Lașitate și curaj. Înjunghieri și decapitări în lumea anglo-saxonă

În mod normal, ar fi fost un fapt divers încheiat cu o condamnare la închisoare pe viață. Pentru că un ins agresiv, intrat ilegal în perimetrul și cortul victimei sale, a reacționat amenințător, iar apoi ucigaș la invitația de a părăsi locul. Văzându-se împins spre ieșire, a scos din rucsac un cuțit și l-a înjunghiat în inimă pe Austin Metcalf, tânărul atacat și omorât. 

Cazul Austin Metcalf

Pare că nimic din toate acestea n-ar avea treabă cu rasismul. S-a întâmplat însă ca asasinul să fie un negru de 18 ani, iar victima un adolescent alb. În atmosfera saturată de politici identitare de extremă stânga și de rasism anti-alb din SUA, asasinatul, procesul din Texas și condamnarea ucigașului la 35 de ani de închisoare au stârnit interminabile furtuni, nervi și proteste.

Și, cum altfel, au provocat demonstrații progresiste. Și afroamericane, susținând teorii ale conspirației rasiste, potrivit cărora ucigașul, Karmelo Anthony, ar fi fost nevinovat, căci ar fi avut dreptate să considere că se afla într-o situație de ”legitimă apărare”.

Juriul a stabilit că nu era așa. Că procurorul a avut dreptate să evidențieze că nu aduci cu tine un cuțit la un concurs când n-ai un motiv rezonabil să-l ai asupra ta. Și nu-l scoți din rucsac ca să înjunghii cu el pe un om neînarmat, când ți se spune să pleci, întrucât nu ești autorizat să fii unde te găsești.

Dar, ce să vezi. Din juriu nu făceau parte negri. Așa că dă-i și luptă pe frontul ”antirasismului” rasist. Care în virtutea politicilor identitare ale elitelor de stânga apusene, pretinde, dimpreună cu familia ucigașului, că făptașul ar fi fost el însuși ”victimă”. Victima unei presupuse ”injustiții rasiale”. Că ar fi trebuit achitat, ori cel mult condamnat pentru omor, iar nu pentru asasinat. Și că din prezumtiv ”rasism” ar fi fost respinse, ca jurate, trei femei de culoare.

La proces, criminalul n-a avut tăria de a-l privi în ochi pe tatăl băiatului ucis de el. Dar el și ai lui nu s-au jenat, după un omor ticălos și laș, să joace cu tupeu cartea rasismului și a politicilor identitare.

Cazul Nowak

Care, ca în cazul adolescentului Henry Nowak, înjunghiat cu furie, de nu mai puțin de cinci ori, de un imigrant indian, pe străzile unui oraș englez, i-a determinat pe polițiștii britanici să-l creadă mai degrabă pe asasinul cu turban, că ar fi fost ținta unui presupus ”atac rasist”, decât pe victima reală. Căreia, în timp ce-i punea cătușele, agoniza și murea pe caldarâm pentru că era alb, polițistul i-a spus obraznic: ”nu te cred. amice, că ai fost înjunghiat”.

Așa că tânărul a fost lăsat pe jos, să moară golit de sânge. Pentru că omul de culoare se bucură, în instructajele polițiștilor britanici, de preeminență în fața albului.

Din acest motiv, asasinul sikh al lui Nowak a primit o pedeapsă de numai 21 de ani de închisoare, situată net sub minimumul prevăzut de lege pentru asemenea fapte oribile.

Iar presa de stânga i-a trecut sub tăcere crima, până când asasinul a fost condamnat. Ca să nu se creadă că ar incita la rasism. Aici se vede și cine poartă vina complicității cu asemenea criminali. O societate anglo-saxonă care s-a crezut ”mai omenoasă” și mai progresistă, precum și de partea ”bună” a istoriei, când a sucombat cântecelor de sirenă rasiste, anticreștine și antisemite ale neomarxismului și a permis ca Vestul să fie inundat și distrus de imigranți care detestă civilizația occidentală.

E ceea ce psihologul canadian Gad Saad numea ”empatie sinucigașă” în cartea sa, ”Mintea parazitată” ”𝘛𝘩𝘦 𝘗𝘢𝘳𝘢𝘴𝘪𝘵𝘪𝘤 𝘔𝘪𝘯𝘥.”

Nevoia de vitejie

Cere mult curaj să te ridici în contra dogmelor ”sacrosancte” ale religiei postmoderne și neomarxiste a extremei stângi și să te opui aberațiilor ideologice identitar-iste, spre a nu sucomba parazitului minților și empatiei sinucigașe pe care o provoacă.

A dovedit acest curaj, la Belfast, Maitiu Mag Tighearnan. În timp ce un imigrant african încerca, pe stradă, să-i taie gâtul unui om însângerat, care, sub ochii martorilor, era scurtat de-un cap, pe pavaj, eroul a sărit dintr-un autovehicul și n-a stat mult pe gânduri. Riscându-și viața, Tighearnan l-a oprit pe asasin, lovindu-l în cap cu paleta de sportiv a fiului său.

Evident, Tighearnan nu e viteaz doar pentru că s-a interpus între un asasin și victima sa, ci și pentru că l-a oprit pe criminal să-și ”desăvârșească” sinistra capodoperă. Căci făptașul era un imigrant de culoare african.

Or, potrivit sfaturilor societății empatic-sinucigașe, primul pas în sfaturile ”poliției” politic corecte, de efectuat când ești pe cale de a fi decapitat de un negru, posibil musulman, ca la Belfast, este ”să nu care cumva să fii rasist”. Al doilea pas, cum afirmă o postare făcând haz de necaz reluată de profesorul și politologul britanic Tom Gallagher, e ”să nu care cum să fii islamofob”. A treia măsură întru evitarea decapitării spontane, pe stradă, ar fi ”să aștepți răbdător să vină poliția să te aresteze”. Iar a patra, ”să nu care cumva să te enervezi. Să te folosești de prilej ca să ne unești”. Ăsta da, curaj.

Au izbucnit proteste în Irlanda de Nord, dar și în Anglia, de pildă la Southampton, orașul asasinării lui Nowak, în timp ce mai-marii de stânga de la Londra chemau lumea să dea dovadă de calm.

Dar oare cum să se liniștească un popor care, în ultimele două decenii, a văzut autoritățile comportându-se în fața problemelor create de ideologia lor și de o imigrație debordantă din culturi cu tradiții profund ostile valorilor occidentale ca și cum ar fi pe Marte? Sunt autorități, care, în numele dogmelor și ideologiei, au făcut totul nu doar ca să mușamalizeze violurile sistematice, efectuate timp de decenii asupra adolescentelor și fetițelor albe, comise de făptași pakistanezi, ci și-au ratat repetat șansa de a împiedica măceluri ca asasinarea, la Southport, a trei din 13 fetițe atacate într-o crimă în masă comisă de fiul unor imigranți ruandezi. Care-și procurase ricină și studiase un manual terorist al rețelei Al-Qaeda. Și intrase repetat în atenția poliției. Care n-a mișcat un deget spre a-l opri. Sau a stingheri varii decapitări în numele religiei musulmane. Sau atâtea alte nefăcute teroriste. Și nu s-a mulțumit să neglijeze să ia măsurile permise și legale necesare împiedicării acestor tot mai sinistre și mai numeroase vărsări de sânge, nu atât patologice sau religioase, cât politice și doctrinare, ci s-a activat intens, să cenzureze draconic expresiile de revoltă iscate de inadecvarea ei totală.

Ne va trebui curaj ca să mai salvăm Vestul din înecul său în toleranță față de intoleranță. Izvorâtă din ură de sine. Și vom avea nevoie de consecvență. Și de rezistență la durere. Dacă mai poate fi salvat.