Drogul de acces. Așa-zisul ”genocid” din Gaza. Și poziția Europei

”Tăcerea e de aur”, s-a spus. ”Am crescut între înțelepți toate zilele mele și n-am văzut vreodată ceva mai bun (ființei umane) decât tăcerea”, zicea Simon ben Gamliel în Etica Părinților. O fi. O fi tare bună tăcerea. Dar și când se apropie din spate ucigașul?

E bună și dacă îi poți salva victima, prevenind-o din timp?

Care e marele pericol pentru America? Sau despre varianta actuală a acuzei de omor ritual

Senatorul american Ted Cruz, un om politic creștin, n-a avut probleme să identifice marea primejdie. După decenii de pus degetul pe rana ”antisemitismului sintetic”, senatorul m-a confirmat:”ura pe evrei a iscat o criză existențială, fiind un drog de acces spre anti-capitalism și antiamericanism”. El a tematizat, în context, alianța roș-verde, dintre extremiști de stânga pe de o parte și islamiști pe de alta, trimițând la situația din New York, sub primarul său, Mamdani. Ar fi putut adăuga că la această oștire pro-teroristă, antioccidentală și antiamericană a aderat și extrema dreaptă de peste ocean. Ea scandează în cor numele unei minuscule țări democratice din Orientul Apropiat.

Israel în sus, Israel în jos. Netanyahu ”a făcut”, guvernul sionist a dres. Evreii ”conduc lumea” (cum afirmă Protocoalele înțelepților Sionului, lectura preferată a lui Hitler). Sau ”cârmesc SUA”, după cum sugerează, în varianta modernă a Protocoalelor, Candace Owens, Ilhan Omar, Megyn Kelly, Nick Fuentes, Tucker Carlson). În plus, ”sioniștii omoară copii”, ediția actuală a medievalului ”evreii ucid prunci ca să le ia sângele să-și coacă pasca”. Versiunea contemporană a acestei paradigmatic absurde acuze medievale: ”genocid” în Gaza.

Realitatea factuală. Și cea verbală.

Deflagrațiile bombelor atomice de la Hiroshima și Nagasaki au pus capăt războiului mondial pe care fanatismul nipon voia cu orice preț să-l prelungească.

Cele două explozii și și iradierile iscate de ele s-au soldat rapid sau lent cu uciderea a circa 200.000 de persoane. Și totuși nu sunt și n-au fost niciodată numite ”genocid”.

De ce?

Are dreptate filosoful Sam Harris să se mire de inconsecvența semnificativă a blogosferei pro-teroriste și a inchiziției culturnicilor și influencer-ilor progresiști. Și să ceară socoteală pentru minciuna antisemită, răspândită de ong-ul extremist Amnesty International, de a desemna războiul din Gaza ca presupus, ca imaginar ”genocid”.

De unde până unde ”genocid”? Nu s-a dublat populația fâșiei Gaza în ultimii 20 de ani? N-a crescut ea și după octombrie 2023? Statisticile sunt clare. A crescut, Și s-a dublat.

Ce fel de prezumtivă incompetență monumentală îi grevează oare pe israelieni, de vreme ce, în răstimp de două decenii, n-au fost în stare să se apropie nici măcar în calculele celor mai virulenți antisemiți, necum în realitate, de performanțele khmerilor roșii? De ale Chinei comuniste în tratamentul aplicat uigurilor din Xinjiang? De ale asasinilor ruandezi hutu asupra populației tutsi? De ale exterminatorilor naziști care au omorât în 4-5 ani 6 milioane de evrei?

N-are IDF mijloacele necesare efectuării unui genocid? Nu și-a tras armata israeliană și în fâșie, sistematic, autogoluri, avertizându-i pe arabii din Gaza să se refugieze din calea luptelor cu teroriștii? Nu au stabilit experții militari britanici și americani (neevrei) că raportul dintre combatanți și civili uciși ca ”pagube coletarale” în războiul izbucnit în Gaza după masacrul jihadist s-a dovedit cel mai uman din istoria războaielor urbane?

Ba da. Și atunci? Păi cum să se mascheze că, timp de decenii, Europa extremei stângi și, mai nou, America rasistului Partid Democrat și al extremei drepte, neonaziste, au aderat cu arme și bagaje nu doar la partida academică ”palestinianistă”, ci și la tabăra terorismului islamist, care, cu regimul mulahilor în frunte, promite, încă din epoca Ahmadinejad, ”obliterarea” Israelului?

Cum altfel să se sugereze că evreii și-ar fi ”luat-o” pasămite ”pe drept”?

Că și-ar fi ”meritat-o”? Că n-ar fi vorba, chipurile, de antisemitism, ci ”doar”de antisionism, dictat de presupusul ”colonialism”, ” rasism” și ”genocid”, ale ”sioniștilor”, cuvântul cod pentru evrei?

Aberația ”genocidului” săvârșit, chipurile, în Gaza de israelieni, are o triplă menire: ascunde crimele Hamas împotriva conaționalilor lor. Inversează raportul dintre victime și făptași. Și le conferă celor din urmă o spoială falsă de omenie.

Falsă, pentru că nu omenia îi caracterizează. Ei nu doar că nu sunt oameni buni, așa cum se cred, ci, după caz: sunt ucigași. Ori sinucigași. Căci vorbele contează. Și omoară. Iar faptele și cifrele dovedesc că genocidul din Gaza n-a avut loc. Pentru că israelienii nu l-au vrut. Nu pentru că n-au putut.

Și nici pentru că furia iscată de începutul de genocid real, cel comis de teroriști islamiști la 7 octombrie 2023, n-ar fi fost firesc să inspire o răzbunare uriașă asupra populației din rândurile căreia a pornit masacrul. Israelienii au rezistat ispitei și s-au abținut de la a-i pedepsi colectiv pe locuitorii fâșiei Gaza. Care, da, ar fi merit nu să fie uciși, ci să fie eliberați. Să fie azi liberi. Dar nu de ”ocupație israeliană”, ci de tirania Hamas. Cum yemeniții ar avea dreptul natural să scape de teroriștii și pirații Houthi, libanezii de asasinii islamiști ai Hezbollah, iar poporul iranian de Gărzile Revoluționare.

Intră în scenă Europa. Și tăcerea ei

Dar pare excesiv să i se ceară unei Europe cândva demne și unui Vest încă liber să-i ajute să-și regăsească libertatea. Bătrânul Continent continuă să aibă un intratabil complex de superioritate. Mai ales față de evrei, americani, orientali. Și e prea comod să se resuscite cel mai gregar antisemitism, ca să nu se dea explicații pentru faptul că Europa continuă să tacă, jalnic.

Continuă să tacă, de pildă, în fața samavolniciilor islamiste. Între altele în fața celor mai sinistre încălcări ale dreptului internațional, săvârșite de regimul mulahilor.

În deplina tăcere a Europei, regimul Khamenei a desemnat Strâmtoarea Ormuz ca fiind o zonă maritimă în care Iranul și Omanul aliat ar avea, ca țări riverane, inexistentul ”drept” de a percepe taxe (vamale) de protecție și de a îngrădi comerțul liber, pe mare. Același regim a omis să amintească de faptul că și Emiratele Arabe Unite sunt o țară riverană. Ce-i drept, una pro-occidentală.

Cum a reacționat Europa?

Europa, care are în persoana Kajei Kallas o coordonatoare diplomatică gras plătită de contribuabilii europeni, tace liniștită. Așa cum s-au umplut de rușine mai-mari britanici, francezi, spanioli sau germani. Care au rămas muți la un întreg cortegiu de crime de terorism. Doar culturnicii din jurul lor au deschis gura. Pentru ce? Pentru ca să-i laude, să-i ”înțeleagă” și să-i iubească pe islamiști și pe patronii lor genocidari de la Teheran.

În schimb, dregătorii vesteuropeni par a nu avea idee de vreun ”drog de acces”. De vreo ”criză existențială”, precum cea evocată de senatorul Cruz. De vreun pericol la adesa Europei și a libertății ei. Adoră anticapitalismul și antiamericanismul. Cu Israelul nu trece zi să nu șteargă pe jos.

Au ignorat complet între altele imprecațiile naziste a candidatei texane a Partidului Democrat, Maureen Galindo, care promisese zilele trecute, într-o camanie electorală, crearea ”de lagăre de internare și castrare” pentru ”sioniști”, în speță pentru evrei. Nu, nu în Germania nazistă, ci în Statele Unite. Din fericire, Galindo a pierdut alegerile preliminare ale Partidului Democrat în raionul texan 35.

Dar nu pentru că nazista progresistă ar fi fost expusă oprobiului protipendadei de stânga, europene.

Căciulite în fața inamicilor lor reali, altfel trufașele elite europene dau semne că le convine să-i vadă câștigând războiul pe mulahi, patronii islamiștilor teroriști din Gaza, Liban, Yemen și Irak. Ziare de felul lui The Guardian se comportă ca New York Times și Washington Post. Care anunță, hilar, presupuse ”victorii”, ”succese” și ”triumfuri” iraniene și chineze asupra Americii și Israelului.

Progresiștii apuseni au optat pentru a-i vedea triumfând pe cei ce-și extermină propriul popor într-un ritm mai rapid decât naziștii pe evrei la Baby Yar.

Au preferat să li se perceapă europenilor exorbitante taxe mafiotă de protecție pentru comerțul și navele proprii circulând în Strâmtoarea Ormuz, decât să accepte victoria în Iran a Americii și a Israelului.

Prea sunt Trump și Netanyahu ”câh” ca patrioți, capitaliști și proamericani. Prea apără ei statul evreu.

Care va fi sfârșitul unor elite trădătoare?

Asupra lui vor decide electoratele, dacă America și Europa au norocul și-și păstrează democrațiile. Sau îl vor determina războaiele pierdute împotiva dușmanului intern și extern.  

P.S. Dar reprezintă drogul de acces și stupefiantele, între care anticreștinismul, care-i urmează, chiar cel mai mare pericol la adresa Vestului și-a Europei, cum sugerează acest text? Nu, bunăoară, Putin? Sau China? E greu de cuantificat precis. Dar pericolul intern îmi pare întotdeauna mai mare decât cele externe, întrucât de înlăturarea lui depinde rezistența la ele.

V-a plăcut acest text? Ne puteți oferi sprijinul dvs. printr-o donație. Vă mulțumim!