Nu e totul cum pare a fi. Am stat de vorbă, un timp, cu niște tinere doamne drăguțe. Femei meritorii, care-și câștigă singure existența. Femei simpatice, vrednice de dragoste și laude.
Una dintre ele, o drama queen, se folosește însă de orice întâlnire cu prea iubita ei mamă, ca să genereze un scandal de pomină. Pusul în scenă a certurilor cu ea nu se regizează gratuit. Au menirea de a evidenția răutatea părinților și de a justifica orice eventual eșec din viața perfecționistei, prin trimiterea la mama care, vai, nu și-a iubit cum trebuie progenitura.
Cealaltă și-a dat soțul portughez afară din casă și a rămas să crească singură doi copii, dintre care unul mic. Muncește pe brânci pentru ei și, ca să dovedească nu se știe exact cui, probabil ei înșiși, cât de mult îi iubește, și-a tatuat numele lor pe braț și între omoplați.
În rest vehiculează cu plăcere teorii tari. Potrivit lor, ”între alb și negru e mult gri”, ”justiția nu face doi bani”, pentru că-l pedepsește mai dur pe evazionistul fiscal decât pe criminal sau violator, iar Putin nu e mai vinovat că a agresat Ucraina decât insul care începe să urle într-un magazin, dar e, în fapt, mai degrabă inocent, pentru că cineva (de preferință NATO) l-a provocat și i-a înconjurat iubita Rusie, ”trigăruind-ul” să atace. Ca să se apere, desigur, nicidecum de alta.
Putinismul din creierul deja bine spălat
Dacă i se răspunde că nu te aperi omorând copii adăpostiți în teatrul din Mariupol în fața căruia scrie pe rusește: ”copii”, ori masacrându-i pe cei mici așteptând trenul refugiului în gara din Kramatorsk, nu recoltezi decât tăcerile condescendente și zâmbetele superioare ale mai-știutorului. Care se pune și-ți toarnă dadarisme. Da, dar și americanii. Da, dar și ucrainenii.
Și, satisfăcută de falaciozitatea logicii ei, în ochii ei imbatabilă, îți livrează cireașa de pe tort. Din care nu lipsesc marțienii, stelele de pe cer și câte și mai câte, care, toate, complică situațiunea, de maniera că nu mai știi dacă violatorul n-are totuși dreptate să se plângă că victima a avut fusta prea scurtă. Și dacă n-are justificarea lui asasinul în masă de la Kremlin, care-și castrează prizonierii de război când nu-i aruncă în aer și fură copiii pe care nu-i omoară cu racheta.
Dacă te hotărăști, temerar, să-i evidențiezi oarecari scăpări intelectuale, politice sau morale, te va trata de oaie. Nu înțelegi că ucrainenii și rușii (dixit Putin) sunt un sigur popor?! Că ea e ucraineancă (deși evreică emigrată în Germania, Portugalia și retur)?! Nu, răspunzi sincer. Poate-i lăsăm pe ucrainenii rămași acasă, în patrie, să lupte, să determine ei înșiși ce identitate au.
Ba tu, ba tu. Și roadele iubirii
Ovino! Ești pesemne o oaie prostită, smintită, manipulată! Ea? Nuuuu. Lup se crede ea. Agitpropul rus, care nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase, pe ea în veci pururi n-o prinde. Și nici pe copiii ei, de care nespus are grijă (muncind la două joburi 12 ore pe zi). Căci nespus îi iubește și de alții nu-i pasă.
Dar dacă i-ar fi iubit cu adevărat, nu i-ar fi lăsat să crească fără tată, în condițiile în care părintele copiilor ei chiar și-a dat silința să fie unul bun, să-și rezolve bubele, să înceteze traficul de droguri pentru care făcuse în Portugalia niște ani de pușcărie și să se apuce să câștige bani muncind cinstit. Motiv pentru care se împăcase cu el, înainte de a-l da iar afară din casă.
Apoi, dacă i-ar iubi, i-ar păsa definitiv de alții, de care depind și ea și copiii ei și toți pe care îi vor îndrăgi ei.
Nu în ultimul rând, dacă i-ar fi iubit cu adevărat, ar intui că din esența misiunii de părinte (că tot afirmă ea că ”înțelege tot”, ceea ce e ca vorba securiștilor din 1990: ”toți am fost vinovați”, adică, spus pe șleau: nimeni) face parte importanta sarcină a unei mame și a unui tată de a-și pune la adăpost, moral, copiii, învățându-i diferența dintre bine și rău. Care include și distincția dintre victime și făptași.
Ar pricepe că a vehicula teorii false, care pun semnul egalității aproximative între persoanele violate și violatori, între asasini și cadavrele pe care le lasă în urmă, între evreii exterminați și naziștii exterminatori, n-are cum să nu se lase cu grave sechele. N-are cum, altfel spus, să nu-i debusoleze durabil copiii, expediindu-i la un moment dat în crimă sau nebunie.
La ce e bună, politic și social, neclaritatea morală
Mai grav e ce provoacă toate acestea la nivelul societății. O învrăjbește impunitatea criminalilor (care omoară nepedepsiți copii pe stradă, la Revoluție și Mineriade, la Colectiv, în fața spitalelor sau în ele, ori la 2 Mai, sub roțile bolidului dat pe mâna unui adolescent toxicoman eliberat ilegal la ordinului lătrat din telefonul tatălui și al superiorului din poliție, sunat de părinții ucigașului).
Această impunitate învrăjbitoare, care seamănă discordia între români, nu e însă doar rezultatul involuntar al legilor nedrepte adoptate în Parlamentul cleptocrației întru protecția hoților din vârful ierarhiei politice, legislative, judiciare și mediatice. E vrută și muncită. ”Despotismul, care e de natura sa fricos” (căci se teme de popor și de pretenția lui de a se conduce singur), ”vede în izolarea individului cea mai sigură garanție a duratei sale”, scrie, pe drept cuvânt Alexis de Tocquville. În ”Cum combat americanii individualismul prin libertate”, Tocquville relevă că dictatura ”ridică bariere între oameni și preface indiferența într-un soi de virtute”.
A contracara această manevră a ticălosului regim autoritar înseamnă a-i stimula pe oameni să nu mai fie indiferenți (sau fataliști), să-și asume răspunderi pentru satul, orașul, regiunea, colectivitatea lor. Ceea ce e la antipodul declarației ”mie nu-mi pasă de alții”, cu subtextul: ”îmi pasă numai de mine, de opera mea și de a mei”.
Homo homini lupus est, s-a spus. Omul îi e omului lup. Dar de ce? Elitele ruse, nemțești și românești (dar și altele) ar face bine să-și examineze principiile educative. La fel și berbecii turmelor pe care ciobani scelerați le împing spre gura lupului, vârând, egoiști, zâzania între ele.
Mare parte din dezastrele secolelor XX și XXI se datorează fie excepționalismului care dă în fascism, progresism și ecologism radical, ori fundamentalism religios, fie relativismului moral și estompării granițelor dintre bine și rău.
Partea leului (sau lupului) din culpă revine elitelor. Clasele conducătoare sunt nedoritoare, mai degrabă decât incapabile, să deslușească realitatea și să-i ajute pe oameni să se unească, pentru că disting adevărul, faptele și evidența, devenind capabili să le despartă clar de fantezii, aberații și elucubrații în ceața generată de tirani și de mișcările lor totalitare ahtiate, in corpore, după putere.
Dar își poate schimba lupul din haita lui Putin și năravul, nu doar blana? Parcă trebuie totuși împuținați.
Voi reciti, un pic cam alambicat Dom Iancu. Sigur sunt lucruri pe care nu le-am inteles.
E complicat doar la prima vedere. Am pornit de la o întâmplare personală pentru ca să explic cum se formează nodul problemelor noastre, de la cele sentimentale și familiale, la cele politice globale, care trec prin manipularea și dezbinarea societăților.
V-am citit iarsi. Nu vreau sa va iau din timp. Cred c-am inteles ce vreti sa spuneti. Dupa mine e cam intinsa funia. Personal si alte doua familii pe care le cunosc foarte bine au trecut printr-un divort. Provocat de famelie.
Si eu sper intr-un divort cat mai urat la Moscova. Cu cat mai curand cu atat mai bine.
Shalom Dom Iancu.
Numai bine, dom Robert!
Am ” muncit ” o juma’ de oră, am pierdut totul.Revin, rănit, telefon tîmpit. Dle Iancu, am gustat cu mare plăcere chestia cu ” dadarismele ” ! Cred că mulți au dat vina pe degetele Dvs., pe tastatură. Dar venind la ” elite ” , sper ca elitele Occidentilui ( familiile bogate ) să țină încă frîiele, în ciuda Stîngii probabil remunerată și azi de Moscova. Îmi amintesc de o carte scrisă acum vreo 30 de.ani.de Eugène de Marenches despre cum a încercat să refacă Serviciile Secrete franceze, cooptînd membri ai vechilor familii nobile franceze…Mă gîndesc aici la Elitele din România și la urmașii lor, asasinate și distruse cu profesionalism de PCR/KGB/SECU’ . La urmașii acestora, deja însîngerați și ei, pe ultima ” turnantă “. Apoi cu ” elitele ” fătate de burghezia proletariatului nici vorbă ca România să REÎNVIE ! Nici cu ” fii lu’ Traian și Decebal ” nu mi-e …rușine – ei se înscriu în Marea Aliniere împreună cu Gașka lui ilici iliesco de Oltenitza . Din păcate gena noastră ” dacică ” ne face complici la DESTRUCTURAREA rapidă a României. În cîteva decenii .
Sincer, domnule Bumbaru, restul elitei nobiliare românești rămas nedistrus de comunism s-a văzut nimicit de emigrație, de delațiuni de genul celor practicate de Bălăceanu Stolnici, de postcomunism și de corectitudinea politică. Nu e de pus mare bază pe ea.