”Influensărul” pe post de zeu fals și minciunile lui mortale (III)

Despre cenzură și varii manifestări de cancel culture

Există și influenceri care chiar merită urmăriți? Există, cum să nu. Sunt la antipodul tembeliziunilor cu filme despre găini care nasc pui vii, de care ne amintim când, de pildă, CNA acordă postului Nașul TV două săptămâni să prezinte dovada că sub Bucegi sunt tuneluri care duc spre alte continente, plus o Piramidă.

Îl apreciez în genere extraordinar pe Valeriu Nicolae. Îi urmăresc frecvent dezvăluirile. Am felicitat cu mulți ani în urmă din toată inima Dilema Veche, pentru inspiraṭia conducerii ei de atunci, de a-i oferi o platformă. Aprecierea nu s-a evaporat urmărindu-i lupta anticorupṭie, nu mai puṭin remarcabilă decât umorul și autoironia feroce a acestui atlet al scrisului şi al faptelor bune (când nu sucombă ipitei de a se lăuda singur), care este Valeriu Nicolae.

Recent, s-a supărat pe o carte de succes semnată de Bogdan Alexandru Stănescu. În articolul său”Cine sunt „borâți”, violenți, obsceni și arată ca niște „șobolani”. Pasaje din cartea unui apreciat scriitor român contemporan”, Valeriu Nicolae nu s-a rezumat însă la a critica dur ”Copilăria lui Kaspar Hauser”. A înfierat-o furios. Și nu doar pentru violența de limbaj, ci pentru rele care frizează rasismul, susținând, indirect, că nu trebuia apreciată și premiată. Doar ”dezbătută”.

Ce zice, indignat, Valeriu Nicolae, după ce, propedeutic, citează bogat afirmațiile rasiste ale unui personaj al cărții? Că a ”citit volumul de două ori”. Că n-a găsit ”nimic care să anunțe că rasismul este conștientizat. Asistăm doar la povestirea felului în care personajul principal vede lumea din jurul lui”. Ca atare, prospătul critic literar mărturisește că n-a înțeles romanul. Și, poate, pentru că el nu l-a înțeles se întreabă: ”cum de o asemenea descriere a peisajului uman, în care țiganii, negricioși, sunt în mod sistematic la limita bestiei, un fel de semioameni, nu a deschis nici o dezbatere? Cum de a fost premiată, fără să fie discutat acest aspect?”

Iată, aparent, o întrebare cu atât mai legitimă, cu cât o dezbatere l-ar fi putut ajuta pe Nicolae, cel metamorfozat recent în critic literar, ”să înțeleagă”.

Dar, vai, această dezbatere n-a avut loc. Prin urmare, după cum semnala alt minoritar, în speță Demény Peter, reluat de Paul Cernat, o demarează el, care, ca ”ț*gan” a avut dreptul să-și intituleze o carte ”Țigani. Țăndări”.

Dar, zic eu conform dictonului latin: ”quod licet bovi, non licet Iovi”, ce are voie în literatură minoritarul, această ființă extraordinară, să nu îndrăznească ”boul” ordinar. Ce e, dincolo de această inechitate, apelul la civilizație lansat de un Valeriu Nicolae oripilat fizic, după cum mărturisește el, credibil, de lectura sa?

Întrucât știe că scrie într-o epocă marcată de cancel culture, a cărei dictatură se numește ”corectitudinea politică”, Valeriu Nicolae nu și-a exprimat doar o simplă opinie. S-a înscris în Zeitgeist. A subliniat, ce-i drept, că nu solicită cenzura. Dar s-a înregimentat, revendicând-o sugestiv în articolul său, cu tot cu anularea autorului, chiar fără s-o ceară explicit.

Valeriu Nicolae nu are, desigur, vreun deficit de inteligență. Și el nu pierde, e adevărat, niciun prilej de a dezaproba cenzura. Totuși, a publicat un denunț care-i sugerează necesitatea. Nu ca sub comuniști: uite-i nene că vorbesc împotriva regimului național-comunist! Astupă-le gura o dată, ce mai aștepți!? Dar nici foarte departe. A articulat un denunț subtil, care n-a solicitat fără menajamente foarfeca, ci s-a mulțumit să încondeieze necuviința, dar nu fără să ceară transformarea literaturii discutate în tezism partinic: ”N-am găsit nimic” (în carte) ”care să anunțe că rasismul este conștientizat”, a deplâns, în speță, Valeriu Nicolae, absența segmentului moralizator și pedagogico-didactic al ”Copilăriei lui Kaspar Hauser”.

La finele anilor 70, după cum ne amintește Norman Manea în ”Despre Clovni”, regimul Ceaușescu desființase, oficial, cenzura. În realitate, devenise mai dură și includea filtre intermediare și obligația nescrisă a autocenzurii. Norman Manea descrie instructiv maniera în care cenzorii lui au deplâns ”neajunsurile” romanului său, ”Plicul Negru”. Care ar fi necesitat doar câteva mici retușuri, pe ici pe colo (vreun milion) ca să poată fi publicat.

Da, și mie pasajele incriminate de Valeriu Nicolae mi se par, sincer, scabroase. Și greu de suportat. Ei și? Nu e și Biblia violentă, uneori? Nu e impudic pe alocuri și Boccaccio? Obscen, Francois Villon? Goethe? De Sade? Genet? Sau Creangă? Îi punem călușul în gură lui Mark Twain? O cenzurăm pe Agatha Christie? Și pe urmă: confundăm autorul cu personajul rasist? Cartea, cu avertismentele ei? ”Da!” – exclamă entuziast profeții progresismului, doctrinarii corectitudinii politice și marii preoți ai societății victimizării, ai cancel culture, ai critical race theory, ai religiei microagresiunilor. Da, desigur! Cum să nu!? Ideologia totalitară nu se are bine nici cu nuanțele, nici cu claritatea morală. Și e la cuțite cu libertatea literaturii. Cu orice libertate.

Reacții scriitoricești

A urmat o dezbatere furtunoasă, dar importantă, găzduită, spre cinstea ei, de Libertatea. Vom participa la ea, pentru că subiectul este vital. Sub titlul: „Nu-i bine să-i cerem literaturii să arate doar partea frumoasă” mulți scriitori, au reacționat la polemica dintre Stănescu și Nicolae. Semn că știe pe ce lume e, Nicolae se întreabă, ingenuu: ”cum ar fi fost ca autorul să scrie la fel despre evrei sau despre afro-americani? Ar fi făcut asta? Ar fi luat aceleași premii?”

Nu, desigur. N-ar fi făcut asta. S-ar fi supus, cuminte, cenzurii. Sau autocenzurii. Pe care Nicolae o revendică puternic, în numele echității dintre victime, fără să-i zică așa cum o cheamă. Ce nu e voie să li se facă evreilor și afro-americanilor, vă rog mult să nu li se poată face nici ț*ganilor. Asta însă e politică și ideologie, iar nu literatură. Laolaltă cu solicitarea ”dezbaterii” riscă să pară un debut de campanie în favoarea supravegherii severe a frontului literaturii și a scriitorilor insuficient de obedienți, iar nu critică literară.

Indiciu că a recunoscut elefantul din magazinul de porțelanuri, marele Mircea Cărtărescu a intervenit clar: ”Ce nu pot accepta în recentul scandal literar de la noi (și niciunde în altă parte) este însă delațiunea. Într-o formă sau alta a ei, delațiunea a distrus mereu cariere și uneori vieți. Chiar infirmată de o mie de ori, chiar demantelată până la capăt, din delațiune tot va rămâne ceva, care de multe ori va urmări victima pentru toată viața. Iar eu sunt mereu solidar cu victima, de data aceasta un scriitor pe care îl prețuiesc.”

Cum i-a întors-o lui Valeriu Nicolae, elegant, autorul denunțat? ”Când ai un ciocan în mână, vezi în jurul tău un ocean de cuie”, i-a retorcat Bogdan-Alexandru Stănescu, amintindu-i preopinentului de ”bias”, de inflexibilitatea cognitivă, ”o prejudecată atât de puternică încât poate determina modificarea percepției, deci a realității unui individ”.

Ce-a realizat Valeriu Nicolae? A atras atenția asupra unei cărți. I-a făcut, pe gratis, publicitate. N-a amplificat revărsările de ură rasistă, dar le-a dat rasiștilor deschiderea pe care o așteptau. Și i-a pătat renumele autorului osândit, atârnându-i o răsunătoare tinichea de coadă, fără să evidențieze convingător ce anume ar face proza lui ”prost” gândită, scrisă, plicticoasă, o pierdere de vreme pernicioasă ori, pe scurt, literatură de doi lei, care nu-și merită succesul și premiile.

Concomitent, marele influencer, devenit un mit și un semizeu al democrației amenințate de marea corupție, s-a autodemitizat involuntar.

Alte forme de cenzură și efectele lor

Scriind toate acestea despre rasism și minoritari, mi-am amintit subit că sunt evreu. Bine, am fost întrebat: dar ție îți convine să se accepte să se nege Holocaustul?

Nu. Câtuși de puțin. Căci o atare negare nu e doar o aberație istorică, o falsificare sinistră și revizionism odios, menite să ajute la răspândirea și exacerbarea antisemitismului, ci e și un soi de reasasinare a victimelor nazismului.

În plus, consolidează dictaturi genocidare iudeofobe, precum cea din Iran și aranjează terenul următoarelor regimuri totalitare pe bază de antisemitism, care se pregătesc să însângereze lumea. Motiv pentru care înțeleg impulsul Germaniei și al altor țări europene de a interzice negaționismul prin intermediul codului penal.

Măsură pe care însă n-o susțin. Căci se vede că, practic, această interdicție n-a folosit. Dimpotrivă. Negaționismul (adesea disimulat) și antisemitismul înfloresc și fac de ani de zile ravagii mai mari decât în epoca în care nu era interzisă enormitatea de a te face ridicol mințind cras despre istoria hitlerismului, deși există puzderie de dovezi documentând exterminarea, de către naziști și aliații lor europeni, inclusiv în România, a 6 milioane de evrei.

Dincolo de faptul că nu apără de ură, pentru că o mută, canalizând-o subteran ca să intoxice mai întâi catacombele, înainte de a exploda mortal în centrul superb al orașului, cenzura, ca mai toate relele, începe nevinovat. Debutează ca o faptă bună, progresistă, aducătoare de speranță. Ce poate fi rău în a le pune botniță maimuțelor descreierate sau răuvoitoare care disculpă oroarea nazistă, negând-o? Ce nu e bine în a li se astupa gura extremiștilor de dreapta care răspândesc ura antisemită, xenofobă și de rasă? Nimic, în principiu.

Dar în detalii se ascunde uneori, încă rece, focul gheenei. Și în ”mai bine-le” care ”corectează” binele. Începi cu negaționismul Holocaustului și treci apoi, în numele viitorului planetei, al egalității, al diversității și al incluziunii la ”negaționiștii” încălzirii climei și la rasiști, fasciști, hărțuitori sexuali reali sau imaginari, deși cenzorii progresiști propagă adesea, la rândul lor, rasism, sexism, intoleranță, ură. ”Quod licet Iovi, non licet bovi”. Ei, progresiștii, sunt extraordinari. Ei au voie să se exprime liber. Să taie și să cenzureze. Să radă și să anuleze. Să ardă, să spânzure, să lapideze. Chiar trebuie s-o facă! Ba e de-a dreptul absolut necesar! Conservatorii, acești ”bovi” ordinari, însă nu! Să tacă! Să se bucure dacă li se permite să respire!

Nu mai puțin problematic e să se implice în treburile presei CNA, să radă niște televiziuni de maximă dobitocie, doar pentru că încearcă să adune un ban din conspiraționismele cele mai mizerabile. Cenzura le va spori reclama, publicul, cifra de afaceri, fisurând libertatea de opinie și de exprimare, cu tot cu părerile uneori idioate, sau doldora de ură, pe care le permite. Căci libertatea e mereu problematică. Dar pe ea se întemeiază și din ea respiră democrația.

Există ac de influensărițele care ne fac să ne pierdem timpul prețios cu descreierări gen ”GRWM” (get ready with me) și cu despachetatul zis, ultramodern, ”unboxing”. Mutatul pe alte canale. Sau ieșitul la plimbare și cititul (sau scrisul) de cărți. Și există și ac de cojocul rasiștilor, sexiștilor, antisemiților și negaționiștilor. Unul infailibil. Argumentul solid.

Pentru sănătatea democrației, cenzura e, în schimb, mortală, Cum fatală pentru credibilitatea unui influencer de talia și anvergura lui Valeriu Nicolae e căderea în ispita delațiunii și a bătutului cu pumnii în propriul piept. Dar numai cine nu muncește nu greșește. Valeriu Nicolae nu spune minciuni mortale. N-a fost și nu-i un zeu fals, ci un publicist memorabil. Așa îi doresc să rămână.

(VA URMA)

---