Unde se ascunde, azi, anticristul

Antisemitismul face în continuare ravagii fără precedent de la Holocaust încoace.

La New York, jumătate dintre crimele comise din ură etnică, religioasă ori rasială îi vizează pe evrei, deși cei din urmă nu reprezintă decât 10% din totalul populației metropolei. Totuși, o majoritate l-a votat primar pe un extremist de stânga islamist ca Zohran Mamdani, mulți știind bine că în centrul alianței dintre extrema stângă și islamiști e antisemitismul.

Care, instigat de propagandiști cu misiunea de a deteriora și distruge galopant raporturile iudeo-creștine, contaminează și pustiește tot mai multe minți, pretutindeni.

Urmările unor fapte reprobabile

Israelul a reacționat la recente scandaluri și și-a numit primul emisar special însărcinat cu întreținerea relațiilor statului evreu cu lumea creștină.

E vorba de diplomatul George Deek, membru al comunității creștine din Jaffa. Deek a slujit anterior ca ambasador al Israelului în Azerbaidjan.

Măsura luată de ministerul de externe condus de Gideon Saar e menită să amelioreze raporturile dintre Ierusalim și o lume creștină vexată de o serie de conflicte recente, între care spargerea unei statui pe o cruce reprezentându-l pe Isus, ori interdicția slujirii în Biserica Sfântului Mormânt, pronunțată de Florii de poliție din motive de securitate, interdicție care i-a afectat pe Patriarhul Latin, Pizzaballa, și pe alți ierarhi creștini de rit apusean.

Decizia e clar binevenită. Dar problema, care nu se va rezolva doar cu demersuri diplomatice, oricât de salutare ar fi, persistă și ia amploare și în România.

Reacții românești și internaționale

Pe israelieni și pe evrei i-a lovit în plex, zilele trecute, puzderia de comentarii vitriolice la adresa iudaismului, răspândite cu viteza fulgerului de spargerea unei statui creștine, efectuate în sudul Libanului de un militar descreierat și apucat al IDF. Un fin teolog nota grăbit, în reacție, pe Facebook: ”O imagine crunt edificatoare pentru sălbăticirea ființei umane și regresarea acesteia în sub-umanitatea desprinsă de conștiința morală și rațiune. Să înlocuim statuia hristică, imaginar, cu orice alt simbol central din orice altă tradiție religioasă a lumii. Cu Menora sau cu Steaua lui David, de exemplu. Spargerea lor cu ciocanul. Călcarea lor în picioare. Scuiparea lor. Ar fi odios, dezgustător…”

M-am întrebat instantaneu, cât de ”edificator” e oare, cu adevărat, gestul unui militar izolat, câtuși de puțin reprezentativ pentru o societate israeliană care s-a grăbit in corpore să-i condamne fapta și să se dezică de făptaș? Și dacă nu e chiar pe deplin concludent și lămuritor pentru societatea israeliană, pentru armata statului evreu, care l-a condamnat la închisoare și l-a retras pe vinovat din trupa combatantă, de ce i s-a părut unui om priceput cu vorbele, precum ex-purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, nu doar ”edificator”, ci de-a dreptul ”crunt edificator”? Ba chiar demn de a sluji de temelie unei apologetici creștine, care a urmat acestui calificativ infamant pentru mai mulți decât cel culpabil? Poate chiar pentru întreaga societate israeliană, sau întregul popor evreu? Nu i s-a tot reproșat de-a lungul istoriei acestui popor ceea ce scria mai nou preopinentul despre demolatorul statuii, că nu l-a recunoscut ca ”Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”, (pe) Hristos”?.

Să ignore oare comentatorul ce i s-a făcut poporului evreu de-a lungul istoriei din pricina acestei ”nerecunoașteri”? Să nu fi știut el că respingătoarea faptă care-l scandalizase într-atât încât să folosească epitete dintre cele mai tari fusese dur pedepsită de israelieni? Că, în ciuda trecutului, Israelul și iudaismul nu manifestă vreo solidaritate cu asemenea fapte?

Probe de filistinism

Am consumat în viață mari cantități de energie ca să condamn discriminările, atentatele și terorismul confruntându-i pe creștini în lume. Și știu că parte din ceea ce sunt siliți să pătimească creștinii din China până în Nigeria și din Mozambic până în nordul Europei are legătură și cu expansiunea islamismului, și cu antisemitismul dezlănțuit și tot mai sălbatic, abătut în ultima vreme asupra societăților planetei.

Ceea ce mă frapează e, în context, ipocrizia celor care se dau revoltați din pricina idioțeniei unui soldat needucat și descreierat, răsfrânte asupra unui simbol, dar tac apăsat, indiferenți, în reacție la masele de creștini măcelăriți cu maceta sau mitraliera în Africa.

Sau la violurile și răpirile de fete creștine din satele și școlile africane. La exacțiunile, insultele și persecuțiile impuse comunităților creștine în lumea arabă și islamică. Ori la prigonirea credincioșilor creștini în țări din nordul fost creștin al Europei, în care familiilor lor li se iau și li se pun sub tutelă copiii pe baza celor mai subțiri acuze de presupusă ”violență” în educație .

Ce ne învață această revoltă selectivă?

Că în chestiune nu sunt atât simbolurile credinței, (de pildă catedralele și bisericile armene distruse în Nagorno Karabah de azeri, în nepăsarea generală) cât, mai degrabă, evreii.

E aparent net mai important, pentru mulți, ca aceștia din urmă, să fie țintuiți la stâlpul infamiei, să fie osândiți, afurisiți și demonizați, decât să fie apărați cu adevărat creștinii. Și bisericile lor.

Cuplată cu o agendă propagandistă antisionistă, această ipocrizie, îndărătul căreia se ițește hâd spectrul urii pe evrei, l-a determinat pe un comentator irlandezo-britanic celebru, ca Piers Morgan, să se întrebe public ”de ce să susținem IDF și ce face în Iran, când armata israeliană profanează icoane ale lui Isus Cristos în Liban”?

Dacă aș fi fost creștin m-aș fi crucit. Cum adică ”armata israeliană”? A înnebunit Mr. Piers?

I-a răspuns politicos, dar adecvat fostul purtător de cuvânt al armatei israeliene, Jonathan Conricus. Care a explicat de ce SUA, bunăoară, luptă în Iran. Pentru că regimul islamist a omorât sute, sau mii de americani. Pentru că ambițiile lui nucleare, balistice și rețelele lui teroriste sunt un pericol major pentru SUA și interesele lor vitale în Orientul Apropiat.

Tot el a evidențiat, pe drept, lipsa de legătură a acestor motive cu actul reprehensibil, condamnabil și condamnat de virtual întreaga societate evreiască, săvârșit de un soldat între timp sever sancționat cu recluziunea și îndepărtarea din unitățile combatante ale IDF, ale unor postări-momeală senzaționaliste zise ”clickbait”. Care fac milioane de vizualizări întrucât conțin imagini de evreu angajat într-un act anti-creștin și se pretează excelent la propaganda antisemită, menită să-i inflameze pe susținătorii creștini, sioniști, ai Israelului, din nordul Americii. Un agitprop efectuat de către activiști chipurile ”devastați” de spargerea unei statui, dar perfect nepăsători la nenumărații creștini masacrați de teroriști islamiști în Nigeria. Sau la demolarea de biserici în Siria și Irak. Sau la soarta creștinilor arabi din teritoriile administrate de palestinieni, care se văd forțați să-și ia lumea în cap, pentru că sunt supuși persecuțiilor din partea majorității musulmane, sunite, din aceste ținuturi.

Conricus are perfectă dreptate, să observe că ”e ceva special când se poate da vina pe evrei”, pe bază de film și poze. Niciun antisemit nu scapă ocazia. Cum niciunul nu va admite realitatea. ”Că Israelul e singura țară din Orientul Apropiat cu reală libertate religioasă. Singura în care creștinii sunt în siguranță. Singura din zonă în care populația creștină, trăind în siguranță, crește. Și în care participă fără restricții la viața economică, publică, politică și academică a Israelului, membrii săi fiind liberi să-și aleagă ce profesiune doresc și să trăiască vieți excelente”, la fel cu toți ceilalți cetățeni, fie ei evrei sau musulmani.

Ce lipsește din peisaj?

Antisemiții scandalizați până la cer de spargerea – reprobabilă și revoltătoare – a statuii lui Isus, care să difuzeze, după ce s-au stropșit generalizator la statul evreu, informațiile indicând osândirea generală a faptei și pedepsirea ei de către societatea israeliană și IDF: ei lipsesc cu desăvârșire din peisaj. La fel, lipsesc intelectualii de stânga care să-și amintească între altele că, în parte din Biblia lor postmodernă, ”Dialectica Negativă”, corifeul Școlii din Frankfurt, Adorno, cerea ca gândirea și acțiunea să fie orientate astfel încât ”să nu se poată repeta Auschwitz”. Deci Holocaustul.

Or, tocmai un nou Holocaust, urmat de distrugerea Vestului e agenda islamiștilor iranieni. Care militează, gândesc și acționează terorist de ani și decenii pentru ștergerea de pe hartă a statului renăscut după milenii, al supraviețuitorilor evrei ai Holocaustului. Al urmașilor celor între care s-a născut Isus. Dar intelectualii europeni și americani par, pe moment, să aibă altă treabă.

Se străduiesc, iată, să câștige bani și faimă din clicuri. Și să răspândească mitul rentabil și foarte popular, potrivit căruia Israelul ar ”controla”, pasămite, ”America”. Și pentru că America e superputerea, e vorba evident de reciclarea mitului antisemit din lectura favorită a lui Hitler, falsul răspândit de serviciul secret țarist intitulat ”Protocoalele Înțelepților Sionului”. L-au repus în circulație, în variantă modernă, șeful naziștilor KKK, David Duke și neocomunista Cynthia McKinney.

Israelul controlează America? Sau mai degrabă: antisemitismul începe să controleze America?

Între timp au aderat la acest mit, în SUA, nu doar ”influensări” de extremă dreapta populari ca Tucker C., Nick Fuentes, Candace Owens și Megyn Kelly, ori funcționari eșuați ca John Kent, calificați drept ”stupizi” de președintele SUA, Trump, ci după cum observa recent Micha Danzig, și oameni politici democrați care păruseră leftiști moderați, precum Kamala Harris. Pe ex-vicepreședinta SUA, pe care mintea e cert că n-o dă afară din casă, pare s-o fi luat apa viiturii acelui curent psihopatologic al extremei stângi, ale cărui figuri de proră sunt abjecții marxist-islamiste precum Ana Kasparian, Cenk Uygur și Mehdi Hasan. Căci altfel și-ar fi amintit că SUA au mai pornit în regiune războaie. De pildă pentru eliberarea Kuweitului, emiratul arab invadat la începutul anilor 90 de Saddam Hussein. Or, după cum justă observă Danzig, nimeni n-a acuzat Kuweitul că ar controla America.

O superputere globală cu o economie de aproape 30 de trilioane, față de cele 700 de miliarde ale Israelului. Una care i-a arătat repetat pisica statului evreu, i-a oprit din 1956 încoace repetat și prematur războaiele din Sinai, Gaza, Liban și Iran, i-a împuternicit, cu nenorocitul de ”Iran deal”, zis JCPOA al lui Obama pe mullahi, și i-a oprit Israelului, sub Biden, importurile de arme americane. Etc.

S-a spus frecvent că realitatea nu-i interesează pe antisemiți.

După cum am subliniat în trecut, îi interesează arzător. Ca s-o poată răsturna. Căci nu le ajunge s-o falsifice. Agenda anti-evreiască le reclamă să inverseze realitatea. Ea e pusă în cap, iar adevărul prefăcut în minciuna care i se opune antagonic, spre a se adecva prejudecăților unei multimilenare culturi subterane, iudeofobe, anti-evreiești și, mai nou, anti-israeliene.

În acest mod și cu aceste instrumente se adâncește, în interesul preluării puterii de către extremiștii din fruntea unor mișcări totalitare, neîncrederea americanilor (și europenilor) în instituții, în prezent, în democrații, în lumea liberă, iudeo-creștină, în apărarea ei de nihilism.

Cine pregătește, astfel, apocalipsa, torpilând combaterea răului malign real prin înfierarea, propagandistic eficientă, a unui demonism imaginar? O gură mare și larg deschisă. Iată, în termeni creștini și nietzscheeni, unde mi se pare că se ascunde, azi, anticristul.