Vrea Vestul ca Rusia să învingă? Sorții războiului, rasismul rus și demografia

Ucraina va învinge. Aceasta era predicția mea temerară din 24 februarie 2022. Încep să mă tem că m-am înșelat. Căci ia proporții numărul militarilor uciși în Ucraina. De ambele părți. Iar războiul se prelungește.

Fiindcă nicio parte nu se arată în stare să-l câștige. Ucraina, pentru că n-are o industrie militară proprie demnă de acest nume, iar Vestul n-o înarmează suficient. Iar rușii luptă prost și fără tragere de inimă.

Concomitent, ambele națiuni încleștate în acest sângeros război, purtat mai ales de ruși fără vreo milă sau cruțare pentru viețile tinerilor trimiși în linia întâi, au o acută și insolvabilă problemă demografică. Una semnalată cu luni în urmă de Gunnar Heinsohn (reluat de mine, pe acest blog) potrivit căruia a purta războaie presupune ca poporul care-l poartă să aibă un exces de tineri.

De ce Rusia nu s-a declarat încă învinsă

Rusia, reliefa Heinsohn, nu are acest exces de tineri și va pierde, prin urmare, războiul. Istoricul german Dr. Gérard Bökenkamp l-a corectat, mai nou, bazându-se pe date ale serviciilor ucrainene.

Bökenkamp scoate în evidență, într-un articol publicat de Achgut.com, că Rusia nu-i trimite la moarte în acest război pe etnicii ruși, ci pe recruții furnizați de populațiile ei musulmane din marginile imperiului, care sunt, demografic, net mai bine înzestrate decât rușii.
Potrivit lui Bökenkamp, ucrainenii, cu o populație de 43 de milioane de oameni, (față de 143 de milioane ai Rusiei) din care aproape opt milioane s-au refugiat în Europa, se află într-o gaură, sau chiar ”implozie” demografică și nu dispun de rezervele de tineri necesare susținerii actualului conflict militar, în vreme ce Moscova posedă rezervorul multor tineri bărbați musulmani.

Căci, potrivit secretarului Consiliului de Securitate și Apărare al Ucrainei, Danilov, în rândul lor și al familiilor cu mulți copii din regiunile lor natale au loc cele mai mult recrutări în armata rusă.

Câți soldați cad, de ambele părți? Potrivit șefului Statelor Majore reunite ale armatei americane, Mark Milley, la finele anului trecut ucrainenii și rușii pierduseră, și unii și alții, câte 100.000 de oameni. Pe scurt, în acest caz, timpul lucrează clar împotriva Ucrainei, în vreme ce Rusia s-ar putea bizui pe o vorbă din ”Război și Pace”, reluată de istoricul german. Tolstoi remarca faptul că, la număr egal de morți în război, a învins oștirea cu efectivul mai mare, de vreme ce armata cu dimensiuni mai reduse a încetat, de la un moment dat, să existe.
Teoretic, Rusia ar fi trebuit să se declare înfrântă în a 209-a zi de război. Când Putin a anunțat ” mobilizări parțiale”. De care n-ar fi fost nevoie dacă Rusia învingea cu primii ei 200.000 de soldați.

Ca atare, reiese că Moscova mai are resurse importante, inclusiv, și nu în ultimul rând, umane.

Lipsa de logică și de rigoare occidentală

Prin urmare au dreptate cei care nu înțeleg în ruptul capului de ce, dacă Vestul nu vrea ca Rusia să învingă, parvin cu mare greutate armele occidentale în Ucraina, mai ales dacă ele există în arsenalele apusene. Incomprehensibil e și că nu li se livrează ucrainenilor rapid tot ce au nevoie ca să învingă, inclusiv, desigur, avioane F-16, sau aparate de vânătoare de tip Tornado, aflate în hangarele germane, unde urmează să fie înlocuite cu aparate de zbor americane de tip F-35.

Ce socoteală își fac, oare, dregătorii apuseni care, teoretic, au tot interesul să pună capăt decompensării lui Putin și războiului său la granița Ucrainei? Unde e fractura logică din gândirea lor?

Cancelariile apusene sunt în ceață, între altele, din cauza incomprehensiunii unui inamic pe care-l cred mai rațional și mai puțin determinat și fixat ideologic decât este, precum și a unui conflict despre care continuă să se iluzioneze că ar fi chipurile controlabil prin limitarea cantității și calității armamentului furnizat Ucrainei.

În plus, ele nu și-au pus economiile pe picior de război, iar în arsenalele lor se cască parțial hăul, golul și vidul, parțial arme defecte și caduce, de parcă ar fi sigure că pot în orice caz împiedica Rusia să înfrângă Ucraina. Ceea ce devoalează că liderii apuseni nu înțeleg pe deplin determinantele demografice ale chestiunii și corolarul inevitabil al unei eventuale victorii rusești.

Sigur, și pe ruși îi grevează lipsa echipamentului și muniția suficientă de calitate, incompetența unei mari părți a ofițerimii și moralul mizerabil al unui important segment al oștirii. La fel, îi vatămă și le degradează sensibil capacitatea de luptă teritoriul imens ce trebuie controlat și cantitățile uriașe de trupe consumate în acțiuni ofensive care nu le aduc mai nimic definitiv, cât n-au distrus moralul inamicului. Și departe de a-l distruge, bombardarea infrastructurii civilie și crimele ruse îl întăresc.

Nu se vede, prin urmare, cum să poată lansa rușii ofensiva din februarie-martie anunțată pe toate canalele disponibile, chiar dacă în primul val au reușit să mobilizeze, cum afirmă serviciile ucrainene, o jumătate de milion de militari și nu doar 300.000, cum s-a afirmat inițial la Moscova.

Problema e că, dacă regimul Putin evită să prăjescă în linia întâi puținul tineret etnic rus care-i mai stă la dispoziție la Moscova, Petersburg și în celelalte zone ale Rusiei europeană, dar mai are de unde trimite pe front carne de tun asiatică din abundență, din republicile musulmane și din Bureatia până în Coreea de Nord, care a anunțat dislocarea a 500 de militari în Ucraina, situația se schimbă. Rusia crede că-și poate permite un război extrem de sângeros și perdant, cât timp își ocrotește etnicii elitei moscovite, irosind mai ales sângele deținuților, țăranilor siberieni și al unor populații minoritare, religios afiliate sferei islamice, de a căror creștere necontrolată se tem oricum rasiștii din capitala Federației, astfel încât nu se dau în lături să le împuțineze programatic și sistematic.

Ce au de făcut, în acest context, Ucraina și Europa spre a se salva?

Strategic, este esențial ca Ucraina să grăbească înfrângerea și capitularea armatei ruse printr-un război neortodox, flexibil, plin de surprize, în rapidă mișcare, lovind adânc și decisiv în teritoriul inamic.

Tactic, are de făcut față și de depășit lașitatea, nevolnicia, neghiobia, lenea de gândire, setea de profit și zgârcenia cancelariilor occidentale care nu le dau ucrainenilor la timp arme destule și de calitate foarte bună și le mai și restricționează utilizarea, condiționându-le, imbecil, de folosirea lor doar pe teritoriul Ucrainei și al ținuturilor ocupate de ruși. Ceea ce prelungește inutil conflictul.

Potrivit cancelarului, ar exista un consens în această privință. Or, dreptul internațional și legile războiului îi permit Ucrainei să atace oricât de mult și de adânc pe teritoriul rus. Tactic, Ucraina chiar e silită, dacă vrea să supraviețuiască, să atace dur în Rusia și, prin urmare, îi trebuie de mare urgență o industrie militară proprie, pentru cazul în care Vestul va refuza s-o mai înarmeze. În plus, oamenii Kievului au de convins populațiile musulmane și minoritare transformate în carne de tun să se revolte. Și pe etnicii ruși să refuze susținerea unui regim catatastrofal, până la urmă, chiar și pentru ei.

Europa trebuie să se schimbe rapid și din temelii. Cea răsăriteană va fi în curând în pericol acut, dacă războiul din Ucraina se prelungește. Esteuropenii (și nu doar polonezii) vor face bine să se înarmeze masiv.

La rândul său, apusul Europei e iresponsabil dacă nu-și trece economiile pe picior de război. La fel, SUA, primus inter pares în NATO. Iar Alianța, și partenerii ei din Australia și Noua Zeelandă până în Japonia trebuie urgent să-și reformeze forțele armate, astfel încât state ca Turcia sau Ungaria să nu poată frâna din interior, în interesul Rusiei, Chinei și Iranului, elanul defensiv al democrațiilor.