Cele mai noi articole · Din spatele cortinei de stânga: știri necenzurate · Știri de ultimă oră · Politică internațională

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 10 și 11, an 5

Citiți aici cele mai noi știri și analize

Update 14:30 Un violent atac antisemit a avut loc azi noapte în cartierul londonez Golders Green, o parte evreiască a capitalei Marii Britanii. Un tânăr vorbind ebraica a fost atacat și bătut sălbatic de un grup de bătăuși arabi în timp ce vorbea la telefon, pe stradă, unde ieșise ca să nu-și deranjeze vecinii de apartament. Alertată de un vecin, poliția a pus capăt șocantului asalt soldat cu răniri vizibile.

Update 11:20 E posibil ca președintele Zelenski să efectueze prima sa vizită la Belgrad în cursul acestei săptămâni. Liderul ucrainean n-a mai fost în Serbia, un tradițional aliat al Rusiei.

Update 11:15 Se dau lupte foarte grele îndeosebi la Pokrovsk, în nordul căruia forțele ucrainene par a avea dificultăți să respingă trupele invadatoare, ruse. Potrivit Statului Major al armatei Kievului, au avut loc ieri aproape 240 de ciocniri directe, ruso-ucrainene, pe fronturi, între care 40 la Pokrovsk. Alte bătălii numeroase au fost fost semnalate la Huliaipole, Kostiantynivka și Lîman.

Conform Statului Major ucrainean, Rusia ar fi pierdut ieri 1140 de militari, totalul combatanților Moscovei scoși din luptă din februuarie 2022 încoace ridicÂndu-se la peste  1.351.000.

Update 11:00 Au avut loc bombardamente la o instalație industrială, respectiv o rafinărie, din orașul rusesc Yaroslavl, unde a izbucnit, potrivit UP, un incendiu. În noaptea trecută au fost închise mai multe aeroporturi rusești în urma atacurilor cu drone ucrainene. În cursul dimineții mai erau închise aerporturile Yaroslavl, Krasnodar, Nizhny Novgorod, Pskov, Ivanovo și Cherepovets. Rușii afirmă că ar fi doborât circa 300 de drone ucrainene.

Apărarea ucraineană anunță interceptarea și doborârea sau blocarea a 180 din 209 drone nocturne rusești.

Update 10:55 Forțele ruse au bombardat mai multe instalații energetice din. regiunea Cernihiv.

Update 10:45 Organizatorii noii flotile zise ”pro-palestiniene” afirmă că 10 ambarcațiuni continuă să navigheze spre fâșia Gaza, după interceptarea altor 41 de către israelieni.

Update 10:35 In timp ce Trump (”țineți-mă să nu-i omor”) afirmă că ar fi ”șanse” chipurile ”foarte bune” pentru o înțelegere cu Iranul, președintele regimului islamist, Pezeșkian l-a contrazis. Iar asta, deși liderul Casei Albe și-a redus pretențiile la adresa piraților, teroriștilor și criminalilor în masă alcătuind regimul de la Teheran la cererea renunțării, timp de 20 de ani, la înarmarea nucleară. (Vezi și Update 10:00)

Update 10:30 IDF a lansat cereri de evacuare locuitorilor din orașul sudlibanez Tir.

Iar la cârma teroriștilor combatanți ai islamiștilor Hamas din Gaza a trecut Mohammed Ouda. Potrivit COGAT, 80% din locuitorii arabi ai fâșiei Gaza sunt dispuși să emigreze și au cerut detalii despre condițiile trecerii prin punctele de tranzit Rafah și Kerem Shalom, relevă Jerusalem Post. palestiniană pare a fi extremd e frustrată de faptul că teroriștii Hamas refuză dezarmarea.

Update 10:25 Putin, chemat la raport de Xi. Liderul de la Kremlin sosește astăzi în China pentru o întrevedere cu omologul său Xi Jinping, la numai câteva zile după vizita președintelui american Donald Trump la Beijing. Dictatorul rus pare a mânca bătaie pe fronturile războiului ruso-ucrainean, în aceste zile, ceea ce îl îngrijorează pe aliatul său comunist. Potrivit Financial Times, Xi i-ar fi spus președintelui SUA, Trump, în timpul vizitei americanului la Beijing, că Putin ar putea ”regreta invazia din Ucraina”.

Update 10:10 Atac la cea mai mare moschee din San Diego. Trei persoane au fost ucise, dintre care una era un agent de securitate, după ce doi adolescenți de 17 și 18 ani, aparent cu mintea spălată pe creier de naziști, au comis un atentat armat urmat de sinucidere. Cei doi au deschis focul în parcarea centrului islamic din orașul american și apoi și-au luat viața, potrivit autorităților locale.

Update 10:00 Cea mai recentă propunere a Iranului către Statele Unite prevede ridicarea sancțiunilor, dezghețarea fondurilor iraniene și încetarea blocadei navale americane, a declarat marți ministrul adjunct de externe al țării, relatează Iran International News.

Propunerea solicită, de asemenea, încetarea războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban, a declarat Kazem Gharibabadi membrilor comisiei de securitate națională și politică externă a parlamentului de la Teheran.

Regimul islamist iranian mai dorește și: compensații din partea Statelor Unite pentru pagubele de război, retragerea forțelor americane din zonele din jurul Iranului și încetarea sancțiunilor unilaterale și a rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU.

Update 09:45 Președintele american Donald Trump a declarat luni seara că a anulat un atac militar planificat asupra Iranului, programat pentru marți, după ce liderii Qatarului, Arabiei Saudite și Emiratelor Arabe Unite l-au îndemnat să amâne, deoarece sunt în curs „negocieri serioase”.

Liderul american a declarat pentru New York Post că „nu este deschis” la concesii față de Teheran și că liderii Iranului „știu ce se va întâmpla în curând”, citează Iran International News.

Update 09:30 România a ridicat de la sol două avioane F-16 din cadrul Poliției aeriene, după ce Moscova a lansat noaptea trecută o serie de atacuri asupra portului Izmail din Ucraina, aflat la granița cu județul Tulcea. Potrivit comunicatului de presă transmis de MApN, ”nu au fost depistate semnale radar în spațiul aerian național.

18 mai 2026 – a 1544-a zi a războiului ucrainean, ziua a 954-a celui israelian, a 79-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 17:30 Pakistanul a desfășurat o escadrilă de avioane, 8000 de soldați și un sistem de apărare antiaeriană în Arabia Saudită în cadrul unui pact de apărare, a relatat agenția Reuters, citând oficiali din domeniul securității și surse guvernamentale.

Update 17:15 Israelul și SUA se angajează în pregătiri intense pentru o posibilă reluare a atacurilor împotriva Iranului încă din această săptămână, anunță JBN. Pentagonul planifică posibilitatea ca Operațiunea Epic Fury – care a fost întreruptă când președintele a declarat armistițiul luna trecută – să se reia în zilele următoare, susține NY Times citând surse.

Update 17:00 Iranul a declarat că navele care trec prin Strâmtoarea Ormuz trebuie să se coordoneze pe deplin cu nou-înființata Autoritate a Strâmtorii Golfului Persic (PGSA), adăugând că tranzitul neautorizat prin calea navigabilă desemnată va fi considerat ilegal, a citat Iran International News.

Mesajul a apărut în primele postări publicate de contul de Twitter/X nou lansat al PGSA, pe care Republica Islamică l-a descris drept „organismul legal” responsabil de gestionarea traficului maritim prin strâmtoarea strategică.

Update 16:30 Cancelarul german Merz a declarat că Iranul trebuie să ofere acces fără condiții la navigarea prin Strâmtoarea Ormuz și a îndemnat Teheranul să ia în serios negocierile cu SUA.

Update 16:10 Belarusul a dat startul unor ”exerciții militare nucleare”, informează Ziarul de Gardă de la Chișinău. „În cadrul exercițiilor, în cooperare cu partea rusă, este planificată simularea transportării munițiilor nucleare și pregătirea acestora pentru utilizare”, a transmis ministerul apărării de la Minsk într-un comunicat, citat de agenția Reuters.

Update 16:00 Directorul Teleradio Moldova (TRM), Vlad Țurcanu, a demisionat în urma scandalului acordării punctelor juraților la Eurovision, concurs desfășurat sâmbătă la Viena. România a primit doar 3 puncte din cele 12 disponibile de la juriul moldovean, în timp ce Ucrainei nu i s-a acordat niciun punct. Țara noastră a primit 12 puncte din partea publicului basarabean și s-a clasat pe podium, obținând locul al treilea după Bulgaria și Israel.

Piesa rock-opera a Alexandrei Căpitănescu, studentă la Facultatea de Fizică din București, a cucerit publicul european obținând un scor uriaș din partea acestuia, 232 puncte totale. Ministerul Culturii, dar și prezentatoarea Eurovisionului din Moldova au cerut explicații, declarându-se șocați de notele juraților locali. România a acordat Moldovei, 10 puncte.

„Votul exprimat este responsabilitatea noastră și în primul rând a mea în calitate de conducător al instituției. Am evitat să dau indicații juriului, membrilor juriului, iar ceea ce s-a întâmplat – un lucru ieșit din comun, grav, din punctul nostru de vedere, a fost că juriul nu a ținut cont de sensibilitățile care există între R. Moldova și cei doi vecini ai noștri”, a declarat Țurcanu citat de Ziarul de Gardă.

Update 13:45 Succes ucrainean pe front. Forțele de apărare ucrainene au preluat controlul asupra unor locații cheie din Stepnohirsk, regiunea Zaporijjia (sud-vestul Ucrainei), a anunțat cotidianul Ukrainska Pravda.

Update 13:30 Două vase comerciale, între care unul chinezesc aflat sub pavilionul Insulelor Marshall, au fost atacate de mai multe drone rusești în timp ce se îndreptau spre porturile din regiunea Odesa. Potrivit autorităților ucrainene, ambele nave au suferit incendii minore, pe care echipajele au reușit să le stingă, a informat Ukrainska Pravda. Unul dintre vase naviga sub pavilionul Guinea-Bissau.

Primele rapoarte indică faptul că nu au existat victime. Navele și-au continuat ulterior drumul spre porturile de destinație.

Update 10:40 Președintele american Donald Trump a lansat o altă amenințare la adresa Iranului, noaptea trecută scriind pe platforma sa de socializare Truth Social: „Pentru Iran, ceasul ticăie. Ar fi bine să înceapă să se miște repede, altfel nu va mai rămâne nimic din ei. Timpul este esențial!”. Anterior, el a postat o fotografie cu următoarea frază: „E calmul dinaintea furtunii”.

Discuții între prim-ministrul Benjamin Netanyahu și președintele american. Conversația a durat mai mult de o jumătate de oră și s-a încheiat înainte de începerea ședinței cabinetului de securitate israelian, convocată de biroul premierului de la Ierusalim duminică seara.

Trump l-a informat pe Netanyahu cu privire la rezultatele vizitei sale în China, iar cei doi au discutat despre Iran, relevă ynetnews. Un oficial israelian a declarat că problema reluării atacurilor asupra Iranului rămâne incertă.

Update 10:00 Situația militară. Un total de 242 de ciocniri au avut loc pe câmpul de luptă din Ucraina în ultima zi, trupele rusești efectuând cele mai multe atacuri pe fronturile Pokrovsk, Kostiantynivka și Huliaipole, încercând să străpungă apărarea ucraineană de 78 de ori, a anunțat Statul Major de la Kiev citat de cotidianul Ukrainska Pravda.

Update 09:50 La Palatul Cotroceni a început o nouă rundă de negocieri privind formarea unui guvern. Președintele Nicușor Dan a primit în urmă cu câteva minute, delegația PSD, relatează Euronews România.

Update 09:40 Deputatul iranian Mahmoud Nabavian a declarat luni că parlamentul va lua în considerare în curând o „recompensă semnificativă” pentru oricine îi va ucide pe președintele american Donald Trump și pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, relevă Iran International News.

Update 09:00 Execuții record în Iran. Aproximativ 2159 de persoane au fost executate în Iran în 2025, comparativ cu 972 în 2024. Conform unui raport al Amnesty International, Gărzile Revoluționare au intensificat utilizarea execuțiilor ca instrument de represiune politică, citează ynetnews. Raportul afirmă că o creștere deosebit de notabilă a execuțiilor a fost înregistrată după războiul de 12 zile din iunie 2025: 654 de execuții au fost documentate înainte de începerea conflictului de anul trecut, comparativ cu 1.505 cazuri documentate între iulie și decembrie.

Update 08:45 Atac masiv al Moscovei asupra Ucrainei. Forțele rusești au lansat un atac combinat împotriva Ucrainei folosind 503 drone de atac și cel puțin patru rachete balistice noaptea trecută, a informat Ukrainska Pravda.

Principalele ținte ale atacului au fost orașul Dnipro și regiunea Dnipropetrovsk, unde sunt cel puțin 26 de răniți, deoarece au fost bombardate zone rezidențiale. De asemenea, Rusia a bombardat regiunile Odesa, Cernihiv și Zaporijia. Sunt doi răniți la Odesa, după avarierea unui bloc.

17 mai 2026 – a 1543-a zi a războiului ucrainean, ziua a 953-a celui israelian, a 78-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:15 Ministerul saudit al apărării a anunțat că sistemele de apărare antiaeriană au interceptat trei drone lansate dinspre Irak asupra teritoriului său, a informat ynetnews. „Arabia Saudită își rezervă dreptul de a răspunde la momentul și locul potrivit”, a declarat aceeași sursă de la Riad.

Update 16:00 Senatorul american John Fetterman, ales în Congres ca membru al Partidului Democrat, a salutat lichidarea de către IDF a șefului militar al Hamas din Gaza, Ezzedin al Haddad. Comandantul-șef terorist, islamist, a fost ucis vineri. Fetterman e unul din puținii parlamentari democrați care n-a sucombat ispitei alunecării spre extrema stângă și pro-islamism a formațiunii sale politice, recăzute în rasism și politici identitare, ca în epoca în care o alegeau sudiștii.

Update 15:20 La marșul ”Unite the Nation”, desfășurat sâmbătă la Londra în semn de protest împotriva imigrației necontrolate, au participat ”sute de mii de persoane”, a reliefat profesorului universitar britanic, Tom Gallagher. Politologul britanic a postat și o imagine elocventă a evenimentului de la 16 mai.

Update 15:10 Dronă ”misterioasă” lovește o centrală nucleară din EAU. Autoritățile din Abu Dhabi au anunțat că un incendiu a izbucnit la un generator de la centrala nucleară Barakah din regiunea Al-Dhafra, în urma unui atac cu drone, a notat ynetnews.

Nu au fost raportate victime și nu a existat niciun impact asupra nivelurilor de siguranță radioactivă. Au fost luate toate măsurile de precauție necesare”. De asemenea, autoritățile arabe din Emirate au explicat că „incendiul nu a afectat siguranța centralei sau a sistemelor sale principale și că toate unitățile funcționează normal”.

Care este proveniența dronei? Cel mai probabil Iranul, regim care a atacat constant Emiratele Arabe Unite în această primăvară. Abu Dhabi nu a formulat încă acuzații oficiale asupra Teheranului sau altor suspecți.

Update 15:00 Patru persoane ar fi decedat în Rusia, după atacurile cu drone ucrainene de astăzi, susține agenția rusă de stat TASS.

Update 13:00 Statul Major General a Ucrainei a anunțat că armata rusă a pierdut un total de 1.348.790 de soldați (uciși și răniți) din 24 februarie 2022 până în prezent. Numărul include 1170 de pierderi suferite de forțele ruse numai în ultima zi, indicând un număr mare de ciocniri pe fronturile din Ucraina, a informat Kyiv Independent.

Update 12:25 Ucraina atacată de Rusia cu aproximativ 300 de drone. Bombardamentele rusești au provocat moartea a două persoane în Herson și rănirea a peste 20 de oameni în regiunile Zaporijjia și Herson, relevă cotidianul Ukrainska Pravda.

Update 12:15 Ministrul estonian al apărării, Hanno Pevkur, a declarat că țările europene se confruntă cu o creștere enormă a prețurilor la echipamentele miliare ceea ce complică planurile NATO de înarmare, a informat Bloomberg citat de European Pravda. „Prețurile cresc. Am discuții constant cu directorul meu național de armament. Ceea ce vedem este că atunci când am cumpărat ceva acum doi ani și când acum vrem să creștem cantitățile pe care le-am cumpărat – același lucru – atunci prețul a crescut cu 50%, 60% pentru un anumit articol.”

Update 12:00 Rusia susține că a interceptat aproape 600 de drone ucrainene, din care 130 ar fi vizat Moscova, a informat Ukrainska Pravda citând autoritățile ruse. Forțele de apărare aeriană rusească ar fi intervenit, se pare, în 14 regiuni rusești, precum și deasupra Crimeei ocupate și a Mărilor Neagră și de Azov. Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, susține că 12 persoane au fost rănite în atacul asupra capitalei ruse, după ce Kievul ar fi țintit construcții din apropierea rafinăriei de petrol din Moscova.

Update 10:00 Editorii ziarului New York Times au continuat să se facă de râs și să-și agraveze chiar situația rău. Gazeta de extremă stânga a luat apărarea unui comentariu virulent antisemit, semnat de Nicholas Kristof, care pretindea că deținuți palestinieni ar fi fost, chipurile, ”violați de câini” care ar fi fost ”dresați de militari israelieni”. Ceea ce, potrivit oamenilor de știință, este anatomic imposibil. Totuși, editorii antisemitei fițuici pretind că articolul de opinie semnat de Kristof ar fi fost ”verificat factual”. Or, nu e clar cum se execută un ”fact check” al unui fapt imposibil științific. Care, culmea, în urma verificării, e inclus ca ”fapt”, într-o opinie judecată drept bună de tipar. Una apărată de editori.

Update 09:45 După un an de atacuri și cereri de boicot antisemite, menite să scoată Israelul din competiția Eurovision, statul evreu a obtinut locul doi și medalia de argint a concursului, după Bulgaria, care l-a câștigat, grație lui Noam Bettan și a piesei sale, ”Michelle”.

Bangaranga” cântat de DARA din Bulgaria a învins, pe locul trei fiind clasată Alexandra Căpitănescu, din România, care a cucerit publicul european cu un spectacol incendiar și o piesă rock cu accente de operă – ”Choke me”. Este pentru prima oară când Bulgaria va găzdui Eurovisionul, iar piesa câștigătoare se pare că a fost scrisă de un compozitor român. Scandalurile nu au evitat nici țara noastră, după ce juriul din Moldova a acordat doar 3 puncte României, în timp ce Bucureștiul a dăruit tradiționalul punctaj ridicat Chișinăului – 10 puncte.

Israelul a câștigat de patru ori Eurovision și, în urma persecuțiilor unor posturi publice, contracarate de voturile telespectatorilor, varii locuri doi sau trei. Anul trecut, Yuval Raphael a obținut aproape 300 de puncte din voturile publicului, dar numai 60 ale juriilor naționale (de la posturi publice, europene).

La cererea guvernelor de extremă stânga sau antisemite, EBU, European Broadcasting Union, a schimbat regulile concursului, astfel încât Israelul să câștige mai greu, prin deprecierea importanței publicului în determinarea piesei câștigătoare și aprecierea deciziei juriilor naționale. Și ziarul antisemit american, New York Times, a publicat recent un comentariu care pretindea că Israelul ar ”manipula” publicul european ca să câștige Eurovision, care ar trebuie să ”nu fie politic”. Opinia publicată de NYT nu explica de ce, în acest caz, niște guverne, precum cel extremist de stânga, spaniol, dar și altele, precum cel sloven sau irlandez au cerut scoaterea Israelului din competiție. Nu e o cerere politică? Și de ce-și permit niște ”jurnaliști” să publice în NYT o opinie care sugerează că Israelul ar folosi boți ca să-și amelioreze rezultatul, fără să ofere nicio probă pentru acuza lor? (PMI)

Update 09:35 Iranul s-a aflat îndărătul unor atentate antisemite și antiamericane din Canada. În martie se trăsese asupra unei sinagogi și a consulatului american din Toronto, după cum reiese din mărturisirile lui Mohammad Baqer Saad Dawood Al-Saadi, un spion și terorist al Kata’ib Hezbollah, arestat vineri de americani. Membri ai Kata’ib Hezbollah, o armată proxy a Iranului, au comis aceste atentate teroriste.

Update 09:30 OMS a declarat focarele de Ebola din Congo și Uganda ”criză de urgență internațională”. Cauza e o variantă rară a frecvent mortalei boli Ebola. Criza de urgență e al doilea niveld e alertă. Maladia s-a semnalat în estul Republicii Democratice Congo, o zonă răvășită de războaie. Pentru varianta Bundibugyo a Ebolei nu există vaccin omologat. Ebola provoacă simptome de gripă severă cu dureri, diarei și febră, iar în cazuri grele hemoragii și colapsul organelor interne.

Update 00:10 IDF a atacat obiective ale teroriștilor Hezbollah, după ce, în urma celei de-a treia runde a discuțiilor israeliano-libaneze din SUA, s-a prelungit ”armistițiul” din Liban pe alte 45 de zile.

Update 00:05 Ce-au scandat la Londra zecile de mii de oameni adunați cu steaguri engleze și britanice la manifestația anti-imigrație de sâmbătă a lui Tommy Robinson? MEGA! (Make England Great Again). Precum și: ”Christ is King”. La contrademonstrția mai mică a extremei stângi și a islamiștilor pro-teroriști (întăriți de progresiști care cred că ar lupta împotriva rasismului și fascismului, ori i-ar susține pe palestinieni) s-a cerut capul lui Robinson și s-a scandat pentru asasinarea lui.

16 mai 2026 – a 1542-a zi a războiului ucrainean, ziua a 952-a celui israelian, a 77-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:25 Zelenski vrea operațiuni comune cu Moldova, avertizând că Rusia vizează Transnistria. Președintele Ucrainei a cerut oficialilor săi stabilirea unor legături autoritățile moldovene, după ce Rusia a simplificat procedura de acordare a cetățeniei locuitorilor din Transnistria, a notat Kyiv Independent. (Vezi Update ora 18:30)

Rusia a făcut un nou pas în ceea ce privește Transnistria: rușii au simplificat procesul de obținere a cetățeniei pentru persoanele din această regiune a Moldovei. Aceasta este o mișcare demnă de remarcat și înseamnă nu doar că Rusia caută noi soldați, deoarece cetățenia implică obligații militare.(…)Cei de la Moscova le spun adesea diferiților interlocutori că se presupune că sunt interesați doar de Donbas. În realitate, departe de a fi doar Donbasul (n.r. în vizorul Rusiei lui Putin). (…) prezența contingentului militar rusesc și a serviciilor de informații în Transnistria reprezintă, de asemenea, o provocare pentru noi”, a subliniat Zelenski.

„Am instruit ministerul de externe al Ucrainei să colaboreze cu Republica Moldova în cadrul unei evaluări comune și al unor acțiuni comune. Aștept propuneri din partea serviciilor de informații ucrainene cu privire la formatul răspunsului. Rusia ar trebui să se gândească mai mult la propriile rafinării și instalații de transportare a petrolului, decât la cetățenii altor state și la pământurile altor popoare”, a adăugat el.

Update 22:20 Atac în Italia. Cel puțin 10 persoane au fost grav rănite în orașul Modena în această seară, după ce un individ de origine marocană în vârstă de 31 ani, a intrat cu mașina în mai mulți pietoni. Atacatorul a înjunghiat apoi un bărbat în timp ce încerca să fugă de la locul faptei, însă a fost ulterior reținut de poliție. Mai multe persoane au intervenit în ciuda riscurilor, pentru a-l împiedica să fugă.

Patru persoane sunt în stare critică, potrivit informațiilor oferite de primarul orașului Modena, Massimo Mezzetti, a informat Euronews. Martorii local susțin că atacatorul s-a îndreptat intenționat spre pietoni și bicicliști.

Potrivit agenției NEXTA, individul gonea cu peste 100 km la oră când a lovit din plin oamenii. Prim-ministra Italiei, Giorgia Meloni, a condamnat incidentul: „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Modena, unde un bărbat a călcat mai mulți pietoni și apoi se pare că a înjunghiat un trecător, este extrem de grav. Îmi exprim solidaritatea cu răniții și familiile acestora.(…)”, a spus șefa executivului de la Roma cerând ca autoritățile să stabilească circumstanțele și să-l aducă în fața justiției pe vinovat.

Update 22:00 Londra, divizată de două mitinguri uriașe care au determinat alocarea a 4,5 milioane de lire sterline pentru ca forțele de ordine și poliția metropolitană să împiedice o confruntare, asigurând securitatea localnicilor.

Autoritățile britanice au estimat o prezență totală de peste 80.000 de persoane la demonstrația anti-islamism organizată de Tommy Robinson ”Unite the Kingdom, care a avut ca scop și afirmarea caracterului creștin al Marii Britanii, dar și la marșul pro-palestianist, de ”comemorare a Nakbei”. S-au operat aproximativ 31 de arestări, dar nu au existat incidente grave.

Mii de protestatari iranieni, susținători ai democrației, s-au alăturat marșului ”Unite the Kingdom”.

Potrivit Euronews, vehicule blindate, polițiști călare, câini, drone și elicoptere au fost desfășurate împreună cu cel puțin 4.000 de ofițeri.

La protestul palestianist, s-a chemat la asasinarea lui Tommy Robinson.Shoot him in the head like Charlie Kirk” (n.r. împușcă-l în cap ca pe Charlie Kirk), au strigat mai mulți tineri. Imaginile, mai jos.

Update 19:15 Nou avertisment al lui Trump pentru Iran: acceptați un acord sau o să fie rău. Președintele SUA și-a reînnoit în urmă cu scurt timp avertismentul adresat regimului islamist iranian, declarând la BFM TV că Teheranul se va confrunta cu „o perioadă foarte proastă” dacă nu va ajunge la un acord cu Washingtonul.

„Nu am nicio idee” dacă Iranul va semna un acord, a spus Trump. „Dacă nu o fac, vor avea o perioadă proastă. O perioadă foarte proastă. Mai bine ar face o înțelegere.”, citează Iran International News.

Update 18:30 Un nou decret al dictatorului Vladimir Putin care simplifică procesul de cetățenie pentru locuitorii Transnistriei ar putea servi drept modalitate de a recruta mai multe persoane pentru războiul Rusiei împotriva Ucrainei, a declarat președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

În ceea ce privește decretul emis de Putin (n.r. la 15 mai)… probabil că au nevoie de mai mulți oameni pentru a-i trimite în războiul din Ucraina”, a afirmat Maia Sandu în timpul Conferinței Lennart Meri de la Tallinn, citează Kyiv Independent.

Conform decretului semnat de Putin pe 15 mai, solicitanții eligibili pot ocoli cerințele de rezidență în Rusia, examenele de istorie și civic și dovada competenței lingvistice în limba rusă. Putin a emis decrete similare în trecut. În mai 2025, Moscova a simplificat procesul de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii teritoriilor georgiene ocupate de Rusia, Abhazia și Osetia de Sud.

Transnistria, o regiune separatistă susținută de Moscova, situată de-a lungul graniței de est a Moldovei, este controlată de intermediari ruși de la începutul anilor 1990 și rămâne dependentă de Kremlin.

Update 18:00 Un sondaj arată că, pentru prima dată din 2022, rușii sunt mai îngrijorați de atacurile din interiorul țării decât de cele de pe front. Atacurile ucrainene din interiorul Rusiei au început să-i îngrijoreze pe ruși mai mult decât evoluțiile de pe linia frontului din Ucraina, potrivit unui sondaj publicat vineri, 15 mai, de Fundația Opiniei Publice controlată de Kremlin, relatează Kyiv Independent. Cetățenii ruși s-au declarat neliniștiți și de restricțiile de internet impuse de Moscova în această primăvară, precum și de o posibilă mobilizare generală.

Ucraina a atacat mai multe ținte militare rusești în această săptămână, inclusiv un avion amfibiu Be-200, a declarat președintele Volodimir Zelenski, publicând astăzi imagini ale atacurilor.

Kievul a vizat din ce în ce mai mult infrastructura militară rusească, bazele aeriene și instalațiile petroliere și energetice de pe teritoriul federației ruse, ca parte a strategiei sale mai ample de a slăbi efortul de război al Moscovei. Atacurile ucrainene lovesc tot mai adânc în interiorul Rusiei, inclusiv în apropiere de Moscova, Ecaterinburg și alte orașe mari.

Update 16:00 Operațiune secretă americană în Nigeria. Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că forțele americane l-au eliminat pe Abu Bilal al-Muhajir, numărul doi în organizația teroristă ISIS.

„În această seară, la ordinul meu, forțele americane curajoase și Forțele Armate ale Nigeriei au executat impecabil o misiune meticulos planificată și extrem de complexă pentru a elimina de pe câmpul de luptă cel mai activ terorist din lume. Comandantul adjunct al ISIS la nivel mondial credea că se poate ascunde în Africa, dar nu știa că avem surse care ne țineau la curent cu acțiunile sale. Nu va mai teroriza cetățenii Africii și nu va mai ajuta la planificarea operațiunilor împotriva americanilor.”, a scris Trump pe platforma sa de socializare TruthSocial.

Update 15:00 Conducătorul Hamas, asasinat în Gaza City. Purtătorul de cuvânt al IDF și serviciul intern israelian Shin Bet au confirmat eliminarea șefului diviziei militare a Hamas, comandantul Izz al-Din Haddad, într-un atac aerian asupra Gaza City.

Anterior, gruparea teroristă palestinaină confirmase și la rândul său, uciderea lui Haddad. El conducea de fapt organizația Hamas și partea controlată de aceasta din enclavă și fusese implicat activ în masacrele de la 7 octombrie 2023.

Update 13:00 Situația din Iran: neliniște, așteptări și posibilă reluare a ostilităților. Iată cele mai importante informații, via Iran International News.

  • Trump ar urma să decidă în termen de 24 de ore cu privire la o posibilă acțiune militară împotriva Iranului, a relatat presa israeliană;
  • un oficial israelian nenumit susține că reluarea luptelor ar fi ”iminentă”;
  • Teheranul a anunțat că rezolvarea crizei din Strâmtoarea Ormuz depinde de încetarea atacurilor și ridicarea blocadei maritime;
  • președintele american s-a întors din China fără niciun progres în chestiunea iraniană. De altfel, nu este clar ce aștepta liderul de la Casa Albă întrucât Pekingul este un mare aliat al Iranului islamist.
  • Ministerul de interne al Iranului a declarat că țara rămâne într-o stare instabilă, „nici război, nici pace”, în ciuda armistițiului, iar forțele armate sunt în alertă.
  • Problemele economice ale Iranului s-au accentuat: iranienii se confruntă cu o penurie de medicamente, inflație uriașă și o degradare puternică a standardului de viață.
  • Irakul susține că a exportat 10 milioane de barili de petrol prin Strâmtoarea Ormuz în aprilie și solicită discuții cu OPEC pentru a crește capacitatea de producție la 5 milioane de barili pe zi.

Update 12:30 Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin va vizita China săptămâna viitoare, în perioada 19-20 mai, a informat ynetnews. Vizita are loc la doar câteva zile după întâlnirea președintelui american Donald Trump cu omologul său chinez Xi Jinping.

15 mai 2026 – a 1541-a zi a războiului ucrainean, ziua a 951-a celui israelian, a 76-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 20:15 Președintele SUA, Trump a declarat că ar putea relua decimarea armatei iraniene după revenirea sa din China, care are loc vineri. Iar CENTCOM a subliniat că războiul a redus dramatic capacitățile militare ale Iranului, industria sa militară fiind împuținată cu 90%. Totuși, potrivit șefului CENTCOM, amiralul Brad Cooper, Iranul mai are o restrânsă capacitate de a efectua bombardamente și de a-și amenința vecinii. La bordul avionului care-l aduce acasă, Trump a mai afirmat că ar putea ridica sancțiunile impuse firmlor chineze care importă petrol iranian.

Update 20:00 Iranul pare să fie capturat ieri o navă în largul coastelor EAU, la 70 de km nordest de Fujairah și să fi scufundat alt cargobot, încărcat cu animale, în dreptul Omanului, relevă ToI. Publicația israeliană îi citează pe monitorii militari britanici ai traficului maritim și reia condamnările Indiei. Ei îi aparținea vasul scufundat, al cărui echipaj a fost salvat de paza de coastă omaneză.

Update 19:30 Câteva sute de antisemiți și pro-teroriști ziși, fals, ”pro-palestinieni” au demonstrat în piața Maria Theresia din Viena, la chemarea activistului antisionist Roger Waters, sub lozinca organizatorului, ”concert împotriva genocidului”, în contra participării Israelului la concertul Eurovision.

Liderul extremist de stânga al Spaniei, Sanchez, a ”justificat” și el decizia anti-evreiască de a boicota Eurovision în semn de protest împotriva participării statului evreu. Sanchez a invocat partea ”bună” a istoriei, unde crede că s-ar situa, prin acest boicot, Spania, o obsesiv repetată răsturnare a adevărului de către antisemiții atacând exclusiv statul evreu, sub pretexte ridicole de presupusă ”nerespectare” a drepturilor omului sau a dreptului internațional, în timp ce ignoră masacre reale comise de teroriști islamiști (în Israel, SUA sau vestul Europei), sau de Rusia, China, sau Iran.

Update 19:00 La summitul BRICS, din India, EAU au respins tentativele mulahilor iranieni de a justifica atacurile Gărzilor Revoluționare Islamice asupra Emiratelor și încercarea Teheranului de a limita suveranitatea guvernului de la Abu Dhabi. În timpul războiului, EAU au încercat în timpul războiului să convingă Arabia Saudită, Qatarul și alte state arabe din Golf atacate de Iran să riposteze militar, dar au fost refuzate de Riad și de ceilalți, scrie Jerusalem Post.

Update 18:15 Liderul american, nemulțumit de pretențiile iraniene. Președintele Trump despre cel mai nou răspuns al iranienilor, în discuțiile dintre cele două state: ”m-am uitat pe el. Dacă nu-mi place prima propoziție, pur și simplu îl arunc (…) și dacă vă că are (n.r. cuvântul) nuclear în orice formă, nu mai citesc restul scrisorii”. Președintele a făcut aceste afirmații la bordul aeronavei AirForce One în fața jurnaliștilor care l-au însoțit în vizita sa la Beijing.

Update 18:00 Rusia plănuiește potențiale operațiuni de luptă de pe teritoriul bielorus în două direcții, a avertizat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski citat fie Kyiv Post. Potrivit liderului de la Kiev, serviciile secrete ucrainene au înregistrat încercări repetate din partea Moscovei de a-l presa pe Alexandr Lukașenko să se alăture unor noi operațiuni militare de agresiune asupra Ucrainei.

Scenariile posibile includ atacuri asupra axei Cernihiv-Kiev din Ucraina sau împotriva unui stat membru NATO, cu lansări de pe teritoriul Belarusului.

Update 12:15 Nicholas Kristof, editorialistul ziarului de extremă stânga New York Times ”a violat câinele” lui Douglas Murray. Iar istoricul anglo-american ne convinge, în NYP, că are toată încrederea în veridicitatea zvonului lansat de un anonim, mare dușman al editorialistului de la NYT, care a răspândit recent un zvon similar, de bună seamă fals și mult mai fantezist și mai obscen decât cel pus în circulație de Murray, despre soldați israelieni care ar antrena chipurile ”câini să violeze deținuți”.

Update 12.00 Președintele SUA, s-a văzut nevoit să absolve summitul chinez fără să aibă telefonul la el. Mobilul lui Trump a trebuit ostracizat ca să nu cadă victimă hackerilor chinezi, relevă New York Post. Pe de altă parte, tot el a anunțat că magnații Chinei comuniste vor investi sute de miliarde de dolari în firmele de High Tech ale patronilor americani care l-au însoțit pe Trump la Beijing.

Update 11:30 Pe fronturi, s-au semnalat 257 de ciocniri directe, ruso-ucrainene, din care 39 la Pokrovsk, unde, potrivit Statului Major ucrainean, ar fi fost respinse toate asalturile forțelor Moscovei. Lupte deosebit de grele s-au dat și la Kostiantynivka (28) și Huliaipole (25).

Ar fi fost scoși ieri din luptă 1150 de militari ai Rusiei, totalul pierderilor Moscovei de la debutul actualului război, în februarie 2022, ridicându-se, conform acestei surse, la  1.346.390 de ofițeri și soldați.

Update 11:15 Bombardamentul rusesc de ieri asupra Kievului s-a soldat cu cel puțin 24 de victime omenești, între care trei copii morți. Operațiunile de salvare din cartierul Darnytskyi s-au încheiat, semnalează Ukrainska Pravda.

În cursul nopții trecute, forțele defensive ucrainene au doborât o rachetă și 130 din 141 de drone lansate de trupele Moscovei, 6 provocând explozii. Sunt mai mulți răniți la Odesa, Zaporijjea și Cernihiv.

Update 11.00 A avut loc un mare schimb de prizonieri ucraineni și ruși. Peste 200 de ucraineni (mai precis 205) au fost repatriați.

Update 10:55 Două drone au atacat sediul opoziției kurde din Erbil, în nordul Irakului. Islamiștii iranieni se tem de o revoluție susținută de forțele kurde.

Update 10:45 Australia a scos în afara legii două rețele neonaziste. Interdicțiile sunt reacții la crima în masă islamistă comisă de teroriști arabi, palestinieni, pe plaja Bondi Beach din Sydney. Care n-a fost săvârșită, prin urmare, de extremiștii de dreapta interziși mai nou.

Update 10:35 În Emiratele Arabe Unite n-au fost în vizită, în timpul războiului, doar premierul israelian Netanyahu și șefii principalelor sale servicii secrete, ci și, între alții, șeful Statului Major al armatei, Eyal Zamir.

Update 10:30 Peste jumătate dintre israelieni își doresc, potrivit unui sondaj, ca premierul israelian Netanyahu să se retragă din viața politică și să nu mai candideze în alegerile viitoare. Liderul guvernului israelian sugerează că va încerca să împiedice o posibilă alianță guvernamentală a stângii și extremei stângi cu extremiștii ultraortodocși care refuză să presteze serviciul militar, invocând studiul Sfintelor Scripturi.

Update 10:15 IDF a lansat un apel în arabă cerând evacuarea a cinci sate din sudul Libanului ocupate de teroriști Hezbollah. E vorba de localități din apropierea orașului libanez Tir.

Update 10:05 Președintele Trump s-a declarat cu răbdarea pe sfârșite în privința Iranului, care fie încheie un acord fie va fi, potrivit lui, anihilat. Liderul american a afirmat de asemenea, la Fox News, că atât el, ca lider al SUA cât și omologul său din China sunt de acord că Iranul nu trebuie să posede arme nucleare.

Update 10:00 Expertul pe China al creștin-democraților germani, Zippelius, i-a lăudat pe liderii american și chinez, Trump și Xi, pentru efortul lor de a crea stabilitate politică și economică. Expertul CDU a respins pretențiile stângii și extremei drepte, potrivit cărora China ar deține toate atuurile relațiilor bilaterale, sino-americane. Trump l-a invitat pe Xi în SUA, în septembrie. Zippelius crede că președinții celor două state s-ar fi situat, în cursul întâlnirii, la înălțime egală unul față de celălalt și ar fi încercat să stabilească raporturi mutuale constructive.

Update 00:35 Secretarul american de stat, Marco Rubio a numit forțele armate ucrainene cele mai mari și mai puternice din Europa, informează Ukrainska Pravda. Într-un interviu acordat Fox News, Rubio a menționat că nevoia de ține piept Rusiei i-a forțat pe ucraineni să dezvolte „noi tactici, noi tehnici, noi echipamente, noi tehnologii, creând un fel de război hibrid asimetric”, pe care l-a descris ca fiind incontestabil ”impresionant”.

Update 00:30 Bilanțul persoanelor ucise la Kiev, joi dimineața, a crescut la 16, inclusiv doi copii, în timp ce numărul răniților este estimat la 57 de oameni. Atacul devastator al Rusiei a vizat în mod direct un bloc de locuințe din capitala Ucrainei, pe care l-a distrus complet, provocând prăbușirea imobilului.

Misiunile de salvare continuă și la această oră, fiind implicați peste 100 de oameni și câini. Președintele Zelenski a declarat că investigațiile preliminare sugerează că blocul a fost lovit de o rachetă balistică Kinjal. Ucraina a fost supusă noaptea trecută unui val uriaș de bombardamente, care au vizat mai multe regiuni ale țării.

Update 00:20 Vizită istorică în Cuba. O delegație americană condusă de directorul CIA, John Ratcliffe, a vizitat Havana. Potrivit ynetnews, Cuba a făcut publică această vizită printr-un comunicat oficial, menționând că Ratcliffe s-a întâlnit cu omologul său de la ministerul de interne din Havana. Cuba comunistă se confruntă cu revolte din cauza crizei energetice și economice.

„Părțile și-au exprimat (…) interesul de a dezvolta cooperarea bilaterală între agențiile de aplicare a legii pentru securitatea ambelor țări, precum și pentru securitatea regională și internațională”, se arată în comunicat. Guvernul de la Havana a precizat că delegației americane i s-a explicat că statul cubanez „nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale a Statelor Unite”.

Update 00:10 Postul de televiziune saudit Al-Hadath a relatat, citând o sursă, că „atmosfera din a treia rundă de negocieri dintre Liban și Israel nu este optimistă”, citează ynetnews. Sursa i-a declarat corespondentului postului la Washington că „nu există indicii ale unui progres semnificativ în negocieri”.

Update 00:00 Președintele american Trump a declarat într-un interviu acordat Fox News că omologul său chinez Xi Jinping „a fost de acord să comande 200 de avioane Boeing”.

14 mai 2026 – a 1540-a zi a războiului ucrainean, ziua a 950-a celui israelian, a 75-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 19:00 În ciuda insistențelor dictatorului chinex Xi, care a făcut din Taiwan principalul subiect al summitului sino-american și a amenințat SUA cu războiul pentru cazul în care chestiunea n-ar fi tratată adecvat, poziției Washingtonului nu s-a schimbat. Aceasta este afirmația șefului diplomației americane, Marco Rubio. Secretarul Departamentului de Stat american a spus textual: “US policy on the issue of Taiwan is unchanged as of today and as of the meeting that we had here today,”…. “It was raised. They always raise it on their side. We always make clear our position and we move on to the other topics.””Politica americană în acest domeniu a rămas neschimbată în continuare și după întâlnirea avută astăzi aici. S-a pus problema. Ei mereu o ridică, de partea lor. Noi mereu ne declarăm poziția și trecem apoi la alte subiecte”, a precizat Rubio, sugerând că SUA n-au abandonat tradiționala lor ambiguitate strategică, așa cum vrea regimul Chinei comuniste.

America recunoaște, în virtutea ei, existența unei singure Chine, dar nu renunță la ajutorarea militară a democraticului stat taiwanez, insula care rezistă de 8 decenii pretențiilor comuniste și încercărilor de a-i sugruma libertatea.

Update 18:40 Președintele SUA, Trump, afirmă că omologul său chinez, XI, s-a oferit ”să ajute” cu deblocarea Strâmtorii Ormuz și s-ar fi ”angajat” să nu trimită ”echipamente militare” Iranului. Trump a mai făcut în trecut numeroase afirmații fără acoperire.

Update 18:35 În timp ce la Washington se reiau, în a treia lor rundă, discuțiile israeliano-libaneze, dronele Hezbollah au rănit grav doi israelieni și ușor pe un al treilea.

Update 18:30 Israelul dă în judecată ziarul american de extremă stânga, New York Times. Publicația antisionistă în cauză a tipărit comentariul defăimător și antisemit al lui Nicholas Kristof, răspândind calomnii și dezinformări despre statul evreu și armata sa de cetățeni. Între cele mai monstruoase minciuni și reeditări vag modificate ale acuzei medievale de omor ritual, Kristof a dezonorat ce mai rămăsese din onoarea pătată a NYT făcând afirmații de nimic probate, dar bazate pe alegații ale ONG-ului unui asociat al șefilor Hamas, potrivit cărora IDF ar ”antrena câini să violeze deținuți”.

Update 18:15 Emiratele Arabe Unite au negat vizitele efectuate la Abu Dhabi de premierul israelian Netanyahu în timpul războiului din Iran. Netanyahu fusese însoțit de șefii serviciilor secrete extern și intern, Mossad și Shin Bet, Barnea și Zini.

EAU neagă vizitele, spre a diminua furia mulahilor și intensitatea atacurilor IRGC asupra emiratelor. Dezmințirea e și un semn al fricii elitei din EAU în legătură cu hotărârea Americii de a combate până la capăt regimul islamist iranian și de a ieși învingătoare din actualul conflict din Golf. (PMI)

Șeful CENTCOM, amialul american Brad Cooper afirmă că Iranul și-ar fi oprit ajutoarele pentru armatele de interpuși teroriști, islamiști, din Liban, Gaza și Yemen, Hezbollah, Hamas și Houthi.

Update 15:00 Șefa de guvern a Letoniei, Silina, și-a dat demisia. Coaliția guvernamentală de la Riga s-a spart și și-a pierdut majoritatea. Progresiștii au părăsit alianța în urma unor drone ucrainene deviate probabil de ruși, care au căzut și au provocat pagube între altele la un depozit de petrol. S-a vădit că ministrul apărării nu-și făcuse datoria, iar șefa guvernului ar fi vrut să-l înlocuiască pe stângist cu un profesionist. Ceea ce Partidul Progresist n-a acceptat și s-a retras din alianța guvernamentală.

Update 14.30 Supriză. Un premiu european luat meritat. Premiul Carol cel Mare pentru merite deosebite în promovarea integrării europene i-a fost decernat azi la Aachen, capitala marelui împărat francon Charlemagne, fostului șef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.

Italianului i se recunosc unanim merite reale și importante nu doar în prezervarea sistemului euro, când șeful Băncii Europene a afirmat că instituția sa va susține ”oricât ar fi nevoie”, (”whatever it takes”), în speță până în pânzele albe moneda comună, europeană, ci și în materie de stimulare a reformelor. Draghi a avertizat Europa, în celebrul său raport de acum doi ani, că se sclerozează economic și-și pierde competitivitatea, inițiativa și dinamismul, din pricina productivității scăzute, a provocărilor demografice și a exorbitantelor costuri energetice. Germania și UE încearcă de un an să-i transpună sfaturile dinamizatoare, dar stagnează încă și nu dau semne să se relanseze economic prea grabnic. În răstimp, din cauza lipsei reformelor, România și mai ales Irlanda sunt grav deficitare, din unghiul PIB, spre deosebire de Cipru (care profită de schimburile comerciale cu Israelul) și Bulgaria. În Vest cea mai bună creștere o prezintă Spania. Satisfăcătoare sunt și creșterile țărilor nordice și baltice. Draghi a tras de urechi Europa avizând-o că riscă să fie subordonată, divizată și dezindustrializată, dacă nu-și diversifică grabnic politica comercială, dacă nu-și consolidează poziția în lanțurile de aprovizionare critice, și nu face față adecvat rivalităților globale cu puteri ca SUA și China. Sfaturile lui au venit, probabil, tardiv. Draghi nu pare să realizeze că impunerea intereselor economice europene vine la pachet cu o redresare morală internă și o poziționare militară adecvată în concertul global. În mod eronat, el a recomandat, în disperare de cauză, ca Europa să treacă de la confederație la federație, ceea ce ar torpila efortul reformist, amplificând birocratizarea și sclerozarea UE. Ar fi fost net mai util să sfătuiască Europa să-l imite pe el, Draghi, care, în criză, a riscat și-a câștigat.(PMI)

Update 10:55 Iranul e ”înspământător de aproape de bomba atomică”, a avertizat ministrul american al energiei, Chris Wright. Chiar și uraniul îmbogățit la 20% e ”foarte îngrijorător”, a reliefat el, dată fiind cantitatea de material radioactiv aflată în posesia mulahilor. Or, iranienii par să dispună, potrivit informațiilor furnizate de negociatorii Teheranului, aproape 500 de kg de uraniu îmbogățit la 60%. CNN afirmă că îmbogățirea la nivel militar ar fi de circa 90%. Chris Wright a cerut, în numele unei lumi sigure, stoparea întregului program nuclear iranian.

Update 10:45 Numărul militarilor ruși scoși din luptă de la începutul războiului generalizat, în februarie 2022, a crescut, potrivit Statului Major ucrainean, cu alți 1.060, semnalează Ukrainska Pravda. Totalul combatanților mașinăriei de război a Moscovei scoși din luptă ar fi crescut, de ieri, la 1,345,240, afirmă această sursă.  

Update 10:30 Intensitatea luptelor ruso-ucrainene din ultimele 24 de ore n-a fost depășită decât de bombardamentul nocturn al Rusiei. Pe fronturi au avut loc 241 de ciocniri directe, cele mai multe bătălii, declanșate de asalturi rusești, având loc la Pokrovsk, unde apărătorii au respins 36 de atacuri. Aproape la fel de disputat e segmentul de front de la Hulipole, unde s-au dat 32 de bătălii. În Slobojanșcina de sud ar fost respinse 22 de asalturi rusești, alte 4 în regiunea rusă Kursk, 6 la Lîman, precum și, între altele, 14 în zona Kostiantynivka. Rusia e clar frustrată de incapacitatea de a repurta succese pe câmpul de luptă:

Într-un interviu recent, fostul comandant al forțelor americane din Europa, generalul Ben Hodges a confirmat că armata ucraineană a început să aibă întâietate pe câmpul de luptă, zădărnicind eforturile trupelor rusești de a avansa în cadrul ofensivei lor de primăvară. Aceasta ar fi eșuat. Mai mult, Kievul se bazează acum foarte mult pe drone, armă cu care ”mărunțește” forțele terestre inamice în spatele liniilor de front.(DR)

Update 10:00 Bombardamentul nocturn al Rusiei cu drone și rachete a fost unul dintre cele mai intense din întregul interval al războiului. Peste Ucraina a plouat cu peste 730 de proiectile explozive, între care 56 de rachete, inclusiv aerobalistice, de tip Kinzhal, balistice, de tip Iskander și de croazieră. Forțele defensive au reușit să intercepteze, să doboare ori să blocheze (electronic) 41 de rachete și nu mai puțin de 652 de drone.

Update 09:45 Fostul consilier principal al președintelui Zelenski, Andrii Yermak, e în arest, fiind acuzat de corupție. I se cer peste 3 milioane de dolari cauțiune pentru eliberarea provizorie, o sumă pe care nu o are. Yermak a cerut ajutorul prietenilor.

Update 09:30 Rusia și-a perpetuat crimele de război. Un atac rusesc cu rachetă și dronă asupra capitalei ucrainene s-a soldat la Kiev cu peste 30 de răniți, între care și cel puțin un copil, relevă bilanțul provizoriu al autorităților locale.

Update 09:00 În raporturile bilaterale, discutate în cele două ore ale convorbirii la vârf a președinților SUA și Chinei, chestiunea Taiwanului e, din unghiul Beijingului, cea mai importantă și potențial conflictuală problemă.

Liderul comunist afirmă că ar vrea ”raporturi stabile” și promite deschiderea pieții interne pentru firme americane. Dar Xi a și amenințat, voalat, dar clar. Dacă Trump nu abordează chestiunea Taiwanului cum trebuie, ”cele două țări s-ar putea ciocni sau chiar intra în conflict, relațiile lor fiind împinse într-un loc foarte periculos”, ar fi spus Xi, potrivit agenției chineze Xinhua. Xi Jinping a afirmat că vrea ca cele două puteri să evite confruntarea (în special pe tema Taiwanului), ”confruntarea” fiind, potrivit dictatorului chinez, ”mutual dezavantajoasă” și să prefere ”cooperarea” care ar ”folosi ambelor părți”. Trump și-a etalat optimismul nu neapărat și uneori câtuși de puțin justificat, evocând un ”viitor tot mai bun al relațiilor bilaterale” și alt (sau același) ”viitor comun fantastic”. (Vezi și Update 07:00)

Update 07:30 În Israel vor avea loc anticipate. În Parlament s-a demarat operațiunea dizolvării Knesetului, care trebuie aprobată în patru instanțe succesive. Alegerile ar putea avea loc apoi în răstimp de 90 de zile. Anticipatele au devenit necesare după ce ultraortodocșii s-au supărat că dreapta seculară nu mai poate susține privilegiile tinerilor considerați studenți la teologie, scutiți până de curând, iar mai nou privilegiați în materie de satisfacere a serviciului militar.

Update 07:00 Președintele SUA, Donald Trump, a fost primit ceremonios și prietenos de gazda sa chineză, Xi, în Marea Sală a Poporului din Beijing. La rândul său, Trump l-a gratulat și felicitat pe omologul său comunist, chinez, afirmând că este ”o onoare să fie prietenul” dictatorului. Care ar fi ”o personalitate conducătoare de mare clasă”. Și Xi pare să fi mințit, la rândul său, fără mare jenă, clamând credința că diferențele dintre cele două părți ar fi ”mai mici decât interesele comune”. La discuții au luat parte și demnitarii de rang înalt ai celor două guverne, cu tot cu miniștri ai apărării, ai diplomației, ai finanțelor, comerțului și economiei. Urmează ș un banchet de stat în onoarea liderului Casei Albe, care urmează să revină vineri în Statele Unite.

Update 01:30 Trump speră ca SUA să poată convinge China să joace un rol mai activ în a determina Iranul să-și ”încheie activitățile în Golf”, după cum reiese din declarații la Fox News ale șefului diplomației americane, Rubio. În centrul discuțiilor la vârf de azi, de la Beijing, între președinții Trump și Xi se vor situa Iranul, Taiwanul și relațiile economice sino-americane. E prima vizită în China a unui președinte al SUA de la precedenta, din 2017, a lui Trump.

Update 01:15 Cu cel puțin 12 oameni uciși s-ar fi soldat luptele din ultimele 24 de ore (ale israelienilor cu teroriștii Hezbollah din Liban, nota mea), afirmă un bilanț al morților livrat de autoritățile libaneze.

Update 01:00 Un atent cu bombă islamist, comis de talibani în nordvestul Pakistanului, a ucis cel puțin 10 oameni – între care 2 polițiști și 8 civili – și rănit alți 30.

13 mai 2026 – a 1539-a zi a războiului ucrainean, ziua a 949-a celui israelian, a 74-a zi a celui de eliberare a Iranului

Poza zilei

Liderii formatului B9 și statele nordice ale Europei, precum și șeful NATO la București 13 mai 2026

Update 21:45 Budapesta l-a convocat pentru prima dată pe ambasadorul Rusiei după ce dronele rusești au atacat regiunea Transcarpatia din Ucraina, în apropiere de granița cu Ungaria, anunță Kyiv Post.

Update 21:35 Întorsătură neașteptată: de la București, Slovacia anunță livrări de milioane de cartușe către Ucraina. Potrivit agenției NEXTA, președintele slovac, Peter Pellegrini, a declarat că țara a reînceput să furnizeze muniție Ucrainei pe baza unor acorduri comerciale. Liderul de la Bratislava a menționat că, datorită investițiilor în industria de apărare, Slovacia a devenit unul dintre cei mai mari producători de muniție din NATO.

Sub guvernul pro-rus a lui Robert Rico, relația Slovaciei cu Ucraina devenise foarte tensionată în ultimii ani.

Update 21:00 Presa progresistă răspândește dezinformarea potrivit căreia președintele SUA ar fi spus că ”nu-i pasă de economie”. Realitatea este că această afirmație a fost trunchiată și scoasă din context. Trump e redat distorsionat, după ce încercase să explice faptul că greutățile economice sau financiare iscate de confruntarea cu Iranul nu justifică fuga și acceptarea unui Iran înarmat nuclear. Pe moment, islamiștii iranieni speculează că Trump își va retrage la un moment dat armata din Golful Persic, ca să scadă prețul petrolului și să amelioreze astfel șansa candidaților republicani în alegerile parțiale pentru Congres din noiembrie, SUA cedând înainte ca mulahii să nu mai aibă ce mânca. Extrema stângă care domină presa și Partidul Democrat încearcă să-i ajute pe aliații islamiști.

Update 18:45 Australia va participa la operațiunea asigurării securității navigației în Strâmtoarea Ormuz prin expedierea unui avion de supraveghere. Și Coreea de Sud se gândește să ajute SUA în regiune.

Update 18:30 IDF l-a eliminat pe unul din comandanții Hamas care a participat la Nahal Oz la masacrul jhadist de la 7 octombrie 2023. E vorba de Hamza Sharabasi, comandant al batalionului Shejaiya, din nordul fâșiei Gaza. Teroristul a fost lichidat săptămâna trecută.

Pe de altă parte, Israelul reacționează la refuzul Hamas de a se dezarma, în conformitate cu planul Trump, pregătind reluarea luptelor antiteroriste în Gaza, relevă Jerusalem Post. Conform surselor citate, reluarea luptelor în fâșie depinde de soarta războiului și a încetării focului în confruntarea cu Iranul islamist. Resuscitarea luptelor cu Iranul ar amâna intervenția din Gaza, un acord ar grăbi-o.

Update 18:30 S-ar fi strâns la New York, în doar 10 zile, 700.000 de semnături cerând demisia primarului socialist și islamist al metropolei americane, Zohran Mamdani, afirmă surse din rețelele sociale. Edilul musulman și de extremă stânga e criticat tot mai masiv pentru politici anticapitaliste care au iscat o fugă de capital, pentru declarații cotate ca antisemite, antisioniste sau empatice față de terorismul islamist, precum și pentru promisiuni neonorate (ca transportul gratuit, care, în realitate, s-a scumpit). Guvernatoarea îl poate demite, dacă presiunea populară crește suficient.

Update 18:15 Gărzile Revoluționare au exersat marți doborârea de elicoptere americane cu RPG-uri și drone kamikaze, dorind să mimeze o pregătire în caz de ”invazie americano-israeliană”, relevă Israel Hayom. Cu toate acestea, exercițiile militare reale ale IRGC s-au încheiat cu un eșec jenant când au eșuat în operațiunea petrecută aievea a capturării unor piloți americani doborâți și rătăciți în Iran.

Update 18:10 Rusia, cea mai semnificativă și directă amenințare pe termen lung la adresa NATO. Summitul B9 desfășurat astăzi la București s-a finalizat cu o declarație comună a statelor membre, cu excepția Ungariei, a cărei delegație a precizat că Budapesta se află într-o tranziție guvernamentală și nu poate gira documente. La întrunirea formatului B9 au participat și Ucraina, reprezentată de președintele Zelenski, și Finlanda, prin președintele Alexander Stubb, precum și Mark Rutte, secretarul general al NATO.

Potrivit Hotnews, statele semnatare au decis să își intensifice cooperarea în domeniul securității pe flancul estic al Alianței, definindu-l drept ”o linie strategică” și au discutat inclusiv ”extinderea sistemului NATO de conducte de combustibil către Flancul Estic”,

„Ne asumăm responsabilități mai mari printr-o partajare sporită a sarcinilor și prin creșterea investițiilor în apărare, pe măsură ce Aliații lucrează pentru atingerea angajamentului de 5% din PIB. Până în prezent, s-au realizat progrese semnificative în întreaga Alianță, unii Aliați atingând deja sau depășind obiectivul de investiții în apărare”, se spune în textul declarației.

Nicușor Dan, Mark Rutte și președintele Poloniei, Nawrocki, au ținut în urmă cu scurt timp o conferință comună de presă.

Update 18:00 Prim-ministrul Israelului, Beniamin Netanyahu, s-a întâlnit cu Nikolai Mladenov, directorul general al Consiliului de Pace pentru Gaza, pentru a discuta situația din enclavă, având în vedere refuzul Hamas de a dezarma. Aceasta este a doua întâlnire dintre cei doi din ultima săptămână, relevă ynetnews.

Update 17:50 Compania aeriană Wizz Air a anunțat reluarea zborurilor către și dinspre Israel începând cu 28 mai. Grupul Lufthansa își va relua treptat zborurile către Israel începând cu 1 iunie.

Update 17:30 Președintele american Donald Trump a aterizat la Beijing, unde va rămâne următoarele două zile și se va întâlni cu omologul său chinez, Xi Jinping, a informat Reuters citat de ynetnews. Pe masa discuțiilor cu dictatorul chinez sunt războiul din Iran, libera navigație prin Strâmtoarea Ormuz, petrolul, taxele vamale, dar și probleme de afaceri. Trump călătorește în China alături de CEO-ul Nvidia și de Elon Musk.

Update 10:35 Potrivit ziarului de extremă stânga NYT, care pretinde a relua surse ale serviciilor secrete americane, Iranul și-ar fi păstrat funcționale aproape toate siteurile de lansare de rachete, între care 30 în zona Strâmtorii Ormuz.

Update 10:30 Gruparea teroristă Hezbollah (interpusă islamistă, libaneză, șiită a Iranului) și-a întocmit planuri de ocupare a capitalei libaneze Beirut, semnalează Jerusalem Post din surse ale serviciilor secrete israeliene. Planul terorist prevede eliminarea elementelor moderate din establishmentul libanez.

Update 10:00 China se bucură de un status special în Ormuz. Cel puțin șase petroliere deținute sau operate de chinezi au tranzitat marți Strâmtoarea Ormuz, în ciuda blocadelor, conform datelor de urmărire a navelor citate de Iran International News.

Update 09:55 Iranul pare să se pregătească pentru o posibilă reluare a ostilităților cu Statele Unite și Israel, în timp ce caută garanții împotriva viitoarelor atacuri în orice negocieri, a declarat Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) citat de Iran International News.

Think tank-ul cu sediul la Washington estimează că Teheranul a indicat că nu va negocia fără măsuri de descurajare credibile, inclusiv cereri legate de suveranitatea asupra Strâmtorii Ormuz, fapt inacceptabil pentru libertatea de navigație globală, dar și pentru statele riverane din Golf.

Mai mult, Gărzile Revoluționare Islamice par să-și consolideze influența în cadrul structurii de conducere a Iranului sub Ahmad Vahidi și cercul său apropiat.

Update 09:40 Hezbollah a lansat mai multe rachete asupra forțelor israeliene din sudul Libanului, provocând activarea alertelor de raid aerian în zona Zar’it din Galileea de Vest, a informat ynetnews.„Rachetele au explodat în apropierea forțelor (IDF), dar nu există victime în rândul trupelor noastre”, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Update 09:30 Începe astăzi vizita președintelui american în China. Donald Trump a anunțat pe Truth Social că merge la Beijing însoțit de cei mai importanți oameni de afaceri din IT, inclusiv Elon Musk și directorul general al Nvidia, Jensen Huang.

CNBC a relatat în mod eronat că marele Jensen Huang nu a fost invitat la uimitoarea reuniune a celor mai mari oameni de afaceri din lume care călătoresc cu mândrie în China. De fapt, Jensen se află în prezent la bordul Air Force One. Îi voi ruga președintelui Xi să «deschidă» China, astfel încât acești oameni străluciți să își poată face magia!”, a scris liderul de la Casa Albă în postarea publicată noaptea trecută.

Update 09:00 Bătălii puternice pe câmpurile de luptă din Ucraina: peste 210 ciocniri între invadatorii ruși și forțele de apărare ale Ucrainei s-au produs în ultimele 24 de ore, potrivit Statului Major de la Kiev. Cele mai multe lupte se dau în continuare în sectorul Pokrovsk – 32, dar și la Kostiantynivka, unde au avut loc 31 de ciocniri. Forțele ucrainene au avansat recent în direcția Sloviansk și în zona tactică Kostiantinivka-Drujkivka, notează ISW.

Rusia a pierdut 1130 de soldați (uciși și răniți) în ultima zi, ajungând la 1.344.180 de pierderi totale de personal militar de la invazia sa completă la 24 februarie 2022.

Într-un interviu recent, fostul comandant al forțelor americane din Europa, generalul Ben Hodges a confirmat că armata ucraineană a început să aibă întâietate pe câmpul de luptă, zădărnicind eforturile trupelor rusești de a avansa în cadrul ofensivei lor de primăvară. Aceasta ar fi eșuat. Mai mult, Kievul se bazează acum foarte mult pe drone, armă cu care ”mărunțește” forțele terestre inamice în spatele liniilor de front.

Update 08:45 Dronele rusești au lovit o substație electrică din regiunea Poltava, lăsând peste 7000 de gospodării fără curent electric, anunță Ukrainska Pravda.

La Harkiv, bombardamentele rusești din timpul nopții au lovit două cartiere, Șevcenkivskyi și Holodnohirskyi, provocând un amplu incendiu la o clădire.

Marți seara, Moscova a însângerat regiunea Dnipropetrovsk, curmând viețile a cel puțin opt oameni și rănind 11 persoane, după un bombardament cu drone asupra caselor lor. În același timp, la Krivoi Rig, orașul natal al președintelui Zelenski, atacurile Rusiei au ucis două persoane, lăsând fără piciorușe un bebeluș de numai nouă luni.

Update 08:30 Trump: finalul războiului ruso-ucrainean e foarte aproape. Înaintea plecării sale în China, președintele american le-a transmis reporterilor americani că se întrevede tot mai clar un acord de pace între Kiev și Moscova și sfârșitul războiului este mai aproape decât credem.

„Credeți sau nu, se apropie (n.r. finalul războiului) și credem că vom ajunge la o înțelegere între Rusia și Ucraina”, a declarat liderul american repetând încă o dată afirmația sa că a „rezolvat opt ​​războaie”. De asemenea, a fost întrebat dacă a existat o „înțelegere” între el și dictatorul rus Vladimir Putin ca Rusia să primească tot Donbasul în cadrul unui viitor acord de pace. Trump a răspuns scurt: „Nu”.

Reamintim că la conferința sa de sâmbătă seara, Putin însuși a declarat că încheierea ”conflictului” este aproape și a făcut un lucru în premieră: i-a spus pe nume președintelui ucrainean, referindu-se la el ca la ”domnul Zelenski”. Dictatorul de la Kremlin nu își numește niciodată adversarii cei mai redutabili, cu a fost cazul lui Volodimir Zelenski și Alexei Navalnîi.

12 mai 2026 – a 1538-a zi a războiului ucrainean, ziua a 948-a celui israelian, a 73-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:30 Simpatizantul legionar Marian Motocu a fost condamnat pentru propagandă antisemită. I s-a dat, potrivit G4Media un an de închisoare cu suspendare. G4Media amintește că Motocu a apărut într-un videoclip alături de Călin Georgescu.

Update 21:30 Summitul B9 a debutat în această seara la București. La Palatul Cotroceni, președintele României i-a primit deja pe omologul său polonez, Karol Nawrocki, și pe șeful NATO, Mark Rutte. Volodimir Zelenski este așteptat să se alăture și el, celorlalte state europene aflate pe flancul estic al NATO. România a propus regruparea flancului estic al UE pentru a se apăra împotriva dronelor rusești, notează Ukrainska Pravda.

Nawrocki și Dan vor avea și o întrunire bilaterală, pentru a discuta relațiile dintre Polonia și România.

Summitul celor 9 de la București (B9) a fost fondat în 2015 ca format pentru cooperare în domeniul securității. Statele membre sunt: Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Letonia, Lituania și Estonia. Reuniunile în cadrul acestui format se desfășoară la nivel de lideri, miniștri de externe și miniștri ai apărării.

Update 20:00 Antisemitism islamist, terorist și extremist de stânga și la Bienala din Veneția, unde o gloată anti-sionistă cu șaluri arabe, irakiene, zise kefieh, s-au ciocnit cu poliția spre a protesta împotriva prezenței, cu operele sale de artă a evreului român, cetățean israelian, Belu Simion Făinaru. Manifestația gloatei activiste, pro-teroriste, a avut loc în fața pavilionului israelian de la ”Biennale di Venezia 2026”.

În reacție, Făinaru a susținut dreptul la protest, dar s-a mirat că nu se demonstrează împotriva islamismului (a islamo-fascismului, nota mea) iranian. Făinaru a evidențiat caracterul antisemit al manifestației, reliefând că se simte ca și cum anii 40 (ai Holocaustului) au revenit.

Update 19:30 Extrema stângă americană (ca și cea dreaptă românească) normalizează răul antisemit și vărsarea lui de sânge. New York Times se laudă cu premiul Pulitzer răsplătind un pastograf palestinian, care a răspândit mitul înfometării, de către statul evreu, a copiilor din Gaza, (o reeditare a acuzei medievale a omorului ritual).

În răstimp, pe străzile din Brooklyn, în New Yorkul lui Zohran Mamdani, mărșăluiau ieri, în fața unei sinagogi, extremiști de stânga și islamiști mascați în kefieh, cerând ”intifada”, cod al ucisului (planetar) de evrei. S-a scandat și o trimitere la Coran, “Remember Khaybar,” cerând, de asemenea, exterminarea evreilor în numele lui Mahomed. Teroriștii au invocat și numele șefilor morți ai unor grupări teroriste ca Hezbollah și Hamas, Nasrallah și Sinwar.

Luni, NYT a mai publicat un editorial antisemit, semnat de Nicholas Kristof, care reia și prelucrează, fără probe reale, nefalsificate, mitul omorului ritual și acuza unui ONG apropiat de Hamas, care învinuiește militari israelieni de prezumtiv ”viol” sistematic de deținuți palestinieni. Odată în plus, NYT, care minte sistematic în favoarea teroriștilor și regimurilor totalitare (începând cu cele stalinist și nazist și termând azi cu grupările și guvernele islamiste) inversează adevărul. Care e raportul privind transformarea în arme a violurilor, torturii, mutilării, violențelor sexuale și asasinatelor în masă comise de jihadiștii Hamas și ai Jihadului Islamic Palestinian din Gaza la 7 oct. 2023, în chibuțurile israeliene.

Update 19:15 Antisemitismul nu se negociază. Ambasada Statelor Unite (nu a statelor europene sau a UE) a intervenit ferm în scandalul antisemit provocat de AUR și de cererile desființării Institutului (de studiere a Holocaustului) Elie Wiesel și a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului, cereri avansate de Mirel Todirică de la organizația Balotești a partidului extremist AUR.

Potrivit Ambasadei Statelor Unite, reluate de Ziare.com, ”lupta împotriva intoleranței este un pilon central al civilizației occidentale, partajat de SUA și România. Președintele Trump a afirmat clar: antisemitismul nu are ce căuta într-o societate civilizată”. Comemorarea Holocaustului și educația în acest sens sunt esențiale pentru combaterea antisemitismului. Comemorarea Holocaustului onorează victimele din trecut. Și este vorba despre apărarea libertății religioase, a demnității umane și a valorilor fundamentale care stau la baza civilizației occidentale – valori pe care le împărtășim, cu mândrie, cu poporul român. Ambasada este alături de cei dedicați păstrării memoriei Holocaustului și asigurării faptului că generațiile viitoare vor înțelege consecințele violenței, urii, intoleranței și extremismului”.

Update 16:30 Majoritatea parlamentară israeliană s-ar putea destrăma de săptămâna viitoare, din pricina opoziției partidelor ultra-ortodoxe la legea încorporării, care până acum îi favorizează pe studenții la teologie. Liderul spiritual al grupului parlamentar haredi, Degel HaTora, Dov Lando, a dat lumină verde dizolvării Knesetului, iar șeful opoziției de centru-stânga, Yair Lapid, a semnalat intenția de a demara demersurile necesare încă de luni. Anterior, premierul Netanyahu îi informase pe ultra-ortodocși că nu există o majoritate de dreapta care să le susțină pretenția de a continua să fie privilegiați în materie de satisfacere a serviciului militar obligatoriu. La extrema stângă, o ex-spioană, Anat Kam, a cerut în trecut leftiștilor o alianță cu ortodocșii anti-israelieni și izolaționiști de tip Lando.

Update 15:35 În ciuda revoltei din propriul său partid laburist, zguduit de pierderile alunecării de teren electorale a scrutinului comunal și regional, premierul britanic Kier Starmer refuză să demisioneze. Starmer se opune cererilor multora laburiști din Parlament și a unora din guvern să facă pasul îndărăt și a anunțat, în schimb, că vrea să reapropie Marea Britanie de UE, o situație asupra căreia poporul s-a pronunțat clar prin votul pentru Brexit. Secretarul de stat Miatta Fahnbulleh și-a dat demisia, cerându-i lui Starmer să facă la fel, iar 70 din 400 de deputați laburiști s-au alăturat revendicărilor ei. Ar fi nevoie de 81 ca să aibă o șansă înlocuirea lui Starmer la vârful partidului.

Update 15:30 Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” acuză AUR că solitică desființarea sa și a Muzeului Național de Istorie a Evreilor și al Holocaustului din România. Într-o postare pe Facebook, institutul publică memoriul organizației Balotești a AUR, al cărei președinte, Mirel Todirică, cere ”analizarea de urgență și inițierea demersurilor legale” pentru abrogarea Hotărârii de Guvern în baza căreia organizația a fost înființată, precum și pentru abrogarea actelor normative subsecvente”, ca și revocarea Legii de înființare a Muzeului, semnalează Antena 3.

Update 14:30 Corupție românească la nivel înalt. La București, un avertizor de integritate din Ministerul Transporturilor susține că ”a fost destituită după ce a refuzat să semneze autorizații pentru proiecte de infrastructură pe care le considera neconforme și a semnalat nereguli din instituție”, după cum semnalează Marionela Toma de la publicația context.ro. Avertizorul destituit afirmă că a fost pedepsit fiindcă n-a vrut ”să dea autorizații pe bandă rulantă”. În 2023, Mara Paraipan ar fi primit un ordin semnat de liderul PSD Grindeanu, prin care i se aducea la cunoștință că va fi transferată la o altă direcție din cadrul ministerului. Anterior, Paraipan refuzase aprobarea unei lucrări executate în regim de urgență, al cărei preț se înzecise. DNA deschisese o anchetă pe care o închisese, pe motiv că scumpirea bruscă de la 1,3 la 13 milioane de lei a unei lucrări n-ar fi ținut de codul penal. O instanță anulase represaliile la care fusese supusă Paraipan. Dar în aprilie 2026, Comisia disciplinară de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, minister care a fost condus de pesedistul Ciprian Constantin Șerban, a acuzat-o pe Paraipan că ar fi comis multiple abateri disciplinare, precum ”întârzieri în soluționarea lucrărilor repartizate” și ”manifestări care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice”, perturbând ”grav” și ”activitatea, și imaginea instituției”. Context.ro observă că, ”deși dreptul la petiționare este garantat prin lege, una dintre abaterile disciplinare cuprinse în raport este ”utilizarea abuzivă, cu rea-credință, a dreptului de petiționare”. Potrivit raportului întocmit de Comisia de disciplină, Paraipan trimite prea multe petiții și adrese către minister și alte structuri conexe…”

Update 14:15 Knesetul, Parlamentul israelian, a aprobat cu o covârșitoare majoritate de voturi și zero respingeri instituirea unui tribunal militar pentru judecarea crimelor comise de combatanții jihadiști din Gaza în masacrul și violul în masă de la 7 octombrie 2023. Legea a fost adoptată cu 93 din 120 de sufragii, ceilalți deputați fie absentând, fie abținându-se de la vot. Teroriștii islamiști arabi-palestinieni din Gaza, interpuși ai Iranului teocratic, musulman, au comis la 7/10/23 cel mai amplu măcel anti-evreiesc de la Holocaust încoace. Circa 6 mii de teroriști afiliați Hamas sau Jihadului Islamic precum și fără de partid și grupare au participat la baia de sânge de atunci. Au fost asasinați aproape 1200 de oameni (între care circa 830 de civili și 36 de copii) și răpiți în Gaza alți 250.

Un nou raport dat azi publicității a documentat violarea și mutilarea sistematică, în masă, a femeilor și copiilor și torturarea și uciderea lor în parte în fața membrilor familiei, ca parte integrantă a masacrului, ale cărui dimensiuni și cruzimi sunt fără egal în epoca postbelică. Va fi posibilă pronunțarea de pedepse capitale, transpuse până acum, în Israel, doar în cazul organizatorului Holocaustului, Adolf Eichmann. Extremiștii de stânga pun în discuție conformitatea cu statul de drept a unor procese care ar risca, potrivit unor militanți progresiști pro-islamiști, să fie ”procese spectacol”.

Raportul relevă un aspect specific, poate unic al violurilor transformate în armă. E vorba de caracterul lor ”deliberat, performativ și comunicațional, o metodă de teroare menită să umilească victimele, să distrugă familiile, să-i traumatizeze pe medici și asistenți și să amplifice dezastrul creat prin presă și rețelele de socializare”. (Vezi și Update 09:30).

Update 12:00 Pericol? Institutul federal german (BfArM) pentru aprobări de medicante a avertizat împotriva recursului la tratamente intravenoase de susținere a vitalității pe termen lung, așa-zise ”infuzii de longevitate” – inoculări intravenoase de vitamine, electroliți, aminoacizi și substanțe minerale – care promit sănătate, sistem imun întărit, frumusețe și longevitate, Potrivit BfArM, aceste oferte ale ”Drip spas” – interzise ca medicamente în Germania – ar putea implica riscuri și avea efecte negative, între care, potrivit DLF, posibile supradozări, reacții alergice, embolii gazoase și probleme de circulație sangvină.

Update 11:15 Luptele cele mai grele continuă să aibă loc la Pokrovsk. S-au semnalat ieri, potrivit Statului Major ucrainean, 174 de ciocniri directe, ruso-ucrainene, din care 32 la Pokrovsk. Masiv disputat e și controlul asupra segmentelor de front de la Huliapole, Lîman și Kostiantynivka.

Ar fi fost scoși din luptă ieri peste 1000 de militari ai Rusiei, totalul pierderilor Moscovei ridicându-se, potrivit Statului Major ucrainean, la peste 1.343.050 de combatanți.

Update 11;00 Serviciile secrete militare, ucrainene, au dat publicității detalii ale sistemului rusesc de apărare antiaeriană Pantsir-S1, dotat cu tun și rachete, sistem care apără de drone și rachete Kremlinul, notează Ukrainska Pravda. Pantsir-S1 e folosit și la apărarea altor obiective importante.

Update 10:45 Apărarea ucraineană a doborât în cursul nopții 192 din 216 drone rusești care au provocat impacturi în 10 locuri diferite. În regiunile Doneâk și Herson au fost ucise cel puțin trei persoane și rănite alte 18.

Update 10:30 Michael Jackson a fost un pedofil care a abuzat în serie de copii (între altele) la domiciliile lui Elizabeth Tayor și Elton John, afirmă capetele de acuzare ale unui proces nou, intentat peste ocean de familiile victimelor. Potrivit lor, Michael Jackson a fost un monstru prădător. Învinuirile aparțin ”familiei secrete”. a starului pop, familie din care au făcut parte victimele, cei 3 frați Cascio și sora lor, care s-au destăinuit presei australiene.

Update 10:15 Iranul a transmis mii de mesaje amenințătoare multor israelieni, relevă Israel Hayom. Per SMS li s-a cerut multora, în ebraică, să colaboreze cu inamicul iranian, spionând statul evreu.

Update 10:10 Potrivit CNN, președintele SUA, Trump, ia tot mai mult în considerare reluarea războiului împotriva Iranului.

Update 10:00 Peste 40 de națiuni participă azi la conferința anglo-franceză a miniștrilor apărării cu privire la Strâmtoarea Ormuz și garantarea siguranței navigației în zonă. Iranul amenințase duminică Marea Britanie și Franța pentru cazul expediere de nave ale marinei militare pentru asigurarea traficului comercial liber în Stâmtoarea blocată mai întâi de mulahi, apoi, în ripostă, de americani. Reuniunea va fi condusă de ministrul britanic al apărării, John Healey, împreună cu omologul său francez, ”ministra” Catherine Vautrin.

Update 09:45 Emiratele Arabe Unite par să fi participat în aprilie la un atac secret asupra Iranului.

Update 09:30 Un nou raport de 300 de pagini evidențiază caracterul sistematic al violurilor și violențelor sexuale comise de jihadiștii din Gaza aparținând Hamas și Jihadului Islamic în timpul masacrului comis de ei în Israel, la 7 octombrie 2023. Aceste violențe au făcut parte integrantă din măcel, potrivit Comisiei Civile de anchetă care a dat publicității acest raport. Reiese din investigații că Hamas și jihadiștii făptași au transformat în arme trupurile oamenilor, familiile lor, precum și rețelele sociale și platformele digitale. Raportul se bazează pe probe, între care 10.000 de fotografii și secvențe video și multe sute de mărturii ale victimelor, martorilor și experților. Victimele reprezintă un grup de 52 de naționalități diferite.

11 mai 2026 – a 1537-a zi a războiului ucrainean, ziua a 947-a celui israelian, a 72-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:00 Libanul a cerut SUA să exercite presiuni asupra Israelului să-și oprească intervenția anti-Hezbollah din sudul Libanului.

Update 21:45 Minciuni trumpiste. Președintele SUA, Trump, a mințit azi, plângându-se de lipsa unei ridicări kurde care să ajute la o revoluție care să ducă la debarcarea regimului islamist iranian. În realitate, Trump însuși s-a opus prin veto unei intervenții kurde împotriva mulahilor.

Update 21:30 Lașitate franceză. Amenințat de islamiștii iranieni cu o ”ripostă decisivă”, preşedintele Emmanuel Macron, s-a făcut mic și mititel. Aflat în Kenya, cel care a dat în repetate rânduri lecții SUA și Israelului, a asigurat ieri Teheranul că  Franța ”n-ar fi vrut niciodată o desfăşurare militară navală” în Strâmtoarea Ormuz, ci ar fi avut în vedere doar o misiune de securizare ”coordonată cu Iranul”. Ca și cum n-ar fi aliatul din NATO al SUA, ci neutru între americani și pirateria teroriștilor iranieni, Macron a declarat că el s-ar opune ”oricărei blocade din partea oricui”, a SUA sau a Iranului.

Update 18:30 Semne de slăbiciune americană. Președintele Trump a declarat că se gândește să resuscite ”Proiectul Libertate într-o formă extinsă, dar s-a rezumat să amenințe conducerea islamistă de la Teheran, fără să ia o decizie concretă. În răspăr cu experiența, președintele SUA crede sau afirmă a crede că regimul islamist de la Teheran va ”ceda”, după cum s-a exprimat el într-un interviu acordat postului american Fox News.

Project Freedom, implicând escortarea militară americană a navelor prin Strâmtoarea blocată de iranieni, a fost o operațiune pusă pe butuci după numai o singură zi, la insistențele unor actori politici musulmani din regiune. Lituania a hotărțrât, între timp, să trimită 40 de militari să ajute SUA în fața Iranului în Strâmtoarea Ormuz. Republica baltică e prima țară și primul stat membru al UE și NATO care hotărăște, formal, să acorde ajutor Americii.

Update 18:15 Antisemitism european. Profitând de accesul la cârmă al noului premier al Ungariei, Peter Magyar, care nu a mai blocat, ca predecesorul său, Orban, deciziile antisemite ale europenilor, UE a impus sancțiuni unor evrei din Iudeea și Samaria. Aceste sancțiuni ar pedepsi, potrivit șefei diplomației UE, Kaja Kallas, ”coloniști care s-au făcut vinovați de violențe împotriva palestinienilor”. În plus, UE sancționează și conducerea Hamas.

Sună bine, dar, în realitate, această decizie nu ține seama de violențele palestiniene la care ripostează ”coloniștii”. În plus, cum a criticat ministrul isrelian de externe, Gideon Sa’ar, UE “impune sancțiuni cetățenilor israelieni și unor foruri ale statului evreu din pricina opiniilor lor politice, dar fără bază legală”. În plus, se sugerează o monstruoasă și revoltătoare echivalență între terorismul Hamas și cetățeni supuși legilor statului de drept israelian. Însuși termenul de ”coloniști” este un concept de luptă antisionistă, căci se bazează pe ideea falsă, potrivit cărora populația indigenă, israelită și iudee, ar fi ”colonizat” chipurile propria patrie, Iudeea și Samaria.

La fel de revoltătoare este comparația inacceptabilă pe care Uniunea Europeană a ales să o facă între cetățenii israelieni și teroriștii Hamas. Aceasta este o echivalență morală complet distorsionată.”, a spus ministrul.

Update 16:00 Pentru prima dată în aproape trei ani, inițiativa în război pare să aparțină Ucrainei, titrează The Economist într-o analiză militară a ultimelor două luni. Potrivit revistei britanice, Ucraina schimbă pas cu pas cursul războiului, reușind să provoace daune din ce în ce mai serioase Rusiei.

Iată punctele cheie din articol, potrivit agenției NEXTA:

  • Ofensiva de primăvară a Rusiei a eșuat.
  • În aprilie a.c., forțele rusești au suferit pierderi teritoriale nete pentru prima dată din august 2024.
  • În ultimele 30 de zile, Rusia a pierdut controlul a 113 kilometri pătrați din teritoriul pe care îl ocupa în Ucraina.
  • Dronele ucrainene lovesc din ce în ce mai adânc în zone din Federația Rusă;
  • Ținte militare și economice ale aparatului de război rusesc sunt lovite la aproape 2.000 km distanță de granița Ucrainei cu Rusia.

The Economist descrie situația ca un potențial punct de cotitură în război: „dacă ar trebui să-l informezi pe Putin, imaginea ar arăta destul de sumbră.”

Update 13:00 Grupul extremist SOS a depus în Parlamentul României o cerere oficială de suspendare din funcție a președintelui țării, Nicușor Dan. Cererea, motivată cu presupuse ingerințe prezidențiale în justiție (menite, nota mea, reformării celei captive, reformare care îi supără și ca idee, sau propunere netranspusă pe marii corupți și pe slugile lor extremiste) nu este constituțională decât dacă o susține o treime din parlamentari, deci din deputați și senatori.

Update 11:00 PSD nu vrea să dea premierul. Potrivit surselor citate de Aktual24, șeful social-democraților, Sorin Grindeanu, a afirmat că ar fi deschis unei propuneri de prim-ministru tehnocrat, într-un guvern PSD-UDMR-Minorități. „Nu exclud, dar nu prefer un guvern minoritar”, a afirmat Sorin Grindeanu citat de publicația română.

Update 10:40 O persoană a fost ucisă și cinci rănite în atacurile rusești asupra regiunilor Zaporijjia și Nicolaev, lansate de Moscova la primele ore ale dimineții, a informat cotidianul Ukrainska Pravda.

Update 10:30 Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a sosit în Ucraina în această dimineață pentru o vizită oficială, relatează Ukrainska Pravda. Pistorius discută extinderea cooperării în domeniul securității cu Ucraina și dezvoltarea unor proiecte comune în ceea ce privește producția de drone.

Update 10:15 UE va lua în considerare posibile discuții cu Rusia și solicitări adresate Moscovei, a anunțat înaintea întrunirii miniștrilor de externe ai statelor europene, șefa diplomației de la Bruxelles, Kaja Kallas. Și Oana Țoiu, aflată încă la șefia MAE de la București, a sosit în urmă cu scurt timp la reuniune.

Potrivit European Pravda, Kallas a declarat că, în ceea ce privește Rusia, UE trebuie mai întâi să discute intern despre ce dorește să vorbească cu Moscova, motiv pentru care viitoarea reuniune a miniștrilor de externe (27-28 mai) se va concentra pe propunerile pe care ea le-a înaintat pentru a aborda problemele securitare cu care se confruntă blocul comunitar. Este vorba despre constantele amenințări și atacuri rusești la care sunt supuse statele europene.

Va negocia cu Rusia Schröder din partea Europei?

  • Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, a declarat că fostul cancelar german Gerhard Schröder nu poate servi drept negociator al Uniunii Europene în discuțiile care vizează încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei;
  • „Gerhard Schröder a fost un lobbyist de nivel înalt pentru companiile de stat rusești. Așadar, este clar de ce Putin vrea ca el să fie persoana (n.r. de legătură), astfel încât, de fapt, să stea de ambele părți ale mesei negocierilor”, a declarat în această dimineață Kallas.
  • Dacă îi dăm Rusiei dreptul de a numi un negociator în numele nostru, știți, nu ar fi foarte înțelept”, a conchis ea.
  • Și guvernul german respinsese propunerea lui Putin ca Schröder să acționeze ca negociator UE cu Rusia, considerând-o o încercare de a semăna diviziuni în Europa și între politicienii germani.
  • Schröder, în vârstă de 82 de ani, a fost cancelarul Germaniei între 1998 și 2005 și a condus SPD între 1999 și 2004. După ce a părăsit funcția, a lucrat ani de zile în consiliile de administrație ale companii energetice rusești (Rosneft, Gazprom, NordStream) și este încă considerat un apropiat al lui Putin.
  • Fostul șef al social-democraților germani este încă membru de partid al SPD și consideră că Germania trebuie să își reia legăturile strânse cu Rusia lui Putin.
  • Schröder nu a condamnat niciodată invazia Rusiei în Ucraina și nici nu s-a distanțat de Kremlin.

Update 09:50 Un petrolier masiv din categoria VLCC (foarte mare – 330 m) care transporta țiței irakian ar fi traversat Strâmtoarea Ormuz duminică, folosind o rută indicată de forțele armate iraniene, susține agenția Tasnim News, afiliată IRGC.

Numele petrolierului este Agios Fanourios I și s-ar afla acum în Golful Oman înainte de a se îndrepta spre portul Nghi Son din Vietnam, a detaliat Iran International News. Pe de altă parte, agenția de știri Reuters susține că traversarea ar fi avut loc după ce petrolierul aflat sub pavilion maltez și-ar fi oprit sistemele de urmărire pentru a evita atacurile iraniene.

Update 09:40 Netanyahu vrea să reducă dependența Israelului de ajutorul american la zero în următoarea decadă. Prim-ministrul israelian a declarat într-un interviu acordat emisiunii „60 Minutes” de la CBS că „vrea să reducă la zero ajutorul financiar american, componenta financiară a cooperării în domeniul securității”, a citat ynetnews.

„Primim 3,8 miliarde de dolari pe an și cred că a venit momentul să ne dezvățăm de ajutorul militar rămas. Am spus «hai să începem acum și să o facem în următorul deceniu», dar vreau să încep chiar acum. Nu vreau să mai așteptăm următorul Congres”, a afirmat șeful guvernului de la Ierusalim

Update 09:30 Pretențiile Teheranului, respinse de Casa Albă. Postul de radio de stat iranian a relatat că răspunsul Teheranului la ultima propunere a SUA include cereri de despăgubiri pentru pagubele provocate de război și recunoașterea suveranității Republicii Islamice asupra Strâmtorii Ormuz.

Președintele american Donald Trump a declarat că răspunsul Iranului la ultima propunere a Washingtonului este „total inacceptabil”, într-o postare scurtă, dar dură, pe rețelele de socializare. ”Nu îmi place”, a scris președintele SUA.

Update 09:15 Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu crede că este posibil ca regimul iranian să fie în cele din urmă dărâmat, relatează Iran International News. „Este posibil? Da. Este garantat? Nu”, a spus șeful executivului de la Ierusalim într-un interviu acordat emisiunii 60 Minutes de la CBS, difuzat duminică noaptea.

Netanyahu a dezvăluit că el și președintele Trump știau că distrugerea regimului islamist nu era garantată, iar operațiunea militară avea riscuri.

Update 09:00 Regimul islamist iranian își continuă campania de execuții asupra celor considerați inamici. Teheranul a executat un bărbat de 29 ani, condamnat pentru spionaj în numele Mossadului și CIA, a informat agenția de știri Mizan, afiliată sistemului judiciar al Republicii Islamice. Conform acestei surse citate de ynetnews, persoana respectivă este Erfan Shokourzadeh, care a lucrat pentru o „organizație științifică implicată în activități prin satelit”.

Organizația pentru drepturile omului Iran Human Rights Society a dezvăluit însă că Shokourzadeh era un absolvent de inginerie aerospațială în vârstă de 29 de ani, arestat în 2025 și care a mărturisit fapta sub constrângere, în timp ce autoritățile nu au adus dovezi.

10 mai 2026 – a 1536-a zi a războiului ucrainean, ziua a 946-a celui israelian, a 71-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:15 Și Turcia islamistă a familiei Erdogan și-a creat un post de propagandă și dezinformare în limba engleză. E vorba, potrivit unor critici, de ”Clash Report”, a cărui înființare și traiectorie poate fi urmărită înapoi, până la interesele familiei prezidențiale, Erdogan.

Update 22.00 Depășirea unei noi etape a transformării presei de stânga occidentale în propagandă totalitară și teroristă, Premiul Pulitzer i s-a decernat anul acesta autorului unei fotografii plastografiate, mințind despre presupusa înfometare a copiilor din Gaza, care a fost publicată de New York Times. utorul ei e propagandistul palestinian Saher Alghorra. Imaginea lui înfățișa un copil emaciat în brațele mamei sale, acreditând că ar fi fost pe moarte din cauza inaniției. În fapt, copilul era bolnav congenital, maladia sa, o paralizie cerebrală, nepermițându-i să asimileze hrana. Alături de el, dar ascuns de imaginea publicată de gazeta de extremă stânga din New York, era fratele său bine hrănit. M. A. Rothman reproduce imaginea publicată de NYT și reliefează derapajele antisemite ale presei mainstream, de stânga, din Statele Unite. NYT a publicat minciuna grosolană, o veritabilă intoxicare antisionistă, pe prima sa pagină, cu litere de-o șchioapă, iar dezmințirea veridicității ei mic și îngropat adânc în zonele din dosul publicației, în partea pe care n-o citește mai nimeni a ziarului.

Update 19:55 ”Războiul din Iran nu s-a terminat încă”, a spus premierul israelian Netanyahu, amintind că ar mai fi de făcut față necesității eliminării din Iran a uranului îmbogățit la nivel militar, precum și altor capacități armate ale regimului islamist.

Update 19:30 O demonstrație anti-antisemită a Comunității Evreiești britanice a avut loc la Londra. Au participat, potrivit organizatorilor, circa 20.000 de oameni la o manifestație cerând Regatului Unit solidaritate cu evreii asediați de antisemitism de la extrema stângă, dreaptă și islamistă. La demonstrație au luat parte și iranieni adversari ai regimului mulahilor de la Teheran. Rabinul șef al Marii Britanii, Sir Mirvis, a reliefat caracterul intolerabil al normalizării antisemitismului în Regatul Unit. Țară în care ambasadorul iranian i-a chemat pe iranieni la ”martiriu” în speță la terorism antisemit ”în serviciul patriei”, dar încă nu a fost expulzat de autorități de stânga, care nici Gărzile Revoluționare Islamice nu le-au plasat, ca SUA și țările Uniunii Europene, pe lista grupărilor teroriste.

Update 19:00 Iranul afirmă că a predat Pakistanului o replică la propunerile de pace americane. Aceste propuneri fuseseră incluse într-un plan în 14 puncte. Între timp, Iranul a atacat din nou, cu drone, Kuweitul și Emiratele Arabe Unite. O navă qatareză a fost atacată de o dronă. Qatarul a avertizat Iranul împotriva utilizării Strâmtorii Ormuz ca mijloc de șantaj împotriva Statelor Unite.

Update 18:30 Obama și Brennan vinovați. Șefa Comunității de Informații a SUA, Tulsi Gabbard, a dat publicității probe dintr-o amplă investigație a serviciilor secrete care dovedesc că fostul președinte Barack Obama și ex-șeful CIA, Brennan sunt vinovați. Ambii se află la originea intoxicării informaționale zise ”Russia hoax”, care a încercat să acrediteze falsul, potrivit căruia președintele Trump ar fi ”agent al Rusiei” lui Putin. Documentele publicate conțin mărturiile aparținând unui grup de 20 de ofițeri ai serviciilor secrete CIA și FBI. Reiese din cele 2000 de ore de investigații că Obama și Brennan ar fi fabricat ei înșiși falsa acuzație, prin selectarea agenților care să scrie evaluarea analitică greșită, publicată de ei înaintea inaugurării președintelui ales, Trump. Potrivit legendei create de intoxicarea de presă pusă în circulație acum un circa un deceniu, Putin l-ar fi ajutat pe Trump să câștige, pentru că președintele ales ar fi fost șantajat (scop în care s-a produs falisifcatul dosar Steele), fiind la mâna Kremlinului. Manevrați de Obama, șefii CIA și FBI, Brennan și Comey au respins estimările agenților lor, care au spus că nu există probe pentru alegațiile anti-Trump, determinându-i să fie inventivi. Ministerul american al justiției și FBI-ul îl investighează pe fostul președinte Obama și pe șefii serviciilor secrete din timpul mandatului său. Între ei e și James Clapper, ex-șeful CNI.

Update 11:15 Stânga germană minte de îngheață apele. Ministrul muncii, social-democrata Bärbel Bas, care e și șefa SPD, a declarat că n-ar exista în Germania o imigrație împovărând sistemele de asigurare socială. Această afirmație este o minciună sfruntată și o ”negare a realității”, cum scrie textual ziarul Bild. Concomitent, economia germană (grevată de costurile exorbitant ale energiei văduvite de cea nucleară, dr impuse de programe ecologiste radicale) stagnează de ani de zile. În acest răstimp, ”cheltuielile supradimensionatului stat social s-au apropiat de 50% din PIB, ceea ce, potrivit fostului cancelar german Helmut Kohl, înseamnă socialism”, după cum notează azi FAZ.

Update 11:00 Premierul britanic Starmer vrea să continue să conducă Regatul Unit, deși stânga a încasat o înfrângere catastrofală în alegerile comunale și regionale. Laburiștii săi au pierdut 1500 din 5000 de locuri în consiliile locale aflate la bătaie, în timp ce dreapta din UK Reform le-a câștigat. Și extrema stângă antisemită a ”verzilor” lui Zack Polanski a repurtat succese, câștigând controlul asupra a două suburbii londoneze. În Țara Galilor s-a impus un partid naționalist local, iar în Scoția naționaliștii de stânga au rămas cea mai puternică formațiune, dar au pierdut mandate și au ratat majoritatea absolută. Scrutinul fusese cotat ca referendum asupra prestației premierului Starmer.

Update 10:45 Analiști ai OSINT au localizat baza militară israeliană secretă, din deșertul irakian, semnalată de Wall Street Journal. Construită cu ajutor american ca hub logistic întru eventuala recuperare de piloți doborâți în Iran, baza israeliană din Irak s-a aflat la 180 de kilometri (112 mile) sudvest Karbala, un oraș sfânt pentru șiiți.

Update 10:45 Israelul i-a pus în libertate și expulzat pe cei doi extremiști reținuți ai ”flotilei prezervativelor”. E vorba de Thiago Avila și de Saif Abu Keshek, un militant pro-terorist brazilian și altul spaniol, care au făcut parte din grupul de ambarcațiuni pretinzând a duce ajutoare ”umanitare” în Gaza. La bordul lor s-au găsit numeroase prezervative și droguri. 

Update 10:35 Cum ajută Rusia militar Iranului? Trimițându-le islamiștilor de la Teheran componente pentru drone prin Marea Caspică, relevă New York Times, reluat de Jerusalem Post. Prin patru porturi de la Marea Caspică se vehiculează de asemenea mari cantități de grâne, de porumb și furaje animale.

Update 10:30 Aproape 30 de inși au fost uciși ieri în raidurile antiteroriste ale Israelului din sudul Libanului, reise din informații ale unor surse apropiate de gruarea islamistă Hezbollah, interpusă a Iranului.

Update 10:15 Lumii i-a lipsit în ultimele două luni, potrivit șefului Aramco, un miliard de barili de petrol din cauza blocării Strâmtorii Ormuz. În apropierea căreia, potrivit UKTMO (observatori britanici) un mare cagobot navigând la nord-est de Doha a fost lovit de un proiectil de proveniență necunoscută.

Update 10:00 Iranul teroriștilor și piraților Gărzilor Revoluționare amenință SUA cu represalii dure, dacă marina americană mai atacă petrolierele islamiste care încearcă să spargă blocada. Marea Britanie a trimis în zonă un distrugător care ar putea lua parte la operațiuni în Golful Persic.

Update 09:45 Rusia a lansat în timpul ”armistițiului” aproape 150 de asalturi asupra pozițiilor ucrainene, din care 55 asupra celor din Pokrovsk și Huliaipole, a numărat Statul Major ucrainean.

Update 09:30 Dictatura rusă în frunte cu Vladimir Putin l-ar vrea pe fostul cancelar german Gerhard Schröder ca mediator în conflictul cu Ucraina. Social-democratul german e plătit și alimentat în varii funcții grase de circa două decenii de către dictator. În revanșă, ex-șeful executivului de la Berlin, un mare apărător retoric al ”valorilor europene”, îl răsplătește cu agitprop. Administrația Trump nu-i mai face pe plac lui Putin, care îl vrea deci pe lacheul său german în funcția de mediator.

9 mai 2026 – a 1535-a zi a războiului ucrainean, ziua a 945-a celui israelian, a 70-a zi a celui de eliberare a Iranului

La mulți ani, Europa 🇪🇺!

Update 22:40 Cred că conflictul ucrainean se îndreaptă spre final”, a declarat în această seară Vladimir Putin în cadrul unei conferințe de presă organizate la Kremlin. Dictatorul rus le-a spus jurnaliștilor că Occidentul se aștepta la înfrângerea rapidă a Rusiei și la prăbușirea statului – dar acest lucru nu s-a întâmplat. De asemenea, el a repetat mantra sa preferată: Rusia trebuie să se asigure că „nimeni nu o amenință”.

Update 22:25 După ce a anulat fără explicații recepția de Ziua Europei de la Palatul Cotroceni, organizată anual, Nicușor Dan a ținut un discurs considerat controversat, care i-a determinat pe mulți din foștii săi susținători publici să se întrebe ce s-a întâmplat cu cel în care și-au pus acum un an speranțele. Președintele României a fost lăudat, pe de altă parte, de Elena Udrea, care mai nou are simpatii ”suveraniste”. O parte din intelectualitate română nu a apreciat îndemnul președintelui Dan ca Europa să se reapropie de partenerul său transatlantic.

Șeful statului a urat ”La mulți ani” Europei, enumerând mai multe dintre beneficiile pe care România le-a avut ca membru al Uniunii Europene în ultimele două decenii. Cu toate acestea, Dan a ținut să evidențieze câteva din greșelile UE, precum politica de mediu, acceptarea dependenței de gazul rusesc și ideologizarea. ”Cred eu că, exact în acest moment, de Ziua Europei, trebuie să vorbim despre Europa altfel decât cu lozinci, să ieșim din logica în care, în loc de dezbatere, avem lozinci, pentru că, din păcate, Europa este un subiect care divizează societatea noastră și, în loc de dezbatere, cum am spus, avem lozinci”, a afirmat liderul de la Cotroceni.

Iată aici discursul complet al președintelui Nicușor Dan.

Update 22:10 Marea Britanie a anunțat că își va trimite distrugătorul HMS Dragon în Orientul Mijlociu, în pregătirea protejării navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz, a notat ynetnews.

Ministerul britanic de externe a declarat că „desfășurarea sa (n.r. a navei) face parte dintr-o planificare meticuloasă menită să asigure că țara va fi pregătită, ca parte a unei coaliții multinaționale conduse de Marea Britanie și Franța, să securizeze strâmtoarea atunci când condițiile o vor permite”. Până acum, nava HMS Dragon a staționat în Marea Mediterană, protejând forțele britanice prezente în Cipru.

Update 22:00 Israelul ar fi construit un avanpost militar clandestin în deșertul vestic al Irakului pentru a-și sprijini campania aeriană împotriva Iranului, susține cotidianul american Wall Street Journal, citând persoane familiarizate cu situația, inclusiv oficiali ai SUA.

Potrivit Iran International News, baza militară ar fi fost înființată cu puțin timp înainte de începerea războiului (n.r. cu Iranul) și a găzduit trupe speciale israeliene, servind totodată ca centru logistic pentru forțele aeriene israeliene. WSJ a relatat că instalația a fost construită cu aprobarea Washingtonului.

Update 21:50 Statele Unite au sancționat încă trei companii chineze acuzate că au ajutat armata iraniană să efectueze atacuri asupra forțelor americane din Orientul Mijlociu, escaladând tensiunile cu Beijingul cu câteva zile înainte ca președintele Donald Trump să se întâlnească cu Xi Jinping. Departamentul de Stat al SUA a anunțat că Meentropy Technology (Hangzhou) Co., Earth Eye și Chang Guang Satellite Technology Co. au furnizat imagini din satelit care au permis atacuri militare iraniene împotriva forțelor americane din regiune, relevă Iran International News.

Noile sancțiuni survin la mai puțin de o săptămână înainte de data la care se așteaptă ca Trump să călătorească la Beijing cu o delegație de directori generali americani care doresc să încheie acorduri cu China. Alte 10 entități chineze au fost puse vineri pe lista sancțiunilor americane.

IMAGINEA ZILEI

Vladimir Putin, dictatorul Rusiei, la Parada de 9 mai, zisă și cea a ”Victoriei” a părut un om obosit, îmbătrânit, după cum se putea observa din imagini. Cu puțini invitați străini și la fel de puțin jurnaliști occidentali acreditați, Putin a fost înconjurat de o armată de gărzi de corp și a condus o paradă care a durat doar …45 de minute. Fără niciun fel de echipament militar important precum tancurile, blindatele, lansatoare de rachete, parada a părut mai degrabă un semn al slăbiciunii decât unul al forței. ”Victoria e a noastră”, a încercat Vladimir Putin să convingă de la microfoane, însă ceea ce s-a întrezărit a fost începutul drumului către finalul domniei sale. Sau în cuvintele lui Garry Kasparov, rușii pot suporta multe, însă niciodată un conducător care pierde războaie.

Vladimir Putin, 9.05.2026, Moscova

Update 18:30 Armistițiu numai pentru Rusia. Moscova a continuat să însângereze Ucraina, curmând patru vieți la Dnipropetrovsk și Herson, prin atacurile sale cu drone.

Un tată și fiul său au fost uciși la primele ore ale dimineții, într‐un bombardament lansat de Rusia asupra regiunii nordice Cernihiv, în timp ce un om a murit în Zaporijjia după ce mașina sa a fost atacată de o dronă FPV. Acest tip de drone first-person sunt utilizate în mod sadic de armata rusă pentru a vâna civili.

Moscova a lansat o rachetă balistică și peste 40 de drone kamikaze asupra Ucrainei în cursul nopții și a dimineții. Bilanțul total al victimelor ucrainene se ridică la șapte morți și cel puțin cinci răniți.

Update 18:00 Rușii au comis 51 de atacuri în timpul armistițiului de astăzi, a anunțat Statul Major de la Kiev, citat de cotidianul Ukrainska Pravda. Cele mai multe atacuri ale armatei roșii s-au dat în zonele de frontieră ale Ucrainei, a informat aceeași sursă. Până la ora locală 16:00, zonele din jurul așezărilor Rohizne, Volfyne, Korenok, Atynske, Ulanove și Kucerivka din regiunea Sumîi au fost atacate de forțele rusești.

Separat, apărarea ucraineană a fost activă pe toate sectoarele frontului, inclusiv în zona Pokrovsk. Cu toate acestea, nu s-au înregistrat avansuri ale trupelor inamice rusești și nici schimbări pe hartă.

Cum arată cifrele pierderilor rusești

  • 1080 de soldați (uciși și răniți) a pierdut armata lui Putin în ultima zi, atingând un număr total de 1.340.270 de militari scoși din luptă de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina.
  • Două publicații de presă independente ruse – Mediazona și Meduza- susțin că peste 350.000 de soldați au fost uciși în războiul din Ucraina, fără ca numărul să includă pierderile din rândul mercenarilor străini care au luptat în armata Moscovei.

Update 11:45 Site-ul de monitorizare a internetului global, NetBlocks, a declarat că blackoutul-ul de internet la nivel național în Iran a intrat în a 11-a săptămână, depășind 1.680 de ore.

Update 11:40 Nu doar arestați și uciși, ci și jefuiți: regimul islamist de la Teheran anunță confiscarea a sute de proprietăți care aparțin unor iranieni acuzați de implicare în război. Purtătorul de cuvânt al sistemului judiciar iranian, Asghar Jahangir, a declarat sâmbătă dimineață că autoritățile au confiscat până acum 262 de proprietăți aparținând cetățenilor iranieni în cazuri legate de acuzații legate de război, a citat Iran International News.

Update 11:30Răsunătoarea” paradă de 9 mai de la Moscova a durat anul acesta mai puțin de o oră (45 minute) și i-a avut ca invitați externi pe dictatorul bielorus, Alexander Lukașenko, și pe președintele Kazahstanului, Kassim Tokaiev. Vladimir Putin și-a făcut apariția în loja prezidențială, încercând să pară vesel și sprinten.

Un singur șef de guvern occidental a sosit la Moscova astăzi: Robert Fico, premierul Slovaciei care s-a și autoironizat în fața reporterilor, afirmând că oricum este ”oaia neagră a Europei”.

Internetul nu a funcționat în această dimineață în centrul Moscovei, fiind complet blocat înainte, în timpul și după parada de 9 mai, a anunțat Ukrainska Pravda.

Reamintim că pentru a-și organiza această paradă de ”Ziua Victoriei în Marele Război de Apărare a Patriei”, așa cum este numită data de 9 mai în Rusia, dictatorul de la Kremlin a trebuit să facă apel la Washington ca să preseze Ucraina să nu atace Moscova. De frica lui Zelenski, Putin a decretat un așa-zis armistițiu în zilele de 8-9 mai, iar președintele Ucrainei a răspuns umilindu-l printr-un decret prezidențial oficial în care Ucraina permite Moscovei să își desfășoare parada fără incidente. Pentru acest gest de bunăvoință, SUA a mediat un schimb masiv de prizonieri între Rusia și Ucraina: 1000 la 1000. Președintele Ucrainei a mulțumit Statelor Unite pentru ”eforturile diplomatice” într-o postare publicată vineri noaptea. (DR)

Update 11:00 În ultimele 24 de ore, IDF a atacat peste 85 de ținte de infrastructură ale Hezbollah în mai multe zone din Liban. Un purtător de cuvânt al armatei israeliene a explicat că printre ținte se numără depozite de arme, lansatoare și clădiri ale grupării teroriste șiite, inclusiv din Valea Bekka, a relatat ynetnews.

Hezbollah a revendicat responsabilitatea pentru 25 de atacuri asupra IDF în cursul zilei de vineri. Potrivit organizației teroriste, ultimele două atacuri ar fi fost îndreptate asupra unei baze din nordul Israelului și a unui grup de soldați aflați în sudul Libanului.

Update 10:00 SUA impun sancțiuni unor companii și persoane din China, EAU și Hong Kong pentru înarmarea Iranului, a informat ynetnews. Departamentul Trezoreriei americane a anunțat vineri noaptea o extindere a sancțiunilor împotriva companiilor și oamenilor de afaceri legați de programul de armament al Iranului, ca parte a eforturilor de prevenire a proliferării armelor. Conform declarației oficiale a instituției din SUA, lista sancțiunilor include acum cetățeni și entități comerciale din China, Belarus, Emiratele Arabe Unite și Hong Kong.

8 mai 2026 – a 1534-a zi a războiului ucrainean, ziua a 944-a celui israelian, a 69-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:15 Noi tiruri în Golful Persic. Iranienii anunță explozii la Sirik. În EAU s-au semnalat trei răniți în urma unui atac iranian. Potrivit CENTCOM, două petroliere iraniene fără încărcătură au încercat să spargă blocada în drum spre porturi iraniene, avioanele americane deschizând focul.

Surse israeliene confirmă că Gărzile Revoluționare Islamice și forțele americane s-au angajat în Strâmtoarea Ormz într-un schimb de focuri, după ce islamiștii iranieni au lansat o rachetă spre o navă de război americană, care blocase trecerea unui petrolier al Teheranului, iar marina SUA a ripostat. Surse oficiale ale SUA au confirmat că au fost bombardate ținte la Bandar Abbas, dar, în interpretarea americană, ”fără” ca America și Iranul ”să fi reînceput războiul”.

Update 21,00 Premieră milenară și cutremur politic în Regatul Unit. Stânga laburistă, britanică, a pierdut puterea în Țara Galilor pentru prima dată din 1999 încoace. În alegerile regionale galeze s-a impus partidul naționalist de stânga Plaid Cymru, care a obținut 39 de mandate, față de 32 ale partidului de dreapta anti-imigraționist și muncitoresc, Reform UK. Laburiștii s-au văzut umiliți, căci nu și-au putut adjudeca decât 23 de mandate. Zoe Garbett de la partidul antisemit al verzilor lui Zack Polanski a cucerit prima primărie a formațiunii ei ”ecologiste” de extremă stânga, impunându-se la Hackney, în nord-estul Londrei locuit de mulți imigranți musulmani și de progresiști.

Update 18:30 Vreți să normalizați blocadele unilaterale de căi navigabile? Este întrebarea retorică pe care șeful diplomației americane, Marco Rubio, a adresat-o lumii întregi. „Iranul susține acum că are dreptul de a controla o cale navigabilă internațională”, a spus Rubio. „Lumea va trebui să decidă dacă este pregătită să normalizeze acest lucru.”

Statele Unite caută o soluție diplomatică și lucrează la o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care vizează împiedicarea Iranului de a controla sau mina strâmtoarea, a explicat secretarul de stat american.

„Dacă răspunsul este nu, nu vrem să normalizăm situația, atunci mai bine aveți ceva mai mult decât simple declarații puternice care să îl susțină”, a spus el.

Update 18:15 Vicepreședintele american, J.D. Vance se va întâlni cu prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdulrahman Al Thani, pentru a discuta despre negocierile cu Iranul, a relatat Axios, citat de Iran International News.

Update 18:00 Avioane de vânătoare F/A-18 ale Marinei americane au lansat mai multe lovituri aeriene asupra a două petroliere aflate sub pavilion iranian care încercau să spargă blocada impusă de SUA regimului de la Teheran, în Strâmtoarea Ormuz. Potrivit CENTCOM citat de JBN, cele trei vase au fost împiedicare să-și continue navigarea spre coasta iraniană. Un al treilea petrolier iranian a avut o soartă similară zilele trecute, a informat sursa citată

Update 15:35 Trei militari israelieni au fost răniți de o dronă a Hezbollah, grupare teroristă șiită, islamistă, libaneză, interpusă a Iranului. Unul din militarii statului evreu e în stare gravă.

SUA continuă să aștepte un răspuns de la Iran pe tema aplanării conflictului cu America, după ce ieri Gărzile Revoluționare Islamise deschiseseră focul asupra navelor americane, iar marina militară a adminstrației Trump ripostase.

Update 15:30 Ipocrizia extremiștilor stângii și ai extremei drepte woke? S-a anunțat de mult că numărul pedepselor capitale și al execuțiilor a crescut anul trecut în Iran cu aproape 70 %(în speță cu 68 de procente). E un record istoric. Niciodată nu s-au omorât atâția oameni cu patalama pasămite judecătorească în Iran. Dar Greta Thunberg, Amal Clooney, surorile Hadid, Vlad Voiculescu, Tucker Carlson, Candace Owens și alți preopinenți, promotori ai islamismului și antisemitismului în forma lui antisionistă, inclusiv de la universitatea Maryland sau Columbia, tac din gură. La fel, nu există proteste anti-mulahi în aceste universități acaparate de extrema stângă și Frăția Musulmană, cum nici în blogosferă nu se (prea) tematizează chestiunea.

Update 11:30 Nebunia, prostia și extremismul au luat proporții fără precedent peste ocean. Și mai ales la stânga spectrului politic. Împotriva confruntării militare, de către SUA, a regimului islamist, terorist și genocidar al Iranului se pronunță, potrivit unui recent sondaj al Washington Post, 91% din alegătorii Partidului Democrat – față de 61% din totalul celor întrebați. Doar 36% din votanții americani cred că recursul la forța militară a fost justificată în Iran, deși, cum reliefează Bill O’Reilly, neutralizarea Iranului a fost decizia corectă.

Mai grav, 38% din americani cred că ar trebui eliminată Agenția pentru Imigrație (ICE), autoritatea care împiedică luarea cu asalt a granițelor americane nu doar de către imigrația ilegală, ci și de către imigranți violenți, delincvenți și criminali. Culmea, 20% declară că ”nu știu” dacă vor s-o desființeze. Doar 43% se opun clar lichidării ICE. Pe care o favorizează – cu tot cu imigrarea violatorilor, asasinilor și teroriștilor străini – nu mai puțin de 70 de procente din Partidul Democrat. Ar fi complet ilogic ca, la alegerile din noiembrie, electoratul american să nu amendeze sever divorțul de realitate al PD.

Update 10:40 Haos în Rusia. Operațiunile de pe 13 aeroporturi rusești au fost suspendate după ce mai multe drone ar fi lovit un turn de control aerian din Rostov-pe-Don, relatează Ukrainska Pravda citându-l pe ministrul transporturilor de la Moscova.

Separat, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a confirmat că forțele ucrainene au efectuat un atac strategic, pe care l-a numit sarcastic „sancțiuni la distanță”, asupra unei instalații petroliere din orașul rus Iaroslavl, aflat la nord-est de Moscova. „Iaroslavl, la peste 700 de kilometri de granița de stat a Ucrainei. O instalație din sectorul petrolier care a fost de mare importanță pentru finanțarea războiului Rusiei.”, a explicat scurt liderul de la Kiev, citat de Ukrainska Pravda.

Update 10:25 Rusia a atacat Ucraina cu 67 de drone, fiind înregistrate lovituri în 8 locații din țară, a informat cotidianul Ukrainska Pravda. Apărarea antiaeriană a Ucrainei a reușit să intercepteze 56 dintre dronele lansate de Moscova.

Trei persoane au fost rănite în atacurile rusești asupra orașului Pavlohrad. În total, regiunea Dnipropetrovsk a fost vizată de aproape 30 de atacuri în ultima zi, care au implicat drone, artilerie și o bombă.

Update 10:10 Situația militară din Ucraina. Rusia a pierdut 1.130 de soldați (uciși și răniți) în ultima zi, ajungând la 1.339.190 de pierderi totale de la începutul războiul total împotriva Ucrainei. Nici forțele rusești, nici cele ucrainene nu au avansat pe câmpul de luptă, evaluează analiștii ISW.

Update 09:40 Ministrul apărării de la Londra, John Healey, a declarat la cald, pentru Sky News, că în ciuda rezultatelor foarte slabe pentru partidul laburist, prim-ministrul Keir Starmer nu își va da demisia. Încî nu sunt clare rezultatele alegerilor regionale din Scoția și Wales.

Citiți aici analiza blogului: Înfrângerea laburiștilor britanici și triumful lui Nigel Farage

Update 09:25 Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat Iranul să semneze rapid un acord cu Washingtonul, avertizând că Teheranul se va confrunta cu consecințe grave dacă nu va exista un armistițiu sau un acord. „Ar fi bine să semneze acordul rapid. Dacă nu semnează, vor avea mult de suferit.”

Liderul de la Casa Albă a declarat că ceea ce s-a întâmplat noaptea trecută nu reprezintă o încălcare a armistițiului. El a explicat că trei distrugătoare americane au traversat Strâmtoarea Ormuz, aflându-se sub focul Gărzilor Revoluționare Islamice care încă nu au reușit să le producă nicio pagubă.

Ce se întâmplă cu Project Freedom

  • Președintele american Donald Trump a declarat că Pakistanul a cerut Washingtonului să nu continue cu „Proiectul Libertate” cât timp negocierile cu Iranul sunt în curs de desfășurare;
  • Inițiativa navală americană, acum suspendată, viza escortarea navelor comerciale prin Ormuz.
  • Trump a declarat, de asemenea, reporterilor că Statele Unite încă negociază cu Iranul, în ciuda escaladării tensiunilor în zona căii navigabile strategice.

Update 09:15 Noi tensiuni în Golf. Iranul a declarat EAU stat inamic, iar autoritățile de la Abu Dhabi au anunțat în acestă dimineață că apărarea lor aeriană s-a activat și a interceptat rachete și drone iraniene, un nou semn al tensiunii împovărând fragilul armistițiu dintre Teheran și Washington, relevă Iran International News.

Update 09:00 Farage învinge în UK. Marele câștigător al alegerilor comunale (locale) din Marea Britanie este partidul Reform UK, condus de Nigel Farage, în timp ce laburiștii premierului Keir Starmer au pierdut consilii cheie din țară. Mai sunt așteptate rezultate din mult localități, anunță Sky News, însă buletinele numărate până în această dimineață conturează clar opțiunile de vot ale britanicilor.

Iată situația până la această oră:

  • Reform UK este câștigătorul detașat, obținând primul său consiliu complet Newcastle-under-Lyme și acumulând locuri în detrimentul laburiștilor și conservatorilor; 355 de locuri în consilii au obținut până în acest moment.
  • Laburiștii au pierdut Oxford, Tameside, Tamworth, Exeter, Hartlepool, Wandsworth și Redditch;
    Dar au păstrat Chorley, Halton, Lincoln, Plymouth, Salford, Reading, Wigan și Merton.
  • Conservatorii au păstrat Fareham, Harlow și Broxbourne, câștigând Westminster de la laburiști.
  • Liberal-democrații au câștigat Stockport și Portsmouth și au păstrat Eastleigh și Richmond-upon-Thames.
  • Bolton, Basildon, North East Lincolnshire, Hart, Peterborough, Rochford, Brentwood, Hull, Southend-on-Sea, Colchester, Dudley și Oldham rămân fără o majoritate în consilii.

Update 00:35 SUA și UE, de acord cu privire la programul atomic al Iranului. Președintele Donald Trump a declarat, după o convorbire telefonică cu președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că Iranul „nu poate avea niciodată o armă nucleară”. „Un regim care își ucide propriul popor nu poate controla o bombă care poate ucide milioane de oameni”, a declarat într-o postare pe X/Twitter președintele american.

Update 00:30 Teheranul susține că a atacat dur marina SUA din zonă. Khatam al-Anbiya, centrul de comandă pentru situații de urgență al Iranului, a declarat că „forțele iraniene au răspuns (la încălcarea armistițiului) atacând navele Marinei SUA – și le-au cauzat pierderi mari”, a relatat ynetnews. (Informațiile pe care le-a anunțat regimul islamist nu sunt confirmate până în acest moment.)

Update 00:15 Armata iraniană susțin că SUA ar fi încălcat armistițiul, după lovituri aeriene asupra unui petrolier și a altui vas aflat în proximitatea Strâmtorii Ormuz. Nu sunt victime, potrivit agenției Mehr. Teheranul acuză Washingtonul de ”coordonarea atacurilor alături de aliați regionali”, a citat JBN. Iranul a promis răzbunare și distrugeri masive, ca ripostă la bombardamentele lansate asupra porturilor Qeshm, Bandar Abbas și Sirik.

Israelul neagă orice implicare în operațiunile militare în curs din Iran, a notat ynetnews.

Update 00:00 S-a reaprins scânteia războiului în Iran? În urmă cu scurt timp, Statele Unite au lansat mai multe atacuri aeriene asupra porturilor Bandar Abbas și Qeshm din Golful Persic, informează Fox News citat de JBN. Washingtonul insistă totuși că aceste lovituri nu reprezintă ”o reîncepere a războiului”, notează corespondenta Fox News, Jennifer Griffin.

Bombardamentele par să fie o ripostă la atacurile neprovocate lansate de regimul islamist de la Teheran asupra Emiratelor Arabe Unite în urmă cu două zile. La acel moment, răspunsul Casei Albe a fost unul extrem de dezamăgitor pentru aliații arabi ai SUA din Orientul Mijlociu, Donald Trump preferând să minimalizeze seriozitatea atacurilor iraniene.

Autoritățile iraniene susțin că și apărarea antiaeriană este activă și la Teheran, unde s-ar fi semnalat atacuri în aceste ore.

7 mai 2026 – a 1533-a zi a războiului ucrainean, ziua a 943-a celui israelian, a 68-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:30 Iranul încă nu și-a dat răspunsul așteptat azi la propunerile de pace americane. (Vezi între altele Update 20:40 și 19:15)

Update 21.00 China comunistă își continuă epurările masive din armată. Alți doi foști miniștri ai apărării au fost condamnați la moarte de regimul totalitar și genocidar de la Beijing. Sentințele ar putea fi comutate și transformate în închisoare pe viață. China comunistă a îndepărtat până acum peste 100 de înalți ofițeri din rândurile armatei populare, amintește Israel Hayom.

Update 20:45 Moscova și Kievul se amenință reciproc, înaintea celebrărilor de mâine și poimâine dedicate de Rusia Zilei Victoriei de la 8 și 9 mai. Kremlinul a cerut locuitorilor capitalei să părăsească orașul Kiev. Zelenski i-a avertizat pe liderii străini, cerându-le să nu participe la festivitățile din Rusia. Moscova decretase unilateral o încetare a focului în zilele de 8 și 9 mai și ingorase un apel al Ucrainei, ca acordul să intre în vigoare anticipat.

Update 20:40 Cât mai poate rezista Iranul blocadei americane? Între două și patru luni, susține, mai nou, un prezumtiv raport CIA citat de Washington Post. Pesimistul raport mai crede că Iranul ar mai avea 70-75% din arsenalul de rachete și de lansatoare intacte. Conducerea islamistă s-ar fi radicalizat și ar crede că poate rezista mai mult decât Statele Unite.

Update 20:35 Poliția londoneză a mai arestat un incendiator antisemit. E al treilea.

Potrivit lui Jonathan Sacerdoti, reluat de Israel Hayom, evreii britanici s-au hotărât deja (în majoritatea lor) să emigreze din Regatul Unit, cei mai mulți planificându-și concret plecarea.

Update 20:30 IDF anunță că a ucis 20 de teroriști Hezbollah în sudul Libanului și a distrus un tunel lung de 30 de metri. În zonă s-a găsit un arsenal al Hezbollah.

În sud a fost ucis și teroristul islamist Ibrahim Abu Tzakar, implicat în răpirea în Gaza, la 7 octombrie 2023, a israeliencei Mia Shem, deportată de jihadiști de la Festivalul de muzică Nova, în acea sâmbătă de sărbătoare neagră.

Update 20:00 Antisemitismul rămâne la un istoric nivel înalt în Danemarca. Unde au avut loc, potrivit oficialităților, aproape două sute de incidente antisemite în 2025.

Update 19:15 Iranul nu a ajuns încă la o concluzie cu privire la propunerea SUA și nu a trimis niciun răspuns la Washington, a declarat joi purtătorul de cuvânt al ministerului de externe, Esmaeil Baghaei, pentru agenția de stat a Republicii Islamice (IRNA). Azi se așteaptă replica Teheranului.

Cum ar putea arăta un nou acord

  • Un memorandum interimar SUA-Iran, dacă va fi convenit, ar include două perioade de timp, susține reporterul Wall Street Journal, Laurence Norman, într-o postare pe X/Twitter, citând surse.
  • Prima perioadă ar implica implementarea aspectelor legate de blocada navală și, eventual, o ridicare a sancțiunilor, a declarat Norman citat de Iran International News.
  • O a doua perioadă de 30 de zile s-ar concentra pe rezolvarea problemelor nucleare și a sancțiunilor și ar putea fi prelungită.
  • Israelul se teme că un acord americano-iranian ar amâna doar amenințarea nucleară a mulahilor, fără s-o elimine, dându-le Gărzilor Revoluționare Islamice șansa de a se reface militar, financiar și economic și de a consolida și oștirile interpuse de teroriști ca Hezbollah, după cum relevă o analiză publicată de Jerusalem Post.

Update 19:00 Oficiali ai serviciilor secrete germane ar fi avertizat în privat că amenințarea unor atacuri comandate direct sau indirect de regimul iranian în Germania este mai serioasă decât se recunoaște public, a relatat New York Times, citat de Iran International News.

Update 13:05 În Marea Britanie au loc azi alegeri comunale. E un test important pentru laburiștii (de stânga) aflați la putere. Formațiunea premierului Starmer e deosebit de impopulară. Iar conservatorii de centru/centru-dreapta sunt, la fel, în pierdere de viteză în raport cu dreapta din Reform Uk. În Marea Britanie imigrația necontrolată și cenzura tot mai aprigă îi îngrijorează pe mulți.

Update 13:00 AFD a obținut în sondaje, în Saxonia Anhaltină, o susținere record și a depășit masiv CDU în materie de popularitate, fiind de departe cel mai puternic partid german. Un uluitor sondaj Infratest-dimap creditează partidul populist de dreapta anti-imigraționist cu 41% din intențiile de vot ale cetățenilor estgermani din land, (cu 2% mai mult decât în sondajul anterior) în vreme ce creștin-democrații nu ar fi votați, dacă ar fi duminică alegeri, decât de 26 %. Stânga e bătută. Fostul partid guvernamental german, SPD, partener al PSD în Partidul Socialist European n-ar mai fi votat decât de 7 procente. Comuniștii din Die Linke ar lua 12%. Verzii și național-comuniștii n-ar obține decât câte 4%, ratând intrarea în Parlament. Scrutinul regional din Sachens-Anhalt va avea loc peste 4 luni.

Update 12:30 Liderii SUA și Israelului, Trump și Netanyahu, au conferit ieri seara despre sfârșitul războiului din Iran.

Update 12:00 IDF a confirmat eliminarea șefului forței de elită Radwan a Hezbollah, Ahmad Ghaleb Balout. Forțele israeliene au lansat cereri de evacuare civililor din 3 sate situate la nord de râul Litani. De la intrarea în vigoare a acordului de încetare a focului în Liban ar fi fost eliminați, potrivit armatei israeliene, 220 de combatanți ai Hezbollah, între care, potrivit ynet, Mohammad Ali Bazzi, comandant al serviciului secret al unității Nasr și Hussein Hassan Romani, șeful antiaerian.

Update 10:00 CENTCOM a anunțat în urmă cu câteva ore că a deschis focul asupra unui petrolier iranian care a ignorat blocada americană, încercând s-o spargă. Vasului iranian i s-a deteriorat cârma, astfel încât nu mai poate manevra.

Update 09:45 Debut al exodului oamenilor de afaceri americani? Magnatul american Ken Griffin a reacționat la amenințările socialistului primar al New Yorkului, Mamdani, care a anunțat sporuri ale taxelor ”pentru bogătași”. Griffin intenționează să reducă numărul locurilor de muncă ale firmei sale în Big Apple și să investească în schimb puternic la Miami, statul Florida fiind condus de republicani. Decizia miliardarului ar putea lansa, potrivit NYP, un semnal al fugii de capital din urbea controlată de extrema stângă și de aliații ei islamiști. Mamdani a bătut toba proiectelor sale, vehiculând atacuri la adresa averii și a proprietății imobiliare a lui Griffin, spre a-și procura sprijin pentru sporuri de impozite și taxe zise ”pe lux”, impuse investitorilor, care asigură locurile de muncă ale new yorkezilor.

Mamdani e criticat și pentru că semnalizează gloatei antisemite că e de partea ei, de vreme ce, în reacție la recenta încercare a luării cu asalt a unei sinagogi de către cca 100 de teroriști fluturând steaguri ale Hezbollah, primarul a mințit, în loc să ia măsuri serioase. Mamdani s-a referit la dreptul protestatarilor de a se aduna și a-și exprima opinia în virtutatea primului amendament la constituție. El a tematizat și vânzările de terenuri în Iudeea și Samaria, care s-ar fi negociat în sinagogă și împotriva cărora ar fi protestat gloata. Mamdani s-a declarat profund ostil acestor tranzacții, care ar fi, chipurile, potrivit lui, ”ilegale” din unghiul dreptului internațional. Această afirmație e o minciună. Așa cum primul amendament al constituției americane nu dă gloatei drept la violență. În acest caz împotriva poliției.

Update 09:35 La Vatican, Papa urmează să-l primească azi pe șeful diplomației americane, Marco Rubio. Cele două părți sunt interesate să-și aplaneze conflictul iscat de comentarii critice virulente ale Papei la adresa confruntării militare, de către SUA și Israel, a regimului totalitar și terorist al Iranului islamist și riposta la aceste critici a președintelui american, Trump. Care l-a întrebat pe Suveranul Pontif dacă vrea un Iran (terorist, antisemit și genocidar, nota mea) cu bombe atomice. Rubio a negat că vizita sa ar fi legată de conflictul verbal americano-papal, reliefând că fusese planificată de mult. Ar urma să se discute libertatea religioasă și prigoanele anti-creștine.

Update 09:30 Războiul dronelor continuă puternic. Rusia susține că ar fi doborât 300 de drone ucrainene. Kievul, că Rusia ar fi atacat Ucraina cu 100 de drone, din care ar fi fost interceptate și distruse ori blocate de către ucraineni 92 de aparate de zbor fără pilot. Pe de altă parte, forțele ucrainene au bombardat un centru de instrucție pentru operatorii de drone ai Moscovei, situat în ocupata regiune ucraineană Lugansk.

Update 09:25 Se anunță trei morți după un raid anti-Hezbollah al IDF în sudul Libanului. La Dahieh, în sudul capitalei libaneze, care este un fief al Hezbollah, IDF a încercat să-l elimine pe șeful local al forței de elită Radwan al grupării teroriste șiite, interpuse a Iranului. E primul raid în zonă al trupelor israeliene de mai multe săptămâni.

Update 09:15 Iranul ar fi acceptat să renunțe la arme nucleare, a afirmat președintele SUA, Trump, reluat de DLF. Șeful Casei Albe consideră că Iranul ar mai fi acceptat și alte revendicări americane, dar nu a detaliat prezumtivele concesii ale Teheranului.

Update 09:00 ”Justiția” belgiană a tradus în judecată 3 mohelimi, experți ai comunităților evreiești în efectuarea de circumcizii. Belgia antisemită a scos în afara legii cel mai vechi ritual evreiesc. Unul de includere a băieților nou născuți în poporul evreu. Statele Unite și Israelul au condamnat cu asprime demersul represiv. Un demers interpretat de mulți ca punând capăt libertății religioase în Belgia. Autoritățile belgiene afirmă că operațiile s-au efectuat fără certificarea medicală a operatorilor, iar îndepărtarea orală a sângelui după îndepărtarea prepuțului ar pune în pericol bebelușul. Numai naziștii au mai interzis circumcizia în Belgia. Unul din condamnați e american. Ambasadorul SUA la Bruxelles a lansat un dur protest public adresat ministrului sănătății, Frank Vanbroucke, cerându-i să oprească hărțuirea comunității evreiești din Belgia, scrie Israel Hayom. În ripostă, Belgia antisemită l-a convocat pe diplomatul american ca să fie certat la ministerul de externe. Ministrul israelian de externe, Sa’ar, a explicat că ”Brit Mila” e o piatră de hotar a credinței evreiești, a evidențiat creșterea antisemitismului în Belgia și a cerut guvernului de la Bruxelles să acționeze imediat și să găsească o soluție ”de dragul reputației Belgiei în lume”.

Update 08:45 La Ierusalim, premierul israelian, Netanyahu, a declarat că, în chestiunea Iranului, SUA și statul evreu ”acționează pe deplin coordonați”.

Update 08:35 Rusia amenință cu bombardarea ”de centre de decizie din Kiev” și cere diplomaților să evacueze capitala ucraineană, ca represalii la o eventuală ”transpunere de planuri criminale” de către forțele lui Zelenski, în zilele celebrării Victoriei asupra Germaniei naziste, la 8 și 9 mai. Dictatorul rus Putin se teme de un atentat la viața lui.

Update 08:30 În Sumî, bombardamentele rusești au ucis 5 persoane, notează Ukrainska Pravda. Sunt 11 răniți. Rusia, care a ignorat propunerea ucraineană de încetare a focului, ar fi pierdut ieri potrivit Statului Major al Kievului, 890 de militari. Totalul pierderilor rusești ar fi depășit 1.338.000.

Update 08:15 IDF l-a rănit grav sau l-a ucis miercuri în Gaza pe Azzam al-Haya, fiul șefului local al Hamas, Khalil al Haya.

Update 08:00 Trump a dat Iranului ”o săptămână”, spre a încheia un acord cu Statele Unite. Regimul de la Teheran ar urma să fie lăsat să-ți continue toate netrebniciile, dacă predă uraniul său îmbogățit la nivel militar. Ar urma ca ambele țări să deschidă Strâmtoarea Ormuz. Cele două părți negociază, potrivit unor surse pakistaneze, pe marginea unui memorandum scurt, de o pagină, conținând 14 puncte. Acceptarea lui ar fi urmată de încetarea ostilităților și o lună de tratative, notează Jerusalem Post. Surse iraniene îl califică drept o listă de doleanțe americane și de justificări ale lui Trump pentru încetarea ostilităților americano-iraniene. Decizia lui Trump de a opri operatiunea ”Project Freedom”, în speță escortarea de nave în Strâmtoarea Ormuz de către marina americană, ar fi survenit în urma presiunilor saudite, afirmă NBC. Potrivit știrii, Arabia Saudită a interzis survolul avioanelor SUA. Riadul se teme de Teheran și de nevolnicia americană.

6 mai 2026 – a 1532-a zi a războiului ucrainean, ziua a 942-a celui israelian, a 67-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:40 Piețele globale au reacționat pozitiv miercuri, după ce știrile zilei sugerează că Statele Unite și Iranul se apropie de un acord pentru a pune capăt războiului.

Țițeiul Brent, referința globală a petrolului, a coborât sub 100 de dolari pe baril – cel mai scăzut nivel din ultimele două săptămâni – pe fondul așteptărilor ca riscurile la adresa transportului maritim prin Strâmtoarea Ormuz să se diminueze, dacă negocierile vor avea succes.

Update 23:15 Cine sapă groapa altuia, cade în ea. Vechiul proverb românesc cu rădăcini biblice (Pilde 26:27) a prins din nou viață la cel mai înalt nivel al politicii din România. După ce au complotat pentru a-l elimina pe Ilie Bolojan de la șefia executivului român, PSD și AUR nu vor să își asume guvernarea, invocând fiecare motive cel puțin hilare de refuza să propună un prim-ministru din rândurile colegilor lor.

Deși conduce ”cel mai important partid din România”, liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu dorește ca partidul său să numească un prim-ministru, insistând ca …PNL să revină la butoane, dar cu altcineva în fruntea guvernului. Fostul apropiat al lui Liviu Dragnea a declarat la Euronews că motivul debarcării lui Bolojan este că n-ar fi realizat destule reforme. Politicianul care își ascundea ceasul ultra-luxos înainte de o conferință de presă, nu a reușit să explice ce reforme a propus PSD și nu a implementat Bolojan în cele 11 luni de guvernare.

Separat, șeful AUR, George Simion, exprimă ziua și pretextul. Deși inițial afirmase că AUR nu se teme să își asume guvernarea ”cu condiții”, dorindu-l pe Călin Georgescu prim-ministru, acum politicianul anunță că nu va merge la consultările convocate de președintele Nicușor Dan.

Popularitatea lui Ilie Bolojan pare să fi crescut, în timp ce simpatia pentru președintele Dan ar putea fi cotată la un minim istoric.

În răstimp, gruparea Predoiu-Gorghiu-Thuma din PNL așteaptă re-unificarea cu PSD, alături de care să asigure ”stabilitatea” sistemului care a devalizat România în ultimii ani, aducând-o în pragul unui colaps economic.

Update 22:30 Trump spune că un acord cu Iranul este „posibil” înainte de vizita sa în China, menținând totuși amenințarea cu războiul, dacă regimul islamist nu dă curs propunerilor sale de pace, care includ programul său nuclear și redeschiderea strâmtorii Ormuz.

Potrivit Iran International News, președintele american a declarat că SUA au avut discuții ”foarte bune” cu Iranul în ultimele 24 de ore și că este ”foarte posibil” ca Washingtonul și Teheranul să ajungă la o ”înțelegere”.

Ce vrea Trump de la iranieni

  • Statele Unite vor obține uraniu îmbogățit din Iran, ca parte a unui posibil acord care vizează încheierea războiului, a lăsat să se înțeleagă Donald Trump.
  • „Îl vom obține”, le-a spus Trump reporterilor la ieșirea de la un eveniment de la Casa Albă, când a fost întrebat despre stocul de uraniu îmbogățit al Iranului.
  • Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că el și președintele american Trump au convenit asupra celor mai importante obiective în conflictul cu Iranul: eliminarea întregului uraniu îmbogățit și distrugerea capacităților de îmbogățire (de uraniu) ale Teheranului.

Update 22:15 Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a acuzat Statele Unite că încearcă să creeze diviziuni în interiorul Iranului și să forțeze țara să se „capituleze” prin presiune economică și mediatică, a informat Iran International News.

Update 14:30 Crime rusești de război de o rară violență, în ciuda armistițiului unilateral anunțat de Kiev pentru azi și a celui de la 8 și 9 mai, vrut de Rusia. Între ele se numără bombardarea unei grădinițe în Sumî. Ar fi cel puțin două femei rănite.

Update 11:15 La crizele de psihoză antisemită de peste ocean contribuie masiv influenceri cândva de extremă dreapta, aliniați mai nou islamismului și extremismului de stânga. Între ei se numără Tucker Carlson, Nick Fuentes, Candace Owens și Megyn Kelly. Ultima a reluat recent cunoscutul clișeu antisemit al presupusei ”loialități duble” a evreilor, numiți de ea ”susținători ai Israelului”. Ei ar răspândi ”retorică anti-musulmană” ca să-i ”manipuleze” pe naivii, sărmanii, inconștienții, bieții ”americani”. În realitate, susținătorii Israelului susțin dreptul musulmanilor moderați de a fi apărați de extremism. Influencerii își monetizează ieșirile de ură antisemită, căci, în rețele, extremismul produce clicuri.

Update 11:00 Criza politică și guvernamentală românească iscată de adoptarea, marți, a moțiunii de cenzură anti-Bolojan inițiate de PSD și AUR se prelungește. PNL nu s-a dezis de popularul dar demisul premier Bolojan, deși eternul său ministru de interne și al justiției, care a păstorit capturarea magistraturii românești, Predoiu, e clar că abia așteaptă să ajungă la cârmă cu indiferent cine-i asigură majoritatea, Or, PNL a intrat în opoziție, îmrepună cu USR. Așa că observatorii se așteaptă la trădări și regrupări în partide și la ieșiri din ele. Precum și la deziceri de declarații anterioare. Președintele Nicușor Dan a afirmat că n-ar aduce AUR la Palatul Victoria. PSD susține că n-ar dori puterea alături de extremiștii de la AUR. Iar AUR că n-ar guverna decât dacă executivul e condus de un aurist.

Update 10:45 Procuratura generală (antiteroristă), germană, a efectuat o razie și a arestat tineri din două organizații calificate de autorități drept de ”extremă dreapta”. Cel mai tânăr dintre reținuți e un adolescent de 16 ani.

Update 10:30 Ucraina a reproșat Rusiei încălcarea încetării focului proclamate unilateral de Kiev, de la miezul nopții trecute. Rusia a lansat nocturn cel puțin trei rachete și 108 de drone asupra unor obiective ucrainene. Apărarea a interceptat 89 de drone. Explozibilele rusești au aruncat în aer ținte în orașele Harkiv și Zaporijjea, scrie DLF. În Sumî a fost ucisă o femeie într-un automobil, notează UP.

Update 10:25 Forțele rusești și-au dublat eforturile la Pokrovsk. Au avut loc ieri, potrivit Statului Major ucrainean, 186 de ciocniri directe, ruso-ucrainene, din care 50 de bătălii s-au dat doar în zona Pokrovsk. Alte ofensive multiple, rusești, s-au semnalat pe fronturile de la Huliaipole (24), Kostiantynivka (14) și Oleksandrivka (tot 14).

Update 10:15 SUA au cerut noului premier irakian, Ali al-Zaidi, acțiuni concrete de distanțare de grupările teroriste pro-iraniene înainte de a-și reluat ajutoarele pentru Irak.

Update 10:05 Update 10:05 TACO (Trump allways chickens out/Trump cedează mereu până la urmă) în acțiune. Trump a cedat din nou solicitărilor islamiste și a oprit escortarea de nave comerciale, de către marina americană, în Strâmtoarea Ormuz. Potrivit ToI, solicitarea satisfăcută de președintele SUA, care a anunțat presupuse ”mari progrese” (rămase necunoscute) a venit de la regimul pakistanez. Ca atare, Trump a ordonat ceea ce a numit ”o pauză” a escortărilor de nave.

Update 10;00 La New York poliția s-a ciocnit de o demonstrație teroristă a Hezbollah și simpatizanților mișcărilor, grupărilor și regimurilor teroriste și antisemite, care au cerut ”moartea IDF” și ”distrugerea” Israelului. Ar fi participat la manifestația, care se îndrepta spre o sinagogă new-yorkeză, câteva sute de militanți, scrie ToI. New York Post a numărat circa o sută. Teroriștii mascați cu keffieh luaseră la ochi istoricul lăcaș sfânt al sinagogii new-yorkeze ”Park East Synagogue”. Simpatizanții și adepții terorii islamiste agitau steaguri ale organizației extremiste Hezbollah, interpuse a Iranului. Manifestanții par a fi fost încurajați de alegerea extremistului de stânga Zohran Mamadani, un virulent anti-israelian, în funcția de primar. Mamdani n-a comentat excesele pro-teroriste din oraș.

În Canada, B’nai Brith Canada a cerut să intre în acțiune împotriva unui grup terorist intitulat Palestine Action–Canada, care a publicat o hartă a unor persoane, instituții și firme din Vest, inclusiv din America și Europa, care ar fi legate de Israel și ar trebui ”țintite”. Grupul extremist a dat și instrucțiuni operative de atac, publicând un manual de activitate subversivă, clandestină.

Update 09:45 Gărzile Revoluționare Islamice, iraniene, au bombardat în cursul nopții zone kurde. S-au semnalat explozii din lagărul Surdash, în regiunea Biban, unde trăiesc membri ai opoziției kurde, iraniene, după care s-au auzit deflagrații și în Bandar Abbas, Qeshm și Sirik, relevă Jerusalem Post. Președintele SUA, Trump, a satisfăcut revendicările turcești ale regimului Erdogan, de a opri o proiectată ofensivă anti-islamistă a opoziției kurde, sprijinite de americani și de israelieni.

Update 09:35 IDF a reacționat la tirurile de rachete, mortiere și drone lansate de teroriștii Hezbollah asupra trupelor israeliene din sudul Libanului și chemat la evacuarea unor localități din regiune.

Update 09:30 Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a anunțat sfârșitul operațiunii ”Epic Fury”. Se perpetuează în schimb ”Project Freedom”, operațiunea de redeschidere a Strâmtorii Ormuz prin coerciție militară americană impusă piraților și teroriștilor islamiști, iranieni.

Update 09:00 O nouă americană a ieșit din Strâmtoarea Ormuz escortată de marina Statelor Unite.

5 mai 2026 – a 1531-a zi a războiului ucrainean, ziua a 941-a celui israelian, a 66-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:45 Înaintea unei încetări a focului proclamate de Kiev de la miezul nopții, Rusia a bombardat masiv și criminal între altele Zaporijjea și Kramatorsk, ucigând zeci de persoane. Bombe ghidate rusești au omorât în Zaporijjea cel puțin 12 oameni, alți 5 fiind uciși în Kramatorsk. În Dnipro sunt 4 morți și 16 răniți. Pe lângă 22 de morți sunt cel puțin 80 de răniți.

Update 18:00 Statele Unite și Bahrain vor înainta o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU care să impună sancțiuni împotriva Iranului dacă acesta nu va ridica blocada și nu va opri amenințările la adresa navelor care traversează Strâmtoarea Ormuz, a relatat Reuters, citând trei diplomați occidentali.

Proiectul, discutat marți de membrii consiliului, ar urma să ceară Iranului să oprească atacurile, să dezvăluie amplasamentele minelor marine și să se abțină de la interferența cu transportul maritim, se arată în știrea citată de Iran International News.

Update 17:50 Șeful Pentagonului, Pete Hegseth, a declarat presei americane că „Iranul nu controlează Strâmtoarea Ormuz”, a informat ynetnews. „SUA nu va trebui să intre în spațiul aerian sau în apele iraniene pentru a deschide strâmtoarea. Blocada americană este eficientă. Iranul se va confrunta cu o forță enormă dacă atacă nave comerciale”, a spus secretarul de război al SUA, lăsând să se înțeleagă că țara sa nu mai vrea reluarea confruntării militare.

Update 17:30 Emiratele Arabe Unite au anunțat că sistemele de apărare aeriană din țară au fost activate în urma detectării unor lansări de rachete și drone din Iran, informează ynetnews. Vom reveni cu detalii despre acest nou atac asupra EAU.

Update 17:20 IDF l-a eliminat pe Mohammed Ibrahim Hamed, un comandant al forțelor speciale Nukhba din cadrul grupării teroriste Hamas, care a participat personal la masacrul de la festivalul Nova din 7 octombrie 2023.

Update 14:15 Moțiunea de cenzură a trecut. Cu 281 de voturi contra 4, un număr neașeptat de mare de sufragii, Guvernul Bolojan a fost demis. PSD și AUR au pus umărul împreună la debarcarea celui mai bun, serios și capabil premier al României de la IG Duca și Armand Călinescu încoace.

Mingea trece din nou la președintele Nicușor Dan, plecat în ”vilegiatură” în Armenia, la summitul Comunității Politice Europe, de unde revine precipitat spre a organiza consultări ale patidelor și a desemna un nou premier.

După desemnare, noul premier are la dispoziție un răstimp de 10 zile spre a obține validarea în Parlament. Leul s-a depreciat, atingând o valoare negativă fără precedent de 5,21 de lei pentru un euro. PNL și USR vor trebui, teoretic, să treacă în opoziție.

Update 13:00 Iranul islamist continuă să mintă. Mulahii au negat, prin agenția Tasnim, trecerea prin Strâmtoarea Ormuz a unei nave Maersk a armatorilor danezi, escortată de marina militară americană.

Update 12:55 Ministrul de externe al Iranului, Araghchi a plecat în China comunistă, unul din principalii aliați ai regimului islamist, terorist și genocidar de la Teheran.

Update 12:50 Explozia de la o rafinărie chineză din Changsha, în centrul Chinei, s-a soldat cu moartea a 26 de persoane și rănirea altor 61, scrie ynet, reluând agenția oficială Xinhua.

Update 12:45 Pe fronturile războiului ruso-ucrainean s-au semnalat 149 de ciocniri directe. Majoritatea bătăliilor au avut loc pe fronturile dela Huliaipole(29), Pokrovsk (24) și Kostiantynivka (16).

Ar fi fost scoși din luptă, ieri, aproape 1000 de militari ai Rusiei (970). Totalul celor uciși sau răniți din februarie 2022 încoace s-ar ridica, potrivit Statului Major ucrainean, la 1.336.120 de militari.

Update 12:35 Agresorii ruși au atacat ieri noaptea Ucraina cu 11 rachete balistice de tip Iskander, precum și cu 164 de drone de tip Shahed. Apărarea a doborât, interceptat sau blocat electronic o rachetă Iskander și 149 de drone. Și-au atins țintele 8 rachete balistice și 14 drone, relevă Ukrainska Pravda. La Odesa a fost bombardat de ruși un cas comecial navigțnd sub pavilionul insulelor Cook. 4 regiuni ucrainene au rămas, parțial, fără curent. Atacurile asupra instalațiilor de gaze ale Ucrainei s-au soldat cu 5 morți și numeroși răniți. Potrivit UP sunt 37 de răniți. Rusia a atacat și infrastructura feroviară a Ucrainei.

Update 12:30 Atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești și a terminalelor de petrol din porturile Rusiei de la Marea Neagră au provocat în zonă o catastrofă ecologică, o poluare a ecosistemului marin despre care massmedia occidentală nu relatează mai nimic. În publicația germană achgut Georg Etscheit informează despre numărul tot mai mare de delfini și pești morți, de păsări marine cu aripile lipite de țiței și ucise de masivele deversări de petrol din proximitatea coastei rusești a Mării Negre.

Update 10:45 Președintele SUA, Trump, e nehotărât și ezitant în privința reacției sale la atacurile iraniene asupra unor nave americane. Liderul Casei Albe ar prefera negocierie unei reveniri la bombardamente, relevă Wall Street Journal citând surse oficiale. Pe moment, Trump cântărește opțiuni militare în ripostă la atacuri islamiste pe care îi e greu să le ignore.

Update 10:10 Se prăbușește blocada iraniană? Gigantul danez de transport maritim Maersk a anunțat în această dimineață că una dintre navele sale a trecut prin Strâmtoarea Ormuz cu escortă americană, relevă ynetnews. Gărzile Revoluționare Islamice au negat informația.

Statele Unite declaraseră luni seara că două nave au traversat Strâmtoarea Ormuz în cadrul „Proiectului Libertate” anunțat de președintele american, Donald Trump. Coreea de Sud are în vedere participarea la Proiectul Libertate (Project Freedom) al Statelor Unite pentru a sprijini eforturile de restabilire a transportului maritim comercial în Strâmtoarea Ormuz, a relatat Reuters, citat de Iran International News.

Update 10:00 Marțea neagră la București? Dar pentru cine? Iată întrebarea aflată pe buzele tuturor înaintea votului moțiunii de cenzură depuse de PSD et comp în plenul Parlamentului României, care va începe la ora locală 11 a.m. Vă vom ține la curent cu rezultatele votului care și-a propus să dea jos guvernul Bolojan, cu scopul de a împiedica marile reforme de care are nevoie România pentru a ieși din precara situație economică în care a aruncat-o guvernarea Ciolacu.

Pentru a demite executivul de la București este nevoie de votul a 233 din totalul de 464 de parlamentari, relevă Hotnews. Șeful PNL, Ilie Bolojan, a convocat o ședință de guvern la Palatul Victoria, care a început la 09.30 a.m., în timp ce președintele PSD și inițiatorul acestei moțiuni, Grindeanu, conduce în aceste momente o întâlnire cu ușile închise la parlament.

Până atunci puteți citi: Lumea arde, dar babele îl piaptănă pe Bolojan

Update 09:55 Dictatorul nord-coreean Kim Jong Un le-a transmis tinerilor țării să se pregătească inclusiv pentru a lupta în războiul din Ucraina, de partea Rusiei, ”pentru a proteja interesele statului (n.r. nord-coreean)”.

Update 09:45 Dimineață însângerată în Ucraina, după ce Moscova a lansat bombardamente combinate cu 169 de drone kamikaze și 11 rachete balistice de tip Iskander asupra civililor și infrastructurii feroviare din țară. Apărarea antiaeriană a Kievului a reușit să intercepteze 149 drone rusești și o rachetă Iskander-M, relevă Noel Reports.

  • Patru persoane au fost ucise și 31 rănite într-un atac combinat rusesc asupra regiunii Poltava din centrul Ucrainei, în cursul acestei nopți. Dronele și rachetele Moscovei au lovit casele civililor, dar și un combinat industrial și o linie de tren, a explicat Vitalii Diakivnîci, șeful administrației militare regionale citat de Ukrainska Pravda.
  • Bombardament în curs la Harkiv. Mai multe persoane sunt rănite în orașul nord-estic din Ucraina, a anunțat primarul Ihor Terehov, care a precizat că operațiunile de salvare sunt în curs, iar orașul încă este sub atacul dronelor rusești. (Vom reveni cu informații)
  • Doi oameni au fost răniți după ce mai multe incendii au izbucnit ca urmare a atacului rusesc cu drone asupra regiunii nordice Cernihiv, în noaptea de 4 spre 5 mai. Armata rusă a lovit un complet de locuințe.
  • O persoană este în stare critică și luptă pentru viața ei în regiunea Dnipropetrovsk, iar o alta este rănită, după bombardamentul Moscovei asupra orașului Dnipro.
  • Compania de stat a Ucrainei, Naftogaz, a anunțat în urmă cu scurt timp că prin atacurile sale asupra Poltavei și Harkivului, Rusia a curmat viețile a trei dintre angajații săi și doi pompieri.
  • Sunt trei răniți și la Kiev.

Update 09:00 Moscova vrea un armistițiu de Ziua Victoriei, Kievul vine cu o contrapropunere. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat luni, 4 mai, că țara sa propune un armistițiu care să înceapă pe 6 mai la miezul nopții, declarând ”că este pregătit să oprească ostilitățile dacă Rusia face la fel”, informează Kyiv Independent.

Zelenski a explicat că Ucraina nu a primit încă „nicio solicitare oficială” din partea Moscovei care să prezinte termenii armistițiului pe care oficialii ruși l-au discutat public și îl vor impus la 8-9 mai, pentru a-și desfășura celebra paradă. „Credem că viața umană este mult mai valoroasă decât orice «sărbătoare» aniversară”, a scris Zelenski, referindu-se la viitoarele comemorări ale Zilei Victoriei în Rusia. Liderul de la Kiev consideră că un armistițiu care să înceapă în noaptea de 6 mai ar demonstra sau nu disponibilitatea Moscovei de a respecta cu adevărat o încetare a focului.

Reamintim că Rusia nu a respectat nici marile sărbători creștine, lansând atacuri asupra civililor sau pe front chiar și în cele mai sfinte zile or atunci când acceptase chipurile, o încetare a focului.

Update 08:45 Ucraina ar fi atacat fabrica rusească producătoare de drone Shahed, o instalație de componente pentru rachetele Iskander și o importantă rafinărie de petrol pe fondul unui atac mai amplu asupra obiectivelor militare din Federația Rusă, notează Kyiv Independent. Loviturile asupra unui complex de producție militară au fost confirmate de autoritățile locale din orașul Ceboksarî, Republica Ciuvaș, situată în vestul Rusiei.

Separat, rafinăria de petrol Kirishi, cunoscută sub numele de KINEF, din regiunea Leningrad a fost ținta unor lovituri aeriene ucrainene. KINEF este una din cele mai importante rafinării de petrol din Rusia, după volumul de țiței produs.

Update 01:00 Trump umilit de Iran. Președintele SUA trage de timp și se teme să declare încetarea focului încălcată, deși Emiratele Arabe Unite au fost masiv atacate de Iran. Gărzile Revoluționare Islamice au lansate 12 rachete balistice, 3 de croazieră și 4 drone asupra EAU, dar Trump a evitat, laș, să admită violarea încetării focului, ba chiar a mințit, afirmând că ar fi fost ”un foc ușor” și că rachetele ar fi fost în cea mai mare parte interceptate.

Or, nu interceptarea lor e în discuție. Ci faptul că Iranul a atacat. Iar ministrul iranian de externe Araghchi, o portavoce a Gărzilor Revoluționare, a amenințat din nou și SUA și EAU, avertizându-le să nu se lase ”atrase în marasm” căci n-ar exista ”soluție militară” în Ormuz.

4 mai 2026 – a 1530-a zi a războiului ucrainean, ziua a 940-a celui israelian, a 65-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:30 Președintele SUA, Trump, a avertizat Iranul să nu îndrăznească să atace navele americane, dacă nu vrea să fie pulverizat. Șeful Casei Albe a vorbit de ”ștergerea Iranului de pe fața pământului”.

Update 21:15 Marina americană a escortat cu succes două nave comerciale ale SUA prin Strâmtoarea Ormuz și a scufundat mai multe ambarcațiuni ale mulahilor iranieni. Cele 6 ambarcațiuni iraniene scufundate cu elicopterele, de către militarii americani, atacaseră în Strâmtoare nave comerciale. Iranul ayatloahilor minte, negând trecerea celor două nave comerciale. Între vasele atacate de iranieni pare a fi un cargobot sudcorean, la bordul căruia a izbucnit un incendiu.

Update 21:00 Ucigașul de la volanul unui autovehicul propulsat azi în mulțime. la Leipzig, în estul Germaniei, este un cetățean german de 33 de ani. Autoritățile vorbesc de un prezumtiv ”amoc”. Ar fi probabil un făptaș izolat. Bilanțul lui provizoriu: doi morți și mulți răniți.

Update 20:00 O epidemie de hantavirus a izbucnit la bordul unui vas de croazieră, plecat din Argentina cu 150 de pasageri la bord, blocați acum pe navă în proximitatea Capului Verde, Letalul virus e răspândit de rozătoare și de excrementele lor și e în genere inhalat. Pe vas au murit 3 turiști din Olanda și Germania. Capul Verde refuză pasagerilor din 23 de țări permisiunea debarcării. Simptomele bolii, pentru care nu există leacuri sigure, sunt ale unei viroze grave.

Update 19:30 Oficialii militari ai Statelor Unite afirmă că două nave comerciale americane au trecut prin Strâmtoarea Ormuz.

Update 19:15 Amoc? Atentat terorist la Leipzig? Un individ a intrat în mulțime, în centrul orașului estgerman Leipzig, la bordul autovehiculului său transformat în armă cu care a omorât oameni. Șoferul ucigaș fost arestat. Sunt cel puțin doi morți și opt răniți. Primarul a confirmat atacul.

Update 18:35 Autoritățile din Fudjeira (Fujairah), EAU, au declarat că un incendiu a izbucnit în Zona Industriilor Petroliere din oraș după un atac cu drone lansat de Iran. Echipele de apărare civilă intervin la fața locului pentru a ține focul sub control, notează Iran International News.

Update 18:15 Regimul islamist iranian atacă Emiratele Arabe Unite. În aceste momente, sirenele sună în Dubai, dar și în alte orașe din EAU, după ce Teheranul a lansat rachete și drone asupra acestui stat din Golf. Ar fi fost auzit explozii la nord de Dubai, informează TousiTV.

Autoritățile din Emirate au anunțat interceptarea a trei rachete trase de Iran până la această oră, a relatat Iran International News. Cetățenii sunt îndemnați să rămână în locuri sigure și adăposturi.

În cursul acestei zilei, Iranul islamist a atacat și un petrolier aparținând EAU. Consiliul de Cooperare al Golfului Persic a condamnat atacul aerian lansat de Teheran asupra acestei nave, exprimându-și deplina solidaritate cu Emiratele Arabe Unite și sprijinul pentru măsurile de protejare a suveranității și securității sale.

Update 14:45 Epilogul ”flotilei prezervativelor”, cum s-a spus celor 70 de ambarcații ale unui grup de vreo 1000 de militanți antisemiți de extremă stânga n-a rămas neobservat. Publicistul portughez J.A. Rodrigues do Carmo reluat de politologul și profesorul universitar Tom Gallagher a comentat ” cea mai veche prejudecată a Europei, parfumul ei nou și vocabularul ei lipsit de originalitate”. Care a prefăcut ”ajutorul” cică ”umanitar” în prilej de ură împotriva Israelului, iar presupusa ”apărare a palestinienilor” în ocazia difuzării de apologii în favoarea teroriștilor Hamas. Toate acestea sunt ”doar gunoi moral cu vânt din pupa”, scrie el. Rodrigues evocă între altele drogurile fumate la bordul ”flotilei prezervativelor” și revolta iscată în unele capitale europene de interceptarea ei de către israelieni, la bordul ambarcațiunilor interceptate fiind militanți afișându-și bonitatea extremistă nu prin ”ajutoare” ci prin expresii de ură împotriva evreilor numiți ”sioniști”. Citim în continuare: ”antisemitismul modern apare rar cu mustăciioară și braț întins hitlerist. A evoluat. A dobândit titluri postdoctorale. Umblă pe la colocvii. Pronunță evlavios sintagma ”drepturi are omului”. Scrie ”sionism”, dar se referă la evrei și ”rezistență” când de fapt e vorba de terorism, ”context”, când îl scuză, precum și ”pace”, în locul cererii ca Israelul să se predea. E ticăloșie morală, îmbracată ca din magazinul de virtuți”.

Update 14:35 Alertă în Europa. Frica de Rusia, care și-a văzut trei diplomați expulzați de guvernul austriac, după ce ambasada Moscovei de la Viena și-a amplasat pe acoperiș aparatură de interceptare de comunicații, a crescut perceptibil. Europenii din cancelariile occidentale se arată alarmați nu doar de anunțul retragerii a mii de militari americani din Germania, ci și de revocarea, de către SUA, a intenției amplasării de rachete hipersonice și cu rază medie de acțiune în Europa. Intenție fusese declarată de administrația Biden în 2024. Această revocare creează o mare lacună de securitate în fața rachetelor rusești din Kaliningrad și de aiurea.

Update 14:30 CENTCOM a dezmințit zvonurile răspândite de islamiștii iranieni, potivit cărora rachete ale Gărzilor Revoluționare ar fi foțat o navă a marinei militare americane să facă în Golf cale întoarsă, după ce ar fi fost lovită de proiectile iraniene. IRGC pretinsese că ar fi atacat cu două rachete o navă americană în sudestul Strâmtorii, nu departe de portul Jask. Președintele SUA, Trump, a anunțat impunerea de azi, luni 4 mai, a unui ”Proiect Libertate” de escortare a navelor comerciale amenințate de pirații islamiști ai Teheranului în Strâmtoarea Ormuz. Zvonurile belicoase răspândite de mulahi a provocat noi turbulențe și scumpiri de țiței la burse.

Update 14:00 Religia anti-Trump și anti-Netanyahu în moscheile teroriștilor. Hezbollah a refuzat negocieri directe cu Israelul. Astfel de tratative i-ar ”ajuta pe Trump și pe Netanyahu”.

Update 12:20 Hezbollah l-a amenințat pe președintele Libanului, Aoun, interzicându-i să se vadă cu premierul israelian Netanyahu, dacă nu vrea să fie considerat un președinte ”impus Libanului de forțele de ocupație americano-israeliene”. În acest sens s-a exprimat Ibrahim al-Amin, editorul publicației de propagandă a Hezbollah, Al-Akhbar. Hezbollah a o trupă teroristă șiită, interpusă a Iranului, care sugrumă de decenii Libanul.

Între timp, în Iran au fost executați alți trei protestatari pașnici, informează publicația israeliană ynet.

Update 12:15 Rusia lui Putin se teme groaznic pentru viața dictatorului și perpetuarea lui la cârmă. Potrivit CNN, s-au luat noi și ample măsuri de securitate pentru apărarea lui Putin și s-a instalat aparatură de supraveghere electronică în casele principalilor colaboratori ai dictatorului. Liderul de la Kremlin s-ar teme de un puci și de un atentat la viața lui, după asasinarea mai mult generali.

Update 12:05 Hamas, care refuză să se dezarmeze în Gaza, și-a ales noi lideri. E vorba de Khalil al-Hayya , care va conduce gruparea teroristă islamistă, interpusă a Iranului, în fâșia Gaza. Zaher Jabarin va fi șeful ei în Iudeea și Samaria, iar Khaled Mashal în străinătate.

Update 12:00 IDF anunță lichidarea altor 10 teroriști ai Hezbollah, de către Birgada de luptă nr 7, precum și distrugerea de infrastructură teroristă în sudul Libanului.

Update 11:55 Iranul a acuzat Emiratele Arabe Unite (care au părăsit mai nou OPEC) că s-ar fi alăturat ”dușmanilor” regimului de la Teheran. Care ar fi ”agresori”. Un purtător de cuvânt al diplomației mulahilor a calificat și decizia părăsirii OPEC, (în care Iranul dictează prețul țițeiului) de către EAU drept prezumtiv ”neconstructivă”.

Update 11:45 Rudi Giuliani, fostul primar al New Yorkului și erou în epoca atentatelor teroriste islamiste ale al Qaedei de la 11 sptembrie 2001, a fost spitalizat în stare gravă. Influencerul Jimmy Kimmel, care a stârnit recent controverse anunțând, în ajunul atentatului de la dineul corespondenților Casei Albe, că Melania Trump s-ar bucura că a devenit văduvă, l-a atacat dur pe Giuliani înaintea spitalizării fostului edil. Kimmel a declarat că Giuliani s-ar fi ”sculat din mormânt”.

Update 11:35 Politico afirmă că UE s-ar teme de un atac rusesc în următorii doi ani, cât timp la putere se află, la Washington, Donald Trump, precum și înainte ca Europa să-și fi consolidat propriile forțe militare. Putin ar vrea să profite de masiva deteriorare a relațiilor transatlantice.

Update 11:30 La Merefa, în Harkiv, trupele rusești au omorât cel puțin 4 oameni cu o rachetă. Sunt cel puțin 16 răniți, notează Ukrainska Pravda.

Update 11:15 Au avut loc ieri aproape 150 de ciocniri directe, ruso-ucrainene. Peste 70 de bătălii au avut loc doar pe frontul din Pokrovsk (26), Kostiantynivka (23) și Huliaipole (23 attacks). Forțele Moscovei au lansat 155 de drone nocturne, din care apărarea a interceptat, blocat sau doborțt 135. În 10 locuri au avut loc explozii.

Update 11:00 Rusia încearcă să-și rezolve problemele de personal militar, recrutând studenți prin presiuni asupra celor cu probleme la învățătură, scrie o analiză publicată de Ukrainska Pravda. Pe moment, Moscova, care are nevoie anul acesta de 409.000 de noi contracte militare, nu reușește să încorporeze decât 800 de militari pe zi, față de cei 1000, zilnic, de acum un an. Concomitent, Kremlinul vrea să evite problema mobilizărilor silite, care iscă panică, nemulțumiri și fugă.

Update 10:45 SUA au calificat propunerile iraniene de aplanare a conflictului drept inacceptabile.

Update 10:30 ”Tot mai multe state europene colaborează cu SUA și pre-poziționează dragoare de mine în apropiere de Golful Persic, spre a fi gata pentru faza următoare”, s-a bucurat șeful NATO, Rutte, referindu-se probabil la expedierea în Mediterană a dragorului german Fulda. Potrivit lui Rutte, ”țările europene au primit mesajul președintelui Americii, Donald Trump”. Cel din urmă își manifestase nemulțumirea, anunțând retragerea din Germania a cel puțin 5.000 de militari americani. Șefa diplomației europene, Kallas, s-a arătat, în mod bizar, uimită de reacția SUA și a declarat că trebuie întărită componenta europeană a apărării continentale.

Administrația americană a dat semne că vrea să-i sancționeze pe cei mai recalcitranți și antiamericani aliați europeni, suspendând statutul de membru al NATO al Spaniei conduse de un guvern de extremă stânga și revizuind suveranitatea britanică asupra insulelor Falklands, revendicate de Argentina. Unele state NATO ca Spania și-au permis să refuze aviației Statelor Unite dreptul de survol al teritoriilor lor, scumpind enorm costul intervenției împotriva islamiștilor iranieni.

Update 10:00 Project Freedom – Proiectul Libertate: SUA au decis escortarea de către marina militară- la cererea unor terți” – a navelor ciruclând în Strâmtoarea Ormuz. Regimul pirateresc al islamiștilor iranieni a amenințat Statele Unite, în reacție la operațiunea Proiect Libertate, afirmând că orice prezență militară americană în Strâmtoare va fi considerată ”o încălcare” a încetării focului. E vorba, potrivit președintelui american, de un gest umanitar. CENTCOM a precizat că va folosi, în această operațiune, 15.000 de militari, distrugătoare de arme ghidate și 100 de avioane de război terestre și navale. CENTCOM a subliniat că este o operațiune defensivă, menită să apere securitatea regională și economia globală (care depinde de energia exportată cu petroliere de țările din zonă).

Ieri seara Iranul a atacat un vas navigând în dreptul EAU, la 145 de km nord de portul Fudjaira. Potrivit DLF, Germania a trimis spre zona în chestiune dragorul Fulda, care ar putea participa la o acțiune militară de eliberare de mine a Strâmtorii, dacă Bundestagul ar aproba-o. Germania se străduiește să calmeze supărarea provocată Statelor Unite de criticile dure ale cancelarului Merz la adresa administrației și președintelui Trump și de refuzul Berlinului și al altor aliați din NATO de a pune umărul la misiunea disciplinării regimului islamist, terorist și genocidar de la Teheran.

Wall Street Journal crede că planul ”Project Freedom” n-ar implica escortarea efectivă a petrolierelor și cargoboturilor din Strâmtoare de către navele marinei americane, care s-ar vedea puse în pericol.

3 mai 2026 – a 1529-a zi a războiului ucrainean, ziua a 939-a celui israelian, a 64-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:30 Manipulări de presă și delicte penale comise de oficiali în timpul pandemiei de Covid. pentru distrugerea intenționată de probe a fost at recent în judecată David Morens, un fost înalt oficial american la Institutul Național de Sănătate, și adjunct al ”țarului” covid din SUA. Anthony Fauci. Morens a fost tradus în justiție de un ”grand jury”, un ”mare juriu” din statul federal Maryland pentru tei delicte penale de ”conspirație și obstrucționarea justiției” prin folosirea unui cont de email în scopul escamotării de informații cu privire a fonduri federale investite în studirea virusului corona în lilieci. Inculpatul a încercat să ascundă astfel de public informații pe care ar fi trebuit să le pună la dispoziție cetățenilor în baza legii libertății accesului public la informații (Freedom of Information Act). Fauci își trădase adjunctul, distanțându-se de el în 2024. Punerea sub acuzare a lui Morens nu există decât foarte marginal în presa de stânga din Statele Unite și deloc în cea europeană.

Update 20:00 Ce propune, potrivit Al Jazeera, planul în 14 puncte al islamiștilor iranieni, respins de președintele SUA, Trump, ca ”imposibil de acceptat”? Hegemonie militară regională iraniană cu ajutorul Rusiei și Chinei. Mulahii propun un acord în trei faze, cu o încetare a focului de 30 de zile transformată în finalul războiului, care cere, din capul locului, ridicarea sancțiunilor și a blocadei SUA impuse Iranului și porturilor sale, precum și retragerea forțelor armate americane din regiune. Abia după ce America și Israelul ar semna, cu Iranul, un ”pact de neagresiune” , ar urma o a doua fază, cu ”deschiderea treptată (de către iranieni) a Strâmtorii Ormuz” și reluarea îmbogățirii uraniului iranian la 3,6%, cu ”obligația” asumată de SUA și Israel de a nu mai distruge nicio instalație nucleară iraniană. Acum s-ar ridica toate sancțiunile impuse Teheranului și i s-ar elibera fondurile înghețate. În a 3-a fază, mulahii ar vrea să intre într-un ”dialog strategic” cu statele arabe vecine, pentru edificarea unui ”sistem de securitate în întregul Orient Apropiat”, impus cu ajutorul Rusiei și Chinei. În prezent, Iranul examinează replica SUA la acest plan inacceptabil al mulahilor. În răstimp, în SUA, ministrul de finanțe, Scott Bessent, a declarat că blocada porturilor iraniene ”sufocă economic Iranul”.

Analiză. Presiunile americane funcționează, după cum just notează Israel Hayom. Căci, deși inacceptabile în forma actuală, planul iranian în 14 puncte demonstrează că Iranul islamist, pus în genunchi economic, începe să renunțe la revendicările sale maximaliste. Presiunea exercitată prin blocada porturilor iraniene, care se adaugă sancțiunilor impuse Teheranului, au determinat regimul să să înceteze plata salariilor militarilor și ale funcționarilor publici (alții decât teroriștii Gărzilor Revoluționare Islamice). E un val de demiteri care a ridicat șomajul la zeci de procente din forța de muncă, iar inflația a atins noi cote record în istoria persană, prețurile la alimente crescând zilnic, exorbitant. Totuși, obrăznicia mulahilor rămâne siderantă, de vreme ce teroriștii islamiști revendică ridicarea blocadei portuare americane ca precondiție a unui acord nuclear pe 10 sau 20 de ani. Căci, după cum relevă Danny Zaken în ”Israel Hayom”, blocada pune în pericol regimul. Trump pare tentat să onoreze și să premieze propensiunea spre concesivitate în negocieri a mullahilor, de vreme ce a declarat că va studia propunerile lor, dar a ceda islamiștilor ar fi o greșeală istorică. În regimul mullahilor nu se poate avea nici cea mai vagă încredere.

Update 19:45 În Piața Victoriei a început o manifestație spontană de susținere a premierului Bolojan, un lider amenințat de marea corupție și de alianța dintre PSD și extrema dreaptă din AUR/SOS/POT. Înainte de orele 20 se adunaseră în piață câteva sute de oameni.

Update 19:30 Germania se face mai bună și mai concesivă față de America. Șeful diplomației germane, Wadephul, a discutat cu omologul său iranian, Araghchi, și i-a cerut, ”ca bun aliat al SUA, ca Iranul să deschidă imediat Strâmtoarea Ormuz”. În plus, ministrul german de externe a cerut Iranului să renunțe la arme nucleare. Supărat pe declarațiile anti-americane ale cancelarului, care acuzase SUA de lipsă de plan în Iran și de a fi fost umilitate de regimul de la Teheran, președintele american Trump anunțase retragerea a peste 5000 de militari ai Washingtonului din Germania. Experții nemți în frunte cu Emisarul Parlamentar al armatei germane, Otto, avertizează asupra apariției de lacune de securitate în Germania, în urma retragerii militarilor americani, care constituie și un factor economic important în anumite regiuni ale Europei.

Update 19:15 Președinții României și Moldovei, Dan și Sandu au aterizat azi, împreună, la Erevan unde participă la summitul Comunității Politice Europene, găzduit de Armenia. Cei doi lideri au călătorit în același avion.

Update 19:00 Serbia și Israelul și-au ameliorat relațiile ajungând la un ”parteneriat strategic”, după cum a reliefat ministrul de externe al guvernului de la Belgrad, Marko Duric. Cel din urmă a fost primit de premierul israelian Netanyahu și de ministrul de externe Gideon Sa’ar. Cele două țări doresc între altele să încheie un acord de liber schimb.

Update 11:55 SUA doresc să apaleneze contenciosul dintre președintele american Trump și papa Leon al XIV-lea. Șeful Departamentului de Stat american, Rubio, urmează să viziteze Vaticanul în cursul acestei săptămâni. Leon, primul papă american, criticase virulent încercarea Americii (și a Israelului) de a elimina amenințarea nucleară a regimului islamist, terorist și genocidar iranian. Ca atare, Suveranul Pontif fusese aclamat și de mulahii de la Teheran, și de extrema stângă din Vest, și de aliații lor islamiști și islamofasciști de pretutindeni.

Update 11:30 Rusia ar fi pierdut ieri 1080 de militari. Totalul combatnaților Rusiei scoși din luptă ar fi depășit 1.334.000.

Forțele Moscovei au lansat asupra Ucrainei, în cursul nopții, un atac de proporții rare, cu 268 de drone, din care 15 au avut un impact, 249 fiind interceptate, distruse sau blocate de părarea ucraineană.

Update 11:15 Președintele SUA se arată nemulțumit de propunerile islamiștilor iranieni. E vorba de un plan în 14 puncte. Potrivit unor oficiali iranieni, reluarea războiului din Iran ar fi ”probabilă”.

Update 11:00 La Kiev s-a dat alarma aeriană. În Herson, bombardamentele rusești au ucis un om, alți patru fiind răniți. Potrivit autorităților locale, reluate de DLF, la Moscova, în reacție la amenințarea dronelor ucrainene, s-au închis vremelnic aeroporturile Vnukovo și Șeremetievo.

Update 10:45 IDF a cerut evacurea de către civili a 11 sate libaneze și a atacat, potrivit propriilor informații, peste 50 de ținte teroriste ale Hezbollah în sudul Libanului. Obiectivele au vizat deopotrivă infrastructură și combatanți. La mijlocul lunii aprilie, președintele SUA decretase încetarea a focului între Israel și Liban. Țara Cedrilor (stat multinațional și multireligios) a fost luată ostatic de către teroriștii șiiți ai Hezbollah, interpuși ai Iranului.

Update 10:30 Departamentul de stat al Statele Unite au aprobat vânzarea de urgență de arme către statele arabe din Golful Persic și Israel, amenințate de regimul mulahilor de la Teheran.

Israelul urmează să cumpere 100 de noi avioane de vânătoare americane de tip F 35s și alte 50 de aparate de zbor militare de tip F-15, dublându-și flota militară aeriană. E o achiziție în valoare de 350 de miliarde de dolari. Dincolo de această sumă, bugetul militar anual al statului evreu a crescut, după masacrul terorist comis de jihadiști și civili palestinieni din Gaza la 7 octombrie 2023, de la 100 la 150 de miliarde de dolari.

Update 10:00 Președintele SUA vrea să retragă din Germania mai mult decât doar 5000 de militari americani, a afirmat Trump în Florida, în fața jurnaliștilor, fiind reluat de DLF.

2 mai 2026 – a 1528-a zi a războiului ucrainean, ziua a 938-a celui israelian, a 63-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:10 Răspunsul în 14 puncte al Teheranului la propunerea de pace înaintată de Washington ar fi inclus ”liniile roșii ale Iranului”, propunând simultan și o foaie de parcurs clară pentru încheierea războiului, a relatat Fars News, agenția de propagandă a Gărzilor Revoluționare Islamice, citată de Iran International News.

Mesajul a fost transmis printr-un intermediar după procesul obișnuit de luare a deciziilor în cadrul instituțiilor relevante și după obținerea aprobărilor necesare”, informează sursa citată.

Update 23:00 ”Hezbollah, sufletul Iranului” – declarația aparține regimului islamist de la Teheran care insistă că negocierile de pace cu SUA depind de armistițiul din Liban. Ali Nikzad, vicepreședintele parlamentului iranian, a declarat pentru postul de televiziune Al-Manar din Liban că prezența Republicii Islamice în orice negocieri cu Statele Unite garantează că atacurile asupra Libanului vor înceta complet.

„Frontul iranian și frontul din sudul Libanului sunt unul și același lucru, iar închiderea Strâmtorii Ormuz a fost menită să le permită libanezilor să trăiască în pace”, a declarat el, referindu-se la bastionul terorist șiit din sudul Libanului. Nikzad a adăugat: „Hezbollah este sufletul Iranului, iar Iranul este sufletul Hezbollah.”

Regimul mullaho-terorist iranian ține cu dinții de Hezbollah, cel mai de succes export al său în Orientul Apropiat, care a parazit Libanul în ultimele patru decenii, reușind să distrugă și securitatea și prosperitatea acestui stat. Reamintim că autoritățile de la Beirut încearcă de aproape două luni să elibereze țara de această mișcare teroristă șiită pe care au tolerat-o și acceptat-o atâția ani. Ambasadorul iranian a fost somat să părăsească Libanul acum peste o lună, însă acesta nu a făcut-o nici până astăzi. În timp ce Donald Trump caută să medieze o pace istorică între Israel și Liban, urmată de stabilirea relațiilor diplomatice între cele două, președintele creștin al Țării Cedrilor, Joseph Aoun se află sub o uriașă presiune din partea mișcării teroriste care îl amenință inclusiv cu moartea dacă va face acest pas. Libanul este cel mai important bastion al influenței Iranului islamist în regiune, prin care Teheranul atacă (indirect) constant Israelul. (DR)

Update 22:20 Ministrul de externe al Italiei, Antonio Tajani, a condamnat distrugerea unui biserici din Mozambic de către ISIS și terorizarea comunității creștine din zonă. ”Teroriștii Statului Islamic au distrus din temelii o biserică în Mozambic. Într-un atac asupra satului Meza și incendiind toate structurile, au distrus și parohia, casa părinților piariști (n.r. ordin catolic) și o grădiniță. O violență fără precedent pe care o condamnăm. Cel mai recent atac împotriva simbolurilor și a locurilor de cult creștine. Din fericire, nu au existat consecințe pentru civili, iar toți misionarii sunt bine. Credința lor este mai puternică decât a milițiilor islamiste care țin ostatică întreaga regiune Cabo Delgado din nordul Mozambicului.”, a scris într-un mesaj pe X/Twitter, Tajani.

Update 21:50 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a avertizat că a existat o „activitate destul de ciudată” în Belarus, la granița cu Ucraina în cursul zilei de 1 mai, relatează Ukrainska Pravda. ”„Înregistrăm cu atenție totul, monitorizăm tot și, dacă este necesar, vom reacționa. Ucraina este pregătită să-și apere poporul și suveranitatea, iar toți cei care sunt atrași în orice activitate agresivă împotriva Ucrainei trebuie să înțeleagă acest lucru”, a declarat liderul de la Kiev într-un mesaj video. În acest moment, nu este clar la ce fel de activitate suspectă se referă Zelenski.

Update 21:30 Rusia a lansat 227 de drone de atac în cursul zilei de astăzi, lovind 7 ținte în Ucraina. Apărarea antiaeriană a reușit să intercepteze 220 dintre aparatele-muniție rusești. Cel puțin un bărbat a murit și un copil a fost rănit într-un bombardament din Zaporijjia, în timp ce la Sumîi, trei femei au fost rănite.

În cursul dimineții și amiezii, două autobuze au fost ținta atacurilor Moscovei, la Herson, fiind înregistrați mai mulți răniți.

Update 19:30 Schimbare de atitudine a premierului slovac față de Ucraina. Robert Fico a discutat telefonic cu președintele ucrainean, și a afirmat ulterior că, în ciuda divergențelor pe anumite teme, atât el, cât și Zelenski sunt interesați să mențină o relație de prietenie între țările lor.

Update 18:00 Ministerul de externe al Israelului a anunțat că doi activiști din flotila autointitulată”umanitară” care naviga spre fâșia Gaza vor fi aduși în Israel pentru interogatoriu, în timp ce restul de aproximativ 175 de participanți vor fi debarcați în Creta, informează ynetnews.

Activiștii care vor fi aduși în Israel sunt Saif Abu Qashak, suspectat de legături cu o organizație teroristă, și Thiago Avila, suspectat de activități ilegale.

Update 17:00 Laureata premiului Nobel pentru pace, iranianca Narges Mohammadi care este arestată de regimul islamist de la Teheran, a fost spitalizată în stare gravă. Comitetul de decernare a premiului Nobel pentru pace a cerut eliberarea ei imediată, întrucât viața lui Narges este în pericol, după informațiile pe care le-a oferit familia sa.

Update 16:45 Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunțat că, în cadrul blocadei porturilor iraniene, care durează de 20 de zile, 48 de nave au fost întoarse din drum și forțate să își schimbe traseul până acum.

Update 16:00 Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a răspuns anunțului Pentagonului privind retragerea a aproximativ 5.000 de soldați americani din Germania, spunând că „se aștepta dinainte ca SUA să își retragă forțele din Europa, inclusiv din Germania”.

„Prezența soldaților americani în Europa și în special în țara noastră este în interesul nostru și în interesul SUA. Noi, europenii, trebuie să ne asumăm o responsabilitate mai mare pentru securitatea noastră. Berlinul își mărește forțele armate, achiziționează mai multe echipamente mai rapid și construiește infrastructură suplimentară”, a declarat Pistorius citat de ynetnews.

La rândul său, NATO a anunțat că se ”coordonează cu partea americană” în privința acestui subiect.

Update 11:00 O dronă rusească a violat din nouă spațiul aerian românesc în noaptea de 1 spre 2 mai, pe fondul atacurilor rusești asupra teritoriului ucrainean din apropierea frontierei, în zona Chilia, a anunțat MApN, citat de Ukrainska Pravda. ”În jurul orei 02:00, două avioane de vânătoare F-16 aflate în misiune de poliție aeriană au decolat de la Baza 86 Aeriană din Fetești”, potrivit sursei citate. Centrul Național de Comandă Militară a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cuprivire la activarea măsurilor de alertă publică în partea de nord a județului Tulcea, transmițând un mesaj RO-Alert la ora 02:03.

Update 10:45 Trump ar vrea să găzduiască o întâlnire istorică între premierul israelian Netanyahu și președintele libanez Aoun la Washington, pe 11 mai, susține presa locală din Liban. Rămâne de văzut dacă șeful statului libanez va putea face față amenințărilor organizației teroriste Hezbollah.

Update 10:30 IDF a bombardat vineri, 1 mai, aproximativ 50 de obiective al grupării teroriste Hezbollah, eliminând teroriștii care operau în apropierea forțelor israeliene din sudul Libanului.

Un purtător de cuvânt al IDF citat de ynetnews a raportat că „printre țintele atacate s-au numărat centre de comandă din care operau teroriștii organizației, clădiri folosite în scopuri militare și alte infrastructuri teroriste”.

Update 10:00 Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea a 10.000 de sisteme de armament APKWS (Advanced Precision Kill Weapon System) și echipamente aferente către Israel și Qatar, evaluate la aproximativ 992,4 milioane de dolari fiecare, informează ynetnews. Această tehnologie militară avansată este montată pe rachete standard neghidate, transformându-le în arme de precizie bazate pe ghidare laser concepute pentru a lovi ținte precise.

Update 09:30 Trump către Congres: războiul cu Iranul s-a încheiat la 7 aprilie. Președintele american a scris într-un document oficial adresat Congresului de la Washington: ”confruntarea cu Iranul s-a încheiat pe 7 aprilie, odată cu începerea armistițiului”, citează ynetnews.

Anunțul a venit în ciuda prezenței sporite a forțelor americane în regiune și are ca scop eludarea efectivă a termenului limită de 1 mai (60 de zile de la izbucnirea războiului cu Iranul) cea mai lungă perioadă în care armata SUA poate realiza misiuni de luptă fără aprobarea Congresului.

Update 09:00 SUA vor retrage aproximativ 5.000 de soldați din Germania în termen de șase luni până la un an, a anunțat Pentagonul. Decizia de a retrage acest număr mare de trupe americane de pe teritoriul german vine pe fondul tensiunilor dintre președintele american Donald Trump și cancelarul german Friedrich Merz și al amenințărilor președintelui american de a reexamina implicarea militară a țărilor NATO.

Numărul de militari ai forțelor SUA care vor părăsi țara reprezintă aproximativ 14% din cei 36.000 de soldați americani staționați în Germania.

1 mai 2026 – a 1527-a zi a războiului ucrainean, ziua a 937-a celui israelian, a 62-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:15 Președintele SUA, Trump, vrea să ridice de săptămâna viitoare taxele vamale pentru autovehicule, automobile și camioane provenind din UE la 25%. Măsura punitivă ar urma să sancționeze o Comunitate care nu-și respectă angajamentele.

Update 21.00 În sudul Libanului un raid ar fi ucis 6 persoane în satul Habboush, afirmă televiziunea Hezbollah, Al-Mayadeen.

Update 20:30 Agenția persană Fars anunță că 14 membri ai Gărzilor Revoluționare Islamice au sărit în aer într-o explozie din Zanjan. Majoritatea statelor occidentale califică Gărzile drept teroriste.

Update 20:00 CENTCOM continuă să impună blocada americană a porturilor iraniene. 45 de nave au fost expediate înapoi în porturile din care încrceseră să străpungă blocada SUA. Președintele Trump speră ca interdicția exportului de țiței, care văduvește Iranul de aproape o jumătate de miliard de dolari pe zi, să convingă regimul islamist totalitar, terorist și genocidar de la Teheran să renunțe la ambiția de a dispune de arme atomice. trump a declarat că Iranul mulahilor are ”fie opțiunea de a negocia, fi cea de de a fi pulverizat”. Președintele SUA s-a declarat nemulțumit de noile propuneri iraniene (avansate prin Pakistan) și estimat că regimul e divizat, ”conducerea de la Teheran fiind împărțită în două, trei sau chiar patru grupuri diferite”.

Update 17:00 Ucraina, bombardată masiv timp de opt ore. Atacul cu drone al Rusiei asupra Ucrainei din timpul zilei de astăzi a constat într-un număr record de 409 drone din care 388 au fost doborâte de apărarea antiaeriană. Potrivit cotidianului Ukrainska Pravda, s-au înregistrat lovituri în 6 locații și căderi ale unor resturi de drone în 11 locuri din Ucraina. Operațiunile de salvare sunt în curs, deoarece bombardamentele s-au încheiat abia în jurul orei 15:30.

La Ternopil în vestul țării sunt cel puțin 10 răniți, după ce orașul a fost ținta unui atac cu 50 de drone kamikaze rusești.

Update 16:40 Iranul ar fi înaintat Statelor Unite o propunere de negociere revizuită prin intermediul mediatorilor pakistanezi joi, susține agenția de știri a regimului de la Teheran, IRNA, citată de Iran International News.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe iranian, Esmail Baghaei, a declarat anterior că ”Teheranul dorește o pace durabilă în discuțiile cu Washingtonul”, chiar dacă clerici de rang înalt și parlamentari insistă că negocierile privind programul nuclear și Strâmtoarea Ormuz nu mai sunt în discuție.

Update 16:30 Comandanții americani l-ar fi informat pe Trump despre noile opțiuni militare împotriva Iranului, inclusiv posibile desfășurări de trupe terestre pe insule mici din apropierea Strâmtorii Ormuz, o operațiune a forțelor speciale la Isfahan pentru a sustrage uraniul îmbogățit și atacuri aeriene puternice, informează Iran International News.

Update 14:04 Extrema stângă care domină Partidul Democrat american respinge declarația administrației Trump de ”încheiere a războiului din Iran”. Un înalt oficial americane afirmase anterior că, din perspectiva necesității notificării Congresului în termen de 60 de zile cu privire la declanșarea unui război, ostilitățile din Iran au încetat (la 7 aprilie, potrivit șefului Pentagonului, Pete Hegseth) căci ulterior nu au mai avut loc ciocniri militare. Termenul de 60 de zile se încheie azi. Inamicii politici ai lui Trump din PD afirmă că blocada porturilor iraniene de către marina SUA ar ”continua” războiul.

Update 14:00 Pandemie a antisemitismului britanic și vesteuropean. Șeful poliției metropolitane, londoneze, Sir Mark Rowley, a cerut înființarea unei forțe de poliție speciale pentru apărarea evreilor. Potrivit lui, Marea Britanie se confruntă cu o ”pandemie de antsemitism”. Sir Rowley i-a scris liderului partidului verde, (ecologist, de extremă stânga) Polanski, recuzând acuzațiile lui aberante cu privire la presupusa ”brutalitate” cu care poliția britanică ar fi pus capăt (fără arme) tentativelor (de asasinat) antisemite, ale teroristului islamist Essa Suleiman. Cel din urmă a înjunghiat recent evrei și i-a rănit grav, pe străzile Londrei. Suleiman a fost inculpat ieri pentru tentative de asasinat.

Update 13:30 Una din șefele taberei antisemite, izolaționiste și conspiraționiste a dreptei americane, Candace Owens, care a pretins între altele că soția președintelui Franțai, Macron, ar fi ”bărbat” și ar avea ”penis”, a fost dată în judecată, într-o curte federală, pentru defăimare. A tradus-o în judecată Brian Harpole, șeful agenților de securitate ai martirului creștin Charlie Kirk, șeful TPUS, asasinat de un extremist de stânga aflat în relație cu un tânăr transgender. Împreună cu ea a fost dat în judeată și Mitchell Snow, care a răspândit și el teorii ale conspirației privind prezumtive uneltiri ale văduvei lui Charlie Kirk, Erica, acuzată de Owens de a asemenea de complicitate la asasinat, cu Brian Harpole și serviciile secrete americane. Acuzațiile infamante și fabricate, aparent complet false de la un cap la altu, i-au adus lui Owens, ca publicistă și ”influensăriță” nu doar bogăție pe bază de clicuri, ci și o mare infliență în interiorul facțiunii extremiste, antisemite, antiamericane și izolaționiste a dreptei americane anti-Trump din Partidul Republican. Căci ea pare a-și fi monetizat calomniile.

Update 10:45 Rusia lansat în cursul nopții 210 drone asupra Ucrainei, din care 14 au provocat explozii, 190 fiind interceptate de forțele defensive, ucrainene.

Pe fronturi au avut loc aproape 140 de ciocniri directe, ruso-ucrainene, majoritatea bătăliilor implicând fronturile de la Pokrovsk, Huliaipole și Kostiantynivka.

Rusia ar fi pierdut ieri, potrivit Statului Major ucrainean, peste 1400 de militari, morți sau răniți, totalul combatanților Moscovei scoși din luptă, de la debutul războiului generalizat, în februarie 2022, ajungând la aproape 1.332.000.

Update 10:30 Se apropie sfârșitul războiului? Parada rusească a zilei Victoriei, de la 9 mai, fără exhibarea de arme grele, ”arată în ce hal a ajuns Rusia în realitate”, a afirmat șefa diplomației UE, Kaja Kallas. Ea a atras atenția asupra crudei aritmetici a războiului, potrivit căreia Moscova pierde zilnic un mare număr de soldați pe front. La parada de la 9 mai, ministerul rus al apărării a anunțat că, ”dată fiind actuala sitație, nu se va defila cu armament greu”. Ar fi pentru prima dată, de mulți ani. La paradă fuseseră invitați prietenii lui Putin, liderii sârb și slovac Vucic și Fico. Or, cel din urmă și proiectata sa călătorie la Moscova au probleme cu statele baltice, care, potrivit Ukrainska Pravda, îi refuză survolul. Greutăți mari cu războiul și cu sancțiunle americane și europene întâmpină și Rusia. Care, la ritmul actual, nu-și mai poate finanța războiul. Motiv pentru care propune o încetare a focului în Ucraina, în schimbul ridicării de sancțiuni impuse Moscovei, Președintele Ucrainei, Zelenski, a confirmat că Putin ”vrea încetarea focului în schimbul ridicării sancțiunilor pentru anumite întreprinderi. Știu că rușii vor eliminarea sancțiunilor privind SWIFT, pentru ca băncile lor să poată funcționa”. Nu mai puțin, Rusia icnește sub povara grea a atacurilor ucrainene asupra sistemului ei energetic și din pricina sancțiunilor impuse pe plan internațional exporturilor rusești.

Update 10:15 Israelul a refuzat grâul ucrainean furat de ruși și transportat spre un port al statului evreu. Firma importatoare, Zenziper, a fost forțată să trimită nava rusească înapoi, nedescărcată. Ucraina amenințase cu sancțiuni. Vasul transporta grâu furat din teritoriile ocupate ilegal de Rusia.

Update 10:00 În interiorul conducerii iraniene au izbucnit disensiuni mai ample decât cele din trecut. Președintele Pezeșkian și purtătorul de cuvânt al Palamentului, Ghalibaf, ar dori, potrivit unor informații reluate de Iran International și de ToI, să scape de ministrul de externe Arahchi, pe care-l consideră un reprezentant (în negocierile cu SUA) al șefului Gărzilor Revoluționare Islamice, Ahmad Vahidi, care-i marginalizează, mai degrabă decât un exponent al guvernului.

Analiză. În timp ce, potrivit bine informatului Israel Hayom, discuția din SUA vizează menținerea blocadei porturilor iraniene și renunțarea la noi măsuri militare, respectiv bombardarea punctuală de obiective ale regimului de la Teheran, în Iran presiunea creată de interdicția exporturilor de țiței a crescut enorm. Salariile nu mai sunt plătite decât Gărzilor Revoluționare. Inflația a luat liftul și cozile au devenit interminabile. Administrația americană se așteaptă, ca atare, ca mai-marii iranieni să cedeze în curând, nervos, și să accepte condițiile Statelor Unite. Problemele semnalate însă de acest blog nu dispar însă doar pentru că rațiunea cere o anumită rezolvare a unei crize. Fanatismul nu se evaporă doar pentru că necesitățile vieții cer abandonarea lui. Islamiștii puri și duri vor face și în Iran precum Hamas cu tunelurile din Gaza, deschise pe timp de război doar teroriștilor, nu și copiilor, sau civililor, a căror moarte sub prezumtivele bombe israeliene o deplângeau cu abundență de lacrimi propagandele de extremă stânga, în timpul conflictului declanșat de jihadiști la 7 octombrie 2023. Resursele restante vor fi distribuite în continuare, în Iran, securiștilor, Gărzilor Revoluționare Islamice și, dacă mai rămâne ceva, ciracilor lor din Basij, poliția politică și teroristă internă, nu și poporului, oricum ostil regimului. Administrația americană ar trebui să ia în calcul și faptul că fanatismul descoperă adesea aliați uimitori și resurse nebănuite și să nu se aștepte la rezolvări grabnice. PMI.

Update 07:30 Ostilitățile militare dintre Iran și SUA au încetat la 7 aprilie, a spus un oficial american. Încetarea focului a fost amânată sine die, de către administrația Trump. Războiul, oficial, s-a sfârșit, (din perspectiva necesității notificării Congresului) dar nu puțini experți se așteaptă ca ostilitățile să fie reluate. Iranul islamist se plânge de blocada navală americană, calificând-o drept ”intolerabilă”. Legea îi oferă președintelui american 60 de zile spre a folosi forța militară fără un vot al Congresului.

Update 07:15 Procuratura americană a difuzat noi imagini ale atentatului comis asupra lui Trump și a oficialilor americani la cina oferită de președinte corespondenților de presă de la Casa Albă. Imaginile demonstrează că atentatorul de stânga din California, care a încercat să-și forțeze intrarea în sala principală, a deschis focul asupra unui agent de securitate, pe care l-a rănit. Agentul a supraviețuit grație vestei sale anti-glonț. Dezinformatorii speculaseră că ar fi fost rănit de alți agenți.

Update 07:00 Antisemitismul a luat liftul și în Germania. Aproape 70% din conducerile comunităților evreiești din Germania consideră că amenințările la adresa evreilor au crescut considerabil în răstimpul scurs de la 7 octombrie 2023 încoace. ”Situația e intenabilă”, a apreciat șeful Consiliului Central al Evreilor din Germania, Schuster. ”Nu mai e posibil să studiezi azi în Germania, ca evreu, fără să te confrunți cu antisemitism”, a spus publicației Jerusalem Post Ron Dekel, președintele Uniunii Studenților Evrei (JSUD). Dekel a mărturisit că el însuși a fost repetat hărțuit și amenințat, inclusiv de șabat, și nu se simte în siguranță,

30 aprilie 2026 – a 1526-a zi a războiului ucrainean, ziua a 936-a celui israelian, a 61-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 19:40 Suedia ia distanță oficial de conceptul de ”islamofobie”, într-o mișcare surpriză a guvernului de la Stockholm, anunță GB News. Ministra de externe a țării, Maria Malmer Stenergard, a declarat că termenul nu va mai fi folosit (oficial, guvernamental) căci este prea problematic și anulează posibilitatea criticii religioase. Cu toate acestea, autoritățile din Suedia au decis că vor folosi alți termeni precum ”ură anti-musulmană” sau ”rasism anti-musulman”. Noțiunea din urmă e o contradicție în termeni. Rasismul se definește ca ură de rasă, nu religioasă. Iar musulmanii se definesc, ca identitate, prin apartenența la religia islamică, nu la o rasă (albă, neagră, semită, etc).

Update 19:15 Exporturile de petrol ale Iranului au scăzut cu peste 80% față de luna martie pe măsură ce presiunea blocadei americane s-a accentuat, indică Iran International News citând agenția Reuters.

Transporturile de țiței iranian care au ieșit cu succes din Golful Oman au scăzut la aproximativ patru milioane de barili între 13 și 25 aprilie, a relatat Reuters, citând firma de analiză a produselor petrolifere Vortexa.

Vortexa a explicat că ”doar o mână de petroliere care transportau țiței iranian au părăsit Golful Oman în această perioadă, în scădere cu peste 80% față de o perioadă comparabilă din martie”, când Iranul a exportat 23,4 milioane de barili, conform datelor LSEG citate de Reuters.

Update 19:00 Acuzații dure ale lui Nigel Farage la adresa guvernului Starmer, privind pericolul iranian în Marea Britanie. Liderul Reform UK a cerut guvernului de la Londra să explice dacă presupuși agenți iranieni au traversat Canalul Mânecii în ambarcațiuni mici, în ultimele săptămâni, relevă Iran International News. Politicianul de dreapta susține că a primit informații de la o sursă de top din diaspora iraniană despre infiltrarea agenților regimului islamist de la Teheran în Regat.

Am o sursă din diaspora irano-persană, care este una dintre cele mai bine conectate ființe umane din lume pe care le cunosc”, a declarat Farage pentru GB News. „Mi-a spus aseară că știe cu siguranță că, în ultimele săptămâni, au existat agenți iranieni care au traversat Canalul Mânecii în ambarcațiuni mici.

Ce se știe

  • Televiziunea britanică GB News a relatat că iranienii au reprezentat o parte semnificativă a sosirilor cu ambarcațiuni mici de la începutul crizei traversărilor Canalului Mânecii în 2018;
  • peste 30.000 de iranieni au intrat în țară pe această cale în această perioadă, inclusiv 4.500 numai anul trecut.
  • GB News a declarat că iranienii au reprezentat aproximativ 16% din totalul sosirilor cu ambarcațiuni mici, urmați de afgani cu 14% și irakieni cu 10%.
  • „Ca să spunem asta în termeni simpli, importăm teroriști în țara noastră de peste Canalul Mânecii”, a declarat șeful Reform UK.
  • Farage a mai spus că va provoca guvernul să răspundă direct, cerându-i public ministrei de interne, Shabana Mahmood, să confirme sau să infirme afirmația.

Reamintim că amenințările și atacurile la adresa opozanților regimului islamist iranian, care locuiesc în Marea Britanie, precum și a evreilor englezi, au luat amploare în ultimele șase săptămâni: de la oameni înjunghiați, bătuți, intimidați, până la incendieri ale locurilor de reculegere pentru victimele masacrelor din ianuarie și chemări la atacuri lansate chiar de ambasada Teheranului la Londra. Multe din atacuri au fost revendicare de islamiști care au legături directe sau indirecte cu regimul iranian. Cu toate aceste, Marea Britanie nu a plasat nici până acum Gărzile Revoluționare Islamice pe lista entităților teroriste. (DR)

Update 10:05 Crimele de război ale Moscovei au continuat între altele la Odesa, unde dronele Kremlinului au bombardate nu doar infrastructură ci și blocuri de locuințe și au rănit aproape 20 de persoane, între care un băiat de 17 ani.

Bombardamentul rusesc nocturn al Ucrainei a constat dintr-o rachetă balistică de tip Iskander M și 206 drone diverse, din care și iraniene, de tip Shahed.

Apărarea antiaeriană ucraineană a interceptat sau blocat 172 de aparate de zbor fără pilot ale forțelor ruse.

De cealaltă parte, dronele ucrainene au provocat explozii în orașul rusesc Djerjinsk din regiunea Nijni Novgorod, la o fabrică rusească de explozibile.

Update 10:00 Pentagonul a dat lumină verde eliberării unor ajutoare militare americane pentru Ucraina în valoare de 400 de milioane de dolari, relevă Ukrainska Pravda. Ajutorul fusese aprobat de Congresul SUA în decembrie 2025.

Pe fronturi, forțele rusești ar fi pierdut 1.470 de militari, numărul celor scoși din luptă (răniți sau uciși) din februarie 2024 încoace ajungând, potrivit Statului Major ucrainean, la 1.330290.

Update 09:45 Marea Britanie a reacționat la înjunghierile antisemite comise ieri de un islamist și a alocat alte 25 de milioane de lire sterline ameliorării apărării evreilor britanici.

Update 09:35 Marina israeliană a început să intercepteze de la mare distanță ambarcațiile flotilei anti-israeliene care se îndreaptă spre Gaza, cu o mie de activiști islamiști și de extemă stânga la bordul lor.

Potrivit militanților, ar fi fost interceptate în cursul nopții, de către israelieni, 15 din cele 58 de nave. Times of Israel notează că ar fi fost arestați 175 de activiști de pe 21 de nave. Operațiunea ar fi avut loc nu departe de Creta. La bordul ambarcațiilor s-au găsit droguri și prezervative.

Update 09:30 Costul războiului iranian ar fi mai mare decât l-a estimat Pentagonul, afirmă CNN. Potrivit postului tv american, suma de 25 de miliarde de $ enunțată de Pentagon n-ar include alte 20-25 de miliarde pentru reparări de baze americane bombardate și înlocuiri de material distrus. 

Update 09:15 CENTCOM informează Casa Albă despre țintele unor noi raiduri de bombardament americane în Iran, relevă ToI.

Update 09:00 SUA verifică eventualitatea reducerii trupelor americane staționate în Germania, a anunțat președintele american Trump. Șeful Casei Albe e supărat pe cancelarul german Merz între altele pentru că liderul de la Berlin s-a trezit recent să afirme că ”America e lipsită de o strategie de ieșire din războiul cu Iranul” și ar fi fost ”umilită” de regimul de la Teheran. 

29 aprilie 2026 – a 1525-a zi a războiului ucrainean, ziua a 935-a celui israelian, a 60-a zi a celui de eliberare a Iranului

Citiți restul știrilor din ultimii 4 ani de război, AICI:

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 8 și 9, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 5, 6 și 7, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 3 și 4, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 1 și 2, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 48, 49 și 50, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 47, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 45 – 46, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 43 și 44, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 41 și 42, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 39 și 40, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 37 și 38, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 35, 36 și 37, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 33 și 34, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 31 și 32, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 29 și 30, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 28, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 26 și 27, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 24 și 25, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 22 și 23, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 21, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 20, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 19, an 4
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17 și 18 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 15 și 16 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 10 și 11 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 7, 8 & 9 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5 și 6 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 1, 2, 3 și 4 (anul 4)

LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 50 și 51 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 și 49 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 43, 44, 45 și 46 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 39, 40, 41 și 42 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 36, 37 și 38 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 32, 33, 34 și 35 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 28, 29, 30 și 31 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 25, 26 și 27 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 21, 22, 23 și 24 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17,18, 19 și 20 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 14, 15&16(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 12&13(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 9, 10 și 11 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5, 6, 7 și 8 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 2, 3 & 4 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 & 49 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 44, 45 și 46 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 41, 42 & 43 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 38, 39 & 40 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 35, 36 & 37
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 34 & 35
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 29, 30 & 31
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 27&28
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 25 & 26
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 23 & 24
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 21 și 22
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 19 & 20
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 16, 17 & 18
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 9, 10 & 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 5, 6, 7 & 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri– anul 2 – săptămânile 1, 2, 3 & 4
ȘTIRI: (LIVE) Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 51 & 52
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 48, 49 & 50
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 42, 43, 44 & 45
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 38, 39, 40 & 41
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 30, 31, 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 25, 26, 27, 28 & 29
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna 21, 22, 23 și 24
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 16, 17, 18, 19 & 20
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zile


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu