Trump și apoplexia. Riposta la amoralitățile sale politice. Și dejucarea pericolului Călin Georgescu

Traversăm vremuri cel puțin interesante. Avem nevoie în continuare de sprijinul dvs. Jurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

În viteza amețitoare cu care încearcă să-și țină făgăduiala, să livreze electoratului ce-a promis și să-și câștige contra-revoluția anti-woke, Trump face greșeli în serie, întinzând coarda prea tare. Așa că, dacă nu s-a rupt deja, ea se va rupe în curând.

Minciunile lui vădite, menite să justifice o imorală apropiere de Rusia și să ceară totodată Ucrainei, victima lui Putin, să plătească un preț piperat, deasupra celui exorbitant, plătit deja pentru crimele agresorului rus, au suscitat opoziție mare. Și au generat respingeri parțial sfioase, parțial nete, chiar și în rândul celor mai loiali dintre aliații săi de dreapta.

În chestiune sunt erori neforțate, comise de Trump și de oamenii săi, nu doar amoralitatea strigătoare la cer demersului de a pune Ucraina să plătească armele pe care le mai primește (și le-a primit) între altele cu minereuri, cu pământuri rare, ucrainene.

Acest demers ar fi putut avea, la rigoare, cel puțin virtutea de a le îndulci o pilulă amară dată la înghițit americanilor sceptici cu privire la ajutorul american oferit unei țări beligerante, situată prea departe de interesele și frontierele vizibile ale Americii ca să înțeleagă mulți, în trista lor prostie, că Ucraina apără și Vestul. Deci NATO. Deci Statele Unite. Și îi aduce Americii bani și putere. Bani prin contractele cu industria americană de război. Și putere prin diminuarea forței alianței antiamericane, create de Rusia cu regimul chinez, cu nord-coreeni și cu iranieni.

Dar în trufia și neghiobia incomensurabilă a celor care au stabilit strategia aberantă a Casei Albe, i se cere Ucrainei net mai mult decât se poate justifica economic, politic și moral.

SUA revendică, în schimbul tuturor ajutoarelor militare din trecut și prezent, 50% din toate veniturile realizate, din resurse naturale, porturi și infrastructură, de țara agresată, călcată în picioare, jefuită și supusă genocidului de către Putin, aflu din editorialul ziarului New York Post. Care nu e o publicație de extremă stânga, sau stânga, ci una liberal-conservatoare. Ar fi chiar mult mai mult decât despăgubirile care au fost impuse de aliați prostește nu unei victime, ci Germaniei agresoare, înfrânte în primul război mondial. Erau reparațiuni colosale, ale căror dimensiuni i-au sărăcit și nemulțumit grav pe nemții interbelici și au hrănit nazismul și apetența pentru revanșa din WW2.

Ce i se cere Ucrainei ar depăși oricum de foarte multe ori cele 175 de miliarde de dolari oferite realiter, de SUA, Ucrainei, din care o mare parte s-au întors în America sub formă de contracte de achiziție de armament.

Dacă acestei revendicări de minereuri la adresa Ucrainei i s-ar mai putea găsi pseudo-justificarea tranzacționistă a unei cereri maximale, emise ca să se obțină în final cât mai mult, complet nejustificate și grotești sunt și în ochii celui mai naiv observator minciunile gogonate, jignind cel mai elementar bunul simț, cu care Trump a revizuit marți seara istoria.

Când noul președinte american s-a dezonorat. Căci Trump a atribuit Ucrainei și președintelui ei o vină inexistentă în declanșarea și perpetuarea unui război iscat complet neprovocat de Rusia lui Putin. Care continuă, de asemenea, integral, din culpa dictatorului rus. Un criminal în masă, fascist, oricât ar încerca narativul lui Trump și al slugilor lui să să-i depisteze culpe imaginare Ucrainei, cea acuzată fals, de Kremlin, de un inventat ”nazism”. Și s-o prezinte mincinos, ca și cum Ucraina ar fi șterpelit bani din buzunarele americane, bani ce-ar trebui, chipurile, recuperați. ”A spune despre Ucraina că a provocat acest război”, e ca și cum ai afirma că americanii s-au atacat singuri sau ”că SUA au atacat Japonia la Pearl Harbour”, cum a reliefat fostul premier britanic, Boris Johnson. Îmi amintesc de tinerica drăguță (devenită între timp scriitoare, în Vest) care-mi explica, spre stupoarea mea, prin 2001 sau 2002, la Köln, că demolarea turnurilor germane ale WCT de la 9/11 ar fi fost nu opera teroriștilor islamiști ai Al Qaidei, ci a ”CIA” și a ”Mossadului”.

Trump nu e un fascist. Dar a răsturna adevărul e o metodă totalitară, fascistă și comunistă. La fel, a revizui istoria, după cum știm de la Hannah Arendt, George Orwell, Eric Hoffer și alții. Cotizând la astfel de metode, Trump își discreditează administrația încă înainte de a fi ajuns cu adevărat în pâinea necesarei sale contra-revoluții anti-woke.

La fel de auto-păgubitor e a susține un fascist cu mâinile pline de sânge, ca Putin. Pe un simpatizant al dictatorului fascist Antonescu care a declarat război Americii, precum Kremlin Georgescu. Sau pe niște proxeneți ca frații Tate.

Oare cum își închipuie președintele SUA că-și poate păstra popularitatea, generată în mare parte prin recul și ricoșeu de tâmpenia și răutatea extremistă, malignă, toate monumentale, împovărând bilanțul fostei administrații de stânga și extremă stânga, dacă Trump îi vexează pe aliații săi conservatori prin demersuri frapant imorale?

Cum crede el că se poate detașa de stupiditatea colosală a retragerii lui Biden din Afganistan, pe care tot Trump o programase, date fiind enormitățile afirmațiilor și măsurilor lui imbecile în războiul ruso-ucrainean?

Nu poate

În ecou la minciunile și aberațiile anti-ucrainene și anti-Zelenski ale lui Trump, care cere delirant alegeri ucrainene pe timp de război și îl acuză aiurea, umplându-se de ridicol, pe liderul din Kiev, Zelenski devine tot mai popular, iar președintele american, dimpotrivă.

China și obiective raționale și iraționale ale lui Trump în politica față de Ucraina și Rusia

Așa cum se manifestă acum, Trump începe să semene cu împăciuitoriștii britanici și francezi care i-au vândut Cehoslovacia, în 1938, lui Hitler. Dar oricât ar acționa de regretabil și cu predictibile urmări potențial funeste pe câmpul de bătaie, în Europa și pe eșichierul geopolitic, administrația lui Trump nu trebuie nici acum insultată isteric, demonizată, blestemată. Trebuie, mai degrabă, analizată sobru și criticată la obiect, pentru că SUA ar mai putea fi, mult timp, garantul securității europene, orice ar susține panicarzii și detractorii antiamericani de dată mai veche sau mai recentă.

Are Trump obiective geopolitice raționale, chiar dacă nu tocmai morale, în apropierea față de Rusia?

Le are. Și se situează dincolo de narcisismul lui Trump, care nu suportă un rival ca Zelenski la poziția de cel mai curajos politician de pe glob și nici să fie criticat de republicanii din Congres pentru că susține un tiran sângeros. Motiv pentru care a simțit nevoia schimbării autojustificative a narativului despre război.

Pe de altă parte, majoritatea politicienilor și experților americani se tem de China comunistă. Beijingul e cotat nu de azi de ieri ca principalul rival, adversar și inamic al Americii. Și nu fără motiv.

Senatorul Tom Cotton, un insider al serviciilor secrete americane, a publicat recent o carte despre ”Cele 7 lucruri pe care nu le poți spune despre China”. E vorba despre furturile și plagiaturile chinezești de produse occidentale, despre ascensiunea militară, nucleară și informațională chineză, despre genocidul comis de comuniști împotriva minorităților lor religioase, despre maniera insidioasă în care s-au infiltrat în cele mai ascunse cotloane ale vieții americane și ale capetelor celor tineri (nu în ultimul rând prin TikTok, Hollywood și baschetul american, dependenți toți de banii chinezești și de bunăvoința lui Xi).

Cotton nu e singurul demnitar american pe drept alarmat de ambițiile expansioniste și de ticăloșia imensă ale lui Xi. Senatorul a înțeles bine ce pierdere colosală ar fi, pentru Vest, dacă, de pildă, China comunistă ar invada cu succes Taiwanul, principalul producător de cipuri din lume, o insulă din care provin 60% din aceste componente vitale pentru aparatura electronică, pentru mărfuri cheie ale economiei apuseană.

E probabil ca unii dintre strategii Casei Albe să fi avut ideea aparent ieftină de a-l desprinde pe Putin de Xi și de a detașa Rusia de China prin intermediul sacrificării Ucrainei, utilizate ca momeală.

Are un astfel de plan vreo șansă?

La cât de disperat e Putin să câștige războiul prin înghițirea Ucrainei, e probabil ca dictatorul de la Kremlin să le dea naivilor de la CIA, de la Pentagon, Departamentul de Stat și de la Casa Albă senzația că le face jocul până se va vedea cu sacii în căruță, la Kiev. Apoi, Dumnezeu cu mila. Alianța sino-ruso-iraniano-nordcoreeană nu e însă conjuncturală, ci strategică și durabilă. Ea vizează crearea unei noi ordini mondiale, din care să fi fost eliminați anglo-americanii. Putin e prea îndatorat față de XI și China și prea detestat în Europa ca să-și mai poată permite trădarea Beijingului și schimbarea de macaz față de un Vest, al cărui inamic mortal fostul șef al KGB este de când se știe.

Pe scurt, dacă-și închipuie că Putin îi va da ce vrea cu adevărat, Trump se înșală și-și face iluzii fatale. Va fi trădat iar americanii vor plăti trădarea scump. Dacă nu pe termen scurt, atunci pe termen mediu și lung.

Nu mai puțin grav eronează izolaționiștii din administrație, în frunte cu Trump însuși, care n-a înțeles nimic din geopolitică, de vreme ce aberează în legătură cu oceanele apărând America de Rusia și China. În lumea globală, oceanele nu mai sunt un zid inexpugnabil.

Iată ce explică perorații aparent scrântite ieșite după discuțiile din Arabia Saudită din gura vorbind fără stăpân a lui Marco Rubio despre ”partneriate geopolitice cu Rusia” și prezumtive șanse economice și de altă natură pasămite ”incredibile”.

Dar America nu e singura care comite greșeli peste greșeli în raporturile cu Rusia

Există, cum relevă Boris Johnson, circa 300 de miliarde de dolari înghețați în Belgia și restul Europei. De ce nu-i dezgheață europenii ca să ajute Ucraina? Blochează dezghețul din ruscism? Ca să le dea o lecție americanilor? De ce pe europeni nu-i ceartă mai nimeni pentru torpilarea șanselor Ucrainei de a-și recupera teritoriile ocupate?

E evident, între altele din discursul rostit de J.D. Vance la München, că administrația Trump încearcă să trezească prin șoc Europa, ca să se activeze în fine după aproape un secol de toxică dependență de ajutorul și scutul militar american.

La fel de vădit e că, după ce au fost asiduu afurisiți, timp de ani de zile ca ”dictatori, naziști, fasciști și rusofili” și lăsați pradă în medii și în justiție unei vânători de vrăjitoare, Trump și unii dintre oamenii lui s-au imunizat. Nu mai reacționează normal în fața invectivelor și acuzelor de nazism, putinism și dictatură. Așa că tind să considere și acuzele similare (oricât ar fi ele, de această dată, de întemeiate) la adresa unor populiști de dreapta din Europa, de la Viktor Orban la Călin Georgescu, drept inventate de aliații europeni de stânga ai potentaților woke de peste ocean.

La fel, nevricalele anti-trumpiste, istericalele, hiperventilările, fandacsia și apoplexia antiamericană sunt cât se poate de contraproductive. Utile sunt ironiile, criticile, titlurile negative de-o șchioapă. La care Trump a rămas sensibil.

Dar, aviz lui Emil Hureeanu. Imbecilitatea antiamericană a oamenilor lui Trump de a-l ajuta pe Georgescu, un vârf de lance al mișcării antisemite și antiamericane, iar nu doar putiniste, din România, e bine să fie scoasă clar în evidență, în toate contactele cu mai-marii Statelor Unite. Poate le vine mintea la cap. Și încep să gândească mai riguros.

Iar dacă nu?

Ca niciodată, românii au datoria de a se uni îndărătul unui lider puternic moral și inteligent, zdrobindu-l pe Kremlin Delirescu și pe falșii ”suveraniști”, cei rusofili și anti-români, la urne, dacă nu există un temei legal solid pentru eliminarea lui din competiția prezidențială.

Pentru români și ucraineni, ca și pentru europeni, acesta este un pariu istoric

E urgent să se elimine din competiția românească dregătorii din sistem sau incompetenți. Sau imorali. Îmi pare imperativ să aibă loc alegeri preliminare. E obligatoriu să se cristalizeze cea mai tare candidatură a dreptei, să se producă sondaje serioase și să se poată alcătui un consens îndărătul unor lideri potențiali cu adevărat puternici, precum Daniel Funeriu sau Ilie Bolojan.

Atât românii, cât și ucrainenii, dar și germanii vor trebui să fie mai uniți decât oricând. Europa are misiunea și datoria să dea dovadă de mai multă reziliență, tenacitate și dârzenie decât în cele mai grele momente ale istoriei ultimilor 100 de ani. În fața adversităților actuale, orice altceva e iresponsabilitate, sminteală și lipsă crasă de patriotism.