Nicușor, alegerile europene și semnul egal: căței și dulăi de stânga-dreapta

Nicușor Dan, pe care mă bucur că l-am susținut în alegeri, întrucât alternativele erau grețoase, e, la bază, matematician. Mă întreb însă dacă mai știe ce înseamnă semnul egal. Și cu cine vrea să fie de la egal la egal.

Cu oligarhia securistă? Cu noul feudalism woke, propriu tinerimii albe, neoprotestante, din protipendada miliardarilor de pe coasta de est a SUA și beizadelele ei din universități precum Harvard, MIT și Yale? Sau cu bucureștenii de rând care n-au leafa enormă a primarului Bucureștilor și nu-și pot permite locuri scumpe de parcare în capitală?

De ce promite încă din prima zi după realegerea sa pedepsirea locuitorilor din centru, devenit un tărâm de bătălie pentru stânga progresistă? Pentru că maniera în care Dan a anunțat prospectiva eliminare a locurilor de parcare gratuite în București m-a îngrijorat. Am trăit prea mult în Occident, ca să nu știu ce înseamnă ce făgăduiește el.

Declinul orașelor euopene

Am văzut gentrificări și prăbușiri de orașe. Am văzut metamorfoza Londrei și transformarea capitalei Angliei în Londonistan, cu ajutorul imigrației, a corectitudinii politice, a oamenilor ”recenți”, recrutați din noii bogătași ridicați de-o generație pe bază de petrodolari și Coran și din protipendada de extremă stânga cu destui bani să-i îngroape pe cetățenii de rând.

Am văzut decăderea, pustiirea și degringolada orașelor germane devastate, în centrul lor, de ideologia ecologismului militant. Care distruge străzi și artere, precum și locuri de parcare, restrânge permanent carosabilul, a proscris în genere automobilele, le impozitează la sânge, le impune mai cu seamă în centrele orașelor taxe de parcare prohibitive și i-a falimentat astfel pe proprietarii de magazine și de întreprinderi meșteșugărești mici și mijlocii.

Acești antreprenori și-au pierdut, rapid, clienții. Fiindcă mulți n-au mai vrut sau n-au mai putut să frecventeze centrele devenite, chipurile, ”raiuri” pietonale. Mulți, fie ei navetiști, femei, vârstnici, oameni afectați de varii dizabilități, care nu vor sau nu pot să renunțe la mașină s-au văzut siliți să abandoneze magazinele sau atelierele și cabinetele din centru. Așa s-au transformat multe urbi occidentale conduse de ”stânga” în iadurile comerțului. Și ale meșteșugului. Iar gentrificarea în deșertificare pe două roți de bicicletă. Sau pe teniși.

Mașina nu e pentru cei mai mulți un obiect de lux

Nu oricine vrea sau ar fi vrut să se rezume la a comanda mărfuri de strictă necesitate la telefon sau pe internet. Dar tot mai mulți se văd obligați. Ca să nu li se ia mașinile pe sus. Ori ca să nu investească averi în cumpărături net mai scumpe decât merită, dacă sunt transportate cu mașina.

Mai grav, nu orice mamă poate veni pe bicicletă să-și facă în piețele din centru cumpărăturile cu copiii alături, sau, mai ales, să-i ducă la școli, grădinițe, balet, meditații de mate și lecții de limbi străine legați în scoica din mașina lor mică.

Nu orice mamă are banii necesari să-i dea pe taxi. Sau pe parcări prohibitive. Să plătească, altfel spus, pentru ideea unora că mașina e câh, pentru că emite bioxid de carbon și n-ar mai avea voie s-o folosească, idee fixă, vehiculată de unii care se dau savanți, dar prea rar, sau niciodată, jos, de la volan.

Or, nu orice femeie singură are centura neagră la karate și arme în poșetă ca să-și poată permite să iasă și să circule seara, sau eventual noaptea, pe jos, ori pe două roți, în zone în care ar putea fi atacată de hoți și violatori. Sau agresată de teroriști.

Urbanism adecvat libertății

A fost, după război, o vreme, când urbaniștii mai prețuiau mobilitatea individuală și orașele adaptate circulației automobiliste. Tempi passati. Azi ne se impun cu de-a sila orașele de 15 minute. Se afirmă că ele ne trebuie ca să ajungem mai repede pe jos, la frizerul, măcelarul, croitorul și dentistul de lângă casă.

Ideea nu ar fi, în sine, rea. Dacă nu ni s-ar prescrie ca și cum ar fi ”fără alternativă”. Caz în care asemenea orașe sunt numai bune ca să fim mai lesne controlați de guvernanți.

Extrema stângă ecologistă n-are ce face, desigur, cu libertatea individuală a celor mulți. Care stă și cade odată cu mobilitatea. Nu agreează libertatea de a opta pentru a cumpăra în orașul propriu, sau în cel vecin.

Avioanele și elicopterele personale, iahturile, automobilele și vacanțele de lux, Tesla 3, Maybachurile, Rollsurile, garajele cu Bugatti, Maserati și Lamborghini în ele? Sunt rezervate șeicilor și corifeilor lumii woke, profeților revoluției maoiste și ai sfârșitului lumii de la Greta la Al Gore, de la Richard Attenborough la Klaus Schwab, de la George Soros la fiul, ori de la Anne Hathaway la Mark Ruffalo. Pentru plebe și prostime rămân mersul perpedes și pe trotinetă, precum și economisitul de bioxid de carbon prin renunțatul la călătorii și copii.

Așa ori altfel s-au prăbușit și orașele americane sau europene conduse de primari woke. Care detestă nu doar automobilele, ci și legea, proprietatea particulară, familiile tradiționale și făcutul de copii.

Chicago, o bijuterie arhitectonică pe vremuri, a ajuns o capitală a crimelor și furtului, ca și a imigrației, cazate în secții de poliție și în bordeie improvizate la marginea ghetoului.

Frisco, minunatul oraș al mișcării hippy, s-a prefăcut în spațiul toxicomanilor și al defecărilor publice, dând pe din afară de fluvii de excremente, cum nota Washington Times.

Iar la New York, polițiștii, zicea același comentator, au fost transformați în muncitori sociali, imigranții fără acte ocupă în voie locuințele new-yorkezilor plecați în concediu, din care nu prea mai pot fi dați afară, iar rata criminalității a luat liftul spre acoperișul zgârie-norilor.

Stânga extremă alcătuind parte din elita politică europeană sub controlul căreia se află aceste orașe e compusă, în mare parte, din miliardari și multimilionari albi. Puțin le pasă de muncitori, de oamenii de rând, de drepturile femeilor. Detestă libertatea individuală, care depinde în lumea modernă și de automobil și a cărei apărare îi determină pe mulți să aleagă partide conservatoare și de dreapta, cum au făcut la aceste alegeri europene, soldate cu un uriaș vot de blam pentru New Geen Deal, ecologism militant și pentru revoluționarii woke.

Adevăratul profil al celor ce ne evacuează mașina din oraș

Pe drapelul turbo-progresist scrie ”diversitate, egalitarism (zisă echitate) și incluziune”. Sub el se propagă și se afișează ”virtuți” și se păzesc cu zel totalitar coduri de limbaj, ”moralitatea” publică și orașele fără mașini.

Egalitatea reală, cea de șanse? A se slăbi. Meritocrație? Nu mai încape în incluziune. A se exclude, deci. Dulăii woke ”vor”, desigur, ”egalitate”. Dar nu pentru ”căței”. Și deci nici pentru bucureșteanul de rând.

Pentru că stânga, pe vremuri clasică, a încetat să fie clasică. Nu mai investește în compasiune și empatia pentru săraci și muncitori. A devenit extrema dreaptă a bogătașilor care vor să rămână veșnic la putere înșelând, cu lozinci progresiste, vigilența cetățenilor. Și smintindu-i cu rasismul pe dos al politicilor neo-identitare amintind de ale naziștilor, nu doar de Gramsci și de școala de la Fankfurt.

Nicușor: prezidențiabil?

E incredibil cât de lesne sunt în stare ideologii noului fascism de stânga să intoxice și intelecte redutabile și să îndoctrineze minți tinere. Inclusiv logice, de matematicieni.   

Mă întreb de partea cui e Nicușor Dan? A bucureștenilor de rând? A unei capitale cu viitor și o economie funcțională? Sau a protipendadei doctrinare, miliardare, care practică într-o veselie anulările de oameni și cenzura zise cancel culture, în timp ce-și ascunde fascismul îndărătul acuzei de ”fascism”? E de partea cetățeanului sau a oligarhului securist și a beizadelei aferente, care se adecvează tuturor modelor, au bani cu nemiluita și ard de nerăbdare să-și afișeze statutul de bogătași prin mașina de superlux parcată unde alții nu sunt în stare și nu-și permit s-o lase ?

S-a spus că Nicușor e prezidențiabil. Tot ce se poate. Dar, din unghiul meu, nu-l pot susține decât dacă e democrat și înțelege de ce au votat vest-europenii dezabuzați cum au votat la alegerile de la 9 iunie, care l-au confirmat pe el în funcția de primar.

E prezidențiabil, de acord. Dar numai dacă nu aderă la ideologii de felul celei promovate de extrema stângă fascistă, ecologistă, neo-marxistă. Sau la a celei de extremă dreapta, legionare. Sau de oricare alt fel. Numai dacă prețuiește realmente libertatea. Care e mereu individuală. Și dreptul la proprietate. Care e sacrosanct. Dacă refuză deci orice nou colectivism. Și orice modă progresistă. Și dacă demonstrează că-i are la inimă și pe automobiliști, pe femei, pe părinți, pe cei cu dizabilități, iar centrul orașului nu devine un turn de fildeș accesibil doar celor ce-și permit. Dacă, pe scurt, înțelege bine, ca om politic, nu doar ca matematician, valoarea semnului egal.