Vrea să vadă ce poate scoate din președintele american. Mai ales sub formă de concesii în materie de inteligență artificială, o sferă în care comuniștii au fost lăsați mult în urmă de americani.
Din acest motiv, după cum am reliefat repetat (între altele aici), Beijingul a declanșat o amplă operațiune de intoxicare a lumii occidentale cu povești de groază, evocând o prezumtivă info-apocalipsă iminentă, un presupus ”sfârșit al lumii” generat de AI.
Pare să fie o propagandă menită să panicheze lumea, elita culturală progresistă și social media, astfel încât, împreună cu presa de stânga, rețelele sociale să exercite presiuni asupra administrației Trump să frâneze masiv cercetările în domeniul AI, pentru ca regimul comunist să-și reducă și să-și elimine handicapul. Căci nimeni nu se poate aștepta, în mod realist, ca și China să-și pună sub control, în mod verificabil, inteligența artificială.
Iar Trump?
Nu e clar defel de ce-l primește pe Xi. Doar faptul că-l primește la Casa Albă, iar nu la sediul ONU din New York e un semn indubitabil că liderii celor două mari puteri cu drept de veto în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite nu dau doi bani pe organizația mondială și pe vorbăria goală care caracterizează Adunarea Generală. Și nu arareori întreaga organizație.
Nu mai puțin clar ar trebui să fie că Xi e un dictator cu mâinile abundent pătate de sânge – între altele în genocidul efectuat în rândul uigurilor, de care stângii occidentale nu-i pasă nici cât negru sub unghie, întrucât musulmanii din provincia Xinjiang, adică din ocupatul Turkistan de est, nu pot fi prezentați ca victime ale evreilor, sau ale statului evreu.
Nici faptul că imperiul chinez i-a ocupat ilegal și pe uiguri, și pe tibetani, nu interesează pe mai nimeni în Vest. Și cu atât mai puțin la extrema stângă occidentală, cea rasistă, antisemită, islamizată și pro-teroristă. Pentru că, din nou, e un colonialism fără urmă de evrei.
Care, în Israel, numai coloniști nu sunt. În fapt, întrucât israeliții din Israel provin, așezarea lor în Iudeea, în fosta colonie britanică, ocupată cândva de asirieni, babilonieni, greci, romani și apoi de mameluci, arabi, turci și britanici, este o operațiune unică pe mapamond. Una decolonizatoare.
Bilanțul dictaturii chineze
Însă nimic din toate acestea nu-i va preocupa din cale afară pe cei doi președinți. Care ar trebui, dacă America ar mai fi ce-a fost, ori ar vrea cu adevărat să redevină mare, să discute soarta lui Jimmy Lai. E vorba de un intelectual, de un publicist și editor de cărți aproape octogenar, întemnițat de comunișii chinezi cu mâna autorităților din Hong Kong.
În ticăloșia lui incomensurabilă, regimul comunist l-a întemnițat doar pentru că vârstnicul cetățean al fostei colonii britanice Hong Kong a luptat pașnic ca Beijingul să respecte democrația, dreptul internațional, drepturile omului și obligațiile pe care China și le-a asumat când a preluat de la Regatul Unit controlul asupra insulei. Și a promis, mincinos, 50 de ani de libertate.
Trump a obținut eliberarea de deținuți politici închiși de dictaturi comuniste sau securist/KGBiste, precum Belarus și Venezuela. Va reuși să-l scoată oare din temniță și pe eroul Jimmy Lai?
Nu e sigur.
Cei doi lideri ar mai avea și alte subiecte de abordat
Între altele, din perspectivă americană, se pune probema monopolului chinez asupra pământurilor rare. Iar din unghi chinez, a sporirii exporturilor Beijingului în SUA și aiurea, în condițiile în care, cum nota un ziar taiwanez, cererea internă, chineză, e tot mai anemică, iar piața imobilelor în imperiul de mijloc, cu un picior în groapă.
Prin urmare, pe moment, ambii lideri par interesați să-și aplaneze conflictele comerciale și vamale, cearta cu privire la Taiwan și, mai ales, rivalitatea tehnologică.
Dar realitatea nu e ce pare. Și e prea puțin dătătoare de speranțe
Xi a dezgropat, împreună cu aliații săi, securea războiului hibrid și fierbinte global. Nu aliații săi de la Moscova și Teheran, nu Putin și nici islamiștii din Gaza, ori dictatorul stalinist nord-coreean sunt vioara întâi în axa totalitară a răului. Ci China, fără ajutorul esențial al căreia Rusia ar trebui să-și retragă rapid trupele din Ucraina, iar regimul de la Teheran să lase orice speranță de a rezista Americii.
Președintele SUA ar trebui deci să fie avertizat și să nu-i facă liderului chinez concesii de ordin strategic. Ori să se declare de acord cu trocuri tentante, dar perdante, cum ar fi un schimb de zone de influență și cedarea Taiwanului, în schimbul unui presupus ”ajutor chinez” în Iran sau în Rusia.
Un mare pericol rezidă în gândirea și pregătirea în mare măsură rudimentare ale dregătorilor și experților americani. Apoi în ciclotimia, nehotărârea și narcisismul lui Trump, ca și în slăbiciunea de ansamblu a Statelor Unite, pe care niște luni de război ușor în Iran, cu mari succese și victime proprii puține i-au topit președintelui american popularitatea, iar arsenalelor sale rachetele.
În fine, problema poate cea mai mare a administrației s-a cuibărit în incapacitatea liderului american și a trepădușilor săi de a înțelege că nu toți potentații lumii gândesc în termeni tranzacționali, ca Trump. Nu toți sunt la fel de raționali ca occidentalii. Iar conducătorii totalitari nu pierd niciodată din vedere voința lor fierbinte de a demola Vestul.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.