Ce e TACO? Un termen la modă, exprimând speranța multor europeni. Ca și a Rusiei, Chinei, chaviștilor și islamiștilor. Trump Always Chickens Out. În speță, cedează.
Când arde, stingi focul. Dar știi că va arde și când nu e nici urmă de incendiu. Deci îți procuri pompieri și furtunuri. Europa a eșuat în această privință.
Și când e ger? Îi ajuți pe săracii de pe stradă să supraviețuiască. Dar nu-i îngropi în binefaceri ca să te arăți super-hiper-moralul lui pește prăjit. Cu ea însăși, Europa așa s-a arătat: și-a importat mari mase de imigranți care o urăsc, doar ca să se dea mare și să se simtă bine.
Erori europene. Și deșteptarea americană
Vanitoasă la culme, Europa s-a crezut împărăția bunătății și a păcii. De la înălțimea părelnicei ei bonități morale, a scuipat cu boltă pe toți. Chiar și pe americani. Or, a greșit grav și acum se resimte, pentru că Trump, vituperat ca ”Hitler”, ca lider ”autoritar” și ca ”imperialist”, a făcut ceea ce fusese inevitabil să întreprindă, la un moment dat, un președinte american.
L-a deșteptat evidența încălcării sistematice a intereselor americane de către actori nevolnici și ipocriți ținând SUA de ouă în baza unor precepte morale creștine, legate de drepturi și de etica Decalogului, pe care europenii înșiși le-au aruncat de mult peste bord. Elitele culturale și politice europene și americane au devenit de mult antiamericane și antioccidentale, în timp ce au pretins că ar fi buni parteneri ai NATO, pe care au continuat să se baze pentru securitatea proprie, deși nu mai erau decât beneficiari ai umbrelei de securitate americane.
Dar nu și furnizori de securitate. Nici apărători ai lumii iudeo-creștine pe care vrea s-o apere actuala administrație americană. Așa că dezastrul inevitabil s-a produs, când s-a ivit în scenă un președinte al SUA dispus să arunce pe masă și cartea forței brute, nu doar a subtilității.
N-ar fi putut europenii să se trezească din timp?
Recitesc textele mele din 2014 și nu găsesc niciun subiect tratat mai asiduu decât tema nevoii europene de reînarmare și revigorare, inclusiv axiologică, întru apărarea de amenințările rusă, chineză, islamistă și extremistă.
Au mai scris și alții. Ei au scris, ei au citit. Și noi între noi. Căci nu s-a întâmplat nimic. După celebra ”Zeitenwende”, proclamată de ex-cancelarul Olaf Scholz în urma invaziei ruse în toată Ucraina, ai fi zis că Germania s-ar fi vaccinat. Dar trecut-au anii. Iar revoluția promisă?
Lipsă. A întârziat. Și n-a mai venit. Cum nici în restul Europei nu s-a produs. În schimb, s-a mizat în continuare pe americani. În ciuda lui Trump. Precum și pe vorbe mari și goale. Ca și pe insultarea la greu a președintelui american. Și pe ajutorarea insuficientă a Ucrainei și subminarea intereselor occidentale în Israel, în Iran și întregul Orient Apropiat.
Groenlanda?
N-a figurat pe agenda UE, cât timp n-a revendicat-o și acest al treilea președinte al SUA care cere insula și e gata, iată, să-și impună revendicarea șantajând cu taxe vamale usturătoare.
Mize reale, majore. Cele părelnice. Și greșelile americane
Abonați la fracturi logice, comentatorii europeni au ratat recentele mutări revoluționare de pe tabla de șah globală, cele din Iran, pentru că și-au fixat privirile hipnotizate asupra pretențiilor Americii privind Groenlanda. În mod aberant, Iranul li se pare multor europeni departe și neimportant (sau doar vrednic de milă) în timp ce întinderea aproape complet goală, de gheață, din Arctica li se pare iubita, mama, tata, viața, copiii, ochii din cap și inima proprie.
Or, nu este. Ochii din cap sunt, pentru interesele europene, Ucraina și Iranul. Iar pentru americani: Venezuela. Și Groenlanda. În privința căreia Macron (pe care l-am criticat nu o dată) are o doză mare de dreptate. Căci Trump pretinde că ar avea griji securitare legate de Groenlanda, dar nu acceptă rezolvarea problemelor care le-au iscat în cadrul NATO.
Am explicat (Soarta NATO se joacă în Groenlanda? Sau în aderența la valori?) care e adevărata lui problemă cu Europa, dar ea nu se va rezolva cu taxe vamale punitive, prin care se încearcă îngenuncherea UE. America are nevoie de aliați și de un Bătrân Continent puternic, nu de supuși, dacă vrea să fie iar ”măreață”, iar Trump și ai lui nu dau semne să fi înțeles că depășesc grav o limită și își compromit astfel propria securitate, împingând Europa în brațele Rusiei și Chinei. Ceea ce n-ar merita nici dacă problema de securitate a Groenlandei ar fi nerezolvabilă în cadrul NATO. A înțelege toate acestea e elementar. Incomprehensiunea afișată la Washington nu este doar dezolantă, ci de-a dreptul alarmantă. Nu așa se întăresc Statele Unite și Vestul, stimate domnule Trump!
Miza iraniană. Și pentru câștigarea ei va fi nevoie de alianțe intacte
În ce privește Iranul, unde ar fi trebuit să intervină Europa, sau întregul Vest, atât de importantă ar fi, pentru interesele occidentale, schimbarea de regim și stabilizarea democratică a acestei țări, atacul american împotriva regimului islamist iranian e bine să fi fost doar amânat, nu anulat. Se știe că a continuat concentrarea de forțe militare americane în zona Golfului Persic și că”ia timp să întorci un portavion”, cum releva de curând jurnalistul Tamir Morag, reluat de JBN. Și se știe că, pentru SUA, pentru credibilitatea președintelui american și pentru interesele și alianțele occidentale, perpetuarea la putere a mullahilor și a ideologiei lor teroriste, reclamând răspândirea prin forță și teroare a islamului politic și promovarea genocidului anti-israelian și anticreștin e o calamitate. Cu atât mai mult cu cât în lumea globalizată, granițele nu mai sunt barierele din trecut. Problema e că trecerea timpului contează. Edificarea unui Iran democratic nu va putea avea loc cu populația lui la morgă și în cimitire, ori cu șira spinării și moralul distruse de tortură și promisiuni neîndeplinite.
Dar rezolvarea ecuației iraniene, care ar aduce cu sine și o contribuție substanțială la soluționarea reală, nu părelnică și vremelnică, a chestiunii terorismului islamist în Irak, Siria Liban, Gaza, Iudeea și Samaria, presupune ca SUA să aibă aliați, nu supuși, din Danemarca până în Israel. Și mai presupune un NATO intact, nu scindat, precum și angajamente de lungă durată în țările de stabilizat și democratizat.
Ce ajută în politică externă? Și ce nu? Care e soluția posibilă?
Formula corectă sugerată de experiențele istorice e clară. În bătăliile globale nu învinge mai nimeni de unul singur. Nici cât ai bate din palme, așa cum vrea Trump. Victoria reală nu e totuna cu înfrângerea militară a inamicului. Dușmanul de moarte trebuie schimbat. În acest scop e nevoie de angajamente de lungă durată. Cele de durată medie sau scurtă au eșuat în Irak și Afganistan. Cele de lungă durată au avut succes în Germania și Japonia. Cu prezență militară americană și occidentală la sol. Nu doar cu intervenții din aer.
Cât despre Trump, peședintele american poate fi convins în termeni de câștig și pierdere. Nu toate mizele și bătăliile lui trebuie să-i sperie pe europeni ori să-i determine să-l urmeze. Dar unele chiar merită să fie asumate. Iar Europa să redevină Europa, dacă vrea să trateze de la egal la egal cu SUA. Pe moment, nu e decât un preș de șters picioarele, pentru că și-a abandonat valorile și le-a împrumutat pe ale inamicilor ei. Dar ea tot la americani se rățoiește.
Trump nu e laș. Fuge numai de încăierările ce i se par evitabile, în care știe că ar putea pierde. Sau dacă e silit. A cedat de pildă în fața Chinei, când comuniștii i-au arătat pisica, agitând spectrul mortal al boicotului exportului de pământuri rare. De regimul iranian s-a speriat mai puțin decât de perspectiva de a fi forțat să riște vieți de americani întru eliberarea Teheranului într-o intervenție de lungă durată, în care victoriile rapide sunt improbabile.
Dar când Israelul i-a dovedit că a scos din funcțiune apărarea rusească a Iranului, a făcut zob, în războiul de 12 zile, instalațiile nucleare ale mullahilor. Iar pe Maduro l-a capturat, în pofida avertismentelor izolaționiste, care-l somaseră din interiorul administrației, să nu intervină nici în contra lui Khamenei.
Trump trebuie respectat, criticat, îndrumat, la nevoie contrazis politicos, dar ferm. Când are cărți mai bune, întrucât noi le-am defosat vinovat pe ale noastre, i se cedează întâietatea. Cu el trebuie colaborat unde e nevoie, unde nu se poate altfel și unde nu se cedează interese vitale. Groenlanda nu face parte dintre ele. Iranul da. Și existența în securitate a Israelului, și ea. O garantează însă un stat evreu puternic, nu antisemiții și pro-teroriștii din Est și Vest.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.