Lumea se schimbă sub ochii noștri, rapid. Smintiți de lipsa lecturii, de abundența de like-uri și de multitudinea de reels, ca și de recursul prea lax la inteligență artificială, memoria noastră se resimte. Uităm repede. Profit meșterii totalitarismelor de azi și de mâine. Băieții rescriu silitori trecutul.
De ce o fac? În genere în scopul obținerii unei sinecuri
Cad și oameni cândva buni. Cinstiți și cultivați. Se prăbușesc ca alpiniștii, cățărându-se. De dragul cuceririi puterii, carieriștii îi periază pe cei puternici. Hărnicia va ajuta ea la ceva. Un post, un oscior un ciolănaș. Un salariu mai generos, o funcție mai călduță. Ori va servi cândva, în viitor, creării unei noi forțe sau mișcări politice, cât mai critice la adresa cui e nevoie ca să parvii la butoane și să încasezi în fine ce crezi că meriți tu și numai tu să pui la teșcherea.
Căci, te crezi dotat cu mari și incontestabile virtuți. Deși aparții de scunduți, după ce ai fost băgat în seamă fără să ai merite prea mari, nimeni nu-ți mai ajunge cu prăjina la nas.
În fond, chiar ai dat un tun nebun. Iei personajul cel mai criticabil, îl treci prin tone de Dero. Întrucât detergentul nu ajunge, de regulă, ca să realbești un lider căruia îi pace să se tăvălească zilnic și temeinic prin noroi, începi să minți sfruntat. Poate totuși reușești!
Când ți se atrage atenția că narativul trecutului revizuit de tine spre a recondiționa personajul sus-pus pe care-l speli asiduu, în speranța să te facă și pe tine măcar consilier, nu ține, căci realitatea contrazice flagrant imaginea falsă creată de tine, dublezi miza și zbieri: plus potul!
Metode de lucru?
Dacă simți că vreun jucător nu te-a crezut și se pregătește să plătească sec cacealmalei tale, recurgi la dadarisme. Astfel de blufuri, numite în engleză ”whataboutism”, sunt practicate non-stop de comuniști. Când era întrebat de ce Uniunea Sovietică a invadat micuța Cehoslovacie din pricina Primăverii de la Praga, înaintașul lui Putin, dictatorul rus Brejnev, întreba: ”da, dar” americanii din Vietnam? Ei de ce au cotropit?” În fapt, americanii încercau să scape sudul încă liber al Vietnamului de teroriștii comuniști din Vietcong, susținuți de ruși. Așa cum tot ei îi susțin azi pe teroriștii islamiști, care se bucură și de alianța cu China. Dar tu te crezi deasupra.
Te-ai dat o viață ”anticomunist”, de ce să nu-ți permiți și tu, de dragul carierei, un mic recurs la metodele propagandei marxiste, de vreme ce ești sigur că, dacă dai nu doar în dreapta republicană, ci și în extrema stângă woke, te-ai calificat pentru poziția de centrist și nimeni nu te mai poate lua la rost pentru că te-ai decuplat de realități. Și pentru că adopți, o dată cu ura pe Trump și Maga, și obiceiul de a construi fantasme în timp ce, bazându-te pe memoria scurtă sau prostia omenească, ignori realitatea și rescrii istoria.
Căci revizionistului istoric de serviciu, puțin îi pasă de realități, dacă nu sunt invocate întru invalidarea tentativei lui de a urca rapid treptele carierei politice. Puțin îi pasă de justiția capturată și de faptul că personajul pe care-l spală înflăcărat cu Persil, Ariel, Savex sau Lenor e principalul vinovat că magistrații icnesc sub cnutul jurisprudenței savonizate. O întoarce peste tot ca la Ploiești.
Și o face cu expertiza lui Cațavencu. Află de la jurnaliștii de investigații că ofițerul din trupele de securitate cocoțat de România mafiotă în fruntea unui serviciu secret fusese descoperit cu arma în mână și cu soldații din subordine de partea regimului comunist represiv, când în Piața în care soldații dictatorului au produs o baie de sânge, erau uciși în masă martirii țării tale. Ei și? Ce-ți pasă? Ai dadarismul la îndemână. What about Băsescu? Da, dar Iohannis? Nu l-au ținut și ei în palme?
De parcă erorile altora ar justifica perpetuarea ticăloșiei după ce substratul ei s-a dat în vileag.
Dar, din nou, adevărul moral, martirii, valorile esențiale ale țării tale pe când își recucerise, pentru cinci minute, libertatea, contează prea puțin pentru autoproclamatul ”credincios”.
Ce-l încurajează pe comentatorul să frizeze ticăloșia?
Nu e clar. Dar ăntr-o lume a anomiei, a haosului și dezordinii, omul își zice poate că ”merge și așa”! Că lumea lovită în integralitatea ei de o demență senilă s-a prostit, nu mai știe nimeni să distingă, ca Adam și Eva după ce-au gustat din fructul interzis, între bine și rău. I se poate revizui deci axiologia fără teama de mari penalități. Liderul infect și defect devine brusc, sub pana măiastră a revizionistului, aproape corect. Și perfect. Și demn de respect.
Așa că-l auzi cum îi trage de urechi pe ziariștii realmente independenți. Dacă nu pot fi contracarați cu argumente, se scot la bătaie atacurile la persoană, ca ale lui Cațavencu în fața lui Farfuridi: ai „idei vechi” monșer. Sperii lumea cu ”Europa, cu zguduiri, cu teorii subversive”.
În cazul nostru: publiciștii înfierați se trezesc că au devenit peste noapte ”anticreștini”. Putea la fel de bine să le zică: „Nu voi, stimabile, să știu de Europa d-tale, eu voi să știu de România mea și numai de România… Progresul, stimabile, progresul! În zadar veniți cu gogorițe, cu invențiuni antipatriotice, cu Europa, ca să amăgiți opinia publică”. Altfel zis, mă contracarați tocmai voi, ”sexo-marxiștii”?
Jocul e simplu. Iei orice spuză poți trage pe turta ta și repictezi realitatea după culorile de care ai nevoie ca să mai urci o treaptă în carieră. Fără jenă, căci ai observat că insolența se poartă și la case mai mari, occidentale. Așa că minți sfruntat, în speranța că nu va îndrăzni nimeni să te contrazică.
Ne lași? Ne slăbești cu atacurile sub centură?
Cu dadarismele? Manipulările logice s-au cam fumat. La fel, silogismele ridicole, bazate pe prezumții evident mincinoase. Ori aserțiunile categorice, sugerând argumentul de autoritate al lui ”am zis”! În toate disputele politice din ultimii ani revizionistul de serviciu s-a înșelat sistematic.
A susținut candidați odioși și dezastruoși, precum necuvântătorul ”ostaș în slujba țării”, un continuator al uselismului dezlănțuit. Apoi l-a atacat pe singurul premier capabil de care a avut parte România de decenii, ca să îl apere pe insul care și-a încălcat toate promisiunile și l-a demis complet arbitrar.
Argumentul suprem în apărarea președintelui e același din panoplia propagandei stângii menite să împiedice orice reformă în Vest. Dacă nu-l susții pe X, vin la putere extremiștii. Așa că X se lasă călărit de extremiști (sau de inamicii lor nu mai puțin extremiști) și va continua să mintă și să comită nefăcute, pentru că se vor găsi șmecheri care să i le apere sub pretextul că i-ar combate pe radicali.
De pomană îl apără, cât timp președintele nu începe el însuși să facă treaba pentru care i-a fost preferat lui Călin Georgescu. Teatrul nu mai ține. Iar țara are nevoie de o justiție reală, independentă și dreaptă, pe care președintele i-o refuză. Scamatorii de felul celor exersate în scopul purificării lui nu ajută la restabilirea adevărului necesar dreptății, ci la extinderea smintelii care a omorât-o.
Pfui, nenică.
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.