Pandemia de sminteală. Și cum am ajuns aici?

Unde suntem? Și cum se manifestă pacienții duși cu pluta ai timpurilor moderne?

Îi știm pe cei ai unui celebru psihoterapeut american. Îi animă pofta de sânge. Dar nu al oricui, ci, obsesiv, al președintelui american Trump. Jonathan Alpert îi descrie realist (1).

Și nu. Nu sunt doar puști proaspăt ieșiți din adolescență, ori de 20-30 de ani, ca asasinul eșuat al lui Trump, Cole T. Allen, de la cina oferită corespondenților de presă ai Casei Albe. Care nu apucase să fie pus de psihiatrii într-o cămașă de forță, într-o secție de furioși.

Care-i problema?

Nu sunt detestați și alți politicieni? Cum să nu. “Am avut grămezi de pacienți care-i dezagreau sau îi urau pe 𝘑𝘰𝘦 𝘉𝘪𝘥𝘦𝘯 𝘰𝘳i pe 𝘒𝘢𝘮𝘢𝘭𝘢 𝘏𝘢𝘳𝘳𝘪𝘴, dar nu erau insomniaci sculați să se gândească noaptea la ei. Și în mod cert nu le doreau acelor politicieni să fie uciși. Diferența e că am pacienți de 50 sau 60 de ani care chiar vor ca Trump să fie omorât. Ceea ce, în opinia mea, e o gândire patologică”, scrie Alpert.

E același model de obsesie care a mai iscat înt recut tentative de asasinat sau omucideri edulcorate de extrema stângă ca fiind ”crime sociale”: împușcarea martirului creștin Charlie Kirk. Și, în decembrie 2024, asasinarea sălbatică a altui tată: directorul de Casă de Asigurare, Brian Thompson.

Iată unde suntem

În sminteală generală. În violență politică, exaltată mai întâi în răzmerițele George Floyd, apoi la 7 octombrie 2023, iar apoi în crima comisă de Luigi Mangione. Sau în cea din fața muzeului evreiesc din Washington săvârșită asupra unor angajați ai ambasadei israeliene.

Suntem acolo unde ura a ajuns la o natură și anvergură patologică. La dimensiuni cosmice și la forme de psihoză în masă, pentru că în rețele, podcasturi și campusuri, gloate de profesori, studenți și influenceri, precum și de revizioniști istorici îi justifică pe asasini. Îi legitimează, în loc să se arate revoltați de mârșăvia asasinării unor nevinovați, care se întâmplă să fi fost destul de competenți să se ridice grație propriilor lor merite.

Nimic nu ilustrează maladia în care ne aflăm mai persuasiv decât ceea se întâmplat în siajul unei vărsări de sânge de pe străzile britanice. La Southampton fusese înjunghiat un adolescent. Ucigașul, un sikh, a pretins că băiatul care se zvârcolea pe jos, scăldat în propriul sânge, l-ar fi ”insultat” rasist. Iar poliția, în loc să-l lege și să-l aresteze pe asasin, l-a încătușat pe muribund și l-a lăsat să moară, exsanguinat. Iar presa? Nu s-a arătat scandalizată defel.

Nu e de mirare că, debusolat de virulența acestei scrânteli colective și mediatice, pe președintele SUA, Trump, a început să-l înșele una din puținele însușiri care-l distingeau benefic de predecesorii săi: instinctul politic. Altfel ar fi înțeles că nici TACO (impresia că, până la urmă, președintele SUA cedează orice ar fi) nici întreruperea unui război iranian vădit neterminat. nu-l vor ajuta unde speră el mai mult: la propriul electorat, în alegerile parțiale pentru Congres din noiembrie.

La a căror presiune asupra președintelui american speră și mulahii teroriști (cât timp n-au înnebunit, astfel încât să creadă în delirul potrivit căruia Iranul ar fi ”câștigat” războiul cu SUA și cu Israelul) iar politica internă americană le-ar asigura nu doar supraviețuirea, ci și victoria.

Nu e uimitor nici faptul că și unii islamiști mai lucizi, mai puțin fanatici, țicniți, rătăciți și alienați și-au pierdut facultățile mintale și se cred câștigători. Căci sunt încurajați de elite globale de stânga și de prozeliții lor antisemiți de la extrema dreaptă să creadă în cai verzi pe pereți.

Alianța lor roș-verde se găsește la originea adevăratei pandemii a zilelor noastre. Nu e de covid, de hanta sau de ebola. E cea de nebunie anti-democratică și anti-iudeo-creștină.

La temelia rătăcirilor colective e istoria urii împotriva evreilor

Pe ultima n-au inventat-o aceste elite actuale. E o reeditare din vechime. Naziștii o preluaseră de la rasiștii secolului XIX, care, la rândul lor, trecuți prin iluminism și deveniți progresiști, dăduseră o spoială chipurile ”științifică” vechii uri religioase a unora dintre creștini pe evrei.

Apoi, oamenii lui Hitler, învinși în al Doilea Război Mondial cu o imensă jertfă de sânge, au predat ștafeta bolșevicilor, care sub, Stalin, au resuscitat-o ucigaș.

Mai întâi, agenții NKVD l-au omorât la Minsk, la 13 ianuarie 1948, pe Solomon Mikhoels, figură de proră a evreimii sovietice. Apoi, Stalin a inventat procesul ”halatelor albe”, menit să inaugureze o nouă rundă de persecuții de amploare antisemite și o deportare în masă de tip nazist, de această dată în Siberia. În fine, și avem aici mărturia generalului de Securitate Pacepa, între alte mărturii și probe: urmașii lui Stalin au luat antisemitismul și l-au îmbrăcat în haine marxiste, veșminte anticapitaliste și în falduri anticolonialiste și l-au re-exportat unde-l trimiseseră anterior SS-iști lui Hitler, Goebbels, Himmler și Echmann: în Orientul Apropiat și în lumea islamică. De unde-a revenit mai nou în Vest, prin imigrația în masă din țări ca Africa de Nord, Siria și Afganistan.

Cum am ajuns unde suntem?

Cum a ajuns ”Franța să se sinucidă”, potrivit titlului unei cărți pe cât de controverste, pe atât de încununate de succes, publicate de a francezul de origine magrebiană, evreiască, Eric Zemmour?

Pe calea școlii, nu doar a imigrației necontrolate, răspunde, pe drept, Zemmour, confirmând verdictul său de acum 12 ani. Care pleca de la ideologia de extracție franceză și marxistă a ”deconstrucției” Vestului, un Occident luat în derâdere, cum sunt luate peste picior națiunile europene și America patriotismul cetățenilor și familiile lor, istoria Apusului și religiile lui.

Jaloane esențiale  ale drumului deconstrucției și distrugerii puterilor europene includ voința sinucigașă a cetățenilor înșiși, care au pornit hotărât pe drumul transpunerii doctrinelor extremei stângi. De nu mai puțină importanță s-au dovedit presa și o justiție masiv alterată de erodarea valorilor europene, occidentale, întemeiate cândva pe drepturi și libertăți individuale, pe libertatea conștiinței, religiei, opiniei, exprimării.

Iar largi segmente ale elitelor rinocerizate în ultima sută de ani continuă să se agațe de doctrine totalitare, denigrând moștenirea religioasă și morală, iudeo-creștină, a Europei și a Occidentului.

Doctrinele cu pricina alimentează o cultură a frustrării, a nemulțumirii și iresponsabilității, care duce invariabil la declin și catastrofe. Dezastrul mai întâi cultural devine rapid politic și economic, fiind explicat tot mai frecvent de smintiții-șefi prin presupuse ”conspirații” ale ”extremei”, prin ”rasism, colonialism și genocid”. Și, în special, prin conspirații de tip antisemit.

Partea bună?

E adevărat că tot mai mulți au început, în Vest, în ultimii ani, să se trezească. Națiunile apusene par, în parte, să se fi deșteptat, înțelegând pericolul mortal în care se află.

Dar eforturile dezbărării de mincinoasa elită politică și strădaniile însănătoșirii mentale sunt șovăielnice și neîndestulătoare, fiind grevate de propagande, spălări pe creier și îndoctrinări.

În ripostă, reperele care le stau la dispoziție pentru redresare și revenirea din rătăcire oamenilor aspirând la normalitate, le par multora insuficiente. (Nu sunt: doar revenirea la Decalog și mulți s-ar face bine). Altminteri, nebunia, antisemită sau nu, trebuie tratată mai întâi medical și educațional, înainte de a putea fi abordată politic, moral și cultural.

Dar nu există vaccinuri. Și pe sănătoși nu-i ascultă mai nimeni.

---

Note

(1) într-o carte intitulată ”Therapy Nation-How America Got Hooked on Therapy and Why It’s Left Us More Anxious and Divided”.

(2) Eric Zemmour Le Suicide français, ed Albin Michel, 2014, și

„La messe n’est pas dite” (Pour un sursaut judéo-chrétien) ed Fayard, oct 2025,