Kremlin Georgescu, Vance și o ședință sado-maso cu americanii

Președintele Ucrainei, Zelenski, a zis-o bine. El a reacționat la cuvântarea vicepreședintelui american J. D. Vance, rostită la Conferința de Securitate de la München. Fără s-o critice direct, el a arătat că înțelege că a acționat ca un duș rece. Zelenski a cerut să se perpetueze alianța transatlantică. ”Relația dintre SUA și Europa e foarte importantă”, a spus el, textual, ”ruptura dintre America și Europa fiind, potrivit lui, un prilej de bucurie doar pentru Putin, Coreea de Nord și alții ca ei”.

Ei, și? Multora poți să le fluturi și-un tramvai. Ce dacă o spune Zelenski?

Ei nu le pot ierta americanilor că au scos la iveală mizeria incomensurabilă a unei Europe, fără a cărei lașitate, demnă pereche a regimurilor Obama și Biden, războiul din Ucraina n-ar fi pornit. Nu le-o pot ierta și pace bună. Din colțul de periferie ocupat de complexații europeni, americanii și, mai ales, noii sosiți, Trump și ai lui, trebuie vituperați și demonizați până ne intră în cap că ei, care vor pacea compromisă de împăciuitoriștii europeni și de predecesorii săi de la Casa Albă, sunt adevăratele oi negre ale civilizației. Iar noi, se înțelege, dacă-i criticăm dur, suntem presupușii ei ”salvatori”. Iar dacă nu facem în acest proces tantrumuri, crize de isterie și spume la gură, vai de noi.

Dacă Trump care n-a omorât pe nimeni e un ”scelerat”, cum afirma o duduie ușor apucată, deși de bine de rău președintele american vrea neapărat să facă pace, oare ce termen vom folosi ca să-l descriem pe agresorul Putin, declanșatorul măcelului din Ucraina? Dar pe Hitler? Dar pe Lenin/Stalin/Mao, cu 100 de milioane de morți la activ? Ei tot scelerați se numesc?

E curios cât de rapid se lasă duși unii cu pluta verdictelor dezaxate, care nu rezistă nici măcar unei superficiale examinări istorice. Dar asta e vanitatea unora în epoca post-adevăr. În care mulți, inclusiv filosofi, inclusiv profesori universitari cu niște cărți publicate, nu-și pot înfrâna ura și cad pradă ispitei de a repune la încercare ideea lui Goebbels. Potrivit căruia ajunge să-ți repeți aiurelile de multe ori, că minciunile și minciunelele tale vor deveni cu vremea, chipurile, ”adevăr”.

Greșeli americane reale

Înseamnă toate acestea că Trump și Vance s-au orientat just în primii lor pași de lideri la Casa Albă în politica externă și în raporturile lor cu Europa, Ucraina și Rusia?

Defel.

Am criticat radicalismul unora din abordările lor de natură să vexeze aliați. Am evidențiat capcana izolaționismului unora dintre sfetnicii președintelui SUA. Am condamnat faptul că, neavând rafinamentul necesar, dregătorii americani nu dau semne să înțeleagă pe de-a-ntregul dimensiunile conflictului ruso-ucrainean și global, și abisurile personalității unui criminal mafiot și mesianic, precum Vladimir Putin. Și că nu par să priceapă nici faptul că nu concesiile unilaterale față de un dictator care nu pace vrea, ci răsturnarea ordinii mondiale și îngenuncherea democrațiilor occidentale, sunt drumul apt să ducă la succes. În fine, am deplâns haosul declarațiilor contradictorii, ale unor oficiali americani, articulate, retrase și rearticulate dezordonat.

Dar în fața complexelor de superioritate ale unora dintre europenii cu aere de mari boieri omniscienți, dicționarul nu conține pur și simplu destule invective la adresa lui Trump.

Ne trebuie și nouă faliții noștri

Chiar dacă, îngrețoșați de mișcarea woke, o doctrină europeană exportată în SUA, unii eurocentriști din rândul boierimii românești n-au aderat mult timp cu toată inima la religia anti-Trump, vexarea Europei i-a prefăcut subit în neofiți zeloși ai credinței. Să ferească Cerul să nu participi cu fanatism la serviciile divine ale noului fundamentalism, că ești instantaneu ignorat, boscorodit cu obidă, insultat de mama focului. Cum îndrăznești?

Nu ți-e rușine? Îi dai apă la moară lui Kremlin Georgescu!

Pe care, eu unul, nici un dregător american nu știu să-l fi susținut. În discursul său istoric, Vance a invocat comunitatea de valori occidentală, prezența Europei în echipa Americii, dar și despărțirea ei axiologică de valori fundamentale ale societății libere, cum reiese din anularea alegerilor românești și suprimarea libertății exprimării și opiniei în numele combaterii urii. Ca și cum libertatea exprimării și opinie n-ar exista tocmai ca să protejeze ceea ce inchiziției și regimurilor totalitare le par a fi rostiri ale ”urii” și păreri ”dezinformatoare”?.

Și cum se poate să critice oricine CCR? Nu e Curtea Constituțională a României sfânta sfintelor? Ej nebun? Nu e ea intangibilă în veci pururi, precum chivotul sfânt din Templul de la Ierusalim? N-a făcut ea bine, perfect, minunat, să anuleze alegerile, cum susțin varii comentatori români?

Cum de nu pricep eu, că ”și francezii au spus-o, și NATO, și SNOOP?” Cum de-am devenit eu ”goarna unei nulități”? Cum de-mi permit eu să mă las ”aplaudat de șoșocari”?

Conchid, așa tras de urechi, interogativ: mai bine să mint, decât să nu fiu corect politic? Fiindcă, deh, criticăm CP doar când ne convine. Când nu, nu. Un veritabil delir made pe malurile Dîmboviței mi s-a vărsat astfel în cap, de parcă ar fi vina mea că democrația are regulile ei. Sau că nu umplu blogul exclusiv cu denunțarea furibundă a lui Călin Georgescu.  

Revoluționarii lui Che Guevara care se stropșesc la mine inept cu disonanțele lor cognitive îmi pun răbdarea la grea încercare. De câte ori să mă repet până vor înțelege și ultimii imbecili?

Imixtiunea infamă a Rusiei și Chinei în alegerile românești îmi pare pe cât de certă și condamnabilă, pe atât de rău probată de autorități. Și toate voturile sunt, până la un punct, influențate. La cel din noiembrie au pus umărul din plin dictatorii de la Moscova și Beijing. TOTUȘI, electoratul român nu e idiot, să nu înțeleagă nimic. Căci atunci democrația n-ar mai avea rost. Între tururi, i s-a spus poporului român despre ce e vorba. Democrația, da, nu e perfectă și are riscurile ei. Dar a anula alegerile fără să prezinți probe concludente de falsificare e moartea democrației. La fel, a salva democrația cu mijloace nedemocratice. Pentru că democrația pur și simplu nu suportă ca scopul să scuze mijloacele.

Aceasta este și esența întemeiatei învinuiri americane, articulate la München de J.D. Vance, potrivit căreia mai-marii (de stânga) ai Europei au procedat, (în numele apărării democrației), la cenzurarea sau anularea de alegeri libere și a libertății de exprimare și opinie.

Țelurile își caută metodele

I-a frapat, ofensat și ultragiat Vance pe liderii germani și pe mulți alți europeni? Desigur.

Dar cum să se afirme oare adevărul urgent al unei contrarevoluții menite să scape într-un scurt răstimp de moarte clinică democrația, Vestul, lumea iudeo-creștină? Nu și-a asumat actuala administrație a SUA sarcina de a smulge America din declinul pe care i l-a prescris extrema stângă, cu neo-marxismul, neo-rasismul și nihilismul ei anticreștin? Nu pentru această promisiune a fost votată ea? Să facă acum altfel? Asta-i ”democrația”?

Cum să fie reconectați la realități aliații care fie dorm, fie s-au scufundat în politici de extremă stânga într-atât, încât nici nu mai bagă de seamă că ar fi cazul să se deștepte și s-o cârmească invers, astfel încât Europa să nu cadă în hău, ci să mai împărtășească și pe viitor aceleași valori cu americanii, fără ca înfumurații să se simtă insultați și vexați?

O preopinentă mofturoasă nu crede că europenii ar avea ce să-i lămurească pe americani cu privire la ”orcile pe care aceiași americani i–au infrânt în războiul rece”. Altfel spus, ”leadership-ul american” ar ”fi luat–o razna, ceea ce n-ar fi vina europenilor”. Și americanii ”s-ar iluziona că se pot lipsi de europeni, așa că vor avea imense surprize”.

Mă întreb: așa să fie oare? Oare nu invers, având în vedere mobilitatea, libertatea, tehnologia și capacitatea primenirii politice americane? Și oare ce să respecte SUA la europeni? Că-și desființează democrațiile răsturnând rezultatul unor alegeri democratice (așa cum a făcut Merkel) ori anulându-le, cum s-a întâmplat în România?

Că restrâng libertatea de exprimare și de opinie? Să onoreze că europenii au trăit pe veresie în ultimii 80 de ani, bizuindu-se, după ce-au fost repetat salvați de americani în secolul trecut, pe armele, armatele și banii SUA? Că au profitat din răsputeri, comercial, de pe urma naivității americane, importând mașini din SUA cu o vamă exorbitantă, în vreme ce americanii le cumpărau pe ale europenilor aproape fără taxe și tarife vamale?

Dar hoțul, ca și prostul, nu e hoț destul, până nu e și fudul.  

Stai jos. Ți-am dat cu greu un doi

Alta, cu la fel de multe fumuri, îi desconsideră pe americani privindu-i cu maxim dispreț din vârful Everestului ei. Păi nu sunt ei ”geambași imobiliari, lipsiți de educație, care nu respectă Europa”? Vezi bine că ”sunt”.

Ar vrea ea deci să-i sancționeze. Să le dea lecții multe și note severe. Din preaplinul trufiei ei de mare boieroaică, preopinenta îi predă diplomație și retorică lui Vance, lămurindu-l, cu biciul la picior, că e, ca Trump, după caz, ori un ”clovn, ori un dictator”.

Căci ”astfel de lucruri nu se spun în acest mod, ci cu totul și cu totul altfel”. Adică, mai pe înțelesul nostru, ori se trec sub tăcere, ori se zic pe muțește, cu tact și tacit, pe lente și ocolite căi diplomatice, îndărătul ușilor închise, ca să nu audă vulgul, plebea și poporul. Căci ”dacă ai asemenea prieteni ca americanii, nu ai mai avea nevoie de dușmani”.

Ședință sado-maso cu americanii

Nu mai avea mult cuconița și-mi istorisea fanteziile ei sexuale cu lanțurile și cătușele în care să-l prindă pe Vance, ca să-l poată disciplina în voie cu spițul cizmei.

M-a frapat ce bine, ce minunat ne șade să le dăm lecții de democrație, de diplomație și de gramatică americanilor. Noi, de la înălțimea democrației și diplomației noastre de stat educat și eșuat. Ce, ”americanii au aterizat de pe Marte fix înaintea conferinței de la München? Nu e nimic, dar absolut nimic de explicat americanilor”!

Câtă sfântă dreptate are indignatul interlocutor! Europa fiind ”buricul pământului”, iar ”Ucraina stat federal american”, e normal ca europenii să se aștepte ca SUA să știe perfect ce se întâmplă și la Kiev, București și Tirana, ca și în alte zeci de capitale continentale. Că doar n-au căzut de pe Lună.

Că și dușul rece de la München o fi avut noima lui într-o lume a schimbărilor accelerate, nu le dă prin cap multor somnolenți din provincie. Or, că vrem sau nu, totul se schimbă sub ochii noștri rapid, iar o parte din administrația americană, în frunte cu Trump, e greu predictibilă.

A-l disprețui pe cel care a reușit cel mai mare come back politic din istoria americană e ușor, mai ales în superioara Europă boierească, dar nu ne croiește neapărat drum spre  devăr sau succes.

Da, americanii i-au dat din capul locului mult prea mult lui Putin, (cu care nici n-ar fi trebuit în fapt să amorseze un dialog, ci să-l someze cu presiuni financiarem economice și militare sporite).

Dar nu pe mine m-au ales americanii.

Eu n-am misiunea de a șoca Europa, ca să se trezească dintr-un somn secular și de a-l determina pe dictatorul rus să renunțe la o campanie militară pe moment victorioasă, din păcate, în estul Ucrainei.

Dar n-am nici sarcina de a-i minți pe cititorii mei, acceptând tembelismul gros al noilor prejudecăți antiamericane, (care le prelungesc lesnicios pe cele vechi și uneori ascund antisemitismul în ura pe Trump) doar pentru că nu mă duce capul să fac altfel. Ori de a cotiza la un nombrilism european. Ori de a escamota vanități și o agendă politică îndărătul revoltei mele. Ori de a masca nealfabetizarea și lipsa de noțiuni elementare de istorie, sociologie și politologie.