SUA recoltează ce i-au pus la picioare imperialismul rus și inadecvarea UE

Cu pronunțatul său instinct mercantilist, liderul SUA pare a obține tot ce și-a dorit. America recoltează prin acordul pe minereuri averea pe care i-au pus-o la picioare agresiunea lui Putin din Ucraina și o Europă lașă. Ticăloșia trecerii Americii fie și doar retoric în barca criminalului regim rus nu schimbă datele problemei. Și nu șterge imprescriptibila vină a Europei. Un continent leneș, dedulcit la avantaje economice și militare furnizate de generozitatea deceniilor în care SUA au acceptat să plătească pentru securitatea sa și să admită notabile dezavantaje comerciale în schimburile americane cu Germania și Comunitatea Europeană.

Un scurt istoric al greșelilor noastre

Azi, indignarea pe Trump e intensă și extinsă, dar mare parte din Europa, ale cărei elite au militat neobosit în contra dreptei republicane și a actualului președinte al SUA, uită sau continuă să-și nege dezastruoasele decizii politice din ultimele două-trei decenii, după hotărârea din 2003 a slugii lui Putin, pe-atunci cancelar al Germaniei, de a disocia Republica Federală și parte a Europei de SUA și de războiul lor anti-terorist din Orientul Mijlociu.

Rana provocată atunci relațiilor transatlantice nu s-a închis decât vremelnic și superficial și s-a redeschis în aceste zile.

Marele derapaj al stângii americano-europene, să nu uităm, a continuat sub Merkel, care a profitat de ignoranța lui George W. Bush, iar apoi sub Obama, când s-a blocat accesul la NATO al Ucrainei și Moldovei, iar rușii au invadat Crimeea și estul Ucrainei. Derapajul s-a perpetuat cu acordurile Minsk, pentru care de vină sunt Merkel și francezii, și s-a accelerat în 2022, când nemții și Macron s-au exersat, împreună cu Biden, în împăciuitorism față de Rusia, stimulând și mai mult, după imbecilitatea retragerii din Afganistan, poftele expansioniste ale teroriștilor și dictaturilor.

Acum, că J.D. Vance a pus în vedere Europei să se reformeze din temelii, ne văităm, deși nu recoltăm decât fructele anilor mâniei, indolenței și impotenței europene. Paradoxal, vicepreședintele american e posibil să fi făcut involuntar un bine Europei și un deserviciu țării sale.

Pentru că, dacă Europa se va trezi în pumnii lui retorici, ori sub șocul dușului rece al schimbării de macaz americane și va întreprinde ce-ar fi trebuit să facă de mult, reformându-și realmente economia și forțele armate, SUA vor avea mult de pierdut în materie de influență și control pe un continent care, spre deosebire de Asia, nu i-a creat vreodată probleme insurmontabile. Concomitent, izolaționismul înspre care e împinsă America de unii dintre sfetnicii lui Trump nu vor ajuta defel Statele Unite și ar putea ajunge să desființeze ceea ce e, acum, ”superputerea”.

Dar în acest scop e bine ca Europa să-și analizeze necruțător propriile erori, defecte, lașități. Ca să le poată îndrepta. Și ar fi util să plece în analiza ei de la omisiunile ultimilor trei ani de război în Ucraina. Uite unde ne aflam acum trei ani, potrivit comentariului pe care-l publicam pe blog și la Deutsche Welle în a treia zi de război:

”Germania a schimbat calimera. România unde e? (Petre M. Iancu 26.02.2022)

Rămânând împreună cu familia la Kiev, oraș care a respins tentativele de infiltrare rusești, Zelenski manifestă un curaj de care fostul președinte afgan Ghani n-a fost în stare.

E posibil ca Rusia lui Putin să-și intensifice operațiunile și să atace, dacă poate, zona ucraineană de graniță cu țările NATO, ca să împiedice livrările de armament pentru o Ucraină care luptă exemplar și l-a descumpănit grav pe inamic. De pildă în bătălia pentru aeroportul de lângă Kiev, pe care trupele aeropurtate ale dictatorului criminal și expansionist n-au putut vineri pune mâna. Cum n-au putut pune mâna pe Kiev.

Pe moment, rușii, oricâte succese ar clama că au (și nu prea au), sunt bătuți. Dar greul abia urmează. Fiecare oră de rezistență a Ucrainei, care luptă efectiv să-și păstreze ființa națională, e o victorie a libertății. Președintele Ucrainei a câștigat cu eroismul și înțelepciunea sa inimile lumii întregi. Mai important, le-a recâștigat pe ale ucrainenilor. Grație lui, Ucraina se distinge printr-o rezistență despre care puțini au crezut că ar fi capabilă să o opună unei armade precum cea impresionantă, edificată timp de mulți ani, de Rusia.

Una alimentată cu bani între altele și din vânzările de energie către Europa și, mai ales, către Germania ex-cancelarului Schröder, sluga din buzunarul vestei lui Putin și colegul de partid al cancelarului Olaf Scholz. Care e sub o tot mai amplă presiune morală și politică să-și schimbe în fine radical politica față de Moscova, pe care Berlinul a cocoloșit-o la un nivel extraordinar de când Merkel a preluat și perpetuat relațiile speciale germano-ruse, inventate de Bismarck și reeditate, sub comuniști, de Willy Brandt. În baza lor a blocat în 2008 accesul Ucrainei, Republicii Moldova și Georgiei la NATO, pe care îl propuseseră SUA. Și tot în baza lor a refuzat sancțiuni realmente aspre în contra violării celor mai importante tabuuri ale ordinii mondiale de către un dictator criminal ca Putin, care invadase în 2014 Ucraina și rupsese Crimeea și Donbasul din trupul ei.

Acum, agresiunea fără precedent a Rusiei neoimperialiste și neocolonialiste a unificat Europa și America încă înainte ca Ucraina să acuze hoardele din cadrul trupelor Moscovei de crime de război și a determinat până și Germania să înțeleagă că, în fața dimensiunii crimei războiului declanșat de Putin, trebuie să-și chimbe azimutul.

În cursul după amiezii de sâmbătă a anunțat că aprobă vânzarea de arme antitanc și alt material militar defensiv în Ucraina. Nu e clar unde rămâne România? Până și slovacii livrează arme Ucrainei. Cum nu îi e rușine guvernului de la București să se ascundă laș, dacă până și Republica Federală s-a dumirit că a lăsa Rusia să învingă în Ucraina e a-l lăsa pe un nou Hitler să cucerească Europa?

Rămasă singură și izolată pe frontul refuzului european privind decuplarea Rusiei de la SWIFT, Germania a început să se gândească la o raliere ”suplă” la acest demers. Problema Germaniei este că încă mai importă gaze din Rusia prin Nord Stream I și nu poate face plățile dacă țarul e divorțat cu forța de SWIFT.

Afectate ar fi multiple interese economice germane și ale elitei berlineze. Dar pro-rusimul extremei stângi și drepte, ca și ipocrizia bișnițară a mediului de afaceri au devenit intenabile, fapt pe care, treptat și greoi, îl realizează și conducerea Germaniei. Un ziarist britanic a reliefat, în context, că Berlinul tocmai și-a sacrificat ”vaca sacră” a politicii externe, care era relația cu Moscova. Decuplarea din SWIFT a Rusiei ar însemna blocarea unor tranzacții în valoare de circa 80 de miliarde de dolari .

Or, Putin se bazează pe Germania să împiedice această ieșire. Iar ca ultimă frunză de smochin, Berlinul a afirmat că suspendarea din SWIFT ar ”lovi în interesele rușilor de rând”. Ceea ce e posibil, dar nu ar trebui pentru nimic în lume să împiedice adoptarea acestei măsuri imperios necesare.

Nu e singura vacă pe care trebuie s-o sacrifice vestul. ONU, cu un Consiliu de Securitate având Rusia cu drept de veto în centrul ei, și-a pierdut noima. Organizația e la pământ. Trebuie desființată și refăcută din temelii.

Până atunci însă e imperativ ca nu doar Anglia și câteva alte țări să ajute militar Ucraina. E nevoie de o susținere masivă și curajoasă, de felul celei acordate de românii și moldovenii de rând zecilor de mii de refugiați ucrainieni, primiți cu brațele deschise și asistați pretutindeni în Europa, mai ales în Polonia, cu toată inima. Or, lașitatea politicii externe românești, vândută ca ”prudență” sau ”deșteptăciune” de felul celei ceaușiste în epoca războiului de 6 zile din 1967, e, în fond, sinucigașă, date fiind pericolele care planează asupra Republicii Moldova și chiar a României și a estului Europei până la Marea Baltică. În consecință ar trebui ca UE să hotărască primirea Ucrainei cât mai rapid cu putință. La fel ar trebui să facă și NATO, ca să învețe minte Rusia să mai treacă la agresiuni armate complet nejustificate.

Dar în România și aiurea circulă dezinformarea lansată de Kremlin. Propaganda moscovită răspândește peste tot în vest ideea că Putin ar fi, chipurile, nebun și, deci, ”impredictibil” la cârma unei puteri nucleare ca Rusia.

Aceasta este o minciună, menită să provoace panica și să frângă rezistența împotriva regimului Putin. Se mai vehiculează alte scenarii conspiraționiste, toate antiamericane și antioccidentale, menite să decredibilizeze solidaritatea apuseană și est-europeană cu Ucraina, la adăpostul unor mituri panicarde, cum ar fi că niște absconse cercuri occidentale ar vrea să-i transforme pe unii și alții în carne de tun.

Nimic din toate acestea nu este adevărat. Dar a colporta asemenea zvonuri și informații false e a face jocul Kremlinului, al agenților lui de influență, al propagandei agresive a Moscovei și al rusofililor legionari.

Altă dezinformare probabilă a Rusei lui Putin vizează propensiunea pentru negocieri a Ucrainei. Kremlinul și-a motivat ordinul dat trupelor rusești de a-și extinde pe toate fronturile atacurile din Ucraina (ordin care  aproape cert a fost remis din capul locului), corelându-l cu un prezumtiv ”refuz de a negocia” al Ucrainei. Or, oficialitățile din Kiev au subliniat că sunt dispuse să negocieze, dar Moscova le-a pus ucrainienilor condiții absolut inacceptabile.

Ucraina e departe de a capitula. Dar și departe de a lăsa Kremlinului inițiativa în materie de război hibrid, cibernetic și diplomatic. Rusia vrea să dezbine coaliția occidentală, oferind prietenilor Moscovei un pretext de torpilare a ajutorului apusean dat ucrainienilor, pe care încearcă să-i prezinte ca belicoși.”

Azi. Și de azi înainte

Se vede că după trei ani de război, Rusia chiar a reușit să dezbine coaliția occidentală. Că Germania n-a făcut ceea ce Olaf Scholz a promis, articulând sintagma ”schimbării de epocă”, după agresiunea și invazia rusă în Ucraina. Că putinismul extremei stângi și drepte, europene, a rămas intact. Că dezinformarea continuă. Că Rusia nu s-a folosit de arme nucleare. Că noii prieteni americani ai dictatorului rus sunt bănuiți, nu fără temei, că vor să impună Ucrainei condiții de negocieri absolut inacceptabile. Că legionarii rusofili din România n-au dispărut și n-au înfundat pușcăria, în ciuda nelegiuirilor și delictelor penale comise de pildă de Călin Georgescu, între altele prin exaltarea criminalilor de război și împotriva umanității din Garda de Fier sau regimul Antonescu.

Ar fi fost toate acestea evitabile? Da. Evident. Dacă procuratura și poliția română luau din timp măsurile stipulate de lege. Dacă Biden și Scholz ar fi admis integrarea Ucrainei acolo unde îi e locul, în structurile euroatlantice. În NATO și UE. Și Dacă Biden și Scholz și-ar fi luat în serios propriile angajamente, ar fi înarmat Ucraina suficient, dându-i la timp nu doar categoriile de arme sofisticate necesare, ci și dreptul de a le utiliza unde oștirea ei avea nevoie să le folosească.

Acum, e tare ușor să se verse toate lăturile pe capul, ce-i drept vinovat, al lui Trump, uitându-se că, din cauza nefăcutelor noastre, Ucraina chiar nu mai pare, pe moment, în stare să-și recucerească teritoriile pierdute și să oblige Rusia să capituleze, un deziderat de care în primăvara lui 2023 se apropiase perceptibil.

În condițiile date, e bine să se înțeleagă că ideea, pragmatică, a opririi (măcar vremelnice) a războiului nu e neapărat rea. Cum nu e rea, în sine, ideea unui acord americano-ucrainean pe minereuri, care în ciuda absenței garanțiilor de securitate pentru Kiev, cerute de președintele Zelenski, să reapropie Ucraina de SUA.

Căci acordul ar putea să cointereseze America, determinând-o să vrea să-și apere investițiile și pe investitorii și beneficarii lor americani, prin investiții în securitatea partenerului ei ucrainean, inclusiv, poate, în recucerirea teritoriilor ocupate de ruși, în care se află o parte din aceste pământuri rare. În acest caz, America nu va pierde moral ceea ce obține material și ceea ce o costă, în materie de imagine și prestigiu, aberația amorală a președintelui Trump, care îl numește pe eroul Zelenski, un lider ales liber, ”un dictator”, dar refuză să-i aplice acest calificativ agresorului și dictatorului rus, Putin.