Cele mai noi articole · Istorie · Moldova · Politică internațională · România

Escaladare germană la atacul rusesc cu dronă de la aeroportul din Leipzig

Guvernul berlinez se confruntă nu doar cu spionajul chinezesc al navelor armatorilor COSCO, din China, ale căror vase de containere, dotate cu tehnologie de vârf, spionează comunicațiile militare ale marinei și aviației statelor NATO.

Germania are de făcut față, mai nou, și unei serii de atentate, probabil teroriste, asupra unor centrale energetice pe cărbune din Renania de Nord Vestfalia și din Brandenburg, lângă Berlin. Au fost comise ele de teroriști de extremă stânga? De Rusia? De serviciul secret rusesc cu mâna unor teroriști germani de stânga? Nu se știe.

Ce se știe e faptul că guvernul Germaniei a determinat, pe de altă parte, că atacul cu drone descoperite acum aproape o lună la aeroportul din Leipzig a fost lansat de Rusia.

Dronele din Leipzig, prevăzute cu explozibile, n-au provocat victime, răniri sau pagube pentru că unul din aparatele de zbor fără pilot n-a sărit în aer din pricina unei defecțiuni tehnice, iar resturile celuilalt au fost găsite pe un câmp, nu departe de o antenă și de alte urme de explozibil militar.

După îndelungi investigații, autoritățile germane și-au suspendat tăcerea și precauția, au indicat că agresiunea de la aeroportul Leipzig/Halle e de origine rusească, iar Moscova s-a folosit în scopul derulării ei de agenți de unică folosință, un fel de spioni de mâna a zecea, amatori, recrutați și cumpărați prin internet pentru o singură operațiune.

Cum a ripostat Germania?

S-a pus problema reacției adecvate la agresiunea rusească, pe care, deloc de mirare, Moscova a negat că ar fi efectuat-o. Iar unora, în Vest, de pildă politicienilor AFD le-a trezit suspiciuni. Expertul în sfera securității și antiterorismului de la King’s College London, Peter Neumann, le dă dreptate, în măsura în care critică lipsa probelor vizibile ale implicării ruse, prezentate publicului.

Nu s-a găsit, evident, în replică la un act tipic de război hibrid, plin de sabotaje, dar și de acte de terorism greu de clarificat și atribuit univoc, un răspuns unanim acceptat.

Fapt e, că Germania nu a cerut activarea articolului 4 al Tratatului NATO, care stipulează adunarea în vederea dezbaterii necesității activării articolului 5 și întrajutorarea statelor alianței pentru cazul unui atac asupra unuia din ele.

S-a cerut și s-a obținut o ”escaladare” controlată. Și ”proporțională”. Căci ”război hibrid” n-ar fi ”război”, după cum s-a spus în Germania,

Dar atunci de ce se mai numește ”război”? Fie și ”hibrid”? O fi un menuet? Un vals? Tango? Joacă de copii? Nu e mai degrabă un act de terorism de stat, de agresiune rusă și de război?

Nu pare nimic hibrid în aparate de zbor fără pilot încărcate cu explozibil militar, care survolează, în slujba Rusiei, un aeroport-placă turnantă, destinat transportului de ajutoare militare ale Vestului și ale NATO în Ucraina invadată de ruși.

Incidentul are toate datele să nu fie considerat inițiat pe lună sau Marte, ci un act de terorism de stat. Și încă o foarte probabilă agresiune a Rusiei în contra unui stat NATO.

Ce-a făcut în replică guvernul federal, al cărui cancelar anunțase cu surle și trâmbițe o ripostă fermă și ”un pachet de măsuri dure”? Pachetul urma să includă pedepse diplomatice, economice (prin promovarea de noi sancțiuni UE), militare (expedierea de noi sisteme de arme în Ucraina) și politice, prin înăsprirea pazei și securității interne.

Dar, până la urmă, Berlinul, care promisese un elefant, a născut un șoricel.

Unul cam pricăjit. Guvernul Merz l-a convocat pe ambasadorul Kremlinului, a închis consulatul general al federației ruse și Casa Rusă din capitala Germaniei, un vechi centru de spionaj al Moscovei încă din epoci sovietice, a sancționat flota fantomă și cetățeni ruși.

Ce notă merită ”represaliile” germane?

O reacție firească a unui observator neutru la demersurile anti-rusești ale Berlinului ar putea fi: bine. Bravo. Stai jos. Nota cinci. Sau trei. Data viitoare fă bine și pregătește-te mai eficient.

Problema, evidențiată de unii observatori nemți, este că guvernul federal german nu prea are mijloacele necesare unor represalii contondente și dureroase pentru ruși. Pentru că nu are nici destule arme și nici o armată demne de numele lor. N-are, vai, după 12 ani de război fierbinte, rusesc, în Ucraina, și după ani și ani de război hibrid împotriva Europei și țărilor NATO, forțele militare necesare descurajării eficiente a Rusiei. Care nu se teme decât de americani. Și nici de ei, după chixul dat de Pentagon, sub Biden, în Afganistan, și după cel parțial, actual, al lui Trump, în Iran.

În plus, Germania are o relație relativ precară cu Statele Unite. Nu doar din cauza administrației din Washington. Și a subestimat ani la rând atacuri hibride efectuate de Moscova în toată Europa. Inclusiv cu mâna teroriștilor și jihadiștilor islamiști și pro-palestinieni.

Cine e de vină pentru restanțele Germaniei în materie de securitate și descurajare?

O mare culpă apasă pe umerii Angelei Merkel, cea primită ieri în mod jenant de președintele României, Nicușor Dan, în ciuda faptelor ei rele, între altele față de Moldova, nu doar față de Ucraina și Georgia. Precum și pe ai lui Olaf Scholz.

Amândoi cancelarii au îmbrățișat politici stângiste și au amânat în mod iresponsabil, în pofida agresivității fascismului de tip putinist, amorsarea măsurilor adecvate de întărire veritabilă și suficientă a forțelor armate și a capacității disuasive a trupelor germane.

De ce s-au comportat așa? Pentru că au clacat. Sau au trădat. Iar dacă nu, pentru că n-au știut să fie la înălțimea istoriei. Și a datoriei lor de a-și apăra țara cu adevărat.

Pentru că, dacă nu s-au făcut vinovați de trădare, au dat dovadă de inepție. De indiferență vinovată. Și de un antiamericanism pernicios pentru Germania și Europa.

Poate nu s-au lămurit nici ei. N-au știut, ca atare, să-și lămurească poporul că pacifismul extremist de stânga și împăciuitorismul nu funcționează. Iresponsabilă cu totul e deci cantonarea lor în politică de appeasement după 2014. Și, parțial, după 2022. Mai grav. Nici măcar acum, în ceasul al 12-lea, elita politică germană nu dă semne că înțelege pe deplin ce decurge din faptul că democrațiile și Vestul se confruntă cu o amenințare planetară, care combină imperialismul și totalitarismele Rusiei, Chinei, Iranului și islamismului, întărite de alianța extremei stângi cu jihadismul apusean și global.

Putin, care testează permanent capacitatea defensivă și hotărârea alianței NATO, zâmbește probabil condescendent, în reacție la strofocarea penibilă a Germaniei și a Alianței, în fața provocărilor tot mai insolente ale Kremlinului. Da, Germania a luat măsuri fără precedent în ripostă la atacul dronelor din Leipzig. Dar suficiente? Nu sunt. Dimpotrivă, au aerul de a exprima frica autorităților. Frica nu doar de posibilitatea ca Rusia să treacă la o serie serioasă de atentate antigermane, ori de reacția Americii lui Trump, ci și de a poporului german și a Europei la o atare eventualitate.

Și la Berlin, ca și în alte cancelarii europene, mai domnește o teamă. Angoasa iscată de prețul măsurior de apărare ce se cer luate pentru apărarea instructurii strategice a Vestului.

E momentul să se pună capăt unui balet jenant. Și pertractărilor inutile și penibile. Ori jumătăților de măsură care ne îngroapă apărarea și descurajarea.

A sosit vremea unei schimbări de paradigmă axiologică, discursivă, economică și militară. Europenii trebuie să înțeleagă că sunt sub atac global și că, dacă țin la propria libertate și suveranitate, e cazul să revină urgent, foarte urgent, la un etos defensiv robust și la un discurs clar, ferm și coerent.

În fine, mai o datorie urgentissimă. Să coopereze cu ucrainenii și israelienii, ca să învețe cum să se apere de războiul dronelor teroriste. Și să-și pună economiile pe picior de război.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu