Ce se întâmplă în raporturile americano-iraniene?

Și cine le determină?

Spre a se răspunde la aceste două întrebări, e bine să se stabilească, în prealabil, cine conduce acum, la Washington și Teheran.

La Casa Albă e la butoane Președintele Statelor Unite, Donald Trump. Prin definiție, acest președinte american este foarte puțin predictibil. Dar interesele și intenții sale actuale se pot reliefa clar.

Potrivit experților de la ISW, poate cel mai respectat think tank militar american, la pupitru, în Iran, este generalul maior Ahmad Vahidi, comandantul extremist al Gărzilor Revoluționare Islamice, o grupare teroristă. IRGC îl controlează, potrivit NYP, și pe presupusul lider suprem, Mojtaba Khamenei.

Vahidi ia, deci, deciziile. Și cum le ia, s-a văzut.

Faptele

Iranul islamist a respins a doua rundă de negocieri cu SUA la Islamabad. Tratativele urmau să înceapă marți. America anunțase trimiterea unei delegații conduse de J.D. Vance, cu Steve Witkoff și Jared Kushner în compoziție.

Mullahii pretind că America ar fi încălcat termenii acordului de încetare a focului.

Washingtonul, care vrea o pace negociată și încearcă să împiedice creșterea prețului petrolului și prăbușirea acțiunilor bursiere, dar nici nu poate accepta să creeze impresia de slăbiciune, a autorizat ca CENTCOM să difuzese imagini ale opririi și capturării navei iraniene circulând cu 17 noduri, care a încercat ieri noaptea să forțeze blocada porturilor iraniene, blocadă prelungită de SUA până la încheierea unui acord comprehensiv cu Teheranul. Militarii americani de pe distrugătorul USS Spruance avertizaseră echipajul cargobotului iranian Touska să evacueze sala motoarelor înainte de a deschide focul, provocându-i o gaură în această zonă a navei spre a opri vasul Teheranului care încercase spargerea blocadei impuse de Statele Unite, după repetate încălcări iraniene ale înțelegerilor mutuale vizând termenii încetării focului, între care mai ales eliberarea Strâmtorii Ormuz. Ministrul de externe al ayatollahilor, Araghchi, o declarase deschisă, apoi șeful ”parlamentului” iranian Ghalibaf, o anunțase închisă. Ieri, pirații Iranului , care șantajează comerțul maritim global, cerând taxe de protecție, deschiseseră focul asupra unor nave indiene de transport circulând în Strâmtoarea Ormuz.

În reacție la capturarea navei iraniene, mullahii au jurat, ca de obicei, să se răzbune.

Reacții internaționale

Spre a tempera liftul luat de prețul petrolului și prăbușirea valorii acțiunilor, SUA s-au arătat optimiste. Dar Pakistanul a confirmat suspendarea negocierilor americano-iraniene, refuzate de Iran.

Între timp, marina germană se pregătește de-o intervenție în Strâmtoarea Ormuz, după cum a reliefat ministrul german al apărării, Pistorius. Care, la ordinul cancelarului, pare să încerce să prevină, astfel, dezmembrarea NATO. Germania are capacități ieșite din comun, în NATO, în materie de dragare de mine. Așa că are de gând să-i ajute pe americani cu ele, dezamorsând furia lui Trump pe aliații din Pactul defensiv Nord-Atlantic, care au refuzat să-l ajute întru pacificarea Iranului.

La rândul ei, Turcia islamistă, care vrea ca regimul totalitar de la Teheran să supraviețuiască războiului cu SUA și Israelul, a cerut prelungirea încetării focului, care expiră marți. Dar pe moment e puțin probabil să se îndeplinească dorința regimului de la Ankara.

Greșeli de apreciere americane și iraniene

Prin urmare nu e clar ce rost au anunțatele negocieri din Pakistan, la care Iranul a informat că renunță, pentru că SUA ar fi ”încălcat termenii acordului de încetare a focului”.

În realitate, e invers. Iranul islamist, supărat pe continuarea blocării porturilor iraniene de către marina americană, a hotărât să se pună pe picioarele din spate.

Cine a decis să se pună pe picioarele dindărăt? Generalul IRGC, Vahidi.

De ce? Din mai multe motive. În primul rînd, pentru că mesajul supremației americane încă nu și-a făcut loc în capul său plin de zorzoni stârniți de puterea deținută în ultimii ani, precum și de fanatism. Supraaprecierea propriei puteri e tipică pentru liderii teroriști și totalitari care au fost mult timp cocoloșiți de Vest, în speranța vană, occidentală, a încheierii unor acorduri și tratate raționale și mutual benefice. Pentru că un acord rațional reclamă parteneri de negocieri care să fie raționali.

Și nu fanatici. Iată de ce Trump și administrația sa, care-și doresc rapida încetare a focului, spre a ameliora șansele candidaților republicani în alegerile parțiale pentru Congres din noiembrie și a dejuca propaganda extremistă de dreapta, anti-MAGA, au greșit puternic, dându-le nas mullahilor prin concesia nemeritată a impunerii (cu forța, împotriva voinței israeliene), a unui armistițiu în Liban. De care beneficiază interpușii ayatollahilor de la Teheran, teroriștii libanezi șiiți din Hezbollah.

La rândul lor, mullahii iranieni au interpretat această concesie (și altele, făcute în timpul unor negocieri care n-au cum să ducă la rezultate pozitive, pentru că se bazează pe falsa prezumție că islamiștii iranieni ar fi raționali și ar trata cu America altfel decât de pe poziții fanatice) drept semne de slăbiciune a Statelor Unite. Și, prin urmare, ca indicii de putere proprie.

Această eronată impresie, care le-a sporit masiv și nejustificat trufia, e întărită, peste ocean, de virulentele atacuri extremiste, antisemite și antiamericne, de dreapta și de stânga, împotriva președintelui Trump și a administrației sale, pe ideea, falsă, a propagandei antisioniste, că SUA ar acționa la diktatul prezumtiv al guvernului israelian condus de Beniamin Netanyahu. Care ar fi împins, chipurile, America, într-un nou ”forever war”, încă un impopular război foarte îndelungat.

Acest război intern, american, cuplat cu TACO, obiceiul lui Trump de a ceda și de a opri prematur războaiele anti-islamiste, înaintea victoriei lor finale, pentru a le câștiga prin obsesivele sale ”dealuri”, au sporit enorm nădejdea IRGC într-o proximă victorie.

Se lovesc astfel, cap în cap, două agende antagonice. Și două calendare strategice. SUA cred, nu fără oarecare temei, că blocarea porturilor iraniene va pune pe butuci mai devreme sau mai târziu regimul islamist, pentru că-l va împiedica să încaseze veniturile necesare plății Gărzilor Revoluționare Islamice și poliției politice interne, Basij, iscând o revoltă internă, de soldat cu o schimbare de regim.

Iranul mullahilor crede, la rândul său, că n-are de ce să-i pese de foametea și teroarea provocate de prelungirea războiului în rândul națiunii și că n-are decât de așteptat înainte ca scrutinul legislativ american și victoria în alegeri a extremei stângi democrate de peste ocean să-i pună în brațe cadoul paralizării și chiar suspendării președintelui american, Trump. Și, prin urmare, biruința.

Socoteala din acasă nu se potrivește însă, întotdeauna, cu cea din târg.

Sugrumarea Strâmtorii Ormuz de către mullahii iranieni, ambițiile lor nucleare, balistice și teroriste și șantajul lor asupra comerțului global, precum și pericolul în care se află, din cauza lor, NATO, nu sunt doar spini în coasta SUA, ci îi incomodează grav și pe vecinii arabi și europeni. ai ayatolahilor .

Iată de ce funia li se va apropia inexorabil de par, iar încăpățânarea fanatică nu-i va ajuta defel.