Încă o dată: s-au găsit românii să fie mai fraieri decât alții? Tocmai acest popor plin de resurse, care a supraviețuit vreo două milenii la răscrucea codrilor, vânturilor și imperiilor? Cum s-au procopsit tocmai ei nu doar cu situația aparent fără ieșire de a alege ca vai de ei la prezidențiale, ci și să le eșueze ce-a rămas din democrația românească până de curând doar defectă, într-un stat acum parcă total ”eșuat”, cu un scrutin anulat?
Cum s-a ajuns aici?
Un prieten matematician, Claudiu Ștefan Popa, se arăta alarmat recent de rolul influenței, parțial foarte nefaste, jucate de rețelele de socializare asupra democrației, când ”indivizi înclinați spre extreme se întâlnesc, mai întâi, în bule, capătă încredere în ideile lor văzând că sunt împărtășite de mulți alții și, mai mult, se radicalizează pe această cale. Apoi…capătă conștiința puterii lor și se coagulează în susținerea unor formațiuni politice ”antisistem”…Sunt…perdanți, dar nu toți, la fel cu frustrații, cei lipsiți de educație sau cu o educație precară, cu oamenii răi…În trecut nu se exprimau deplin. Prin urmare, rețelele sunt democratice, scot la iveală adevăratele intenții ale unor oameni care până la ele nu se puteau exprima suficient ca să conteze. Apare astfel votul resentimentar care costă, mai ales dacă numărul celor indeciși sau nepăsători crește. E votul unora care-și dau foc la casă fără ezitare pentru că s-au ”emancipat”, vot de răzbunare pentru poziția lor în societate, percepută ca inferioară. Acești oameni sunt foarte siguri pe ei, convinși că gândesc cu mintea lor, când, de fapt, sunt cu ușurință manipulați de lideri obscuri și dăunători ori de interese străine care vor destabilizare, haos, care-i folosesc ca ”idioți utili”. Acești inși s-au antrenat... ”în perioada pandemică. Astfel a apărut ”votul măciucă”, ”votul mineriadă”, expresie democratică a unor tendințe profund antidemocratice, adânc reacționare și iraționale. Asta este valabil oriunde în lume”, inclusiv în Vest, ”unde se manifestă de asemenea, înspăimântător, disprețul pentru intelectualii pe bune și valorile autentice, înclinația idioților utili fiind propensiunea lor spre antisemitism, fascism, obscurantism, falsă mitologie”, nota, pe drept cuvânt, matematicianul român.
Care, din nou pe drept, își face griji firești cu privire la viabilitatea democrației. La urma urmei, nu depinde ea de capacitatea oamenilor de a se informa corect și de a opta just, în funcție de realități? Și nu era normal ca, după 35 de ani de acces la cele mai variate surse de informare, românii să se fi edificat, ca și occidentalii, grație societății informaționale?
Dar cât de sincronizați sunt românii la ce se întâmplă în Occident? Și cât de ”informațională” mai e societatea?
Sincronizarea românească e foarte parțială. Și defectuoasă. Partea realmente sincronizată tot optează, în mod adecvat în raport cu nevoile reale ale unei societăți mințite și jefuite timp de 35 de ani, aflată încă pe cale de modernizare, după mai multe proiecte de modernizare eșuate, din anii 30 încoace, pentru necesara schimbare democratică. În toamna lui 2024 această schimbare democratică a reprezentat-o, exclusiv, Elena Lasconi.
Cealalată parte, aflată în mare măsură în Diaspora, se știe cum a votat. În majoritate pentru extremism, deci în răspăr cu nevoia unei modernizări rezonabile. 40% l-au ales pe Călin Georgescu. Mulți alții, pe Simion. În Diaspora, doar 26% au ștampilat-o pe Lasconi.
Dacă românii ar fi fost perfect sincronizați, cum sugera recent un ins recent, un putinist mascat cu pretenții academice, încercând în limbajul său de lemn să explice, fără să fie calificat, votul românilor din scrutinul prezidențial exclusiv cu trimitere la derapajele progresiste ale Vestului, n-ar fi existat, timp de 35 de ani, o susținere semnificativă a PSD acoperind, aproape constant, circa un sfert sau o treime din electoratul activ.
Apoi, putinismul (pe cai mari în parte din fosta Europă comunistă, în defuncta RDG, Slovacia, Serbia) n-ar fi avut vreo șansă electorală reală în alegerile prezidențiale ale României postcomuniste. Iar candidatul extremist zis, fals, ”de dreapta”, precum și unele din partidele pentru care au optat mai nou mulți alegători ai extremei rusofile și putiniste, n-ar afișa înclinații fasciste și inconfundabile reminiscențe legionare.
Pentru că, dacă și-ar cunoaște cu adevărat trecutul, românii, în covârșitoarea lor majoritate, s-ar îngrețoșa, ar vărsa, s-ar înfuria și i-ar trimite in corpore pe legionari (ca și pe securiști) la coșul de gunoi al istoriei.
Resursele succesului electoral al lui Călin Georgescu
Am evidențiat în repetate rânduri unele din motivele principale ale succesului său de dincolo voturile tactice, luate în primul tur al alegerilor de Călin Georgescu de la PSD, în vederea aranjării un scrutin de balotaj fără Lasconi, avantajos pentru actualul premier.
Candidatul manciurian a profitat nu numai de ajutorul rețelelor de socializare și de inepția establishmentului. A extras capital în special de pe urma cuplării prostiei și lacunelor de informație cu dorința legitimă a unei schimbări radicale, dorință a cărei modalitate de satisfacere mulți n-au vrut sau n-au putut s-o gândească până la capăt. Pe cale de consecință, această combinație de mare ghinion s-a soldat cu ștampilatul bezmetic al unui candidat catastrofal.
Apoi, Călin Georgescu a beneficiat de frica de implicarea într-un război cu Rusia. Fapt absurd, această frica a generat dorința sinucigașă a supunerii tocmai când Putin, în ciuda micilor lui cuceriri în Ucraina, cumpărate cu prețul cărnii rusești pe care o toacă masiv și fără milă pe fronturi, dă semne să se prăbușească sub greutatea războiului, a înfrângerilor din Kursk și, mai ales, din Siria, a unei economii de război din ce în ce mai neperformante, a unei demografii neiertătoare și a unui adversar american pe cale de a se întări rapid.
Concomitent, nu puține femei l-au preferat pe delirantul trimis ”în misiune, în SUA și Anglia” în anii 80 de România securistă și pentru că li s-a părut că insul dezgustător, în ițari roșii, ar arăta bine. Și că ar corespunde fișei de ”salvator”, căutat în disperare de unii români idiotizați, frustrați, izolați, depeizați.
În fine, a jucat un rol important impulsul unor atomizați expați români de a ieși din izolare prin crearea, cu ștampila, a unei fictive comunități românești, a unui soi de Românie ideală, potrivită sincronizării și coordonării prin vot cu America lui Trump. Un președinte care însă, fapt scăpat din vedere de mulți alegători ai lui Georgescu, nu e nici antisemit, nici antidemocrat. Și deci n-are cum să se simtă flatat realmente de juxtapunerea operată de georgiști.
Ca alăturarea să le pară unora plauzibilă, ține de faptul că Trump a fost atât de puternic demonizat, mai ales în final de campanie electorală americană, ca presupus ”Hitler”, ”nazist” și ”fascist”, încât mulți români dezinformați, manipulați și incapabili să distingă adevărul de minciuna cea mai crasă, au fost tentați să crediteze până și niște făcături neo-legionare impostoare, sfertodocte și alienate, ca fiind la fel de fals învinuite de extremism ca Trump.
Căci dacă presa americană minte în privința unuia, de ce să nu mintă și restul ziariștilor români sau străini despre Călin Georgescu? Sau Simion? Ori Șoșoacă?
Prin urmare, de ce le-au scăpat multor alegători diferențele cruciale dintre un lider de dreapta ca Trump și unul înșelător ca Georgescu? Un ins nu întâmplător calificat de Traian Băsescu drept ”șarlatan”?
Fără îndoială, între altele, din cauza rapidei și eficientei campanii pentru Georgescu pe TikTok. Care se vede că a profitat prin ricoșeu și de cea ineptă a PNL pentru Ciucă. Dar și pentru că mare parte din presa occidentală și românească i-a dezinformat și manipulat groaznic pe oameni, ani la rând.
Căderea în cap a presei
Ca să înțelegem ce s-a întâmplat va trebui să examinăm halul în care a ajuns presa apuseană, un stimulator al unor reacții conservatoare firești, dar și al unor deraieri reactive, de felul celor fasciste, putiniste sau islamiste.
Derapajul presei, pornit din relativism postmodern și neomarxist, n-a început grandios. A debutat mai degrabă modest, cu vituperări împotriva lui Ronald Reagan, care, influențat și de mărturiile unor fugitivi de rang înalt din sistemul comunist, precum Iuri Bezmenov și generalul Pacepa, au îndrăznit să califice just imperiul sovietic: ca unul ”al răului”.
”Cum îți permiți?”, l-au apostrofat pe Reagan, atunci, violent, editorialiștii progresiști de la New York Times și alte ziare și televiziuni asemenea. De parcă URSS n-ar fi avut zeci de milioane de oameni pe conștiință în Rusia. De parcă Mao n-ar fi produs alte zeci de milioane de victime în China comunistă, apărută cu ajutor stalinist. De parcă regatul nord-coreean al represiunii, morții și foametei n-ar fi urmarea unei revoluții marxiste, asistate de comuniștii ruși și chinezi. De parcă regimul comunist de la Moscova n-ar fi fost de vină pentru Gulag, pentru Holodomor și, parțial, pentru crimele STASI și ale Securității lui Dej și Ceaușescu.
Părea însă, în ochii multor occidentali ai anilor 80, că NYT are ”un pic de dreptate”. Cine eram noi, capitaliștii, democrații liberali, conservatorii, să punem la îndoială ”probitatea”, ”cinstea” și presupusele ”binefaceri” ale unui sistem comunist?
Salt în prezent
Între timp, boala s-a agravat galopant din cauza internetului și a apariției rețelelor de socializare. Și a likeului, comparat de psihologi canadieni cu un parazit încuibat în cerebel, distrugător de minte. Un parazit devorator de creier, care cretinizează în ritm alert și n-avea cum să nu smintească și presa ajunsă dependentă de clickuri.
Rușinea canalelor tv progresiste, ca CNN și ABC continuă și rămâne mare. ABC a trebuit, mai nou, să ceară iertarea președintelui ales al SUA și să-i ofere milioane de dolari daune. Moderatorul și ”influensărul” canalului, George Stephanopoulos, mințise repetat și cu furie, afirmând că obiectul urii sale neostoite, meritând disprețul stângii în calitatea lui de magnat, de capitalist, de anticomunist și alb heterosexual, care nu se rușinează de identitatea lui națională ori sexuală, ar fi fost chipurile ”condamnat” pentru ”viol”. Dat în judecată, postul ABC, care aparține de concernul progresist Disney, a depus armele și s-a predat.
Urmează alte posturi influente. De pildă CBS, care, întru inducerea în eroare a alegătorilor americani, a manipulat un interviu cu fosta candidată la președinție, Kamala Harris, spre a-i ascunde carențele intelectuale. Darea în judecată pare singura modalitate de a ameliora o presă care nu mai realizează că a devenit, din mediu de informare, un izvor de perpetuu și torturant agitprop. O sursă toxică, dezinformatoare și smintitoare în masă.
Cea comisă de ABC nu e cea mai jenantă nefăcută din contul presei americane a ultimilor ani. Hrănind prejudecățile necesare perpetuării minciunilor rasiste, chipurile ”antirasiste”, woke, precum și dogmele progresismului distrugător de civilizație iudeo-creștină, care cer anihilarea familiilor și demolarea valorilor tradiționale, ziarele au rostogolit persistent, ani de zile, cu urmări îngrozitoare, minciuni sfruntate.
Vitriolicul vârf ideologic al săgeților
Ani la rând, presa a exploatat mitul sexist al masculinității presupus ”toxice”. La fel, pe cel rasist al ”albilor” care, într-o societate chipurile ”inerent rasistă”, sunt majoritatea ce s-ar ”impune”, invariabil, în fața ”minorităților” (dar numai a celor selectate pe sprânceană, prin ucaz, ca veșnice victime, niciodată în fața minorităților, ca evreii, plasate la fel de arbitrar și dogmatic la ”majorități” și ”făptași”) întrucât ar avea puterea de a ”manipula” justiția. Și întregul ”sistem”. Ani la rând s-au ridicat pe scut candidate corupte, ca Hillary Clinton, doar pentru că, femei fiind, erau apte să figureze ca ”antisistem”.
Miturile și narativele impuse de elita americană au jucat un rol cheie în animarea, justificarea și protejarea, de către autorități, a crimelor comise de gloatele neomarxiste ale Antifa și Black Lives Matter în tulburările civice și crimele comise în 2020, în siajul protestelor de amploare declanșate de uciderea lui George Floyd de către un polițist alb.
Pare cert că excesele feminismului radical, occidental, au consolidat prejudecăți misogine. E probabil să-i fi determinat pe unii români să se împotrivească visceral candidaturii prezidențiale a unei femei și să cotizeze la insultarea Elenei Lasconi. Nu e singurul transfer regretabil operat din studiourile televiziunilor americane, în capetele încețoșate ale unora dintre alegătorii români.
Nici CNN n-a ratat multe prilejuri de a se face de ocară. Recent s-a lăudat că l-ar fi eliberat dintr-o închisoare siriană, transformată de statul polițienesc al proaspăt debarcatului Assad, în abator și beci de tortură, pe un ins care, spre rușinea canalului american, s-a dovedit agent secret și torționar notoriu al regimului criminal al satrapului Rusiei lui Putin.
Răsturnarea adevărului, blamarea victimei, spălarea de păcate a făptașilor
Dar cu nimic nu s-au discreditat jurnaliștii de stânga mai rău, mai des și mai constant decât cu informațiile, reportajele, analizele și editorialele anti-israeliene și antisemite, pe care, inspirați de sovietici, le furnizează de o jumătate de veac și ale căror frecvență și virulență au luat o teribilă amploare după masacrul antisemit al Hamas din octombrie 2023.
În context, la inițiativa extremei stângi germane, din anii 60 și 70, presa progresistă, occidentală a efectuat, obsesiv și stăruitor ca picătura chinezească, o inversare morală, o nesfârșit repetată operațiune de răsturnare a adevărului istoric și un transfer, de natură să delesteze nazismul și să-i transforme pe evrei și pe israelieni, din victimele lui Hitler, ale național-socialismului și ale teroriștilor arabi și musulmani, în presupuși ”făptași, colonialiști, imperialiști, naziști” și autori ai unui imaginar ”genocid”.
N-a păsat multora că adevărul a fost astfel dat peste cap și prefăcut în minciună, iar realitatea istorică a fost expusă, dezarmată și falsificată în slujba negaționismului și revizionismului. Canale ca ABC, CBS, NBC, precum și ziare ca New York Times, Washington Post, Los Angeles Times și The Guardian, s-au dovedit piloni ai unei mișcării woke, care, sub etichetă antisionistă, a răspândit compulsiv mitul evreului ”făptaș” și, prin urmare, antisemitism, potențial genocidar. Nu era de imaginat ca acest anti-iudaism occidental presupus ”luminat”, în fapt de sorginte nazistă, să nu aibă efect asupra iudeofobiei esteuropene și românești.
La pachet cu antisemitismul, efectul distructiv, în Vest, al acestei mișcări a inclus ”demolarea zidurilor de susținere ale modernității, ca rațiunea, știința, individualismul și umanismul”, cum nota recent, pe drept, ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung. Nu întâmplător, presa progresistă occidentală a surpat astfel încrederea oamenilor în massmedia.
Doar o treime din americani afirmă azi că ar mai avea ”oarecare, sau multă încredere” în presă Și nu întâmplător, ”organele”, oficial de ”informare”, în realitate de sistematică îndoctrinare a opiniei publice, au susținut o agendă care a inclus, sugestiv, demonizarea Vestului libertăților individuale, a educației clasice, a loialității față de civilizația iudeo-creștină. În subsidiar s-a vituperat împotriva bazelor economiei de piață, a statului suplu, a autodeterminării persoanei, a religiilor tradiționale, a familiilor clasice și, mai ales, a libertății de gândire, de opinie, de exprimare și de presă, a științei reale, a tot ce nu decurgea din cel mai aberant și dezlănțuit relativism sau absolutism neomarxist.
În fața acestei vomitive debandade și degringolade, însoțind încercarea eșuată a elaborării unor religii seculare, nu puțini occidentali sătui, pentru că le merge excelent multora, dar înfricoșați de perspectivele unui viitor incert, precum și de război, își doresc ”salvarea” într-atât, încât sunt gata să plece după fentele pseudo-mesianice ale unor impostori care-și arogă imaginare calități ”mesianice”.
Georgescu n-a inventat acest rol. În SUA, catastrofalul Barack Obama a câștigat două scrutine prezidențiale pe baza acestor sugestii șmechere. Iată ce explică și dorul multor români din Diaspora (și nu numai) de o conducere românească de mână forte.
Iresponsabila atitudine, efect al unei molime devenite pandemie din pricina destabilizării globale, provocate de războiul axei ruso-sino-iraniene declanșat în Ucraina, de Putin, ar duce aproape cert, dacă i s-ar da curs, dacă ar avea veodată câștig de cauză, la distrugerea țării. Dorința de dictator și neîncrederea în NATO, Vest și SUA ar lua în România proporții fără precedent, pentru cazul unei victorii rusești în războiul din Ucraina. Dar s-ar atenua în schimb perceptibil, dacă Putin va eșua.
Ce va fi cu acum defuncta democrație românească?
Va putea fi resuscitată democrația? Va fi nevoie de o redefinire a dreptului la vot? Câți vor mai scanda odios ”trăiască legiunea și căpitanu’ ” mizând idiotic pe ”viitorul e Rusia”, deși țara lui Putin se duce în cap economic, demografic și, dacă li se vor da ucrainenilor mijloacele necesare, ar putea deveni în fine, după debarcarea actualului regim, un stat cu care să se poată conviețui?
Se va redescoperi drumul spre valori compatibile cu democrația și conviețuirea în Europa, la sanitară distanță de colectivisme, de imperialism genocidar, de național-comunism, filetism, fundamentalism religios?
Multe vor depinde, în 2025, de hotărârile administrației Trump, de alegerile germane, de conștientizarea și adecvarea europenilor la necesitatea câștigării războiului semideclarat lumii libere și purtat, parțial hibrid, de alianța sino-ruso-iraniană.
Citiți aici prima parte a acestui eseu: Pandemia al cărei simptom e și Călin Georgescu (1)