Cum se auto-canibalizează Vestul. Și despre mine

”Dacă toate culturile (și zeii lor) ar fi la fel, canibalismul n-ar fi decât o chestie de gust”, zicea, plin de simț al realității, nu doar de umor, scriitorul iudeo-olandez Leon de Winter.  

Sunt Petre Iancu și subscriu. Nu țin la toate culturile și ideologiile la fel. Nu doar pentru că sunt european.

Am motive substanțiale să nu cred că islamismul, sau extremismul de stânga care s-a aliat cu el, ar fi realmente compatibile cu libertatea individuală, cu drepturile femeilor sau cu democrația liberală, cu societatea deschisă și o viață omenească demnă pentru toți.

Am avut de învățat și de ales din copilărie. Am optat de timpuriu pentru gândirea critică și independentă.

M-am născut în România. Am crescut într-un frumos cartier bucureștean, plin de tei, de grădini, de porți misterioase, de parcuri. În familia mea, dialogurile, conversațiile de amor, educația, lecturile și certurile se derulau în limbi diferite, acoperind o vastă arie lingvistică și intelectuală, central-europeană. Erau reprezentate mai toate limbile continentului. Își predau ștafeta, în funcție de lecturi și participanții la discuții, (ca și de nevoia ascunderii realităților de copiii din preajmă) româna, franceza, maghiara, germana, engleza și idișul. La fel de pestriță era biblioteca, înțesată, mai ales după apariția cărților din Biblioteca Pentru Toți, de volumele tuturor clasicilor europeni, americani și asiatici.

Maică-mea, sedusă vremelnic de comunism, după ce frageda ei viață evreiască (și a familiei) fusese in extremis salvată de maici și de înfrângerea lui Hitler și a aliatului său, Antonescu, învățase la un moment dat rusa. Dar refuzase s-o studieze la universitate. Preferase psihologia. În care, ca în tir, avusese mult succes. Dar fusese dată afară din funcția de asistentă universitară de-o activistă geloasă. Implicată în represiunile anti-studențești din a doua jumătate a anilor 50, Tamara Dobrin o turnase la Securitate ca ”anti-sovietică”. Acuza era, profesional, mortală.

Bunica îmi înfundase, sub comuniști, pușcăria politică pentru ”înaltă trădare”, ceea ce distrusese rapid veleitățile politice ale tatălui meu. Și orice urme de certitudini doctrinare.

Norocul acestor dezastre fusese enorm. Lipsa ascensiunii politice le-a dat părinților mei șansa de a trăi relativ liberi, de a se despărți de cercul vicios al gândirii totalitare, de a lua distanță de putere și de regim, de a da cu tifla antisemitismului cotidian și de a ne învăța și pe noi, copiii, virtuțile culturii, independenței, libertății, integrității și gândirii critice.

M-am înfundat deci în bibliotecă și în viața de neatârnat. Cât s-a putut. Când nu s-a mai putut, a urmat emigrarea într-un Vest care chiar era democratic și, aparent, neantisemit.

Dar n-am plecat înainte de a-mi pune întrebări cheie. Nici înainte de a repudia tirania relativismului și de a-l descoperi (în toate limbile și culturile din care m-am putut împărtăși) pe Dumnezeu, spre a realiza că libertatea – mereu individuală – nu face, fără Scrierile Sfinte, doi bani.

Așa am dibuit sensul politic al antisemitismului care (adesea alături de anticreștinism) prefațează și însoțește orice totalitarism, clădit, cum am scris repetat, pe refuzul eticii unui monoteism moral, care conferă valoare vieții omenești, drepturilor și demnității ei.

Toate se prăbușesc, împreună cu libertatea, imediat ce li se răpește temeiul divin. Lipsite de substrat axiologic, libertățile riscă în Vest să se prăbușească în neant mai rapid decât clipim.

Căderea a început cu iluminismul și revoluția franceză. A validat-o cea marxistă, a accelerat-o cea bolșevică și nazistă, a impus-o importul celor stalinistă, troțkistă, maoistă, islamistă. Și a consfințit-o cea deconstructivistă. Azi ne apropiem de impactul cu fundul prăpastiei.     

Declinul valorilor biblice (eliminând ceea ce poate contracara tirania și superbia ei) a mers mână în mână cu ascensiunea controlului ideologic prin rețele sociale și a guvernărilor progresiste ale unui totalitarism doar inițial ”soft”, care impun varii formule de imaginare ”salvări” ale globului. Ele au erodat din interior libertatea unui Vest detestat și combătut cu atât mai feroce, cu cât e moștenitorul individualist al unei lumi iudeo-creștine a independenței civice. Una care se bazează pe Dumnezeul cel bun, deci pe adevăr și dreptate, iar nu pe ”narative” colectiviste, progresiste, mesianic-totalitare.

Țin la foarte periclitata cultură a libertății. A o apăra înseamnă a combate până la capăt toleranța față de intoleranță și a proteja nu doar drepturile noastre individuale, civice și politice, libertatea gândirii, exprimării și presei, ori judecata critică, dreptul la îndoială și la detabuizare, ci și tradițiile noastre etice și religioase, detestate de islamiști și progresiști.  

Toate sunt atacate la baionetă nu doar de neomarxism, ci și de relativismul postmodern, de ideologia corectitudinii politice și de politicile identitare promovate de manipulările ei. Care s-au impus cu autoritate prin presă. Mințind de îngheață apele, jurnaliștii și politicienii care o plătesc demonizează orice urmă de conservatorism și demontează și pedepsesc orice investigație ori analiză independentă ca presupusă ”teorie a conspirației” sau ”discurs al urii”.

Altfel spus, democrațiile noastre sunt în pericol acut nu doar din afară, de pildă dinspre Rusia și China, sau Iran, ci și din interior, din opțiunea pentru revoluția demolării statelor de drept liberale prin imigrație debordantă și neintegrabilă și extremism stângist (sau nazist) care le distruge infrastructura culturală, axiologică, economică, politică și socială.

Asistăm la o auto-canibalizare ce pare a ține de un virus mesianic, auto-imun, al societăților europene și americane, virus care tinde veșnic să aducă radicalismul politic și revoluția la putere și să provoace apocalipse, pe bază de revizionism istoric și utopie colectivistă.

E timpul să spunem clar, ferm și fără echivoc: destul! Și să-i învățăm pe oameni că nu vor găsi drumul înapoi spre judecata critică și libertate, fără o repunere plenară în drepturi a educației religioase și a informației istorice și culturale nealterate.