În parcul bucureștean Izvor, din apropierea Casei Poporului, s-a derulat sâmbătă un protest împotriva prezumtivelor ”persecuții” la care e supus ex-candidatul prezidențial Călin Georgescu.
Manifestația de la 14 noiembrie ar fi strâns, potrivit unor acâteva mii, potrivit altora aproximativ 8 sau 10.000 de manifestanți. Protestului i s-a alăturat și liderul AUR, George Simion, alături de alți fruntași ai partidului. Câteva mii de protestatari s-au deplasat la arestul central, spre a cere eliberarea din detenția poliției a lui Călin Georgescu.
Demonstrația nu fusese autorizată. Și pe drept, crede politologul Cristian Pîrvulescu, conferențiar SNSPA și fost președinte al asociației ”Pro-Democrația”.
Înainte de a examina câtă dreptate are aprecierea lui, ne întrebăm: există oare oameni raționali și responsabili care, nefiind dezinformați, susțin așa-zisul ”suveranism”, știind că e o formă de a închina Rusiei România? Dacă există, nu mă număr printre ei.
N-am nici cea mai vagă simpatie pentru ”suveranismul” românesc și pentru încercarea lui de a-i înșela obraznic pe oameni, cu un amestec grețos de minciună și adevăr despre prezent, despre Rusia, despre Vest. Dar democrația, sistemul cel mai puțin rău, potrivit lui Churchill, din cele create și încercate de om, e complexă. Implică atitudini, libertăți, drepturi și luări de poziție greu de suportat pentru mulți din părelnicii ei susținători.
Cum vede lucrurile ”pro-democratul” Cristian Pîrvulescu? Potrivit lui,”…acest miting era total în afara ordinii constituționale. Pentru că, pe de o parte, nega dreptul instanțelor de a face anchetă, iar pe de altă parte,…nega pur și simplu decizia Curții Constituționale, care este obligatorie pentru toți. Și vorbesc de cea referitoare la anularea alegerilor. Ca urmare, decizia Curții Constituționale nu poate fi în niciun fel contestată prin astfel de manifestații. Manifestarea avea un caracter antistatal și anticonstituțional”.
Cu tot respectul, mă vă silit să constat că enormitate mai mare din gura unui expert, conferențiar universitar și militant pentru ”democrație” rar mi-a fost dat să citesc. A critica sau a protesta împotriva unei decizii nu e neapărat, cum aberant afirmă domnul conferențiar, a o ”nega”.
Iar a nega validitatea sau legitimitatea unei sentințe, fie ea și a Curții Constituționale (sau a poliției, sau a justiției supreme savonizate) nu e nici antistatal nici anticonstituțional, decât dacă statul e Coreea de Nord și constituția lui stalinistă de natură să se scuipe cu boltă pe ea.
Da, demonstrațiile au nevoie de aprobarea autorităților competente. A manifesta fără această aprobare este ilegal. Și da, manifestanții chemați la proteste de AUR au contestat ”decizia Curții Constituționale, care este obligatorie pentru toți”.
Aceea, aparent clar ilegală, de anulare a alegerilor prezidențiale de acum aproape doi ani, o anulare pentru care nu s-a livrat până azi nicio justificare legală coerentă și convingătoare.
Deci da, putea și chiar trebuia contestată. Căci menirea unor proteste este tocmai de a semnala derapaje ale puterii, fie ea executivă, legislativă sau judecătorească.
Și chiar dacă n-a existat vreun derapaj (demonstrabil altfel decât indirect, prin absența prelungită a probelor necesare justificării sentinței de anulare a scrutinului) ba chiar dacă e doar opinia unora că s-a produs o abatere de la normele justiției, democrației și statului de drept: adunarea și protestele (pașnice, desigur) trebuie autorizate în baza libertății de întrunire și a celor de opinie și de exprimare.
Căci într-o democrație, fie ea și defectă, aceste drepturi și libertăți nu sunt rezervate exclusiv potentaților și stâlpilor lor și ai sistemului, ca domnul Pîrvulescu. Dimpotrivă, ele nu există decât tocmai pentru opozanții lor, pentru oamenii simpli și cei marginalizați, pentru cei lipsiți de putere și abuzați de ea, chiar și când protestatarii susțin tâmpenia vieții lor. Căci mai ales lor trebuie să li se acorde și protejeze aceste drepturi și libertăți, iar nu elitei. Sau dictatorului. Sau biroului său politic.
Asta este una din marile probleme care au iscat griparea și uciderea democrației românești. Cine-i formează pe funcționarii publici ai statului român? Pe dregătorii și miniștrii, pe magistrații și diplomații lui? Nu și SNSPA? Nu și conferențiari, precum Cristian Pîrvulescu?
Pe lângă nerespectarea unor drepturi sacrosancte în democrații, cum sunt alegerile libere, egale și corecte, sau libertatea adunării și exprimării de către elitele statului postcomunist, românii întâmpină dificultăți majore din partea elitelor lor culturale. Nu puțini lectori, conferențiari și profesori îi împing pe drumul dictaturii și al smintelii, în loc să-i îndrume pe calea democrației.
Tocmai această inadecvare teribilă a dascălilor și formatorilor de opinie – nu doar în raport cu grav gripatele mecanisme democratice românești, ci și față de elitele de extremă stânga din Vest ori față de adversarii celor din urmă – alimentează neîncrederea multora în conducătorii, presa și instituțiile statului și, ca atare, și fenomenul alarmant al ”suveranismului”.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.