De ce sunt sionist? Din 9 ori 11 motive (II)

Citiți AICI prima parte a eseului

Există, evident, motive teologice și religioase pentru sionism. Ele nu justifică doar sionismul evreiesc, ci și pe cel creștin. Ba chiar și pe cel musulman, dat fiind că, în Coran, Țara Făgăduinței este explicit atribuită de Dumnezeu, evreilor, numiți ”bani Israel”, fiii sau ”copiii lui Israel”.  Cele două sure sunt 5:21, Al-Ma’idah, care-l invocă pe Moise, și Al-Isra, 17:104.

Există însă, desigur, și îndelungate tradiții antisioniste, creștine. Și evreiești.

Cele creștine țin, esențialmente, de teologia înlocuirii, un substituționism găunos, repudiat pe drept de Biserica Catolică și de neoprotestanți, potrivit căruia poporul evreu și-ar fi pierdut statutul de ”ales”, ar fi fost ”înlocuit” de credincioșii lui Isus, astfel încât promisiunile, legămintele și binecuvântările date de Dumnezeu Israelului s-ar fi transferat Bisericii. Această teologie a subîntins catastrofalul antisemitism antic și medieval și, întrucât ura pe evrei e un virus versatil și adaptabil, s-a vârât și în mațele marxismului, rasismului, nazismului și islamismului.

Epistola către Romani 9-11 condamnă fără drept de apel această teologie a înlocuirii. Căci Pavel, care e și sursa unor scrieri controversate, întreabă, în Romani 11,  ”a lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” La care apostolul răspunde categoric: ”defel!”

Totuși, aberațiile textuale, antievreiești, alimentate între altele de frica de antisemitismul imperiului roman, au sfârșit, după vehicularea lor timp de milenii, prin a sminti creștini. Și nu puțini.

Un derapaj creștin

O tânără creștină care, după niște studii de filosofie, părea să promită, m-a surprins la un moment dat neplăcut. După un vechi derapaj legionar, s-a îndrăgostit, aparent, de comunism iar apoi de variantele sale moderne, tot mai intens vehiculate în rețelele sociale, calchiate după ale ideologiei sovietice a antisemitismului cu față anti-israeliană.

A postat elucubrații antisioniste, la modă, mai nou, și la extrema stângă, și la cea dreaptă, pro-islamistă. Nu, ea nu și-a abandonat creștinismul. Crede că-l iubește pe Isus, dar uită că se roagă la fiul unei evreice și la fratele unor evrei.

Și uită că Israelul de azi e singurul stat din Orientul Apropiat în care creștinii sunt cetățeni cu drepturi depline și egale, care prosperă, cresc și trăiesc în siguranță. Spre deosebire de cei din țările musulmane, odinioară în mare măsură creștine, ca Libanul, Siria și Irakul. Și spre deosebire de cei din Nigeria, în care creștinii sunt presați, alungați, răpiți, înrobiți, violați, exterminați.

Dar și boala urii pe evrei e grea. E monomană, obsesivă, maniacală. Absoarbe întreaga atenție și energie a bolnavului antisemit, fie el nazist, stalinist, islamist sau filetist-creștin. Și însănătoșirea e cumplit de anevoioasă. Reușește rareori.

Ideologii sovietici au preluat ștafeta de la antisemitismul țarist și nazist

Ca să evite acuza malodorantă de antisemitism, sovieticii au creat în anii stalinismului și au răspândit cu mare energie, din anii 60, o propagandă anti-evreiască modernă, bazată pe marxism, pe anti-capitalism și pe un fals anticolonialism.

Ca să fie credibile, au înfășurat minciunile anti-evreiești, cum explica generalul Pacepa că se face întru augmentarea credibilității agitpropului, în jurul unui sâmbure minuscul de adevăr. Al emigrării evreilor din Diaspora – alungați de antisemitism din lumea arabă și din cea răvășită de Holocaust a Europei – în Ereț Israel, patria lor istorică.

Folosindu-se de capacitatea virusului său de a produce mutații, antisemitismul sovietic se reciclează, se reeditează și se amplifică, de multe decenii, în Vest, ca anti-sionism.

A pus stăpânire, ca atare, pe universitățile de elită anglo-saxone, virusate de pseudo-învățăturile lui Edward Said și ale urmașilor lui. De acolo a pătruns în servicii secrete și cancelarii europene. Molipsite și de boala urii de sine occidentale, un virus marxist și postmodern, zămislit de cel antisemit.  Care nu-i iartă uneori nici pe evrei.

Derapaje evreiești

Mai nou se încearcă intens acreditarea palestinianistă a teoriei ”diasporismului, (potrivit căreia evreilor le-ar fi bine în Europa și Statele Unite. Li se cere, antisionist, să facă bine să părăsească Israelul. Să-l lase teroriștilor jihadiști, ca să avem, chipurile, ”pace”.

Ca și cum în Diaspora evreii n-ar fi trecut prin Holocaust și pogromuri nenumărate. Diasporismul se promovează nu în ultimul rând cu ajutorul escrocheriei minciunilor prin omisiune, împachetate astfel încât să pară că adevărul lor sugerat justifică ideea că evreii ar fi străini de patria lor israelită.

În acest scop se cheamă la bară istorici în parte fanteziști, ca Herodot, evrei de stânga, asimilaționiști, (care erodează noțiunea de nazism, atribuind-o aberant dreptei conservatoare și nu pricep că, după victimizarea evreilor cu identitate clară, vor urma – și la noul Gestapo – evreii leftiști). Dar nu se disprețuiește nici mărturia parțial falsă a unei mâini de evrei extremiști, ultra-ortodocși.

Din marginile cele mai lăturalnice și insignifiante ale poporului se convoacă inși aparent vrednici și credibili din unghiul competenței teologice, date fiindu-le bărbile, perciunii și pălăriile. Unii din acești militanți hasidici radicali, invitați permanent la Teheran de teroriștii regimului iranian, pretind, pentru uzul agendei antisioniste a neevreilor, că ”iudaismul” ar fi doar ”o religie”. Iar nu un popor. Ceea ce e o gogonată prin omisiune.

Căci iudaismul, altfel decât alte credințe și grupuri naționale, e deopotrivă o religie, și un popor. Ceea ce știu și propagandiștii sătmăreni. Ori ai Neturei Karta.

Mai afirmă ultra-ortodocșii extremiști (căci există mulți moderați în grupările hasidice actuale) că ”sionismul” n-ar fi, chipurile, evreiesc și n-ar reprezenta, pasămite, poporul evreu, căci ar fi fost ”fondat de atei și anti-religioși”, fiind o mișcare politică.

Or, e adevărat că sionismul este o mișcare de redeșteptare națională. Dar antisioniștii, folosiți de zor de antisemiți spre a argumenta disocierea evreilor de propria lor patrie, mint afirmând că sionismul n-ar fi mișcarea repatrierii evreilor în căminul lor istoric.

Sionismul, mai susțin șerpește sectanții ultra-ortodocși, ar fi ”o otravă”, o simplă tentativă falsificatoare de ”prefacere a religiei mozaice în naționalitate”, una operată în ideea combaterii urii pe evrei, care, după cum s-ar fi amăgit sioniștii, ar dispărea dacă evreii s-ar transforma într-un popor ca toate celelalte. În fine, mai pretind aceiași că, de la bun început, ”evreii loiali Torei au combătut sionismul” spre a apăra iudaismul de ”otravă naționalistă”.

Așa se minte cel mai eficient. Se ”uită” de sioniștii religioși. Se iau bucăți de adevăr și se învelesc în minciuni. Se ignoră tot ce nu se poate vârî în cămașa de forță a propriei ideologii. Da, a existat în secolul al XIX-lea un naționalism naiv. Da, și între sioniști s-au strecurat naivități. Da, și ei s-au amăgit, sperând în van că un stat evreu va lichida antisemitismul.

Departe însă de a fi ”otravă”, sionismul s-a dovedit singura doctrină larg răspândită de la finele secolului al XIX-lea, între evrei, care chiar a funcționat. Care a avut succes și a constituit un răspuns adecvat la bolile lumii răsăritene și apusene, devenite evidente abia după afacerea Dreyfus, debutul antisemitismului sovietic, continuator al celui țarist, precum și după Holocaust. O catastrofă, la care ultraortodocșii au asistat neputincioși, suferind-o cot la cot cu restul evreilor europeni. Una urmată de expulzarea evreilor din lumea arabă și islamică. La care de asemeni n-au avut replică.

Teologic, bla-bla-ul incontinent al ultra-ortodocșilor antisioniști, unul în esența lui antireligios, căci îndreptat împotriva Torei, e bazat pe deducțiile complet incerte ale unui text talmudic. E vorba de colecția de interpretări foarte controversate ale unui pasaj din profetul Ieremia 27 și ale altuia din Cântarea Cântărilor, discutate acum circa 1800 de ani, fără decizii legal obligatorii, în tratatul talmudic Ketubot (111a). Discuția e o tentativă a liderilor spirituali ai Diasporei din Babilonia de a-și justifica scriptural decizia de a nu îndemna evreii refugiați să se repatrieze, în ciuda clarelor porunci din Biblie evidențiind importanța eminentă pentru iudaism a țării proprii, Israel.

Picant și grotesc e, în context, că ne-evreii care urăsc Talmudul din rărunchi, nu ezită, în tulburarea lor obsesiv-compulsivă, să clameze pasaje talmudice și instrumentalizarea lor ultra-ortodoxă, spre a-și promova ura monomană și viscerală – antisionistă – pe evrei.

Ce zice Biblia. Și ce ne spune istoria

Realitatea e la antipod. Biblic, Dumnezeu insistă ca evreii mântuiți de robia egipteană să accepte nu doar legământul cu El, legea și învățătura Torei, ci și ieșirea din deșert și asumarea cucerii Țării Făgăduite lor, respectiv istoria începută prin izbăvirea de sclavie, prin acceptarea Revelației Sinaitice, îndeplinirea poruncilor ei și trecerea Iordanului sub conducerea lui Isus Navi. Iată de ce evreii n-au dispărut niciodată din Țara Sfântă în 2000 de ani de exil al unei mari părți a compatrioților și coreligionarilor lor. Iată de ce exilații și-au deplâns sfâșietor exilul timp de două milenii.

Așa cum îl deplânseseră anterior pe cel babilonean și persan. Iată de ce creștinii care continuă să ia în serios cuvântul lui Dumnezeu, înțeleg că Legământul divin cu Avraam și urmașii săi, Isaac și Iacov-Israel, nu s-a sfârșit niciodată. Că proorocirile biblice privind repatrierea evreilor trebuie să se împlinească înainte revenirii Unsului creștin, că teologia înlocuirii a fost o doctrină fundamental greșită și că rămâne valabilă promisiunea lui Dumnezeu. De a fi ”binecuvântați cei ce-i binecuvântează” pe evrei. Cum citim în Geneza, 12,3 ”binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului”.

Despre prezent

Mulți au comis și acum 25 de ani greșeala de a ignora acest avertisment și de a aplauda, la Conferința de la Durban, în Africa de Sud, infamia echivalării rasismului cu patriotismul sionist. Când antisemiții au luat banii familiei teroristului Osama Bin Laden, spre a pavoaza orașul sudafrican Durban cu afișe punând infamul semn egal (sovietic) între zvastică și steaua lui David.

Conferința a avut loc cu doar câteva zile înaintea mega-atentatelor teroriste, islamiste, de la 9/11. Atentate comise de organizația jihadistă sub conducerea lui Osama Bin Laden.

Alții ignoră și azi demonizarea evreilor și delegitimarea Israelului în campusurile universităților de elită anglo-saxone și între oficialii europeni de extremă stânga, care încearcă să distragă atenția, prin antisemitism delirant, mascat ca antisionism, de la propriile nefăcute.

Nu le va fi bine deloc. Dacă istoria e un criteriu, bine le va fi celor care-și vor apăra libertatea și atașamentul la adevăr și dreptate, asumându-și poruncile divine.

Care nu admit atacarea triplei identități evreiești bazate pe legămintele cu D-zeu. Atacarea poporului Său, a religiei sale, a legăturii lui cu Țara Făgăduită lui. Și a drumului său în istorie.

Reiese că nu sionismul e o piedică în calea păcii în Orientul Apropiat

Ori pe glob. Sionismul e soluția naturală, nu obstacolul din calea ei.

Dacă, desigur, arabii, care au refuzat soluția celor două state în repetate rânduri, din anii 30, după 1947, după războiul de 6 zile din 1967 și de două ori în anii 2000, vor înțelege în fine și în Gaza, ori pe malul apusean al Iordanului, că nu există decât calea coexistenței cu evreii. Calea până azi refuzată.

E drumul acceptării israelienilor acasă la ei. Și pacea mai presupune o condiție. Să se deștepte în fine și Comunitatea Internațională. Astfel încât să înțeleagă că a-i prigoni pe evrei, cum s-a încetățenit la ONU, în organizațiile și la Curțile internaționale, iar mai nou în varii cancelarii apusene, contravine flagrant intereselor de pace, securitate și stabilitate. Intereselor Vestului. Ale lumii. Ale spiritualității, libertății, adevărului, dreptății și civilizației.   

---

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitați că ne puteți susține printr-o donație.