Stalin și Hitler la Veneția: ”Stalin și poporul rus, libertate ne-au adus”

(Partea a II-a a eseului ”Prăbușirea Angliei în barbarie”).

Antisionismul inventat de sovietici n-a murit cu ei. Cu ajutorul îndoctrinărilor marxiste și islamiste din universitățile anglo-saxone, a devenit azi principala religie a extremei stângi occidentale.

Pe vremea lui Stalin, deportarea evreilor fusese pregătită de evrei comuniști proeminenți, siliți, ca Vasili Grossman, să semneze o scrisoare în favoarea mazilirilor în masă.

Metoda recrutării de evrei pentru lovitul în evrei a fost reeditată, Cu ajutorul unor cineaști israelieni.

Aplauze furtunoase

La premiera venețiană a acestei jenante pelicule pro-teroriste intitulate ”NAZA” s-a aplaudat în neștire, timp de 25 de minute, un record de ovații și bătăi din palme  amintind de cele, efectiv interminabile pentru cine nu voia să fie executat, ori să-și vadă albind oasele în lagărele de exterminare de la polul nord, de care povestește Soljenițîn în Arhipelagul Gulag:

”La finele unei ședințe de partid regionale, s-a chemat la un omagiu tovarășului Stalin” (corifeul tuturor geniilor). ”S-a aplaudat un minut, două, trei, patru, cinci, un crescendo care s-a transformat în bătăi din palme furtunoase și ovații. Or, nimeni nu îndrăznea să se oprească. Bătrânii, epuizați, răsuflau tot mai greu. Începuse să fie o tâmpenie și pentru cei care chiar îl adorau pe Stalin, dar cine totuși să-ndrăznească să se oprească? Oamenii poliției politice, ai securității NKVD erau, desigur, peste tot, urmărind să vadă cine va avea temeritatea de a se opri din aplaudat înaintea celorlalți? Așa că aplauzele au continuat, timp de 6,7,8 minute. Erau terminați! Nu se puteau opri înaintea atacului de cord! În spatele sălii se putea trișa un pic, bate din palme mai ușor, cu mai puțin frenetic entuziasm, dar la masa prezidiului, unde erau văzuți de toți? Un director de fabrică locală de hârtie, un om puternic și hotărât, a continuat să bată din palme, 9, 10 minute. Se uita îngrozit la cei din jur. Aveau să continue aplaude până vor cădea pe jos și scoși din sală cu picioarele înainte! Așa că, după 11 minute, directorul a făcut o mutră preocupată și s-a așezat. Entuziasmul și aplauzele s-au oprit miraculos și instantaneu. Fuseseră salvați! În acea noapte, polițiștii politici (ai securității ruse), NKVD, l-au ridicat.”

Cine se crede aruncat înapoi în raiul stalinist al muncitorilor și țăranilor, în speță acum 90 de ani, când era distins filmul de propagandă nazistă al lui Leni Riefenstahl, are motive serioase să simtă așa. Dar dacă se imaginează transpus în anii 30 ai veacului trecut, se înșală. Pare net mai rău!

La Veneția, propaganda palestinianistă a fost aplaudată în 2026 fierbinte și cu ovații furtunoase timp de aproape 25 de minute! Mai precis 24,5! Nu doar 11!

De către inși care, cum reliefa pe drept Peter Himmelman, păreau să creadă că asistaseră la cea mai mare operă de artă din istorie! Căci demascase cel mai malign stat din lume! O democrație liberală evreiască apărându-se de teroriști! Și filmul regizoarei hitleriste Riefenstahl fusese aplaudat, ovaționat și premiat, vai, tot aici, la Veneția! Cine oare, din aplaudacii de la Veneția, a avut răbdarea să tacă, scrie Himmelman, ”timp de 24,5 secunde în semn de respect, în memoria  celor 1200 de oameni asasinați brutal, arși de vii și violați” de jihadiștii Islamici?

”Care dintre ei a vizionat filmul de 47 de minute documentând pogromul organizat de Hamas?” Și de ce s-a ovaționat un film care se auto-contrazice grav?

Căci, încercând să acrediteze ”genocidul” (o crimă în masă comisă intenționat, precum în Ucraina) filmul admite involuntar, din titlu, dar și din conținut, că israelienii țintesc în militarii islamiști inamici, de vreme ce deliberează eventualitatea unor ”pagube colaterale” în rândul civililor.

Anglia nu e singură în declinul ei. Dar parcă nicăieri nu e mai pronunțată decăderea

Adumbrirea minților britanice merge mână în mână cu imbecilizarea elitelor occidentale convertite parțial nu doar la zel antisemit, ca esență a unei religii surogat stângiste, ci și la credința fanatică în necesitatea desființării Vestului și a lumii iudeo-creștine, cu ajutorul militanților și teroriștilor islamici.

Ne mai  mirăm, că, în aceste condiții, după cum ne edifică The Policy Institute at King’s College, un sfert din britanici (și mare parte din populația musulmană) cotizează la teorii ale conspirației vehiculate de extrema stângă, potrivit cărora ”nu” teroriști musulmani, islamiști, au comis atentatele de la 9 septembrie, ”nuuuu”, ci americanii, CIA, Mossadul? Nu i-a convins nici Fratele Musulman al Zawaihiri, mâna dreaptă a șefului rețelei teroriste al Qaida. Adjunctul lui Bin Laden, excedat de negarea de către stânga a paternității jihadiste a crimelor în masă de la 9/11, a ieșit pe video să se plângă de negaționism și să țipe la progresiștii gherțoi: ”ba noi am fost, ba noi!” Cu toate acestea, 1 din 8 britanici e convins că cei 52 de nevinovați martirizați de teroriști islamiști la Londra, la 7 iulie 2005, n-ar exista, atentatele comise atunci la ora de vârf în metroul londonez fiind, chipurile, ”inventate”.

A te împușca cu devoțiune în propriul picior. Iar interesul poartă fesul.

Iată atmosfera în care laburiștii britanici au luat iresponsabila decizie de a dăuna grav propriei țări, sancționând așezările evreiești din Iudeea și Samaria, țara promisă de Regatul Unit, prin declarația Balfour, unui stat evreu. Unei viitoare patrii evreiești. 

Dar, nu știu oare guvernanții de extremă stânga de la Londra că Israelul se confruntă cu un terorism chiar mai amenințător decât al Al Qaidei, de la 9/11, al ISIS, talibanilor, islamiștilor  cu care s-au confruntat trupele SUA, ale Marii Britanii și ale aliaților lor, nu în ultimul rând români, în Afganistan și Irak, ori frații lor din NATO la Madrid, Paris, Nisa, Bruxelles și Berlin?

Ba știu. Dar ideologia e prea tare. Iar interesul poartă fesul. Vrea voturile imigranților islamiști care, fără măsuri antisemite, s-ar duce la grupări de stânga și mai radicale, precum a Verzilor în frunte cu un ”evreu” de vitrină conducând ”ecologiști” de fațadă. Iată de ce guvernul Burnham și aliații lui au hotărât să dea și Israelului, și propriei țări cu tifla.

Anterior, Burnham și Miliband primiseră disperate mesaje de avertisment de la diplomații și agenții secreți proprii, descriind consecințele negative pentru Marea Britanie a unei eventuale insistențe asupra proiectului sancționării așezărilor evreiești. ”N-o faceți” fusese mesajul, căci impunerea sancțiunilor va provocz mari neajunsuri palestinienilor din estul Ierusalimului, unde a fost închis consulatul britanic, precum și celor de pe malul apusean al Iordanului și riscă, sau compromite, obținerea de vitale informații secrete, de către britanici, de la israelieni.

În plus, după cum subliniază varii surse britanice, o politică bazată pe semnalizări ale ”virtuții” proprii, torpilează luarea în serios a semnalizatorilor ei. Oricum, MI 6 nu mai e de mult ce era pe vremea lui Ian Fleming, creatorul lui James Bond. În timp ce Mossadul e angrenat într-un război pe viață și pe moarte, MI 6 a ajuns buchet de panseluțe.

Dar liderii săi politici încep să concureze serios la poziția de trădători de țară, de vreme ce au ignorat și avertismentele altor servicii secrete, precum și ale consilierului de securitate Jonathan Powell, după cum scrie The Spectator. S-a mai reliefat și că, adoptată înaintea alegerilor israeliene din octombrie, măsura sancțiunilor l-ar putea ajuta în scrutin pe premierul Netanyahu. Liderul abhorat de evreul de extremă stânga Miliband, cot la cot cu regimul islamist iranian.

În fine, s-a subliniat că sancțiunile ar pune în pericol securitatea statelor arabe, care depinde de comunicațiile, prin MI 6, cu serviciile secrete israeliene.

S-a pus și chestiunea siguranței evreilor britanici, în legătură cu periclitarea cărora îi alarmase pe guvernanți futil, rabinul șef al regatului Unite.

Ce ne învață stăruința într-un rău evident și auto-vătămător, posibil sinucigaș, al unui guvern britanic surd la avertismentele din propriile-i rânduri? Mut față de imprecațiile propriilor cetățeni? Și indiferent sau ostil față interesele de securitate proprii, ca și ale Vestului, nu doar ale aliaților arabi din Orientul Apropiat? Realizăm că în capul guvernanților londonezi a câștigat sminteala.

Au învins fanatismul ideologic și devoțiunea. S-a impus o idolatrie de tip sectar, reclamând să i se confere prioritate nu realității, ci zeului stângii, idolului antisemit, islamist și antioccidental adulat.

---

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține blogul printr-o donație.