Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând. Vă rugăm să-l susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!
Din în când când apar intelectuali care, dacă tăceau, filosofi rămâneau. Se ivesc adesea pe urmele altora, care i-au manipulat din greu, fără ca manipulații să bage de seamă că li se spală creierul și să aibă probitatea sau hărnicia de a studia autonom o chestiune complexă, de care, adesea, nu le-a păsat destul ca s-o abordeze profesoral. Și moral.
Uneori, deruta lor nu e doar intelectuală, ci și etică și ține de sentimente inavuabile. Cum ar fi o oarecare animozitate împotriva poporului evreu. În acest context vom regăsi intelectuali deopotrivă creștini, musulmani și nu în ultimul rând evrei, ostili propriei lor identități.
Alteori, deriva e ideologică. Sau expresie a ipocriziei. Când nu și al spiritului de turmă.
Ce sunt ”palestinienii” de fapt și de drept?
Profesorului Radu Carp îi aparține ultima producție mare de abureli și aiureli despre poporul zis ”palestinian”. Care, spre intensa neîncredere a domnului Carp, e de fapt arab, vorbește araba și are o străveche identitate arabo-musulmană.
La această identitate reală, străveche, s-a adăugat în ultimele decenii ceea ce s-ar putea numi o identitate împrumutată palestinianistă, indusă din afară și proptită cu bani mulți de mișcări și regimuri totalitare, care le cer arabilor din Țara Sfântă să militeze pentru distrugerea statului evreu.
Totuși, domnul prof de la SNSPA, fost consilier prezidențial, crede că Petru Clej ar abera în G4Media, într-un articol de opinie lucid, intitulat ”Cum a fost inventat “poporul palestinian” cu ajutorul KGB, o narațiune înghițită pe nemestecate de milioane de oameni pe întreg globul”.
Clej scrie, cât se poate de just, că ”propaganda Hamas e astăzi extrem de eficientă: ea a reușit să păcălească milioane de oameni de pe întreaga planetă în sprijinirea cauzei “pro-palestiniene”.Am pus ghilimele pentru că în spatele acestei cauze stă în fapt un alt obiectiv strategic – distrugerea statului Israel, obiectiv declarat în carta acestei organizații islamist-teroriste.Dar propaganda Hamas, care pe lângă milioane de idioți utili a atras și nenumărați antisemiți din lumea întreagă, nu este o noutate. Cu mult înaintea ei, cu circa 60 de ani în urmă, a luat naștere la Moscova, sub egida KGB, “poporul palestinian”.
Mai notează Clej, din nou pe drept cuvânt, că ”și după moartea lui Stalin, pe plan internațional URSS a continuat politica anti-sionistă. În 1964, cu ajutorul KGB a luat naștere la Moscova Organizația pentru Eliberarea Palestinei (OEP) în frunte cu Yasser Arafat. În carta inițială a OEP nici nu figura ca obiectiv formarea unui stat arab palestinian în Cisiordania (ocupată pe atunci de Iordania) și Gaza (ocupată de Egipt), ci doar distrugerea statului Israel. Consiliul OEP, format din 422 de membri, a fost ales personal de către reprezentanți sovietici: jurnaliști, avocați și agenți politici loiali liniei Moscovei. Scopul nu era autodeterminarea noii identități palestiniene, ci nimicirea statului evreu”.
În ce-l privește pe Yasser Arafat, primul lider postmodern al palestinienilor, el s-a născut la Cairo, nu la Ierusalim, după ce a fost recrutat și antrenat de KGB.
Ce opinii articulează pe acest subiect un profesor la SNSPA, ex-consilier prezidențial?
În răspăr cu istoria reală schițată mai sus, Radu Carp se ia, la figurat, cu mâinile de cap, pentru că domnul Clej (cu care am avut diferențe notabile de opinie în trecut) consideră că poporul ”palestinian” a fost în bună măsură creatia KGB.
Păi așa a fost. Se știe acest lucru pe bază de tone de mărturii și probe. Ușor de accesat, la rigoare. Trebuie doar să citești. Și să le studiezi în mod serios.
Dar domnul Carp preferă să bată obrazul publicației care a oferit o platformă unei opinii bazate pe fapte și pe realități și să-i sugereze să cenzureze, pe viitor, astfel de păreri incorcte politic. Căci, spre jena sa, profesorul, care se dădea într-o vreme liberal, se simte silit să afirme că ”trebuie spus că asemenea comentarii (despre care nu se stie – sunt asumate sau nu de redactie? sunt in nume propriu?) nu fac decât sa inducă și mai multă confuzie în ceea ce privește un subiect delicat. Se oferă certitudini acolo unde sunt întrebări…”
După acest bla bla, Carp revine cu bomba. Care explodează cu afirmația sa că, ”într-adevar, pe teritoriul actual al Israelului se afla (sic!) provincia Palestina, locuită de evrei si arabi din cele mai vechi timpuri”. Asta crede, vai, fără alte precizări, dom profesor.
Despre care ”provincie” zisă ”Palestina” vorbește profesorul?
Ceea a filistinilor cu care a interacționat patriarhul biblic Abraham, acum vreo 3-4 milenii, pe vremea în care fiul său Ișmael, părintele legendar al arabilor, era încă departe de a se fi născut? Filistinii, care au dispărut din istorie în sec 8 înaintea erei noastre? Cea pe care au decretat-o romanii sub numele de Siria-Palestina, ca să-i pedepsească pe evrei pentru răscoala evreiască (nu arabă) a lui Bar Kohba, după 135 e.n., când arabii trăiau în afara Israelului? Sau mandatul Palestina al britanicilor, care e o chestie recentă, căci a debutat după primul război mondial, când evreii din Țara Sfântă își ziceau ”palestinieni”, într-o țară care cuprindea și Iordania de azi?
Degeaba așteptăm explicații fiabile de la inflamatul dom profesor, supărat pesemne pe adevărurile rostite de domnul Clej. Adevăruri care, indirect, susțin argumentele istorice ale legitimității evreiești în patria Israelului alcătuită între altele, istoric vorbind, din Iudeea, Samaria, Galileea și Gaza și, nu în ultimul rând, din Ierusalim, capitala evreilor și a niciunui alt neam din istorie, în ultimii 3000 de ani.
Radu Carp admite, ce-i drept, că ”până în 1947, arabii din Palestina nu se considerau „națiune palestiniană„.
Dar profesorul crede pesemne, uluitor, că o conștiință națională se formează cât ai bate din palme – în termeni istorici. Fiindcă din 1947 încoace n-au trecut nici 80 de ani.
Aș râde copios de o atare prezumție, dar mă împiedică respectul față de un autor care a scris la viața lui și lucruri bune. Așa că, mai zice Radu Carp, nu mai puțin zguduitor:
”ulterior însă, a apărut o memorie colectivă- evenimente prin care doar comunitatea arabilor din Palestina a trecut. Treptat, aceștia au realizat că vorbesc o variantă a limbii arabe cu anumite particularități, treptat s-a creat conștiința unui mod de îmbrăcăminte specific și a apărut un steag. Toate acestea nu au apărut in laboratoarele Kremlinului.”
Ba tocmai așa au apărut. Până în anii 60 ai veacului trecut ”palestinieni” erau numiți (în memoria denumirii romane a țării evreilor) evreii, nu doar arabii. Limba vorbită de arabii din Israel și teritorii e riguros aceeași arabă cu a fraților ”palestinienilor” din Siria, Liban și Iordania.
Dar domnul profesor pare a ignora evidențele cele mai lesne de verificat. Cu haz involuntar, profesorul de la SNSPA mai inventează și o costumație specifică a presupușilor ”palestinieni”. Or, realitatea este că nu există un mod ”palestinian” de a se îmbrăca.
Keffiyeh-ul arborat de pro-teroriști în manifestațiile din campusurile universităților de elită americane dominate de extrema stângă, la care, dacă nu mă înșel, face aluzie și poate pentru care are o slăbiciune, Radu Carp, a fost preluat de activiști, militanți și teroriști de la arabii din Kufa, din Mesopotamia. Adică din Irak.
Iar steagul?
Departe de a fi specific, e invenția revoltei arabe împotriva Imperiului Otoman în decădere, din 1916. Toate aceste informații sunt de nivel de Wikipedia. De la un profesor la SNSPA se aștepta alt grad de știință și de procesare de știri. În mod rizibil, autorul invocă, totuși, ”abordari stiintifice, obiective”, deși nu emite, vai, decât opinii lipsite de orice temei.
Pe scurt: dacă tăcea, filosof rămânea. Ce l-a împins să se manifeste greșit? Nu știm. Dar el însuși ar face bine să-și pună niște întrebări foarte serioase. Și ceva cenușă în cap.
Un pic de istorie reală, necontrafactuală
Daniel Uncu pune lucrurile la punct, rostind niște adevăruri istorice indubitabile, susținute de mărturii concludente și probate fără drept de apel: ”Teritoriul ocupat de arabi în Fâșia Gaza, nu a fost și nici nu este în vreun fel teritoriul „Palestinei”! Statul ”palestinian” arab (!) este un construct narativ și ideologic, geografic și militar-terorist creat de KGB la finele anilor ’50 și începutul anilor ’60, via teroristei „Organizații pentru Eliberarea Palestinei” (OEP) a lui Yasser Arafat, organizație care a fost redenumită în acest mod de către KGB și apoi instrumentalizatăcopios de Moscova.Scopul a fost și rămâne formarea și consolidarea unui cap de pod sovietic/rusesc în Orientul Mijlociu, componentă majoră a terorismului anti-israelian și anti-occidental și anti-crestin, forjat de Kremlin în timpul Războiului Rece și perpetuat copios în tandem cu Iranul, până în ziua de astăzi.Concomitent, Stânga marxistă și neo-marxistă antisemită occidentală a preluat en fanfare narațiunea „palestiniană” inițiată de KGB și rafinată magistral în aproape 70 de ani de război rece, hibrid și cald.”
Daniel Uncu are și bunătatea de a aminti de mărturiile cât se poate de credibile ale celui mai înalt ofițer de servicii secrete comuniste fugit în Vest. E vorba de generalul român Ion Mihai Pacepa. Cu care am corespondat prin intermediar, în ultimii săi ani de viață.
Uncu citează și studiul „SOVIET RUSSIA, THE CREATOR OF THE PLO AND THE PALESTINIAN PEOPLE”, de Wallace Edward Brand, din care spicuiesc mai jos: <<Totul a început cu crearea unui „popor palestinian” fictiv care ar fi cerut autodeterminare politică….Afost creat de maeștrii sovietici ai dezinformării în 1964, atunci când au creat…OEP. Termenul „popor palestinian”, ca descriptiv al arabilor din Palestina, a apărut pentru prima dată în preambulul Cartei OEP din 1964, document redactat la Moscova de către KGB. De ce la Moscova? Anii 1960 și 1970 au fost anii în care sovieticii s-au ocupat de crearea de „organizații de eliberare”: în Palestina și Bolivia în 1964, în Columbia în 1965, în anii ’70 „Armata Secretă pentru Eliberarea Armeniei” – care a bombardat birourile companiilor aeriene americane din Europa și „Frontul Democrat pentru Eliberarea Palestinei” care i-a bombardat pe israelieni.” Dar OEP a fost de departe cel mai durabil succes al KGB.…Pacepa…a scris că timp de aproape patru decenii, OEP a fost cea mai mare, cea mai bogată și cea mai bine conectată internațional organizație teroristă din lume. În cea mai mare parte a acelui timp, OEP a fost ținutăîn strânsoarea fermă a pumnului de fier al lui Yasser Arafat. Dar Arafat nu era actorul înverșunat și independent care se pretindea. De fapt, era complet dependent de KGB-ul sovietic – și de serviciile sale de informații surori din Pactul de la Varșovia – care îi furnizau arme, baze antrenament, sprijin logistic, fonduri și direcție….În preambulul Cartei OEP, organizatia teroristă a folosit expresia „Popor arab palestinian” pentru a-i exclude pe evrei” aflați în țară încă din vremurile biblice care”fuseseră o populație majoritară în Ierusalim încă din 1845.”
Românii cărora propaganda comunistă nu le-a spălat creierul își mai amintesc de alte invenții similare ale CEKA/NKVD/KGB/FSB. De exemplu: poporul ”moldovenesc”. Și limba ”moldovenească”. Despre care se învăța în școli, sub bici rusesc, că ar fi în proporție de 80% de origine slavă și doar 20% de origine latină.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nu pot spune decat BRAVO D-le Iancu.
Multumesc mult, don Robert, pt sustinere!
Excelent articol. Adaug cateva nuante/precizari.
Pina la Primul Razboi Mondial nu exista nici o entitate in „Palestina”, acest teritoriu fiind cunoscut sub numele de Siria de Sud, parte integrala si neseparata a provinciei otomane Siria, cu capitala la Damasc.
In cursul si dupa WWI, aceasta a fost impartita prin acordurile Sykes-Picot intre mandatul francez in nord si mandatul britanic in sud.
Francezii au instalat in partea de nord diverse entitati pre-statale , care mai tarziu s-au cristalizat in Siria din care a fost desprins Libanul, spre marea tristete a nationalistilor pan-arabi care si astazi il revendica ca parte din Siria Mare.
In 1922, printr-o incalcare flagranta a acordului de la San Remo care le-a incredintat oficial mandatul, britanicii au impartit teritoriul sub care aveau responsibilitate in:
1) Transiordania, la est de raul Iordan, in care imigratia evreiasca a fost complet interzisa, pusa sub un monarh din dinastia Hashemita, care sustinuse Revolta Araba, anti-otomana si pro-britanica, dar fusese alungata din Hejaz de catre dinastia lui Saud.
2) Palestina-Eretz Israel la vest de iordan (eretz este cuvantul ebraic pentru „tara”, distinct de stat („medina” in ebraica)).
Da, toate timbrele si monedele mandatului britanic era inscriptionate „Palestina-EI”!! Verificati-ma!
In aceasta perioada, nationalistii arabi si anti-evrei au adoptat identitatea Siriei de Sud, luptand pentru unirea intr-o Mare Sirie Araba.
In primavara lui 1948 Legiunea Araba, forta armata a Emiratului Transiordaniei, inarmata si incadrata de ofiteri britanici, nu numai a ocupat, dar a si anexat Malul de Vest si Ierusalimul de Est.
Semnificatia concreta a anexarii, in general nerecunoscuta de alte state, a fost acordarea cetateniei noului stat Iordania locuitorilor arabi ramasi dupa expulzarea cu forta a evreilor din orasul vechi al Ierusalimului si Gush Etzion.
Gaza, ocupata de Egipt, NU a fost anexata, ci a ramas sub ocupatie militara.
Concret, locuitorii Gazei NU au primit cetatenie egipteana si nu se puteau aseza sau deplasa liber catre Egipt, nici nu-si alegeau o conducere locala. Au ramas apatrizi.
Cat despre steagul „palestinian”, acesta este identic cu cel al Iordaniei, la care a fost adaugata o stea alba in triunghiul rosu.
Inca, este identic cu steagul Hejazului, si cu steagul Revoltei Arabe foarte vizibil in Iordania, cu exceptia permutarii albului cu verdele.
Cam atat despre „natiunea palestiniana”.
Mulțumesc mult pentru apreciere. O prețuiesc cu atât mai mult cu cât aparține unui real expert în acest domeniu extrem de complex.
Va multumesc Dom Stefan. Sunt clarificari binevenite pentru unu’ ca mine. As fi vrut sa invat mai multa istorie dintr-asta adevarata. Dar, niciodata nu-i prea tarziu.