Se face lumină în America. Dar s-au adunat și nori negri la orizont. Ne întunecă perspectiva unele din personajele dubioase pe care, din neștiință, sau din loialitate față de susținători mai vechi, Trump le-a numit în posturi cheie, afectând, potențial serios, politica externă.
Lumina se face pentru că dimensiunile cenzurii și manipulărilor presei americane cândva libere abia acum încep cu adevărat să iasă la iveală.
Prima rază de soare a reprezentat-o în 2020 demisia jurnalistei Bari Weiss de la New York Times.
Cenzura la Politico
După ani, s-au aflat grație lui Elon Musk și achiziției, de către antreprenorul american, a rețelei Twitter (X), detalii despre odiosul mecanism al cenzurii pus pe picioare de stânga woke și de Joe Biden. Imaginea s-a lămurit și datorită dezvăluirilor ulterioare ale lui Mark Zuckerberg. Iar mai nou, mulțumită unor reporteri de la fițuica de rușine care e Politico.
Doi foști reporteri ai publicației progresiste americane au dezvăluit cum a ascuns Politico de publicul american și internațional istoria laptopului pierdut de Hunter Biden. Calculatorul descoperit în 2020 și predat pe de o parte FBI-ului, pe de alta presei, conținea informații dovedind și corupția lui Hunter, și probe și indicii sugerând implicarea unchiului și tatălui lui Hunter în cumpărarea întregii famiglii Biden de către comuniștii chinezi.
Jurnaliștii Tara Palmieri și Mark Caputo, care lucrează acum la Axios, au îndrăznit în fine, după accesul la cârmă al lui Trump, să iasă la lumină cu dezvăluiri privind maniera în care Politico a sugrumat (în 2020) orice tentative de a se divulga nefăcutele famigliei Biden. Despre care acest autor și în 2020, la Deutsche Welle, (unde mai-marii i-au cerut, de la un moment dat, să scrie net mai puțin) și pe blog, în toți acești ani.
După cum reiese și din New York Post, prima publicație care a tipărit în 2020 istoria laptopului lui Hunter Biden, Politico a găsit cu cale nu doar să suprime orice informații, la ordin de sus, de la editori, (”nu scrieți despre laptop. Nu vorbiți despre ele. Nu dați tweeturi)” despre acest calculator, ci și să manipuleze cu falsificări. Cu minciuna semnată de 51 de foști ofițeri de servicii secrete americane, potrivit căreia știrile cu laptopul ar fi fost chipurile ”fabricate” de serviciul de dezinformare al lui Putin. Minciuna celor 51 de spioni, scrie NYP, a acoperit presa tradițională și cenzura operată de ele.
Se putea mai bine. La fel, se poate mai bine între oficialii desemnați de Trump
Acest blog, care n-a sucombat chemărilor la cenzură, manipulării și dezinformărilor ordonate de regimul Biden, salută viguros decizia lui Trump de a anula acestor 51 de foști oficiali ai serviciilor de intelligence americane autorizațiile de acces la informații secrete.
Dar acest blog deplânge și unele numiri extrem de problematice în dregătorii, efectuate de Trump fie din neștiință fie, mai degrabă, dintr-un exagerat sentiment de loialitate față de susținătorii săi, pe lângă altele, salutare, ca a excelentului șef al Pentagonului, Pete Hegseth.
Și nu e vorba de numirea lui RFK la sănătate, deși e posibil ca senatorii să nu-l confirme în funcție. Net mai îndoielnice rămân numirea izolaționistei de extremă stânga, Tulsi Gabbard, la cârma comunității de intelligence, precum și plasarea la Departamentul de Stat, sub ireproșabilul Marco Rubio, a unor demnitari cu tendințe anti-israeliene, dacă nu chiar antisemite.
Știrea bună, în context, este că audierea lui Tulsi Gabbard a întârziat notabil, astfel încât pare că putinista și izolaționista ex-membră a Partidului Democrat, ale cărei poziții se adecvează condamnabilei atitudini a unor republicani influenți ai extremei drepte nu dispune în Camera Superioară a Congresului de sprijinul necesar validării ei.
Alte numiri extrem de discutabile
Dar simplul fapt că s-a discutat atât de mult despre ea, despre poziția pentru care a fost desemnată și eventuala ei confirmare în forul legislativ, relevă că administrația Trump navighează, parțial, în mod cu totul îngrijorător, în ape foarte tulburi. Mari semne de întrebare ridică pozițiile în politica externă, mai ales față de Rusia, ale unor Elon Musk, Vivek Ramaswamy sau a influentului ”amic” al președintelui, Tucker Carlson.
Nu mult mai puțin alarmantă e desemnarea ca subsecretar de stat adjunct, însărcinat cu Orientul Apropiat, a izolaționistului, dacă nu și anti-israelianului Michael DiMino, un fost analist al CIA, iar apoi oficial la Pentagon, care e de părere că americanii n-ar avea chipurile, interese vitale în regiunea pe care o are în grijă. Așa că, dixit DiMino, SUA ar face bine să-și retragă trupele din Orientul Mijlociu. Acest ins fie complet neghiob, fie pro-terorist, mai pare a crede în mantra stângii și a islamiștilor, potrivit cărora rezolvarea problemelor din Orientul Apropiat și Mijlociu ar depinde de soluționarea conflictului israeliano-palestinian. Ca și cum expansionismul și terorismul Iranului ayatolahilor sau al Frăției Musulmane, cu tot cu imperialismul islamist turcesc, n-ar fi și fără israelieni. Mai grav e că DiMino a declarat într-un interviu, anul trecut, că Iranul n-ar constitui un pericol expansionist și că a spune acest lucru ar fi menit să înspăimânte, să iște panică. La Pentagon DiMino va lucra cu Elbridge Colby și cu emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, care, deși evreu, crede și și el în basmul șansei negocierilor cu Hamas.
Acestea sunt fructele toxice ale imbecilității calificate pe care au învățat-o, în ultimii 20 de ani, incompetenții oficiali americani de la cei din subordinea unor Obama și Kerry.
A pune indivizi ca DiMino în fruntea bucatelor Orientului Mijlociu la Departamentul de Stat ar putea fi un demers aplaudat de extrema dreaptă, dar e de foarte rău augur pentru politica externă a administrației Trump 2.0. A cărei principală misiune acum e să-i descurajeze masiv pe inamicii Americii, nu să le cânte-n strună.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.