Șapte motive pentru care Putin tocmai își declară falimentul

Reacția Moscovei la incursiunea ucraineană în Kursk, unde Kievul a cucerit orașul rusesc Sudja și alte vreo 80 de localități, e ca un jurământ solemn. 

E ca o recunoaștere de către Putin, în fața Judecătorului Suprem, că dictatura sa e insolventă. E ca o afirmare oficială a neputinței țării, în condițiile dublei ofensive, rusești în Ucraina și ucrainene în Rusia, de a aduna mijloacele necesare să apere Federația Rusă. Și de a împiedica, la rigoare, dezmembrarea ei. Pe care, deși adună zilnic zeci de prizonieri ceceni și ruși, dar și mulți kilometri pătrați, Ucraina n-o vrea.

În câteva zile, Ucraina a cucerit mai mult decât a capturat Rusia timp de multe luni de zile. Și sângerarea federației, încăpute, spre nefericirea ei, pe mâna unui mare mafiot cu ambiții aberante, mesianice, precum Putin, nu mai pare să poată fi oprită. 

În disperare de cauză, tiranul le-a promis celor dispuși să ajute măcar cu forța lor de muncă, dacă nu cu brațul lor înarmat, sume considerabile pentru săpatul de tranșee în regiunea Kursk, care să frâneze, măcar un pic, înaintarea inamicului ucrainean.

Salahorilor dispuși să le sape, mașinăria de război a dictatorului le oferă sume exorbitante, de până la 4000 de dolari pe lună. Căci bani Putin mai are. Ar fi fost straniu să nu-i aibă, după fabuloasele averi adunate de Putin din prădarea țării sale și tâlhărirea statelor vecine într-un sfert de veac de jaf kaghebist, mafiot și rusesc, imperialist. 

Ce n-are Putin?

Militari ruși. Și n-are, totodată, un popor destul de numeros și belicos, dispus să-i împărtășească delirul mesianic și războinic, nu doar naționalist.

Nu că pe Ucraina ar da-o afară din casă numărul prea mare de războinici proprii. Dimpotrivă. Zelenski n-are destui soldați. Nici bani ca Rusia, să-și cumpere mercenari. Dar, spre deosebire de Putin, Zelenski e un lider curajos și respectat. Iar ucrainenii săi nu duc lipsă nici de vitejie, nici de competență, și nici de patriotism. Iată de ce am prezis, în ajunul invaziei de la 24 februarie 2022, că, după multe reculuri, Ucraina va învinge în acest război.

Șapte pahare de șampanie, pentru tot atâtea izbânzi.

1) Deocamdată, Kievului i-au ieșit în târgul din Kursk socotelile de acasă: cu arme britanice, forțele ucrainene au silit Moscova, în primul rând, să-și retragă și să-și disloce parte din trupe, aruncate în tocătorul de carne rusească de pe fronturile Ucrainei, ca să întărească apărarea rusă dată peste cap în Kursk și Belgorod. 

În acest fel, Kremlinul a delestat situația apărătorilor ucraineni greu încercați la Pokrovsk, la Torețk, în regiuni ca Donețk, Zaporijjea, Harkiv, Herson și aiurea. 

2) În al doilea rând, Ucraina a pus capăt războiului de uzură care o dezavantaja masiv.  

3) În al treilea, succesul ofensiv al unor trupe care au cucerit în circa o săptămână 1150 de kilometri pătrați e o colosală victorie simbolică, demonstrând Vestului că victoria încă e posibilă. Că Ucraina nu e, cum au crezut mulți, la capătul puterilor, ci perfect în stare să provoace enorme pierderi unui colos ca Rusia, cu picioare de lut, precum cel descris de biblicul Daniel.

Și că Occidentul, azi abulic și nevolnic, ar face bine să aibă încredere și în ucraineni, și în sine, și în Dumnezeu, livrând în continuare și în ritm mult mai alert armamentul și echipamentul necesare biruinței. Și dând voie Ucrainei să folosească arme lui și în Rusia, nu doar în apărarea propriului teritoriu ucrainean.  

4) În al patrulea, e un neprețuit dar pentru greu încercatul moral al armatei și al națiunii ucrainene, pe care ofensiva l-a ridicat cum n-a mai fost ridicat. 

5) În al cincilea, e o lovitură grea nu doar pentru Putin, care pierduse războiul în primele săptămâni ale invaziei, când n-a reușit să captureze Kievul ”în trei zile”, dar a insistat să-l continue, ca să nu fie eliminat de vreun patriot rus supărat pe dictator că s-a lăsat înfrânt și umilit, ci și pentru inepții adepți occidentali ai tiranului. 

6) În al șaselea rând e o lovitură dură și pentru acei patrioți ruși, care au știut că aventura militară a lui Putin se va sfârși extrem de rău pentru russki mir, dar n-au avut curajul, demnitatea, eroismul sau șansa de a-l elimina pe dictator. 

7) În al șaptelea rând, conform analistului suedez, Andreas Umland, triumful din Kurs e un soi de încununare tardivă a marii contraofensive ucrainene, împotmolite în 2023, dar și o declarație de faliment a amenințării nucleare frecvent reiterate mai ales de istericul și psihopatul de serviciu al Kremlinului, Dmitri Medvedev. Care, în reacție la spațiile tot mai ample de teritoriu rus capturate în mare viteză de militarii ucraineni, tace mâlc, jenat și spășit, în loc să amenințe cu bombele atomice ale Moscovei.  

Se va termina războiul aici?

Nu neapărat. Rusia mai are nu doar teritorii întinse, cucerite, ci și resurse gigantice. Dar mai puțin umane și spirituale, decât materiale. Or, fără destui oameni cu voința de a lupta și de a învinge, o țară e, până la urmă condamnată. Mai devreme sau mai târziu, va deveni prada carnivorilor care se vor repezi s-o sfâșie. 

România interbelică a trecut prin această teribilă catastrofă, după ce fiul reginei Maria, Carol al II-lea, a eșuat în tentativa de a pregăti țara pentru marile încercări ale modernității și ale provocărilor dictaturilor, oprind alunecarea în delir extremist, naționalist, xenofob și, mai ales, antisemit, a multor români, incitați de cuzism, de cărturari ca Nicolae Iorga, Octavian Goga și Nae Ionescu, precum și de legionari.

Istoria poate fi revizuită și falsificată. Oamenii pot fi îndelung manipulați. Dar nu la nesfârșit. La un moment dat, oricât de gigantice ar fi întinderea și resursele unui imperiu rătăcit în aventuri militare demente și în halucinații mesianice, genocidare, până la urmă realitatea se impune, destrămând fantasmele. Atunci se instalează falimentul nemăsuratelor ambiții. Și se depune mărturie în fața Judecătorului Suprem.