Pandemia al cărei simptom e și Călin Georgescu (1)

Sau cum ne-am procopsit cu milioane de români gata să voteze legionari proști și sonați.

Liniștiți-vă. În cauză nu sunt doar românii. Sau Călin Georgescu. Și alarmați-vă: Asasinatul comis de Luigi Mangione, un puști de bani gata care l-a omorât în plină stradă pe un om pe care-l considera capitalist, e justificat, potrivit sondajelor, de aproximativ jumătate din studenții universităților de elită americane și de mare parte din presa de peste ocean. Iar Mangione citează elogios pe teroristul pe care-l reia, laudativ, și Călin Georgescu.

La stâlpul infamiei e, deci, înghesuială mare. E mult de țintuit la ea. Nu doar TikTok, Rusia și China comunistă, legionarii, boții și conturile false, care au profitat de o deficitară predare a istoriei românești, ci, întâi de orice, mentalitatea ”au mințit, au furat, au omorât ei (eventual în masă), dar ne-au dat și nouă”. Apoi sunt de blamat instituțiile și presa, celelalte rețele de socializare, eliminarea reperelor edificatoare, crearea altora, false și o elită culturală smintitoare.

Prin urmare, atenție: românii nu sunt singuri în nenorocirea căderii în pervertirea morală a multor europeni și americani, care nu mai știu deosebi între bine și rău. Boala nu e doar locală, ci, precum rețelele, propagandele, aparatele de dezinformare și de război hibrid și ambițiile imperiale ale unor dintre puterile actuale: o maladie globală. Și, extrem de molipsitoare fiind, s-a transformat într-o pandemie mortală.  

Căderea georgistă a testului democratic

Mă întreb, întristat, la 35 de ani de la Revoluție, cum de ne-am prostit în așa un hal, încât era să ne trădăm cele mai elementare interese proprii, nu doar idealurile sfinte ale tinerilor eroi și martiri însetați de libertate, care au căzut secerați de gloanțele securității în decembrie 89?

Cum e posibil ca, în deplina lor ignoranță, naivitate, nebunie, sau imbecilitate, milioane de români să vrea să voteze la președinție, în al doilea tur de scrutin, ceea ce pare a fi nu doar un securist legionar, un colectivist cu înclinații putiniste, un plagiator de fasciști, ci și un mitoman, un neghiob sfertodoct, un arivist și un impostor fără noțiuni elementare, aflat, pe deasupra, în intermitent delir?

Cum a fost posibil ca, dincolo de dorința lor legitimă de schimbare și de tristul deficit de candidați atrăgători, milioane de români să cadă pradă ispitei zise ”Kremlin Delirescu”? Sau, altfel întrebat: cum se explică lipsa totală de discernământ al unor mari mase de români? Care, dacă ar fi vrut doar amendarea sistemului și schimbarea democratică, nu revoluția totalitară, le-ar fi fost ușor s-o voteze pe Elena Lasconi, oricât de rea ar fi fost părerea multora despre informațiile, sau despre gândirea ei?

Cum s-a putut ca mulți dintre alegători să creadă, iar o parte încă să se mai iluzioneze că Georgescu ar fi, chipurile, ”anti-sistem”? Cum să-și mai imagineze unii că e altceva decât produsul lui Malița și al Securității, precum și al miturilor Legiunii, deși reiese clar că a fost beneficiar al sistemului ceaușist, preluat și de cel iliescist, sistem al cărui profitor a ajuns să fie și în primul tur al alegerilor prezidențiale, în care jucase rolul pionului menit s-o elimine din cursă, pentru uzul PSD, pe Lasconi, dar, dată fiind prostia jucătorilor pesediști, apucase să se prefacă, pe tabla de șah, în ”damă”?  

Nu, electoratul nu s-a prostit din senin. S-a lăsat năucit. S-a lăsat îndobitocit de sursele sale de ”informare”. Care sunt manipulatoare. Și continuă să smintească lumea. Cum să-l prezinte, bunăoară, presa pe Călin Georgescu (la unison cu cea apuseană) ca extremist ”de dreapta”, când colectivismul teoriilor lui ”distributiviste”, îl plasează în clica revoluționarilor de stânga anticapitaliști, ca Luigi Mangione, tânărul arestat peste ocean, pentru recenta împușcare a unui tată de familie, prezentat în massmedia de stânga ca detestat ”capitalist” și, prin urmare, ca prezumtiv ”făptaș”, iar nu ca om?

Anticapitaliștii

Cu Mangione se aseamănă Călin Georgescu și în selecția lui de repere. Nu întâmplător, amândoi îl citează elogios pe Ted Kaczynski, autorul unor asasinate teroriste anticapitaliste săvârșite în anii 70, 80 și 90.

Nu întâmplător, presa americană de stânga a început, în ultimele săptămâni, să-l celebreze și să-l eroizeze asiduu pe Luigi Mangione, ca pe un fel de haiduc. Unul care, c-a făcut bine, c-a făcut rău, ar avea, totuși, ”dreptatea” lui.

Nu întâmplător, Călin Georgescu, semna, în 2019, o declarație de susținere a inițiativelor activistei Greta Thunberg, o extremistă de stânga antisemită și pro-teroristă, aflată la originea ”Declarației” Clubului de la Roma (o adunare de intelectuali de stânga, ca Malița)  ”de Susținere a Protestelor Studenților pentru Protejarea Climei”, din 2019.

Și atunci: oare cum e posibil ca delirantul pro-legionar Georgescu să fie perceput ca ”de dreapta”? Au căzut în cap cei care-l descriu așa?

Cea mai tulburătoare întrebare, în acest context, e cea privind diminuarea discernământului nostru în așa un hal, încât să nu mai știm ce reprezintă, de fapt, extremiștii. Ce e alb, ce negru. Ce e bine și ce e rău.

E aiuritor că suntem atât de amețiți și abulici, atât de rău pregătiți moral și intelectual, încât permitem unor activiști fanatici, unor impostori, mitomani, ariviști și apologeți de asasini în masă, să aibă drept de cetate, ba chiar să intre în cărți și editoriale ca oameni chipurile ”merituoși”. Sau, culmea, ca prezidențiabili.

Prestigiul incredibil al unei activiste extremiste ca Greta Thunberg, ori eroizarea dementă a unui Mangione, ambele mortale pentru o societate care nu vrea să se sinucidă, spun multe despre situația în care ne aflăm, global.

Căderea unora nu o justifică pe a altora, care-i imită. Dar se putea, oare, în ceața și besmeticia prezentă, ca România să nu aibă ”faliții ei”? N-a mai derapat ea în anii 30, în siajul hitlerismului? Sau în anii 50, 60, 70 și 80, pe urmele stalinismului și bolșevismului?

Ce s-a întâmplat, așadar, cu noi? Am înnebunit cu toții?

Sursele smintelii

Nu. N-am înnebunit toți. Dar lumea liberă e într-un derapaj moral continuu. Declinul a început cu multe decenii în urmă. Când s-a dereglat grav, parcă ireparabil, busola morală și intelectuală a civilizației. Cum altfel să se explice faptul că la universități anglo-americane de elită ca Oxford, Harvard, Yale, Columbia sau Princeton se pune în mod serios și se dezbate, în mod aiuritor, întrebarea: ”cine e mai marea amenințare pentru pace: Israelul? Sau teroriștii Hamas?”

E oare normal ca, la Oxford, să culeagă ropote de aplauze o studentă care întreabă obraznic de ce Dennis Prager consideră doar mișcări arabe și musulmane ”o amenințare la adresa păcii și nu un stat ca Israelul”, deși e la mintea cocoșului că ”Statul islamic”, Al Qaida, Hamas, Jihadul Islamic Palestinian sau Hezbollah sunt grupări teroriste și mișcări totalitare, care decapitează programatic civili, inclusiv pe disidenții din propriile lor rânduri arabe și musulmane. În vreme ce o democrație liberală și un stat de drept ca Israelul, (care a acceptat de mult existența inamicilor săi și conviețuirea cu ei, fiind repetat gata să încheie pace cu dușmanii (deși ar avea mijloacele tehnice să-i oblitereze), nu devine din senin stat ”agresor”, ci prețuiește pacea în mod natural.

Cum s-a ajuns ca victima unei tentative de genocid, precum israelienii, la 7 octombrie 2023, să fie acuzați de un prezumtiv ”genocid”, când se apără de terorism? Cum au îndrăznit, în Statele Unite, apologeții de extremă stânga și islamiști ai terorismului să articuleze abominația, potrivit căreia copiii și israeliencele violate în masă în acea ”sâmbătă neagră” din octombrie 2023, ar fi fost ”ținte legitime ale rezistenței”?

La astfel de întrebări, gânditorul și scriitorul american Dennis Prager răspunde cum a replicat la Oxford, evocând, perfect adecvat ”dereglarea busolei morale” a Vestului și pervertirea etică a presei occidentale.

Că așa stau lucrurile nu e greu de aflat sau dovedit. Niciodată nu li s-ar fi reproșat americanilor sau britanicilor implicați în cel de-al Doilea Război Mondial, că nu poartă un război ”proporțional”. Că nu respectă ”drepturile” teroriștilor naziști. Că nu hrănesc populația inamică. Sau că nu înțeleg că violul deținutelor evreice din lagărele de concentrare hitleriste e ”dreptul” de a se manifesta al ”rezistenței” antisioniste.

Or, când o societate e învățată, zi de zi, ceas de ceas, în cele mai prestigioase ziare, la cele mai mari canale tv și în cele mai influente rețele sociale că albul e ”negru”, noaptea ”zi”, caldul, ”rece”, iar binele, ”rău”, nu doar mintea pacienților din ospicii începe să se defecteze. Dereglarea începe să ne afecteze pe toți.

––––––-Va urma––––––