Lista Studenților și experiența românească. Sau despre reintegrarea europeană a Serbiei

Cine preia puterea în Serbia?

Și ce va fi de acum încolo cu ultranaționalismul, putinismul și antieuropenismul multor sârbi adulatori de criminali de război?

Mulți români au celebrat exaltat înfrângerea prietenului de la Belgrad al unor Putin, Ghiță și Ponta. Normal.

Ce român de treabă nu s-ar bucura în reacție la biruința asupra lui Aleksandar Vučić, obținută de mișcarea studenților, apărută pe scena politică acum aproape 2 ani, după prăbușirea acoperișului gării din Novi Sad, care a omorât 16 oameni?

Ce adult român a uitat de tragedia din clubul ”Colectiv”, de la incendierea căruia se vor împlini peste trei zile 11 ani? Atunci, focul aprins de artificii care au dus la incendierea buretelui folosit pentru antifonare și la răspândirea rapidă a flăcărilor a ucis cel puțin 65 de oameni.

Nu pun la socoteală victimele ucise pe termen lung de urmările acelei tragedii. Pe toți i-a ucis, ca pe oamenii din gara Novi Sad, corupția.

Revolta iscată de cea mai amplă tragedie a României post-comuniste și de corupția care a generat-o a provocat atunci căderea guvernului Ponta.

Sentimente similare i-a animat în ultimii doi ani pe tinerii sârbi

Ajutată de erodarea simpatiei pentru un lider care a dominat copios și, parțial autoritar, scena politică sârbă din 2012, anul în care, printr-un puci parlamentar, a ajuns și Victor Ponta la putere, Lista Studenților a pulverizat susținerea electorală pentru Aleksandar Vučić.

Ponta a declarat după îngenuncherea prietenului său că ”îi rămâne prieten”.

Nu puțini dregători progresiști europeni și americani au celebrat, în schimb, eșecul lui, salutând entuziast bătaia pe care i-au administrat-o studenții. ”Președintele României…a salutat imediat victoria mișcării studențești”. Luni, 26 octombrie 2026, Dan ”a felicitat poporul sârb, a declarat, potrivit Pro TV, că ”România e pregătită să colaboreze cu noul guvern” și a ”transmis un mesaj clar de susținere a parcursului democratic, pro-european al țării vecine”.

Dar cât de ”democratic” și cât de ”pro-european” va fi el cu adevărat?

S-a dat Serbia de trei ori peste cap și a devenit brusc din țară putinistă, ultranaționalistă, devotată unor criminali de război ca Ratko Mladić și Radovan Karadžić, e confederație helvetă? O democrație anglo-saxonă, fidelă până la moarte corectitudinii politice?

Să fim serioși. Excelentul gânditor român, Dumitru Borțun, explica, într-o memorabilă discuție, una bine moderată de Teodor Cătăniciu, cu profesorul Ioan Stanomir, cum ne-am înșelat, ca români, în 1989. Când ne-am crezut uniți și fericiți. Pentru că ne integra ura pe infamul dictator comunist. Or, ne înșelasem. Ne unise ura, doar spre a descoperi, imediat după prăbușirea regimului ceaușist, că suntem de fapt rău scindați, dezbinați și învrăjbiți.

Nu altfel riscă să stea lucrurile și în Serbia. Debarcarea lui Vučić/Vucici a fost sarcina ușoară. Net mai dificile ar putea fi unificarea și reconstrucția unei Serbii minate la fel de profund de ultranaționalism și ortodoxism filetist pe cât e Vestul de stângism găunos și extremism neomarxist, ori de convertirea la progresism a antisemitismului nazist și bolșevic.

Nu puțini potentați europeni vor nutri speranțe exagerate cu privire la noii lideri

Mulți îi vor copleși pe viitorii guvernanți de la Belgrad cu pretenții care-i vor suprasolicita masiv.

Or, nici ortodoxismul, nici ultranaționalismul și nici putinismul unor largi segmente ale societății sârbești nu vor dispărea cu una cu două din națiune și mentalul colectiv.

Lista studenților a evitat intenționat să aibă un lider clar. În fruntea mișcării sunt pro-ruși putiniști ca Dejan Soskic, dar și naționaliști ca Ilija Srdanovic, care susțin pretențiile Serbiei asupra provinciei Kosovo. Apoi mai e, între alții, populistul Dejan Bodiroga, dar și pionierul cruciadei anticorupție, Zoran Djajic și elitistul Tihomir Stanic.

Meritul major al acestor oameni este salutara debarcare a lui Vucici. Românii care-și doresc un stat de drept autentic, reformat și eliberat de feudalismul pensiilor speciale și al justiției savonizate și capturate, ar face bine să învețe de la ei, să se unească și să se consolideze.

Nu e însă clar deloc cum se va descurca acest grup eterogen să-și confere un leadership coerent și eficient. Misiunea poate cea mai importantă a viitorului executiv al Serbiei ar trebui să fie, dincolo de apărarea și propășirea țării, refacerea încrederii propriilor cetățeni în instituții și în democrație, între altele prin contracararea revizionismului istoric și promovarea elucidării dublului trecut criminal al națiunii. Cel comunist și titoist și cel girat de regimul Milošević.

E greu de crezut că Mișcarea biruitoare în alegeri își va putea îndeplini misiunea cheie. Or, abia după rezolvarea acestor deziderate și relansarea unei Europe sănătoase la cap se va putea vorbi cu sens deplin despre sarcina reintegrării europene a Serbiei.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.