America ”învingătoare” îi plătește Iranului ”înfrânt” tribut

Ce aduce, concret, acordul americano-iranian?

Război, nu pace. Fiindcă SUA avusese ”de ales între război și dezonoare”.

Or, a ales-o pe cea din urmă și îl va avea pe cel dintâi. Deși președintele SUA, Trump, se bate cu pumnii în piept. Și se crede victorios, vorbind de ”pace”.

Așa că pe moment, se fac scenarii, se analizează posibilități. Ce va fi dacă? Dar dacă nu? Fiindcă dacă și cu parcă se plimbau într-o barcă.

Unde?

În Strâmtoarea Ormuz

Ea e cheia victoriei islamiste, iraniene. Căci ea s-a deschis pentru visteria cu petrodolari a Gărzilor Revoluționare Islamice ca după un ”Sesam deschide-te!”. L-a rostit un președinte american care, înaintea alegerilor pentru Congres din noiembrie, a preferat să se împrietenească la toartă cu regimul islamist, terorist și genocidar al Iranului, înjurându-l ca la ușa cortului pe liderul aliatului israelian, aliat căruia i-a interzis, scurt să se apere.

Prin urmare, Israelul e între ciocan și nicovală, în timp ce mulahii exultă. Se repetă situația creată de împăciuitorismul față de islam și islamiști al lui Obama, dar la alt nivel. Unul net mai rău. Pentru că izbânda actuală învie financiar, economic și militar un regim inuman cu un picior în groapă. Unul care, altfel decât în epoca Obama, nu mai avea, ca pârghii, decât drone, rachete și amenințările privind circulația într-o Strâmtoare ce putea fi lesne eliberată.

Ce-a primit concret America în schimbul trădării principalului său aliat din regiune?

Nimic în afara unei oricând reversibile ”promisiuni” de ”continuare” a discuțiilor și a unei vremelnice scăderi a prețului țițeiului. Țâță de mâță, să spunem.

Căci prețul ceva mai mic la pompele de benzină americane i-ar putea, la rigoare, ajuta pe republicani să reziste ceva mai bine tăvălugului victorios al democraților, decât dacă motorina era și rămânea scumpă.

Iar Trump speră, evident, să aibă în Congres o susținere suficientă ca să nu fie suspendat.  

Ce n-au primit SUA? Ce-au pierdut?

America n-a obținut, în afară de o relaxare vremelnică a prețului petrolului, nimic din ce-ar fi fost nevoie. Și-a dezlegat cele nouă băieri ale pungii cu galbeni ca să-și îmbogățească inamicul mortal, dând acces la zeci, sau poate sute de miliarde de dolari celui care strigă, de aproape 50 de ani, ”Moarte Americii”, moarte ”marelui Satan!”

Inițial, America lui Trump, căci el e principalul vinovat al unui acord catastrofal, mai rău decât toate cele rele încheiate, de-a lungul istoriei ultimilor 75 de ani, de Statele Unite, a pornit la război pentru a schimba regimul genocidar iranian, pentru a-i lua armele, arsenalele balistice și capacitățile nucleare și a-i suprima rețelele de armate proxy teroriste.

Cum se încheie confruntarea, deocamdată (căci inevitabil va trebui la un moment dat reluată, de vreme ce Iranul nu va înceta să fie un pericol, ci, dimpotrivă, amenințarea pe care o reprezintă va crește)? Cu fosta superputere americană în genunchi, în fața unui dușman care era la pământ, dar care, pentru că învingătorul nu vrea, nu poate să învingă, deși are mijloacele militare necesare biruinței, obține, ca biruit, tot ce-a vrut. Chiar și tribut.

America și MAGA

În consecință, America se arată chiar mai slabă decât în epoca în care un Biden dement și nevolnic trăda poporul afgan și își retrăgea militarii atacați și însângerați din Kabul. Ori când Barack Obama îi trăda pe sirieni, propria națiune, civilizația și umanitatea, propunând o linie roșie a neutilizării de arme chimice de către dictatura de la Damasc și o încălca apoi vesel, lăsându-l pe Putin și aviația rusă să-l apere ani la rând pe asasinul în masă al dinastiei Assad. Ori când Jimmy Carter îi lăsa pe teroriștii islamiști iranieni să joace peste un an și jumătate țonțoroiul pe nasul lui și al diplomaților americani sechestrați în ambasada SUA din Teheran.

Cu atitudinea lui căciulită, abulică și împăciuitoristă față de ei și de Gărzile lor Revoluționare și cu trădarea iranienilor și a principalului său aliat, împreună cu care se văzuse silit să pornească războiul, Trump n-a dat foc doar Orientului Apropiat. N-a stimulat doar masiv terorismul, – care se vede victorios și încurajat pretutindeni, inclusiv în Yemen și Liban, în detrimentul musulmanilor moderați, ci și-a dat foc și propriei valize politice. Care depindea de o politică internă și externă în stare să slujească agendei MAGA, nu s-o reducă la absurd.

Or, America pe care a creat-o, până acum, Trump, din ce-a preluat de le dezastruoșii lui predecesori, e una mai slabă decât tot ce-a fost. E atât de anemică, încât a îngropat în apele adânci ale Strâmtorii Ormuz ultimele vestigii ale pax americana, ale vechii ordini mondiale.

Și Israel? Va fi singur față cu cei care au avut de ales între dezonoare și război

Și au ales dezonoarea, obținând, vorba lui Churchill, război.

De acum încolo, Dumnezeu cu mila. Israelul va trebui să-și aplaneze rapid certurile interne și să înțeleagă că e așa cum îl descrie cartea a patra a Bibliei: ”o națiune care locuiește singură și nu e socotită printre națiuni”. În cine-și mai poate pune încrederea? În Dumnezeu.

Și în prietenii săi onești, inteligenți și morali cu adevărat, din America și de aiurea.

În rest, va trebui să se apere cu ajutorul acelor state arabe, al poporului iranian, al kurzilor, care vor înțelege că statul evreu a rămas singura stavilă reală și de încredere împotriva tăvălugului islamist, și că, trădându-și prietenii, America nu mai e un sprijin real și un aliat de nădejde. Dar kurzii și statele arabe se văd îngenuncheate de mulahi. Petrodolarii lor, taxați de Teheran mafiot, ca tribut de protecție, în Strâmtoarea Ormuz, vor lua încetul cu încetul calea visteriei islamiste, iraniene. Islamul sunit va pleca genunchiul în fața celui șiit. Va pierde Libanul, cum s-a dus pe apa sâmbetei și Yemenul. Singura speranță vor rămâne, în cele din urmă, israelienii.

Iar Europa? A pupat papucul ayatolahului încă înaintea acestor zile ale rușinii americane. Se va afla de-acum încolo nu doar la cheremul Iranului, al Pakistanului și al Turciei stăpânite de Frăția Musulmană. Care va fi de-acum încolo pe cai chiar mai mari decât după ce, datorită banilor din Qatar, a reușit să cucerească universitățile de elită, presa de stânga și Partidul Democrat, ca și suflarea de extremă dreapta a blogosferei americane.