Cum se impune în Europa cenzura?

Cum se pune călușul în gura libertății de opinie pe Bătrânul Continent? Cum ni se fură cu insolență libertatea, în numele democrației? E simplu? Nu.

Ni se fură libertatea îndărătul unui paravan gros de vorbărie și reglementări, care te amețesc. Te fac să obosești înainte de a înțelege că, în ce a început să se adopte, în Uniunea Europeană, de la 25 august curent, în speță așa-numitul ”Digital Service Act” se ascund norme toxice, în grad maxim liberticide.

Care vin la pachet cu setul regulilor privind funcționarea rețelelor de socializare de tip Facebook și X(TWITTER), ca și altor mari concerne tehnologice. Acest set e chiar menit, parțial, să-i apere pe utilizatori. Dar în hățișul de reguli menite să facă mai transparenți păcătoșii de algoritmi, să poată fi dezactivați, la nevoie și să se interzică utilizarea de date sensibile pentru publicitatea personalizată se ascunde, nucleara, legea care atacă la baionetă libertatea.

Ce zice noua lege

Această prevedere se dă lebădă. Pare albă, frumoasă, minunată, de vreme ce promite să combată în întreaga Uniune Europeană neagra ură și instigarea, propaganda și dezinformarea. Iată cuvinte grele, detestabile. Cum să nu fim de acord să se contracareze ura, fake-news, agitpropul, ațâțarea?

Platformele și mai ales așa-zișii ”gate-keeperi”, concernele cu peste 45 de milioane de utilizatori, care exercită practic un monopol informațional sunt obligate, în baza noii legi a cenzurii, numite Digital Service Act, să șteargă imediat ”conținuturi ilegale”, să anunțe poliției orice activități ilegale suspecte și, în genere, să instituie propriile poliții și servicii de cenzură, care să-i foarfece pe ilegali.

Pe răspândacii de fake-news. Pe colportorii de opinii judecate a fi ”false”, a ”urî”, a ”instiga”.

Nu că oamenii, cenzurați cu atât mai rapid de concerne, cu cât acestea sunt amenințate cu amenzi dintre cele mai usturătoare dacă nu se conformează, nu s-ar putea plânge justiției. Odată ce li se șterg conținuturile se pot adresa judelui. Dar până li se rezolvă – dacă li se vor rezolva vreodată petițiile- de pildă după încheierea unui scrutin opiniile lor, vor rămâne cenzurate.

Ce face din noile norme o lege liberticită?

Mai mult decât atât. Guvernele, inclusiv cele putiniste de felul cabinetului condus de Viktor Orban, vor putea lesne invoca această lege pentru a impune ștergerea din rețele, în întreaga UE, a conținuturilor care nu convin regimului de la Budapesta. Și cine va decide ce e fake-news? Ce e ură? Ce e instigare? Ce e o ”opinie falsă”, ”dezinformare”, etcetera?
E incontestabil că trebuie combătută răspândirea de fake news, cum se tot afirmă. Dar cum? Cine determină care sunt faptele? Instituții autodesemnate sau plătite ale cenzurii, ca în timpul pandemiei?

Sau, așa cum e normal în democrații, discursul liber. Și la ce folosește sacrosancta libertate de opinie, pe care sunt întemeiate democrațiile, dacă această libertate-fundament a societăților deschise nu acoperă și autorizează și exprimarea părerii minoritare, opinia considerată falsă, greșită, vrednică de tot disprețul și, ca atare, detestabilă? Că doar nu credem că e nevoie de libertatea de opinie pentru exprimarea celor mai banale părerii, cele împărtășite unanim.

Libertatea (de opinie, de gândire, de conștiință și de exprimare) e pâinea și aerul democrațiilor. Căci pe baza acestei libertăți se stabilește, prin dezbatere, atât adevărul și faptele, cât și, în temeiul lor, voința suveranului, care este națiunea, iar nu un guvern sau o coaliție guvernamentală precum cele conducând state europene sau o comitete și comiții, precum Comisia Europeană. Pentru că în acest caz, se ajunge la maniera de a funcționa a dictaturilor. În care e interzisă criticarea guvernului. Și în care puterea pretinde că ar deține adevărul, impunându-ți-l pentru binele tău.

Cum i-a venit Uniunii ideea noii reguli? Nu pentru că în UE s-ar respecta regulile mereu. Am comentat ca jurnalist DW frecvent insolența cu care statele din sudul continentului și-au bătut joc, pe față, de normele pactului stabilității și de regula nedepășirii deficitului de 3% din PIB, refuzând explicit s-o respecte. Dar Germania a introdus în 2017 un set de reguli similare. Iar Germania e cum afirma cineva ”laboratorul în care se experimentează, până la capăt cele mai radicale și extremiste idei ale lumii”. O dată în plus, Germania se impune. Vai de ce-a mai rămas din libertatea europenilor.