Susținerea lui Călin Georgescu? Te dezonorează, mister Musk. Dar și Europa pierde

Ce mai poate face, acum, marginalizata Europă atât pentru ea, cât și pentru Ucraina?

Ne place faptul că biata Ucraină pare a fi victima unei imorale înțelegeri americano-ruse?

Deloc.

Ne place faptul că Musk se hazardează să susțină partide în cel mai bun caz dubioase, dar și un delirant Călin Georgescu securisto-legionaroid? Că administrația Trump, care a făcut o sumă de lucruri bune, strică imaginea faptelor ei prin stupide declarații bonapartiste ale președintelui, intervenții în justiție pentru proxeneți ca frații Tate, ori aprecierea unilaterală a poziției unui dictator genocidar, scos din izolare și adus la masa negocierilor lumii civilizate?

Nici atât.

Dar ce putem face realiter? Ce? Să-i înjurăm pe Trump și pe Musk cu spume la gură? Să ne dăm cu capul de pereți? Să ne bazăm pe Europa?

Europa? Forțe militare?

Ce glumă sinistră. Conduși de laburiști, transformați între timp în extremiști de stânga, britanicii, singurii din Europa cu o oștire cândva, în ultimul secol, redutabilă, au promis să garanteze securitatea Ucrainei. Și să disloce trupe la linia de contact, deși ”nu sunt azi nici măcar în stare să trimită o brigadă în Estonia, întrucât forțele lor armate au ajuns într-o stare chiar mai dezastruoasă decât cea foarte jalnică a armatei germane”, după cum reliefa marți, la postul de radio național german, istoricul militar Sönke Neitzel, un expert autentic.

Ce e de făcut, după ce liderii Europei, cu Merkel în frunte, au stat timp de aproape 10 ani cu mâinile în sân, bazându-se pe acordurile Minsk I și II și pe bunăvoința și gazele lui Putin, politica lor iresponsabilă fiind preluată și agravată de Olaf Scholz, care s-a făcut de râs antologic și la reuniunea de ieri, de la Paris. Unde, în ceasul al 12-lea, în plină criză a rupturii transatlantice, acest ins grotesc, care-i refuzase Ucrainei până la sfârșit rachetele Taurus stăruitor solicitate, a declarat că ar fi ”prematur” să discutăm expedierea de trupe occidentale în Ucraina!

A, da? Prematur? Auziți, auziți! După 3 ani la cârma unei Germanii contemporane, în tot acest răstimp, cu invazia rusă, să fie oare încă ”prematur”!?! Dar oare când, geniale Olaf, crezi tu în sinea ta că va fi ”matur” să discutăm?

Când Putin te va răsplăti cu un ordin și cu vreo funcție grasă ca pe predecesorul tău, tot social-democrat, la cârma bietei Germanii rusofile, Gerhard Schröder? După cei vei da socoteală, la urne, pentru lașitatea și imbecilitatea politicii tale nu mai puțin rusofile, decât a aliatului tău, Biden? Care, în ciuda ajutorului său considerabil, a lăsat și determinat Ucraina să piardă războiul, deși, în primăvara anului 2023, armata lui Zelenski avea o șansă reală să-l câștige, dacă i se dădeau armele necesare în cantitate suficientă și i se și dădea voie să le folosească în Rusia?

Sau credem că, după ce ne-am amuzat să dăm lecții Americii și, disperați mai nou, ne dăm puțin cu capul de pereți, insultând noua conducere americană ca la ușa cortului, istoria se va rescrie miraculos și vom scăpa de propriile noastre complexe și culpe românești și europene pentru dezastrul Ucrainei? Pentru apariția și ascensiunea unui Kremlin Delirescu? Sau pentru demonizarea obsesivă, ca ”naziști”, a lui Trump și Musk până ce, precum sătenii care au încetat să-l creadă pe Petrică strigând că vine lupul, au fost convinși că mințim în continuare, iar lupii noștri, niște fasciști în fapt autentici, sunt la fel părelnici ca hitlerismul lor?

Asta am făcut. Din prea plinul nostru progresist. Din superioritatea noastră ”antirasistă”. Și uite lecția istoriei, uite ce scriam și publicam acum exact trei ani, cu 5 zile înainte ca Vladimir Putin să profite de poltroneria noastră și a Americii lui Biden, ca să declanșeze războiul, invazia și genocidul din Ucraina:

Vestul, Putin și cine îi va veni de hac (18.02.2022)

Sub ochii planetei sfidate, agresorii dirijați de la Moscova și-au înmulțit provocările la adresa Ucrainei și a lumii libere. Atacurile separatiștilor ruși din Donbass au sporit și s-au intensificat considerabil, mercenarii sponsorizați, înarmați și conduși de oamenii Kremlinului au lansat, cu arme grele, zeci de tiruri de artilerie și atacuri încălcând flagrant armistițiul, inclusiv asupra unor obiective civile, căci puțin le pasă de viața oamenilor și de siguranța populației civile.

Pe cine să mire că separatiștii dau vina pentru încălcări pe bieții ucraineni, care se abțin și de la cea mai măruntă provocare, ca să nu dea prilej și pretexte sângerosului urs să atace aparent justificat.

În așteptarea invaziei, serviciile secrete occidentale enumeră asiduu șiretlicurile și invențiile unor imaginare agresiuni ale trupelor Kievului, de care s-ar putea folosi dictatorul, spre a livra lumii un casus belli cât mai sângeros și, ca atare persuasiv, înaintea noii cotropiri rusești a teritoriului ucrainean. Va fi o groapă comună? Vreo școală demolată? Vreun spital plin de bolnavi distrus?

Putin are experiență. Așa pare să fi demarat și războiul anti-cecen cu care polițistul politic de la Dresda și-a inaugurat glorios și criminal cariera de lider rus.

Pretextul bombelor teroriste asupra blocurilor rusești aruncate în aer în 1999, în urma cărora s-a declanșat al doilea război cecen, nu s-a dovedit nici el convingător. Alexander Litvinenko a plătit cu viața demontarea mitului terorist cecen.

A deconstruit minciuna kaghebistă într-o carte de jurnalism investigativ scrisă de el, un fost agent secret rus, în cooperare cu istoricul ruso-american Iuri Felștinski, sub titlul ”Eră glaciară la Kremlin”. Litvinenko a fost arestat de FSB și s-a refugiat ulterior la Londra, unde regimul Putin pare să-l fi asasinat cu Poloniu.

Cartea sa relevă că serviciile secrete ruse au pus la cale complotul soldat la Moscova și în alte orașe ale federației ruse cu demolarea de blocuri și moartea a aproape patru sute de oameni.

Mai nou, în pină criză ucraineană, Rusia n-a avut altă treabă decât să anunțe proxime manevre militare nucleare – brrrr -.

SUA și Marea Britanie continuă să dea publicității date secrete cu privire la intențiile militare ale Rusiei. Care, potrivit Foreign Policy, ar fi întocmit ”liste negre” cu figuri cheie și personalități politice și civice (care nu convin regimului Putin), de asasinat după invazie.

Regimul moscovit și-a sporit și efectivele de la granițele ucrainene. Ar putea să fie între 170 și 190 de mii de militari.

Dar Moscova a renunțat, totodată, să-l mai trimită pe nelipsitul Lavrov la Conferința de Securitate de la München, la care nu e clar ce-ar mai fi de discutat și de care șeful ”diplomației” lui Putin se lipise ca timbrul de scrisoare.

Semnalul zăngănitorilor de arme de la Kremlin se traduce așa: Suntem un pachet de mușchi. De câtă forță și putere bărbătească uriașă zace în noi, abia dacă ne mai putem urni din loc. Vă dăm oricând un cap în gură și ne ușurăm cu boltă pe voi și pe discuțiile voastre inutile de vorbăreți efeminați. Aici, ultima noapte de dragoste a trecut de mult. Acum e prima de război.

În mod normal, o atare trufie n-ar fi decât vrednică de milă. Rusia n-ar avea cum câștiga. E o țară cu elite semețe, dar cu o economie înapoiată și o populație terorizată și tiranizată. Navalnîi – sufletul Rusiei de a azi e după gratii; oamenii ei cei mai buni se trezesc defenestrați, ori otrăviți cu Poloniu și Noviciok; ziariștii ei sunt îngroziți și amuțiți: în rest, cătușe, cămăși de forță și gratii; unde nu domnește mafia și luxul nebun se lăfăie sărăcia; unde nu curge vodca și nu ești expediat, dacă-ți deschizi gura, în lagăre de muncă, vai de capul oamenilor de rând: iată imaginea imperiului condus de un fost kaghebist viclean, dar primitiv, agresiv, belicos.

Un astfel de adversar numai redutabil nu pare, oricâte tancuri ar trimite la înaintare. Dar de cealaltă parte, dincoace de eroica Ucraină, domnește inadecvarea unor lideri nu atât nerozi și lași, cât smintiți de anii de supușenie în fața ideologilor corectitudinii politice, care s-au înstăpînit cu funeste consecințe asupra creierului lumii occidentale. Iată de fapt marea problemă nu doar a vestului și elitelor sale, ci a libertății în genere. A statelor NATO. Și a speranțelor libertății pe glob.

Acești activiști și politruci cu pretenții de savanți și apărători ai unor minorități pe care de fapt le împilează au dezbinat vestul profund. Au prostit și năucit lumea liberă cu victimocrația teoriei lor postmoderne, imorale-hipermorale, progresist-deconstructiviste și neomarxiste într-atât, încât și-a pierdut la nivelul elitelor academice, iar mai nou politice, nu doar mare parte din capacitatea de a învăța și de a-și corecta erorile.

Odată ce studenții lor au ajuns, în anumite țări, la putere, această lume și-a rătăcit, la pachet, o parte din putința de a fi ceea ce a fost și trebuie să fie. În speță liberă. Or, libertatea e motorul democrațiilor și o valoare esențială a civilizației iudeo-creștine.

Acum vestul e un vast spațiu al cenzurii, al interdicțiilor de gândire și de vorbire, al măsurilor represive, al unor prese parțial aliniate și nivelate, al supravegherii și decerebrării prin Big Tech și rețele de socializare, al oamenilor ”de bine”, constructori ai totalitarismului soft.

Mai are, ce-i drept, niște insule de libertate. Iar libertatea rămâne esența tainei puterii occidentale. Dar vor ajunge insulele rezistente ca să facă față asaltului tiraniilor?

Nu știu. Încep să fiu îngrijorat. Da, NATO mai există. Dar parcă pe Dumnezeu m-aș bizui mai mult.”

Exorcizarea răului prezent (18.02.2025)

Până nu ne asumăm ce-am făcut, nu ne căim, nu ne hotărâm să schimbăm ce e de schimbat, degeaba ne stropșim la administrația Trump. Care are pe moment în mână toate atuurile, (și le risipește iresponsabil în daruri unilaterale făcute Rusiei) în timp ce noi dăm din buze. Și deschidem iarăși gura mare, bolborisind în delirul febrei, fără să spunem ce trebuie. Anume, că, atenție mare America, nimeni n-a câștigat vreodată vreun pariu al istoriei, susținând, pe lângă o bună contra-revoluție anti-maoistă, și răul malefic: iacobini, fasciști, comuniști. Sau legionari și securiști. Și putiniști.

Vance a cerut Europei să se deștepte. Pe drept. Bătrânul Continent era scufundat în somn și, parțial, în propria scârnă. După ce se primenește și-și face lecțiile, în așteptarea rezultatelor potențial catastrofale ale negocierilor ruso-anericane de la Riad, va putea suna și Europa deșteptarea lui Musk și a trumpiștilor putinofili ai Americii.

Li se va explica faptul că, după cum a dovedit istoria, America nu va redeveni niciodată ”măreață”, dacă-și lasă de izbeliște aliații, fie ei și cei ucraineni, de soarta cărora lui Trump și alor lui nu le pasă decât ca sursă de minereuri rare, menite să plătească pentru un ajutor prea îndelung acordat pe gratis. Spre necazul multor americani.

Cum nu le pasă nici de europeni, pe care, după nefăcutele de un secol ale Bătrânului Continent, care a insistat, ca o cocotă, să se lase apărat și întreținut de Statele Unite, pe drept îi disprețuiesc.

Or, nici măcar SUA nu sunt în stare să facă față, singure, alianței sino-ruso-iraniano-nordcoreene, oricâte iluzii își face acum noua administrație, întinzând covorul roșu unor criminali în masă. Unii care nu vor în ruptul capului să îngroape, durabil, securea războiului lor cu Vestul (nu doar cu Ucraina și Israelul). Și care acum se simt pe cai mari.

Ce mai poate face acum Europa?

După ce se căiește și renunță la ideologii de extremă stânga?

Un program urgent începe cu: să înceteze să-i înjure pe Trump și pe alegătorii americani. Dar să-i critice dur când sunt de criticat.

Apoi: să dea jos din fotolii neaveniți ca Scholz. Să aleagă la putere inși destonici, precum Merz și Bolojan.

Să-și relanseze economiile la adăpost de delir ecologist. Să pună imigrația ilegală sub control. Să se apuce de fabricat arme, în mare grabă și nu puține. Să reintroducă serviciul militar obligatoriu. Să asculte de sfaturi bune. Să activeze, pe lângă meritocrația sufocată de birocrație, scutul nuclear franco-britanic. Să-și ofere urgent un scut anti-rachetă israelian. Să investească masiv în apărarea Ucrainei. Să ajute Ucraina la nevoie și cu trupe. Să nu accepte vânzarea Ucrainei la masa verde sau pe front.

Să se ridice din genunchi și să lupte pentru valorile occidentale. Cele reale, iudeo-creștine, nu cele părelnice, woke.