Cele mai noi articole · Știri de ultimă oră · Politică internațională

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 3 și 4, an 5

Avem nevoie în continuare de sprijinul dvsJurnalismul independent e mai important decât oricând, vă rugăm să îl susțineți printr-o donație. Vă mulțumim că ne sunteți alături!

Unică
Lunar

Donați o singură dată

Donați lunar:

Alegeți suma:

$5.00
$15.00
$50.00
$5.00
$15.00
$50.00

sau puteți introduce suma pe care o doriți:

$

Vă mulțumim pentru susținere și încredere!

Vă mulțumim pentru încredere și susținere!

DoneazăDonează

Citiți aici cele mai noi informații, știri și analize despre conflictele în curs

Update 20:15 IDF a bombardat azi 170 de obiective în Iran între care o fabrică de arme.

Update 20:05 Au mai pierit doi militari ai UNIFIl într-o explozie de origine necunoscută, care le-a aruncat în aer autovehiculul la Bani Hayyan, în sudul Libanului.

Update 20:00 IDF a bombardat apărarea antiaeriană iraniană de la Marea Caspică. Aviația israeliană a lovit și academia militară a Gărzilor Revoluționare Islamice iraniene. În sudul Libanului a fost distrus un cartier general al interpușilor Iranului din Hezbollah. Au fost uciși doi teroriști ai unității 1800, responsabilă pentru coordonarea Hezabollah cu grupările teroriste, islamiste, palestiniene, din Liban, Gaza, Iudeea și Samaria.

NATO a doborât a patra rachetă iraniană lansat de islamiști împotriva Turciei, fără să se declanșeze articolul 5 al Tratatului Alianței Nord-Atlantice.

Update 16:10 SUA vor controla Strâmtoarea Ormuz, promite administrația Trump. Secretarul Trezoreriei Statelor Unite, Scott Bessent, a declarat Fox News că „piața (n.r. internațională) primește o ofertă adecvată de petrol”, a informat ynetnews. „SUA vor prelua controlul asupra Strâmtorii Ormuz în timp și va exista libertate de mișcare – fie prin escortarea americană (n.r. a vaselor comerciale), fie printr-o forță multinațională”. Trump a confirmat că negociază cu președintele ”parlamentului” iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf,

Update 16:00 Spania a anunțat închiderea spațiului său aerian pentru aeronavele americane care participă la războiul din Iran.

Update 15:45 Trump anunță că este în discuții cu ”un regim mult mai rezonabil” din Iran și amenință că dacă acesta nu va ajunge la un acord cu SUA, armata americană va distruge complet infrastructura energetică cheie a țării, puțurile de petrol precum și, ”posibil”, instalațiile de desalinizare a apei.

„Statele Unite ale Americii poartă discuții serioase cu UN REGIM NOU ȘI MAI REZONABIL pentru a pune capăt operațiunilor noastre militare în Iran”, a scris Trump pe Truth Social, citează ynetnews. „S-au făcut progrese mari, dar dacă, din orice motiv, nu se ajunge în curând la un acord… vom încheia minunata noastră «ședere» în Iran prin aruncarea în aer și distrugerea completă a tuturor centralelor electrice, a sondelor de petrol și a insulei Kharg.”

Liderul american a adăugat că astfel de atacuri ar putea viza și instalațiile de desalinizare și a încadrat amenințarea drept represalii „pentru numeroșii noștri soldați și alții pe care Iranul i-a măcelărit și ucis” în timpul celor 47 de ani de domnie a terorii instaurate de regimul islamist de la Teheran.

Update 11:25 ”Au trecut peste 720 de ore de când Iranul s-a decuplat de la internetul global, iar pană de curent digital (n.r. impusă iranienilor de către regim) a intrat în cea de-a 31-a zi. Pe măsură ce blocajul continuă în a doua lună, dezinformarea și propaganda umplu din ce în ce mai mult golul atât pe plan intern, cât și internațional.”, a anunțat grupul de monitorizare a internetului NetBlocks.

Update 11:15 SUA va permite unui petrolier rusesc care transportă țiței să ajungă în Cuba, a relatat New York Times, citat de Kyiv Independent. Măsura survine pe fondul unei blocade petroliere de facto impuse de Washington.

Update 11:10 Rusia a pierdut 1.296.700 de soldați în Ucraina din 24 februarie 2022 până în prezent, susține Statul Major de la Kiev. Numărul include 870 de pierderi (n.r. soldați uciși și răniți) pe care forțele ruse le-au suferit în ultima zi.

Bombardamente nocturne asupra infrastructurii energetice. Moscova a lansat asupra Ucrainei o rachetă Iskander și aproximativ 164 de drone kamikaze în cursul nopții trecută. Potrivit Ukrainska Pravda, apărarea antiaeriană a țării a reușit să doboare 150 de drone, însă alte câteva și-au atins țintele.

Unii consumatori casnici din regiunile Dnipropetrovsk, Zaporijjia, Odesa, Hmelnițki, Sumîi, Harkiv și Cernihiv au rămas temporar fără electricitate în această dimineață, ca urmare a atacurilor rusești asupra instalațiilor de infrastructură energetică.

Update 11:00 Milițiile islamiste Fulani ar fi comis un nou masacru chiar ieri, în Duminica Floriilor împotriva creștinilor nigerieni din statul Plateau, Nigeria, informează Vișegrad24 citând surse locale. Peste 12 persoane au fost ucise de islamiști sosiți pe motociclete în localitatea creștină Angwan Rukuba. Imaginile sunt cutremurătoare: mame care își țin în brațe copiii însângerați, podele pe care curge sângele celor împușcați și țipete de disperare. Există și răniți.

Update 10:45 Excepții de la măsurile de securitate, în Săptămâna Patimilor, pentru clericii de rang înalt din Ierusalim. Premierul israelian Netanyahu a anunțat noaptea trecută că liderii bisericii catolice din Orașul Sfânt, conduși de cardinalul Pizzaballa, vor putea sluji când vor dori în Biserica Sfântului Mormânt. ”Am instruit autoritățile competente ca cardinalului Pierbattista Pizzaballa, Patriarhul Latin, să i se acorde acces deplin și imediat la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim (…) Chiar dacă înțeleg această îngrijorare (n.r. legată de atacurile iraniene asupra orașului), imediat ce am aflat despre incidentul cu Cardinalul Pizzaballa, am instruit autoritățile să-i permită Patriarhului să țină slujbe după cum dorește.

Update 10:30 Ipocrizia antisemiților de la conducerea unor țări europene cu guverne de stânga sau extremă stânga, ca Spania, a atins cote nebănuite. În reacție la o măsură de securitate pe timp de război adoptată de poliția israeliană spre a preveni rănirea unui înalt cleric catolic, (Patriarhul Latin Pizzaballa), iar apoi regretată și rectificată la cel mai înalt nivel, anumite guverne (în genere de stânga) au criticat virulent statul evreu. Or, președintele Israelului Herzog a regretat imediat demersul poliției, iar premierul Netanyahu l-a revocat după câteva ore.

Analiză. L-au criticat nu doar viulent, ci total disproporționat. Astfel, guvernul extremist și antisemit al Spaniei nu s-a mulțumit să critice dur măsura poliției israeliene – oare ce s-ar fi întâmplat dacă israelienii n-ar fi restricționat serviciile divine publice și cardinalul Pizzaballa ar fi fost rănit sau ucis într-un atentat?!? – ci a estimat că Ierusalimul ar fi ”comis” un atac asupra ”libertății religioase”. Aceleași guverne de stânga. de la Madrid și Paris, ori cele aproape la fel de ipocrite de la Roma și Lisabona au tăcut mâlc când în Nigeria și Sudan erau masacrați creștini în masă, de către islamiști. Ori când islamiștii iraniani au lansat rachete în apropiere de Zidul Plângerii și de Biserica Sfântului Mormânt. Dar acum se dau de ceasul morții pentru că un ierarh catolic a fost protejat de un atentat pe timp de război. Și ambasadorul american la Ierusalim, Mike Huckabee a făcut prostia de a sări ca ars și de a critica nu doar sever, ci vădit exagerat măsura imediat revocată. Uite așa omoară antisemitismul (și anticreștinismul compensat demagogic prin atacuri la adresa singurului stat din Orientul Apropiat care chiar îi apără pe creștini eficient). Determinând statul evreu să nu mai protejeze pe viitor la fel de strict demnitari creștini sau clerici ai altor religii, ca să nu se afirme că le-ar încălca libertatea. Înseamnă asta că Mike Huckabee sau toți liderii politici în chestiune ar fi antisemiți? Defel. Înseamnă doar că demonizarea antisemită în massmedia a statului evreu (împotriva căruia se încearcă mobilizarea unei coaliții creștin-islamiste) a creat o presiune de amploare, căreia politicienii nu ai știu să-i reziste și îi sucombă cu urmări pernicioase pentru creștini, nu doar pentru Israel. (PMI)

Update 10:15 Uite că se poate contracara o criză economică. Australia a anunțat combaterea efectelor pernicioase ale scumpirii petrolului asupra econpmiei, prin reducerea masivă a taxelor pe benzină și motorină. E vorba de înjumătățirea impozitelor australiene pe carburanți.

Update 10:00 Aviația israeliană a efectuat noi raiduri la Teheran unde a bombardat diverse ținte militare, s-a anunțat la Ierusalim.

Update 09:45 Iranul islamist a continuat să lanseze rachete și drone asupra Israelului și a țărilor arabe vecine. În Kuweit a fost atacată o centrală electrică și ucis un muncitor indian. Arabia Saudită anunță interceptarea a 5 rachete balistice, relevă DLF. Mulahii au continuat să atace emiratele și sultanatele din Golf, în speță și Qatarul, și Bahreinul, și Emiratele Arabe Unite, dar și Iordania. Pakistanul a anunțat că va media negocieri americano-iraniene.

Update 09:30 Negocierile cu Iranul ar progresa, a afirmat președintele SUA, Trump. Potrivit lui, armata americană a distrus obiective îndelung urmărite în Iran.

Update 02:35 Vicepreședintele SUA, J.D. Vance a evidențiat că una din figurile de proră ale extremei stângi din Camera Reprezentanților, somaleza Ilhan Omar, a obținut prin fraudă imigrarea în SUA. Somaliland a declarat că ar saluta extrăderea ei în țara terorizată de tatăl ei, colonel sau chiar general în sângerosul aparat represiv al dictaturii somaleze a lui Siad Barre. Somaliland s-a desprins din Somalia, fiind o țară independentă recunoscută de Israel. În acea epocă, trupele dictatorului criminal de la Mogadisciu au efectuat un genocid în rândul populației Isaaq din Somaliland.

Update 02:30 UNIFIl afirmă că a pierdut un militar, altul fiind rănit grav de o explozie în sudul Libanului unde au loc lupte între forțele israeliene și trupele teroriștilor Hezbollah, interpuși ai Iranului.

Update 02:00 Knessetul a adoptat în fine bugetul pe 2026, după ce opoziția a fost luată prin surprindere de coaliția guvernamentală și a comis o gafă. E un buget record. Adoptarea lui evită declanșarea de alegeri anticipate.

Update 01:45 Rabinul șef al Israelului Kalman Bar a cerut autorităților din întreaga lume să protejeze pretutindeni moscheile, bisericile și sinagogile. ”Așa cum cerem protejarea vieții evreiești, așa respingem orice atac asupra bisericilor și moscheilor și oricăror lăcașuri de rugăciune și orică vătămare a cărților sfinte și orice violență religioasă”, a spus rabinul-șef al statului evreu. Apelul lui Bar urmează unei săptămâni de atentate asupra sinagogilor din West Bloomfield, în Michigan, de la sinagoga din Rotterdam, atacul asupra școlii evreiești din Amsterdam și incendierea ambulanțelor Hatzola la Londra, scrie Jerusalem Post. Eveii sunt statistic de departe comunitatea religioasă cea mai frecvent agresată din întreaga lume și, mai ales, din Vest.

Update 01:30 Reactorul de apă grea iranian de la Khondab a fost puternic avariat și scos din uz, relevă AIEA.. N-au fost scurgeri radioactive, afirmă AIEA.

Update 01:00 Forțele israeliene au interceptat două drone lansate din Yemen. Din Iran s-au lansat rachete spre Ierusalim și sudul Israelului. Nu s-au semnalat răniri.

Update 00:30 IDF a pedepsit un batalion israelian întreg, suspendându-l de la operații, pentru bătaia dată de câțiva soldați din rândurile unității unui corespondent al postului american, CNN pe malul apusean al Iordanului.

Update 00:15 Puterile europene din G7 (Marea Britanie, Franța, Germania și Italia) s-au arătat îngrijorate de proiectul legii israeliene care introduce pedeapsa cu moartea pentru crime cu premeditare teroriste. Knessetul ar putea adopta legea săptămâna viitoare. În țările europene și criminalii în masă teroriști scapă, dacă sunt prinși, cu niște ani de pușcărie. Nu din cale afară de mulți.

29 martie 2026 – a 1494-a zi a războiului ucrainean, ziua a 904-a celui israelian, a 30-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:50 Cardinalul Pizzaballa a clarificat situația iscată în dimineața acestei duminici, la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, explicând că totul a decurs foarte politicos, fără incidente și că și-ar dori să existe o explicații cu privire la cum se va proceda de acum. „Este adevărat că poliția a spus că ordinele comandamentului intern împiedică orice fel de adunare în locuri unde nu există adăpost, dar noi nu am cerut nimic public, doar o ceremonie privată scurtă și restrânsă pentru a păstra ideea celebrării în Sfântul Mormânt. Nu au existat incidente; totul s-a desfășurat într-un mod foarte politicos. Nu vreau să forțez problema; vrem să folosim această situație pentru a încerca să clarificăm mai bine în zilele următoare ce este de făcut, în respect pentru siguranța tuturor, dar și pentru dreptul la rugăciune.”, a declarat ierarhul romano-catolic, șeful Patriahiei latine a Ierusalimului.

Update 22:15 ”Operațiunea militară americano-israeliană este conformă dreptului internațional”. Expertul german în drept internațional, Wolff Heintschel von Heinegg, a contestat verdictul greșit articulat furios și în mare grabă de președintele Germaniei, Steinmeier, care, coformându-se dogmelor stângii, estimase că intervenția SUA și a IDF ar fi ”încălcat” acest ”drept internațional”.

Analiză. Wolff Heintschel von Heinegg a reliefat că discuția a fost purtată simplist și reducționist, exclusiv pe marginea termenului de iminență (a pericolului iranian) ceea ce a ciuntit, trunchiat și restrâns excesiv chestiunea. CPI (Curtea Penală Internațională) a stabilit clar, într-un verdict din 1999, consacrat situației din fosta Iugoslavie, că, ”dacă un stat controlează în chip general mișcări înarmate nonstatale (teroriste, sau de gherilă) atunci comportamentul lor e atribuit statului controlor”. De pildă Serbiei, susținătorii teroriștilor genocidari sârbi din Bosnia Herțegovina.

Profesorul universitar de la universitatea Viadrina, Wolff Heintschel von Heinegg, are, evident, dreptate. Astfel că e clar că, dacă n-ar exista masivele și sistematicele încercări antisemite menite să demonizeze Israelul, să-l delegitimeze, să-l trateze altfel decât toate celelalte state ale lumii, nici nu s-ar fi pus vreo clipă problema legitimității apărării israeliene, prin firescul atac defensiv și preventiv al statului evreu asupra forțelor militare ale unei țări aflate cel puțin de la 7 octombrie 2023 în război cu Țara Sfântă. În plus, nu trebuie uitat că grupările teroriste islamiste edificate, înarmate, finanțate și controlate strict de Iran, prin IRGC, în țările arabe vecine (Irak, Siria, Liban, Gaza, Yemen) au atacat repetat și sângeros nu doar Israelul ”micul Satan”, potrivit mullahilor, ci și forțele americane din regiune, ”marele Satan”, pe diplomații americani și interesele SUA din zonă. Și chiar din afara ei. PMI.

Update 22:00 Liderul Iranului, Pezeșkian, l-a notificat pe comandantul Gărzilor Revoluționare Islamice, potrivit Iran International, că, în absența unui armistițiu, țara se confruntă cu un colaps economic în răstimp de 3 sau 4 săptămâni.

Update 21:00 Președintele Israelului, Herzog, l-a contactat pe patriarhul latin, Pizzaballa și a regretat că ierarhului catolic i s-a interzis, din rațiuni de securitate, să pătrundă în Biserica Sfântului Mormânt. Varii politicieni europeni s-au inflamat și au acuzat statul evreu de ”șicanare” a cardinalului și de presupusă ”jignire” a credincioșilor catolici, deși situația a fostcauzată de amenințarea teroristelor rachete iraniene. Față de care statele europene indignate acum la culme n-au făcut absolut nimic ca s-o elimine ori măcar s-o zăgăzuiască.

Update 20:45 Liderul de facto al Iranului, Ghalibaf, președintele așa-zisului ”parlament” iranian a amenințat SUA, care ar ”semnaliza negocieri, dar ar pregăti în secret o invazie”, islamistul de la Teheran avertizând împotriva unei operațiuni terestre americane. Care, după cum estimează mullahul suprem, ar fi sigur că ar eșua. Gărzile lui Revoluționare Islamice fiind foarte ”hotărâte”.

Update 20:35 În Pakistan, oficialitățile locale au conferit cu invitați suniți, turci și egipteni, precum și saudiți, despre modalități de redeschidere a Strâmtorii Ormuz. Strâmtoarea continuă să fie blocată samavolnic de mullahii iranieni, musulmani șiiți, care amenință navigația cu drone și rachete.

Update 20:30 Șeful CENTCOM, amiralul Brad Cooper, a vizitat azi Israelul și s=a întreținut cu șeful IDF, Zamir. Portavionul său, Gerald Ford, e în Croația, la lucrări de întreținere.

Statul evreu a invitat Statele Unite să-și mute unele baze militare din regiune în Israel și să-și creeze altele noi. Cele din țări arabe au fost atacate repetat de islamiștii iranieni.

Update 20:15 În reacție la atacurile teroriste, Iraelul își va extinde zona de securitate libaneză, a anunțat premierul israelian Netanyahu. Liderul de la Ierusalim a explicat cum a schimbat Israelul paradigma în sfera securității naționale, eliminând amenințarea invaziilor printr-o triplă abordare nouă, care include extinderea zonelor de securitate în teritoriu inamic, ințiativa pe câmpul de luptă și surprinderea dușmanilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom învinge, a spus el, textual. în nord, militarii israelieni au descoperit mai multe celule ale teroriștilor Hezbollah ascunse în clădiri și le-au eliminat cu ajutorul dronelor.

Update 20:00 Masivele atacuri cu rachete iraniene și ale Hezbollah din Liban (pentru care, într-un rarisim mesaj, a mulțumit Moj Taba Khamenei) sunt menite să testeze arsenalul israelian de rachete interceptoare și să-i provoace penuria, estimează experții. O penurie pare a fi și marea grijă a forțelor de securitate americane și israeliană, consideră JINSA’s Gemunder Center for Defense and Strategy, un instituit evreiesc american de securitate națională. Într-o zonă industrială israeliană din sud – la Neot Hovav – a izbucnit un incendiu într-o fabrică (aparținând unui concern chinez), fiind rănită ușor o persoană. Nu s-au scurs substanțe periculoase.

Update 19:00 Deși la Ierusalim sunt restricții pentru toate locurile sfinte, din motive de securitate, în restul Israelului, creștinii catolici au celebrat Duminica Floriilor. Iată imagini din Jaffa-Tel Aviv.

Update 18:40 Bucureștiul reacționează cu declarații, după atacurile islamiste asupra mai multor comunități creștine din Siria, inclusiv cea creștin-ortodoxă din Al-Suqaylabiyah.

”(N.R. Suntem) profund îngrijorați de atacurile sectare raportate împotriva creștinilor din Siria. Autoritățile trebuie să continue anchetele pentru a-i trage la răspundere pe cei responsabili și pentru a preveni repetarea unor astfel de evenimente. Securitatea și drepturile depline ale tuturor comunităților religioase și etnice din Siria trebuie asigurate în mod eficient. Stabilitatea și prosperitatea Siriei sunt, de asemenea, în joc. Noul drum al Siriei depinde în mare măsură de capacitatea autorităților de a asigura un loc sigur pentru toți cetățenii săi.”, a scris pe X/Twitter, ministra de externe a României, Oana Țoiu.

Ce s-a întâmplat

  • cele mai recente incidente au avut loc în localitatea Al-Suqaylabiyah, predominant creștină, din provincia Hama, nord-vestul Siriei;
  • magazinele și bisericile creștine au fost atacate și incendiate de musulmani suniți din alte localități, care s-au filmat entuziasmați pe motociclete în timp ce veneau spre zona creștină pentru a-i ”pune la punct” pe aceștia;
  • druzii au luat apărarea creștinilor și au păzit în cursul nopții de sâmbătă bisericile în provincia Suweida, afirmând că nu vor permite masacrarea confraților lor;
  • alte incidente s-au petrecut la Damasc, unde se introduce de facto legea Sharia, interzicându-se băuturile alcoolice ca prim pas. Proprietarii creștini de magazine, cafenele și baruri au protestat.
  • creștinii din alte zone sunt constant intimidați, găsind zidurile lăcașurilor de cult vandalizate cu mesaje de amenințare.
  • minoritățile druze și creștine din Siria acuză guvernul Al Shaara (Jolani) că incită la astfel de violențe, nereușind să țină sub control islamizarea accelerată a țării, după ce promisese în decembrie 2024 un stat pentru toată lumea.

Update 18:00 Scandal diplomatico-religios în Israel, după ce cardinalului Patriarhiei Latine a Ierusalimului, Pierbattista Pizzaballa i s-a interzis accesul în Biserica Sfântului Mormânt în cursul dimineții de Florii, pentru a celebra, în privat, o slujbă. Pizzaballa era însoțit de alți trei preoți.

MAE italian l-a convocat pe ambasadorul israelian la Roma, pentru a da explicații, în timp ce Patriarhia Latină s-a plâns public pentru acest gest, afirmând că a înțeles și respectat măsurile de securitate luate statul evreu din cauza stării de război (n.r. anularea procesiunii de Florii ori a oricăror întruniri mai mari de 50 de persoane), însă cere clarificări pentru situația creată dimineață.

Biroul prim-ministrului Netanyahu a declarat că măsurile au fost luate pentru siguranța personală a cardinalului catolic Pizzaballa și a însoțitorilor săi, anunțând că se caută o soluție pentru rezolvarea situației.

Ambasadorul SUA la Ierusalim, Mike Huckabee, un creștin devotat, a explicat regulile de securitate impuse în Orașul Sfânt după multiplele atacuri iraniene asupra locurilor sfinte, inclusiv creștine și musulmane. Cu toate acestea, Huckabee s-a declarat nedumerit de decizia poliției naționale israeliene de a interzise celor patru preoți din motive de securitate accesul în lăcașul de cult. Șeful legației americane a deplâns gravele repercusiuni internaționale pe care le-ar putea avea incidentul.

Reamintim că astăzi la Ierusalim, cele mai importante trei obiective religioase: Zidul Plângerii, Biserica Sf. Mormânt și Moscheea Al Aqsa sunt complet închise, în timp ce în restul sinagogilor, bisericilor și geamiilor, se pot ține adunări de maxim 50 de persoane.

Update 13.00 Islamiștii iranienii au reușit să avarieze la sol un avion american de supraveghere de tip E-3 Sentry AWACS. Fusese bombardată cu o rachetă și drone baza aeriană Prince Sultan din Arabia Saudită, avariate mai multe avioane de realimentare și răniți 10 militari americani, dintre care doi serios. Numărul atacurilor cu rachetă iraniene a scăzut cu 90%, de la debutul conflictului, la 28 februarie, a spus șeful CENTCOM, Brad Cooper, potrivit căruia SUA și Israelul au distrus între timp două treimi din fabricile de rachete, de drone și de șantiere navale ale mullahilor.

Update 11:45 Ucrainenii au bombardat din nou, în zona Leningrad, portul Ust-Luga, provocând un incendiu și mari pagube transportului de petrol. Autoritățile locale, rusești, afirmă că în zonă ar fi fost doborâte peste 30 de drone ucrainene. Președintele Zelenski elogiase acțiunile ucrainene, reliefând că rafinăriile din regiunea Leningrad nu mai au decât o capacitate de 40%.

Update 11:35 Trupele invadatoare, ruse, ar fi pierdut ieri 1360 de militari pe fronturile ucrainene, afirmă Statul Major de la Kiev. Numărul total al militarilor Moscovei scoși din luptă din februarie 2022 încoace ar fi ajuns la aproape 1.296.000 de combatanți.

Update 11:30 Masiv atac rusesc asupra Ucrainei, cu o rachetă hipersonică și 442 de drone, dintre care 300 iraniene, de tip Shahed. La Odesa forțele Moscovei au atacat infrastructura energetică. Au fost interceptate și blocate 380 de drone ale Rusiei, afirmă Statul Major ucrainean. Rusia susține că ar fi fost atacată de 200 de drone ucrainene.

Update 10:30 Gărzile Revoluționare, islamice, (IRGC) amenință universitățile americane din Orientul Apropiat, notează Times of Israel.

Update 10:15 IDF a anunțat completarea unui nou raid la Teheran și în alte zone din Iran.

Update 10:00 Iranul a lansat rachete spre sudul Israelului, care au fost interceptate sau n-au provocat răniri.

Update 09:35 Omanul a fost sâmbătă ținta unui atac cu dronă, relatează Jerusalem Post. Un hamal ar fi fost rănit de o dronă. Armatorii danezi de la Maersk și-au întrerput activitatea în zonă. Alte atacuri iraniene au avut loc în Bahrain și EAU, împotriva unor fabrici de aluminiu.

Update 09:30 SUA pregătesc o ofensivă terestră în Iran, afirmă Washington Post, citând oficiali americani anonimi. Care ar trăda planuri operative. Potrivit lor, n-ar fi vorba de o invazie completă ci doar de operațiuni ale unor unități de comando și forțe speciale, însoțite de trupe de infanterie, eventual pentru ocuparea insulei Kharg, zona din care-și exportă Iranul aproape întregul petrol. Nu se știe dacă președintele Trump va aproba acete planuri. Ele prevăd însă un răstimp de mai multe săptămâni de lupte.

Opoziția antiamericană răspândește panica în legătură cu posibila moarte a unor militari americani. În peste 4 săptămâni de război, SUA au suferit doar 13 pierderi de vieți omenești și 300 de răniri, mai ales ușoare. La protestele ”no kings”, câteva sute de protestatari de extrema stângă violenți, pro-teroriști și antisemiți s-au ciocnit cu poliția la Los Angeles. S-au operat arestări. Organizatorii protestelor extremei stângi afirmă că ar fi avut loc ”demonstrații în 50 de state” cu presupuse ”opt milioane de participanți”. La New York s-a cerut comunism, revoluție, islamism, terorism. La fel la Atena. La Philadelphia s-a cerut moarte Americii și Israelului și pogrom anti-evreiesc global (sub lozinca globalize the intifada). Manifestația centrală s-a organizat în statul Minnesota, controlat de extrema stângă, în care imigranți somalezi, reprezentați în Congres de antisemita Ilhan Omar, au devalizat statul și pe cetățenii americani prin fraude și scheme de miliarde de dolari. Demonstrații ale credincioșilor pro-islamiști și comuniști ai religiei anti-Trump au avut loc și în Europa, la Amsterdam, Londra, Madrid și Roma. Clericii acestei noi religii speră ca greutățile economice induse de intervenția militară din Iran să-i întoarcă și pe independenți împotriva administrației americane, angajate în eliberarea iranienilor de regimul terorist, pirateresc și genocidar al mullahilor. Extremiștii de stânga britanici și alții își maschează terorismul pro-islamist afirmând că ar protesta ”împotriva extremei drepte și a rasismului”. Care sunt complet marginale în Marea Britanie, SUA, Canada și Australia. (PMI)

28 martie 2026 – a 1493-a zi a războiului ucrainean, ziua a 903-a celui israelian, a 29-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:45 Un grup de extremă stânga antisemit din România acuză expoziția Art Safari, organizată în cooperare cu ambasada Israelului de la București, despre femicid și victimele violurilor sistematice comise de jihadiștii din Gaza, interpuși ai Iranului, în satele israeliene, la 7 octombrie 2023. Extremiștii de stânga clamează 300 de semnături de ”artiști” care ar protesta împotriva unui narativ al Art Safari chipurile unilateral pro-israelian, ”narativ” despre care se sugerează că ar manipulator. Deși nu e clar defel ce e ”unilateral” sau ”manipulator” în a deplânge utilizarea de către jihadiști a violului ca armă de război în timpul genocidului comis de teroriștii arabi din Gaza.

Update 23.30 Sunt 19 răniți de șrapnel în localitatea israeliană Beit Șemeș. La Savyon, la est de Tel Aviv a aterizat muniție iraniană cu dispersie, dar fără să provoace răniri. OMS a declarat că 9 paramedici ar fi fost uciși în sudul Libanului, unde Israelul se confruntă cu gruparea teroristă islamistă șiită Hezbollah, interpusă a Iranului, precum Houthi și Hamas. Sunt doi militari israelieni răniți serios în sudul Libanului. Hezbollah a lansat ieri circa 250 de rachete asupra Israelului. IDF l-a ucis pe teroristul ”jurnalist” al Hezbollah, Ali Shoeib.

Update 23.00 Forțele israeliene au reținut timp de două ore o echipă a postului american de stânga, CNN, care investiga violențe comise de evreii din așezările din Iudeea și Samaria. Șeful Statului Major israelian, Zamir, a cerut investigarea incidentului.

Update 21.30 ”Moralitatea” extremei stângi. Figura de proră a extremei stângi americane, AOC (Alexandria Ocasio-Cortez), a comis o fraudă în valoare.de aproape 20.000 de $, plătind cu bani de campanie deturnați un terapeut personal, care aplica foarte controversata terapie cu ketamină. Acest drog poate provoca halucinații. Pentru un abuz de fonduri similar, șefa partidului francez de dreapta, Marine Le Pen, a primit patru ani de închisoare și cinci ani de interdicție a dreptului pasiv de vot, ceea ce a scos-o din următoarea cursă prezidențială franceză. AOC era negociată ca viitoare candidată a Partidului Democrat la cursa prezidențială americană. Rămâne de văzut dacă se va accepta peste ocean candidatura unei hoațe.

Update 21:15 În SUA vor avea loc proteste ”no kings” organizate de extrema stângă americană. Care pretinde că ar ”apăra democrația” americană. Și căreia i s-a adăugat și extrema stângă europeană, aliată islamiștilor aflați în război terorist împotriva democrațiilor liberale ale lumii occidentale. Extrmiștii speră să li se alăture și independenții din SUA, în semn de protest față de războiul Americii și Israelului împotriva criminalilor în masă islamiști de la Teheran, care își extermină propriul popor.

Update 21:10 IDF afirmă că aproape ”70% din industria militară iraniană a fost distrusă până acum”.

Update 20:55 Purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a declarat că țara va răspunde grupării teroriste Houthi din Yemen, după ce mișcarea susținută de Teheran s-a alăturat astăzi războiului de partea Iranului. Houthi a lansat un val de rachete balistice asupra statului evreu.

Separat, un convoi al forțelor miliției șiite susținute de Republica Islamică a fost observat deplasându-se din Irak spre Iran, potrivit unei înregistrări video care circulă pe rețelele de socializare. Unii membri au fost văzuți ulterior sâmbătă în Khorramshahr, în sud-vestul Iranului, purtând steaguri ale Forțelor de Mobilizare Populară din Irak, relatează Iran International News.

Update 20:45 Comandamentul Central al SUA a anunțat sosirea pușcașilor marini de la bordul navei de asalt amfibie USS Tripoli în zona sa de responsabilitate, vineri 27 martie, informează Iran International News. Această forță de elită a armatei americane include aproximativ 3.500 de militari.

Update 20:30 Penalități pentru neplată în NATO? Cotidianul britanic, The Telegraph, a relatat că președintele american Donald Trump ar avea în vedere reorganizarea NATO pentru a pedepsi membrii Alianței care nu își îndeplinesc norma solicitată de cheltuieli militare, citează Ukrainska Pravda. Liderul american analizează un model de tip „pay-to-play” care ar putea priva unii aliați NATO de dreptul de a participa la procesul decizional și de a vota.

Se zvonește că aceasta este una dintre ideile pe care le analizează după ce Aliații i-au respins cererea de a trimite nave de război pentru a ajuta la redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Surse apropiate președintelui SUA au declarat pentru Telegraph că acesta ia în considerare și retragerea trupelor americane din Germania, o mișcare la care cumpănește de când s-a întors în funcție, anul trecut.

Surse apropiate președintelui SUA au declarat că acesta ia în considerare și retragerea trupelor americane din Germania. Trump se gândește la o astfel de mișcare de când s-a întors în funcție.

Update 19:45 Ucraina a semnat un acord de cooperare strategică pe 10 ani cu Qatarul și va încheia în curând un acord similar cu Emiratele Arabe Unite, a anunțat în această seară președintele ucrainean Zelenski, subliniind că aceste acorduri nu prevăd participarea trupelor ucrainene la conflicte în străinătate.

Liderul de la Kiev s-a aflat astăzi în Emiratele Arabe Unite, pentru discuții pe tema apărării antiaeriene în fața dronelor, domeniu în care Ucraina susține că are cea mai avansată tehnologie testată pe câmpul de luptă. Vineri, la Riad, Zelenski a semnat un acord mamut cu Arabia Saudită pentru a livra tehnologia militară de vârf țării atacate de Iran.

Update 19:20 Rafinăria rusească din regiunea Leningrad mai funcționează la doar 40% din capacitate după atacurile ucrainene, din ultima săptămână, potrivit anunțului făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Oficialii militari ucraineni au declarat anterior că Rafinăria Kirishi este una dintre cele mai mari trei rafinării de petrol din Rusia, producând o gamă largă de produse petroliere, inclusiv combustibil pentru forțele armate ale Rusiei.

Update 19:00 S-au înmulțit provocările rusești asupra statelor baltice, iar liderii celor trei țări au reacționat. Letonia, Estonia și Lituania au emis o declarație comună prin care afirmă că incidentele în care au fost implicate drone ucrainene prăbușite pe teritoriul lor evidențiază importanța consolidării apărării aeriene pe flancul estic al NATO. Potrivit Ukrainska Pravda, țările baltice și-au exprimat, de asemenea, sprijinul pentru Ucraina în apărarea împotriva agresiunii rusești. Ministerul apărării de la Riga a mai explicat că, numai în această săptămână, mai multe drone ”străine” au traversat spațiul aerian NATO și s-au prăbușit pe teritoriul statelor baltice.

Update 18:50 Pușcașii marini din Brigada 37 a forțelor armate ucrainene au respins un atac la scară largă al trupelor ruse pe frontul Oleksandrivka, în ceea ce Statul Major al Kievului a descris ca fiind ”cel mai puternic asalt (n.r. al armatei ruse) de la începutul anului”.

Update 17:30 Zelenski anunță că SUA nu au redirecționat ajutorul pentru Ucraina către Orientul Mijlociu, a informat Ukrainska Pravda.

Update 16:30 Arabia Saudită a confirmat oficial că se va alătura războiului împotriva Republicii Islamice Iran, după ce Teheranul a continuat să o atace, relatează Fox News.

Update 12:00 Thailanda a anunțat că a ajuns la un acord cu Iranul pentru ca navele să tranziteze Strâmtoarea Ormuz, informează Channel News Asia (CNA). „Odată cu acest acord, avem o încredere mai mare că perturbări precum cele observate la începutul lunii martie nu se vor repeta”, a declarat prim-ministrul thailandez, Anutin Charnvirakul.

La începutul lunii martie, un vrachier (cargobot) thailandez care naviga în zonă a fost atacat, iar trei dintre membrii echipajului său au fost dați dispăruți. 24 de vase comerciale, inclusiv 11 petroliere, au fost atacate sau au raportat incidente în Golf, Strâmtoarea Ormuz sau Golful Oman în această lună, potrivit agenției britanice de securitate maritimă UKMTO. Iranul a anunțat că nu va permite navelor ”inamice” să tranziteze strâmtoarea.

Peste 80% din țițeiul și gazele naturale lichefiate (LNG) care trec prin Strâmtoarea Ormuz se îndreaptă spre Asia, potrivit Administrației pentru Informații Energetice din SUA.

Update 11:15 Tur de forță al președintelui Ucrainei în Peninsula Arabică, de această dată nu pentru a cere, ci pentru a oferi ajutor statelor bombardate de Republica Islamică iraniană.

De la Riad, unde a semnat vineri un important acord pentru transfer de tehnologie militară, Volodimir Zelenski, a plecat direct în Emiratele Arabe Unite.

Liderul de la Kiev a anunțat într-un mesaj publicat pe rețelele social că a avut discuții despre cooperarea în domeniul securității și apărării cu președintele Emiratelor Arabe Unite, șeicul Mohammed bin Zayed Al Nahyan, anunță Iran International News.

„Am convenit să cooperăm în domeniul securității și apărării. Echipele noastre vor finaliza detaliile”, a declarat șeful statului ucrainean. „Pentru toate statele normale, este important să fie asigurată stabilitatea și să fie protejate viețile umane în contextul amenințărilor actuale. Ucraina are expertiză relevantă în acest domeniu”, a explicat Zelenski, citat de CNA.

Update 11:00 Atacurile asupra pozițiilor Republicii Islamice au continuat peste noapte. Potrivit martorilor oculari care au transmis informații postului Iran International, s-au înregistrat multiple explozii noaptea trecută, dar și în cursul acestei dimineți în: Teheran, Karaj – la vest de capitală, Isfahan – în zona unui depozit de muniție și armament, precum și în provinciile Lorestan, Khuzestan și în munții Shirazului.

Președintele Donald Trump a declarat vineri noaptea că operațiunile americane au distrus efectiv forțele aeriene, capacitățile navale și structura de comandă ale Iranului, lăsând țara „fără lideri” și armata sa în mare parte inoperabilă, relatează Iran International News.

Statele Unite ar putea desfășura în curând la sol un efectiv de peste 17.000 de soldați în Orientul Mijlociu și în împrejurimi, potrivit cotidianului american Wall Street Journal.

Update 10:45 Un atac cu rachete și drone iraniene asupra bazei aeriene Prince Sultan din Arabia Saudită, efectuat vineri, a rănit 12 militari americani, inclusiv doi grav, și a avariat mai multe aeronave americane de realimentare, a informat Iran International News.

27 martie 2026 – a 1492-a zi a războiului ucrainean, ziua a 902-a celui israelian, a 28-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 18:30 Pierderi americane în războiul din Iran. Sunt multe? Puține? Extremiștii încearcă în disperare să acrediteze o presupusă victorie iraniană, exagerând masiv pierderile extraordinar de restrânse, suferite de forțele americane în patru săptămâni de conflict. Sunt 13 militari morți și câteva sute de răniți. S-au pierdut 9 drone învechite. Se face mare caz de incendiul izbucnit, din motive încă necunoscute, dar nu din pricina unui atac iran, în spălătoria portavionului Gerald Ford, care la reparații, actualmente, în Creta. A druat câteva ore să se stingă acest incendiu iar extrema stângă de la New York Times a afirmat, falsificând realitatea, că extincția ar fi durat, chipurile, 30 de ore.

Update 17:30 Președintele Ucrainei a anunțat astăzi, la Riad, semnarea unui masiv acord de cooperare militară strategică cu Arabia Saudită, în domeniul apărării de drone și furnizării de tehnologie militară avansată. Zelenski a avut discuții îndelungate cu liderul de facto al țării arabe, prințul moștenitor, Mohammed bin Salman.

Ucraina urmează să-și ofere expertiza și tehnologia militară în domeniul dronelor și altor state din regiune, care s-au arătat interesate, odată cu atacurile iraniene asupra lor. Între ele, s-ar număra Qatar, Israel, dar și Emiratele Arabe Unite.

Update 17:15 Wizz Air a anunțat că prelungește suspendarea zborurilor către și dinspre Israel până pe 14 aprilie, anunță ynetnews.

Reamintim că sărbătorile pascale vor începe după cum urmează: Pesah – 1 aprilie, Paștele catolic – 5 aprilie, Paștele ortodox – 12 aprilie.

Update 16:30 IDF a bombardat cele mai mari două fabrici siderurgice din Iran, din Isfahan și Ahvaz. Ambele combinate erau vitale pentru industria militară a Republicii Islamice și sunt deținute parțial de Gărzile Revoluționare, relevă ynetnews. Pagubele sunt estimate la miliarde de dolari, accentuând declinul economiei iraniene.

Update 16:15 Școală transformată de Hezbollah în depozit de arme. Într-un raid efectuat de forțele israeliene, Brigada Givat a găsit sute de arme într-o școală dintr-un sat aflat în sudul Libanului.

„În interiorul școlii au fost găsite sute de arme, inclusiv rachete antitanc, obuze de mortar, grenade, lansatoare de rachete, arme ușoare, mine, explozibili și mecanisme pentru mine. Toate acestea alături de simboluri ale organizației UNHCR a ONU”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF.

Update 14:00 Ministrul apărării de la Ierusalim, Israel Katz, a avertizat în urmă cu scurt timp că țara sa își va intensifica atacurile asupra regimului islamist din Iran în următoarele zile, invocând continuarea bombardamentelor iraniene cu rachete balistice și bombe cu dispersie asupra civililor israelieni, notează Times of Israel.

Update 09:45 Rusia a atacat una dintre instalațiile industriale din zona Poltava, centrul Ucrainei, lăsând aproximativ 5040 de consumatori casnici fără gaze, a informat agenția Ukrinform.

Atacurile nocturne ale Moscovei au provocat rănirea a opt persoane la Harkiv, după ce un bloc de locuințe cu nouă etaje a fost lovit.

Forțele de Apărare Aeriană ale Kievului au doborât 93 din cele 102 drone kamikaze lansate de Moscova asupra Ucrainei începând cu seara zilei de 26 martie. Restul au lovit mai multe locații. Nu sunt momentan informații despre toate zonele afectate de bombardamentele nocturne rusești, cu excepția orașelor Poltava și Harkiv.

Update 09:20 Bombardamente masive în mai multe zone din Teheran și Isfahan în această dimineață. Potrivit Iran International News au fost raportate explozii în capitala iraniană și în orașele din apropiere, în timp ce armata israeliană a anunțat un nou val de atacuri care vizează Republica Islamică. Martorii oculari au descris exploziile ca fiind ”extinse și intense”.

Peste noapte, IDF a atacat infrastructura și siturile utilizate de regimul islamist pentru producerea de echipamente de luptă și rachete balistice, notează ynetnews. În plus, Forțele Aeriene Israeliene au bombardat lansatoare și situri de depozitare a rachetelor din vestul Iranului.

Update 09:10 Kuweitul și EAU, bombardate din nou de regimul islamic de la Teheran. Portul Al-Shuwaikh din Kuweit a fost atacat de drone (n.r. iraniene), a anunțat autoritatea portuară a țării, informează ynetnews. Nu au fost raportate victime.

Sistemele de apărare aeriană ale Emiratelor Arabe Unite au interceptat în ultimele 24 de ore, 15 rachete balistice și 11 drone lansate din Iran, a anunțat ministerul apărării de la Abu Dhabi, potrivit Iran International News.

Update 08:45 Pentagonul ia în considerare trimiterea a 10.000 de soldați suplimentari în Orientul Mijlociu pentru a-i oferi președintelui american Donald Trump mai multe „opțiuni militare”, susține Wall Street Journal, citând surse din cadrul Pentagonului. Potrivit informațiilor WSJ reluate de ynetnews, forța ar include probabil atât infanterie, cât și vehicule blindate. ”Dacă vor fi desfășurate, trupele s-ar alătura celor aproximativ 5.000 de pușcași marini deja aflați în regiune, precum și miilor de soldați suplimentari din Divizia 82 Aeropurtată”, notează aceeași sursă.

Update 08:30 Ministrul egiptean de externe, Badr Abdelatty, a purtat discuții cu omologul său pakistanez, Ishaq Dar, și cu șeful diplomației turce, Hakan Fidan, pe tema evoluțiilor din Orientul Mijlociu, a anunțat MAE de la Cairo. Discuțiile au vizat negocierile dintre Statele Unite și Iran, care ar putea fi desfășurate în Pakistan sau Turcia.

Update 08:00 Abu Dhabi cere înființarea unei coaliții navele pentru securizarea Strâmtorii Ormuz. Emiratele Arabe Unite și-au informat aliații că vor participa la o forță navală multinațională menită să redeschidă Strâmtoarea Ormuz, ca parte a eforturilor sale de a stabili o coaliție care să asigure trecerea vaselor prin această cale navigabilă vitală, a dezvăluit Financial Times. Cotidianul britanic a explicat că EAU intenționează să își folosească marina proprie ca parte a planului de deschidere a strâmtorii, notează ynetnews.

Update 01:10 Uri Peretz, de 43 de ani, a fost ucis de un bombardament al Hezbollah la Naharyia, în nordul Isrelului. Circula pe bicicletă și n-a avut timp să intre într-o clădire să se adăpostească.

Update 00:30 Președintele SUA, Trump, a amânat scadența ultimatumului său adresat regimului iranian cu alte 10 zile. Distrugerea centralelor energetice iraniene ar putea să aibă loc în data de 6 aprilie curent, Trump afirmând la Fox News, spre a-și motiva clemența, că negocierile cu Iranul ar ”merge foarte bine” și Iranul i-ar fi ”cerut foarte frumos amânarea pe 7 zile” a loviturilor militare, așa că el le-a acordat 10. Surse din țările mediatoare afirmă că Iranul nu i-a cerut lui Trump vreo amânare, astfel încât președintele american minte. Inamicii lui și ai Americii afirmă că ne aflăm în fața unui nou caz de ”TACO – Trump allways chickens out”, întrucât, până la urmă: ”Trump se dă mereu bătut”.

26 martie 2026 – a 1491-a zi a războiului ucrainean, ziua a 901-a celui israelian, a 27-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:45 Performanță în premieră absolută a președintelui Germaniei. Mulahii iranieni se arată încântați nu doar de extrema dreaptă antisemită și izolaționistă americană, în frunte cu Tucker Carlson, Nick Fuentes, Candace Owens și Megyn Kelly, ci și de președintele Germaniei, Steinmeier.

Analiză. Teroriștii islamiști de la Teheran îl ridică în slăvi pe prietenul și aghiotantul lui Gerhard Schröder, cancelarul din buzunarul vestei lui Putin, prieten care ocupă fotoliul prezidențial german. Îl elogiază, pentru că Frank-Walter Steinmeier și-a depășit clar atribuțiile funcției și a decretat, peste capul cancelarului, că ”războiul din Iran” ar ”încălca dreptul internațional”. Nu e clar cum a devenit Steinmeier subit expert în drept internațional. Care e în genere extrem de interpretabil. Iar interpretarea lui nu intră în fișa postului prezidențial. Fapt e că șeful statului german a ajuns în aceeași barcă atât cu premierul spaniol Sanchez, cu stalinistul Melenchon și cu extremiștii de dreapta americani, cât și cu cei de stânga de la universități ca Maryland, Columbia, Harvard. Precum și cu islamiștii și teroriștii de stânga de la Berlin și din alte orașe germane. Ceea ce e o performanță fără precedent pentru urmașii celui de-al Treilea Reich, care se angajaseră să nu uite de exterminarea evreilor, dar ignoră acum că exterminarea evreilor și a statului evreu este rațiune de stat a regimului mullahilor de la Teheran. De ce a ales președintele țării, a cărei ”rațiune de stat” e apărarea dreptului statului evreu la existență, să-și faulteze guvernul tocmai în această chestiune ultrasensibilă? Și încă fără vreo jenă perceptibilă? Se pregătește oare Steinmeier, ca, după apropiata expirare a mandatului său, să execute o plecare la Teheran, în tradiția fostului său șef de partid și de cancelariat, Gerhard Schröder, care după ce-a pierdut puterea a plecat la Moscova să preia o funcție bănoasă la Gazprom? Poate ca Steinmeier să preia și el un job lucrativ de propagandist în slujba islamiștilor iranieni, în ciuda crimelor lor în masă în rândul iranienilor, exterminați în 2 zile, în ianuarie, ca evreii, de către naziști, la Baby Yar, în 1941, cu zecile de mii? Nu e clar ce-l animă pe Steinmeier. E limpede însă că, dacă tăcea, filosof rămânea. Și că-și face și țara de rușine rău, nu doar pe el însuși. PMI

Update 20:45 Poliția israeliană a stabilit, după o investigație de mai multe zile, că Yehuda Sherman, un adolescent de 18 ani, a fost asasinat într-un atentat terorist palestinian. Tânărul a fost călcat cu mașina, iar făptașul a fugit. Prins de autorități și interogat, teroristul și-a mărturisit vinovăția.

Update 20:30 Emiratele Arabe Unite exercită presiuni în SUA pentru evitarea opririi premature a războiului. Ambasadorul EAU în Statele Unite, Yousef al-Otaiba, a solicitat finalizarea concludentă a războiului cu Iranul, întrucât un armistițiu nu ar elimina amenințarea Teheranului în domeniul nuclear, balistic, terorist și maritim. Țările arabe din Golf încercaseră inițial să aplice o politică împăciuitoristă, dar nu vor acum în ruptul capului să-și amaneteze viitorul, plasându-l sub șantajul perpetuu al islamiștilor iranieni, care le-ar îngenunchea, dacă SUA și Israelul nu câștigă fără echivoc războiul.

Update 18:45 Potrivit unor surse apropiate de liderul de la Ierusalim, Beniamin Netanyahu, și reluate de ynet, conducerea israeliană are probleme în a înțelege cât timp va mai aloca Donald Trump războiului.

Analiză. Trump așteaptă, în mod evident, ca mullahii sau armata americană și forțele israeliene să-i ofere ceva ce se va putea prezenta ca o dovadă clară și irefutabilă a victoriei sale în războiul din Iran. Iar această victorie să nu poată fi negată convingător de către islamiștii iranieni. Problema este că, orice întreprinde SUA înainte de a asigura navigația liberă în Strâmtoarea Ormuz, va fi interpretată ca o biruință islamistă. Iar Iranul va putea șantaja de acum încolo nu doar statele vecine și lumea arabă, ci întreaga lume, dictându-i prețul petrolului și modul în care se va circula în vaste zone din Golful Persic, Marea Arabiei, Marea Roșie și Golful Aden. În plus, barbaria islamistă, iraniană, ar continua nu doar să terorizeze poporul persan ci să îngenuncheze lumea liberă și civilizată, începând cu veriga ei cea mai slabă și incapabilă – respectiv prea puțin dornică – să se apere, care este Europa. (PMI)

Trump afirmă că Gărzile Revoluționare i-ar fi făcut lui un cadou pentru că poartă negocieri, dând voie unui număr de 10 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz. Ar fi vorba de petroliere destinate Pakistanului.

Update 18:30 Se relatează despre explozii în multe zone ale capitalei iraniene, Teheran. IDF a anunțat că, în ultimele 24 de ore, au fost distruse în Iran fabrici de arme și muniții, între altele la Parchin și la Isfahan.

La Naharia, în Israel, un tir al teroriștilor Hezbollah, din Liban, a ucis o persoană și a rănit alte 25.

Update 17:30 ”Iranul caută o cale de ieșire”, a afirmat emisarul președintelui SUA, Trump, Steve Witkoff. SUA ar încerca, potrivit lui, să convingă Iranul că n-ar exista alternativă, decât planul de 15 puncte remis mullahilor de Washington. Pe care Iranul oficial susținuse că l-ar fi respins.

Update 17:15 Forțele americano-israeliene l-au eliminat pe șeful forței navale a IRGC precum și pe șeful serviciului secret al forței navale a Gărzii Revoluționare Islamice, Behnam Razaei. Lichidarea lor slăbește considerabil forța de atac iraniană asupra țărilor vecine (arabe) precum și unitățile responsabile pentru închiderea Strâmtorii Ormuz.

Update 17:00 În fața războiului terestru care bate la ușă, taberele implicate iau măsuri insolite. Șeful Statului Major israelian a avertizat că lipsa legii recrutării de evrei ultraortodocși supune la presiuni în curând insuportabile IDF, armata israeliană fiind una de rezerviști, cu prea puțini rezerviști. În rețele circula știrea, încă neconfirmată, dar amintind de războiul irananio-irakian din anii 80, că Gărzile Revoluționale Islamice iraniene, (IRGC) a început să recruteze copii. În speță băieți de 12 ani. Astfel de copii cu chei legate de gât au fost trimiși de mullahi să demineze cu propriul lor corp câmpurile minate ale Irakului dictatorului Saddam Hussein. Băieților li se promitea moartea și paradisul.

Update 16:45 Un israelian a fost rănit de tirul de rachete iranian la Naharyia. În două localități din nordul statului evreu s-au înregistrat răniri și explozia unei drone a Hezbollah lângă granița libaneză. Alerte s-au dat și în vestul Galileei.

Update 16:00 Cât de importantă e activitatea ICE? Un bunic, veteran al forțelor armate americane de 83 de ani, a fost împins la New York în fața metroului și ucis de un imigrant ilegal din Honduras, de 34 de ani. Ucigașul, Bairon Hernandez, a mai împins un om în fața trenurilor în mers care n-a sucombat rănilor sale și a fost pus sub acuzare de procuratură pentru asasinat.

Update 14.30 Un punct dintre cele mai pernicioase între cele 15 ale planului remis de Trump iranienilor deschide șansa celor mai mari abuzuri islamiste. Planul lui Trump prevede restrângerea producției de rachete balistice la cele ”defensive”. E evident că li se deschide astfel mullahilor poarta abuzului, căci e lesne să se afirme despre rachete că ar fi ”defensive”, când de fapt sunt ofensive. Iar regimul de la Teheran a dovedit deja că a mințit și, în răspăr cu afirmațiile lui, potrivit cărora n-ar poseda rachete intecontinentale, e un fapt că a atacat Diega Garcia cu rachete la 4000 de km distanță. Ele pot, la fel de bine, ateriza în centrul Berlinului sau Parisului., după cum relevă comentatori ai publicației americane New York Post.

Trump semnalizează slăbiciune prin acest punct, insuficient gândit, iar slăbiciunea stimulează terorismul islamist, invitându-l să se răspândească. PMI.

Update 13.30 Dovezile că Tyler Robinson, amantul unui ins transgender l-a împușcat în gât pe Charlie Kirk sunt zdrobitoare. S-au găsit urme ADN pe prosopul care învelise arma crimei. Și a fost recuperat, de pe acoperișul de pe care se trăsese în Charlie Kirk, o șurubelniță cu urmele lui Tyler.

Analiză. Pe acoperișul în cauză s-au găsit amprentele lui lui Tyler. Ucigașul își recunoscuse crima în conversații cu părinții săi. În ciuda acestor probe irefutabile, influencerii care fac averi din răspânditul de teorii ale conspirației antisemite, stăruie să mintă și să afirme fără vreo probă că ”Israelul” ar fi fost chipurile ”implicat”. Ideea dindărătul acestor falsificări este să reorienteze tineretul creștin condus de Kirk împotriva evreilor și a statului evreu, urât visceral și de extremiștii de dreapta, nu doar de prietenii lor islamofasciști, de teroriștii islamiști, precum și de aliații lor de extremă stânga.

Update 13.00 Parlamentul European spune adio unei obsesii a extremei stângi occidentale. O majoritate de centru și dreapta a votat în PE o reglementare menită a înăspri politica imigrației, a aproba repatrierile de migranți și a edifica centre de acordat sau refuzat azil în țările din afara UE. La adoptarea ei au votat creștin-democrații și dreapta calificată de presa de stânga drept ”populistă”. Parlamentul European a schimbat și normele vamale, eliminând vremelnic taxele percepute produselor indutriale americane, precum și pe cele sexuale, interzicând așa zisele ”deep fakes”. Schimbarea taxelor vamale e urmarea unui acord încheiat de șefa Comisiei Europene cu președintele SUA, Trump în vara trecută. Deep fakes sunt prelucrări cu inteligența artificială falsificând imagini pornografice prevăzute cu fizionomii feminine ale unor persoane care n-au aprobat procedura.

Update 12:25 Ucraina, precum și susținătorii ei din UE și NATO ar putea plăti oalele sparte de antiamericanismul și antisemitismul de pe Bătrânul Continent. Europenii au refuzat ajutorarea Statelor Unite și Israelului în refacerea securității în Strâmtoarea Ormuz, blocată de pirații și teroriștii islamiști, iranieni, care omoară în masă civili în Iran și încearcă să extermine civili și în regiune, ori global. Potrivit Washington Post, Pentagonul se gândește să redirecționeze spre Orientul Apropiat parte din armele destinate inițial Ucrainei. Președintele Zelenski se plânsese de creșterea presiunilor americane. Iranul islamist este un aliat al Rusiei lui Putin și al Chinei comuniste.

11:35 Președintele SUA, Trump, a declarat că ”speră să pună capăt războiului din Iran în următoarele săptămâni”. Liderul american a subliniat, totodată, că acesta ”nu este un război opțional”, pe care ar fi ales el să-l declanșeze, ci unul care ”trebuia neapărat purtat pentru extirparea cancerului unui Iran (islamist) nuclear”. Potrivit ynet, Trump a spus textual:  ”am crezut că va fi mult mai rău. Am crezut că prețul…petrolului se va scumpi mai mult. M-am gândit că bursele vor cădea într-o oarecare măsură. Dar n-a contat pentru mine, căci sunt efecte pe termen scurt. Era în schimb nevoie să scăpăm de cancer, trebuia să-l extirpăm. Cancerul era un Iran nuclear. Îl extirpăm și vom termina această operație.”

Update 11:30 În Israel s-au înregistrat azi cinci tiruri succesive de rachete din Iran. Sau înregistrat impacturi în zona Haifa și în centrul statului evreu.

Update 11:25 Comandantul forței navale a Gărzilor Revoluționare responsabilă cu închiderea Strâmtorii Ormuz a fost eliminat de IDF.

Update 11:20 Iranul a lansat noi atacuri cu morți și răniți. În Emiratele Arabe Unite, fragmente căzute de rachete au ucis două persoane, iar în estul Tel Avivului sunt mai mulți răniți, după ultimul bombardament din această dimineață. Potrivit ynetnews, sunt cel puțin trei oameni răniți.

Update 11:15 O dronă rusească a violat spațiul aerian al României în cursul nopții și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, judeţul Tulcea, în afara zonei locuite, a anunțat MApN, citat de SpotNews. ”Resturi de dronă au fost găsite într-o zonă cu vegetaţie, fiind securizat perimetrul. Echipe specializate ale MApN şi SRI urmează să efectueze cercetările la faţa locului”, a declarat ministerul apărării naționale (MApN).

Update 10:55 Mai multe lovituri israeliene asupra obiectivelor IRGC și armatei iraniene au avut loc în această dimineață în Isfahan, după cum informează martorii de la fața locului.

Cum merge războiul din Iran

  • Coaliția israelo-americană a continuat să degradeze capacitățile iraniene și de apărare aeriană pentru a menține dominația aeriană asupra unor părți ale Iranului, relevă ISW. ”Mai multe relatări OSINT au înregistrat imagini geolocalizate ale atacurilor Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) asupra buncărelor de muniție de la baza aeriană tactică a Forțelor Aeriene Artesh din Bandar Abbas, provincia Hormozgan, pe 25 martie”, a relatat ISW.
  • Alianța SUA-Israel a lovit și baza aeriană tactică 14 a Forțelor Aeriene Artesh din Mashhad, provincia Khorasan Razavi, pe 25 martie, aceasta fiind cel mai nord-estic loc vizat.
  • Forța combinată a continuat să vizeze comandanții IRGC.

Update 10:45 Regimul islamist de la Teheran a atacat din nou, cu rachete balistice și cu drone, Emiratele Arabe Unite. În EAU s-a dat alarma și s-au activat sistemele de apărare antiaeriană.

Update 10:40 Iranul și-a întărit forțele militare și sistemele antiaeriene pe insula Kharg, anticipând un desant american, relevă DLF în această dimineață.

Update 10:30 O țară africană sare în ajutorul Israelului, invocând motive creștine. Șeful Forțelor de Apărare ale Ugandei, generalul Muhoozi Kainerugaba, a postat miercuri pe X/Twitter că toată lumea dorește ca războiul din Orientul Mijlociu să se încheie acum, dar ”orice discuție despre distrugerea sau înfrângerea Israelului va aduce Uganda în război de partea Israelului.”, informează Iran International News.

„Dacă Israelul are nevoie de ajutor, frații lor ugandezi sunt gata să asiste. Suntem alături de Israel pentru că suntem creștini. Biblia spune: «Binecuvântat ești tu, Israele!»”, a scris textual generalul Kainerugaba, care are 1,2 milioane de utilizatori pe X.

Uganda traversează în ultimii ani o perioadă de renaștere religioasă, creștină. În mod surprinzător, există misiuni creștin-ortodoxe române, afiliate BOR, care și-au extins acțiunile umanitare din Burundi în Uganda, colaborând eficient cu Patriarhia Alexandriei, de care aparțin comunitățile tot mai numeroase de ortodocși. Separat, în Uganda fac misionariat și grupările evanghelice, inclusiv românești. Toate aceste activități se petrec pe fondul încercărilor din ultimii 15 ani ale Patriarhiei Moscovei condusă de aliatul dictatorului Putin, Kirill, de a cumpăra parohii ortodoxe din Africa și de a le afilia Rusiei. (DR)

Update 10:00 Forțele ucrainene au atacat terminalul petrolier Novatek Ust-Luga din regiunea Leningrad în noaptea de 24 și 25 martie, marcând astfel cel de-al doilea atac în numai trei zile asupra terminalelor petroliere rusești din această zonă a Rusiei.

Update 09:50 Situația militară – Ucraina continuă să stea bine pe câmpul de luptă, în timp ce armata roșie și-a intensificat atacurile.

  • Rusia a pierdut 1210 soldați (uciși și răniți) în ultima zi, ajungând la 1.292.170 de pierderi totale, informează Statul Major de la Kiev.
  • Ritmul luptelor se menține ridicat pe fronturile deschise din Ucraina, iar ofensiva de primăvară-vară a armatei ruse pare să fi început.
  • Un total de 158 de ciocniri au avut loc pe câmpul de luptă în ultima zi, cele mai intense lupte fiind înregistrate pe fronturile Pokrovsk, Kostiantynivka și Huliaipole.
  • Forțele ucrainene au avansat recent în direcția Sloviansk, în zona tactică Kostiantinivka-Drujkivka și în vestul regiunii Zaporijjia.
  • Trupele rusești au avansat în direcția Huliaipole.
  • Eforturile Kremlinului de a bloca internetul liber pentru cetățenii ruși a degradat eficacitatea sistemelor de avertizare antiaeriană în regiunile de frontieră ale federației.

Un proeminent blogger militar rus a lansat o critică amplă a incapacității armatei ruse de a obține victoria în Ucraina și a cerut o generare reală de forțe noi și reforme industriale în domeniul apărării, relevă analiștii de la ISW.

Update 09:40 Celulă teroristă ISIS, destructurată în Maroc și Spania. Forțele de securitate marocane și spaniole au destructurat o celulă teroristă afiliată ISIS care opera între Tanger și Majorca, relevă Mossad Commentary. Liderul grupării plănuia, se pare, un atac de tip lup singuratic în Spania, în timp ce alți membri se ocupau cu finanțarea și logistica filialelor ISIS din reginunea Sahel și din Somalia.

Update 09:25 Cinci valuri de atacuri iraniene au vizat Israelul în cursul acestei dimineți, provocând rănirea ușoară a șase persoane în centrul țării, în comunitatea arabă de la Kafr Qasim și la Sha’ar Shomron. Potrivit ynetnews, Teheranul a lansat rachete și spre Ierusalim, Petah Tikva, Sharon – zonă atacată cu muniție cu dispersie, Galileea și Haifa, unde s-au auzit mai multe explozii în urmă cu câteva minute.

Update 09:00 Ucrainenii, terorizați din nou de dronele rusești kamikaze, în cursul nopții. Moscova a lansat 153 de drone asupra mai multor regiuni din Ucraina, lovind 11 locații, după ce apărarea antiaeriană a Kievului a reușit să intercepteze 130 dintre aparatele de zbor fără pilot.

Bombardamentele sunt în curs, a avertizat cotidianul Ukrainska Prada. (Vom reveni cu informații despre posibilele victime umane și pagubele materiale)

Update 08:45 Moscova trimite drone regimului islamist de la Teheran. Rusia este în curs de a finaliza o livrare eșalonată de drone de atac, provizii medicale și alimente către Iran, sprijinindu-și aliatul în conflictul cu SUA și Israel, dezvăluie în premieră Financial Times, reluat de Ukrainska Pravda.

FT a relatat că înalți oficiali de la Teheran și Moscova au început să discute în secret despre livrările de drone la doar câteva zile după ce Israelul și SUA au efectuat atacuri asupra Iranului. Procesul de livrare a început la începutul lunii martie și ar urma să fie finalizat până la finalul lunii.

Deși tipul exact de drone pe care Rusia a fost de acord să le furnizeze nu este cunoscut, surse sugerează că Moscova furnizează drone Geran-2, pe care le produce pe baza designului Shahed-136, celebre drone kamikaze, ieftine, inventate de Iran în 2022.

Update 00:15 Mișcarea woke e bine mersi și continuă să facă ravagii și în SUA. Un imigrant ilegal transgen a primit doar 6 luni de închisoare, după violarea unui copil, la New York, în 2025. Verdictul minim pentru asemenea fapte e, în principiu, de peste doi ani de închisoare. Cel maxim, de 7 ani. Iar infractorul e căutat și în alte state americane pentru diverse fărădelegi.

Iar după uciderea unei tinere de către un asasin imigrant ilegal, o revistă studențească din Chicago și-a cerut scuze (!!!) pentru că l-a calificat pe asasin, venezueleanul Jose Medina-Medina, un criminal de 25 de ani, drept ceea ce era și este: un imigrant ilegal.

Update 00:00 Șeful Mossadului, Barnea, consideră că țelul înlăturării domniei ayatollahilor este realizabil, relevă relatări evocate de Israel Hayom. O analiză a publicației detaliază ce lipsește izbucnirii unei revoluții care să-i debarce pe mullahi. Căci ”revoluțiile nu se creează” și nu se ”aprind din afară”, ci ”se depistează (o falie internă), se amplifică și se ghidează”. Potrivit lui Moshe Fuzaylov, e nevoie de un diagnostic al frustrărilor și umilințelor precum și discrepanțelor dintre pretenții oficiale și realități. Apoi e necesară penetrarea rețelelor de relații și infuențarea lor. Într-un al treilea stadiu, cognitiv, trebuie ca rebelii să înțeleagă că mai toți gândesc ca ei și să aibă un narativ intern al salvării. Unul care să nu fie perceput ca ”extern”, ci patriotic, în măsură să repare țara.

25 martie 2026 – a 1490-a zi a războiului ucrainean, ziua a 900-a celui israelian, a 26-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:45 Iranul speră să scape de ocuparea unor părți din teritoriul persan amenințând cu perturbarea traficului și în Bab-el-Mandeb, zonă maritimă aflată în proximitatea interpușilor teroriști și pirați șiiți Houthi, din Yemen. Strâmtoarea leagă Marea Roșie de Golful Aden.

Update 23.30 SUA și Israelul i-au scos pentru următoarele câteva zile de pe listele de ținte pe doi lideri iranieni. E vorba de purtătorul de cuvânt al ”parlamentului”, extremistul Mohammad Bagher Ghalibaf și de șeful dipomației Iraniane, Abbas Araghchi. Ambii și președintele Pezeșkian, scos și el de pe lista obiectivelor, vor supraviețui următoarelor 4-5 zile, dacă nu-i vor ucide iranienii înșiși. Ori judecata divină. Semn că tratativele americano-iraniene au loc.

”Dacă Iranul nu înțelege că a fost înfrânt, va fi lovit mai dur decât oricând”, a spus acum câteva ore purtătoarea de cuvânt a președintelui Trump, Karoline Leavitt. Ea a declarat că negocierile continuă (deși Iranul oficial afirmase că americanii ar negocia ”cu ei înșiși”.

Update 23:15 Spre nordul Israelului, teroriștii Hezbollah au lansat azi peste 100 de rachete. Cele mai multe au fost interceptate sau au căzut în terenuri virane.

Update 23:00 Șeful CENTCOM, amiralul Brad Cooper, a anunțat că aviația americană a distrus peste 10.000 de ținte islamiste, iraniene. Li s-a distrus flota ”care amenința căile navigabile ale lumii în proporție de 92%. Navele lor nu mai circulă. Și-au pierdut capacitatea de a amenința”, a spus el. Cooper estimează că SUA au distrus 2/3 din capacitățile de producție de arme iraniene.

Upate 19:10 În Iran, ”Moș Taba” Khamenei și-ar fi păstrat poziția de lider, puterea efectivă fiind deținută de o juntă militară a Gărzilor Revoluționare Islamice, în frunte cu Ahmad Vahidi și Mohammad Bagher Qalibaf, afirmă diplomați occidentali, reluați de Israel Hayom. Despre Mojtaba Khamenei și starea precară a sănătății sale au circulat relatări diverse și contradictorii. În Kuweit s-a spus că ar fi fost evacuat și spitalizat la Moscova.

Update 19:00 Iranul islamist susține că ar fi ”atacat cu rachete portavionul american Abraham Lincoln, forțându-l” să-și schimbe poziția. Mullahii, reluați de DLF, admit că, în vestul țării, au pierdut 7 militari, uciși într-un raid aerian, alți 13 fiind răniți..

Update 18:45 Pat politic în Danemarca. După pierderile istorice suferite în recentele alelegeri, socialiștii danezi au rămas, cu 22%, cea mai puternică forță politică, întrucât au profitat de pe urma amenințările cu preluarea controlului asupra Groenandei, articulate de către administrația Trump. Dar alcătuirea unei majorități riscă să fie extrem de dificilă, pentru că dreapta a câștigat multe mandate iar liberalii de dreapta vor o coaliție cu dreapta populistă, tot mai puternică și în Danemarca și i-au dat cu flit șefei social-democrate a actualului guvern, Frederiksen. Al cărei partid a obținut, în ciuda întăritorului ”efect Trump”, scorul cel mai rău obținut vreodată, în ultima 100 de ani. E probabil ca patul politic să fie evitat cu ajutorul centriștilor, care ar putea pune umărul la un guvern de dreapta. Frederiksen și-a prezentat între timp demisia, dar speră ca regele Frederik al X-lea să-i încredințeze sarcina alcătuirii unui nou guvern. De centru-stânga.

Update 18:30 Israelul a cerut oficial Organizației Națiunilor Unite să desemneze gruparea teroristă Hezbollah drept grupare teroristă, după ce interpușii șiiți, extremilti, ai Iranului, au atacat doar în această lună de 3500 de ori statul evreu. Azi după amiază, Hezbollah a lansat 10 rachete spre Haifa, un centru urban important, israelian. Șeful ONU, Guterres, care le-a arătat criminalilor în masă înțelegere, după masacrul comis de alți interpuși islamiști ai Iranului, în speță de Hamas și de Jihadul Islamic, precum și de civili, la 7 octombrie 2023, a cerut SUA și Israelului să pună capăt războiului din Iran (care ar fi ”încălcat limite din trecut”) iar Iranului să nu mai atace țările vecine.

Update 18:00 Iranul a respins propunerile SUA menite să oprească războiul, afirmând că ar fi ”excesive”, notează Jerusalem Post, citând Reuters, care a reluat confirmarea știrii de către un oficial iranian. Răspunsul Teheranului a fost transmis prin Pakistan, care remisese Iranului propunerile americane. la Al Jazeera, un oficial iranian a calificat oferta americană pleonastic, drept ”extrem de maximalistă și nerezonabilă”. SUA avansaseră Iranului un plan de pace în 15 puncte. Egiptul a lansat țărilor implicate în conflict să-și continue negocierile și să-i găsească o soluție diplomatică. Iranul vrea, între altele, ca SUA să-i recunoască ”dreptul” de a ”controla legal Strâmtoarea Ormuz”.

Update 12.45 Președintele Trump afirmă că negocierile ar progresa, în timp ce israelienii și statele arabe din Golf se tem că SUA ar putea face din nou o greșeală fatală, oprind prematur războiul împotriva mullahilor totalitar și genoidari.

Update 12:40 Comunitatea evreiască de la Londra a primit cinci noi ambulanțe în locul celor patru incendiate de teroriștii antisemiți. Au fost arestați doi inși de peste 40 de ani în legătură cu incendierea ambulanțelor, folosite de evreii britanici pentru transportul tuturor răniților și bolnavilor, indiferent de etnia, rasa ori religia lor.

Update 12:35 În Cehia au fost arestați doi teroriști de extremă stânga și pro-palestinieni. La Pardubice se incendiase săptămâna trecută o fabrică de arme, pentru că ar fi produs arme pentru Israel. În realitate, producea drone pentru Ucraina.

Update 12:30 Tirul teroriștilor Hezbollah din Liban. a ucis ieri seară o tânără israeliancă de 27 de ani și a rănit alte două persoane. Rachetele iraniene cu ogive transportând muniție cu dispersie au rănit 9 israelieni la Bnei Brak, în centrul statului evreu. Într-un sat arab, fragmente de rachete au rănit 3 beduini.

Update 12:15 Iranul a atacat marile centrale energetice israeliene, relevă Times of Israel. Același ziar consemnează că Trump a remis israelienilor planul său în 15 puncte (respins pe moment de iranieni) înainte de a-l avansa mullahilor prin intermediul Pakistanului și Turciei.

Update 11:30 Numărul militarilor americani răniți a ajuns la 290. Din ei, 255 au revenit la lucru. 10 sunt răniți grav. 15 au fost uciși.

Update 11.00 La Teheran s-a activat alarma antiaeriană. Un tir de rachete iranian îndreptându-se spre centrul Israelului a fost intereptat de apărarea antiaeriană a statului evreu.

Update 10:45 Gruparea teroristă șiită, libaneză, Hezbollah caută să răpească militari israelieni, ca să frâneze procesul dezarmării ei.

Update 10:30 Negocieri? Sau simulări de negocieri? Pakistanul a preluat și remis Teheranului un plan american de ”pace” în 15 puncte, care se concentrează asupra ambițiilor nucleare militare și asupra arsenalului balistic ale mullahilor, afirmă Axios. Regimul islamist a negat că s-ar purta tratative cu SUA și afirmase că americanii ar ”negocia cu ei înșiși”. Administrația americană l-a introdus în discuții pe vicepreședintele SUA, Vance, spre a spori încrederea islamiștilor că Washingtonul dorește negocieri reale, nu pro forma, relevă Jerusalem Post. Iranienii afirmă că n-ar avea încredere în negocieri fiindcă au fost atacați de două ori în timpul lor. Tot în timpul lor, negociatorii iranieni au anunțat că au suficient uraniu îmbogățit la nivel militar pentru 11 bombe atomice. Reiese însă, din sursele New York Times, că mai mulți iranieni – în speță cinci surse iraniene – au confirmat că Trump a spus adevărul și se poartă negocieri. Cât de avansate sunt, nu e clar.

Vineri e scadența unui ultimatum al președintelui SUA, Trump, care amenințase cu distrugerea tuturor centralelor energetice iraniene pentru cazul nedeblocării de către iranieni a Strâmtorii Ormuz, prin care se transportă 20% din exporturile de petrol globale. Pentagonul a dislocat în Orientul Apropiat 3000 de parașutișiti din legendara divizie aeroportată 82, specializați în dificile operațiuni militare terestre. Potrivit Wall Street Journal, Gărzile Revoluționare Islamice, iraniene, au avansat numeroase revendicări radicale, între care demantelarea tuturor bazelor americane din Orientul Apropiat. Bombardările reciproce au continuat, iar la aeroportul din Kuweit, care e atacat de islamiștii iranieni de săptămâni de zile, fără să riposteze, a izbucnit un incendiu, relevă DLF.

Update 10:20 Guvernul german nu s-a alăturat președintelui Germaniei, Steinmeier, care-și încălcase atribuțiile și afirmase ieri – împovărând relațiile americano-germane și germano-israeliene – că războiul din Iran ar ”încălca dreptul internațional”. Guvernul de la Berlin mai studiază încă problema, s-a spus. AFD l-a susținut pe Steinmeier, un social-democrat ajuns la putere cu ajutorul prietenului dictatorului rus Putin, Gerhard Schröder. Rusia e un aliat al Iranului.

Update 10:15 Războiul dronelor ia o amploare nemaipomenită. Rusia ar fi fost, potrivit propriilor informații, ținta unui masiv atac ucrainean cu drone. Ar fi fost interceptate aproape 400 de aparate de zbor fără pilot ucrainene cu rază lungă de acțiune, afirmă rușii, reluați de DLF. Ar fi izbucnit incendii. Bunăoară în portul Ust-Luga, unde se află instalații energetice. Alte astfel de instalații au fost atacate în Belgorod. Ieri, Ucraina afirmase că a suportat un atac rusesc cu aproape 1000 de drone.

Update 10:10 Israelul transmite un mesaj puternic că ura și extremismul (inclusiv religios) vor avea consecințe grave. Un bărbat condamnat pentru incendierea Bisericii Pâinilor și Peștilor din nordul Israelului a fost obligat să ramburseze statului aproape 2,5 milioane de șekeli (n.r. 3.517.703 lei). Instanța a precizat clar: ”violența ideologică, fie împotriva evreilor, creștinilor sau a oricărei comunități, are consecințe”.

Statul Israel despăgubise deja biserica folosind banii contribuabililor, iar acum justiția cere asumarea responsabilității de către atacator. În Israel, toate credințele și lăcașurile de cult sunt protejate de lege.

Update 10:00 Rusia a pierdut 1220 de soldați (uciși și răniți) în ultima zi, ajungând la 1.290.960 de pierderi totale de la începutul invaziei pe scară largă în Ucraina, la 24 februarie 2022.

Update 09:45 Cel puțin patru morți în Ucraina, după atacurile rusești din cursul nopții. O persoană a fost ucisă și o alta rănită într-un atac rusesc asupra regiunii Odesa, din sudul țării, a informat Ukrainska Pravda. Forțele rusești au atacat o zonă rezidențială din zona Ismail – din apropierea graniței cu România, distrugând o casă și avariind alte șase.

Trei persoane au fost ucise și 23 rănite în bombardamentele rusești asupra regiunilor Dnipropetrovsk, Zaporijjia și Herson.

Aproximativ 150.000 de gospodării au rămas fără electricitate în orașul Cernihiv și în împrejurimi, în urma atacului rusesc asupra unei centrale energetice din regiunea situată în nordul țării.

Update 09:15 Pentagonul a ordonat generalului-maior Brandon R. Tegtmeier și unui număr de 2000 de soldați din Forța de Răspuns Imediat a Diviziei 82 Aeropurtate să se deplaseze în Orientul Mijlociu pentru a-i oferi președintelui Trump ”opțiuni militare suplimentare” în apropierea Iranului, inclusiv o posibilă ocupare a insulei Kharg, a relatat marți New York Times.

Profitați de șansă”. Ministrul chinez de externe, Wang Yi, l-a îndemnat pe omologul său iranian, Abbas Araghchi, să colaboreze cu Statele Unite „cât mai curând posibil” în încercarea de a pune capăt războiului. Beijingul pare nemulțumit de actualul conflict din Iran, un aliat important al său.

Update 09:00 Două fabrici din Teheran care produc rachete de croazieră navale au fost bombardate în ultimele zile, a anunțat armata israeliană citată de Iran International News. Aceste unități militare operau în cadrul ministerului apărării din Iran și erau folosite pentru a dezvolta și fabrica rachete de croazieră navale cu rază lungă de acțiune, capabile să lovească ținte pe mare și pe uscat.

Informații noi despre războiul împotriva regimului islamist iranian

  • Mai multe locații ale IRGC și armatei iraniene au fost vizate miercuri dimineața de aviațiile israelo-americane, exploziile și sunetele de rachete fiind raportate în mai multe orașe, conform relatărilor martorilor oculari trimise către Iran International News;
  • În sud-vestul Iranului, o explozie a fost auzită în jurul orei 5:00 dimineața, lângă Andimeshk.
  • În sud-estul Iranului, sunetul avioanelor de vânătoare și al focului de rachete a fost raportat în jurul orei 5:30 dimineața, în Chabahar.
  • Martorii locali au informat, de asemenea, că mai multe ținte (n.r. militare) din Nowshahr, pe coasta caspică a Iranului, au fost vizate de bombardamente.
  • La Teheran, o clădire din partea de est a capitalei ar fi fost lovită la ora 2 a.m.

Update 08:50 O nouă violare rusească a teritoriului NATO. Armata Letoniei a anunțat că o dronă care a pătruns în spațiul aerian al țării s-a prăbușit pe teritoriul său. Potrivit forțelor aeriene letone, drona a pătruns de pe teritoriul rusesc, relevă ynetnews.

Update 08:40 Iranul a prins curaj și își bate joc public de Trump. Ibrahim Zulfiqari, purtătorul de cuvânt al comandamentului forțelor de urgență ale Iranului (Khatam al-Anbiya), l-a ironizat pe președintele american și declarațiile sale despre „discuțiile bune” cu Teheranul privind încheierea războiului. Zulfiqari a declarat batjocoritor că SUA „negociază cu sine însele”, întrebându-l retoric pe liderul american: „A ajuns nivelul vostru de luptă internă la punctul în care negociați cu voi înșivă? (…) Oameni ca noi nu se vor putea înțelege niciodată cu oameni ca tine.”

Update 08:25 Hezbollah a lansat aproximativ 30 de rachete din Liban către Israel în ore ale dimineții, potrivit autorităților de la Ierusalim, citate de ynetnews. Unele dintre rachete au explodat în zone deschise, în timp ce altele au fost interceptate de sistemele de apărare aeriană. Nu s-au înregistrat victime, conform primelor investigații.

Iranul islamist a continuat să terorizeze Israelul, lansând mai multe valuri de rachete și drone asupra Țării Sfinte în cursul nopții, fără a face victime umane.

Update 08:00 Care sunt pretențiile ”absurde” ale Iranului pentru încheierea războiului? Înainte de posibilitatea unor negocieri între Iran și SUA, un oficial american a declarat pentru cotidianul Wall Street Journal că cererile Iranului pentru un acord de încheiere a războiului sunt „ridicole și nerealiste”, citează ynetnews.

Conducătorii de facto ai Iranului, Gărzile Revoluționare Islamice, ar fi dictat cererile, care includ:

  • închiderea tuturor bazelor americane din Orientul Mijlociu;
  • plata de despăgubiri pentru daunele provocate de atacurile din Iran;
  • un „nou regim” în Strâmtoarea Ormuz, unde Iranul ar putea colecta ”taxe” de la navele care trec prin calea navigabilă strategică, „așa cum Egiptul colectează taxele în Canalul Suez”;
  • garanții că războiul nu va fi reluat;
  • ridicarea tuturor sancțiunilor împotriva Iranului;
  • niciun fel de restricții privind programul de rachete balistice al Iranului și zero negocieri pe această temă.

24 martie 2026 – a 1489-a zi a războiului ucrainean, ziua a 899-a celui israelian, a 25-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 21:15 IDF a anunțat eliminarea echipei de teroriști iranieni care au lansat racheta spre Arad. Proiectilul rănise aproape 100 de persoane. IDF l-a eliminat în Liban și pe un terorist iranian al forței Quds. E vorba de Mohammad Ali Kourani.

Update 21:00 Tirul de rachete lansat din Liban de Hezbollah a omorât în Israel o femeie din Galileea și a rănit alte două persoane. Iranul a bombardat Negevul, deșertul din sudul statului evreu, iar centrul Israelului cu bombe cu dispersie. La Bnei Brak a fost rănit ușor un copil de 7 ani. Sunt și alți doi răniți, în stare bună sau moderată. Președintele SUA a aprobat trimiterea în Orientul Apropiat a 3000 de militari din legendara divizie aeropurtată americană 82, decizie care diversifică opțiunile sale. Trump afirmă că America ar vorbi, în Iran, ”cu persoanele potrivite”, iar Iranul ar fi ”acceptat să nu aibă arme nucleare”, dar aprobarea sa, ca președinte, în rândul americanilor, a scăzut la 36%, un record negativ în materie de popularitate.

Analiză. Despre ce tace presa americană și occidentală (de stânga) apăsat? Despre demagogia și ipocrizia fostei vicepreședinte a SUA, Kamala Harris. Care, laolaltă cu întreg activul partidului ei parcă tot mai comunizat și islamizat, a condamnat presupul ”război la alegere” purtat de președintele Trump în Iran, care e de fapt unul preventiv și inevitabil, după cum reiese din pericolul reprezentat de mullahi, manifestat și în rachetele intercontinentale lansate de iranieni asupra insulei Diego Garcia. Rachete care au fost lansate ca să sperie și să intimideze Europa, dar constituie și un semnal pentru americani. Or, după cum reliefa recent publicistul american Bill O’Reilly, Kamala Harris a uitat complet să menționeze faptul că ea și șeful ei, Biden, au stat timp de patru ani moale și pe spate, eliberând abuziv miliarde de dolari în beneficiul sancționaților islamiști iranieni, bani utilizați de mullahi spre a-și finanța și înarmarea, și trupele teroriste gen Hamas, care au comis masacrul de la 7 octombrie 2023. Ce agendă are o asemenea ex-vicepreședintă, dacă nu una radical antiamericană? Cum se cheamă oare atitudinea ei și a unei mari părți a Partidului Democrat, dacă nu trădătoare? Și ce anume animă acest partid și pe oficialii lui extremiști să se întoarcă împotriva propriei țări aflate în război cu un inamic care a jurat să șteargă de pe hartă Israelul (principalul aliat al SUA din Orientul Apropiat, calificat de mullahi drept ”micul Satan”) , pentru a continua apoi cu America, definită tot de ei ca ”Marele Satan”? Nu cumva e antisemitismul, și varianta lui, care e antiamericanismul? (PMI)

Update 19:13 Președintele Germaniei, Steinmeier, un membru al Partidului Social-Democrat, care încă nu l-a exclus pe omul lui Putin, Gerhard Schröder, s-a trezit vorbind peste rând. Potrivit lui Steinmeier, războiul din Iran ar ”încălca dreptul internațional” și ar fi fost ”evitabil”.

Analiză. Nu e clar cum a ajuns șeful statului german, a cărui funcție e strict onorifică, la această concluzie hazardată, dar e limpede că bunul prieten de odinioară al dictatorului rus, un aliat al Iranului, și-a depășit net atribuțiile, a violat normele bunului simț și și-a vexat propriul guvern. Căci nu e treaba lui Steinmeier să stabilească în ce măsură un război se conformeză sau nu dreptului internațional. Această sarcină revine guvernului federal. Nu președintelui, după cum s-au grăbit să scoată în evidență, vădit iritați, experții din Uniunea Creștin-Democrată, partidul cancelarului. Dar asta e marea problemă a stângii, a Europei islamizate și tot mai antiamericane. Și antisemite. Așa cum a orientat-o extremistul premier socialist spaniol, Sanchez. Când e vorba de Israel, de evrei și de americani, respectiv de dușmanii lor, nu-i mai ține nimeni în frâu pe dregătorii socialiști. Și mai ales pe ex-prietenii lui Putin, ai Rusiei și ai aliatului ei, Iranul islamist. Fac automat spume la gură. Steinmeier, social-democratul, propulsat la cârma Germaniei de Schröder și de formațiunea espedistă a șefului său de odinioară, Schröder, un partid marxist între timp de buzunar, redus aproape la insignifianță în multiple alegeri din cauza pozițiilor extremiste ale SPD, i-a felicitat repetat cu efuziuni pe mullahi, cu prilejul aniversării revoluției lor islamiste. Fără jenă, fără vreo rușine. Steinmeier n-a putut niciodată explica persuasiv de ce. Iar acum se bagă în față să conducă țara și ca lider executiv, orientând-o pe un curs pronunțat antiamerican, deși știe că funcția lui e onorifică și niciodată în istoria postbelică a Germaniei un șef de stat nu s-a făcut vinovat de un astfel de afront la adresa cancelarului și cabinetului său. Deloc de mirare că i-au condamnat ieșirea fără precedent ambii șefi ai grupurilor parlamentare creștine, Jens Spahn, de la CDU și Alexander Hoffmann de la CSU. Primul l-a admonestat pe Steinmeier afirmând că așteptă de la demnitarii Republicii Federale să nu-și depășească atribuțiile, ci să aștepte și să respecte decizia guvernului federal. Hoffman a pus degetul pe rană. Care a reliefat că, ”pentru noi, dreptul internațional are prioritate zero, dar acest drept nu poate fi invocat ca o clauză de protecție a unor regimuri teroriste”. În speță a regimului iranian. (PMI)

Update 18:45 Multipli răniți la Lviv, după ce Rusia a atacat cu drone-kamikaze centrul istoric al orașului în această după-amiază. Nu este doar un atac asupra unui oraș – este un atac asupra sufletului Ucrainei și a culturii mondiale”, au declarat oficialii ucraineni, în timp ce salvatorii se luptau cu incendiile și evaluau daunele structurale. O parte a centrului vechi din Lviv face parte din Patrimoniul Unesco.

Apărarea aeriană reușise să intercepteze cea mai mare parte a aparatelor de zbor, însă cel puțin o dronă rusească a lovit clădirile din Lviv.

Update 18:20 Prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, ”continuă să-l preseze pe președintele american Donald Trump să continue războiul cu Iranul”, argumentând că aceasta este o oportunitate istorică de a remodela Orientul Mijlociu, susține un articol New York Times reluat de ynetnews.

Cotidianul american de stânga ar fi consultat surse ”la curent cu conversațiile” dintre Riad și Washington. Potrivit informațiilor citate, într-o serie de apeluri telefonice din cursul săptămânii, MbS i-ar fi transmis lui Trump că trebuie să facă eforturi pentru „distrugerea” regimului iranian, deoarece reprezintă o amenințare pentru statele din Golf.

Update 15:05 De la Teheran se anunță că în funcția de secretar al Consiliului Suprem de Securitate națională al Iranului a fost numit Mohammad Bagher Zolghadr.

Update 15:00 Un nou tir iranian de rachete asupra Israelului a rămas la Kiriat Gat fără răniri, în ciuda căderii de rămășițe de rachetă interceptoare.

Update 14:30 ”Șansele unui acord americano-iranian sunt foarte reduse”, relevă oficiali israelieni, reluați de Jerusalem Post.

Update 14:15 Hezbollah și Gărzile Revoluționare Islamice sunt furibunde, după expulzarea ambasadorului iranian la Beirut. Gruparea teroristă care conduce Iranul în prezent, IRGC, a anunțat ”grele tiruri de rachete asupra Israelului”, în sprijinul ”civililor libanezi și palestinieni”. Iar Hezbollah a calificat textual ocuparea de către israelieni a fiefului lor, din sudul Libanului, ”o amenințare existențială”, împotriva căreia ”Hezbollah va lupta”. Ministrul israelian al apărării, Israel Katz, anunțase anterior crearea unei zone de securitate până la râul Litani, controlată de IDF.

Update 13:35 Demers istoric în diplomație. Libanul l-a expulzat pe ambasadorul Iranului la Beirut. Diplomatul islamist al Teheranului a ”violat normele relațiilor interstatale”, deci ale diplomației, au reliefat oficialităție libaneze. Lui Mohammad Reza Sheibani i s-a pus în vedere să părăsească Libanul în răstimp de cinci zile. Ambasada iraniană din Beirut era o centrală a Gărzilor Revoluționare Islamice, iraniene, care comandau de aici teroriștilor Hezbollah. Săptămâna trecută, diplomația libaneză își exprimase solidaritatea cu țările rabe atacate de Iran, în speță cu EAU, Arabia Saudită și Kuweit.

Analiză. Sheibani venise în Liban abia în februarie curent și nu-și prezentase nici scrisorile de acreditare. Până de curând, Libanul era controlat sever de teroriștii șiiți ai Hezbollah, interpuși ai Iranului. Ca atare nu și-a permis niciodată să declare oficiali iranieni personae non gratae. Puternicele măsuri de securitate luate de Israel împotriva Hezbollah implică șansa unei guri de aer date creștinilor și musulmanilor suniți, precum și celor șiiți, moderați, terorizați de oștirea proxy a mullahilor. Israelul prevenise în zadar Hezbollah să nu atace statul evreu, din Liban, în contextul conflictului cu Iranul. Oficialii libanezi s-au consultat intens cu liderii din regiune înainte de a-l expluza pe diplomatul iranian. Autoritățile de la Beirut au înțeles că regimul iranian încearcă să instrumentalizeze și să manipuleze prin atacuri statele arabe, intimidându-le spre a le utiliza și a se folosi de pacea și securitatea lor ca monedă de schimb în vederea îngenuncherii SUA și a Israelului. Iar asta, deși țările arabe depuseseră ample eforturi să medieze și să dezescaladeze, astfel încât să nu se ajungă la un conflict militar americano-iranian. Franța, fosta putere colonială, care a promis ani la rând marea cu sarea libanezilor, n-a reușit să facă riguros nimic spre a preveni implicarea de către Hezbollah a Țării Cedrilor în conflictul iraniano-israelian, ori pentru dezarmarea teroriștilor șiiți, libanezi, instruiți, înarmați și finanțați de Iran. Demersul sfruntării de către Beirut a criminalilor în masă islamiști de la Teheran ar putea pune bazele încrederii necesare unor viitoare negocieri directe între Liban și Israel, afirmă un expert israelian, locotenent-colonelul  Sarit Zehavi, reluat de Jerusalem Post.

Update 13:30 Rusia nu terorizează doar Ucraina, ci e și complice la terorizarea statelor arabe din Golf și a Israelului. Moscova furnizează Iranului sistematic, potrivit Wall Street Journal, ajutoare militare și informații secrete menite să ajute gruparea teroristă a Gărzilor Revoluționare Islamice în campania lor împotriva SUA și Israelului. Dar și în atacarea statelor arabe, musulmane, din Golf. În acest scop, Rusia lui Putin și-a extins cooperarea cu regimul de la Teheran. Serviciile secrete ale Kremlinului le livrează Gărzilor imagini din satelit și tehnologie avansată pentru drone, ajutând la atacarea forțelor americane dislocate în Orientul Mijlociu, mai aflăm din publicația americană.

Update 11:15 Strategia Israelului pentru susținerea poporului iranian pare să funcționeze. Un punct de control utilizat de milițiile Basij din Teheran părea pustiu în această dimineață, fără agenți prezenți, potrivit unei înregistrări video trimise către Iran International News.

Cetățeanul iranian care filmează scena spune că forțele care ucideau oameni au fugit și s-au ascuns de teama dronelor israeliene, care au țintit în ultimele săptămâni cu precădere puncte de control Basij, secții de poliție și alte instituții ale aparatului represiv.

Update 11:05 Hezbollah continuă să atace Israelul. Aproximativ 30 de rachete, lansate în două etape, au fost detectate din Liban spre Krayot și așezările din nordul Țării Sfinte, a informat ministerul apărării israelian, reluat de ynetnews. Nu au fost raportate victime.

Update 10:55 Numărul atentatelor antisemite în Europa atinge dimensiuni nemaipomenite. Belgia a trimis soldați pe străzile din Bruxelles și Antwerp pentru a proteja comunitățile evreiești, sinagogile și alte instituții conexe, în urma intensificării fără precedent a amenințărilor antisemite și teroriste.

O grupare islamistă denumită Harakat Ashab Al Yamin Al Islamiya a revendicat un atac comis seara trecută, în cartierul evreiesc din Antwerp. Este vorba despre incendierea unui vehicul, filmată și publicată. Din fericire, nu au existat victime.

Ambasadoarea Israelului la Bruxelles, Idit Rosenzweig-Abu, a declarat că poliția a arestat doi suspecți din această grupare, aceeași care a revendicat și alte atentate.

Este cel de-al șaselea atac antisemit petrecut în Europa occidentală în ultimele două săptămâni. Țările vizate au fost Belgia, Olanda și Marea Britanie.

Update 10:45 Rețeaua electrică Isaccea – Vulcănești din Republica Moldova deconectată pentru a doua oară de bombardamentele rusești asupra Ucrainei.

România și Moldova lucrează pentru restabilirea energiei electrice, oferind patru linii alternative de curent, relevă Ziarul de Gardă. Premierul de la Chișinău, Alexandru Munteanu a confirmat situația.

„În urma atacurilor nocturne ale Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată din nou, punând în pericol stabilitatea energetică a R. Moldova. Există rute alternative de alimentare pentru a preveni întreruperile, însă situația rămâne fragilă”, a scris prim-ministrul Alexandru Munteanu pe X.

Update 10:00 Ministerul apărării din Arabia Saudită a anunțat că 35 de drone (n.r. iraniene) au fost lansate spre teritoriul țării și interceptate în cursul nopții.

Update 09:30 În urma atacului asupra Tel Avivului, IDF a atacat lansatoarele și infrastructura de rachete din vestul Iranului. Simultan, Teheranul a raportat activarea sistemelor de apărare aeriană în toată capitala, relevă ynetnews.

Aproximativ 50 de ținte militare de pe teritoriul Iranul au fost bombardate de Israel în cursul nopții, potrivit Iran International News.

Armata israeliană a anunțat luni, 23 martie, că aproximativ 70% din capacitatea iraniană de a lansa rachete balistice a fost distrusă.

Update 09:20 Atacurile iraniene au continuat toată noaptea în Israel, provocând răniri de persoane și pagube materiale în nordul și centrul Israelului. Într-o localitate din nordul Țării Sfinte, un bărbat a suferit mai multe răni din cauza unui șrapnel.

O rachetă iraniană de 100 kg a lovit o parcare din fața unui bloc în Tel Aviv provocând rănirea ușoară a șase persoane, notează ynetnews. Sunt pagube materiale la Tel Aviv și la Roș HaAyin, unde mai multe case au fost avariate.

Update 09:10 Zelenski: avem dovezi irefutabile că Moscova continuă să transmită informații strategice către Teheran. Președintele Ucrainei a declarat că serviciile de Informații militare din Ucraina (DIU) au descoperit ”dovezi suplimentare ale asistenței rusești acordate regimului iranian”, transmite Ukrainska Pravda.

„Există tot mai multe dovezi că rușii continuă să ofere sprijin de informații regimului iranian. Aceasta este în mod clar o activitate distructivă și trebuie oprită, deoarece duce doar la o destabilizare suplimentară. Toate statele decente sunt interesate să garanteze securitatea și să prevină o criză mai mare. Piețele reacționează deja negativ, complicând semnificativ situația combustibilului în multe țări”, a explicat liderul de la Kiev.

Update 09:00 Premieră între Ucraina și Statele Unite. O companie ucraineană specializată în tehnologia apărării a încheiat primul acord SUA-Ucraina vizând „minereurile”, a anunțat în exclusivitate seara trecută, Kiev Independent.

Prima dintre cele trei investiții planificate pentru acest an de către ”Fondul de Investiții pentru Reconstrucție SUA-Ucraina” – va merge către Sine Engineering, o companie ucraineană de tehnologie militară cu dublă utilizare, au declarat două persoane familiarizate cu tranzacția pentru cotidianul din Kyiv. Valoarea investiției nu este încă cunoscută, iar anunțul oficial va fi făcut la nivel ministerial.

Update 08:30 Atac rusesc combinat cu rachete și drone, de mare amploare, asupra orașelor ucrainene, soldat cu 4 morți și 16 răniți. Rusia a lansat un bombardament masiv în cursul nopții asupra mai multor orașe ucrainene, relevă Kyiv Independent, provocând numeroase victime. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, avertizase iminentă atacului cu câteva ore înainte de producerea lui.

Rachetele și dronele kamikaze ale Moscovei au lovit blocuri de locuințe din orașele Poltava, Harkiv, Zaporijjia, Herson, dar și din regiunea vestică a țării, Ivano-Frankivsk, informează Suspilne News. Au fost semnalate explozii și la Kiev, fără a fi raportate victime umane.

Update 08:15 Statul Major General al Ucrainei a confirmat atacurile forțelor sale asupra a două rafinării de petrol importante: Primorsk, principalul port petrolier al Rusiei de la Marea Baltică, și Bashkortostan, în interiorul țării.

Forțele ucrainene au vizat terminalul petrolier Transneft din portul Primorsk aflat în regiunea rusă Leningrad și rafinăria Bașneft-Ufaneftekhim din Ufa, Bașkortostan, în noaptea de 23 martie, relatează Kyiv Independent. Primorsk prelucrează anual aproximativ 60 de milioane de tone de petrol și este principalul centru de export de petrol al Rusiei la Marea Baltică.

23 martie 2026 – a 1488-a zi a războiului ucrainean, ziua a 898-a celui israelian, a 24-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:15 Un grup terorist șiit, pro-iranian, din Irak, a lansat rachete spre nordestul Siriei. Iar Iranul islamist continuă să nege purtarea de negocieri directe sau indirecte cu Statele Unite.

Update 23.00 Liderul amerian a discutat cu omologul său israelian, Netanyahu. Potrivit șefului executivului israelian, președintele Trump l-ar fi informat pe premierul statului evreu de presupuse ”noi șanse” pentru un acord cu Iranul. Israelul va continua să-și ”protejeze interesele”, a spus Netanyahu. Iranul islamist, care a lansat azi 6 salve de rachete spre Israel fără să provoace victime sau răniri, continuă să se dea mare și tare. După ce a lansat o rachetă în două trepte, intercontinentală, asupra bazei americano-britanice din insula Diega Garcia, la 4000 de km distanță, dovedind că poate atinge și deci amenința toate capitalele europene, regimul islamist și=a bătut joc de declarațiile președintelui Trump privind presupuse discuții între Washington și Teheran. Trump ar emite ”fake-news ca să manipuleze piețele” a comentat, în context, purtătorul de cuvânt al ”parlamentului” iranian. Al cărui regim cere să i se recunoască supremația în Strâmtoarea Ormuz și să i se dea garanții că nu vor fi reluate ostilitățile de către americani și israelieni. Totodată, Iranul islamist revendică SUA capitularea (în speță închiderea bazelor americane din regiune care-i apără pe aliații arabi ai Statelor Unite). Alte informații neoficiale colportate de presa israeliană (Channel 12) afirmă că Teheranul ar sugera o ”flexibilitate limitată” întrucât ar fi de acord ”să oprească pe 5 ani programul balistic, să discute uraniul îmbogățit și să admită inspecții ale IAEA”. Mulți europeni continuă să-și facă iluzii cu privire la pericolul în care se află Bătrânul Continent din pricina rachetelor iraniene.

Update 19:30 A merge pe mâna nerăbdătorului Trump devine, pentru Israel, tot mai costisitor.

Formatorii de opinie israelieni avertizează pe bună dreptate că, după două opriri premature de războaie, (în Gaza și Iran) terminate la cererea aliatului de peste ocean, statul evreu va trebui să aibă grijă de această dată să se asigure că Iranul nu va mai ajunge la posibilitatea procurării de bombe atomice. Or, Trump, deși manifestă instincte de eliberator, tipice tradițiilor americane, cedează prea lesne presiunilor interne și externe (sino-ruso-franco-europene). Ca atare, liderul american ar putea isca dezastrul unei precipitate opriri a războiului, ceea ce ar lăsa în loc un regim nu doar extremist, ci genocidar, cu ambiții nucleare, balistice și teroriste, care pune acut în pericol și șantajează nu doar regiunea, ci întregul glob. Ar fi reîntoarcerea la politica lașă a unor Obama și Biden, dar ar implica un preț mult mai mare, de vreme ce America, Vestul și Israelul ar fi considerate în lumea islamică entități perdante și învinse. O impresie care ar încuraja terorismul islamist și i-ar scumpi exorbitant acțiunile.

Update 18:00 Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a salutat anunțul lui Donald Trump care oprește atacurile asupra infrastructurii energetice a Iranului, afirmând că acest lucru ar fi o „evoluție foarte binevenită”, relevă Iran International News.

Update 17:40 ”Americanii au stabilit o dată pentru sfârșitul războiului”, susține o sursă israeliană citată de ynetnews. În urma declarațiilor președintelui american Donald Trump, o sursă israeliană a declarat că americanii au marcat 9 aprilie ca dată pentru sfârșitul războiului – lăsând încă 21 de zile pentru război și negocieri. Se pare că negocierile se vor purta cu președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Qalibaf. Trump a confirmat că nicio discuție nu s-a purtat cu ”liderul suprem”, Mojtaba Khamenei.

Potrivit aceleiași surse, se pare că discuțiile dintre Iran și americani vor avea loc în această săptămână în Pakistan. „Americanii nu au informat Israelul cu privire la discuții (…). Încheierea războiului pe 9 aprilie îi va permite lui Trump să ajungă în Israel de Ziua Independenței pentru a primi Premiul Israel”, a declarat sursa.

Update 17:20 Marina israeliană a atacat un agent operativ al Forței Quds iraniene aflat la Beirut, a anunțat purtătorul de cuvânt al IDF, citat de ynetnews. Hezbollah este în continuare coordonat de regimul islamic de la Teheran, care a și fondat această grupare teroristă la începutul anilor 80.

Update 15:15 La Kiriat Shmona, în nordul Israelului, un bombardament al Hezbollah s-a soldat cu două impacturi producând, la unul, o rănire ușoară și alta, serioasă, la celălalt relevă ynet.

Update 14:15: Iranul islamist neagă pretențiile președintelui Trump despre prezumtiva ”dorință de acord” a mullahilor și insistă că regimul de la Teheran rămâne ferm în privința blocării (selective) a Strâmtorii Ormuz. Trump și-a revocat ultimatumul de 48 de ore și a bâiguit ceva, la Fox, despre un răstimp de 5 zile, cu care s-ar prelungi intervalul inițial de două zile. Potrivit lui, la discuțiile presupus ”productive” cu iranienii ar fi fost de față emisarii săi, Jared Kushner și Steve Witkoff. Anterior avertizaseră Franța, China și Rusia față de o ”escaladare” în legătură cu Strâmtoarea Ormuz. Bâiguielile și retractările prezidențiale americane au ieftin perceptibil petrolul.

Update 12:30 Regimul iranian se clatină. Fisurile au început să devină vizibile, a reliefat ambasadorul Israelului în Statele Unite, Yechiel Leiter. Vorbind la Bloomberg, Leiter a reliefat că oameni ai Gărzilor Revoluționare și teroriștii lor interni, din Basij, refuză să mai apară la lucru, un semn al dezagregării regimului mullahilor de la Teheran.

Update 12:00 Rusia cere o soluție negociată, un aranjament ”politic și diplomatic” al conflictului americano-iranian, în reacție la ultimatumul de 48 de ore al președintele SUA, Trump, care a cerut Iranului (islamist) să deblocheze în acest răstimp Strâmtoarea Ormuz. În care mullahii regimului Khamenei au luat ostatică lumea întreagă, blocând navigația liberă.

Update 11:15 Nevoia de coerență, consecvență și acțiune riguroasă în fața unor pericole majore. Potrivit profesorului Ioan Stanomir, cel mai sagace observator și expert român în chestiuni internționale, „perspectiva unui Iran nuclear, capabil să exercite un control asupra fluxului energetic prin strâmtoarea Ormuz, iată ceea ce nu putem accepta, în momentul în care privim istoria în mişcare din jurul nostru”. Stanomir conchide: ”Iranul teocratic este una dintre acele ameninţări care necesită, spre a fi eliminată, hotărâre, răbdare şi curaj.”

Update 10:50 Forțele rusești au atacat Ucraina cu 251 de drone de diferite tipuri în noaptea de 22 spre 23 martie. Potrivit Statului Major de la Kiev, ”sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au doborât 234 de drone”, iar restul dronelor au lovit 11 locații.

Patru oameni au fost uciși în bombardamentele rusești asupra regiunilor Zaporijjia, Donețk, Sumîi și Harkiv, iar alte 11 persoane au fost rănite, notează Ukrainska Pravda.

Situația militară. Aproximativ 134 de ciocniri au avut loc pe câmpul de luptă din Ucraina în ultima zi, cele mai intense lupte fiind înregistrate pe sectorul de front de la Pokrovsk (29 de atacuri), citează Ukrainska Pravda.

Rusia a pierdut 970 de soldați (uciși și răniți) și 136 de vehicule și cisterne de combustibil în ultimele 24 de ore. Numărul total al pierderilor ruse în cei patru ani de război s-a ridicat la 1.288.850.

Update 10:40 Mai există NATO? Spania a trecut de axei răului. Agenția Tasnim afiliată Gărzilor Revoluționare Islamice a publicat imagini de rachete iraniene dedicate recunoștinței islamiste pentru premierul spaniol Sanchez. Pe ele stă scris ”mulțumim domnule prim-ministru” alături de o poză a lui Pedro Sanchez și un citat atribuit lui: ”bineînțeles că acest război nu e doar ilegal, ci și inuman”. Această declarație i-a aparținut liderul de la Madrid, fiind articulată joi, 19 martie, la Bruxelles, înaintea sesiunii Consiliului European.

Spania a interzis SUA, să se folosească de bazele comune americano-spaniole de pe teritoriul iberic, ceea ce, după cum amintește Israel Hayom, l-a provocat pe președintele american să amenințe Madridul cu suspendarea relațiilor comerciale bilaterale.

Update 10:30 Potrivit Washington Post, care citează surse din serviciile secrete israeliene, alianța americano-israeliană s-ar îndrepta spre un eșec în tentativa realizării obiectivelor inițiale de război. Ar fi vorba, în context, despre împiedicarea Iranului de a obține arme nucleare și de a debarca regimul islamist de la Teheran. Eșecul prezis s-ar datora faptului că eliberarea Strâmtorii Ormuz eclipsează și se substituie obiectivelor inițiale.

Puteți citi AICI, analiza cea mai recentă pe această temă

Update 10:20 China și Rusia se opun blocării Strâmtorii Ormuz, relevă Reuters. Ambele țări cer taberelor beligerante să revină la masa negocierilor.

Update 10:10 Președintele Franței, Macron, se teme groaznic de o prezumtivă ”escaladare incontrolabilă” în Orientul Apropiat. Din acest motiv, liderul de la Elysee cere ”taberelor” aflate în conflict un moratoriu pe atacurile asupra centralelor energetice, informează DLF. Mesajul a fost adresat în primul rând Statelor Unite, al căror ultimatum de 48 de ore cerând Iranului să deschidă Stâmtoarea Ormuz în acest răstimp e pe cale să expire. Teheranul a respins ultimatumul și a amenințat în ripostă cu contraatacuri și ”închiderea ermetică” a Stâmtorii Ormuz.

Update 10:00 Doi piloți morți, după un incident straniu petrecut la New York. O aeronavă CRJ-900 a companiei Air Canada Express s-a ciocnit cu o mașină de pompieri aflată în funcțiune la sol, pe aeroportul LaGuardia, relatează ynetnews citând Flightradar. Sunt și câțiva răniți, iar avioanele sunt reținute la sol: nu se aterizează și nu se decolează.

Update 09:45 Rușii au atacat orașul natal al președintelui Zelenski, Krivîi Rig, de două ori în această dimineață, provocând rănirea a cel puțin patru oameni, informează Ukrainska Pravda.

Noi atacuri rusești în Ucraina, asupra civililor, cu drone care urmăresc oamenii. Trupele ruse au atacat cartierul Korabelnyi din Herson cu o dronă în jurul orei 06:10. Au vizat un bărbat în vârstă de 75 de ani care mergea cu bicicleta. Acesta a suferit răni provocate de explozie și o rană la braț.”

Update 09:30 Surse din domeniul securității israeliene și americane au declarat pentru cotidianul Washington Post că liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este „rănit, izolat și nu răspunde la mesajele care i-au fost trimise”. Tot ele, susțin că Gărzile Revoluționare Islamice și-au întărit controlul asupra conducerii Iranului.

Update 08:45 Directorul executiv al Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birol, care a avertizat cu privire la implicațiile războiului asupra pieței globale a petrolului, a declarat că „cel puțin 40 de instalații energetice au fost grav avariate în Orientul Mijlociu”, informează Reuters. El nu a dat detalii despre țările afectate.

Update 08:30 Noi bombardamente iraniene asupra Arabiei Saudite. Ministerul apărării din Arabia Saudită a declarat că două rachete balistice au fost lansate spre capitala Riad, în cursul nopții, relevă ynetnews citând un comunicat oficial. O rachetă a fost interceptată de apărarea antiaeriană a țării, în timp ce cealaltă a căzut într-o zonă deschisă, fără a provocat pagube.

Update 08:00 Poliția din Londra investighează incendierea unor ambulanțe în fața unei sinagogi din cartierul Golders Green, ca fiind un ”incident antisemit”. Conform suspiciunilor, persoane mascate au dat foc la patru ambulanțe aparținând organizației medicale de urgență evreiești „Hatzola Northwest”.

Prim-ministrul britanic, Keir Starmer, a declarat că acesta este un ”atentat antisemit șocant”.

Update 02:30 Liderii SUA și Marii Britanii, Trump și Starmer, au conferit pe tema războiului din Iran. Potrivit lor, e necesară redeschiderea Strâmtorii Ormuz. SUA au criticat vehement pasivitatea Regatului Unit în actalul război.

Update 02.00 Prețul petrolului a mai crescut o dată cu aproape 2%, ajungând la 113,44 barilul. Rachetele lansate de Iran spre centrul Israelului au provocat prejudicii materiale la Petah Tikva, în Bnei Brak în moșavul Gat Rimon și la Bik’at Ono. În Iran ar fi fost ucisă cel puțin o persoană după un atac asupra stației de radio din Bander Abbas.

Update 01:00 În scrutinul de balotaj al alegerilor locale franceze, extrema stângă se impune la Paris, unde câștigă un socialist, iar dreapta populistă pe Riviera. Stânga și-a adjudecat și Marsilia. La Le Havre se impune Edouard Philippe, de la republicanii de centru-dreapta, care nutrește ambiții prezidențiale. Întărite de victoria actuală.

Iar la Nisa, care a trăit cumplit, pe propria piele, terorismul islamist, a triumfat candidatul dreptei, Eric Ciotti, aliatul RN al lui Marine Le Pen. Formațiunea celei din urmă a obținut un succes istoric, adjudecându-și zeci de primării.

Unele, importante, ca Toulon, pare să le fi pierdut doar pentru că toate celelalte formațiuni s-au coalizat împotriva RN. În altele, ca Toulouse și Limoges, alianțele extremei stângi au eșuat. Iar ecologiștii sunt în evidentă pierdere de viteză și de voturi nu doar în Germania, ci și în orașele franceze.

În fine, la Paris, președintele Macron pierde pe mâna candidatei sale centriste, Rachida Dati, capitala Franței rămânând pe mâna stângii, dar la Bordeaux s-a impus candiatul de centru-dreapta, iar la Lyon, va avea loc o bătălie în justiție.

Update 00.30 Potrivit Șefului Statului Major al armatei israeliene, Zamir, confruntarea statului evreu cu Hezbollah se află abia la început.

Update 00:15 Statele arabe din Golful Persic și, mai ales, UAE, Saudi Arabia, Qatar și Bahrain, care se opuseseră inițial războiului din Iran, insistă acum să nu se pună capăt operațiunilor militare înainte de a se curma răul șantajului islamist al mullahilor. Și înainte ca regimul islamist iranian să mai fie o amenințare la adresa lor.

Update 00.10 SUA se pregătesc aparent să ocupe insula iranian Kharg, de unde regimul islamist își exportă 90% din petrol. Din unghi militar pare mai eficient să se ocupe zonele de coastă iraniană de unde se trage asupra navelor care circulă prin Strâmtoarea Ormuz.

Update 00:05 În centrul Israelului a aterizat ogiva unei rachete iraniene transportând muniție cu dispersie. Nu s-au semnalat răniri.

Update 00:00 Autoritățile israeliene au arestat cinci evrei din așezările din Samaria implicați în violențe împotria locuitorilor arabi din regiune. E vorba de incendiatori de proprietăți în zona Nablus. În incident au fost răniți un polițist israelien și mai mulți localnici arabi.

22 martie 2026 – a 1487-a zi a războiului ucrainean, ziua a 897-a celui israelian, a 23-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:35 Drone rusești au survolat iar teritoriul României, iar aviația militară a decolat. MaPN anunțase la orele 21 intrarea în alertă, în această seară, a apărării aeriene în urma detectării unor semnale radar la est de Sulina (în Delta Dunării). S-a adăugat că aviația militară patrulează în nordul județului Tulcea. S-a precizat apoi că e vorba de drone rusești și că au decolat avioane militare Eurofighter ale forțelor germane de la Kogălniceanu. Nu s-au detectat deocamdată resturi de drone căzute pe teritoriul României.

Update 22:30 În Germania a câștigat iar dreapta, care a dobândit în Renania Palatinat o majoritate absolută, dacă se pun cap la cap voturile CDU (aproape 31%) și AFD (aproape 20 %). Marii perdanți, în ciuda popularității liderului guvernului regional și al SPD, Schweizer, sunt social-democrații, cu aproape 26 %, – cel mai rău procentaj din istoria partidului) care vor rămâne însă, probabil, la putere într-o alianță CDU/SPD. Marii câștigători nu sunt creștin-democrații (care au obținut un plus minim față de ultimele alegeri, dar au recoltat al doilea cel mai rău rezultat din istorie), ci AFD, care și-a adjudecat un spor de voturi record, de nu mai puțin de 12%, ajungând la cel mai bun scor din istoria sa vestgermană, cu 19,9%. Doar în estul Germaniei, unde a devenit pe alocuri singurul partid cu structuri locale serioase și luat în serios de majoritatea alegătorilor, AFD stă mai bine. Iar în Renania Palatinat, această grupare de dreapta, izolată pe scena federală de toate celelalte, a devenit partidul tinerilor, care au optat pentru dreapta populistă mai frecvent decât pentru extrema stângă. Nemulțumirea vădită electoratului e nu doar pronunțat economică, ci și cultural-identitară.

Update 20:30 Cancelarul german Friedrich Merz și președintele american Donald Trump au discutat, printre alte subiecte, despre Ucraina, în cadrul unei convorbiri telefonice desfășurate astăzi, relatează Ukrainska Pravda.

Se zvonește că șeful executivului de la Berlin ar dori ca președintele american să facă o vizită în Germania, în septembrie, însă relațiile dintre cei doi s-ar fi tensionat în ultimele săptămâni pe fondul refuzului Germaniei de a sprijini concret operațiunile israelo-americane din Iran. Alt punct divergent este și războiul din Ucraina.

Update 20:20 Prim-ministrul israelian cere și altor țări să se alături eforturilor de a eradica amenințarea regimului islamic de la Teheran. Netanyahu a emis o declarație pentru presa străină la locul atacului asupra civililor din Arad și Dimona: „Israelul și Statele Unite lucrează pentru întreaga lume – regimul din Iran trebuie oprit. (…) Acesta este momentul să le spunem liderilor mondiali să se alăture – sunt bucuros să vă dezvălui că unii dintre ei se îndreaptă în această direcție, dar este nevoie de mai mult.”, a declarat premierul de la Ierusalim citat de ynetnews.

Update 20:00 Două persoane au fost ucise în urma atacurilor rusești asupra regiunii Dniepropetrovsk, în această seară, relatează Ukrainska Pravda.

Update 19:00Ceasul libertății Iranului este aproape.Prințul moștenitor al Iranului, Reza Pahlavi, le cere liderilor SUA și Israel să continue distrugerea regimului islamist de la Teheran, afirmând că ”Iranul nu este Republica Islamică”. Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, șeful opoziției iraniene a explicat că ”infrastructura civilă a Iranului aparține poporului iranian și viitorului unui Iran liber. Infrastructura Republicii Islamice este mașinăria represiunii și a terorii folosite pentru a împiedica acest viitor să devină realitate. Iranul trebuie protejat. Regimul trebuie desființat.”

”Le cer președintelui Trump și prim-ministrului Netanyahu să continue să vizeze regimul și aparatul său de represiune, menajând în același timp infrastructura civilă de care iranienii vor avea nevoie pentru a reconstrui țara noastră. Cu sprijinul SUA și al Israelului și, mai presus de toate, cu sacrificiul patrioților iranieni, ceasul libertății Iranului este aproape.”, a scris Pahlavi.

Update 18:45 Gărzile Revoluționare din Iran amenință SUA cu blocarea ”ermetică” a Strâmtorii Ormuz. Regimul islamist de la Teheran, condus în acest moment de IRGC, a anunțat că dacă președintele american Donald Trump își va pune în aplicare amenințările (n.r. și ultimatumul) și va atacă infrastructura energetică din Iran, Strâmtoarea Ormuz va fi ”sigilată ermetic”, notează ynetnews.

Update 18:30 IDF a distrus un important pod peste râul Litani, care utilizat intens de gruparea teroristă Hezbollah pentru a-și aproviziona celulele din sudul Libanului. Aviația israeliană a bombardat podul Qasmiyah, după ce a emis ordine de avertizare pentru populația locală.

Fără Hezbollah, dar nu cu sprijin israelian. Deși autoritățile libaneze vor dezarmarea completă a Hezbollah, nu au reușit să implementeze nicio măsură care să ajute la demantelarea grupării teroriste șiite care parazitează Țara Cedrilor de peste patru decenii. Cu toate acestea, președintele libanez Joseph Aoun a condamnat atacurile israeliene din țara sa, afirmând că „bombardamentele asupra infrastructurii și instalațiilor vitale din sudul Libanului, în special podul Qasmiyah peste râul Litani și alte poduri, sunt preludiul unei invazii terestre”. Ministerul Sănătății din Liban a anunțat că numărul morților în războiul dintre Hezbollah și Israel, care a izbucnit la 2 martie, a ajuns la 1029, fără a preciza câte dintre aceste persoane ucise sunt teroriști Hezbollah. Israelul continuă să emită ordine de evacuare și avertizare înaintea loviturilor aeriene, fie prin manifeste lansate din aer, fie sunând la telefon departamentul de urgență. (DR)

Update 10:00 În Slovenia au loc azi importante alegeri parlmentare, în care se confruntă stânga și extrema stângă cu dreapta conservatoare. În unele sondaje conduce, la mustață, dreapta.

Update 09:55 Negociatorii ucraineni s-au întâlnit în Statele Unite cu emisarii președintelui Trump, Witkoff și Kushner. Tot în SUA, Washington Post afirmă că șeful diplomației maghiare, Péter Szijjártó, l-a informat cu regularitate pe omologul său rus, Lavrov, cu privire la discuțiile din Consiliul European. Premierul Slovaciei, Fico, a declarat că țara lui s-ar putea alătura premierului maghiar Orban în blocarea fondurilor UE destinate degrevării financiare a Ucrainei, care se confruntă cu riscul iminent al unui faliment de stat, dacă nu vine asistența europeană de 90 de miliarde de euro promisă.

Update 09:50 Din 139 de drone lansate de Rusia asupra Ucrainei, 14 au provocat explozii. Mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut ieri, potrivit Statului Major ucrainean, 940 de militari. Totalul ofițerilor și soldaților Moscovei scoși din luptă în cei peste 4 ani ai conflictului declanșat de invazia generalizată în Ucraina, la 24 februarie 2022, e estimată de această sursă la 1.287.880 de militari.

Ieri, bombardamentele rusești din regiunea Dniepropetrovsk s-au soldat cu 2 civili uciși și rănirea altor 5.

Update 09:45 A murit fostul șef al FBI, Robert Mueller, care, ca investigator special, a petrecut doi ani și a cheltuit averi ca să încerce în zadar să dovedească un prezumtiv spionaj al lui Trump în favoarea Rusiei lui Putin. În final, Muller s-a văzut silit să se dea bătut și să admită că nu există probele căutate. Trump s-a declarat bucuros că a murit, pentru că ”nu va mai putea răni nevinovați”.

Update 09:30 Iranul a atacat cu rachete capitala saudită Riad. Potrivit autorităților locale, un din cele trei rachete expediate la Riad a fost interceptată, celelalte două căzând în pustiu.

Update 09:15 O rachetă anti-tanc a Hezbollah a nimerit un vehicul și a omorât azi dimineață un om în nordul Israelului. În nord s-au numărat cinci răniți. Tot duminică dimineața, Iranul a lansat bombe cu dispersie în centrul Israelului. Nu sunt răniți. Atacurile de ieri asupra sudului statului evreu s-au soldat cu 150 de răniți. Unsprezece persoane, între care o fetiță de 5 ani și un alt copil au suferit răni serioase. Nu mai există persoane prinse sub dărâmături.

Update 09:00 Ianul islamist a lansat în reacție la ultimatumul american contra-amenințări la adresa Americii și Israelului. Ale cărora centrale energetice și infrastructuri ar urma să fie atacate.

Update 02:15 Președintele SUA a lansat regimului iranian un ultimatum care expiră în 48 de ore. Dacă, în acest răstimp, mullahii nu deschid Strâmtoarea Ormuz, SUA le va distruge toate centralele energetice, începând cu cea mai mare, a avertizat șeful Casei Albe, Donald Trump. Regimul islamist consideră că, atât timp cât controlează Strâmtoarea Ormuz, a câștigat războiul cu SUA și cu Israelul, pentru că, sugrumând până la 20% din exportul global de țiței și de gaze, controlează prețul energiei fosile și deci mersul economiei americane și globale.

Update 01:45 Se înmulțesc indiciile unei proxime operațiuni terestre, americane, în Iran. Ar fi vorba, potrivit mediilor din Statele Unite, despre o operațiune limitată, menită să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Militar și politic, e necesară ocuparea insulei Kharg, de unde Iranul își exportă 90% din petrol, precum și, mai ales, a coaseti de-a lungul Strâmtorii Ormuz. Dar SUA nu vor pe moment să oprească exportul de țiței iranian, ca să nu scadă excesiv cantitatea de petrol de pe piață și să crească prețul aurului negru prea mult. Europenii se străduiesc să încheie târguri cu Iranul, pentru ca islamiștii să permită petrolierelor să circule prin Strâmtoarea Ormuz, în schimbul dreptului exportului liber al petrolului iranian. Dar, potrivit Israel Hayom, mullahii cer să li se achite taxe (piraterești) de liberă trecere și un drept de veto pentru navele anumitor țări care circulă în Strâmtoare. India, China și Japonia negociază și ele cu Iranul a să obțină de la islamiști libera trecere a petrolierelor lor.

Update 01:30 Președintele SUA, Trump consideră că America a ”șters Iranul de pe hartă”, nu mai are conducere, forțe aeriene și navale sau apărare și vor un acord. Eu, nu.

Update 01:15 Șeful Statului Major al armatei israeliene, Eyal Zamir, consideră că actuala campanie împotriva Iranului ar fi la ”jumătatea ei”. Zamir a aprobat lovituri ”pe toate fronturile” după impacturile de rachete iraniene de la Arad și Dimona, pe care a ordonat experților să le studieze, să identifice greșelile făcute și să le extragă lecțiile.

Update 01:00 Spitalul Soroca din Beer Șeva și autoritățile israeliene au comunicat că impactul rachetei iraniene căzute la Arad a provocat 88 de răniri, din care 10 serioase.

Update 00:30 Într-un spital din estul Darfurului, o regiune sudaneză martirizată de teroriști islamici, au fst omorâți într-un nou masacru 64 de oameni, între care 13 copii, două surori și un medic.

Update 00:15 La Teheran s-au activat sirenele.

Televiziunea de stat iraniană a revocat amenințarea la adresa Qatarului și televiziunii al Jazeera.

21 martie 2026 – a 1486-a zi a războiului ucrainean, ziua a 896-a celui israelian, a 22-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:30 Sunt cel puțin 64 de răniți, din care 7 grav, inclusiv un copil de 5 ani, la Arad, noteză Jerusalem Post. cei aflați în adăposturi nu au fost răniți. La Dimona sunt 30 de răniți. La Rishon LeZion o bombă cu dispersie a distrus o creșă.

Update 23:20 Noi vorbe și declarații. Grupul G7 a cerut Iranului ”oprirea imediată și necondiționată a atacurilor iraniene” asupra aliaților statelor membre din Orientul Apropiat. Din G7 fac parte state ca Germania, Franța, Marea Britanie, Canada, Italia și Japonia, care au refuzat să ajute aliatul, SUA, la asigurarea libertății transportului maritim în Strâmtoarea Ormuz, blocată de islamiștii iranieni.

Update 23:15 Iranul islamist a amenințat postul tv Al Jazeera, despre care criminalii în masă de la Teheran afirmă că ar ”incita împotriva poporului iranian”. Al Jazeera și-a schimbat radical tonul cu privire la islamiștii de la Teheran, față de stilul relatărilor și comentariilor din timpul războiului de 12 zile purtat de americani și israelieni anul trecut.

Update 23:00 Impactul unei rachete balistice iraniene în Arad, în sudestul Israelului, a provocat zeci de răniri, după ce a lovit în plin în mijlocul mai multor blocuri de locuințe din oraș. Sunt cel puțin 110 oameni răniți și numeroase persoane prinse încă sub dărâmături. Forțele israeliene investighează eșecul interceptării rachetei iraniene. Au fost evacuați 42 de oameni, între care 4 răniți grav.

Update 21:15 Șeful Statului Major, Zamir, a promis locuitorilor israelieni din nordul amenințat de Hezbollah că oștirea statului evreu nu se va opri din luptă până la restabilirea unei securități reale în zonă.

Șeful CENTCOM, Brad Cooper, a reliefat, azi, într-o conferință de presă, scăderea continuă a capacităților militare iraniene. Americanii au bombardat până acum 8000 de ținte iraniene, distrugând mii de rachete, drone avansate și întreaga flotă a Iranului. (Vezi Update 16:45)

O rachetă sol-aer iraniană a încercat să doboare un avion israelian dar n-a izbutit. Nu e prima astfel de tentativă în spațiul aerian iranian. Toate au eșuat.

Update 21:12 La Dimona bombardamentele iraniene au rănit grav un copil și ușor alte aproape 12 persoane. Mama copilului afirmă că n-au ajuns în adăpost la timp. Iranul se așarnează asupra acestei localități pentru că ar adăposti fabrica israeliană de bombe atomice și vrea să riposteze la atacul american de la Natanz, unde aviația SUA a folosit bombe grele, spărgătoare de buncăre. IDF a distrus azi un laborator și centru de cercetare nucleară de la Teheran. Iranul continuă să folosească bombe cu dispersie. O rachetă iraniană lansată spre Eilat a fost interceptată.

Iranul a atacat azi și baza britanică Diego Garcia care se află în Oceanul Indian, la 4000 de km de Iran, Reiese că Iranul islamist dispune de rachete cu rază de acțiune intercontinentală.

Update 20:00 Ucrainenii, în avantaj tactic pe front. Rusia a pierdut 1.240 de soldați uciși și răniți în ultima zi, ajungând la 1.286.940 de pierderi totale din 22 februarie până în prezent. Numărul se menține foarte ridicat, semnalizând lupte grele pe fronturile din sud-est – unde forțele ucrainene au înregistrat mai multe succese militare – dar și pe cel de est, unde trupele invadatoare presează pentru obținerea mult doritului avans în zona Pokrovsk (regiunea Donețk).

Situația militară

  • Din 17 martie, ”forțele rusești efectuează din ce în ce mai mult atacuri mecanizate pe linia frontului, posibil ca parte a pregătirilor intensificate pentru ofensiva lor de primăvară-vară din 2026”, estimează analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiul din Washington.
  • Forțele ucrainene au avansat recent în apropiere de Sloviansk și Huliaipole și în zona tactică Kostiantinivka-Drujkivka”, informează ISW.

Update 19:45 Ucraina a lansat aproape 300 de drone împotriva Rusiei, în cursul nopții trecute, și a lovit importanta rafinărie de petrol de la Saratov și postul de comandă al unității de elită rusești de drone Rubikon din Mariupolul ocupat, relevă Kyiv Independent.

Update 19:35 Pregătiri de revolte în Rusia? ”Kremlinul încearcă să blocheze tot ce poate în timp ce se pregătește pentru proteste”, titrează agenția Reuters.

Rusia își consolidează controlul asupra societății și internetului pe fondul temerilor de posibile proteste după sfârșitul războiului din Ucraina, susține sursa citată. Autoritățile au extins recent restricțiile: blocări ale internetului și întreruperile conexiunilor devin rutină, iar VPN-urile, navigația și serviciile funcționează din ce în ce mai prost. Serviciul de mesagerie Telegram nu mai este disponibil în Rusia.

În același timp, forțele de securitate câștigă mai multe puteri, pe fondul intrării în vigoare a unor legi draconice. Operatorii de telecomunicații pot fi obligați să deconecteze utilizatorii la cererea FSB, care primește tot mai multe instrumente pentru a exercita presiuni asupra populației.

Update 19:25 Gărzile Revoluționare conduc acum Iranul. Un oficial israelian din domeniul securității a abordat problema absenței liderului suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, estimând că „Khamenei este în viață, dar nimeni nu știe care este starea lui”. Potrivit oficialului reluat de ynetnews, „există o probabilitate mare ca acesta să fie rănit, conștient, dar nu într-o stare care să-i permită să apară în public”.

Gărzile Revoluționare sunt cele care conduc Iranul și tot ele sunt cele care emit declarații în numele lui Mojtaba. Se întâmplă ceva foarte ciudat acolo.”, a mai spus sursa citată.

Update 19:15 Noi amenințări iraniene la adresa Americii. O sursă militară iraniană a amenințat că „dacă SUA își pun în aplicare amenințările privind agresiunea militară asupra insulei Kharg, se vor confrunta cu un răspuns fără precedent în comparație cu surprizele din ultimele 21 de zile”, citează ynetnews.

Dacă americanii vizează insula Kharg, Iranul va arde toate instalațiile (n.r. americane) din regiune.”, a declarat sursa citată.

Vineri, portalul american de știri Axios a citat patru surse din administrația Trump, care ar fi explicat președintele are în vedere planuri de ocupare sau blocadă a insulei pentru a face presiuni asupra Iranului să redeschidă Strâmtoarea Ormuz.Armata Statelor Unite poate lua Insula Kharg în orice moment”, a declarat un oficial al Casei Albe pentru BBC.

Sursă: BBC, 21 martie 2026

Update 19:10 Au fost emise alerte de noi atacuri iminente în Israel, tot în regiunea Deșetului Negev, bombardată de Iran și în această după-amiază. (Vom reveni cu informații)

Între timp, numărul răniților a crescut la cinci persoane, în localitatea Ma’alot-Tarshiha, lovită de rachetele Hezbollah, tot sâmbătă după-amiază.

Update 18:30 Teroriștii Hezbollah nu renunță. Gruparea șiită din Liban a lansat zeci de rachete și proiectile asupra civililor din Israel în ultimele ore, declanșând alerte în Galileea de Sus și Galileea de Vest, informează ynetnews. Sunt cel puțin două persoane rănite la Ma’alot-Tarshiha.

Școli și grădinițe, afectate de atacurile balistice iraniene. Nici regimul islamist de la Teheran nu a renunțat la bombardamentele sale, lansând o ploaie de rachete asupra Israelului în această după-amiază, parțial concomitent cu atacurile Hezbollah. Nu s-au înregistrat victime, însă au existat pagube produse de resturile rezultate din interceptările rachetelor balistice la Dimona, oraș aflat în Deșertul Negev. A izbucnit și un incendiu afectând o școală din această localitate.

Școlile din Dimona și Yeruham nu se vor deschide mâine, au anunțat autoritățile locale.

Reamintim că în această dimineață, o grădiniță din Rishon LeZion a fost complet distrusă de bombele iraniene cu dispersie, armament interzis la nivel global. Nu s-au înregistrat victime, însă copiii nu se mai pot întoarce în sălile de clasă.

Update 18:00 Proteste uriașe la Praga împotriva guvernului populist Babiš. Organizatorii estimează o participare de aproximativ 400.000 de oameni, informează agenția NEXTA.

Oamenii au ieșit în stradă cu sloganul „Nu vom lăsa să ni se fure viitorul”. Demonstrațiile sunt îndreptate împotriva regresului democratic și a influenței crescânde a oligarhilor. Opoziția trage un semnal de alarmă, avertizând că guvernul ANO condus de Andrej Babiš intenționează să modifice finanțarea mass-media publice, să reducă cheltuielile pentru apărare și să-și ”îndulcească” retorica față de Rusia.

Babiš este miliardar și a câștigat alegerile din nou în 2025, după o absență la cârma guvernului de aproximativ 4 ani, având o relație profund tensionată cu președintele țării, Petr Pavel, fost general NATO și un lider popular acasă, dar și în Europa.

Update 16:45 Comandantul CENTCOM, amiralul Brad Cooper, a declarat că „până în prezent, peste 8.000 de ținte militare (n.r. din Iran) au fost atacate, inclusiv 130 de nave iraniene”. Agenția de știri iraniană Tasnim a relatat că Israelul și Statele Unite ar fi atacat instalația de îmbogățire a uraniului din Natanz, una dintre cele mai importante din țară. Nu au fost detectate scurgeri de material radioactiv. Între timp, Mossadul a cerut iranienilor în limba farsi să ofere informații despre programul nuclear al Teheranului.

Update 16:30 Rusia a ucis 9 civili, inclusiv părinții a doi copii, și a rănit alte 36 de persoane numai ​​în ultima zi, informează Kyiv Independent. Într-un atac rusesc asupra orașului Zaporijjia în dimineața zilei de azi, un tată și o mamă a două fete au fost uciși, iar 6 persoane au fost rănite, inclusiv două fete de 11 și 15 ani, a declarat guvernatorul regional militar, Fedorov. Restul victimelor rănite provin din regiunile Herson, Donețk, Sumîi și Harkiv.

Update 10:15 Trei săptămâni fără internet – iranienii experimentează un blackout total, cu peste 504 ore de conectivitate întreruptă și oameni în mare parte izolați de internetul global, a declarat grupul de monitorizare NetBlocks citat de Iran International News.

„Puține instrumente de eludare funcționează, în timp ce autoritățile iau măsuri drastice împotriva utilizatorilor de satelit și VPN din afara listei albe aprobate de stat”, a explicat NetBlocks într-un mesaj public.

Update 10:00 Se termină războiul? Președintele american, Donald Trump, a afirmat că „ne apropiem mult de atingerea obiectivelor noastre și luăm în considerare reducerea eforturilor militare din Orientul Mijlociu în ceea ce privește regimul terorist al Iranului”, citează Reuters, reluat de ynetnews.

Liderul de la Casa Albă a detaliat obiectivele războiului: „degradarea completă a capacității de rachete și a lansatoarelor iraniene; distrugerea industriei de apărare; eliminarea marinei și forțelor aeriene ale Iranului; nepermiterea niciodată ca Iranul să se apropie de capabilități nucleare; și apărarea aliaților noștri din Orientul Mijlociu la cel mai înalt nivel”.

Potrivit lui Trump, „Strâmtoarea Ormuz va trebui păzită și monitorizată de alte țări care o utilizează – SUA nu o utilizează! Dacă ni se va cere, vom ajuta țările în eforturile lor din Ormuz, dar acest lucru nu ar trebui să fie necesar odată ce amenințarea iraniană este ținută sub control”.

Separat, administrația Trump examinează metode și opțiuni pentru confiscarea sau retragerea materialelor nucleare din Iran – uraniu îmbogățit – din Iran, susține CBS.

Update 09:30 Atacuri asupra obiectivelor regimului islamist din Iran. O serie de explozii au fost raportate în mai multe locații din Teheran, precum și în alte orașe în această dimineața, locuitorii descriind atacuri intense care au vizat ținte ale regimului, notează Iran International News.

Un incendiu a izbucnit în portul Bandar Lengeh, în urma seriei de lovituri aeriene de sămbătă dimineață. Alte orașe vizate de coaliția americano-israeliană au fost Bandar Abbas, Isfahan, Yazd, Bardsir, Baft, Kerman și Arak.

Update 09:20 Dictatorul rus, Vladimir Putin, a declarat că Moscova rămâne un „prieten loial și un partener de încredere” pentru Teheran și a transmis salutări de Nowruz liderilor iranieni, potrivit unui anunț transmis de Kremlin.

Update 09:15 Iranul a atacat din nou Israelul, în zone civile din centrul țării, utilizând bombele cu dispersie, interzise la nivel mondial. Bombardamentul a provocat distrugerea totală a unei grădinițe din Rishon LeZion, care din fericire era goală, fiind o zi de sâmbătă. Autoritățile israeliene au anunțat că alte două locuri din aceeași localitate au fost lovite de proiectele iraniene, suferind avarii. Nu s-au înregistrat victime.

Update 09:00 România va susține demersurile statelor occidentale de a debloca Strâmtoarea Ormuz și de a asigura libera navigație, în condiții de siguranță, a anunțat printr-un mesaj publicat pe X/Twitter seara trecută, președintele țării noastre, Nicușor Dan.

Am decis să ne alăturăm declarației Marii Britanii, Franței, Germaniei, Italiei, Olandei și Japoniei privind asigurarea în Strâmtoarea Ormuz a libertății de navigație, principiu fundamental al dreptului internațional”, a declarat liderul român. Potrivit acestuia, „alăturarea României la acest demers are loc pe fondul implicațiilor grave pe care închiderea Strâmtorii le are asupra piețelor energetice globale, precum și asupra economiei mondiale. Efectele sunt resimțite și în România, în special în ceea ce privește prețul combustibililor. În acest sens, suntem pregătiți să participăm la eforturile comunității internaționale care vor conduce la menținerea prețurilor la un nivel suportabil pentru populație”.

Nicușor Dan a insistat că țara noastră ” își păstrează decizia clară de a nu se implica în conflictul din Orientul Mijlociu și lucrăm alături de partenerii internaționali pentru dezescaladare”.

Potrivit Adevărul, ”Franța, Germania, Italia, Olanda, Marea Britanie și Japonia au emis joi, 19 martie, o declarație comună prin care își exprimă disponibilitatea de a lua măsuri pentru stabilizarea piețelor energetice și de a se alătura „eforturilor adecvate” pentru a asigura trecerea sigură a navelor prin Strâmtoarea Ormuz.”

Nu este clar însă care vor fi aceste demersuri și ”eforturi” pe care statele mai sus menționate, precum și România, le vor întreprinde pentru asigurarea unui trafic maritim sigur prin Golful Persic, după ce au respins anterior solicitarea administrației Trump II de a se sprijini securizarea Strâmtorii Ormuz. Europenii (și românii) au ales să nu se implice în război, dar să propună o presupusă participare proprie la ”securizarea” Strâmtorii DUPĂ ce americanii și israelienii o vor fi securizat. La plăcinte înainte, la război înapoi.(DR/PMi)

Update 08:30 Într-o mișcare neobișnuită, și în contextul blocadei impuse de Iran Strâmtorii Ormuz, SUA a ridicat temporar sancțiunile asupra petrolului exportat de Republica Islamică. ”Timp de 30 de zile, vor fi permise transporturile și comerțul cu țiței și produse aferente provenite din Iran pe cale maritimă”, a anunțat Departamentului Trezoreriei SUA citat de ynetnews. Sunt exceptate de la eliberea de sancțiuni Crimeea, Cuba și Coreea de Nord. Ele nu pot beneficia nici de acest petrolul iranian, căruia SUA i-au dat liber ca să mărească rezervele de petrol de pe piață.

20 martie 2026 – a 1485-a zi a războiului ucrainean, ziua a 895-a celui israelian, a 21-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 18:30 Guvernul României a aprobat o creștere de 19% a bugetului Apărării pentru anul în curs, după negocierile încinse care au ținut coaliția la discuții până la ora 3 a.m. noaptea trecută. Ministerul Apărării Naționale va avea la dispoziție o sumă de 49,4 miliarde de lei alocată pentru anul 2026.

Potrivit TVR Info, cheltuielile militare ale țării noastre se vor ridica la 2,45%, cifră încă departe de cei 5% solicitați de SUA pentru următorii ani. Polonia se apropie de acest obiectiv, alocând peste 4% din PIB cheltuielilor militare încă din 2025.

Update 18:10 Polițist de origine iraniană, împușcat mortal în fața casei sale din Olanda. Potrivit TVR Info, bărbatul avea 36 de ani și era cunoscut pentru pozițiile sale publice, în rețelele sociale, împotriva regimului islamist de la Teheran. Poliția investighează circumstanțele producerii asasinatului. 

Update 18:00 Sabotaj la o companie israeliană din Cehia? Autoritățile din Cehia investighează circumstanțele producerii unui incendiu suspect izbucnit noaptea trecută, la un complex industrial aflat la aproximativ 120 de kilometri est de Praga, după ce presa locală a relatat că o organizație anti-Israel a revendicat responsabilitatea pentru atac. Nimeni nu a fost rănit în incendiu, care însă s-a extins la o clădire, relevă ynetnews.

Potrivit site-ului de știri Aktualne.cz, un grup de activiști anti-Israel au anunțat că au dat foc unui „centru major de producție de arme israeliene” din Pardubice, cu scopul de a „pune capăt rolului acestuia în genocidul din Gaza”. Între timp, compania cehă de apărare LPP Holding a confirmat că un incendiu a izbucnit vineri la una dintre instalațiile sale.

Update 17:45 Mai multe drone rusești au avariat două vase comerciale sub pavilion străin aflate în regiunea Odesa din sudul Ucrainei, a declarat vineri guvernatorul regional, Oleh Kiper, citat de Reuters.

Două nave comerciale civile navigând sub pavilionul statelor Palau și Barbados erau ancorate și încărcate cu cereale într-un port din Odesa, a explicat Kiper. Două persoane au fost rănite, iar un siloz de cereale și clădiri administrative au fost lovite în atacul de noapte, a spus el.

Update 17:30 NATO și-a retras, din motive securitate, militarii de la Bagdad, a căror misiune era instruirea forțelor iraniene din capitala irakiană.

Update 17:15 Trump a criticat din nou, dur, alianța NATO, pentru refuzul statelor europene aliate de a ajuta cu asigurarea traficului naval prin Strâmtoarea Ormuz. ”Fără Statele Unite (țările NATO) sunt un leu de mucava. Trump a precizat că aceste țări sunt ”lașe”, iar ”noi ne vom aminti” de ceea ce fac acum. Președintele SUA, care va disloca mii de noi pușcași marini în Orientul Apropiat, se gândește să ocupe sau să blocheze insula iraniană Kharg, de unde regimul islamist exportă 90% din petrolul iranian, spre a obliga Iranul să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, pe care aliații din NATO refuză s-o apere de terorismul mullahilor.

Update 16:45 Atac iranian asupra Ierusalimului. Un proiectil sau resturile unei rachete interceptate au căzut la 350 de metri de moscheea Al Aqsa, din Orașul Vechi al Ierusalimului, provocând pagube materiale. Teheranul a lansat acest iresponsabil bombardament asupra locurilor sfinte pentru evrei, creștini și musulmani din Israel, chiar în plină zi și în apropierea sărbătorii de EID, care încheie luna de post a Ramadanului islamic.

Moj Taba Khamenei ar fi cerut serviciilor secrete islamiste să procedeze ”mai dur” împotriva ”inamicilor din țară și străinătate”. Nu e clar dacă Moș Taba mai trăiește, sau dacă e o legumă.

Biserica Sfântului Mormânt din aceeași zonă a Orașului Sfânt a fost și ea ținta atacurilor islamiștilor de la Teheran, în urmă cu câteva zile.

Update 16:30 A murit Chuck Norris, legendarul actor american al filmelor cu arte marțiale. Artistul avea 86 de ani și s-a stins în urma unei urgențe medicale nespecificate de familia sa. Chuck Norris a făcut parte din Forțele Aeriene Americane, iar ulterior s-a specializat în artele marțiale, obținând centura neagră la karate, taekwondo, Tang Soo Do, Brazilian jiu jitsu, și judo. De-a lungul anilor, grație filmelor de acțiune în care își realiza singur scenele de luptă, Chuck Norris a devenit în cultura pop mondială sinonimul unei persoane care este imposibil de înfrânt, fiind punctul central al multor glume pe această temă.

S-a născut în Oklahoma și a debutat pe marele ecran în 1972 alături de Bruce Lee, în filmul ” Way of the Dragon”. Alte pelicule cunoscute în care a jucat sunt ”Delta Force” și ”Missing in Action”, iar cel mai important rol al carierei sale a fost Cordell „Cord” Walker din serialul TV de lungă durată ”Walker, Texas Ranger.” (n.r. Walker, polițist texan).

Chuck Norris lasă în urmă o soție, Grace, și cinci copii, precum și mulți nepoți, dar și cunoscuta sa admirație față de Israel.

Chuck Norris în Walker, polițist texan via GETTY IMAGES, 1997

Update 15:30 IDF anunță uciderea în actuala campanie a 530 de combatanți ai trupei teroriste Hezbollah, interpusă a Iranului, grupare libaneză care a ignorat avertismentul statului evreu și a atacat cu rachete Israelul în semn de solidaritate cu mullahii iranieni. Ceea ce a declanșat noul război terestru din Liban. Între cei 550 de combatanți teroriști, 230 sunt membri ai forței de elită Radwan a Hezbollah.

Potrivit IDF, a fost bombardate 120 de cartiere generale, 100 de arsenale și 130 de lansatoare de rachetă, dintr-un total de 2000 de ținte teroriste. Libanul afirmă că ar fi fost ucise în total 1000 de persoane.

Șeful diplomației franceze, Jean-Noel Barrot, aflat în vizită în Israel, și-a declarat, potrivit ToI, ”rezervele” privind o operațiune terestră israeliană în Liban. El a cerut armatei libaneze să facă tot posibilul să dezarmeze Hezbollah. Omologul său de la Ierusalim, Gideon Sa’ar, a reliefat că autoritățile și armata libaneză nu întreprind riguros nimic, nici militar, nici politic, spre a dezarma Hezbollah, astfel încât ”Israelul se va apăra pe sine și -și va proteja cetățenii în mod hotărât în fața tuturor celor care caută să distrugă statul evreu.”

Upate 15:20 IDF l-a eliminat pe șeful serviciului secret al poliției interne, teroriste, Basij, utilizate de Gărzile Revoluționare Islamice iraniene pe post de aparat represiv împotriva poporului iranian. Esmail Ahmadi a jucat un rol cheie în genocidul comis recent asupra propriei populații iraniene răsculate, în ianuarie curent, când se estimează că aparatul represiv a asasinat zeci de mii în doar două zile. Esmail Ahmadi a fost lichidat împreună cu șeful trupei Basij, Soleimani, cu adjunctul lui Seyeed Kerishi și alte numeroase căpetenii ale acesti trupe teroriste aflate la cheremul mullahilor.

La un raid israelian efectuat joi seara la Tabriz, israelienii au ucis 13 teroriști ai miliției Basij, rănind alte 18. Seria a continuat azi, cu atacarea, de către IDF, a carteruli general al Basij din Semnan. Și șeful torționarilor și asasinilor din Gărzile Revoluționare Islamice, în speță purtătorul de cuvânt al IRGC, Ali Mohammad Naini, a fost lichidat recent de forțele israeliene trimise să ajute poporul iranian.

Update 15:15 Iranul islamist amenință cu atentate (nota mea teroriste) asupra parcurilor și grădinilor, respectiv a destinațiilor turistice de pe glob și, deci, implicit, asupra copiilor din întreaga lume. Tonul teroriștilor islamiști iranieni s-a înăsprit prin urmare perceptibil. Amenințarea cu internaționalizarea și mai draconică a conflictului a proferat-o general Abolfazl Șekarhi, purtător de cuvânt al armatei.

Update 12:00 În actuala campanie militară ar fi fost uciși în Iran, până acum, 3.186 de oameni, între care peste 1300 de civili – contabilizează HRANA, un ong pentru respectarea drepturilor omului care nu diferențiază între cei uciși de americani și cei omorâți în raidurile israeliene.

Update 11:45 CENTCOM a publicat imagini ale resturilor fabricii iraniene de rachete sol-sol de la Karaj, după distrugerea ei de către americani, la 11 martie curent. Regimul islamist iranian se laudă că și-ar fi păstrat nealterată capacitatea de a construi rachete.

Update 11:30 Nouă decapitare a terorismului iranian. Israelienii l-au ucis pe Ali Mohammad Naini, purtătorul de cuvânt al Gărzilor Revoluționare islamice, în timpul unei serii de raiduri, care au inclus bombadarea de ținte teroriste, islamiste, iraniene la Parchin, Kerman, Arak și Bandar-e Lengeh. I s-a distrus regimului infrastructură în nu mai puțin de 130 de locuri din vestul și centrul Iranului.

Update 10:15 Ungaria și Slovacia continuă să blcheze ajutoarele UE de 90 de miliarde de euro destinate Ucrainei. Cancelarul Germaniei, s-a arătat extrem de supărat pe premierul Ungariei, Orban, care motivează blocajul cu nereluarea exporturilor de petrol rusesc prin oleoductul Drujba, avariat în Ucraina. Budapesta dă vina avarierii conductei pe ucraineni, iar Kievul pe bombardamentele rusești. Dacă Ucraina nu e finanțată până la 1 aprilie, o amenință falimentul de stat.

Update 10:10 Număr uriaș de pierderi militare rusești în Ucraina: aproximativ 1610 soldați ai Moscovei au fost scoși din luptă (morți sau răniți) în ultimele 24 de ore, ridicând pierderile totale ale Rusiei la 1.285.700, în ultimii patru ani de război. Un total de 201 ciocniri au avut loc pe câmpul de luptă în ultima zi, cele mai intense lupte fiind înregistrate pe frontul Pokrovsk (30 de atacuri) și pe frontul Kostiantynivka (25 de atacuri), relevă Statul Major de la Kiev.

Cifrele indică o intensificare masivă a luptelor de pe front, unde în ultimele zile Ucraina conduce contraatacuri de succes în zonele de sud (Oleksandrivka), în timp ce Moscova forțează un avans în continuare în regiunea Donețk pe sectorul Pokrovsk (necucerit nici până astăzi). Potrivit analiștilor militari de la ISW, ”avansurile recente ale Ucrainei în direcția Oleksandrivka și succesul continuu al liniilor defensive ale Ucrainei în limitarea avansurilor rusești au forțat comandamentul militar rus să se confrunte cu dileme tactice și operaționale concurente pe câmpul de luptă”. Ca atare, Kievul pare să fi perturbat pregătirile rusești pentru ofensiva de primăvară-vară a Moscovei. (DR)

Update 09:55 O nouă eră a păcii. Prințul moștenitor al Iranului, Reza Pahlavi, le propune vecinilor arabi din Orientul Mijlociu o strategie prin care să asigure împreună prosperitatea, pacea și stabilitatea în tumultoasa regiune, eliminând în sfârșit rețelele teroriste și amenințările nucleare.

Șeful din exil al opoziției iraniene a schițat o viziune pentru un Iran post-regim care:

  • să pună capăt sprijinului pentru miliții teroriste și alți intermediari;
  • să oprească îmbogățirea uraniului în scopuri militare;
  • să coopereze pe deplin cu Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA);
  • să promoveze pacea regională, inclusiv Acordurile Abraham extinse („Acordurile Cyrus”), îndemnând țările arabe să sprijine iranienii spre o tranziție organizată pentru stabilitate și prosperitate.

Propunerile au fost explicate de Pahlavi într-un editorial semnat de acesta în ziarul londonez de limbă arabă, Asharq Al-Awsat.

Update 09:45 Teheranul amenință din nou Londra, deși Marea Britanie a rămas una dintre puținele țări europene care nu a desemnat Gărzile Revoluționare Islamice drept grupare teroristă și nu dorește să participe la efortul de război al aliatului său american. Ministrul de externe iranian Araghchi i-a spus omologului său britanic că permisiunea acordată Statelor Unite de a utiliza baze militare britanice va fi considerată participare la ”agresiune”, informează Iran International News.

„Asemenea acțiuni vor fi cu siguranță considerate participare la agresiune și vor fi înregistrate în istoria relațiilor dintre cele două țări”, a declarat Abbas Araghchi într-o convorbire telefonică, conform unui comunicat al ministerului de externe de la Teheran.

Update 09:40 Liderii Uniunii Europene au propus joi măsuri temporare, inclusiv reduceri ale taxelor la energie, taxe mai mici pentru rețeaua electrică și sprijin de stat, pentru a atenua creșterea prețurilor la hidrocarburi declanșată de războiul din Iran, a relatat Reuters reluat de Iran International News.

Dependența Europei de importurile de energie a lăsat-o vulnerabilă la creșterea costurilor după ce Strâmtoarea Ormuz a fost efectiv blocată, iar regimul islamist de la Teheran a început să vizeze infrastructura energetică din Orientul Mijlociu, se arată în știrea citată. Aproximativ o cincime din fluxul global de petrol și gaze naturale lichefiate trec în mod normal prin strâmtoarea din Golful Persic.

Update 09:30 Explozii puternice au fost raportate în mai multe orașe iraniene în cursul nopții și în această dimineață, relatează Iran International News. Este vorba despre explozii auzite în orașele Bandar Lengeh și Isfahan, în timp ce oficialii din Yazd au declarat că două situri militare din afara orașului au fost vizate de bombardamente vineri dimineață. Alte deflagrații au zguduit zonele Bardsir și Baft din provincia Kerman, precum Arak.

Update 09:20 Autoritățile din Emiratele Arabe Unite au anunțat că au arestat agenți ai unei rețele teroriste operate și finanțate de Hezbollah și Iran. Potrivit agenției de stat a EAU, rețeaua destructurată era implicată în „spălare de bani, finanțare a terorismului și amenințarea securității naționale”, citează ynetnews. „Rețeaua opera în interiorul țării sub o acoperire comercială fictivă și urmărea să pătrundă în economia națională și să execute planuri externe care amenințau stabilitatea financiară a țării”, notează aceeași știre.

Update 09:05 Arabia Saudită avertizează că barilul de petrol ar putea ajunge la 180 de dolari, dacă războiul mai continuă o lună. Premierul israelian Netanyahu a declarat în conferința sa de presă de noaptea trecută că se va termina ”mai repede decât credeți”.

Update 09:10 Șase noi țări au decis să recunoască Gărzile Revoluționare din Iran ca organizație teroristă, a anunțat MAE israelian citat de ynetnews. Aceste state sunt Islanda, Republica Moldova, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Macedonia de Nord și Liechtenstein.

Update 08:45 Nu vom permite atacarea druzilor! IDF a sărit din nou în apărarea minorității druze din Siria, bombardând în timpul nopții un cartier general și echipamente de luptă ale regimului Al Jolani (Shaara) din sudul țării vecine, ca răspuns la atacurile asupra civililor druzi din zona Sweida.

Un purtător de cuvânt al IDF a declarat că armata israeliană „nu va permite să se facă rău druzilor în Siria și va continua să acționeze pentru protecția lor”, informează ynetnews.

Update 08:30 Iranul promite să producă în continuare rachete. Gărzile Revoluționare din Iran a anunțat că producția locală de rachete balistice continuă în timpul războiului și că nu există o lipsă în stocurile lor, relatează ynetnews.

Afirmația contrazice declarațiile făcute aseară de prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, conform cărora după 20 de zile de război se poate stabili că Iranul nu poate produce rachete balistice suplimentare sau îmbogăți uraniu pentru a dezvolta arme nucleare.

Update 08:00 Iranul a lansat rachete de cel puțin două ori în cursul nopții asupra zonelor centrale din Israel, însă. din fericire, nu s-au înregistrat victime, potrivit informațiilor oferite de autoritățile de la Ierusalim.

În Kuweit, Teheranul a atacat rafinăria de petrol din portul Al-Ahmadi, provocând un incendiu. Nu s-au înregistrat victime, iar incendiul a fost stins.

Atacurile iraniene asupra Israelului și a altor state din Orientul Mijlociu continuă să fie zilnice, însă s-au redus numeric și din punct de vedere al intensității.

19 martie 2026 – a 1484-a zi a războiului ucrainean, ziua a 894-a celui israelian, a 20-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 22:15 Câștigăm. În ciuda dezinformărilor, mullahii pierd. Cele trei țeluri de război ale Israelului au fost articulate azi de premierul israelian, Netanyahu. E vorba de înlăturarea amenințării nucleare iraniene, a amenințării balistice și de creare a condițiilor pentru ca poporul iranian să-și poată lua soarta în propriile mâini.

Potrivit Ierusalimului, regimul mullahilor era în fața unei iminente imunizări a programelor lor de rachete balistice și de facilități nucleare militare, cu ajutorul cărora ayatollahilor ar fi putut șantaja nu doar țările din regiune, ci întreaga lume.

Premierul israelian a reliefat că nimeni nu l-ar fi putut împinge pe președintele SUA, Trump, să ia decizii nedorite de el. Care a fost de două ori ținta unor tentative de asasinat iraniene. Așa cum militarii americani au fost repetat atacați și uciși de islamiști iranieni. Riscul de a nu fi acționat acum era prea mare, a spus Bibi.

Update 17:00 Liderii israelieni consideră că războiul (cu Iranul și cu Hezbollah, în Liban) va mai dura câteva săptămâni. Aceasta e una din concluziile unei reuniuni a cabinetului de la Ierusalim. Dregătorii au convenit că armata israeliană și Mossadul își îndeplinesc satisfăcător sarcinile.

Update 16:55 Șeful Statelor Majore combinate ale SUA, Dan Cain, a semnalat că aviația americană distruge zilnic fără milă programul nuclear și balistisc al regimului de la Teheran și acționează, în acest scop, din ce în ce mai adânc în interiorul Iranului.

Update 16:45 ”Atacul israelian asupra South Pars, principalul zăcământ gazeifer al lumii este un avertisment la adresa Iranului”, a reliefat șeful penagonuli, Pete Hegseth.

Update 16:35 IDF a distrus o serie de nave militare iraniene la Marea Caspică. Primul raid efectuat aseară în portul Bandar Anzal de la Marea Caspică s-a soldat cu distrugerea mai multor nave între care și vedete iraniene purtătoare de rachete. Au fost distruse o corvetă, 4 vedete dotate cu rachete și mai multe nave auxiliare precum și mabarcațiuni de gardă. A fost pulverizat și un șantier naval, precum și un cartier general. Unele nave distruse aveau capacități antiaeriene.

Update 16:30 Gărzile Revoluționare abuzează, potrivit Mossadului, reluat de Jerusalem Post, de moschei, spre a-și instala în lăcașurile de rugăciune cartierele generale și cazărmile. Acest demers contravine nu doar dreptului internațional, ci și regulilor islamice. Dar stânga americană și europeană se face că nu vede cum mullahii încalcă orice reguli și legi ale războiului și ale dreptului internațional, legi de care progresiștii, inclusiv din universitățile americane cumpărate de islamiști, ori de la ONU și curți internaționale, se folosesc exclusiv spre a incrimina Israelul și Statele Unite. Nici utilizarea de către islamiștii iranieni de muniție cu dispersie n-a sunat alarma între profesorii de bună purtare de la extremă stânga occidentală, care nu descoperă presupuse ”rele” decât la liderii SUA și Israelului. Mossadul cere iranienilor să furnizeze imagini ale operațiunilor Gărzilor Revoluționare în Iran.

Update 16:25 Pentagonul solicită 200 de miliarde de $ pentru războiul din Iran.

Update 16:20 IDF i-a bombardat pe securiștii teroriști interni din ”Basij” ai Gărzilor Revoluționare Islamice iraniene și a eliminat și 20 de interpuși libanezi din Hezbollah, ai mullahilor de la Teheran. Basij e o grupare paramilitară de stat polițienesc care a primit de la Gărzile Revoluționare aflate acum în fruntea Iranului misiunea de a reprima poporul iranianși, mai ales, pe opozanți și disidenți.

Update 16:15 Germania nu vrea să ajute la stabilizarea Strâmtorii Ormuz decât DUPĂ război. Când nu va mai fi nevoie, desigur, de vreun ajutor german. Între timp, statele arabe cer ONU să condamne Iranul pentru bombardarea instalațiilor petroliere (între altele din Qatar și Kuweit). Iar EAU vrea să expulzeze mii de studenți iranieni privilegiați.

Update 15:30 Luptătorul iranian de numai 19 ani, Saleh Mohamadi, a fost executat astăzi de regimul islamist de la Teheran, pentru ”crima” de a fi participat la protestele memorabile din ianuarie. Anterior, mama s-a declarase că fiul ei este torturat în detenție, fiind desfigurat de agenții aparatului represiv. A fost executat ieri și cetățeanul suedez Koroush Kivani. (Alți doi protestatari iranieni au fost executați împreună cu Sale Mohamadi).

Update 11:25 Intensitatea luptelor de pe fronturile ucrainene a sporit sensibil. Au avut loc ieri, potrivit Statului Major ucrainean, nu mai puțin de 235 de ciocniri directe, între care 54 pe frontul de la Pokrovsk. Asalturi puternice și numeroase au avut loc între altele la Kostiantynivka și Huliaipole. Forțele antiaeriene au doborât 109 din 133 de drone lansate de trupele invadatoare ruse. Potrivit Statului Major ucrainean, Rusia ar fi pierdut ieri peste 1500 de militar (1520), totalul combatanților Moscovei scoși din luptă ajungând la peste 1.284.000.

Update 11:15 Iranul a lansat în cursul nopții 6 tiruri de baraj cu rachete asupra centrului Israelului și pentru prima oară și spre sudul statului evreu, omorând un muncitor străin și trei palestinience într-un coafor de pe malul apusean al Iordanului. Din nou, Iranul a folosit muniție cu dispersie (sau bombe cu fragmentație) scoase în afara legiid e dreptul internațional. O astfel de bombă l-a ucis pe stradă pe muncitorul străin aflat la lucru în Israel.

Update 11:00 Iranul își continuă atacurile asupra țărilor vecine, a arabilor și musulmanilor din regiune și a instalațiilor petroliere ale țărilor vecine. A izbucnit un incendiu la rafinări kuweitiană Mina-Al-Ahmadi, una din cele mai mari din Orientul Apropiat. Va reacționa Trump la acest bombardament iranian în conformitate cu avertismentele adresate teheranului după atacul asupra rafinăriei Ras Laffan din Qatar? O rachetă cu bombă cu dispersie a distrus și un coafor palestinian pe malul apusean al Iordanului, unde islamiștii iranieni au ucis cel puțin trei femei, rănind multe altele.

Update 10:10 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că Ucraina a trimis 201 experți militari pentru a ajuta țările din Orientul Mijlociu să se apere împotriva atacurilor cu drone iraniene ale sistemului Shahed și că baza industrială de apărare ucraineană (DIB) este pregătită să sprijine eforturile de apărare aeriană din Orientul Mijlociu, notează ISW.

Update 10:00 Tensiuni politice la București: negocierile privind bugetul țării par compromise. Miercuri, 18 martie, PSD a blocat dezbaterile în Parlament, după ce în cadrul unei ședințe tensionate  ”parlamentarii PNL, USR și AUR au respins de două ori la votul în comisiile reunite de buget un amendament al PSD în valoare de 1,1 miliarde lei care prevedea ajutoare pentru pensionari”, relatează G4 Media.

În urma acestei situații, social-democrații lui Grindeanu (n.r. responsabili pentru situația economică dezastruoasă a țării după cheltuielile fără măsură ale guvernului Ciolacu în 2024) au anunțat că nu vor vota bugetul, deși sunt parteneri în coaliția de guvernământ.

Șefii formațiunilor politice din coaliția aflată la guvernare, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Dominic Fritz și Kelemen Hunor vor discuta astăzi într-o ședință specială, programată să înceapă chiar în aceste clipe, pentru deblocarea bugetului de stat.

Update 09:45 Viktor Orban vrea ca Rusia să redevină parte a ”securității și pieței energetice a Europei”. Prim-ministrul maghiar consideră că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei nu ar trebui să o împiedice pe cea dintâi să devină parte a viitoarelor sisteme de securitate și energie ale Europei, a informat Ukrainska Pravda.

De ce nu creăm un nou sistem energetic pentru Europa, care să implice surse din Rusia și așa mai departe? Așadar, războiul este un război, [trebuie] încheiat și apoi ar trebui să revenim la vechea armonie sau, dacă nu sunteți de acord pe această temă, haideți să creăm un nou sistem de securitate și comerț împreună cu Rusia”, a spus Orban într-un interviu pentru GB News.

Reamintim că arma cea mai importantă prin care Rusia a șantajat și dirijat ani de zile politicile europene, ale statelor din UE sau din afara comunității (precum Moldova, Ucraina) a fost energia, în special gazele sale naturale, dar și petrolul. Eliberarea din încorsetarea dependenței energetice de Moscova a fost un proces de lungă durată și încă nefinisat. (DR)

Update 09:30 Bombardamentele rusești au făcut noi victime în rândul civililor ucraineni. O persoană rănită grav și peste 40.000 de persoane au rămas fără curent electric după un atac rusesc masiv asupra orașului Zaporijjia, anunță Ukrainska Pravda.

Două persoane au fost ucise și două rănite în atacurile rusești asupra regiunilor Herson și Donețk, în cursul serii trecute, relatează aceeași sursă.

Trei persoane au fost rănite și mai multe clădiri rezidențiale înalte, precum și cămine studențești, au fost avariate într-un bombardament rusesc asupra orașului Odesa, în timpul nopții.

Moscova a atacat Ucraina cu 133 de drone Shahed, Gerbera, Italma și alte tipuri, începând de seara trecută, iar bombardamentele au continuat până în această dimineață. Apărarea aeriană a Ucrainei a reușit să doboare 109 drone, dar au fost înregistrate lovituri rusești în 11 locații.

Update 09:20 Kuweitul a anunțat că o dronă a atacat rafinăria petrolieră din portul Al-Ahmadi, deținută de compania națională de petrol a țării. Atacul a provocat un incendiu de mică amploare, dar nu au provocat victime.

Update 09:15 Prețul petrolului crește din nou. Țițeiul Brent se tranzacționează în prezent la 112 dolari pe baril, iar țițeiul West Texas Intermediate (WTI) a ajuns la 98 de dolari pe baril.

Update 09:10 IDF continuă ”dezarmarea” grupării teroriste Hezbollah în Liban. Armata israeliană a eliminat miercuri opt teroriști Hezbollah în două misiuni separate realizate în sudul Libanului, iar alți 20 de teroriști au fost uciși, concomitent cu distrugerea a zeci de structuri militare ale organizației șiite, în operațiuni combinate aeriene și terestre, notează ynetnews. Soldații IDF au localizat și confiscat numeroase arme, inclusiv lansatoare de grenade RPG, rachete antitanc și muniție, aparținând Hezbollah.

Update 09:00 Divergențe SUA-Israel privind bombardarea rafinăriilor de gaze naturale din sudul Iranului. Trump amenință Teheranul cu distrugerea celui mai important zăcământ al său de gaze naturale, dacă mai atacă instalațiile producătoare de LNG ale Qatarului. Președintele american a scris o postare furioasă la adresa atacului lansat noaptea trecută de regimul islamist asupra celui mai mare complex de gaz natural lichefiat (LNG) din lume, rafinăria Ras Laffan din Qatar.

Liderul de la Casa Albă susține că nu ar fi fost informat despre bombardamentul Israelului asupra parcului industrial iranian de extracție a gazelor naturale, South Pars Field. Trump a explicat că armata israeliană a avariat doar o parte a perimetrului și nu instalațiile propriu-zise, dar a avertizat Iranul că dacă mai lansează un atac de tipul celui din Qatar, va autoriza distrugerea South Pars Field.

El a mai spus că s-a ferit să aprobe atacuri asupra instalațiilor producătoare hidrocarburi pentru ”a nu periclita viitorul Iranului pe termen lung”.

Israelul se apără și insistă că Washingtonul a fost informat despre atacul de la South Pars Field din Iran, informează ynetnews. A reacționat și fostul ambasador al Ierusalimului în SUA, Dan Shapiro. „Trump poate spune ce vrea. Dar sunt zero (…) șanse ca IDF să efectueze un atac în acea locație fără a oferi CENTCOM-ului imaginea completă. Trump știa (și a aprobat)”, a scris Shapiro pe contul său X.

Update 08:45 Portul Yanbu din Arabia Saudită, situat la Marea Roșie, a fost vizat de un atac aerian în această dimineață, însă impactul ar fi fost minim, a informat agenția Reuters citată de Iran International News. În prezent, Yanbu este singurul punct de export de țiței al țării.

Update 08:30 Administrația Trump analizează un plan de a solicita navelor comerciale escortate de Marina SUA prin Strâmtoarea Ormuz să cumpere polițe de asigurare girate de guvernul SUA, susține Financial Times, citând persoane familiarizate cu discuțiile. Ar fi vorba despre introducerea într-un program deja existent, administrat de US Development Finance Corporation în parteneriat cu asigurătorul Chubb.

Este neclar dacă achiziția de asigurări va deveni obligatorie pentru tranzitarea în siguranță a Strâmtorii Ormuz, pe timp de război.

Update 08:15 Câteva drone neidentificate au fost detectate deasupra unei baze a armatei americane din Washington, unde locuiesc secretarul de stat Marco Rubio și secretarul Apărării Pete Hegseth, a relatat Washington Post, reluat de Iran International News.

Update 00:05 Șeful CIA, Ratcliffe, l-a contrazis în Senat flagrant pe conspiraționistul anti-israelian Joe Kent, care a demisionat recent din funcția de director de centru anti-terorist, afirmând că ”Israelul” ar fi împins, chipurile, ”SUA în războiul cu Iranul”. Directorul serviciului secret extern, american, a subliniat că nu împărtășește absolut deloc poziția lui Kent, că Iranul nu și-a anulat ambițiile nucleare și dezvoltarea de capacități balistice amenințând trupele americane. Dimpotrivă, informațiile serviciilor secrete demonstrează contrariul, a precizat Ratcliffe. Susectat de trădare de informații, Kent fusese exclus de la informări secrete cu luni de zile înainte de a-și da demisia. De el s-au disociat net și șeful CIA, și șefa Comunității de Informații, și președintele, și vicepreședintele.

Update 00:00 Secretarul general al NATO, Rutte, a reacționat foarte prudent la durele critici americane la adresa alianței nord-atlantice. În Norvegia, Rutte a spus că ”Strâmtoarea Ormuz trebuie redeschisă” și că ”știe că multe țări” ale pactului defensiv apusean ar lucra împreună la găsirea unui drum menit să redeschidă această cale de navigație maritimă. Președintelui SUA, Trump, care calificase drept ”test important” ajutorarea Americii de către aliații ei ce solicită sprijinul SUA pentru Ucraina, și lui Rutte, șeful unei alianțe NATO care nu valorează mare lucru fără americani, nu le-a scăpat schizofrenia pozițiilor germane și europene. Cancelarul Merz calificase recent regimul iranian drept unul ”terorist”, dar consideră în același timp, ca și șefa diplomației UE, că ”acesta nu e războiul nostru”. Iar asta, în ciuda faptului că Iranul mullahilor a atacat repetat și contondent interesele europene în Orientul Mijlociu, provocând Germaniei și Comunității pagube substanțiale și crescânde. La rigoare, Iranul a atacat și bazele americane și britanice din Europa și Turcia. Experții se ceartă pe ce anume ar face statele NATO, dacă SUA invocă articolul 5 al Tratatului NATO, cerând întrajutorarea.

18 martie 2026 – a 1483-a zi a războiului ucrainean, ziua a 893-a celui israelian, a 19-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:05 Qatarul l-a declarat persona non grata pe atașatul militar iranian. Anterior, islamiștii iranieni au bombardat, la Ras Laffan în Qatar, cel mai mare complex de gaz natural lichefiat din lume. Acest bombardament iranian afectează puternic și aprovizionarea cu gaze a Europei. Care totuși nu vrea să ridice un deget ca să se apere și să protejeze și lumea de nebunia Iranului islamist.

Update 23.00 Se semnalează mai multe impacturi de rachete iraniene în sudul Israelului, între care la Beer Sheba. Pagube materiale mari s-au semnalat în moșavul (comuna) Lakhish din sud, unde o familie s-a salvat adăpostindu-se în safe room, camera de securitate, consolidată, din interioriul casei proprii. Iranul a ucis recent un cuplu de septuagenari cu bombele cu dispersie lansate asupra centrelor urbane și a populației vicile a statului evreu.

Update 22:55 Federal Reserve a lăsat dobânzile de referință americane neschimbate. Ele continuă să penduleze între 3,5 % și 3,75 %. Demersul ar putea spori inflația peste ocean.

Update 22:30 Gărzile Revoluționare Islamice cred că vor câștiga războiul dacă își mențin controlul asupra Strâmtorii Ormuz, a declarat un oficial iranian reluat de Reuters.

De ce statele NATO și mai ales Marea Britanie refuză să ajute Statele Unite să restabiliească libertatea și securitatea navigației în zonă e o chestiune mai complicată, reclamând o analiză separată. Potrivit unui fost ambasador britanic în Yemen, la mijloc nu e doar lașitate, ci și ură pe claritatea morală cu privire la Iran a administrației Trump, ostilitate veninoasă împotriva Israelului și distrugerea propriei identități naționale, cuplată cu incapacitatea de a o mai apăra, precum și cu infiltrarea islamistă a propriilor rânduri. Iată ce explică și strania nevoie a oficialilor occidentali (britanici sau germani) de a celebra aniversarea Republicii Islamice. Și de ce Marea Britanie încă nu s-a alăturat aliaților ei europeni și americani în a plasa Gărzile Revoluționare Islamice, iraniene, pe lista grupărilor teroriste, deși actualul premier britanic, Starmer, promisese s-o facă pe când se afla în opoziție.

Update 22:15 Dregătoarea de extremă stânga a administrațiilor Obama și Biden, Susan Rice, a amenințat elitele politice, culturale și economice americane care cooperează cu administrația Trump. Ele ar urma să fie ”silite să dea socoteală” de către Patidul Democrat. Prin comportamentul ei tipic dictatorial și extremist, Rice a încălcat o lege nescrisă care a împiedicat întotdeauna amenințarea taberei politice americane aflate la putere, de către predecesorii și succesorii ei.

Update 22:00 Președintele SUA, Trump a avertizat țările europene și pe alți aliați, care refuză să pună umărul la restabilirea securității în Strâmtoarea Ormuz, că le-ar putea lăsa să elibereze singure zona necesară importului petrolului și gazului lor. Strâmtoare din care ar putea să retragă forțele americane. SUA nu=și procură țițeiul prin Golf. Președintele e vădit supărat pe statele NATO care i-au arătat, simbolic vorbind, degetul mijlociu, când a cerut ajutor pentru garantarea securității navigației libere în Golful Persic. Între aceste țări e Germania, care s-a plâns că n-a fost consultată înaintea atacului americano-israelian asupra forțelor mullahilor de la Teheran. Pe care cancelarul Merz îi numise anterior un ”regim de teroare”, fără să ridice însă vreun deget întru combaterea lui.

Update 16:30 Întru eliberarea Strâmtorii Ormuz. SUA au bombardat azi extrem de puternic buncărele de beton islamiste, iranienene, amplasate de-a lungul coastei Strâmtorii Ormuz. Forțele Pentagonului au recurs la bombe grele, spărgătoare de buncăre, de 2500 de kilograme bucata. Buncărele conțineau rachete anti-navale care constituiau un pericol mare pentru circulația maritimă din zonă. Iranul speră ca menținerea închisă a Strâmtorii, prin care trec 20% din exporturile globale de petrol, să exercite un asemenea impact asupra prețului țițeiului, încât să se exercite mari presiuni interne și externe asupra administrației Tump, menite să convingă SUA să pună capăt războiului.

Update 16:00 Rusia a condamnat eliminarea șefului criminalului regim islamist iranian, Ali Larijani, de către SUA și Israel, numind demersul un presupus ”asasinat”. Rusia care a cotropit Ucraina e aliatul principal al Iranului islamist și a mai pierdut aliați prin debarcări sau eliminări. Au fost debarcați în ultimii ani președinții Siriei și Venezuelei, Assad și Maduro și eliminați rând pe rând Khamenei și Larijani, precum și, anterior, căpeteniile teroriste ale Hamas, Hezbollah și Houthi.

Update 15:45 Președintele SUA, Trump, a contracarat propaganda potrivit căreia Iranul n-ar fi trebui atacat pentru că n-ar fi constituit un pericol. ”Către toți nebunii: amintiți-vă că Iranul era considerat de toți sponsorul numărul 1 al terorismului”, a notat Trump în rețeaua sa socială, Truth Social.

Update 15:30 După atacul israelian asupra unor instalații de gaz din sudul Iranului, prețul pentru energia fosilă a luat litful din nou. Barilul de petrol s-a negocat la 108 $.

Qatarul a criticat ca ”periculoasă” și ”iresponsabilă” bombardarea instalațiilor de gaz iraniene și a rafinăriei Asaluyeh de către israelieni. Oficialii iranieni au anunțat bombardarea în ripostă a instalațiilor petroliere ale țărilor vecine (arabe).

Update 12:30 Conducerea islamistă, iraniană, rămâne sfidătoare. Ministrul de externe, Araghchi, a declarat că ”uciderea de dregători individuali nu afectează structura”. Iar sistemul politic ar fi ”de nezdruncinat”. Iranul nu solicită o încetare a focului. Araghchi a mințit, afirmând că Iranul n-ar fi tras în civili din țările vecine. El a justificat atacurile asupra bazelor americane din statele din jur prin afirmația că forțele iraniene nu pot răspunde agresiunii Washingtonului în acest ”război al Americii” prin atacarea SUA, așa că ar fi silite să tragă în instalațiile americane din regiune. Araghchi a admis ”pagubele colaterale” provocate de islamiștii iranieni și a anunțat interdicția circulației ”inamicilor noștri” în Strâmtoarea Ormuz. În fine, Araghchi a numit China comunistă ca posibil stat ”mediator”. Pentru uzul extremei drepte americane, Araghchi a declarat că acest război este ”al Israelului”, menit să servească interesele statului evreu și ale celor care cred nu în America first, ci în ”Israel first”. Din afirmațiile sale mai reiese că Araghchi speră ca poporul american să silească administrația Trump să pună capăt actualui conflict militar, asfel încât criminalii de la Teheran să revină liniștiți la lucru.

Update 12:15 Israelul pare să fi reușit să-l elimine în cursul nopții trecute pe ministrul iranian al serviciior secrete, Esmaeil Khatib. Iran International, o publicație a opoziției iraniene, confirmă uciderea lui. Khatib a ajuns în funcție în 2021, fiind desemnat în funcție de liderul islamist suprem de atunci, Ali Khamenei. Ministrul ucis a jucat un rol cheie în reprimarea recentelor proteste pașnice, iraniene, în arestarea și asasinarea în masă a multor mii sau zeci de mii de protestatari.

Concomitent, IDF a bombardat numeroase ținte ale interpușilor Iranului din Liban, lovind echipe de lansare de rachete, lansatoare, arsenale și centre de comandă ale Hezbollah.

Update 12:05 Șeful opoziției de stânga, israeliene, Lapid, a cerut statelor europene să participe la asigurarea navigației în Strâmtoarea Ormuz.Calea optimă de scurtare a acestui război este ca Iranul să știe că se confruntă cu un front unit al democrațiilor, inclusiv al UE”, a spus Lapid într-o întâlnire cu ambasadorii UE și ai țărilor Comunității.

Update 12.00 Bahrain e una din țintele favorite ale islamiștilor iranieni. Mullahii au lansat asupra regatului (ex-emirat) arab nu mai puțin de 130 de rachete și 234 de drone. Bahrainul a arestat cel puțin 6 persoane pentru răspândirea de imagini ale impactului proiectilelor iraniene. Regatul e condus de un rege (fost emir) sunit, dar populația Bahrainului e, în majoritate, șiită ca a Iranului.

Update 11:30 Cine conduce în prezent de facto Iranul mullahilor, după cea de-a doua decapitare, de către israelieni, a regimului islamist? Teoretic, Mojtaba Khamenei. De facto, potrivit experților israelieni, comandanți radicali ai Gărzilor Revoluționare.

Update 11:05 O publicație din Odessa anunță că autoritățile române ar fi detectat drone rusești (care ar fi pătruns eventual din nou în spațiul aerian românesc, nu departe de Tulcea). Avioane militare ar fi decolat să le intercepteze.

Update 11.00 Dictatorul castrist, marxist, cubanez, Miguel Diaz-Canel, a anunțat ”rezistență de nezdruncinat” în fața ”oricărui agresor extern”. E vorba de o aluzie la declarația președintelui american care, în reacție la cererile cubaneze de negocieri pentru aplanarea crizei energetice din Cuba, a declarat că ar putea ”prelua” insula. Șeful diplomației americane, Rubio, a respins afirmațiile unor publicații, care susținuseră că SUA solicită debarcarea lui Diaz-Canel. Dictatura comunistă cubaneză stă să se prăbușească din cauza crizei economice și energetice iscate de debarcarea narco-traficantului și dictatorului comunist venezuelean, Maduro, un aliat al Iranului, Rusiei și Chinei.

Update 10:30 Intensificare masivă a luptelor pe frontul din Ucraina. Un total de 286 de ciocniri între apărătorii ucraineni și soldații ruși au fost înregistrate pe câmpul de luptă în ultima zi. Moscova a pierdut aproximativ 1710 militari (uciși și răniți) numai în ultimele 24 de ore, susțin autoritățile de la Kiev. Numărul total al pierderilor rusești este estimat la 1.282.570.

Update 10:15 Un atac cu dronă asupra orașului Krasnodar din Rusia ar fi ucis o persoană și a avariat mai multe clădiri de apartamente, a declarat primarul orașului, Evgeny Filipov citat de Kyiv Independent.

Update 10:00 Apărarea aeriană ucraineană a doborât peste noapte 128 din cele 147 drone rusești lansate asupra țării, potrivit Statului Major de la Kiev.

Bombardamentele rusești au lovit regiunile Cernihiv, Odesa și Nicolaev, provocând rănirea a doi lucrători feroviari în regiunea nordică, în timp ce infrastructura au fost avariată în sudul Ucrainei.

Update 09:30 Mai multe atacuri și explozii au avut loc în zone din sudul, vestul și centrul Iranului în această dimineața, conform relatărilor martorilor oculari trimise către Iran International News.

Ministrul iranian al informațiilor, Esmail Khatib, a fost ținta unor atacuri nocturne la Teheran, informează în exclusivitate aceeași sursă. Nu se cunoaște momentan soarta lui.

Update 09:15 Paradis destrămat. Legi draconice în Dubai, care a interzis transmiterea de fotografii sau videouri ori relatările privind atacurile cu drone și rachete lansate asupra orașului. Trei supraviețuitori traumatizați ai unui atac cu drone iraniene din Dubai au fost arestați după ce au trimis fotografii celor dragi – un act care încalcă noile legi locale de securitate din orașul autoritar din Golf, relatează New York Post. Locuitorii zonei de expați Creek Harbour au declarat că încearcau doar să-și liniștească rudele după un atac cu drone care a avariat clădirea lor de apartamente.

În loc să primească sprijin ca victime, ei au fost închiși de poliția din Dubai”, a scris pe X Radha Stirling, director executiv al grupului Detained in Dubai — o organizație care îi ajută pe expatriații arestați în oraș.

Update 09:10 Moscova plănuiește să relocheze peste 113.000 de cetățeni ruși în teritoriile ocupate din Ucraina, ca parte a rusificării regiunilor. Potrivit United24Media, dictatorul rus a semnat în decembrie 2025 o lege care permite transferul de populație până în 2045, zonele aflate sub ocupație rusă din Ucraina.

Legea reînvie politicile staliniste pe care tiranul comunist le-a aplicat în Republica Moldova, statele baltice, Ucraina, precum și în alte state ocupate de URSS: deportări de populație și înlocuirea lor cu altele.

Update 09:00 Iranienii au dat informații pentru localizarea și eliminarea șefului de facto al Iranului, Ali Larijani. „Asasinarea lui Larijani a fost posibilă datorită unor informații valoroase pe care serviciile de informații israeliene le-au primit de la locuitorii Teheranului în ultimele 24 de ore”, a declarat un oficial israelian pentru Iran International News.

Președintele Trump a declarat că Statele Unite nu știu dacă noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este mort sau viu. Absența oricărui semn de viață legat de acesta ridică mari semne de întrebare cu privire la starea sa.

Update 08:45 Ministrul de externe al regimului de la Teheran vrea un nou acord pentru navigarea prin Strâmtoarea Ormuz, după încheierea războiului, afirmând că un ”armistițiu” nu va fi suficient, citează ynetnews.

Update 08:30 Beirut a fost zguduit în cursul nopții de mai multe lovituri aeriene, care ar fi vizat membri ai grupării teroriste Hezbollah. Anterior, au fost emise mai multe ordine de evacuare, inclusiv dintr-un sat aflat în regiunea Sidon, din sudul Țării Cedrilor.

Channel 12 din Israel susține că premierul Netanyahu ar fi dat ordinul ca membri de rang înalt ai organizației teroriste șiite să fie eliminați, după confirmarea locației în care se află, fără alte proceduri de aprobare.

Update 08:15 O rachetă iraniană a lovit peste noapte baza aeriană Al-Minhad din Emiratele Arabe Unite, unde sunt staționate și trupe australiene, relevă ynetnews. Prim-ministrul australian Anthony Albanese a anunțat că nimeni nu a fost rănit, dar s-au înregistrat pagube minore, cauzate de un incendiu.

O explozie puternică s-a auzit în urmă cu scurt timp în Dubai, a informat agenția de știri Reuters pe baza martorilor oculari. Autoritățile susțin că apărarea sa antiaeriană este activă, în urma unui atac cu rachete.

Update 08:00 Tragedie în Israel: un cuplu în vârstă de 70 ani a murit după ce o rachetă balistică iraniană le-a lovit apartamentul din Ramat Gan, centrul țării. Conform informațiilor de până la această oră, cei doi nu reușiseră să ajungă la timp în adăpost. Racheta a lovit din plin apartamentul lor aflat la etajul patru într-un bloc de locuințe, relatează JBN. Alți locatari au fost blocați în adăpost, iar pompierii au intervenit toată noaptea pentru a-i scoate în siguranță de acolo.

Sirenele au sunat de mai multe ori noaptea trecută în Israel, după ce Teheranul a lansat câteva rachete balistice și drone, inclusiv asupra Tel Avivului ”ca răzbunare pentru uciderea lui Ali Larijani”, după cum au precizat surse iraniene.

Update 07:45 Armata Statelor Unite a atacat în apropierea Strâmtorii Ormuz mai multe situri de rachete aparținând regimului islamist din Iran. Acest lucru a fost raportat de Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), care a declarat că obiectivele au fost lovite cu bombe anti-buncăr de-a lungul coastei Iranului și că „rachetele de croazieră amenințau transportul maritim internațional din strâmtoare”, citează ynetnews.

Update 00:25 Momente impresionante în Iran, unde oamenii au ieșit pe străzi în această noapte să sărbătorească ajunul anului nou, Nowruz, printr-o sărbătoare tradițională străveche a focului, denumită Chaharshanbe Suri. Republica islamică nu tolerează astfel de celebrări, însă prințul moștenitor al Iranului, Reza Pahlavi, i-a îndemnat ieri pe compatrioții săi, să sfideze regimul și să se bucure public de Chaharshanbe.

În urmă cu foarte scurt timp, Cabinetul de Război al Israelului condus de premierul Beniamin Netanyahu a lansat un mesaj public de susținere a iranienilor, asigurându-i de sprijinul Țării Sfinte.

Ieșiți și sărbătoriți. Noi vă veghem de sus”, a declarat prim-ministrul israelian. ”Aviația noastră lovește agenții teroriști de la sol, de pe străzi, din piețe”, a mai spus șeful executivului de la Ierusalim, făcând referire de eliminările precise de membri ai milițiilor Basij efectuate de IDF în ultimele zile.

17 martie 2026 – a 1482-a zi a războiului ucrainean, ziua a 892-a celui israelian, a 18-a zi a celui de eliberare a Iranului

Update 23:50 Albania a declarat Iranul drept ”stat-sponsor al terorismului”, trecând concomitent Gărzile Revoluționare Islamice și Hezbollah pe lista grupărilor teroriste. Parlamentul de la Tirana a adoptat aceste măsuri în sesiune fulger de numai 30 de minte în cursul zilei de astăzi.

Update 23:00 Primarul orașului New York, Zohran Mamdani, a acuzat Israelul de genocid la un eveniment care marchează Ziua Sfântului Patrick. Potrivit ToI, Mamdani a găzduit un mic dejun cu ocazia sărbătorii irlandeze la reședința sa oficială, alături de fosta președintă a Irlandei, Mary Robinson.

Mamdani a laudat-o pe Robinson pentru „cum a fost neclintită alături de poporul Palestinei. Spun asta deoarece în ultimii ani, când am fost martori la un genocid desfășurându-se sub ochii noștri, a existat o tăcere asurzitoare din partea atâtor oameni”.

Update 22:10 Escaladare uriașă între Israel și gruparea teroristă șiită Hezbollah. Organizația controlată de Iran a lansat zeci de proiectile, drone și rachete, asupra nordului Israelului în această seară, după ce IDF a reușit totuși să avertizeze civilii să caute adăpost, informează Times of Israel.

Armata israeliană a anunțat ieri începerea operațiunii sale terestre în sudul Libanului, explicând că ”operațiunea va fi limitată și va viza în mod specific pozițiile milițiilor Hezbollah.

Update 18:30 Trump e perceptibil supărat pe NATO. În privința alianței, care nu vrea să ajute America, Trump și-a articulat dezamăgirea, afirmând că, ”în ciuda ajutorului dat” pactului nord-atlantic ”de către SUA,” alianța, în mod ”uimitor”, nu a vrut ”să ne susțină. Cred că NATO comite o foarte mare greșeală. Mă întreb dacă NATO va fi vreodată alături de noi. Așa că acesta e un test important, pentru că noi n-avem nevoie de ei, dar ei ar fi trebuit să fi fost acolo”. În original: „Despite the fact we helped them so much. And it’s amazing.” „I think NATO is making a very stupid mistake. I wonder if NATO will ever be there for us. So this is a big test, because we don’t need them, but they should have been there.”

Update 18:15 Președintele SUA, Trump, a efectuat o voltă în chestiunea ajutorului NATO în Strâmtoarea Ormuz. Liderul Casei Albe a subliniat, pe Truth Social, că SUA n-ar mai avea nevoie de ajutorul aliaților pentru restabilirea securității în Strâmtoarea Ormuz, o cale maritimă cheie pentru exportul de petrol și gaze și, deci, pentru aprovizionarea energetică a lumii. 20% din petrolul și gazele exportate în diverse regiuni trec prin această strâmtoare. Trump și-a exprimat convingerea că navigația liberă în zonă se va relua în curând, islamiștii iranieni fiind loviți puternic de-a lungul coastei cu ”ajutorul Israelului și al altora, care ne-au ajutat mult”. SUA au încurajat și Siria să disloce forțe în Liban, să dezarmeze gruparea teroristă Hezbollah, interpusă a Iranului. Damascul ezită.

Update 18:00 Antisemitismul mai face o victimă. Șeful Centrului Național Anti-Terorist, NCTC, Joe Kent, a demisionat în credința că Iranul n-ar fi fost un pericol iminent pentru SUA, iar ”Israelul și puternicul său lobby american” ar fi ”exercitat presiuni”, care ar fi ”declanșat războiul”. Kent e primul oficial american care a preluat, public, teza influencerilor antisemiți și antiamericani Tucker Carlson și Candace Owens, și primul care aruncă prosopul din cauza războiului din Iran. Și a mitului străvechi, antisemit, crezut și de Hitler, potrivit căruia ”evreii” ar „controla lumea” și, deci, și Statele Unite. Kent acuză o ”campanie dezinformatoare” a presei care ar fi cerut atacarea Iranului, ”convingându-l pe Trump că ar exista un drum clar spre o victorie rapidă”. Ceea ce s-ar fi dovedit ”fals”. Kent nu acuză în schimb dezinformările antisemite și antiamericane, care pretind că Iranul islamist al barbariei genocidare, manifestate între altele în exterminarea a zeci de mii de protestatari pașnici, în arsenalul de rachete balistice, rețelele teroriste de interpuși și ambițiile nucleare ale mullahilor, n-ar fi fost un pericol acut. Kent, un fost agent al CIA, face parte din mica facțiune MAGA aparent smintită de propaganda extremei drepte antisemite și izolaționiste în frunte cu circa trei influensări ani-Trump și antiisraelieni.

Update 14:15 Președintele Ucrainei, Zelenski, a acceptat propunerile UE de mediere între Kiev și Budapesta și repararea oleoductului Drujba, care transportă țiței rusesc în Ungaria și Slovacia. Exporturile de petrol ale Rusia ar urma să se reia în cele două țări, prin Drujba, într-o lună și jumătate. Ungaria acuză Ucraina de a fi distrus oleoductul, în timp ce Kievul afirmă că l-ar fi bombardat rușii. Ungaria se află în fața alegerilor legislative care l-ar putea costa funcția pe Viktor Orban.

Update 14:00 Talibanii afgani acuză Pakistanul de bombardare a unui centru de dezintoxicare de toxicomani din estul capitalei afgane, Kabul și de uciderea a 400 de civili. Guvernul de la Islamabad a a respins acuzele, publicând imaginile țintelor teroriste, islamiste, bombardate. Talibanii -un regim islamist de epocă de piatră, care încalcă și cele mai elementare drepturi ale fetelor și femeilor – au comis multe atentate teroriste în Pakistan, înainte ca armata pakistaneză să reacționeze sistematic.

Update 13:10 Războiul antiterorist al Israelului a continuat și în Liban și în Gaza. În Țara Cedrilor forțele terestre, israeliene, au avansat spre nord. În Gaza, au lovit un autovehicul ucigându-l pe șofer și pe cei doi pasageri.

Update 13:05 Islamiștii iranieni au lansat noi rachete cu ogive conținând bombe cu dispersie asupra Israelului. Astfel de explozive au căzut azi în centrul statului evreu, în zona Tel Aviv-Holon, lovind clădiri, o gară și o stație de autobuz.

Update 13:00 Israelul confirmă, oficial, uciderea lui Ali Larijani. Uciderea lui și a șefului trupei teroriste interne, Basij, a iscat creșteri perceptibil la burse. Potrivit Reuters, liderul suprem desemnat, Mojtaba Khamenei” ar fi adoptat o linie dură și ar cere răzbunare și compensații de la SUA și Israel.

Update 11:05 Israelul l-a ucis pe Gholamreza Soleimani, liderul trupei teroriste Basij, folosită de Gărzile Revoluționare pentru reprimarea opoziției interne, iraniene. IDF a confirmat eliminarea lui. Potrivit Jerusalem Post, împreună cu el a fost lichidat și adjunctul său, Seyyed Karishi. IDF l-a ucis și pe șeful forței aeriene a Gărzilor Revoluționare Islamice.

Relatări ale militarilor israelieni, reluate de presă, anunță și probabila ucidere sau rănire a aparentului lider de facto, din ultimele zile, Ali Larijani, în condițiile în care liderul suprem desemnat, Mojtaba Khamenei, e ori grav rănit – de vreme ce nu poate fi prezentat decât sub formă de carton-, ori mort. La 1 martie, Larijani anunțase că va conduce un comitet director al țării. Nu e clar dacă a condus. Rămâne de eliminat noul șef al Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), Ahmad Vahidi. Președintele Pezeșchian e slab, pare o simplă paiață a criminalilor islamiști, întrucât deține o funcție de fațadă.

E vorba de o nouă decapitare a balaurului islamist iranian, aproape la fel de spectaculoasă precum cea de la 28 februarie, care a eliminat dintr-un foc zeci de dregători din conducerea genocidară a Iranului mullahilor, precum și pe ayatollahul zis lider suprem, Ai Khamenei.

Update 11.00 Iranul islamist, șiit, și-a reluat atacurile asupra statelor arabe, musulmane, sunite din Golf. În EAU schijele unei rachete au ucis un om, au anunțat autoritățile din Abu Dhabi. În Fudjaira, mullahii au atacat instalațiile petroliere și au izbucnit puternice incendii. Și Qatarul a redevenit, potrivit DLF, ținta agresiunii iraniene și victima incendiului izbucnit într-o zonă industrială, după un atac cu rachetă interceptată de scutul aerian al emiratului și căderea rămășițelor rezultate din impact.

Update 09:40 Noapte albă în Israel, unde sirenele au sunat non-stop, atât în nordul țării sub amenințarea proiectilelor Hezbollah, cât și în centrul statului, după ce Iranul a continuat să lanseze rachete și drone. Potrivit informațiilor oferite de ministerul apărării israelian, nu s-au înregistrat victime.

Update 09:35 Zeci de avioane de vânătoare ale Forțelor Aeriene Israeliene au finalizat luni, 16 martie, o misiune extinsă de atac care a vizat infrastructura din Teheran, Shiraz și Tabriz.

Un purtător de cuvânt al IDF a informat: „ca parte a valului de atacuri din Teheran, zeci de muniții au fost lansate asupra sediilor organelor de securitate din cadrul regimului terorist iranian, inclusiv Ministerul Informațiilor și Basij. În plus, au fost atacate situri utilizate pentru depozitarea și lansarea de drone, rachete balistice și sisteme de apărare aeriană.”

Update 09:25 Ambasada SUA din capitala irakiană, Baghdad, a fost vizată din nou de un atac combinat care a inclus lansări de rachete și drone, informează agenția Reuters citată de ynetnews. Surse din domeniul securității au declarat că atacul este „cel mai intens” de la izbucnirea războiului cu Iranul. Cel puțin cinci drone iraniene au vizat legația SUA.

Update 09:15 Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a confirmat disponibilitatea de a purta un dialog cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu, pe tema apărării aeriene în contextul războiului cu Iranul. Ierusalimul a inițiat acest demers în urmă cu câteva zile, biroul premierul israelian anunțând că Israelul dorește să discute despre o posibilă cooperare în domeniul dronelor.

Update 09:10 Un total de 171 de ciocniri au avut loc pe câmpul de luptă în ultima zi, cel mai mare număr fiind înregistrate pe fronturile Pokrovsk și Kostiantynivka – 31, respectiv 30, a informat Statul Major de la Kiev, citat de Ukrainska Pravda.

Rusia a pierdut 930 de soldați (uciși și răniți) și peste 2.000 de arme și echipamente militare în ultima zi.

Pentru detalii despre evoluția pozitivă a forțelor ucrainene pe front, vezi Update 08:00⬇️

Update 09:00 Cel puțin opt oameni au fost răniți într-un atac rusesc cu drone, desfășurat la primele ore ale dimineții asupra centrului poștal Nova Poshta din Zaporijjia, anunță Ukrainska Pravda.

Alte două persoane au fost rănite în atacuri rusești cu drone, bombe ghidate și artilerie asupra regiunii centrale Dnipropetrovsk.

(Vom reveni cu numărul exact al dronelor și rachetelor lansate de Moscova asupra Ucrainei)

Update 08:45 Biserica Mormântului Sfânt din Ierusalim, locul cel mai important al creștinătății, a fost luni, 16 martie, ținta unui atac iranian cu rachete, a anunțat ministerul de externe israelian, citat de JBN. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă resturi ale rachetei balistice iraniene au căzut lângă edificiu provocând pagube acoperișului bisericii.

Nu este prima dată când regimul islamist de la Teheran țintește Ierusalimul, dar vizarea – cu puțin timp înainte de Paști – a celui mai sfânt edificiu creștin din lume, este fără îndoială un mesaj pentru credincioși. (DR)

Update 08:30 Soldații ruși nu mai au voie să utilizeze rețeaua de mesagerie, Telegram, principalul lor mod de comunicare. Kremlinul și-a extins interdicțiile de telecomunicații și asupra propriei sale armate care luptă în Ucraina, după ce a interzis rețeaua Telegram în Rusia, a blocat de peste o săptămână internetul în centrul Moscovei, dar și la Sankt Petersburg, și a avansat implementarea unei legi draconice care va deconecta practic țara de la internetul global.

Rusia, pe drum spre Coreea de Nord și Iran. Moscova vrea să introducă ”lista albă”, unde se vor afla website-uri pe care rușii vor avea voie să le acceseze. Mai mult, serviciile de spionaj și alte instituții de forță ar urma să primească dreptul de a bloca telecomunicațiile – inclusiv posibilitatea de a face tranzacții bancare online sau mobile – cetățenilor care se fac vinovați de numite ”culpe”. Se vor institui pedepse grave și pentru utilizarea de VPN-uri ori de terminale Starlink, pentru accesarea internetului.

Problemele de telecomunicații pe care le experimentează militarii din armata rusă se pare că afectează direct evoluția campaniilor lor de pe front. Cu toate acestea, dictatorul Putin pare mai ocupat cu impunerea unui control absolut asupra populației ruse, decât cu efectele pe care astfel de măsuri le au pentru războiul său. (DR)

Update 08:15 Drone rusești, din nou pe teritoriul României. Ministerul Apărării Naționale de la București a anunțat în urmă cu scurt timp că ”la primele ore ale dimineții de marți, 17 martie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, în județul Tulcea. (…) Au fost raportate elemente de vehicul aerian căzute pe teritoriul național în zona localități Plauru.”.

”Până la acest moment nu a fost identificată zona de impact. Căutările vor continua odată cu îmbunătățirea vizibilității.”, a mai scris MApN în comunicatul de presă transmis. Localnicii au primit mai multe alerte pe telefon în cursul nopții.

Update 08:00 Vești bune de pe front pentru Ucraina. Forțele de apărare ale Kievului avansează în contraatacuri la nord-vest de Hulyaipole, între regiunile Zaporijjia și Dnipropetrovsk, a informat Institutul pentru Studierea Războiului de la Washington.

Contraatacurile ucrainene continue din regiunea Dnipropetrovsk vor continua probabil să forțeze trupele ruse să aleagă între apărarea împotriva contraatacurilor ucrainene și alocarea de personal și materiale pentru operațiuni ofensive în alte părți ale frontului și ar putea strica anticipata ofensivă rusă de primăvară-vară 2026”, relevă ISW.

  • Forțele ucrainene au eliberat, se pare, peste 400 de kilometri pătrați în direcțiile Oleksandrivka și Hulyaipole de la sfârșitul lunii ianuarie 2026 până în jurul datei de 10 martie, în două acțiuni separate, evaluează ISW.
  • Observatorul militar ucrainean Kostyantyn Mashovets a raportat luni, 16 martie, că forțele ucrainene au efectuat penetrații tactice suplimentare în ultima săptămână (începând cu aproximativ 9 martie), a informat aceeași sursă.
  • Mashovets a remarcat că forțele ucrainene au avansat până la doi kilometri de drumul Hulyaipole-Velyka Novosilka dinspre nord, împiedicând trupele ruse să folosească drumul pentru a transporta echipamente logistice sau de a transporta echipamente, chiar dacă forțele ucrainene nu l-au traversat încă.

16 martie 2026 – a 1481-a zi a războiului ucrainean, ziua a 891-a celui israelian, a 17-a zi a celui de eliberare a Iranului

Citiți restul știrilor din ultimii 4 ani de război, AICI:

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 1 și 2, an 5

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 48, 49 și 50, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 47, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 45 – 46, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 43 și 44, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 41 și 42, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 39 și 40, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 37 și 38, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 35, 36 și 37, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 33 și 34, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 31 și 32, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 29 și 30, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 28, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 26 și 27, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 24 și 25, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 22 și 23, an 4

LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 21, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 20, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 19, an 4
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17 și 18 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 15 și 16 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 10 și 11 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 7, 8 & 9 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5 și 6 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 1, 2, 3 și 4 (anul 4)

LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 50 și 51 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 și 49 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 43, 44, 45 și 46 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 39, 40, 41 și 42 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 36, 37 și 38 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 32, 33, 34 și 35 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 28, 29, 30 și 31 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 25, 26 și 27 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 21, 22, 23 și 24 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17,18, 19 și 20 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 14, 15&16(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 12&13(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 9, 10 și 11 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5, 6, 7 și 8 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 2, 3 & 4 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 & 49 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 44, 45 și 46 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 41, 42 & 43 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 38, 39 & 40 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 35, 36 & 37
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 34 & 35
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 29, 30 & 31
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 27&28
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 25 & 26
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 23 & 24
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 21 și 22
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 19 & 20
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 16, 17 & 18
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 9, 10 & 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 5, 6, 7 & 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri– anul 2 – săptămânile 1, 2, 3 & 4
ȘTIRI: (LIVE) Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 51 & 52
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 48, 49 & 50
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 42, 43, 44 & 45
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 38, 39, 40 & 41
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 30, 31, 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 25, 26, 27, 28 & 29
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna 21, 22, 23 și 24
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 16, 17, 18, 19 & 20
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zile


Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Scrie un comentariu