N-am nici cea mai vagă simpatie pentru Trump, când minte, susținând că Ucraina ar fi început războiul cu Rusia. Nu, nu l-a început Ucraina. L-a provocat Rusia lui Putin.

Da, Trump merită și trebuie criticat fără menajamente când aberează, când ia măsuri comerciale contraproductive și, mai ales, când sfidează sentințe judecătorești, încălcând separația puterilor.

Și da, pe mulți îi deranjează caracterul disruptiv al administrației sale. Dar nu trebuie uitat că tocmai pentru forța sa disruptivă a fost ales de o majoritate americană, care i-a dat un mandat spre a pune capăt aberațiilor și ticăloșiilor impuse de extrema stângă și de anii de revoluție culturală progresistă, maoistă și neo-marxistă. O revoluție care a introdus în universitățile americane antisemitismul cel mai crud și virulent.

Cum s-a manifestat antisemitismul la Columbia,?

La fel ca la Harvard, Yale și la multe alte școli de elită din SUA, după masacrul terorist, islamist, de la 7 octombrie 2023. Ca și cum de vină ar fi victimele israeliene ale băii de sânge antisemite, nu asasinii, violatorii și torționarii lor islamiști: cu proteste violente, pro-teroriste în campusuri, transformate în tabere ale joncțiunii mascaților islamiști cu extremiștii de stânga. Cu luări de asalt și vandalizări de clădiri publice. Cu agresiuni și intimidări la adresa studenților evrei, atacați ca înaintașii lor din România de către legionari, în anii 30, sau de către naziști, în Germania lui Hitler. Cu excluderi de profesori evrei, precum Shai Davidai de la catedre. Cu rectori de la Harvard, MIT și Penn mărturisind, spre stupoarea fără margini a oricărui om fie și doar sumar civilizat, că ”nu știu” în ce măsură chemarea la genocid împotriva evreilor e admisibilă sau nu în universitățile lor.

Te-ai fi așteptat ca oamenii de treabă, între care universitarii de peste ocean – și, mai ales, cei români, care știu și despre Holocaustul românesc, nu doar despre cel comis de germani -, să încerce să înțeleagă.

Să vadă, bunăoară, proiecția asupra victimelor evreiești, a unor conștiințe studențești frustrate și nihiliste. Sau încărcate de o educație axată pe ura de sine, pe antiamericanism, pe refuzul Vestului, pe vituperarea democrațiilor, pe demonizarea lumii iudeo-creștine.

Te-ai fi așteptat să analizeze împrejurarea curioasă, că la Departamenul pentru Homeland Security, ministerul securității interne, americane, administrația de stânga în frunte cu Joe Biden angajase – și refuzase să demită, ori să-i taie salariul – o palestiniancă pe nume Nejwa Ali, purtătoare de cuvânt a OEP, care celebrase deschis baia de sânge teroristă de la 7 octombrie 2023 și delegitima și demoniza la orice, între altele în social media, pe aliatul israelian al SUA.

Te-ai fi așteptat ca intelectualii publici să ia o atitudine critică fermă. Nu o dată, ci repetat. Cu atât mai mult cu cât explozia de antisemitism din școlile de Ivy League fusese generată de cel mai amplu masacru antievreiesc comis – la inspirația Iranului, care neagă Shoa  – de la Holocaust încoace.

Dar, din nou: stupoare crescândă

Nu s-a auzit de la ei nici pâs. De peste un an și jumătate: tăcere. Nici măcar de la Columbia, epicentrul exploziei de antisemitism universitar, unde vesel, fericit și adulat, predă în continuare postmodernism Mircea Cărtărescu, nu s-a auzit vreun intelectual provenit din România care să-și deschidă gura în apărarea evreilor asupriți, intimidați și agresați.

Încât a părut cât se poate de bine ca administrația americană să ia măsuri anti-antisemite și să avertizeze universitățile de elită, cu Columbia în frunte, că li se vor opri finanțările în valoare de multe miliarde, furnizate prin granturi și contracte de către guvernul federal, dacă nu iau măsuri împotriva dezlănțuitei uri pe evrei, propagate nu doar de teroriști islamiști, de stânga și de propaganda alianței dintre cele două mișcări totalitare, ci și de unii dintre conferențiarii și profesorii lor.

Reacția?

În SUA, unii din profesorii originari din România au continuat să tacă apăsat. Ca și cum nimic din toate acestea nu i-ar privi. Ca și cum antisemitismul n-ar mai fi declanșat, sub Hitler, un război mondial inspirat de ideologia nazistă, precum și cea mai amplă crimă industrială în masă din istoria omenirii, împotriva unei populații civile, pașnice și dezarmate, aflate azi, din nou, în colimator.

În schimb, profesorul de totalitarism de la Maryland, Vladimir Tismăneanu, a sărit ca ars. Nu în apărarea măsurilor anti-antisemite ale administrației, cum ar fi fost normal pentru ex-șeful Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

A sărit ca ars întru osândirea celui care le adoptase: ”Trump…este un…cinic. Agresiunea (lui) împotriva universităților este în egală măsura expresia Noului Obscurantism și a Vechiului Oportunism. Este un instrument din trusa de tehnici autoritare. Universitățile sunt diabolizate drept “focare ale subversiunii”. Astfel au procedat Lenin si Mussolini, coloneii greci și generalul Pinochet. În martie 1968, poliția lui Gomulka a invadat campusul Universității din Varșovia. Liderii revoltei studențești au fost arestați și acuzați de “complot sionist”. Sperietoarea propagandistică a “globalismului sorosist”, promovată de trumpiștii de pretutindeni, este una dintre ipostazele actuale ale antisemitismului. Vicioasă, ipocrită, perfidă”.

Brusc, m-am simțit edificat

”Evrika!” – era cât pe ce să strig, pregătit să cad în genunchi în fața lui Tismăneanu.

Care, în confuzia mea nețărmurită, m-a ”lămurit” în fine, m-a făcut într-un târziu ”să pricep” și m-a ”luminat” definitiv: studenții pro-occidentali, pro-democratici prigoniți de antisemitul și antiamericanul lider comunist polonez, Gomulka erau, și trebuiau echivalați, apud Tismăneanu, cu protestatarii antisemiți, antiamericani și teroriști din campusurile americane. Condamnabili nu erau ei, teroriștii și propagandiștii antisemiți de stânga și islamiștii cu măștile pe față din aceste campusuri, care atacaseră și intimidaseră evrei și exaltau Hamas și Jihadul Islamic după cel mai mare masacru anti-evreiesc comis în istoria de după Șoa, de promotorii unui nou Holocaust. O, nu. Criticabili erau ”Noul Obscurantism și Vechiul Oportunism”. Dar nu al lui Tismăneanu. O, nu. Ci al celui care luase decizia de a nu mai umple cu banii contribuabililor americani visteriile unor universități în care nu se mai învață carte, ci se hamletizează, la rectorate, cu privire la admisibilitatea unui genocid împotriva evreilor și se scandează lozinci revendicând ștergerea de pe hartă a singurei democrații liberale din Orientul Apropiat, care se întâmplă să fie și principalul aliat din regiune al Statelor Unite.

Pe bune, domnule? Chiar nu-ți mai bate obrazul sora ta din Israel?

La origine marxist și un evreu din iudaismul căruia par să nu mai fi rămas decât atacurile antisemite asupra sa, Vladimir Tismăneanu a făcut mari volte în cariera lui. De la stânga comunistă a migrat spre eurocomunism, de unde s-a deplasat spre centru și a început să elogieze ditirambic personalități de dreapta, ca Monica Lovinescu și Nicolae Manolescu, problematice din unghiul poziției lor față de Holocaustul românesc. I-a curtat o vreme și pe Paul Goma, și pe Dorin Tudoran, înainte de a realiza că n-are spor cu niciunul dintre ei. Apoi s-a umplut de glorie și a făcut titluri de-o șchioapă cu rolul său, sub Traian Băsescu, de președinte al Comisiei Prezidențiale pentru condamnarea comunismului. Politologul cu studii de sociologie și texte de istoric crede, probabil, că această partitură îi va servi în veci pururi ca affidavit, ca etern act de credință și autodafe, certificându-i acreditarea ca gânditor anticomunist, democrat, liberal și de centru.

Din păcate, se înșală.

Ca lupul, care-și mai schimbă părul, dar năravul ba, Tismăneanu pare a fi blestemat și osândit să recadă periodic într-un misterios extremism de stânga, cu tot cu un inavuabil antisemitism aferent. Același, poate, prin care i-au trecut părinții în epoca în care mai erau staliniști. Căci altfel nu-mi pot explica tăcerea lui obstinată, în reacție la antiamericanismul și antisemitismul de tip legionar al extremei stângi pro-islamiste și pro-teroriste din campusuri și crizele lui de nervi în urma măsurilor luate pentru asanarea unor universități devenite fiefuri maoiste.

M-am întrebat: care Tismăneanu e real? Expertul veritabil în comunism și totalitarism de stânga? Ori cel care nu vrea sau nu poate să vadă deopotrivă versatilitatea antisemitismului și pe cea a marxismului, o doctrină funciar ostilă evreilor încă de la tristul ei debut?

Mărturisesc că n-am replică la această întrebare. Și nu știu nici dacă vreau să-i răspund.