Violențe și ecourile lor după decapitarea eșuată din Belfast: Vestul în prag de revoluție?

Apropo de tentativa de decapitare a unui om pe străzile din Belfast de către un imigrant sudanez. După înjunghierea anglo-polonezului Henry Nowak, pus în cătușe și lăsat de polițiști englezi să moară, la Southampton, în Anglia, pentru că au preferat să-l creadă pe ucigașul cu turban și pielea închisă la culoare, iar nu victima albă a omorului.

Furia s-a descărcat, din păcate, în proteste violente, în Irlanda de Nord. Proteste care n-ar fi trebuit să fie pașnice. Dar după ani de zile în care a fost ignorată și călcată în picioare sistematic nemulțumirea populară față de politicile antinaționale ale guvernanților, la ce se aștepta oare executivul laburist de la Londra? La flori și ursuleți de pluș?

Nu, aceste proteste nu au fost de ”extremă dreaptă” numai pentru că au existat și regretabile violențe sub forma incendierilor de mașini sau case.

Istoricul, scriitorul și publicistul britanic Douglas Murray s-a întrebat, în reacție, în titlul unui articol din ”The Spectator”: ”Are we allowed to feel angry yet?”. Ni se permite în fine să fim supărați?

Îi răspund eu, aici. Nu. Nu ni se permite.

Dovada?

Reacțiile la tentativa de omor din Belfast sunt edificatoare.

Dregătorii britanici, parcă la fel de insensibili, între timp, la durerile poporului lor ca nomenclaturiștii ruși, ca Ceaușeștii, regimul Maduro, khmerii roșii ori Hitler în ultimele sale luni de viață, când știa că a pierdut războiul și le atribuia nemților vina pentru eșecul său, au reacționat ca întotdeauna.

Au cerut calm. Au minimalizat, ca de atâtea ori în ultimii ani, tentativa crimei. Au trecut sub tăcere aspectele religioase ale unor asemenea atentate. Au ieșit să repete fără jenă sfruntata minciună, potrivit căreia toate culturile (și religiile) ar fi la fel de bune. Or, ipocriții știu bine că nu în toate culturile se decapitează oameni pe stradă, se lapidează, întru apărarea onoarei, femei bănuite de flirt cu străini, se interzice fetelor mersul la școală, iar oamenii de altă lege sunt considerați de rang inferior și puși să plătească taxe speciale. Iar dacă nu se supun sunt executați.

Dar politicile identitare inspirate de neomarxism, pe care guvernanții britanici le impun cu forța, în contra voinței poporului lor, pretinzând că oricine nu le acceptă ar fi chipurile un ”fascist” sau ”extremist de dreapta” amenințător și plin de ură, au devenit un instrument de coerciție și supunere, la care stânga la putere nu vrea neam să renunțe.

Cum nu vor să renunțe la această unealtă utilă de menținere la putere, în pofida propriei inepții și incompetențe, nici dregătorii francezi, belgieni, spanioli sau germani.

Ascultați, de pildă, ecourile presei germane

Trei din patru mari ziare nemțești care au comentat protestele iscate de eșuata decapitare din capitala Irlandei de Nord i-au atacat pe protestatari sau pe simpatizantul lor, Tommy Robinson. La pachet au fost țintuiți la stâlpul infamiei Elon Musk, dreapta, ”gloata” extremistă și prezumtivul ei ”pogrom”, soldat cu incendierea unor case și mașini. Dar fără morți sau răniți. Apoi sunt făcute cu ou și cu oțet rețelele sociale. Ca și cum ele ar fi încercat în plină stradă să taie gâtul unui om la Belfast.
În fine, taz, un ziar de extremă stânga berlinez nu rezistă tentației de a arăta cu degetul spre vinovatul preferat al marxismului: ”colonialismul britanic”. Marele vinovat istoric în Irlanda de Nord.

Înseamnă toate acestea că am susține poziții necritice față de un dictator criminal ca Putin?

Defel. Sunt de criticat vizitele la Moscova a unora ca Tom Robinson.

Dar e bine de știut ce-l animă pe el: când extrema stângă te demonizează, te marginalizează, te izolează și te persecută, condamnându-te de 10 ori, penal, pentru opinii și articulări de fapte reale (judecate ca ”răspândind ură”) te duci să obții ajutor unde vezi cu ochii. La rigoare, ca englez, dușmanul mai mare nu ți se pare a fi dictatorul de departe, aflat la celălalt capăt al continentului. Căci îi ai pe ai tăi, mai perverși și mascați, dar aparent nu mai puțin liberticizi de acasă. Cine să te învețe că te lași confiscat de un genocidar?

Or, putinismul nu e preferabil islamofascismului sau fascismului extremei stângi woke. Iar guvernanții britanici, influencerii și intelectualii publici care dau semne că nu și-au înțeles nefăcutele ar face bine să ia aminte, înainte de a declanșa revoluții.

Când guvernanții se comportă ani la rând ca Maria Antoaneta îi așteaptă ce? Căderea Bastiliei

Că autoritățile ar putea să fi gresit și ele, așa, ”un pic”, prin părțile esențiale, nu-i dă prin cap în presa germană decât editorialistului ziarului berlinez Die Welt.

Care știe că ”răspunderea reală pentru cele petrecute la Belfast nu revine gloatei unor mascați. Ci unei clase politice care a transpus o politică a imigrației al cărei control a fost sacrificat pe altarul ideologiei antirasiste. Iar acum, când se văd efectele ei, recurge iar la retorica anestezierii durerii. Keir Starmer e consternat. El nu mai are toleranță. El condamnă. Asta nu mai e destul. Nordirlandezii, care n-au mai așteptat în acea nopte ca statul să intervină, o știu de mult”….

Die Welt s-a vădit o voce responsabilă, dar relativ izolată în presa mainstream germană și europeană. Și în comentariile unei elite complet desprinse de realități, scufundate parcă inextricabil în ura aberantă pe propria cultură și civilizație. Ca și pe temelia ei evreiască.

Așa cum e plină de un sfânt dispreț pe nevoile unui popor căruia îi scuipă în cap ca pe vremuri prințesele în genul reginei Mariei Antoaneta. Când, potrivit părintelui totalitarismelor, Rousseau, aristocraticele doamne îi recomandau, dacă n-are pâine, ”să mănânce brioșe. Sau cozonac”.

Se știe ce-a urmat.