Știe Trump ce-a făcut? Nu s-a terminat totul în Iran

Cu gust de scrum și cenușă în gură și miros de moarte în suflet, scriu, deși mi-e tare greu să scriu acestea.

Le scriu sperând să le dau un strop de putere celor ce au acum, mai mult decât oricând, uriașă nevoie de forță și de încurajare. Și ca să  înțeleg ce-a fost, ce e în capul celui mai mare și puternic om din lume, când s-a transformat, peste noapte, în cel mai slab și mai mic.

De ce le-a făgăduit Trump ajutor american iranienilor răsculați, iar apoi i-a părăsit, aparent, la greu?

Și-a pătat el, astfel, mâinile de sânge? Așa afirma, recent, fostul campion mondial de șah, Gary Kasparov, pentru cazul în care președintele american își va încălca angajamentul de a livra ajutorul aflat, potrivit lui, ”pe drum” pentru protestatarii măcelăriți de regimul islamist.

Iranienii nu sunt primii dezamăgiți de soarta lor și de promisiunile neîndeplinite ale celor mai mari.

Evreii înrobiți de egipteni, a cărora eliberare fusese cerută de Moise și de fratele său Aron, s-au văzut pedepsiți fără vină de faraon. Stăpânirea i-a supus instantaneu înmulțirii și înăspririi considerabile a corvezilor lor. Iar robii nu pe torționarul și asasinul lor suprem s-au supărat, ci pe vestitorii izbăvirii. La Moise și la Aron s-au răstit. (Ex.,5,21) ”Fie să fiți pedepsiți, căci ne-ați făcut urâţi lui Faraon şi slujitorilor lui; ba încă le-aţi dat sabia în mână ca să ne omoare.”Iar Moise l-a luat la întrebări pe Însuși D-zeu. ”…De ce oare m-ai trimis”? /De când m-am dus la Faraon ca să-i vorbesc în Numele Tău, el face şi mai rău poporului acestuia, şi n-ai izbăvit pe poporul Tău.”

Ne aflăm, în acest pasaj, în debutul istoriei. Sursa Adevărului se implică personal în ea, spre a-și izbăvi poporul căruia îi promisese eliberarea pentru a fi, prin fapte, o lumină a popoarelor. Acesta e debutul istoriei care avea să facă Vestul măreț. Cu America în frunte. Începe cu o izbăviire

Dar înainte ca poporul evreu să fie dezrobit, iar lumea iudeo-creștină să creeze o Americă iubitoare de libertate, în stare să confrunte tiraniile, copiii lui Israel au continuat să fie captivi, schingiuiți și uciși.

Aceasta e, în aceste clipe, și soarta poporului iranian, ostatic al propriului regim islamist.

De ce nu a intervenit militar America?

Pentru că America și-a uitat esența: dragostea de libertate.

În favoarea mullahilor au intervenit la Washington aliații și complicii jihadiști, extremiști, totalitari și teroriști ai criminalilor în masă islamiști, între care China comunistă și Frăția Musulmană, cu filialele ei din Qatar și Turcia.

Cine sunt sfetnicii din Orientul Apropiat care l-au sfătuit pe Trump să renunțe la o lovitură militarăîn Iran? ”Aliații”musulmaniai SUA:Turcia,Qatar, Arabia Saudită, Oman și Egipt. Potrivit lor, o intervenție ar fi putut declanșa un conflict de amploare în regiune. New York Times afirmă că și premierul israelian Netanyahu le-ar fi ținut isonul. Posibil, deși NYT nu mai e de mult o sursă credibilă. Trump pare să le fi dat crezare celor ce s-au opus intervenției militare americane pentru salvarea poporului iranian de torționarii și asasinii săi.

Pare să le fi căzut iar în plasă mullahilor, ca predecesorii săi Carter, Obama și Biden, SUA abandonând planul intervenției militare, deși senatorul republican Lindsey Graham susținuse contrariul. Or, Graham pare să fi înșelat iar șeful său, Trump, pe care l-a susținut cu maximă vigoare, riscă să se discrediteze ca predecesorii săi la Casa Albă, care amenințaseră în van cu intervenția militară pentru încălcarea liniilor lor roșii. Căci au renunțat când a venit sorocul pedepsei. Așa cum au compromis imperativul descurajării inamicilor Vestului și ai Americii.

De ce a amânat Trump ce Vestul, mai devreme sau mai târziu, tot va trebui să facă dacă vrea o Americă măreață?

Președintele SUA nu pare a ști ce-a făcut. Trump a vrut o retezare rapidă a capului hidrei islamiste iraniene și evitarea unui ”forever war”. A vrut grabnica schimbare de regim iranian, fără pierderi proprii și un război îndelungat. Și fără destabilizarea Orientului Apropiat.

Or, consilierii săi izolaționiști, aplaudați acum de extrema stângă și de oștirea celor care-l calificaseră pe Trump drept ”Hitler”, etichetă ce ascunde că-și doresc pe față sau în secret nimicirea Israelului și a SUA, promisă de regimul lui Khamenei, n-au vrut să i-o promită. Iar președintele s-a speriat.

Iată de ce Trump a ales să se manifeste conciliant, de miercuri, când a zis că i s-ar fi spus din ”surse de autoritate” că”violențeleîmpotriva protestatarilor ar fi încetat”. Și iată de ce a renunțat, pe moment, la intervenția militară americană. Care e posibil, de asemenea, să nu fi fost pregătită suficient.

Dar de ce n-a fpst pregătită? Și cât de naiv să fie liderul unei superputeri, să creadă în această părelnică oprire a vărsărilor de sânge? Și cât de lipsiți de noțiuni sunt consilierii lui (nu inamicii ipocriți) care l-au sfătuit atât de prost?

Perpetuarea la putere a mullahilor la Teheran e un dezastru

Supraviețuirea regimului Khamenei o calamitate nu doar pentru iranieni, ci pentru întregul Orient Apropiat, cu tot cu aliatul israelian al Americii și, evident, pentru imaginea și credibilitatea SUA, a președintelui american și a intereselor americane, dată fiind alianța Iranului cu cele mai toxice mișcări și regimuri antiamericane și antioccidentale din lume: cu Frăția Musulmană, cu grupările teroriste sponsorizate de Teheran (pe spinarea iranienilor) în Irak, Siria, Liban și Yemen, precum și cu Rusia lui Putin, China lui Xi și Coreea lui Kim.

E o catastrofă și pentru milioanele de creștini care nu s-au refugiat încă din Orientul Apropiat, dar și pentru alte milioane de musulmani moderați de toate etniile, pentru kurzi și pentru toate minoritățile din regiune. O regiune – butoi de pulbere.

Nu există observator lucid, neextremist, neantisemit, necomunist, nehitlerist și neislamist care să nu înțeleagă dimensiunile catastrofei. A susține punctul de vedere izolaționist în acest domeniu (în speță poziția consilierilor lui Trump, cum am văzut un profesor româno-american woke că face) e, la alegere, fie o probă de extremism antioccidental, fie o dovadă crasă de incompetență, fie o simplă ipocrizie.

Căci e clar că în lumea globalizată, națiunile nu se pot izola și pune la adăpost cu adevărat de regimuri teroriste, totalitare și genocidare, dotate de China cu tehnologie și arme avansate.

Debarcarea și eliberarea națiunilor lor, urmate de instalarea unor guverne moderate sunt un imperativ, o ineluctabilă necesitate (nu doar morală, ci și politică) pentru pacea și stabilitatea lumii libere și pentru regiuni ca Orientul Apropiat, dacă e ca astfel de regiuni să nu mai fie surse permanente ale destabilizării.

Revoluțiile, e-adevărat, le fac popoarele. Tot ele se bagă singure-n bucluc când elitele lor culturale și politice le induc în eroare și le determină să-și piardă busola. Dar ce privește poporul iranian e valabil și pentru națiunile europene și Statele Unite. Nu, Trump nu și-a pătat mâinile de sânge neîndeplinindu-și promisiunile făcute poporului iranian, care-i așteaptă intervenția militară ca pe măgarul călărit de Mesia.

Dar președintele american s-a discreditat îngrozitor. Ceea ce implică în sine costuri politice și militare mari.

Și-au pătat mâinile de sânge asasinii în masă islamiști ai IRGC și Basij care au ucis cu mâna lor sau au ordinat asasinatele și execuțiile de protestatari.

Dar Trump nu e nevinovat, ci, vai, pe urmele înaintașilor săi la Casa Albă care, ca Jimmy Carter, Obama și Biden, s-au compromis și s-au dezonorat înfiorător, lăsând cancerul islamist să apară, să se  întărească, să fie stimulat și să se metastazieze, până ce, în alianță cu extrema stângă occidentală și cu mișcarea woke, a devenit cel mai amplu pericol pentru lumea liberă.

Va sfârși Trump prin a înțelege cel puțin ceea ce și-a provocat sieși, dacă nu și lumii libere?

Vă pricepe el ce i-a făcut propriei credibilități și pretenții creștine de pacificator? Istoria se face, explica regretatul rabin Sir Jonathan Sacks, comentând începutul Exodului și plăgilor abăute asupra torționarilor egipteni. El îl cita pe Christopher Dawson și părerea lui că măreția Vestului s-a datorat unei religii încorporând o concepție istorică care revendică schimbarea (în bine) a lumii.

Altfel spus, istoria nu așteaptă să fie făcută. Ca să realizăm binele, o facem noi pe ea, nu ea pe noi. Era și e în mâna președintelui american să facă istorie.

O va mai întoarce Trump odată, ca de atâta ori, ca la Ploiești?

Vor înțelege oare și statele arabe care l-au sfătuit să renunțe la ajutorarea revoluționarilor iranieni, ce și-au făcut? Că pe cine nu lași să moară nu te va lăsa să trăiești?

În ce privește regimul islamist, mai-marii lui ar face bine să continue să fugă cu banii din țară. Pentru că în Iran, viață lungă nu vor mai avea. Întregul popor, cu tot cu ultimele segmente din susținătorii lor odinioară fervenți, îi urăște din rărunchi. De partea lor n-au rămas decât violatorii, teroriștii și asasinii care încearcă să-și acopere crimele și să evite pedeapsa.

Or, cum just observa recent cancelarul german, ”cine nu se mai poate menține la putere decât prin violență, e practic la capăt de drum. Sălbatica represiune a potentaților teocrați nu va putea înăbuși dorința de libertate și demnitate a unui popor întreg. Regimul mullahilor e cu un picior în groapă. Și ca atare, e mai periculos decât oricând.

De căzut, va cădea.

Întrebarea e: câte vieți va mai costa oare prăbușirea lui? Doar o mână puternică i-ar putea grăbi sfârșitul și salva nenumărate vieți. Popoarele mult timp înrobite au nevoie de ajutor extern spre a se izbăvi de tiranie.

”Domnul a zis lui Moise: „Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mână puternică îl va sili să-i lase să plece; da, o mână puternică îl va sili să-i izgonească din ţara lui.”

În aceste zile, în care în joc e soarta iranienilor, n-ar trebui să mai fie nevoie decât de mâna puternică a Vestului. Cel care a fost și este farul libertății. Cu gust de scrum în gură mă întreb: dar mai există el?