Nu știm cu precizie de 100%. Dar avem destule motive să căutăm culpa la jihadiști, ajutați de incompetența FSB și de politica dementă a lui Putin.
Nu e surprinzător că suflarea antisemită a ieșit cu mic cu mare pe net să-i înfiereze pe evrei, Mossadul și CIA. În final, din unghiul lor, nu poate fi mereu de ”vină” decât ”evreul”.
La fel de puțin uimitor este faptul că propaganda rusă în frunte cu Putin, Medvedev și cu Margarita Simonian caută să dea vina Ucrainei. La urma urmei, imaginea Rusiei iese tare șifonată din atentatul de la Crocus City Hall, de lângă Moscova. FSB n-a reușit să prevină atentatul. Forțele de ordine au avut nevoie de un interminabil răstimp de aproximativ o oră și jumătate pentru a ajunge la locul faptei, iar atentatorii au reușit în primă fază să scape, baricadele din jurul Moscovei nefuncționând, spre rușinea aparatului represiv rusesc.
E un fiasco teribil pentru imaginea de lider ”puternic” a statului rus și a dictatorului, care s-a văzut prins cu izmenele pe vine. E normal ca acum să încerce să dea vina pe Ucraina, care e zugrăvită de propaganda putinistă ca fiind vârful de lance al Vestului, al NATO și al SUA. E evident că, pentru stima de sine a tiranului, e mult mai bine din unghi putinist ca lovitura să-i fost aplicată Rusiei de NATO și de superputerea americană, iar nu de o mână de jihadiști tadjici jigăriți.
A comis deci atentatul gruparea jihadistă ISIS? Indiciile cele mai importante par să sedimenteze această concluzie, în special mesajele de revendicare pe care Statul Islamic le-a transmis vineri noaptea și sâmbătă, când a publicat fotografii cu patru suspecți.
Modus operandi este similar cu al atentatelor anterioare revendicate de ISIS, în Europa. De exemplu cel din noiembrie 2013 de la Bataclan (Paris). Jihadiștii afiliați acestui grup terorist izvorât din al Qaida țintesc concerte, adunări mari de
oameni și sărbători laice sau religioase, pentru a cauza moartea a cât mai multe persoane.
De asemenea, ISIS are o poliță personală de plătit Rusiei, după ce Moscova s-a aliat cu criminalul în masă sirian Assad și a făcut din 2015 una cu pământul orașe și regiuni întregi controlate de islamiști. Pe care aviația rusă și Assad i-au atacat și cu arme chimice, ucigându-i și în spitale, nu doar în case, cu copii, cu părinți și cu neveste cu tot.
Statul Islamic a mai comis atentate împotriva Rusiei: aruncarea în aer a unui avion în 2015, care zbura din stațiunea egipteană Sharm el-Sheikh la Sankt Petersburg și un atac din 2022 asupra ambasadei ruse la Kabul. La începutul acestei luni, FSB-ul rus a declarat că ar fi dejucat un atac asupra unei sinagogi din Moscova al ISIS-K, un afiliat al grupului.
Washingtonul, care face totul ca să-l proptească la putere pe Putin, din cauza unei frici iraționale de eventualul său urmaș, motiv pentru care America a avertizat FSB-ul în legătură cu un iminent atentat, a explicat că ar fi vorba despre o ramură a grupării teroriste, ISIS-K (ISIS-Khorasan), care-și propune crearea unui califat pe teritoriile unor state central-asiatice ca Afganistan, Pakistan, Turkmenistan, Tajikistan, Uzbekistan și Iran.
SUA avertizaseră la 7 martie că e posibil să se comită un atentat în zona Moscovei pe fondul creșterii extremismului și le ceruseră americanilor din Rusia să evite în special concertele. Guvernul SUA a împărtășit aceste informații autorităților ruse, în conformitate cu politica sa îndelungată de „datorie de a avertiza”, a declarat un oficial american într-o declarație difuzată după atac, reluată de BBC.
Avertizarea fusese respinsă de Putin, care a catalogat-o drept șantaj al Vestului, în scopul destabilizării țării. Acum, propagandiștii ruși susțin că tot SUA ar fi ”de vină”, deoarece nu ar fi oferit ”detalii specifice”. În fapt, avertismentul cerând oamenilor să evite concertele e foarte, foarte concret, iar rușii lui Putin mint de sting, așa cum a făcut FSB/KGB de când se știe.
Inexacte par a fi și afirmațiile unor adversari ai lui Putin care dau vina pe dictator și sugerează că serviciile secrete ruse și-ar fi organizat propriul atentat sângeros. Rusia nu ar fi avut niciun motiv să-și organizeze singură un atentat de acest fel, care-l arată pe împărat așa cum e: gol, isteric și impotent.
Dimpotrivă. Ar fi avut toate motivele să-l dejoace, de vreme ce dictatorul știe că e extrem de impopular în Rusia, după ce s-a văzut nevoit să fure peste 30 de milioane de voturi și a văzut cu ochii lui munții de flori de la mormântul lui Alexei Navalnîi, unde nenumărați ruși au sfidat tirania și pe torționarii și ucigașii ei, manifestându-și stima, respectul și dragostea față de eroul martirizat de regimul Putin la Cercul Polar.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
