Din nou despre Vance, democrație și inadecvări mutuale

Pentru că văd prieteni, conservatori și liberali decenți, preluând inconștient și iresponsabil interpretările propagandei de stânga privind discursul istoric rostit de J.D. Vance la Conferința de Securitate bavareză, pentru a răspândi apoi informații false și panică legate de om și de vorbele lui, am să analizez câteva chestiuni esențiale legate de această alocuțiune. Și unele reacții tipice ale comentariatului european și american la el.

Ce n-a comis Vance

Să începem prin ceea ce Vance n-a făcut (spre deosebire de Musk). Nu s-a amestecat direct în campania electorală germană și n-a articulat numele partidului populist de dreapta, parțial putinist și extremist, care este AFD, cum i-a reproșat cancelarul. Nici pentru Călin Georgescu n-a făcut, din fericire, propagandă.

Apoi, nu și-a exersat talentul diplomatic. În genere, le-a spus gazdelor sale, de la obraz, chiar abraziv, chestiuni pe care le-am articulat repetat și eu, un critic constant al populiștilor de dreapta. Și anume, că a apărut în Vest ceea ce se poate califica drept un amplu clivaj axiologic. Această prăpastie, brusc vizibilă în relațiile transatlantice, pune Occidentul în pericol, iar potrivit lui Vance, ar fi, ceea ce nu mi se pare corect, ”mai primejdios” decât riscul reprezentat de Rusia. Sau decât amenințarea chineză. Căci e vorba de un pericol intern.

Mă tem că, în acest punct, vicepreședintele SUA se înșală.

În schimb, Vance are perfectă dreptate să constate că elitele politice de stânga, germane și vest-europene (ca și cele americane) se tem de propriile popoare. Pentru că altfel nu le-ar cenzura în numele apărării de fake news. Sau în numele protejării democrației. Ai cărei piloni sunt tocmai alegerile libere și libertatea exprimării și de opinie.

Or, acele conduceri care se tem de votanții lor n-au, potrivit lui Vance, ce aștepta, în materie de ajutor, de la America. ”Și nici liderii SUA, Trump și Vance, aleși de poporul american, nu se așteaptă la vreun ajutor din partea voastră”.  

Această declarație e enormă. Adresată direct dregătorilor germani și europeni, e lipsită de învelișul diplomatic obișnuit și e de o franchețe șocantă. Dar și memorabilă.

Ar fi formulat-o și demnitari mai experimentați decât tânărul, spontanul, nepregătitul și poate prea subit și proaspăt ridicatul Vance? Ori unii trecuți prin școala europeană a diplomației cu mănuși fine, de mătase, potrivite baletului și valsului în sala Operei din Viena?

Probabil că nu. Dar America e altfel. Și care sunt, oare, marile realizări europene în domeniul democrației, în afara deschiderii largi a porților imigrației islamiste, a anulării alegerilor românești și a cenzurării, prin Digital Act, a rețelelor sociale, cot la cot cu FBI, în epoca Biden, cenzură care m-a afectat și personal?

Trebuiau vexați liderii europeni, care mai visează, încă, după ani de autoamăgire, că s-ar mai găsi la timona unor veritabile democrații liberale? Și o pretind, deși cunosc adevărul? Deși știu că în Anglia și Scoția sunt arestați indivizi care se roagă în tăcere, pe stradă, pentru că sunt creștini și consideră avortul o chestie rea?

Poate că nu.

Ce nu face Europa

Pentru că nici dușul rece al cuvintelor vicepreședintelui american, a cărui echipă a învins obstacole formidabile în massmedia, în rețelele de socializare, în școlile și universitățile de elită și în autoritățile și serviciile secrete americane pentru ca să câștige alegerile, nu pare să-i fi trezit pe mai-mari în UE. Scufundată până la creștet în cultura victimizării, elitele europene n-au reacționat bărbătește la un discurs frontal, franc și bărbătesc.

Ci se victimizează plenar. Și afirmă, între altele, că America ar fi ”părăsit consensul axiologic” occidental. Că Trump ar fi ”un dictator în devenire”. Că ”Europa e marginalizată”.

Păi cum să nu fie marginalizată, dacă reacționează cu smiorcăieli, insulte și invective la argumente, fie ele și libertare? Cum să fie Trump un dictator, dacă jură pe alegeri libere și pe libertatea de exprimare? Ar fi primul, din istorie.

Nefăcute americane

Înseamnă toate acestea că administrația de la Washington nu adoptă și măsuri problematice, sau chiar criticabile și condamnabile, cum e cea a ministerului justiției, care a cerut procuraturii din New York să pună capăt urmării penale a primarului democrat Adams, cel bănuit de corupție, care ar putea ajuta guvernul în chestiunea imigranților ilegali?

Sau că poziția politică externă a administrației Trump ar fi, în chestiunea Rusiei, justă?

Defel. Și am explicat în repetate rânduri, de ce. Între altele, scriind că între inadecvările altor actori politici, se găsesc și iluziile nutrite de președintele Statelor Unite.

Căci Trump pare a se amăgi chiar ”mai mult…decât alții, mai întâi cu privire la psihologia lui Putin. Apoi la efectele concesiilor majore făcute din capul locului, de către SUA, Rusiei, prin aprecierea poziției internaționale a Moscovei. În al treilea rând, Trump se amăgește cu privire la capacitatea superputerii de a dicta soluții rapide în Gaza și în războiul ruso-ucrainean, fără să țină seama de voința multor arabi și antisemiți pe de o parte, ucraineni și europeni, pe de alta. Și el ignoră sau se minte în privința urmărilor pulverizării dreptului internațional asupra statutului superputerii în lume”, în cazul în care Rusia rămâne victorioasă, pentru că-și păstrat teritoriile cucerite.

Quod licet Iovi, non licet bovi 

Dar Trump și Vance își pot permite ceea ce alții n-au dreptul. Fără ajutorul american, Ucraina e pierdută. Zelenski o știe și a spus-o. 80% din armele ucrainene de pe câmpurile de bătaie provin nu de la europeni. Care sunt cu gura mare și ajutorul mic. Ci din SUA, care au înghițit 80 de ani de la europeni și mai nou dau semne să se fi săturat.

Iar dispoziția refractară a Americii nu se schimbă doar pentru că unii inși îi declară liderii liber aleși ”dictatori” și ”scelerați”, pentru că refuză să mai fie preșul elitelor europene de stânga sau extremă stânga. Și pentru că uită că, de trei ani, conducerile de la Washington, Berlin și Paris au lăsat Ucraina să piardă războiul, refuzându-i mai toate categoriile de arme importante, ori dreptul de a le folosi în Rusia. Iar Europa și-a recuzat sieși înarmarea!

Ca și cum n-ar fi văzut ce face Putin cu invazia și războiul său de agresiune genocidar, această elită de stânga a repudiat nu doar orice presupusă, în fapt inexistentă ”escaladare”, ci, vai, însăși ideea debarcării dictatorului rus, singura soluție condiționând o pace altfel de neimaginat!

Și acum i se reproșează lui Vance discursul, de parcă alocuțiunea lui ar echivala cu tancurile invaziei ruse și ar constitui o nouă ”schimbare epocală”? Parcă Merkel a fost prima, iar Scholz ultimul care, cu Biden împreună, au refuzat aderarea Ucrainei la NATO? Și acum ne supărăm că nu o vrea nici Trump?

Ce-ar fi dacă americanii chiar își retrag umbrela militară și nucleară din Europa? Să se fi gândit oare la asta președintele Germaniei, Steinmeier, un bun prieten al Iranului, care i-a felicitat din inimă pe ayatolahi la aniversarea a 40 de ani de la debutul revoluției islamiste, iar în deschiderea Conferinței de la München i-a reproșat Americii, culmea ”cruzime”, vexându-l pe Vance? Pe liderul german încă nu l-a criticat nimeni.

Am auzit și amici români scuipând fiere în crize de nervi, în timp ce blestemau de zor conducerea democratic aleasă a SUA. Să fi uitat, de nervi, Deveselu? Te-ai gândit la asta, băiete, înainte de a-i înjura apoplectic pe americani ca la ușa cortului? Chiar vrei să te prefaci în ghiocel în fața Rusiei? Și să trădezi și restul Europei, care n-o vrea?

Realizezi că ostilitatea demonizatoare la adresa SUA ar putea determina administrația Trump, cum prevăd oficiali europeni reluați în Financial Times, ”să-și retragă trupele din țările băltice și poate și mai de la vest, lăsând UE vulnerabilă în fața unei armate ruse, despre care guvernele statelor NATO avertizează că se pregătește pentru un conflict mai amplu, depășind Ucraina?”

Cine depinde de cine, măi copil retardat, cu creierul varză? America de Europa? Sau invers? Și cum s-au comportat oare ceilalți lideri europeni? În niciun fel. Căci Macron, Starmer, Tusk și Sanchez au chiulit fără jenă de la Conferință! Ce motiv să aibă ei să se întâlnească oare cu niște perimați ca Vance, Rubio et comp?

Liderul NATO, Rutte, a trebuit să le bată obrazul de la distanță, cerându-le europenilor să mai și facă uneori câte ceva concret pentru apărarea Continentului! Și n-a explicat Vance adecvat că Europa știe de cine trebuie să se apere (în speță de Rusia și China) dar pare să n-aibă habar ce valori anume să apere în Europa, dacă democrația i se duce de râpă?

Corijențe europene

Cum și creștinismul pare să i se fi dus. Ori apărarea în fața teroriștilor islamiști radicalizați în serie, în Europa. Care au fost lăsați să intre în masă în Germania și Austria, dar pe care serviciile secrete europene au omis să-i repereze și să-i scoată din circulație, înainte de a isca băi de sânge la Solingen, Magdeburg, Aschaffenburg, la München, în ajunul cuvântării lui Vance, ca și în austriacul Villach.

N-au fost oare reglementările europene cele care le-au permis să intre în Germania? De unde acum obida liderilor europeni care se văd în fața mormanului de ruine ale politicii lor?

Cireașa de pe tort a pus-o însă o descreierată de stânga funcționând ca jurnalistă la CBS. Femeia i-a reproșat lui Vance presupusa ”militarizare a libertății de exprimare”,  susținând aberația de balamuc potrivit căreia Holocaustul ar fi fost provocat de ”libertatea de exprimare”. Motiv pentru care, după cum a sugerat Margaret Brennan, Vance ar fi trebuit să fie mai sensibil în țara Holocaustului, Germania.

Secretarul Departamentului de Stat, Rubio, a respins ferm nebunia jurnalistei, explicându-i calm că genocidul săvârșit de naziști n-a fost opera libertății de exprimare, ci ”a unui regim dictatorial antisemit, genocidar, care-i ura pe evrei și pe membrii minorităților”. Și care suprimase cu 7, 8 ani înainte de declanșarea genocidului anti-evreiesc orice urmă de libertate de exprimare în Germania. Rubio a pus și degetul pe rana reacțiilor stârnite de alocuțiunea lui Vance. De ce să se supere oare ”aliații Americii, în fapt chiar oricine, de libertatea exprimării și de articularea unei păreri? E liber fiecare să fie iritat din această pricină, dar iritarea lui îi dă în fapt cumva dreptate (lui Vance)”, a remarcat, logic, Rubio.

Dregătorilor leftiști din Europa această logică le scapă. Vance s-ar fi apropiat de ”fasciști”, supralicitează unii. Am căutat îndelung în istorie, dar n-am găsit urmă de fascism care să binecuvânteze sistematic libertatea de opinie. Și libertatea de a o exprima. Unde se ascunde, prin urmare, totalitarismul? În teama de votanți și de opinia lor? Chiar suntem siliți, cum ni se sugerează, să distrugem democrația pentru a o salva? Și nu e un delir ca Europa să se creadă în situația de a da SUA lecții de democrație?