Ipocrizia față cu civilii din Rafah: 8 probe de fățărnicie a stângii globale

Presiunile asupra Israelului, căruia cancelariile apusene îi cer imperativ și tot mai autoritar să se abțină de la acțiuni militare în Rafah, s-au intensificat și au crescut la un nivel fără precedent.

Amplificarea lor are loc bizar, în ciuda faptului că premierul Netanyahu a promis solemn să le dea civililor palestinieni posibilitatea de a se evacua, înaintea unei operațiuni militare israeliene la fața locului.

În reacție la presiunile aliaților Israelului asupra lui Netanyahu, care includ și anunțatele planuri pentru edificarea cât mai rapidă a unui stat palestinian, peste capul taberelor beligerante, mulți se bucură. Unii speră că se va face astfel ”pace”. Mai toți vor fi crunt dezamăgiți.

Căci nu poate fi pace și nici nu se va face pace între democrații și entități teroriste, totalitare și genocidare, care le vor nimicite. Cu atât mai puțin dacă li se recunoaște celor din urmă statutul de ”stat” și li se conced instrumentele și instituțiile de forță de care se bucură îndeobște statele.

Și nu, nu e vorba de grijă față de soarta palestinienilor din Rafah. Ci de ipocrizie

Lumii puțin îi pasă de ce anume li se va întâmpla civililor palestinieni din acest oraș de graniță.

Doar israelienii se străduiesc din răsputeri să-i protejeze. Nu neapărat din dragoste de aproape, afectată puternic de conștiința faptului că 75% din locuitorii fâșie au celebrat și susținut masacrul și violurile sistematice săvârșite de Hamas în Israel, cât ca să nu păteze onoarea propriilor arme.

Și ca să nu dea apă la moara dementelor acuze antisemite de ”genocid”.

De ce știm că nu-i pasă lumii de civilii palestinieni?

1.) Pentru că altfel mai-marii de stânga de pe mapamond s-ar interesa de soarta lor neagră sub regimuri teroriste și dictatoriale, precum cele din Siria și Liban. Or, nici cât negru sub unghie nu-i privește ce li se întâmplă palestinienilor din aceste țări. Sau din altele, care n-au un contact direct cu evreii israelieni. La fel de indiferentă e lumea față de omorurile în masă din țări islamice sau cu mari segmente de populație musulmană, ca Somalia, Sudanul, Nigeria, Pakistanul. Sau din țări creștine ori politeiste.

2.) Pentru că, dacă i-ar păsa de civilii palestinieni, lumea s-ar interesa de soarta lor sub regimul teroriștilor din Gaza și ar face tot ce-i stă în puteri pentru ca oamenii neînregimentați în grupările jihadiste să nu rămână la cheremul unei clici teroriste, islamiste, care-i transformă în scuturi umane și le distruge libertatea și viitorul. Cancelariile ar fi pus, deci, umărul la eliminarea grupării Hamas din Rafah, în loc să urle non-stop la israelieni spre a-i împiedica să-și îndeplinească datoria de a-și apăra țara și poporul.

3.) Pentru că, dacă civilii palestinieni n-ar fi fost cantitate neglijabilă pentru aceste cancelarii, acestea din urmă n-ar fi permis agenției pentru refugiați palestinieni, UNRWA, să prelungească ad infinitum cultul terorii și al antisemitismului în manualele școlare ale copiilor palestinieni din fâșie și din lagărele de refugiați din Iudeea și Samaria, sau de aiurea, consolidând domnia grupărilor teroriste, palestiniene, peste tot. N-ar fi admis, de altfel, ca UNRWA să abuzeze de fondurile uriașe pe care le încasează ca să perpetueze nu doar smintirea, ci însăși problema refugiaților palestinieni, astfel încât să aibă o rațiune de a fi și de a se eterniza în Țara Sfântă și în statele din jur pe banii contribuabililor europeni și americani. Și n-ar fi tolerat ca UNRWA să se lase adânc infiltrată de teroriști și să-și asume jenanta complicitate cu ei.

4.) Pentru că n-ar fi permis aberația ca, la ONU, în aproape 20 de ani, democrația israeliană să fie condamnată pentru presupuse ”încălcări ale drepturilor omului” de peste o sută de ori, iar regimuri comuniste și islamiste, genocidare, ca al Coreei de Nord, al Iranului și al Chinei, să nu fie osândite mai deloc: de doar 16 ori în cazul Fenianului și de 14 în al Teheranului ayatolahilor. Or, e clar că osândirile pe bandă rulantă ale Israelului pe bază de antisemitism, au alimentat extremismul care-i victimizează permanent și pe civilii palestinieni.

5.) Pentru că, dacă soarta civililor palestinieni ar fi fost grija lor supremă, sau măcar una reală, dregătorii de la Washington, Berlin et comp., n-ar fi fost prieteni la toartă cu șeicul Qatarului, principalul sponsor al Frăției Musulmane, a cărei filială palestiniană este gruparea teroristă, Hamas.

6.) Pentru că, dacă destinul civililor palestinieni le-ar fi ars pe suflet, ar fi intervenit persuasiv pe lângă Egipt și Iordania să-i primească vremelnic pe cei din Rafah pe teritoriul lor.

7.) Iar presa arondată mai-marilor stângii globale n-ar manipula limbajul informațiilor, dacă nu i-ar fi indiferent destinul civililor palestinieni rămași în viață. N-ar sări să preia dezinformările Hamas, cum s-a întâmplat în cazul imaginarului ”masacru al IDF” de la spitalul Shifa, comis de fapt de o rachetă a genocidarilor din Jihadul Islamic palestinian. N-ar sări să exagereze numărul morților pentru a-i pune în cârcă statului evreu. Și n-ar deplânge hiperbolic civili prezumtivi uciși de către israelieni, uitând de maltratarea și exterminarea palestinienilor de către Hamas, ori de prefacerea civililor în scuturile teroriștilor. Buletinele de știri n-ar sugera că la Rafah ar fi în cauză doar chestiunea ”umanitară a civililor amenințați” de-o ”catastrofă”, provocată de IDF, nemenționând vreodată, că rezultatul practic al împiedicării militarilor democrației liberale israeliene de a combate până la capăt batalioanele Hamas retrase la granița egipteană, e să i se conceadă terorii victoria.

8.) Or, modul în care sunt împachetate știrile în presa cu pricina escamotează deliberat ceea ce reiese că e năzuitul deznodământ fatal, anti-israelian, al conflictului din Gaza. Unul care ar fi dezastruos nu doar pentru democrația liberală israeliană, ci pentru toată lumea liberă. Și, nu în ultimul rând, pentru palestinieni.

Adevăratele interese ale stângii americane și globale

Dar stânga apuseană globală și postmodernă e ”woke”. Ea nu mai are de mult ce face cu democrația liberală autentică. O ignoră, o mimează, o invocă uneori, dar o detestă definitiv. Și o vrea nimicită, dimpreună cu meritocrația pe care o condiționează. Iar pe evreii care insistă să rămân loiali și ideii de stat național, de națiune democratică, liberală, precum și de religie clasică, monoteistă, devenită pilon al civilizației iudeo-creștine, cu meritocrația ei, îi urăște din rărunchi. Iată sentimentele care subîntind, în lumea occidentală, alianța dintre extrema stângă woke și islamism, terorism islamic, fundamentalism musulman și antisemitism.

Ca atare, eforturile concertate ale stângii dindărătul guvernelor american, canadian, german și australian menite să intensifice presiunea internațională asupra premierul israelian Netanyahu astfel încât Israelul să pună capăt, la Rafah, campaniei sale antiteroriste, nu vizează atât chestiuni ”umanitare”, și pe mult invocații ”civili palestinieni”, cât pe evrei.

Celor din urmă li se dorește înfrângerea în fața teroriștilor islamiști, deși, sau tocmai pentru că, se știe că, bucurându-se de susținerea Iranului, Turciei, Qatarului și a stângii globale, Hamas și-a declanșat din antisemitism atacul genocidar de la 7 octombrie 2023, în satele israeliene invadate. Și deși, sau tocmai pentru că e de publică notorietate faptul că asasinii și violatorii în masă islamiști s-au angajat solemn și-și doresc fierbinte să repete masacrul cât mai des.

Pe scurt, e cert că stânga – inclusiv și mai ales cea anglo-saxonă – încearcă, în mare parte, să împiedice victoria democrației liberale israeliene asupra teroriștilor islamiști. Îmi pare cert că această parte s-a îmbolnăvit de antisemitism.

Dincolo de antisemitism și antisionism

Toate acestea nu înseamnă că toți guvernanții occidentali de stânga ar fi antisemiți. Sau că ar dori toți, efectiv, distrugerea Israelului, țel spre care, dacă e transpusă, tinde politica lor.

Unii, puțini, sunt realmente animați de griji umanitare. Sau de dorința de a-i vedea pe Netanyahu și pe conservatorii săi prăbușiți.

Iar pe alții, precum Biden, îi zguduie frici electorale cu atât mai stupide, cu cât majoritatea americanilor, spre deosebire de tineretul îndoctrinat de mișcarea woke, a rămas ferm pro-israeliană, iar la scrutinul pentru președinție îi va da câștig de cauză candidatului perceput ca pro-israelian.

Dar Biden nu mai pare a înțelege bine pe ce lume e. Iar camarila îi bagă în cap idei politice prefabricate în huburile elitei woke, antisemite, de la Harvard, MIT și Princeton, de la Yale, Columbia și Berkeley.

Pe scurt, presiunile americane actuale asupra Israelului sunt, parțial, totalitare și parțial conjuncturale. Ceea ce nu le face mai puțin pernicioase. Nu e clar dacă statul evreu le va putea rezista. Dar e cert că agenda lui e alta decât a administrației Biden.

Cea din urmă vrea să supraviețuiască alegerilor în ciuda probabilei demențe, posibil galopante, afectându-l pe președinte. Blinken judecă deci pentru Biden, iar gândirea lui, acolo unde este liberă de ideologie, nu pare a avea decât un orizont de 9 luni.

Ce vrea Israelul

Statul evreu ar vrea să reziste însă durabil în regiunea în care Biblia, în speță Dumnezeu, L-a făgăduit și le-a poruncit de milenii evreilor să-l edifice. Și ar vrea ca și democrația să-i reziste ceva mai mult decât durează răstimpul următoarelor 9 luni.

Hamas încearcă, prin pârghia ostaticilor, cu ajutorul Iranului, al aliaților ruși și chinezi ai Teheranului, ca și cu mâna Americii și a stângii globale, să-l împiedice să se impună.

Statul evreilor, despre care antisemiții afirmă, filistin, că ar ”conduce lumea”, deși nu sunt pe glob decât 15 milioane, față de 2 miliarde de musulmani, a redevenit firavul David. A ieșit la luptă cu praștia să-i facă față uriașului filistean global zis Goliat și formidabilelor sale arme, cu care gigantul s-a înarmat ”umanitar” până în dinți.

Mi-e greu să cred că statul evreu poate prevala fără ajutorul urgent și de efect al lui Dumnezeu. Ajutor care, după ce se va materializa, va deveni precis și negreșit prilejul unor noi invidii, pizme și ranchiune antisemite. Până ce se vor combate în fine eficient ipocrizia. Și antisemitismul.