Aberațiile diplomaților occidentali continuă. Terorismul islamist e încurajat

În timp ce Europa tremură de frica ISIS și a terorismului islamic, iar Franța și-a ridicat la nivel maxim alerta antiteroristă, Occidentul își continuă pe spinarea Israelului vechiul joc sinucigaș al împăciuitorismului.

Ce n-au înțeles în legătură cu Israelul și cu propriile probleme securitare mai-marii de la Washington, Londra, Paris și Berlin?

Israelul a manifestat flexibilitate maximă în negocieri. Ierusalimul s-a arătat, în mod autodistructiv, de acord să dubleze numărul teroriștilor palestinieni eliberați în schimbul unui număr egal celui din acordul trecut de ostateci israelieni puși în libertate. Conform propunerii americane, acceptate de Qatar, ar fi urmat ca israelienii să pună în libertate nu 400 ci între 7 și 800 de deținuți plaestinieni, în schimbul unui grup de doar 40 de ostatici, din cei 134, ținuți captivi de teroriștii islamiști din Gaza.

Dar Hamas n-a vrut. Mai nou, a adăugat noi și noi condiții, disociindu-i pe ostatici de termenii unui acord de încetare a focului.

Motivul acestei subite răzgândiri și încăpățânări? Appeasementul

Nădejdile alimentate teroriștilor islamiști de împăciuitorismul diplomaților de la Washington, de la New York, Londra, Berlin și Paris sunt irezistibile. Teroriștii le-au sucombat. Et pour cause. Căci șeful ONU, Guterres, și-a perpetuat călătoria în Absurdistan. Mai întâi s-a ”distins”, după mega-masacrul terorist de la 7 octombrie 2023, cu declarații de justificare a măcelului islamist și a violurilor în masă comise de Hamas și de Jihadul Islamic. Pe care, pro forma, tot el le-a condamnat. Ca să fie toată lumea mulțumită. Și ca să nu se rezolve nimic.

Apoi, Guterres și-a repetat frecvent ieșirile și inițiativele anti-israeliene, toate, menite să erodeze dreptul Israelului de a se apăra și să salveze de extincție gruparea teroristă, islamistă, Hamas, o filială palestiniană a Frăției Musulmane, ale cărei atentate genocidare nu sunt cu nimic mai prejos decât ale ISIS. Sau decât ale naziștilor. Ca și cum Guterres n-ar ști ce au făcut naziștii. Și ce săvârșesc islamiștii.

Care e diferența dintre faptele Hamas și al naziștilor?

Ca urmaș al supraviețuitorilor Pogromului din Iași afirmam, la un miting de solidaritate cu statul evreu derulat într-un oraș german, la 13  octombrie 2023, că această diferență le-au constituit ”bucuria, euforia și jubilările afișate deschis de teroriștii islamiști genocidari în timp ce-și executau faptele de exterminare (și umilire prin violență sexuală) a evreilor, ca evrei. Căci naziștii, mai civilizați, s-au prefăcut că nici usturoi n-ar fi mâncat, nici gura nu le miroase.” Ori, cum s-a exprimat gânditorul american Dennis Prager, ”diferența a reprezentat-o afișarea deschisă (și mândră), de către teroriști, a unor crime în masă antisemite, pe care naziștii le-au ascuns și tăinuit”.  

Pe șeful ONU toate acestea nu-l interesează. El știe una și bună. Să anihileze practic dreptul Israelului de a se apăra de genocidarul terorism islamist, fără s-o spună deschis. Guterres a declarat în Iordania, mai nou, că ar exista un ”crescând consens în Comunitatea Internațională, care să spună Israelului că e nevoie de un armistițiu și, după cum am auzit în SUA, în UE și în lumea musulmană, desigur, că o invazie terestră în Rafah ar însemna un dezastru umanitar”.

Dar oare ce-ar însemna salvarea Hamas, promovată de Guterres, Macron, Baerbock și administrația americană?

Împăciuitorismul cu islamismul e, în aceste zile, marca tuturor intervențiilor occidentale, americane, germane și franceze, menite să împiedice statul evreu să termine Hamas la Rafah. Sau cu scopul de a împuternici altă organizație extremistă, în speță administrația negaționistului Mahmud Abbas, să reedifice o entitate palestiniană teroristă în Gaza și Cisiordania. Or, OEP și regimul Abbas sunt la fel de puțin dispuse ca Hamas să accepte coexistența arabilor palestinieni cu statul evreu, deși își ascund ceva mai eficient decât islamiștii intențiile radicale, exterminatoare, antisemite și genocidare.

În schimb, israelienii, în proximitatea cărora trăiesc și teroriștii Hamas, și autoritatea lui Mahmud Abbas, sunt mai greu de mințit decât vesteuropenii sau americanii. Ei știu bine cu cine anume se confruntă, de vreme ce ei și ai lor au fost, la 7 octombrie, traumatizați ca niciodată, după Holocaust, de masacrul antisemit comis de jihadiștii din Gaza. Mai știu că făptașii beneficiază de banii livrați de autoritatea lui Abbas, care achită rente viagere teroriștilor palestinieni. Cuantumul pensiilor speciale depinde de numărul evreilor, cu tot cu femei și copii, uciși de beneficiari: cu atât mai mari, cu cât au omorât mai mulți nevinovați. Cu astfel de structuri nu se poate face pace. Nici cu o populație care, în proporție de aproape 75%, aprobă masacrarea a 1200 de israelieni și consideră ”corect” măcelul, violurile și abominațiile sexuale comise sistematic, în satele statului evreu, de către teroriștii islamiști ai Hamas. Cu toate acestea, Israelul refuză să se considere în război cu populația civilă palestiniană. Și bine face. Dar terorismul se cere distrus.

S-ar putea ca bună parte din lumea occidentală să fi uitat. S-ar putea să fi vrut să uite atrocitățile comise de Hamas. S-ar putea ca mulți să nu înțeleagă imperativul refacerii capacității statului evreu de a-și descuraja inamicii, o capacitate zdruncinată din temelii la 7 octombrie. S-ar putea, de asemenea, ca pe mulți cetățeni ai democrațiilor liberale din Apus să nu-i intereseze nici cât negru sub unghie cum se simt, după șase luni, cetățenii atacați masiv de terorism într-o altă democrație, mai îndepărtată, din Orientul Apropiat.

În fond, marja de atenție a oamenilor din Vest scufundați în rețelele lor de socializare nu depășește 72 de ore. Iar de la mega-masacrul comis de Hamas și de Jihadul Islamic au trecut aproape șase luni. Un interval lung ca un mileniu, în alte vremuri mai puțin rapide.

Dar atenția israelienilor amenințați, din nou, ca de atâtea ori în trecut, de un genocid, n-a slăbit perceptibil în aceste 6 luni ca ”o mie” de anipentru alții. N-avea cum. Oamenii sunt siliți să-și apere nevoile și neamul.  Mai mult decât oricând, evreii realizează mai peste tot pe glob că miza actualei confruntări nu e doar Israelul, ci îi privește îndeaproape pe toți credincioșii mozaici. Ba și pe cei creștini. Iar confruntarea nu e doar cu religiile Bibliei, ci cu toate democrațiile liberale, apărute pe temeiul credințelor biblice.

În timp ce mai-marii apuseni cred că-și pot permite să refuze statului evreu solidaritatea și se amăgesc că n-au ce pierde dacă le întorc israelienilor mâna la spate, astfel încât IDF să nu fie în stare să-și ducă la bun sfârșit misiunea eradicării Hamas și a refacerii propriei capacități disuasive, Israelul nu-și îngăduie iluzii. Căci în joc e, clar, supraviețuirea statului evreu.

Un factor cheie: relațiile americano-israeliene

Pe cale de consecință, Hamas nu va putea spera să supraviețuiască, decât  dacă oficialitățile israeliene decid să nimicească șansele de supraviețuire ale propriului stat. Ceea ce poporul evreu nu le-ar ierta nici dacă SUA ar hotărî, prin absurd, să-și încalce propriile interese, să-și trădeze din nou un partener extern și să pună pe butuci alianța cu principalul aliat al Americii din Orientul Apropiat și Mijlociu, în speță cu singura democrație liberală din regiune.

O va face? Nu e clar. America lui Biden a devenit impredictibilă. Depinde pe de o parte de cât de puternică este influența extremei stângi din Partidul Democrat asupra camarilei președintelui Biden, iar pe de alta, de proporțiile stupidității actualei administrații americane. Care crede că ar avea nevoie de extremiști pentru ca impopularul Joe Biden să mai câștige o dată scrutinul prezidențial. În fapt, o ruptură a Americii de Israel i-ar micșora masiv, actualului președinte, simpatia oricum deficitară și, prin urmare, și șansele electorale.

Dar indiferent ce va hotărî administrația, e clar că Israelul nu are dreptul să se lase pus la pământ și scopit de stânga globală. Dacă se lasă castrat, statul evreu va dispărea. Dacă nu, va putea nădăjdui că lumea liberă va înceta să se mai auto-rănească la infinit, prigonindu-și fiul mult timp rătăcitor, care a revenit acasă.  

În fond, americanii și europenii au văzut ce s-a întâmplat la Moscova. Sau anterior la New York și Washington, la 9/11, ori la Bataclan, în Paris, la Nisa, la Berlin, Madrid, Londra și Bruxelles, spre a nu enumera decât capitalele unor mari atentate teroriste islamiste, din care nici unul nu a fost, proporțional, de magnitudinea celui comis de jihadiști în Israel.

Oricât de defectuoasă le-ar fi multora memoria, nu se vor găsi mulți care să nu înțeleagă că li s-au servit ani la rând brașoave și mistificări, când au fost îndoctrinați de stânga ultraprogresistă, că jihadismul s-ar lega exclusiv de ”ocupația” israeliană, iar nu de revoluția iraniană și islamistă globală. Care, în ciocnirea cu Vestul și cu democrațiile, speră, ca și Putin, să le distrugă. Islamiștii mai nădăjduisc să edifice ”uma”, califatul musulman. Fie el șiit, sau sunit. Iar Israelul le stă în cale.

Evreii nu se confruntă pentru prima dată în istorie cu o tentativă de genocid. Ori cu dictatori umflați în pene, obsedați de puterea lor aparent invincibilă și hotărâți să-i extermine. Sărbătoarea de Purim e o aducere aminte a unei astfel de confruntări paradigmatice. Dictatorii, imperiile și teroriștii lor dispar, rând pe rând. Evreii rămân și supraviețuiesc.

Înseamnă că statul evreu ar fi indestructibil? Defel. Înseamnă că, renăscut după două mii de ani de exil, acest stat are datoria de a face tot ce trebuie ca să nu se prăbușească.  Iar în acest scop n-are voie, pentru Numele Cerului, să renunțe la a se apăra. Iar această apărare include cu necesitate și în mod imperativ distrugerea structurilor teroriștilor Hamas.

Cât privește plecarea cu pluta a unor diplomați occidentali prea lași sau proști ca să fie capabili să înțeleagă dictonul latin ”si vis pacem para bellum”: împăciuitorismul față de terorismul islamist este contrariul a ceea ce trebuie făcut, din unghiul Vestului, întru amplificarea și garantarea propriei securități amenințate de ISIS și de alte grupări similare.

Prin urmare, cu cât electoratele le vor amenda mai grabnic aberațiile, eliminându-i de la putere, cu atât mai rapid vor înlătura și amenințarea teroristă și vor reface pacea atât de dragă lumii libere. Pacea zdrobită, inclusiv și mai ales spre paguba musulmanilor moderați, de islamismul Al Qaidei, ISIS, talibanilor, Iranului și Hamas.