SUA și-au depășit disensiunile. Poporul și Biden, votat ”mort”

Sunt Petre Iancu și mă bucur că America e reunită în fine. S-a unit în jurul ideii că Biden nu mai e cognitiv adecvat funcției prezidențiale.

Așa o vedea, recent, jurnalistul britanic Piers Morgan. Are dreptate. Un sondaj Forbes reliefa, după dezbaterea Biden-Trump, că trei sferturi din americani îl consideră pe actualul președinte nepotrivit să conducă țara.

Dar el continuă s-o ”conducă”, obligându-i pe americani și, de fapt, pe oamenii de pretutindeni să se întrebe, cutremurați: oare cine cârmește superputerea cu adevărat?

De la Casa Albă se aude în chip de explicație pentru dezastrul său din timpul dezbaterii, ba că Biden ar fi suferit de un ”jetlag”, ba că ar fi fost ”răcit”, sau că i-ar fi revenit subit o bâlbâială din copilărie. 

Hai să fim serioși, dr. Jill

Dar nimic din toate astea nu distruge coerența mentală și verbală, în mod normal. Și cu atât mai puțin pe cea a unui președinte silit să poată fi trezit la orice oră din zi și din noapte, spre a face față lucid, de pildă, unei urgențe nucleare.

Că Biden s-a comportat complet nepotrivit pentru butonul atomic pe care poate apăsa, declanșând apocalipsa, au văzut nu doar americanii și dușmanii lor de la Beirut, din Gaza, Teheran, Fenian, Moscova și Beijing. Ci și serviciile secrete americane. Și militarii SUA. Cărora ”Biden” se cheamă că le e ”comandant suprem”.

Au asistat la calamitatea prestației lui de vârstnic cu dizabilități, aflat într-un proces de rapidă degradare mentală, disoluție morală și descompunere cognitivă, și senatorii și deputații din Congres. Dar n-au inițiat încă nicio procedură de suspendare din funcție a omului, ținut cu forța, parcă, de soția lui Jill, într-o poziție reclamând maximă competență, deși nu i s-ar mai putea încredința nici măcar o funcție de paznic la stână. Sau dreptul de a supraveghea fiertul ouălor pe un aragaz care nu se stinge automat.

Cu toate acestea, Dr Jill, cum i se zice, a apărut semeață pe coperta revistei Vogue, declarând că ”noi vom decide viitorul nostru”, pe un ton de doamna Ceaușescu, după cum semnala un american.

Or, dacă dr. Jill are dreptate, America a încetat să fie o democrație. Pentru simplul motiv că, într-o democrație, viitorul unui președinte e hotărât de electorat, nu de o ”first lady” autoritară și trufașă, acaparată de o irezistibilă și insațiabilă poftă de putere.

Sentințe fără drept de apel

Iar poporul american și-a pronunțat, conform sondajelor, verdictul, coborând degetul mare al mâinii drepte în reacție la oroarea spectacolului nedemn livrat de Joe Biden în arena tv cu Donald Trump.  

În reacție, partizanii îndoctrinați ori de extremă stânga ai președintelui au strâns rândurile în jurul bietului om, afirmă că l-ar vota ”chiar dacă ar fi cenușă într-o urnă” și încearcă, în disperare, să distragă atenția de la senilul aparținător al crudei sale soațe, care, din poftă de putere, îl expune fără pic de milă ridicolului general.

Una din manevre e de tipul contra-atacului lansat, cu o răutate nedemnă de vârsta ei, de Nancy Pelosi: ar exista, potrivit ei, inși ”din serviciul medical care consideră că Trump ar fi dement”. Culmea, tot ea cere ”să fim onești”.

Nu e clar cum îl poate ajuta pe Biden, la urne, o astfel de insultă. Una lovind într-un ins care poate fi acuzat de multe, dar nu și că și-ar fi pierdut mințile și-ar fi amnezic. Pe Trump, democrații oricum l-au martirizat involuntar, dezlănțuind haita de procurori asupra contracandidatului președintelui, implicat în procese în parte absurde, despre care majoritatea americanilor intuiesc că sunt motivate politic. Și menite, esențialmente, să-i distrugă lui Trump șansele de a fi reales.

Cea de-a doua manevră, contradictorie față de acest efort politico-judiciar anti-Trump, constituie un atac la justiție. În speță la Curtea Supremă. Care, în logica unei sentințe anterioare, a admis recent că președinții (deci și Trump) se bucură de o imunitate parțială, absolută doar în chestiunea deciziilor lor adoptate în calitate oficială.

Această accepție naturală a muncii prezidențiale, care nu înseamnă evident că președintele ar fi deasupa legii, a fost firească până în vremurile în care elita americană a fost preluată de extrema stângă, iar un candidat conservator a devenit sinonim cu ”diavolul”. Acum, sentința Curții a stârnit torente de blesteme între progresiști. Care au început să mintă că majoritatea de dreapta din Curtea Supremă i-ar fi acordat republicanului o imaginară ”imunitate absolută”. Și că, de acum încolo, Trump și-ar putea ”asasina” cu ”impunitate” rivalii politici, devenind dictator. Ceea ce, evident, ar fi, din unghiul stângii, un motiv în plus să fie votat Biden. Sau chiar și urna lui.

America între cea ce e, ce-a fost și ce va fi

Realitatea e ceva mai nuanțată. Realitatea e că, dacă Trump abia de-acum încolo va deveni dictator, stânga a mințit când l-a calificat astfel în timpul primului său mandat. Și după.

Realitatea, de asemenea, este că, în pofida zbieretelor alarmiste, Curtea Supremă nu i-a dat lumină verde lui Trump să-și ucidă rivalii politici, ori să comită delicte de drept comun, ci doar să-și exercite în capacitate oficială funcția executivă în care poporul american l-a ales, fără teama că deciziile sale de lider chemat să apere interesele vitale al SUA l-ar putea incrimina.

Această sentință, în fapt moderată și adecvată jurisprudenței americane din epoca în care SUA nu începeau să semene cu o republică bananieră, care-și pune în zeghe liderii după orice puci, se potrivește de minune unei Americi, vai, conduse de elite parțial extremiste, antiamericane, antioccidentale, anticapitaliste, antisemite și totalitare. Care-și demonizează președinții, dacă sunt de dreapta.

Dar, în ciuda minciunilor judecătoarei disidente, Sotomayor, care a susținut, fals, că președintelui i s-ar fi acordat o ”imunitate absolută”, nu sentința colegilor ei și nici Curtea Supremă nu sunt, aici, în chestiune. Ci probabila demență a președintelui. Despre care s-a afirmat, aiuritor, că ar fi destul de lucid între 9 dimineața și 4 după-amiază. Dar apoi?  Dar înainte? Dar la miezul nopții? Dar în condiții de maxim stres al unui atac inamic?

În chestiune e și temeiul pe care se bazează extrema stângă, ca să defileze în continuare cu Joe Biden și să spere totuși că-l poate învinge pe Trump, deși republicanul era net mai popular și înainte de dezbatere și niciun tribalism nu va putea modifica percepția realității unei covârșitoare majorități americane, speriate de senilitatea vădită a candidatului partidului democrat.

Se bazează stânga pe presa obedientă, arondată progresist, care să mintă atât de eficient încât să distragă atenția întregii națiuni de la pericolul acut al deficiențelor cognitive ale lui Biden, spre a înfricoșa cu succes poporul cu spectrul presupusului ”dictator” Trump? Se bazează pe furtul votului? Pe ce altceva?

Reiese, vai, că va fi nu doar un scrutin fără precedent în era nucleară, ci și în istoria unei Americi încrezătoare, de-a lungul întregii ei existențe, că-l va putea vota liber pe un președinte, fără să fie silită să opteze pentru cnușa dintr-o urnă, ori pe un infractor târât în tribunale ca adversarul său să aibă o minimă șansă de victorie.

Avem multe motive să urăm la mulți ani Americii. Și să iubim fierbinte această țară încrezătoare, care ne-a salvat în repetate rânduri pe noi, europenii, de varii totalitarisme. Cu atât mai mult e cazul să le dorim Statelor Unite să regăsească rapid drumul spre rațiune și spre o democrație fără defecțiuni.