E Trump agentul lui Putin? E Rusia învingătoare? Sau ciuca bătăilor?

Ce se va întâmpla la Riad, la 24 martie, în negocierile indirecte, ruso-ucrainene, mediate de americani? Deznodământul lor depinde de relația dintre Trump și Putin.

Nu fac parte dintre cei care sunt convinși că Putin îl are la mână pe Trump. Și că președintele american ar fi spionul liderului rus. De ce? Pur și simplu pentru că nu există probe concludente. Iar eu nu cotizez la teorii ale conspirației.

N-o voi face nici după publicarea ultimelor dosare inedite legate de asasinarea, de către un probabil agent al KGB, a lui JFK, predecesorul lui Trump, pe care liderul sovietic Hrușciov voia neapărat să-l vadă ucis, după cum, credibil, explica fostul general de Securitate, Pacepa. În plus, e posibil ca Trump, în ignoranța și naivitatea lui, să-l vadă pe Putin complet nerealist, privindu-l prin ochelarii propriei sale personalități rudimentare, ca ins care poate fi convins să cedeze și să accepte să facă ample concesii, dacă e un pic flatat.

Or, pe un fanatic lider totalitar ca Putin, nimic, nici măcar realitatea cea mai implacabilă nu are puterea de a-l convinge să renunțe la ideea lui fixă de a se vedea ca salvator, ca izbăvitor național și religios, ca mesia și constructor al imperiului rus pe ruinele URSS. Nu știe Trump atâta lucru?

Pare că nu. Sau se preface.

Există indicii potrivit cărora președintele american e la mâna lui Putin. Și nu sunt puține

Un indiciu privește faptul că Trump se arată gata să tolereze semnele clare de lipsă de respect la adresa lui și a SUA de către dictatorul rus, care l-a lăsat să aștepte enorm înaintea mult așteptatului telefon la nivel înalt de marți, după ce l-a lăsat să aștepte și mai mult și dezonorant pe emisarul său, Steve Witkoff.

Apoi e minciuna sfruntată rostită de Trump când i-a cerut lui Putin să ”cruțe” viețile unor militari ucraineni din Kursk, chipurile ”încercuiți”, care erau, în fapt, bine mersi și câtuși de puțin împresurați de trupe ruse. Nu știa șeful statului american de la serviciile secrete care era situația reală, pe front? Hai să fim serioși.

În plus, America lui Trump, Vance și Musk a făcut perfect inutile concesii unilaterale Rusiei, încă înainte de amorsarea de negocieri cu Moscova și Kiev și de spectacolul imund cu punerea la colț și evacuarea de la Casa Albă a bravului președinte al Ucrainei, Zelenski. Musk, Tucker Carlson și Vance au răspândit infame dezinformări cu privire la Ucraina, la statutul ei de victimă a agresiunii ruse, ca și la adresa lui Zelenski, prefăcut în antieroul unei înscenări la Casa Albă.

Încetarea de facto a focului la Marea Neagră, un indiciu tulburător

Apoi e stranie graba lui Trump de a se amesteca într-un conflict în care, în mod normal, nu era și nu e obligat să se implice. Și de a minți, cerând un armistițiu care, de facto, există deja în Marea Neagră, unde rușii nu mai atacă navele ucrainene și nici Ucraina pe cele rusești, dar care, potrivit lui Trump, ar urma să fie negociat abia de acum încolo, în Arabia Saudită.

Și mai grav e că administrația actuală atacă verbal NATO și a acceptat fără crâcnire evidentele tentative ale Kremlinului de a despărți SUA de Europa și de a-i dezbina pe aliații nordatlantici, în timp ce Putin își bate joc de încercarea americană de a divorța Rusia de China comunistă.

Presupunând deci că Putin îl are la mână pe Trump: ce reiese din conversațiile celor doi, centrate preponderent pe încetarea focului în Ucraina, ca demers prealabil ameliorării relațiilor bilaterale, americano-ruse, probabil în vederea modificării alianțelor globale ale Washingtonului și Moscovei?

Situația reală a oștirii ruse

Reiese că Moscova a pierdut războiul și vrea să obțină de la SUA îngenuncherea Ucrainei la masa verde.

Reiese că vrea nu pace, dar o pauză de refacere și că încearcă să salveze ce se mai poate salva, obținând prin presiuni americane exercitate de agentul ei de influență, Trump, ceea ce nu i-a putut aduce fără el eufemistic intitulata ”operațiune militară specială”: capitularea Ucrainei, debarcarea lui Zelenski și transformarea teritoriului ucrainean într-un pașalâc. Unul de tipul Belarus, un teritoriu docil, cu lideri obsecvioși ca Lukașenko, căciuliți în fața dictatorului și pupându-i marelui mafiot pseudo-mesianic, Putin, papucul.

Dar avem oare motive să suspectăm că armata rusă e la capăt, de vreme ce montează zilnic zeci de asalturi și ofensive costisitoare în Kursk și pe fronturile ucrainene, care costă zilnic unitățile Kremlinului pierderi în morți și răniți estimate în medie la 1200-1300 de militari?

Nu e Rusia mai pretutindeni în atac? Este. Nu avansează, fie și lent, în varii segmente ale fronturilor? Avansează. Dar aceste înaintări sunt milimetrice și se produc în viteză de melc. Cu viteza actuală a înaintărilor, calculată la scara întregii Ucraine, Rusiei i-ar lua, cine știe, un veac ca s-o captureze integral. Sau cel puțin 60 de ani.

Și nu e întâmplător că Trump (sau Putin) solicită o inițială încetare a focului în domeniul infrastructurii și instalațiilor energetice. Pentru că Rusia e, în domeniul atacurilor cu drone asupra rafinăriilor Moscovei, extrem de vulnerabilă. Așa că are nevoie urgentă de ajutor american în a opri atacurile ucrainene asupra lor.

Apoi, armata rusă beneficiază în Kursk de ajutor nord-coreean. Iar la Moscova, comandamentul aruncă în luptă și ultimele rezerve, ca și cum ar dispune de stocuri și provizii nelimitate de militari, în speranța că va putea susține ficțiunea unei Rusii victorioase și lipsite, altfel decât Ucraina, de probleme de reîmprospătare a efectivelor decimate. Ceea ce este aproape sigur un teatru.

Avem deci motive să suspectăm că oștirea Rusiei se îndreaptă spre obștescul ei sfârșit. Starea trupelor ruse e ”catastrofală”, a reliefat profesorul emerit al Universității Bundeswehr din Hamburg, Pradetto. Potrivit lui, forțele Moscovei abia au fost în stare să depășească aliniamentele din noiembrie 2022. Se chinuie din vara trecută să recucerească un teritoriu rusesc de 1500 de km în Kursk, o întindere cât al unui Hamburg dublu. ”Sâmburele armatei ruse a fost distrus”, consideră, textual, Pradetto, Moscova văzându-se silită să completeze rândurile unităților ei cu militari retrași de la granița niponă și chineză.

Iată de ce ar vrea Putin ca armele să tacă, dacă el se poate da învingător. Și iată de ce pare că minte Trump, că Rusia ar fi, chipurile, învingătoare, când, de fapt, e aproape înfrântă, în măsura în care n-a putut cuceri Kievul în mai bine de trei ani de lupte grele, cu toate resursele imense puse la bătaie pentru cotropirea țării vecine și pentru instalarea unui satrap ruso-ucrainean. Iar SUA se implică activ în terminarea luptei unei armate pasămite ”biruitoare”.

Din păcate nu cunoaștem cifrele reale ale pierderilor celor două părți. Dar știm că sunt uriașe. Știm, în contrast cu importanța pe care și-o dau, că ambele țări sunt, după trei ani de război, demografic epuizate  și economic la capătul puterilor. Norocul Ucrainei e că beneficiază de un substanțial ajutor occidental, iar al Rusiei, că dispune de bogății naturale și de apreciabilul ajutor sino-iranian. Ca și de contrarevoluția Maga.

Dar nicio resursă nu este inepuizabilă

Niciuna. Și cu atât mai puțin simpatia unui Trump.

Care, spre iritarea putiniștilor, se va îngălbeni, va păli și va sucomba cu atât mai rapid, cu cât americanii, la părerea cărora Trump e, în mod normal, foarte sensibil, îl dezavuează pe președintele SUA pentru politica sa față de Ucraina. 

Un recent sondaj evidențiază că susținerea pentru Ucraina și recuperarea de teritorii ocupate de către ruși n-a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut. Și a sporit substanțial, după punerea în scenă de la Casa Albă, în care Trump și vicepreședintele Vance l-au săpunit, insultat și dat afară pe Zelenski.

Sondajul Gallup releva acum două zile că 46% dintre americani, deci cu 16 procente mai mult decât în decembrie, critică administrația pentru că nu face destul pentru Ucraina.

O majoritate consistentă, de 53%, dorește ca Ucraina să-și recupereze toate teritoriile ocupate de ruși, iar aproape 80% (79 de procente) sunt îngrijorați că Rusia ar încălca o eventuală înțelegere, contra circa un sfert (26%) care crede că Ucraina ar putea s-o violeze. Procentul de 46% e mai mare decât oricând, în trecut. Cel mai mare număr de americani care se plângeau de insuficiența ajutorului american pentru Ucraina fusese de doar 38%. Când? În august 2022!

Dar cum se explică susținerea actuală a Ucrainei de către americani, în pofida aberațiilor cuplului Trump-Vance?

Americanii nu și-au schimbat părerea lor adânc înrădăcinată și foarte negativă despre Putin și despre imperialismul Rusiei. Despre care știu foarte bine că a invadat țara vecină fără motive reale. Instinctul lor moral nu i-a părăsit doar pentru că revoluția extremei stângi woke, postmoderne și maoiste, a fost înlocuită de contrarevoluția lui Trump.  

Președintele SUA va înțelege în curând, sau va fi determinat să înțeleagă, de către consilierii săi, că nu poate împerechea o politică internă bazată pe un etos antimarxist cu o politică externă amorală, pro-putinistă, fără să exacerbeze scandalizarea și revolta unor americani care văd nu doar propria țară, ci întreaga omenire în termeni morali.

Iată ce ar fi normal să amplifice sensibil presiunile administrației Trump asupra Rusiei lui Putin.

Lipsa acestei amplificări notabile a presiunii asupra Kremlinului ar fi o probă clară că Putin îl are la mână pe Trump. Iată de ce e posibil ca armistițiul să vină mai rapid decât se așteaptă mulți.

Ar fi sfârșitul războiului? Câtuși de puțin

Conflagrația ruso-ucraineană nu se poate încheia decât cu capitularea uneia dintre taberele beligerante, fiindcă nici debarcarea lui Putin n-ar mai putea rezolva problemele create de anexările rusești.

Reluarea conflagrației se va amâna, până când una din tabere va estima că e destul de tare, ca să-și poată relua atacul. Ucraina își va petrece viitorul râvnind la recuperarea teritoriilor ocupate.

Rusia post-Putin ar putea investi masiv în prezervarea lor în posesia unei Moscove care, în afară de bunăvoința tot mai ofilită a lui Trump și J.D. Vance, precum și de bombe atomice și rachete balistice intercontinentale, nu va mai avea mare lucru, ba chiar din ce în ce mai puțin, care s-o ajute să le stăpânească și să le controleze cu adevărat.