Cum mor democrațiile? Cum funcționează cenzura și represiunea în numele ”drepturilor omului”?

Ne lămuresc cele exercitate de guvernul laburist britanic.

Executivul de la Londra i-a refuzat viza de intrare unei olandeze creștine, catolice, Eva Vlaardingerbroek, apropiată de Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR / CRE), invitată să vorbească în Marea Britanie de parlamentarul londonez și șeful de partid al Restore UK, Rupert Lowe. Ambii critică iresponsabila politică imigraționistă a guvernului progresist de la Londra.

Tânăra Eva Vlaardingerbroek, soția unui avocat italian, a reprobat politica executivelor vesteuropene între care și a guvernului britanic în materie de stimulare a imigrației.

A scris, a vorbit și a inițiat o ”Lege a Salvării Europei”, menită să oprească imigrația ilegală și dezintegrarea continentului în societăți paralele. Au semnat proiectul ei și al lui Martin Selner 700.000 de oameni, mai ales olandezi, nemți, dar și britanici, italieni și spanioli.

Totuși, Comisia Europeană a respins inițiativa, decretând că dorința sutelor de mii de europeni nu poate fi înregistrată, pentru că, solicitând un moratoriu temporar al imigrației non-europene și ”remigrarea”, în speță repatrierea imigranților ilegali, s-a estimat că proiectul ei ar contraveni Cartei Drepturilor Fundamentale, europene.

În răstimp, sub ochii dregătorilor laburiști vin săptămânal (dacă nu zilnic) în Marea Britanie sute de imigranți ilegali, în marea lor majoritate musulmani din Asia și nordul Africii. Sosind la bordul unor ambarcații care traversează Canalul Mânecii, 90% dintre ei cer azil și primesc instantaneu generoase beneficii sociale. Ce se întâmplă cu mulți dintre acești oameni a căror integrare e prea adesea ratată?

Delictul de opinie. Și antecendente istorice

S-a văzut în vandalizările orașelor franceze și germane. Potrivit ministrului de interne creștin-democrat al landului Hessa, covârșitoarea majoritate a violenților și prădătorilor care au jefuit și devastat centrul orașului Frankfurt pe Main fuseseră tineri din mediul imigranților.

Concomitent, criticii toleranței guvernamentale față de intoleranță sunt pedepsiți. Pentru ce? Pentru ce i s-a respins Evei Vlaardingerbroek viza de intrare în Marea Britanie, unde fusese invitată de un parlamentar britanic? Pentru delict de opinie.

Or, opinia nu se pedepsește în democrații funcționale. Se sancționează în schimb exemplar și cumplit, mai ales în regimurile totalitare. Care se nu se mulțumesc să reprime disidența, ci și lipsa iubirii față de tiran. Cum se obișnuia în regimurile comuniste.

Evei Vlaardingerbroek i s-a spus, oficial, că ”venirea ei în Regatul Unit nu” ar fi ”prielnică binelui public”. Dar ce înseamnă asta? Prin ce se deosebește tratamentul aplicat de sovietici unor critici precum Panait Istrati și Arthur Koestler, cei masiv defăimați și linșați mediatic de propaganda sovietică? Ce făcuse Panait Istrati regimului stalinist? Îl susținuse, îl cunoscuse din interior și îi devoalase cruzimea și samavolnicia, după ce-i aflase adevărul escamotat, într-una din primele cărți demascatoare radiografiind sistemul totalitar sovietic. Geniala ”Spovedanie pentru învinși”.

Moscova nu l-a iertat. Prin intermediul comuniștilor francezi, Istrati, un om de stânga, a fost etichetat drept ”fascist”. Când a murit ucis de tuberculoză, ziarul Partidului Comunist francez, L’Humanité, se bucura și îi celebra dispariția din viață în termeni la fel de euforici, precum extremistele de stânga de peste ocean, care sărbătoreau zilele trecute asasinarea de către un progresist a martirului creștin Charlie Kirk, afirmând râzând în hohote că l-ar dezhuma ca să-l mai omoare o dată.

Eva Vlaardingerbroek a fost etichetată insistent în presă ca ”extremistă de dreapta”. Chiar dacă etichetarea ar fi justă – și nu știu să fie – combaterea opiniilor și convingerilor se face prin dezbatere liberă, nu prin măsuri represive.

Coborârea în bernă a steagului libertății

Cu Anglia a început istoria libertății europene. A nășit-o Magna Carta, care a impus regatului englez domnia legii și drepturi individuale. Părinții ei? Desprinderea de inchiziție, de represiune fundamentalistă și creștinism despotic, precum și curțile cu juri.

Lumea liberă s-a ivit din revoluția engleză, mama celei americane și a democrațiilor liberale din lume, din John Locke, John Milton și Oliver Cromwell, precum și din spirit protestant.

Acum moare în supușenie față de islam, comunism, relativism deconstructivist și corectitudine politică.

Asprimea represivă cu care sunt tratați criticii politicilor stângii în materie de imigrație necontrolată, care contrastează flagrant cu generozitatea manifestată de același guvern față de imigranți, amintește fatal de paginile nemuritoare ale Arhipelagului Gulag.

Alte antecedente istorice

Și în insulele arhipelagului represiv și exterminator al boșevicilor sovietici exista un tratament disjunct față de categorii variabile de deținuți. Alexander Soljenițân amintește în context de ierarhia creată în lagărele de concentrare și exterminare de regimul comunist al lui Stalin. Care-i proteja din răsputeri pe ”bitoviki”, pe delincvenții de drept comun, oferindu-le nenumărate avantaje, în lagăre, violatorilor și criminalilor. În răstimp, prizonierilor politici trimiși pe câte 10 sau 25 de ani în Gulag pentru delicte de opinie sau pentru nimic, le era rezervat un regim de exterminare.

Cei peste 2000 de kilometri ai căii Kolymei, construit de armatele de ocnași, mai toți deținuți de conștiință arestați și condamnați la ani și decenii de temniță epuizantă și de muncă silnică ucigașă, e supranumit și azi ”Drumul Oaselor”. De-a lungul lui albesc osemintele deținuților politici sovietici din Arhipelag, care l-au construit. Nu mai puțin asasin s-a dovedit Canalul care lega Marea Albă de Marea Baltică. Victimele erau mai întotdeauna deținuții de conștiință, condamnați în baza faimosului articol 58 (pentru ”crime contrarevoluționare” al codului penal al Republicii Sovietice Socialiste Rusia.

Alintul rezervat de regimul stalinist mafioților de rang superior (blatnye) și răufăcătorilor mai mărunți (bitoviki) nu era întâmplător, ci deliberat și sistematic, reliefează Soljenitsîn în Arhipelagul Gulag. Ideea leninistă și marxistă a bolșevicilor dindărătul lui era împărțirea pe clase și gruparea delincvenților de drept comun în categoria ”aliaților sociali”, iar a prizonierilor de conștiință în cea a ”dușmanului de clasă”. Pare că progresiștii neo-marxiști de la Londra nu vor în ruptul capului să rămână în urma ”progresului” realizat de Lenin, Stalin, Mao, Gheorghiu-Dej și ceilalți staliniști europeni. Doar că i-a schimbat pe aliații sociali cu aliații identitari. Cei din urmă trebuie musai, aparent, să fie imigranți, preferabil de culoare și musulmani. Rolul ”dușmanilor de clasă”, deveniți ”de rasă” le revine în schimb, tot mai clar, albilor, creștinilor, evreilor și heterosexualilor, precum și criticilor extremei stângi.

Am scris nu o dată despre trista prăbușire a Angliei, a Marii Britanii, a Vestului în neo-marxism și  rasism anti-alb. De pildă, între altele aici, despe cazul strigător la cer al lui Henry Nowak, cel pe care poliția britanică l-a lăsat să moară în fața ucigașului său, pentru că, alb fiind, nu l-a crezut că fusese înjunghiat de un purtător de tirban care pretinsese, fals, că ar fi fost agresat rasist:

Violențe și ecourile lor după decapitarea eșuată din Belfast: Vestul în prag de revoluție?

și aici:

Lașitate și curaj. Înjunghieri și decapitări în lumea anglo-saxonă

Partea cea mai tragică e că nu puțini apără în Europa măsurile represive ale stângii, afirmând că ar fi necesare întru salvarea democrației. Or, în democrații, scopul nu scuză niciodată mijloacele. Niciodată. Aplicarea ideii că scopul ar scuza mijloacele omoară democrațiile.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.