Ce guvern ar putea avea Israelul? Să nu fie al nemăsurii urii!

Forul legislativ al statului evreu s-a reunit azi în ședința sa constitutivă solemnă.

În timp ce deputații din Knesset își depuneau jurământul, se prefigura instalarea unui executiv problematic.

Căci blocul Eisenkot se pregătește să ia puterea fără să dispună de o majoritate sionistă, adecvată conducerii asediatului stat evreu.

Intră în scenă Isaac Herzog

Președintele Israelului, o personalitate mereu luminoasă în timpuri tulburi, a pus în ședința constitutivă degetul pe rană, ba chiar pe răni, cerând în discursul său o investigație cu adevărat independentă a celor petrecute la 7 octombrie 2023. Una refuzată păcătos de premierul Netanyahu.

Dar Isaac Herzog a solicitat și soluția cvadraturii cercului: ameliorarea relațiilor cu SUA, nu doar cu statele arabe din regiune și, nu în ultimul rând, serviciul militar obligatoriu pentru toți, în condițiile în care prea puțini își asumă ce-a spus președintele.

Și anume, că ”Israelul e mândru de moștenirea sa (iudaică) și de lumea studiului Torei”, dar că are nevoie de o împărțire echitabilă a răspunderilor și poverilor apărării. Cu alte cuvinte: de (mai) toți cetățenii săi sub arme, fie ei religioși sau nu.

În timp ce se cânta imnul național, deputații celor trei partide arabe din Lista Comună au părăsit incinta forului legislativ, manifestându-și ura și disprețul față de statul evreu și poporul căruia ar urma să-i slujească în calitate de parlamentari.

Au rămas cei din Ra’am, un partid arab, islamist, teleghidat de Frăția Musulmană, pe care ar vrea generalul Eisenkot să-și bazeze viitorul guvern.

În ring

Deloc de mirare că, tot azi, s-au ținut cuvântări dure, întrerupte de insulte, recriminări și protestele furioase ale taberei care se pregătește să preia puterea. Premierul interimar stârnise mânia domnilor Eisenkot & comp, căci Netanyahu ceruse partidelor religioase să nu accepte alianța cu o opoziție mizând pe voturile anti-evreiești, o coaliție guvernamentală care ar pune în pericol identitatea iudaică a statului israelian.

Premierul, al cărui partid, Likud, a câștigat votul evreiesc, s-a plecat așadar spășit, smerit și concesiv în fața unor partide ultra-ortodoxe, care, deși evreiești, numai sioniste nu sunt, implorându-le să nu prefere coabitarea cu rivalii lui politici.

Căci, după cum a subliniat Netanyahu, țara are nevoie de un guvern de uniune națională spre a-și prezerva identitatea de stat evreu, a face față amenințării nucleare iraniene și a obține debarcarea regimului de la Teheran.

De cealaltă parte, dregătorilor opoziției puțin le pasă, pare-se, de Iran. Sau de prezervarea identității statului evreu. Căci puterea le face cu ochiul. Și dumneaei e tare atrăgătoare. Așa că l-au împroșcat pe premier cu acuze. Unele aparent justificate, legate de consilierii săi cumpărați, potrivit unor mărturii și indicii, de către Qatar, fieful Frăției Musulmane.

Iar liderul Yashar, omul care ar vrea să-l înlocuiască la timonă, Eisenkot, s-a arătat extrem de nerăbdător, generalul de origine marocană grăbindu-se ca fata la măritiș.

Ex-șeful de stat major al IDF i-a ocărât deci lui Netanyahu ca la ușa cortului personalitatea și discursul, calificat drept delirant, învrăjbitor și ”plin de ură”, care ar demonstra că prim-ministrul (cel mai îndelungat premier din istoria Israelului modern, n.m) n-ar fi în măsură ”să rămână la cârma guvernului nici măcar minut în plus”.

În virtutea alcătuirii mult așteptatului guvern anti-Netanyahu, Eisenkot împărțise deja posturi și sinecuri menite să le lase gura apă vasalilor săi. Între rapid încheiatele compromisuri figurase înlocuirea președintelui Parlamentului, Amir Ohana cu Matan Kahana. Iar lui Avigdor Liberman, șeful formațiunii Israel Beiteinu, care făgăduise să se țină departe și de arabi și de ultra-religioși, dar pare dispus să se înțeleagă cu cei din urmă i s-a promis cât ai zice pește funcția de șef al Comisiei de Apărare și Politică Externă, în locul învestiturii ca premier, pe care și-o dorește basarabeanul.

S-au mai distribuit alte posturi grase și ciolănașe mai slăbuțe. Dar problemele majore ale vieții politice israeliene sunt departe de a fi fost rezolvate. Ori de a se apropia de o soluție.

Ce rezultă?

Pe moment, reiese că Eisenkot ar urma să fie susținut de formațiuni de care partidele blocului său ori unele din ele au promis să se țină departe. În speță, de versiunea arabo-palestiniană mai pașnică a Hamas, numită Ra’am.

Reiese că Eisenkot și baronii lui își încalcă angajamentele asumate față de electorat, trădând interesele poporului evreu și ale statului israelian.

Reiese că pofta de putere a unora e insațiabilă și la Ierusalim.

În fața Knesset-ului se adunaseră câteva sute de demonstranți de dreapta, care nu vor în ruptul capului un guvern israelian șantajabil, susținut de arabi antisioniști, sau dominați, ca Ra’am, de Frăția Musulmană. Gruparea islamistă, teroristă, din care face parte și Hamas.

Protestatarii reprezintă un segment amplu de israelieni care refuză și renunțarea la servicul militar obligatoriu pentru toți, în schimbul susținerii noi puteri de către partidele ultra-ortodoxe și cu atât mai ferm susținerea unui guvern de către partide cu simpatii pentru terorismul islamist și de extremă stânga.

Un viitor al urii fratricide?

În fine, puțini sunt israelienii destul de ignoranți să-și mai facă iluzii cu privire la unicul liant al celor care se pregătesc să devină noii potentați ai statului: ura pe Beniamin Netanyahu, amplificată paroxistic de religia anti-Netanyahu, credința seculară surogat care domină, global, ideologiile extremiste de stânga, alături de palestinianism și de religia anti-Trump.

Această religie a determinat orașe vest-europene falimentare, ca Birmingham, pe ale cărui străzi flutură mai degrabă steaguri palestiniene decât Union Jack sau Crucea Sfântului George și ale căror primării nu se arată în stare să țină străzile curate, să pună de o politică externă proprie. ȘI să voteze, antisionist, să-și anuleze investițiile cele mai rentabile, cele în economia israeliană, acum cea mai solidă din Vest, în numele ”poporului palestinian”, în timp ce consilierii scandau fericiți slogane antisemite ca ”Free Palestine”.

Paralelul succes tehnologic și economic israelian, obținut între altele grație politicii guvernului de dreapta, Netanyahu, nu joacă niciun rol în disputele politice israeliene. Dispute amintind fatal de vorba biblică potrivit căreia, „Ieșurun s-a îngrășat și a azvârlit din picior; te-ai îngrășat, te-ai îngroșat și te-ai umplut de grăsime! A părăsit pe Dumnezeu, Creatorul lui, și a disprețuit Stânca mântuirii lui,”  din Dt. 32/15. Ca și de avertismentul talmudic, potrivit căruia שנאת חינם, ura fără rost, oarbă, gratuită și neîntemeiată între frați și concitadini ca Ben Kamza și Kamza, a produs distrugerea celui de-al Doilea Templu, după cum citim în Yoma 9B i în Gittin 55B-56A.

Sigur, democrația autentică e grea și plină de altercații, ciocniri, recriminări, conflicte și defecte. Ca și de sciziuni. Dar n-are alternativă bună. Și nu se poate lipsi de răspundere în fața binelui comun și de o doză de moderație și bun simț.