Interesele Europei, Rusia, China și puciul din Gabon

Ne interesează ce este în Africa? De ce a avut loc un puci în Gabon? Sau nu de mult în Niger? Ne interesează, dacă nu vrem să lăsăm continentul negru să fie prada Rusiei lui Putin, a Chinei comuniste și a islamiștilor.

În vestul Africii centrale a avut loc un puci. Președintele gabonez Bongo a fost debarcat. S-ar putea spune că și-a meritat soarta. Ca șef al statului, Bongo supsese timp de 14 ani sângele poporului, secătuindu-i, împreună cu familia, bogatele resurse. Anterior, Bongo se declarase din nou câștigător al unui scrutin prezidențial calificat de generalii puciști ”trucat”. Opoziția considerase alegerile manipulate și rezultatul falsificat și n-ar fi uimitor să fi avut dreptate. În sine, alungarea de la putere a familiei Bongo nu pare o idee excesiv de rea, motiv pentru care puține state ocidentale au sărit ca arse, așa cum s-a întâmplat din pricina loviturii de stat pro-ruse din Niger.

Dar lovitura de stat din Gabon e și simptomul unei boli continentale și al unei pandemii globale

Boala continentală e puciul. Cel din Gabon e al optulea din ultimii trei ani. A fost precedat de altele, chiar mai pernicioase din unghiul intereselor europene și americane care, după cum enumera recent Gazeta Wyborcza din Polonia, au avut loc în Mali, Guinea, Burkina Faso, Ciad și în cel din urmă în Niger. Sunt peste 5.000 de mercenari Wagner în state ca Republica Central Africană Republic, Mali, Sudan, Libia și Madagascar, aproape tot atâți câți militari au SUA pe continentul negru. Dacă se face abstracție de America, nicio altă putere străină n-are în Africa forțe mai ample decît Rusia.

Nu peste tot au ajuns la putere junte obediente Rusiei, însetate să obțină ajutorul mercdenarilor Wagner ca să se pună la adăpost fie de teroriștii islamiști, fie de alți dușmani interni și externi. În Gabon s-ar putea să aibă câștig de cauză China comunistă. Dar peste tot au pierdut și pierd, din pricina militarilor puciști, occidentalii și ideea lor democratică a determinării viitorului politic al ṭărilor nu prin lovituri de stat, ci prin măsura legitimă a alegerilor libere și corecte.

O dată în plus, pierd la Libreville francezii, dați afară, dimpreună cu alți vestici, din părți ale fostei Africi franceze, care include țări ca Mali și Niger, unde trupele lui Macron n-au reușit să-i combată cum trebuie pe islamiști. Misiune, preluată net mai eficient de mercenarii lui Prigojin.

Șapte motive pentru care tot pierd în Africa (și aiurea) vesteuropenii. Și americanii

1. Pentru că proiectează toți o imagine a slăbiciunii endemice, amplificate de lipsa voinței lor de a pune capăt războiului declanșat de Putin printr-o victorie clară a Ucrainei. Care a aderat la valorile democratice occidentale.

2. Pentru că țările occidentale sunt afectate de dezindustrializare și de crize în lanț, acutizate și de pandemie și de birocrație și de demența ecologică, scumpindu-le exorbitant energia.

3. Pentru că nu mai conving că sunt dornici și capabili să-și apere propriile valori, investind în ele destui bani și sânge.

4. Pentru că n-au viziuni pe termen lung, iar militarii lor, condiționați ideologic de aberația ”masculinității toxice”, se comportă în brutalul mediu african ca niște domnișoare de pension corecte politic.

5. Pentru că aceste donșoare de pension nu par să mai aibă în cap decât maniera în care să se scuze mai convingător pentru colonialismul țărilor lor.

6. Pentru că nu mai au destui soldați bărbați adevărați și investiții militare și financiare solide și pe termen lung în misiunile lor.

7. Pentru că guvernele lor sunt bolnave de nombrilism și stângism imbecil și lasă poarta infiltrării islamiste, ruse și chineze larg deschisă și în Vest, darmite în Africa, Asia și America Latină.

Și aici, ca și în Ucraina, proiecția slăbiciunii proprii costă scump. Și va costa din ce în ce mai scump, dacă nu se produce un reviriment urgent și radical. Pentru că, după cum notează pe drept Neue Zürcher Zeitung, ”fiecare puci reușit amplifică tentația altor lovituri de stat într-o Africă alunecată în cerc vicios”.

Or, aceasta este dispoziția de care serviciile statelor ostile democrațiilor occidentale se vor grăbi să profite din plin, spre a le organiza și a acapara controlul asupra continentelor targhetate.

Cine va profita de bogăția imensă a solului și subsolului gabonez? Ca și în Niger, militarii puciști. Altfel decât în Niger, mai ales China comunistă. Dar și axa sino-ruso-iraniană. Democrația? Adio. Adio democrații, dacă nu se reformează și se ameliorează urgent, din temelii, politica occidentală.