Cetățenii, Trump, judecătorii: sau cum se distruge democrația

Cine e împotriva democrației? Depinde cum se definește. Dacă noțiunea e luată în serios, e simplu. Împotriva democrației, în care puterea e exercitată, prin aleșii lui, de către popor, tiranii își programează să desființeze partidele reprezentându-i pe cetățeni. Așa anunțase Călin Georgescu că vrea să facă.

Mai sunt însă și acele forțe (adesea de stânga) care încearcă să desființeze popoarele. Fără de care democrația, în sensul ei normal, n-are cum să mai existe.

Prima formă de tiranie a fost introdusă de regimurile totalitare. Abia ajunși la putere, bolșevicii și naziștii au deposedat de putere și au desființat, practic, partidele, omorând astfel democrația. Neomarxismul e mai subtil și mai radical.

Neomarxismului nu-i mai ajunge să desființeze partidele (de vreme ce există mereu riscul resuscitării lor, ca în fosta RDG).

Stânga apuseană a inventat desființarea popoarelor. Care nu mai pot ridica pretenții, odată lichidate, (firește, în numele unui imaginar ”progres” și al ”salvării planetei” de ”lipsă de protecție climatică”, de conservatori demonizați ca ”fasciști” și, în genere, de orice gândire independentă, necolectivistă, neglobalistă). Când națiunile au dispărut nu se mai poate reclama independență și suveranitate, nu se mai poate apela la constituții, la coduri de norme și drepturi și nici la dreptul autodeterminării popoarelor, supunerea depeizaților și atomizaților fiind, realmente, totală.

Așa s-a ivit ideea, azi manipulatoare, de ”suveranism”, pe care o speculează mortal putiniștii, spre a aservi Kremlinului țări întregi.

Când cetățenii se trezesc nu doar furați de bani, prin inflație, ci și de drepturi, prin legi, primării și guverne

Proiectul antidemocratic de suflet al extremiștilor de stânga occidentali deveniți experți în desființarea de popoare are loc, firește, întru ”salvarea democrației”.

Se transpune, de pildă, prin îndrituirea oricărui individ, de oriunde ar fi și orice patrie și cetățenie ar avea sau n-ar avea, să voteze (adesea fără să se legitimeze) în țara în care s-a aciuiat pe drept sau pe nedrept, de regulă cu ajutorul unei politici extrem de laxe a imigrației. Cea din urmă e impusă, la rândul ei, în numele ”progresului” și ”omeniei”.

Dar această politică servește, în fapt, deposedării de drepturi a cetățenilor normali. Cetățeni, care pretind ”insolent” să nu renunțe la vechi libertăți sacrosancte și să fie lăsați să continue să-și conducă țara prin vot și reprezentanții lor, liber aleși, în timp ce o elită de stânga și presa arondată ei le furnizează, neobosit, pseudoargmente și sugestii potrivit cărora pretenția lor are toate datele să fie considerată în cel mai bun caz ”egoistă”. Și în cel mai rău, ”reacționară” și ”fascistă”. Pentru că țările n-ar fi, chipurile, în stare să facă față unor ”misiuni” globale, ca protecția climei, sau prezervarea păcii, astfel încât ar fi imperativ ca națiunile (în sine presupus ”caduce”) să-și delege puterea unor construcții supranaționale, esențialmente nedemocratice sau antidemocratice.

Recent, Curtea Supremă a statului New York s-a văzut nevoită să frâneze elanul progresist, ”umanitar” și, chipurile, ”democratic” al extremei stângi a Partidului ”Democrat”.

Elita progresistă, americană, a impus, cultural, ideea că granițele – orice granițe, inclusiv cele pe care le apără, eroic, ucrainenii, – ar fi, cumva, ”rele”. Că ar fi ”imorale”, pentru că n-ar exista imigranți ”ilegali”, toți având pasămite ”dreptul” de a emigra, chiar și fără viză, spre a fi oriunde vor. Iar legea nu s-ar mai cere impusă, justiția – ca și cetățenia, ca patriotismul – fiind rea sau inutilă, altminteri decât ca bici și ca instrument de reeducare pentru cetățeni neînregimentați și, mai ales, pentru cei prea puțin obedienți, conservatori. Aceasta a fost ideea, în baza căreia a acționat Angela Merkel, în 2015, când a deschis esențialmente granițele Germaniei și Europei, lăsând continentul să fie invadat de mase de migranți adesea ostili sau cu valori incompatibile cu ale democrațiilor europene.

Un excelent editorial apărut în New York Post amintește de furia cu care stânga americană a reacționat la decizia unor state, ca Ohio și Virginia, de a șterge inși fără cetățenie americană de pe listele de alegători, ca și cum demersul ar reprezenta o ”suprimare nedemocratică” a ”dreptului la vot”, când, în realitate, introducerea și menținerea lor pe liste au constituit acte profund nedemocratice.

Sigur, gonflarea listelor de alegători cu străini are și menirea de a ameliora șansele, tot mai rele, ale unor stângi tot mai puțin responsabile și tot mai antidemocratice, de a câștiga alegeri, în condițiile deteriorării popularității lor. Iar mulți judecători, ieșiți de pe băncile unor universități americane implacabil ancorate în marxism și relativism postmodern, nutresc mari simpatii pentru acest deziderat electoral progresist, dictat de o nemăsurată poftă de putere.

Care, în Germania, a luat forma deciziilor social-democrate și ecologiste, nu doar de a ține deschise granițele pentru imigranți, ci și de a înlesni și accelera masiv încetățenirea lor.

că a-i lăsa pe non-cetățeni să voteze (fie și pentru ameliorarea șanselor electorale ale stângii) denotă un dispreț evident manifestat față de drepturile civice, . La New York, Consiliul Municipal hotărâse deci, în 2021, să lase vreo 800.000 de posesori de drept de ședere și de muncă să voteze în alegeri, încălcând astfel, flagrant, Constituția.

Încât până și judecători progresiști, precum cei de la Curtea de Apel din New York, s-au văzut mai nou nevoiți să interzică demersul.

Unde procesul îndoctrinării neomarxiste nu mai face față, intervin judecătorii

Curios e doar că puterii judecătorești de la New York i-a luat atâția ani ca să repună constituția statului în drepturi. Știu observatorii care îmi reproșau, în 2020, în paginile Dilemei sau Revistei 22, că îmi permit să critic calitatea democrației americane. Că nu mă gândesc cum e desființată, prin asemenea cârteli, cea românească. Și cum nu va mai avea bietul ”stat de drept” danubiano-carpatin, declarat ulterior ”eșuat” de președintele său, de la ce model de democrație (american) să se inspire, sărăcuțul de el.

Mai nou, democrații vechi și cândva solide, precum cea americană și cea israeliană, se arată tot mai vulnerabile și ușor de defectat din pricina puterilor judecătorești infiltrate de neo-marxiști. Care-și reclamă tot mai des dreptul de a frâna și de a deposeda de putere executivul ales democratic, reprezentând deci poporul suveran, în baza unor legi sau interpretări fanteziste, postmoderne și relativiste ale elitei de stânga, privind legi sau norme cu putere constituțională.

Cazul israelian

În Israel, guvernul democratic ales e la mâna Curții Supreme și a Procurorului General, care pot opri demiteri cât se poate de firești, cum este cea a unui șef incompetent de serviciu secret. Și care au reușit să blocheze reformarea imperioasă a sistemului judiciar.

În statul evreu, magistrații se pot amesteca politic, fără jenă, în numiri de miniștri. Toate, sub sigla apărării unor drepturi, norme și legi reale sau imaginare și în numele separației puterilor.

Care e însă, în fapt, încălcată sistematic de stânga și extrema stângă, cu mâna puterii judecătorești, una auto-îndrituită să dirijeze și politic, și legislativ, treburile cetății.

Cazul american

În SUA, niște judecători raionali își permit, bunăoară, nu doar să pronunțe verdicte rezonabile, în contra unor abuzuri ale puterii, frecvente și sub Trump, ci și să pună zgardă, culmea, pe plan federal, executivului. Și să încerce să anuleze deciziile politice îndreptățite ale administrației, ori, măcar, să tergiverseze tranpunerea lor.

Un judecător raional a blocat pe plan federal hotărârea perfect legitimă de invocare a unei legi vechi, de la finele secolului al XVIII-lea, pentru deportarea unor bandiți, delincvenți și criminali venezueleni periculoși, aflați ilegal în SUA.

Altul a oprit expulzarea unui siro-palestinian antisemit cu Green Card, care s-a dovedit propagandist terorist și a incitat la comiterea de acte ilegale, poate și violente, la Universitatea Columbia. Tot astfel s-a pus stavilă îndepărtării transgenderilor din armată și reformării radicale a USAID.

Sunt aceste măsuri impopulare și iresponsabile, întrucât șubrezesc și cetatea, și democrația? Evident. Dar ce mai contează, de vreme ce nu costă voturi, întrucât politicienii le pun în cârca ”legii” și ”justiției”, adoptarea lor fiind opera unor magistrați care își consideră faptele legitimitate democratic ca și cum ar fi fost aleși de majorități covârșitoare?

În reacție, Trump și oamenii lui au lansat iresponsabile apeluri la suspendarea din funcție a acestor judecători de stânga. Ceea ce, din nou, nu e în regulă într-un stat de drept. În care deciziile și funcția judecătorească se cer respectate, nu delegitimate, indiferent de opiniile politice ale magistraților în cauză, dacă ele nu sunt instrumentalizate de adversarul politic, debarcat de electorat, spre a continua să-și impună programul prin intermediul justiției.

America are încă, pe moment, șansa unei Curți Supreme cu un judecător-șef excelent, ca John Roberts, care l-a mustrat pe bună dreptate pe Donald Trump pentru ieșirile sale necontrolate la adresa colegilor săi de la tribunalele inferioare. Va fi sarcina Curții sale Supreme să tranșeze chestiunea judecătorilor locali care iau decizii pe plan național, de parcă ar fi deasupra președintelui ales și ar fi fost votați în funcții de către popor.

Dar chestiunea e și mai spinoasă pentru democrații mai puțin puternice și mai defecte chiar decât cea americană sau israeliană, precum unele europene. În care populiștii și extremiștii de stânga se arată la fel sau poate chiar mai abili în a specula pervertirile iscate de propaganda rusă și de naivitățile, ignoranța și slăbiciunile mecanismelor de control, spre a exercita o putere nelegitimată de alegeri și a instaura tiranii în numele democrației, justiției și principiilor de drept.