Când ne vom recuceri libertatea? În fața tiraniei otrăvindu-ne prin rețele

Marea noastră problemă azi? Minciuna. Cea manipulatoare pe timp de război hibrid și de rețele sociale, care premiază și monetizează falsificările extremiste, cangrenându-ne creierele.

Cu cât mai radicale, cu atât născocirile cu pricina sunt mai virale. Și fac bani mai mulți. Cu cât mai aberante, șocante și siderante sunt gogoșile, plsămuirile, declarațiile false, opiniile doar aparent probate, în fapt rău argumentate și nejustificate, cu atât sunt mai prizate, cu atât fac clicuri mai multe, circulă mai intens, manipulează mai din greu.

Și le fac mincinoșilor averi mai mari.

Contururile capcanei

A cădea pe mâna influensărilor mincinoși e cu atât mai dificil de evitat, cu cât în lumea modernă suntem bombardați informațional de cum ne deschidem telefonul. Suntem lipsiți însă de cunoștințele necesare să evaluăm informațiile care ne bombardează. Și ne lipsește calmul, disciplina și discernământul necesare să ne apere de ingerința în sfera libertății noastre și să aprecieze informațiile, așa cum ne găsim izolați, asediați și asaltați de instituțiile și concernele care împing minciunile în scop propagandistic ori politic.

Pe scurt, suntem și incapabili să verificăm aserțiunile false ale extremiștilor politici, ale forțelor antidemocratice, antisemite și antiamericane, ale agitpropului islamist, rusesc și chinezesc. În condițiile în care, cu mâna pe telefon sau computer ne-am pierdut ceea ce Isaiah Berlin numea libertatea noastră negativă, ceea de ingerința externă în sfera acțiunilor noastre personale, ajungem rapid obsedați să ne regăsim liniștea și neatârnarea atârnându-ne de srusa nebuniei: creditând ca deținător al adevărului vraci, magi sau șarlatani.

Așa au ajuns în cărți cretini și nemernici antisemiți și extremiști. Dacă așa se explică ascensiunea aiuritoare a unor Georgică Kremlinescu, Șoșoacă și AUR, cu atât mai comprehensibilă e cățărarea spre glorie funestă a unor antisemiți obsedați de evrei ca Tucker Carlson, Candace Owens, Nick Fuentes, Megyn Kelly și alte orduri asemenea.

Marea noastră problemă e că în epoca rețelelor sociale, ai căror algoritmi promovează gunoiul informațional, falsa lor credibilitate e cu atât mai greu de demontat prin probe, argumente și fapte, indicându-le găunoșenia, cu cât e mai ușor de construit.

Așa s-a ajuns să luptăm, în numele anti-fascismului, cu fascisme imaginare, iar fascismul real, fie el comunist, nazist sau islamist, să rămână bine mersi, la adăpost de furia noastră. Așa s-au acreditat false apărări ale păcii, ale drepturilor omului sau dreptului internațional.  Sau false dihotomii, ca aceea între ”valori europene” și ”valori occidentale”.

Dificultatea apărării

Poți aduna, cum a făcut judecătorul iudeo-american de origine venezueleană, Roy Altman, cantități impresionante de probe, ca să demontezi ideologia anti-sionistă, chipurile progresistă, a extremiștilor  de stânga și a islamo-fasciștilor ori neonaziștilor. Poți strânge dovezi cât cuprinde ca să dovedești, ca într-un proces public, (cum a făcut Altman în cartea sa, ”Israel pe banca acuzării” (1)) că Israelul nu e un proiect colonial, că nu-i discriminează și oprimă pe neevrei, că nu e un stat ilegitim, că nu practică apartheidul și, evident, că nu e agresor și că nu a comis și nu comite vreun genocid. Dar cine va citi volumul său într-o eră în care o parte covârșitoare a lumii nu mai pune mâna pe o carte? Și în care falsul și pseudo-informația, știrea fake, dezinformarea și manipularea circulă cu viteza fulgerului? Cine va primi mesajul, dacă e obturat ca firul de nisip de talazurile unei mări furioase? Și dacă e zdrobit de ciclonul minciunilor fabricate și propagate de fabrici și uzine de trolli?

Într-o lume prosperă în care treaba par s-o facă roboții, iar educația clasică a început să pară inutilă, fiind încă un prilej de manipulare în universități de elită, care profită de izolarea individuală spre a-i grupa pe studenți în obediente gloate pro-teroriste, ce șanse mai are căutarea și depistarea adevărului? Cel din urmă are nevoie de libertate ca să poată fi găsit.

Iar de libertate, în speță de cea a exprimării, profită propagandele totalitare spre a o sufoca. Și profită cu atât mai eficient, cu cât ținta lor nu sunt comunitățile în stare să filtreze masa informațională și să elimine falsele știri din ea, ori cele încălecate deja de tirani, ci indivizii. Independenții, oamenii izolați, rătăciți, pe jumătate smintiți de avalanșele și cascadele imposibil de oprit ale apelor râurilor, fluviilor și oceanelor de știri false care ne îneacă.

Scăparea de înec?

Colacul e pauza de șters ecrane, de ”scrolat” și butonat. Pauza de doom-și dumbscrollingul care ne dă frisoane, amenințându-ne cu apocalipsa, ne recompensează în gen de păcănele, și ne oferă părelnice satisfacții și validări de o clipă, în timp ce ne putrezește creierul. Determinându-l să uite de probe.

Și de argument.

Barca de salvare e întoarcerea la selectivitate și la alegerea probelor și argumentelor. Întoarcerea la Carte. În special la Cartea Cărților. La biblioteci, care ne învață să judecăm, să distingem și să discernem, nu la inteligența artificială. Și la valori și repere istorice reale, apte să ne orienteze în beznă, nu la cretini cu panaș care-și joacă mușchii și tatuajele. E revenirea la mărturiile bătrânilor. La refuzul senzaționalismului și al conspiraționismelor. La refuzul pornografiei, antiamericanismului și antisemitismului, în toate formele pe care, versatilă, ura le adoptă.

Colacul nu e cenzura, ci refuzul conștient și consecvent al heralzilor noilor religii seculare și al doctrinelor lor, de la ecologism și ”teorii rasiale” chipurile ”critice”, în fapt rasiste, la ”anticolonialism” de natură să favorizeze colonialismul și imperialismul islamist.

E refuzul obsesiei superstițiilor pseudo-religioase de tip anti-Trump & Netanyahu.

Avem imperioasă nevoie de respingerea riguroasă a ismelor. A islamismului, putinismului, comunismului, nazismului. Și de pășitul înainte pe calea formării de comunități care-și propun serios să apere individual și colectiv metodele autodefensive autentice, capabile să ne refacă și să ne protejeze – ca să-l cităm pe Isaiah Berlin – ambele tipuri de libertăți, inclusiv cea negativă.

–––

Note(1) Israel on trial, de Roy Altman