Citește AICI cele mai noi știri, analize și informații despre războiul din Ucraina, Israel și altele
Un pas mic (sau mare) pentru dumneavoastră, un pas mare și pentru jurnalismul independent! Donația dvs. va contribui la susținerea eforturilor noastre de a promova adevărul, dreptatea și libertatea.
Update 10:45 Un sondaj Polymarket publicat ieri îl dă câștigător detașat în cursa pentru Primăria Generală a Municipiului București pe Ciprian Ciucu, primarul sectorului 6, creditat cu 51% din sufragii. Candidatul PSD Băluță ar avea 34%, Anca Alexandrescu, susținută de extremiștii de dreapta 11%, iar Cătălin Drulă de la USR doar 10 procente.
Update 10:30 Dreapta israeliană e tot mai populară, a câștigat în sondaje patru noi mandate grație sioniștilor religioși, iar majoritatea cetățenilor israelieni doresc grațierea premierului Netanyahu. Acestea sunt rezultatele unui sondaj efectuat de Maariv prin Lazar Research și Panel4All.
Update 10:20 Moderatorul CNN, Jake Tapper, un ultraprogresist militant, l-a calificat pe post pe Brian Cole Jr, un negru suspectat a fi plantat bombe artizanale în Washington DC, drept ”alb”, stârnind un val de comentarii ironice.
Update 10:15 Ministerul american al justiției a anunțat extinderea investigațiilor împotriva grupării extremiste de stânga, Antifa, calificată drept organizație teroristă de către președintele Trump.
Update 10:10 SUA blochează intrarea în America a imigranților din peste 30 de țări. Șefa Homeland Security, Kristi Noema extins lista primelor 19 țări afectate de interdicții de emigrare în SUA a administrației Trump. Pe de altă parte, marina americană a mai atacat o ambarcațiune purtătoare de droguri în Oceanul Pacific, patru inși fiind uciși.
Update 10:05 Observatorii britanici de la UKMTO au semnalat atacarea de către pirați sau teroriști Houthi a unei ambarcațiuni de dimensiuni reduse în apropierea coastei yemenite.
Update 10:00 O inișiativă a Melaniei Trump, prima doamnă a SUA, a readus acasă șapte copii ucraineni răpiți de ruși.
Update 09:45 Dronele ucrainene au bombardat un terminal petrolier în portul Temryuk din Krasnodai Krai, precum și rafinăria de petrol Syzran (Sîzran) din regiunea Samara.
Update 09:30 Pare că luptele din Ucraina și-au redus parțial intensitatea. Aprig disputat rămâne mai ales segmentuld e front de la Pokrovsk, unde au avut loc în ultimele 24 de ore cel puțin 52 de asalturi rusești și consecutive ciocniri directe din cele 167 de bătălii ale zilei. Extrem de disputate sunt și zonele din apropierea localităților Oleksandrivka și Kostiantynivka unde au avut loc 19, respectiv 16 mișcări ofensive rusești, ca și Sloviansk(13), Huliaipole (12) și Lîman (9).
Update 09:15 Rusia ar fi pierdut ieri alți 1240 de militari. Numărul total al membrilor mașinăriei de război a Moscovei scoși din luptă se apropie de 1.179.000.
Update 09:15 Marea Britanie e gata să transfere Ucrainei fonduri rusești înghețate în valoare de 8 miliarde de lire sterline, relevă The Times. În Germania, cancelarul Merz a refuzat ideea, vehiculată de unii, la Washington, ca fondurile rusești înghețate în Europa să fie puse la dispoziția SUA. Acești bani trebuie dați Ucrainei, care are nevoie de acești bani pentru a trece de această iarnă și a se ajuta financiar în următorii doi ani, a spus Merz, reluat de DLF.
Update 09:05 Delegațiile americană și ucraineană și-au încheiat convorbirile din Miami. Ucrainenii, conduși de secretarul Consiliului Național de Securitate și Apărare, Rustem Umerov și de Andrii Hnatov, șeful Statului Major al armatei ucrainene, n-au fost informați pe deplin cu privire la conținutul discuțiilor ruso-americane de la 1 decembrie.
Update 09:00 Australia și Noua Zeelandă cumpără arme americane pentru Ucraina. Ambele state vor achiziționa armament în valoare de peste 40 de milioane de dolari pentru Kiev, în cadrul programului PURL.
Update 08:30 În Dniepropetrovsk, bombardamentele rusești au ucis un copil de 12 ani, rănind alți trei oameni.
Update 01:00 Regele Charles condamnă „agresiunea rusă” și promite că Regatul Unit va apăra Europa. Comentariile suveranului britanic au fost făcute în timpul unui banchet de stat la Castelul Windsor, organizat în onoarea președintelui german Frank-Walter Steinmeier, iar într-un moment mai vesel, regele a glumit despre priceperea fotbalistică a națiunii sale, spunând că „în cele din urmă, germanii câștigă”, relatează LBC. „(…)Marea Britanie și Germania sunt alături de Ucraina și sprijină Europa împotriva amenințării unei noi agresiuni rusești.”
Update 00:45 Transcriptul unei conversații telefonice dintre liderii europeni și cel ucrainean relevă prăbușirea încrederii în aliații americani. Revista germană Der Spiegel a publicat o transcriere scursă în presă a apelului, în care Friedrich Merz l-a avertizat pe Zelenski că negociatorii americani „se joacă” cu ei și cu el. Președintele francez Macron ar fi avertizat că SUA ar putea trăda Ucraina în chestiuni teritoriale, în timp ce președintele finlandez, Alexander Stubb, și șeful NATO Rutte au adăugat alarmați: „Nu putem lăsa Ucraina singură cu acești oameni”.
Liderii l-ar fi avertizat pe președintele Ucrainei să fie foarte atent în următoarele zile.
Update 00:30 Tentativă de asasinat asupra lui Zelenski? Autoritățile irlandeze au anunțat că patru drone ”de mari dimensiuni, scumpe și cu utilitate militară” au încercat să atace aeronava în care se afla președintele ucrainean și soția sa, la aterizarea pe aeroportul din Dublin, de luni seară. Potrivit agenției NEXTA, avionul urma să aterizeze la 11 p.m., însă a ajuns mai devreme la destinație și astfel a fost evitată coliziunea. Dronele intraseră ilegal în spațiul aerian irlandez și au urmărit aeronava liderului de la Kiev. Poliția irlandeză a lansat o anchetă.
Aceleași drone au fost detectate și deasupra unei nave militare irlandeze care participa la operațiunea de asigurare a securității lui Zelenski și care fusese poziționată secret în largul coastei. Forțele de securitate irlandeze analizează dacă dronele au fost lansate de pe uscat sau în secret de pe o navă aflată pe mare.
4 dec. 2025 – a 1379-a zi a războiului ucrainean, a 789-a a celui israelian (a 51-a zi de ”armistițiu”)
Update 18:30 Rusia trebuie împiedicată să mai schimbe granițe cu forța. Estimarea aparține șefei diplomației europene, Kaja Kallas. Diplomata estonă știe despre ce vorbește. ”Rusia a invadat în ultimele 100 de ani 19 state care nu au atacat-o”, a reliefat Kallas. Puțini își amintesc că al Doilea Război Mondial a debutat, după Pactul Ribbentrop-Molotov, prin cotropirea de către naziștii germani a Poloniei, urmați de către rușii lui Stalin, care au invadat estul aceleeași țări după numai 16 zile de la atacul trupelor lui Hitler.
Update 17:20 A fost ucis liderul miliției Al Shabab, din Gaza, Yasser Abu Shabab. Șeful clanul a fost împușcat într-o dispută internă, iar nu de către Hamas, grupare teroristă împotriva căreia lupta.
Update 17:15 IDF a chemat la evacuări în localitățile Bra’ashit and Al-Majada din sudul Libanului, după care a bombardat în zona evacuată ținte teroriste. Potrivit armatei israeliene, a fost lovit un depozit de arme din sudul Țării Cedrilor. Arsenalul construit în proximitatea unor locuințe viola acordul de încetare a focului cu Hezbollah.
Update 17:00 Schimbare de ștafetă la Mossad. Liderul demisionar, David Barnea, l-a felicitat pe succesorul său, generalul maior Roman Gofman. Gofman e un luptător. A fost militar combatant al IDF, a comandat batalioane, divizii și brigăzi, corpul de armată blindat și Centrul Național de Instrucție Terestră, fiind șef de Stat Major al Coordonatorului Activităților Guvernamentale în Teritorii. În final a fost secretarul militar al premierului. Gofman e și un militar curajos, nu doar un tip ingenios și dotat cu creativitate. În debutul războiului cu Hamas, Gofman s-a repezit spre sudul invadat de islamiști al Israelului, ca să lupte împotriva agresorilor teroriști din Gaza care cotropiseră chibuțurile israeliene din proximitatea fâșiei. În aceste lupte izbucnite la 7 octombrie 2023, actualul șef al Mossadului a fost rănit grav.
Update 16:30 Cancelarul Merz și-a amânat vizita în Norvegia spre a pleca mâine în Belgia și a discuta cu premierul belgian Bart de Wever utilizarea celor 140 de miliarde de euro din fondurile înghețate ale Rusiei pentru un împrumut destinat Kievului. La discuție va participa șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care e membră a CDU, partidul lui Merz. Comisia ei a propus recursul la aceste fonduri, în timp ce Belgia ezită și vrea garanții că nu rămâne singură în fața unei Rusii furioase din pricina exproprierii. Merz susține inițiativa pro-ucraineană a Comisiei și cere tuturor statelor UE să suporte umăr la umăr riscurile implicate de transpunerea ei. Ex-președintele Rusiei, Medvedev, un credincios lacheu al lui Putin, a amenințat Europa cu război pentru cazul utilizării fondurilor rusești.
Update 16:00 Președintele Germaniei, social-democratul Frank-Walter Steinmeier, aflat în vizită de stat în Regatul Unit, a ținut o alocuțiune în Parlamentul britanic, în care a cerut ”apărarea valorilor europene comune”. Nu e clar ce înseamnă mai exact pentru el valorile ”europene comune”. Mai implică ele baza democrațiilor, în speță libertatea de exprimare și de opinie? Dar justiția independentă? Liderul german a tematizat ”pericolul” în care se află democrațiile ”în multe locuri”, întărirea autocraților și recursul lor la ”dezinformare ca armă”, întru ”scindarea și destabilizarea societăților apusene”. Dar el a omis o serie de subiecte ardente. Căci tocmai Marea Britanie pune în aceste zile pe butuci libertatea și statul de drept democratic, pedepsind cu închisoarea oameni care-și asumă libertatea de opinie și de exprimare și încalcă astfel, din unghiul cenzorilor și inchiziției extremei stângi, preceptele woke ale ”corectitudinii politice”. Tot guvernul de stânga de la Londra proiectează în prezent anularea bazei democrațiilor europene, care este sistemul jucidiar al curților cu juri, vechi de aproape o mie de ani, al Marii Britanii.
Update 11:20 Bombardamentele rusești au oprit curentul în trei regiuni ale Ucrainei. E vorba de Odesa, Donețk și Dniepropetrovsk. Propaganda Moscovei a reluat mantra Odesei ca presupus ”oraș rusesc”. Rușii au lansat în timpul nopții asupra Odesei (unde au izbucnit incendii și au fost răniți 6 oameni) precum și a celorlalte orașe și regiuni ucrainene două rachete balistice Iskander și aproape 140 de drone, din care 114 au fost doborâte de apărarea ucraineană. În Herson rușii au omorât un copil ucrainean.
Continuă să se dea lupte foarte grele în estul Ucrainei. Din cele aproape 171 de bătălii directe, ruso-ucrainene, iscate după asalturi ale trupelor Moscovei, 76 au avut loc la Pokrovsk și aproape 30 la Kostiantynivka, relevă Ukrainska Pravda. Alte ciocniri directe au avut loc între altele la Lîman. Rusia ar fie pierdut în ultimele 24 de ore, potrivit Statului Major ucrainean, 1.140 de militari, totalul celor scoși din luptă din 2022 încoace ajungând la peste 1.177.000 de combatanți.
Update 11:15 Ex-președintele Rusiei amenință și el Europa. Potrivit lui Dmitri Medvedev, Europa ar risca război prin redirecționarea spre Ucraina a fondurilor înghețate ale Rusiei. Întru intimidarea Europei, Medvedev afirmă că ar crede că acest demers ar ”putea fi” un ”casus belli”.
Update 11:00 Danemarca a pus pe picioare un fond de aproape 19 milioane de dolari pentru combaterea antisemitismului. Banii urmează să fie investiți în securitate, cercetare și educație, relevă Times of Israel.
Update 10:45 ONU – organizație de negaționiști ai violurilor comise de teroriștii islamiști la 7 octombrie 2023? Sute de femei, rabini și lideri evrei au cerut ONu să-l demită pe negaționistul raportor Reem Alsalem, care a negat evidența, în speță violurile comise de teroriștii islamiști în timpul masacrului comis sub conducerea Hamas, grupar extremistă palestiniană, care face parte din Frăția Musulmană.
Update 10:30 Israelul a confirmat predarea rămășițelor pământești ale taiandezului Sudthisak Rinthalak, ucis la 7 octombrie 2023, cadavrul său fiind apoi răpit și ținut ostatic de teroriștii islamiști din Gaza, care au comis masacrul ordonat și organizat de Hamas în sudul Israelului.
Update 10:20 Revoluție digitală în Australia: fără conturi social media pentru copii și adolescenți. Compania lui Mark Zuckerberg, META, a anunțat că a început să șteargă conturile australienilor sub 16 ani de pe platformele sale – Instagram, Threads și Facebook, informează ynetnews.
Conform META, se lucrează la ștergerea tuturor acestor conturi până la 10 decembrie, data la care va intra în vigoare legea australiană care interzice utilizarea rețelelor sociale de către adolescenți și copii sub 16 ani, adoptată în țară anul trecut.
Meta a clarificat că acești utilizatori își pot salva și descărca istoricul online și că, înainte de a împlini vârsta de 16 ani, compania îi va notifica că vor putea în curând să revină pe platformele sale, unde conținutul lor va fi restaurat complet.
Update 10:00 Putin a oferit detalii despre întâlnirea cu trimișii lui Trump. Dictatorul rus, Vladimir Putin, a declarat că în timpul discuțiilor cu emisarii președintelui american, Steve Witkoff și Jared Kushner, au fost examinate toate punctele din planul emergent de a pune capăt războiului cu Ucraina, informează agenția Ria Novosti citată de ynetnews.
„SUA a împărțit planul de 27 de puncte al lui Trump în patru părți”, a susținut liderul de la Kremlin, menționând că „Rusia va controla regiunea Donbas prin mijloace militare sau în alt mod, precum și alte teritorii pe care Ucraina le-a cucerit”.
Potrivit dictatorului de la Moscova, întâlnirea a fost „productivă și necesară”, dar este „prea devreme pentru a evalua” rezultatele ei. „Propunerile pe care delegația americană le-a adus la Moscova s-au bazat pe acordurile cu Trump la summitul din Alaska”, a mai spus Putin.
Update 10:00 O delegație a Consiliului de Securitate al ONU a sosit în Siria și s-a întâlnit cu liderul Ahmad al-Sharaa la Damasc, relatează ynetnews.
Update 09:45 Moscova, dă copiii ucraineni înapoi! Statele Unite și alte 90 de țări din Adunarea Generală a ONU, între care și România, au aprobat o rezoluție prin care cer Rusiei „să asigure returnarea imediată, în siguranță și necondiționată a tuturor copiilor ucraineni care au fost transferați sau deportați cu forța” și au cerut Moscovei să înceteze această politică. Rusia și alte 11 țări au votat împotriva rezoluției, în timp ce 57 s-au abținut.
Rezoluția a fost elaborată de Ucraina, Canada și Uniunea Europeană. Zeci de mii de copii ucraineni au fost răpiți din teritoriile ocupate de Rusia în Ucraina, plasați în familii sau orfelinate, unde sunt sistematic îndoctrinați pentru a-și pierde identitate ucraineană. Recent, autoritățile ucrainene au descoperit că unii au fost duși inclusiv în Coreea de Nord. Alți copii au fost adoptați de familii rusești, după ce li s-a schimbat numele. Pentru această acțiune, Curtea de la Haga a emis în trecut un mandat de arestare pe numele lui Vladimir Puțin.
3 dec. 2025 – a 1378-a zi a războiului ucrainean, a 788-a a celui israelian (a 50-a zi de ”armistițiu”)
Update 20:30 Terorismul islamist și îndoctrinarea extremei stângi n-a rămas fără efecte asupra psihicului multor israelieni. Aproape 40 la sută din israelieni iau în considerare o mutare temporară sau permanentă în străinătate. Procentajul evreilor care se gândesc să emigreze e mai mare în rândul celor seculari, decât al celor religioși. Și unul din trei arabi israelieni ar vrea să plece. Unul din principalele motive ale dorinței de emigrare este costul ridicat al vieții. Altul, grija pentru viitorul copiilor. Patriotismul și legăturile de familie îi determină pe cei mai mulți să vrea să stea.
Update 20:15 Președintele SUA, Trump, a anunțat efectuarea de bombardamente cu rachete în Venezuela, împotriva traficanților de droguri. Anterior se vehiculaseră acuze nefondate de crime de război demontate de New York Times împotriva șefului Pentagonului, Pete Hegseth, care fusese învinuit, pe nedrept, că ar fi ordonat executarea unor supraviețuitori ai unui raid asupra unei ambarcațiuni venezuelene folosite de narco-traficanți.
Update 20:00 Un grup de teroriști islamiști ai Hamas a ieșit din tunelul din Rafah și a deschis focul asupra militarilor israelieni, rănind 5 dintre ei, între care pe unul grav. Doi teroriști au fost împușcați, alții au scăpat.
Update 19:45 Germaniei i s-au alăturat Olanda, Canada, Norvegia și Polonia cu promisiuni de ajutorare a Ucrainei prin achiziții de arme americane destinate Kievului. Germania și-a mai suplimentat odată efortul, promițând Ucrainei o asistență în valoare de 200 de milioane de dolari. Rutte speră să obțină angajamente ale statelor NATO, până la finele anului, de 5 miliarde de dolari.
Update 19:30 Cancelarul Germaniei, Merz, s-a pronunțat în favoarea utilizării fondurilor înghețate ale Rusiei pentru ajutorarea Ucrainei, așa cum a propus Comisia Europeană. E vorba de 165 de miliarde de euro. Această sumă ar acoperi nevoile militare și economice ale Ucrainei pentru următorii doi ani, a spus Merz, reluat de DLF. Pe moment, Belgia se teme să nu suporte singură consecințele unei eventuale retalieri a Rusiei.
Update 19:00 Regele Marii Britanii, Charles, și soția lui l-au primit pe președintele Germaniei și pe soția sa.
Update 15:20 Se așteaptă ca premierul israelian, Netanyahu, care s-a întreținut luni, la telefon, cu președintele SUA, Trump, va vizita Casa Albă în cursul acestei luni. Problema cea mai mare pe agenda bilaterală e, teoretic, Siria, dar în fapt Iranul și Frăția Musulmană, care nu permit normalizarea raporturilor arabo-israeliene.
Udate 15:15 Se așteaptă ca teroriștii islamiști din fâșie să predea azi Israelului, la orele 17, încă un cadavru de ostatic, despre care s-a afirmat că ar fi fost descoperit de Jihadul Islamic în nordul fâșiei Gaza.
Update 15;13 Zelenski a cerut la Dublin să nu se poarte negocieri privind Ucraina în spatele Ucrainei. Iar la întâlnirea miniștrilor de externe ai statelor NATO de la Bruxelles, Germania a promis Ucrainei un ajutor suplimentar de 20 de milioane, deci în total 170 de milioane de euro.
Or, potrivit șefului NATO, Rutte, Ucraina are nevoie de ajutoare financiare în valoare de cel puțin un miliard de dolari pe lună pentru achiziționarea de arme americane.
Update 10:30 A intrat în funcție, în premieră, în Germania, scutul anti-rachetă israelian Arrow 3. Sistemul a fost instalat la baza aeriană germană Schönewalde/Holzdorf. Instalarea e o replică la amenințarea Rusiei. Scutul – fără egal în Europa – distruge rachete balistice zburând la o înălțime de peste 100 de kilometri de pământ.
Update 10:15 ”Sindicaliștii din Guvern resping reforma premierului Bolojan și amenință că vor bloca desfășurarea ședințelor de guvern”, relevă G4Media. Reforma vizează ”scăderea cu 10% a cheltuielilor de personal în administrație fie prin reducerea numărului de posturi, fie prin reducerea sporurilor și a altor cheltuieli de natură salarială”. Sindicaliștii nu vor să renunțe la bani și la muncă ușoară.
Update 10:10 Rămășițele pământești livrate Israelului de către teroriștii Hamas nu aparțin celor doi ostatici morți, răpiți de islamiști din Israel, la 7.10.23 și ținuți captivi în Gaza după uciderea lor. Analizele ADN au dau rezultate negative. Continuă să fie în fâșie trupurile neînsuflețite al israelianului Ran Gvili și al cetățeanului tailandez Sudthisak Rinthalak.
Update 10:05 Israelul intenționează să redeschidă în curând trecerea de frontieră de la Rafah, pentru a permite locuitorilor să plece în Egipt, relevă Times of Israel.
Update 10:00 Dronele ucrainene au atacat și avariat instalații energetice rusești în regiunile Tambov și Voronej.
Update 09:45 Consiliului European și PE au stabilit finele anului 2027 ca dată finală de la care se interzic toate importurile de gaz natural din Rusia.
Update 09:35 Apărarea ucraineană a doborât 80 de drone rusești nocturne, aproape 30 și-au nimerit țintele. Potrivit Ukrainska Pravda, un bombardament la Ternivka, în Dniepropetrovsk, s-a soldat cu cel puțin doi morți și rănirea altor trei persoane.
Rusia ar fi pierdut ieri, pe fronturi, 1200 de militari, afirmă Statul Major ucrainean. Totalul celor scoși din luptă ar fi depășit 1.176.000 de combatanți.
Update 09:30 Israelul l-a avertizat pe emisarul pentru Liban al președintelui SUA, Trump, că, dacă Hezbollah nu se dezarmează, un nou război în Țara Cedrilor va fi ”aproape inevitabil”. În acest sens s-au exprimat premierul Netanyahu și demnitari din subordinea sa în discuțiile cu diplomatul american, Morgan Ortagus.
Update 09:15 SUA au oprit imigrarea din 19 state non-europene. E vorba de Afganistan, Birmania, Ciad, Congo, Guinea, Eritrea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Yemen, Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan și Venezuela. Trump e supărat îndeosebi pe somalezi, din care zeci sunt implicați, potrivit autorităților americane, în Minnesota, într-o schemă de spălare a banilor care a produs pagube de un miliard de dolari. În frauda financiară în cauză au fost puse sub acuzare aproape 90 de persoane. Din cei 86 de inculpați, 78 sunt imigranți somalezi. În colimator se află și autoritățile locale, în frunte cu guvernatorul democrat Tim Waltz, alesul eșuatei Kamala Harris ca ”vicepreședinte” al SUA. Banii s-au scurs prin ong-uri somaleze pretinzând că ar ”hrăni” copii ”flămânzi”, că ar da ”case” unor persoane fără adăpost și ar oferi ”terapii unor copii somalezi autiști”. O parte din bani ar fi finanțat, potrivit Casei Albe, terorismul. Oprirea uriașei fraude, derulate sub ochii impasibili ai lui Waltz, e opera autoităților federale, nu a celor regionale și locale.
Update 09:00 Moscova a acordat calificări pozitive întâlnirii dintre Putin și consilierii săi, Ușakov și Dimitirev, pe de o parte, și emisarii lui Trump, Witkoff și Kushner pe de alta. Ușakov le-a descris drept ”utile, constructive și semnificative”, iar Dimitirev drept ”productive”. Americanii au tăcut. Rusia laudă ”eforturile SUA de oprire a războiului”. Putin respinge propunerile europene, afirmă că ar considera că Bătrânul Continent ar dori un conflict militar cu Moscova și s-a arătat ”gata de război” cu Europa, ”dacă Europa vrea război”.
Analiză: aprecierile pozitive ale diplomaților ruși par vorbărie goală, de vreme ce, după cinci ceasuri de discuții, nu s-a stabilit nimic concret, de la negocieri au lipsit șefii diplomației americană și rusă, Marco Rubio și Serghei Lavrov, iar întâlnirea dintre Putin și Trump pare mai departe decât oricând. Principalul măr al discordiei sunt pretențiile teritoriale nemăsurate ale Kremlinului, pe care nici Ucraina, nici aliații europeni ai SUA nu le pot accepta. În mod interesant, s-a vorbit la Moscova de planul de ”28 de puncte”, întocmit și preferat de ruși, iar nu de cel de 20 de puncte, abordat mai nou cu președintele Zelenski. Pe scurt, vrajba continuă. La fel și luptele, grevate de lipsa unor categorii de arme americane necesare apărării ucrainene, care însă nu mai ajung la destinație, pentru că par să fi fost oprite, fără preaviz, de la export, de către SUA.
Update 01:05 Negocieri futile la Kremlin. După 5 ore de discuții cu participarea lui Putin (care a întârziat o oră la întâlnirea cu Witkoff și Kushner, cărora li s-au alăturat ulterior Ușakov și Dimitriev) nu s-a ajuns la niciun progres. Moscova a mai primit patru documente din SUA, pe lângă planul în 28 de puncte al lui Trump, dar a respins majoritatea propunerilor americane inclusiv și mai ales cele teritoriale. Rusia a dus cu zăhărelul în repetate rânduri administrația Trump. În imagistica discuțiilor, Putin a apărut exclusiv zâmbitor și binevoitor.
Update 01:00 Nou atac anti-creștin în Franța. La Amiens a fost vandalizată o altă scenă a nativității, la două zile după decapitarea prunculului Isus de la Bruxelles, act simbolic de reactualizare a pruncuciderilor de bebeluși evrei în masacrul antisemit comis de teroriștii islamiști ai Hamas la 7 octombrie 2023 asupra populației civile din sudul Israelului.
2 dec. 2025 – a 1378-a zi a războiului ucrainean, a 788-a a celui israelian (a 50-a zi de ”armistițiu”)
Update 21:15 SUA faultează Ucraina. Administrația Trump a suspendat comunicațiile cu nemții de la Ministrul berlinez al Apărării și, potrivit generalul locotenent Christian Freuding, care conduce armata germană, a sistat fără avertisment prealabil anumite livrări de sisteme de arme destinate Ucrainei. Dar nu toate. Unele tipuri de armament continuă să fie furnizat.
Kievul a rămas fără rachete antirachetă de tip Patriot, fără rachete Hellfire, HIMARS și GMLRS, precum și Stinger și obuze de 155 mm. E clar că administrația pune sub presiune Ucraina. O face fie în slujba Rusiei, fie în numele a ceea ce Trump pare crede că e calea optimă spre ”pace”: capitularea Ucrainei.
Update 20:55 Kovesi își scoate în fine colții la Bruxelles. Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, și diplomatul european de rang înalt, Stefano Sannino, au fost arestați astăzi, după ce poliția belgiană a făcut mai multe descinderi în cadrul unei anchete de fraudă a fondurilor europene, informează Politico.
Poliția a reținut trei suspecți și a percheziționat Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) și Colegiul Europei pentru presupuse acte de corupție în înființarea unei academii de formare pentru diplomați.
Perchezițiile — efectuate la cererea Parchetului European (EPPO) condus de Laura Codruța Kovesi și aprobate de poliția belgiană — au avut loc la sediul SEAE din Bruxelles, în clădiri ale Colegiului Europei din Bruges și la domicilii private, potrivit unui comunicat al EPPO.
„Faptele care fac obiectul anchetei au fost raportate inițial către OLAF”, a precizat EPPO într-un comunicat. „Acestea ar putea constitui fraudă în domeniul achizițiilor publice, corupție, conflict de interese și încălcarea secretului profesional. Ancheta este în curs de desfășurare pentru a clarifica faptele și a evalua dacă au avut loc infracțiuni.”
Mogherini, Sannino și Cesare Zegretti sunt reținuți pentru 48 de ore.
SEAE este practic ministerul de externe al Uniunii Europene și a fost condus până în 2019 de fosta vicepreședintă a Comisiei, italianca Mogherini, o mare susținătoare a Iranului. Din 2020, ea este rector al Colegiului Europei, un centru de formare pentru viitorii funcționari ai UE.
Update 20:40 Rusia vrea ca SUA să-și piardă interesul față de războiul din Ucraina, a declarat liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale în Irlanda, potrivit Sky News. Întrebat dacă este îngrijorat că SUA și-ar putea pierde interesul față de procesul de pace, președintele Ucrainei a declarat la un eveniment din Dublin: „Da, mi-e teamă. Dacă careva dintre aliații noștri este obosit, mi-e teamă. Scopul Rusiei este să micșoreze interesul Americii în această situație”, a adăugat Zelenski.
Update 20:15 Dictatorul rus, Vladimir Putin, a spus că este gata să intre în război cu Europa, acuzându-i pe liderii UE că au sabotat negocierile de pace, informează New York Post.
„Nu plănuim să intrăm în război cu Europa, dar dacă Europa vrea și începe, suntem pregătiți chiar acum”, a avertizat Putin. Vorbind după un forum de investiții de la Moscova, liderul de la Kremlin a declarat că europenii nu ar avea o agendă pașnică, sunt de partea războiului și au revendicări cu privire la războiul din Ucraina care nu sunt acceptabile pentru Rusia, relatează Sky News.
Ministrul de externe al Ucrainei a reacționat la declarațiile belicoase ale lui Putin, avertizând că Rusia trebuie să suporte consecințele acțiunilor sale militare.
Update 20:00 Donald Trump a vorbit cu reporterii înaintea unei ședințe de cabinet la Washington și s-a plâns că războiul din Ucraina este o mare „bătaie de cap” și o situație dificil de rezolvat. „Încercăm să rezolvăm această problemă. Am rezolvat opt războaie. Acesta ar fi al nouălea, iar oamenii noștri (n.r. Steve Witkoff și Jared Kushner) sunt în Rusia chiar acum pentru a vedea dacă putem rezolva problema. Nu este o situație ușoară, vă spun eu. Ce dezastru!”, a declarat președintele SUA.
Update 19:45 Vladimir Putin i-a primit mai devreme la Moscova, pe cei doi trimiși ai lui Trump, ginerele său Kushner și emisarul său special, Witkoff, pentru discuții privind acordul de pace propus de Washington.
Update 14:00 Final de drum pentru regimul Maduro? Amiralul Marinei SUA a ordonat al doilea atac asupra unei nave venezuelene, a anunțat Casa Albă, citată de BBC. Mai mult, Trump i-ar fi dat luni seara lui dictatorului socialist venezuelean un ultimatum de a renunța la putere, însă urmașul lui Chavez a refuzat și a cerut o ”amnistie globală” pentru el și clica sa. Opoziția venezueleană susține demersurile Statelor Unite de combatere a traficului de droguri și infracționalității regimului Maduro.
Update 13:40 Șeful diplomației americane, Marco Rubio, nu va participa la întrunirea anuală a miniștrilor de externe din statele NATO, informează Vișegrad24. Reuniunea va debuta miercuri, 3 decembrie, la Bruxelles. Este prima oară din 1999 până în prezent când un secretar de stat american lipsește de la acest eveniment.
Update 10:05 Fostul ostatic israelian eliberat de Hamas, Alon Ohel, relatează că a fost maltratat în captivitate. Ohel a fost amenințat, hărțuit sexual, înfometat și operat fără anestezie, relevă el, potrivit Jerusalem Post.
Update 10:00 Au avut loc în ultimele două ore două atacuri teroriste în Israel, atentatorii fiind neutralizați. O tânără femeie, militar, a fost ușor rănită de un terorist care a înjunghiat-o.
Update 09:50 Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzări de arme și de piese de schimb achiziționate de Arabia Saudită în valoare de un miliard de $. Între ele: elicoptere de luptă.
Update 09:45 Mossadul avertizează că președintele Siriei, Al Șaraa, riscă să fie asasinat de inamicii săi islamiști, țara să se scufunde în haosul unui război jhadist, iar grupările teroriste de tip ISIS să pună mâna pe putere la Damasc. Un astfel de atentat la viațaliderului sirian e foarte probabil, afirmă site-ul serviciului secret extern, israelian.
Update 09:40 Rusia a lansat 62 de drone asupra Ucrainei, din care 20 și-au atins țintele.
Update 09:35 Emisarul special american, Steve Witkoff, va fi primit astăzi de dictatorul rus, Putin. La întâlnire va lua parte și ginerele președintelui SUA, Kushner. Discuția va avea loc în cursul după-amiezii. Temele convorbirii vizează, între altele, conflictul din Ucraina și pretențiile teritoriale ale Rusiei, respinse de Kiev. În mod bizar, la dialogul de la Moscova nu va participa șeful diplomației americane, Rubio.
Update 09:30 Moscova a declarat Pokrovskul drept cucerit complet, informează DLF. Rușii pretind că au capturat, de asemenea, localitatea Vovciansk din Harkiv. ISW a negat cucerirea completă a localității. Pokrovsk. ISW a avertizat că Rusia încearcă să împingă narativul prezumtivei ei ”victorii iminente și inevitabile” asupra Ucrainei. Pokrovskul e un simbol al rezistenței ucrainene la tăvălugul mașinăriei de război rusești. Potrivit Statului Major ucrainean, forțele defensive au respijs 70 de asalturi rusești numai la Pokrovsk. Ar fi avut loc ieri 226 de ciocniri directe între forțele celor două tabere beligerante, majoritatea bătăliilor vizând frontul de la Pokrovsk. Rusia se folosește masiv de mercenari. Potrivit Statului Major ucrainean, ar fi fost uciși sau răniți ieri 1110 militari ai Rusiei. Totalul combatanților Moscovei scoși din luptă de la debutul războiului generalizat, în februarie 2022, ar fi ajuns, potrivit acestei surse, la peste 1.175.000 de militari.
Update 09:00 Ucraina a reușit să repatrieze aproape 1900 de copii ucraineni din Rusia. Potrivit primei doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, e vorba de 1859 de copii, relevă Ukrainska Pravda.
1 dec. 2025 – a 1377-a zi a războiului ucrainean, a 787-a a celui israelian (a 49-a zi de ”armistițiu”)
Update 23:50 Capul pruncului Iisus din scena Nativității instalată la Târgul de Crăciun din Bruxelles a fost decapitat și apoi întreagă statuetă furată în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, după o demonstrație ”pro-palestina”, relatează GB News. Poliția belgiană a confirmat incidentul. Protestatarii și-au făcut apariția cu fumigene și sloganuri pro-Hamas, dansând și fluturând steaguri palestiniene.
Update 23:45 Premierul londonez, Keir Starmer avertizează: China reprezintă „amenințări reale la adresa securității naționale” a Marii Britanii. „Regatul Unit are nevoie de o politică față de China care să recunoască această realitate”, a adăugat liderul laburist într-un discurs ținut în urmă cu scurt timp la Guildhall din Londra, informează Sky News.„(…), răspunsul nostru nu va fi determinat de frică și nici înmuiat de iluzii. Va fi bazat pe forță, claritate și realism sobru.”
Update 18:15 Comoție la Moscova, după ce un înalt oficial NATO a declarat că Alianța ia în considerare și lovituri preemtive împotriva Rusiei. Amiralul Giuseppe Cavo Dragone a declarat pentru Financial Times că NATO analizează posibilitatea de a-și intensifica răspunsul la războiul hibrid lansat de Moscova și a precizat că un „atac preventiv” ar putea fi considerat o „acțiune defensivă”, citează Sky News.
Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a MAE rus, a declarat că astfel de comentarii au fost văzute de Moscova drept „un pas extrem de iresponsabil, indicând disponibilitatea alianței de a continua să se îndrepte spre escaladare”.
De aproape patru ani, de la Kremlin ori din studiourile rusești de televiziune se transmit constant amenințări cu bombardamente la adresa statelor NATO, însă Zaharova și șefii ei par să nu considere războiul Rusiei în Ucraina și numeroasele sabotaje și atacuri hibrid asupra statelor europene – inclusiv România – drept ”escaladări”.
Update 18:10 Forțele armate ruse ar fi realizat cel mai mare avans în Ucraina din ultimul an în luna noiembrie, arată o analiză AFP a datelor de la Institutul pentru Studiul Războiului (ISW), citată de Sky News.
Pe parcursul lunii, Rusia ar fi capturat 434 km pătrați, al doilea cel mai mare avans teritorial al războiului după cel din noiembrie 2024 – fără a lua în considerare primele luni ale invaziei, când linia frontului era extrem de mobilă. La sfârșitul lunii noiembrie, armata rusă controla, integral sau parțial, 19,3% din teritoriul ucrainean, conform analizei datelor de la ISW, care colaborează cu Critical Threats Project.
Update 18:00 Meeting Witktoff-Umerov. Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, ar fi avut o nouă întâlnire cu negociatorul ucrainean și înaltul oficial de securitate Rustem Umerov în Florida, a declarat un oficial al Casei Albe pentru Kyiv Independent. Discuția, a doua lor întâlnire în două zile, a avut loc deoarece „încă există întrebări” cu privire la planul de ”pace” susținut de SUA pentru Ucraina, potrivit unor surse anonime consultate de AFP.
Miliardarul american va pleca în următoarele zile la Moscova, alături de Jared Krushner, pentru a se întâlni cu Vladimir Putin, în speranța avansării negocierilor privind încheierea războiului din Ucraina.
Update 17:45 Dictatorul rus, Vladimir Putin, a semnat un decret care elimină vizele pentru cetățenii chinezi care doresc să viziteze Rusia, din motive personale sau profesionale, timp de 30 de zile, informează Interfax citat de Ukrainska Pravda. Rusia are un sistem complicat de obținere a vizelor de intrare în țară și numai pe perioade determinate clar de șederea la hotel sau la o gazdă preînregistrată. Decretul este valabil până la 14 septembrie 2026.
Update 17:30 Zelenski a discutat astăzi la Paris cu Macron despre o pace care „trebuie să devină cu adevărat durabilă”, informează Ukrainska Pravda.
„În timpul discuțiilor noastre de câteva ore, eu și Emmanuel Macron am evaluat foarte multe detalii. Accentul principal a fost pus pe negocierile pentru încheierea războiului și pe garanțiile de securitate. Pacea trebuie să devină cu adevărat durabilă”, a subliniat președintele Ucrainei.
E nevoie de fiecare lider. Liderul de la Kiev a mai precizat că acțiunile fiecărui lider mondial sunt acum cruciale, deoarece succesul eforturilor diplomatice și viteza cu care se poate realiza o pace durabilă depind de implicarea șefilor de stat și de guverne.
Update 17:00 Tragedie la Dnipro, Patru persoane, între care și un copil, au fost ucise, iar numărul răniților a crescut la 40 din cauza unui atac cu rachete rusești asupra orașului Dnipro, lansat de Moscova în cursul zilei de azi. 11 persoane sunt în stare critică sau gravă, iar operațiunile de salvare au fost finalizate, relatează Ukrainska Pravda. Oamenii se aflau într-o stație de autobuz, când a început bombardamentul. Mai multe clădiri au fost avariate și autoturisme distruse.
Update 11:00 Situația militară din Ucraina. ”Efortul rusesc de a cuceri Pokrovsk rămâne prelungit și costisitor, deoarece forțele rusești sunt optimizate pentru războiul pozițional și pot realiza doar un ritm lent de avans. Situația în direcția Pokrovsk rămâne însă gravă”, estimează analiștii militari de la ISW.
Pe câmpul de luptă au avut loc peste 170 de confruntări, dintre care 66 numai la Pokrovsk, a anunțat Statul Major de la Kiev, citat de Ukrainska Pravda.
Kremlinul continuă să împingă o narațiune falsă conform căreia linia frontului și stabilitatea politică a Ucrainei sunt în pragul colapsului, în încercarea de a convinge Occidentul să capituleze în fața cerințelor rusești pe care Rusia nu le poate asigura militar.
ISW susține însă că o victorie rusească pe câmpul de luptă nu este nici iminentă, nici inevitabilă și că efortul de război rusesc are vulnerabilități pe care Occidentul nu le-a exploatat.

Update 10:30 Negocierile americano-ucrainene s-au împotmolit. Rusia a atacat Ucraina cu zeci de drone. 60 din ele au fost doborâte, 9 și-au atins țintele.
Delegația ucraineană și-a început ieri negocierile cu americanii în Florida. Discuțiile au fost inițial calificate drept ”dificile dar productive”. În fapt, s-au dovedit tensionate de refuzul Ucrainei de a ceda teritoriu, prin acceptarea retragerii din Donbas. Se vehiculează, ca mijloc de presiune asupra Kievului, ca SUA să determine NATO să negocieze cu Rusia un aranjament separat, care să blocheze drumul Kievului spre integrarea în alianță.
Update: 10:25 Antisemitismul genocidar, reeditat azi de extrema stângă, a făcut în trecut ravagii și în Argentina peronistă, care l-a ajutat activ pe criminalul de război Josef Mengele, ”medicul” asasin de la Auschwitz, să scape de justiție. Grație președintelui Javier Milei, dosarul Mengele, al celui poreclit ”îngerul morții”a fost declasificat. Ucigașul în masă nazist, care iubea experimente asasine, de o cruzime cumplită, pe gemeni, îi selecta pe evrei, împărțindu-i în cei ce urmau să fie exterminați imediat în camerele de gazare și cei ce mai erau folosiți o vreme ca sclavi. Îngerul morții a ajuns în 1949 în Argentina cu un pașaport italienesc fals. Mengele s-a stabilit lângă Buenos Aires, iar autoritățile peroniste, care-i cunoșteau identitatea, l-au ajutat activ să evite pedeapsa. La fel cele vestgermane, cărora le-a cerut în 1956 un certificat de naștere pe numele său real, recunoscându-se ca ”medic din armata germană care ar fi lucrat în Cehoslovacia, fiind greșit etichetat de Crucea Roșie ca criminal de război”.
Abia trei ani mai târziu nemții din vest au emis un mandat de arestare pe numele asasinului în masă de la Auschwitz, justiția peronistă refuzând însă cererea de extrădare, care ar fi fost emisă din motive de ”persecuție politică”. Din pricina creșterii presiunilor exercitate asupra Argentinei, Mengele a fugit în Paraguay, care i-a acord cetățenia. Ulterior, probabil de frica israelienilor, care-l capturaseră în Argentina pe colegul său, Eichman, Mengele a fugit în Brazilia, unde a fost protejat de fermieri de origine germană.
Între cei 3000 de gemeni evrei (mulți univitelini) pe care Mengele a făcut experimente de-o răutate și brutalitate greu imaginabile s-au numărat și româncele Eva și Miriam Mozes, din Transilvania.
Mengele a murit în 1979, după un accident vascular, fiind înhumat în Brazilia și dezhumat în 1985. Pe oasele lui se fac experimente.
Update 10:15 Update 10:00 Președintele SUA, Trump, i-a cerut dictatorului socialist, venezuelean, Maduro, să-și părăsească țara ori să se confrunte cu consecințele refuzului de a pleca. Conversația dintre cei doi ar fi avut loc vineri, relatează cotidianul britanic The Daily Mail, care a reluat Miami Herald. Marina de război americană se află în proximitatea coastelor venezuelene. Tensiunile dintre cele două țări au luat amploare din pricina traficului de droguri venezuelene care au luat cu asalt piața americană. Trump i-a promis lui Maduro plecarea în securitate pentru el, soția și fiul lui, dacă-și dă demisia imediat. Maduro i-ar fi cerut lui Trump, potrivit surselor citate, o ”grațiere globală”, dar liderul SUA l-a refuzat.
În Caraibe se află în prezent 11 nave de război americane și 15.000 de militari ai Statelor Unite, relevă New York Post. Altel decât în 2018, când Putin i-a trimis lui Maduro două bombardiere nucleare, Rusia și China l-au lăsat de această dată pe aliatul lor de la Caracas de izbeliște, iar Iranul nu-i poate sări în ajutor, în timp ce presiunea militară americană crește.
Dictatorul a cerut Chinei comuniste și Rusiei ajutoare, după ce Beijingul a pompat în dictatura venezueleană o asistență militară în valoare de 30 de miliarde de dolari, în ultimii 25 de ani. Maduro a trecut la cârma Venezuelei după moartea predecesorului său, Hugo Chavez, alt dictator de stânga, de tip național-comunist.
Update 09:45 O serie de comentatori și experți afirmă că președintele Israelului, Herzog, trebuie să respingă cererea de grațiere avansată de premierul israelian, de vreme ce Beniamin Netanyahu nu și-a admis vinovăția în procesul intentat pentru acceptarea de cadouri și trafic de influență.
Update 09:30 La Roma, extrema stângă globală, în frunte cu activistele antisemite Greta Thunberg și Francesca Albanese a demonstrat ieri în favoarea islamiștilor și teroriștilor Hamas din Gaza și împotriva statului evreu. Ar fi participat la demonstrație ”câteva zeci de mii” de oameni, afirmă Euronews. Protestatarii au scandat lozinci repetând acuzele de nimic probate privind un prezumtiv ”genocid”, care ar fi fost comis de Israel în Gaza. Statul evreu e acuzat de extremiștii de stânga și de aliații lor islamiști, în mod la fel de puțin dovedit, de ”colonialism” și de ”apartheid”.
30 nov. 2025 – a 1376-a zi a războiului ucrainean, a 786-a a celui israelian (a 48-a zi de ”armistițiu”)
Update 19:00 Vizită istorică a Papei Leon al XIV-lea în Liban. Suveranul Pontif a sosit astăzi la Beirut, unde a fost primit cu onoruri de stat de către președintele Țării Cedrilor, Joseph Aoun și soția sa, Neemat. Liderul Bisericii Catolice va poposi trei zile în Liban, unde este așteptat cu mare emoție de către credincioșii maroniți, care s-au pregătit îndelung pentru vizita sa. Papa Leon s-a aflat anterior în Turcia, pentru aniversarea alături de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, Bartolomeu, și alți lideri ai bisericilor siriace, armene și copte, a 1700 de ani de la primul Conciliu creștin de la Niceea. Vaticanul a numit aceste prime vizite ale Suveranului Pontif drept ”un turneu apostolic” în Orientul Apropiat.
Până la războiul civil declanșat de prezența în Liban a facțiunilor palestiniene și, ulterior, dezvoltarea în țară a mișcării teroriste șiite Hezbollah, Libanul era singura țară majoritar creștină din Orientul Mijlociu. Astăzi, numărul creștinilor ar fi scăzut sub 40%, fiind estimat la 36%, iar țara trece prin mari crize politice, securitare și economice, din cauza parazitării puterii de către Hezbollah.
Israel și Gaza. Întrebat despre Gaza în timpul zborului său din Turcia în Liban, Papa a declarat că „singura soluție la conflictul israelian este un stat palestinian”, deși ”știm cu toții că, în acest moment, Israelul încă nu acceptă această soluție, dar o considerăm singura soluție”, relatează Jerusalem Post.
„Suntem, de asemenea, prieteni cu Israelul și căutăm să fim o voce de mediere între cele două părți, care ar putea să le ajute să ajungă la o soluție justă pentru toți”, a adăugat liderul Bisericii Catolice în italiană, vorbind reporterilor din avion.
Update 18:40 Premierul israelian îi cere clemență președintelui Țării Sfinte. Benjamin Netanyahu a înaintat o cerere de grațiere președintelui Isaac Herzog, relatează ynetnews.
Președinția a declarat că cererea a fost transmisă departamentului juridic prin intermediul avocatului lui Netanyahu, Amit Hadad. „Aceasta este o cerere excepțională de grațiere cu implicații semnificative. După primirea tuturor opiniilor experților, președintele o va analiza în mod responsabil și cu cea mai mare seriozitate”, notează aceeași sursă.
Cererea a provocat un val de reacții pro și contra în rândul oamenilor politici din Israel. De partea lui Netanyahu s-a poziționat șeful diplomației de la Ierusalim, Gideon Saar, care a declarat că grațierea ar servi interesului național. Opoziția nu este la fel de pozitivă față de efectul unei astfel de cereri. Yair Lapid i-a transmis președintelui Herzog următorul mesaj: „Nu îi puteți acorda lui Netanyahu o grațiere fără o recunoaștere a vinovăției, exprimarea remușcărilor și retragerea imediată din viața politică”. Din punctul de vedere al prim-ministrului și susținătorilor săi, primirea de mărunte cadouri oferite de magnați care constituie substanța acuzelor juridice împotriva lui Netanyahu sunt mizilicuri și n-ar fi trebuit să iște îndelungi și costisitoare altercații judiciare și politice. Netanyahu susține că este nevinovat și ar fi continuat să lupte în justiție până la achitarea finală, însă este chemat să de trei ori pe săptămână să depună mărturie, ceea ce a devenit incompatibil cu funcția sa.
Update 18:30 În Germania s-au înmulțit perceptibil înjunghierile. Statisticile spitalelor germane de urgență sunt clare. În patru ani, numărul rănilor provocqte de cuțitari a crescut, potrivit Spiegel, cu 50%.
Update 18:00 Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat că discuțiile pe care le duce în prezent ar urma să slujească nu doar păcii în Ucraina, ci și independenței și prosperității acestei țări.
Update 17:30 Numărul victimelor indundațiilor din Sri Lanka a crescut la peste 330.
Update 12:35 În California s-a deschis focul sâmbătă seara asupra unei adunări de familie, prilejuite de o zi de naștere. Au fost ucise cel puțin patru persoane, între care cel puțin un copil de 8 ani.
Update 12:30 Qatarul (un fief al Frăției Musulmane, a cărei filială palestiniană e Hamas) a cerut Israelului să nu obstrucționeze intrarea în vigoare a fazei a doua a acordului de încetare a focului pentru că teroriștii nu au returnat toate cadavrele de ostatici asasinați de islamiști și, deci, nu și-au îndeplinit obligațiile asumate pentru prima lui fază. Cu trimitere la Washington, ministrul de externe al emiratului Majed al-Ansari, a declarat postului Al-Araby Al-Jadeed că ”Israelului nu trebuie să i se permită să blocheze debutul celei de-a doua faze a acordului”. Potrivit fratelui musulman care conduce ministerul de externe qatarez, emiratul său s-ar fi concentrat (în cadrul planului Trump) să ”pună capăt războiului și vărsării de sânge, să asigure ajutor umanitar Gazei și să preîntâmpine anexări de teritoriu ”palestinian””.
Update 11:35 Planeta islamistă e zguduită de scandalul deturnării, de către Frații Musulmani din Turcia și Iordania, a unei jumătăți de miliard de dolari destinați teroriștilor Hamas din Gaza. Hamas face parte din Frăția Musulmană. Hamas s-a distanțat de varii organizații ”filantropice” implicate în furtul banilor pentru fâșie.
Update 11:30 În cursul acestei săptămâni, Germania va amplasa scutul israelian anti-rachetă Arrow 3, care a oprit rachetele iraniene cu rază lungă de acțiune. E prima astfel de preluare, în străinătate, a acestui scut.
Update 11:15 Mike Herzog, fiul fostului președinte al Israelului, irlandezul Haim Herzog, a deplâns decizia antisemiților din Dublin de a șterge numele tatălui său dat unui parc din capitala Irlandei. E vorba de ”un atac asupra Israelului și a evreilor irlandezi”, a subliniat fratele actualului președinte al Israelului. Spitalul Asuta, din Așdod, îi va da unei grădini din apropierea sa numele de ”Haim Herzog”.
Update 11:00 IDF a mai eliminat 4 teroriști Hamas care au încercat să evadeze dintr-un tunel de la Rafah. Pare că între ei e și un comandant de batalion, precum și adjunctul său, notează ynet. Conform Jerusalem Post, e între ei și un comandant de companie. Media palestiniană afirmă că IDF ar fi deschis focul în Gaza, la Jabalia, precum și în coridorul Morag, dintre Rafah și Khan Younis.
Update 10:30 Au avut loc ieri peste 310 de ciocniri directe între forțele agresoare, ruse, și apărătorii ucraineni. Majoritatea bătăliilor, în speță 82, s-au dat, din nou, în zona Pokrovsk și pe frontul de la Oleksandrivka (40), toate în urma unor asalturi și atacuri rusești. Alte 25 au avut loc la Kostiantynivka, iar 23 la Lîman. 15 încercări rusești de străpungere a frontului s-au înregistrat și la Huliaipole, iar 10 la Orihiv și 11 în Slobojanșcina (2 în nord, 9 în sud). Lupte grele au avut loc la Kupiansk, unde rușii au lansat 14 asalturi, ca și la Sloviank (9) și Kramatorsk (4).
Potrivit acestor date, furnizate de Statul Major ucrainean, mașinăria de război a Rusiei ar fi pierdut ieri 1160 de militari, totalul celor scoși din luptă apropiindu-se de 1.173.000.
Update 10:20 Căderea Ucrainei sub loviturile Rusiei ar costa Europa de două ori mai mult decât susținerea țării agresate de trupele Moscovei, relevă un studiu de risc efectuat de norvegienii de la Corisk și Institutul Internațional pentru Afaceri Internaționale.
Update 10:15 În cursul nopții, invadatorii ruși au lansat un masiv atac cu drone asupra Ucrainei, lăsând o jumătate din capitală fără curent electric, relevă Kiev Independent. În bombardamentele unora din drone, (îna majoritate doborâte) la care s-au adăugat două rachete de tip Iskander au fost ucise la Kiev două persoane, aproape 40 fiind rănite.
Update 10:00 Avioane militare rusești au declanșat azi alarma în Polonia, unde au provocat plasarea în alertă maximă a sistemelor de apărare a NATO. Avioanele de vânătoare rusești ar fi făcut ale întoarsă după alarmarea militarilor poponezi și german din dispozitivul defensiv. Ieri Maia Sandu anunțase închiderea spațiului aerian al Republicii Moldova.
Update 09:50 Fiica fostului președinte sud-african, Zuma, a demisionat din Parlament, după ce a fost acuzată că a ademenit 17 tineri sudafricani să devină mercenari ai Rusiei.
Update 09:45 Un atac rusesc cu drone a ucis cel puțin o persoană, rănind alte circa 20 la Vișgorod, în regiunea Kiev.
Update 09:30 Kazahstanul a condamnat un atac ucrainean cu drone navale asupra unui terminal petrolier rusesc din Noworossijsk (la Marea Neagră). Dronele ucrianene ar fi produs pagube apreciabile. Potrivit Kiev Independent, drone navale ucrainene au avariat serios două petroliere rusești care ar fi putut exporta țiței (ilegal, ocolind sancțiunile internaționale) în valoare de 70 de milioane de $. Ucraina atacă sistematic sistemul energetic rusesc.
29 nov. 2025 – a 1375-a zi a războiului ucrainean, a 785-a a celui israelian (a 47-a zi de ”armistițiu”)
Update 19:10 Nou succes al Ucrainei în distrugerea instalațiilor petroliere rusești. Consorțiul Conductei Caspice, care gestionează peste 1% din petrolul global, a anunțat că și-a oprit astăzi operațiunile după ce conducta cu același nume a fost avariată de o dronă a marinei ucrainene.
Ucraina a lovit noaptea trecută și două petroliere a „flotei rusești din umbră” din Marea Neagră, cu drone maritime.

Update 19:00 Zelenski va merge luni la Paris pentru a discuta despre „o pace justă” cu omologul său, Macron, informează Sky News.
Update 18:55 Mai multe cartiere din Kiev nu vor avea căldură în această noapte, potrivit autorităților locale, din cauza avariilor produse de mega-atacul rusesc din cursul nopții care a luat trei vieți, provocând zeci de răniți, peste 600 de geamuri și balcoane sparte și o serie de distrugeri la sistemul de energie electrică și termoficare.
Update 18:50 Moldova, din nou afectată de dronele Moscovei. Președinta Maia Sandu a condamnat masivul atac rusesc de peste noapte asupra Ucrainei, în urma căruia cel puțin două drone rusești au violat spațiul aerian al Republicii Moldova, relevă Ukrainska Pravda.
Maia Sandu a deplâns cele 10 ore de teroare rusească la care a fost supusă din nou Ucraina, după ce Kremlinul a lansat aproape 600 de drone și 36 de rachete.
Închiderea aeroportului capitalei Moldovei timp de peste o oră a perturbat sâmbătă trei zboruri care soseau sau plecau din Chișinău.
Update 18:40 Niciun resentiment între Yermak și prietenul său, Zelenski. Fostul oficial ucrainean a declarat că nu îl încearcă niciun sentiment de ranchiună față de președintele ucrainean, după raidul procurorilor anticorupție de vineri dimineață în apartamentul său din Kiev și demisia sa de ieri seară. „A fost prietenul meu înainte de această slujbă și mi-l voi ține minte așa și după”, a declarat Andrii Yermak citat de Ukrainska Pravda.
Yermak a mai spus că delegația ucraineană pe care a condus-o la Geneva duminica trecută a reușit să obțină o revizuire a versiunii inițiale a „planului de pace” prezentat de SUA.
Update 18:30 Raid antitero în Iudeea și Samaria/Cisiordania. Trupele de elită din armata israeliană și geniștii IDF au localizat un vechi laborator de explozibili în orașul Jenin, informează ynetnews. La fața locului, forțele speciale israeliene au găsit și muniție, explozibili și arme destinate terorismului.
În același timp, forțele de securitate israeliene își continuă activitățile de combatere a terorismului în nordul Samariei, în cadrul Operațiunii ”Cinci Pietre”.
Update 18:15 Obsesii antisemite în Irlanda? Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a condamnat decizia Consiliului Local Dublin de a elimina numele celui de-al șaselea președinte al Țării Sfinte, Chaim Herzog, dintr-un parc din oraș. „Nu există o decizie mai precisă și mai justificată decât închiderea ambasadei din Dublin. Orașul a devenit capitala antisemitismului în lume, obsesia antisemită și anti-israeliană irlandeză este bolnavă”, a declarat șeful diplomației israeliene citat de ynetnews.
„Chaim Herzog a crescut în Dublin, iar tatăl său a fost rabinul șef al Irlandei”, a reamintit Saar. ”Ceea ce nu poate fi înlăturat este rușinea”, a mai spus el făcând referire la decizia autorităților irlandeze.
Separat, Spania a amenințat din nou că se va retrage de la Eurovizion 2026 dacă Israelul nu va fi exclus din competiția muzicală.
Update 17:00 Trump închide spațiul aerian al Venezuelei. Președintele SUA a anunțat în această după-amiază că ”spațiul aerian de deasupra și din jurul Venezuelei ar trebui considerat închis”, relatează agenția Reuters. Liderul de la Casa Albă nu a oferit alte detalii despre escaladarea tensiunilor cu regimul Maduro. Potrivit FlightRadar24, după anunțul lui Trump încă existau zboruri deasupra Venezuelei.
Update 14:45 Hezbollah ar urma să participe la primirea oficială a Papei Leon al XIV-lea, care va sosi în țară mâine, susține canalul libanez „Al-Jadeed” citat de ynetnews. Potrivit sursei citate, organizația teroristă va lua parte la evenimentul organizat de „Cercetașii Imam Mahdi” (mișcarea de tineret a Hezbollah). Evenimentul va include cercetași desfășurați de ambele părți ale vechiului drum al aeroportului, cu steaguri libaneze și ale Vaticanului.
Update 14:30 Ucraina a lovit două petroliere a „flotei rusești din umbră”, cu drone maritime în Marea Neagră, relatează Reuters, citând un oficial al serviciului de securitate ucrainean SBU.
Update 14:15 O delegație ucraineană condusă de șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, se îndreaptă spre SUA pentru discuții cu partea americană privind un acord de pace, a anunțat Volodimir Zelenski.
Între timp, emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff, este așteptat la Moscova săptămâna viitoare pentru a discuta despre război cu oficialii ruși. Kremlinul a declarat ieri că întâlnirea va avea loc „în prima jumătate a săptămânii”.
Update 12:30 Bombardament necruțător al Moscovei asupra Ucrainei. Cel puțin trei persoane au fost ucise de atacurile aeriene rusești asupra Kievului și din regiunea înconjurătoare, care au lovit capitala Ucrainei noaptea trecută, relevă Sky News. De asemenea, 16 persoane, inclusiv un copil, au fost rănite, conform celei mai recente actualizări a Serviciilor de Urgență de Stat ale Ucrainei.
Potrivit președintelui Zelenski, rușii au lansat 36 de rachete și aproape 600 de drone asupra țării sale în cursul nopții.
Ministerul Energiei al țării a declarat în această dimineață că 600.000 de persoane din Ucraina nu au curent electric, inclusiv 500.000 în capitală, din cauza bombardamentelor.
Update 11:00 Plec pe front, a scris fostul șef al cancelariei prezidențiale, Yermak, într-un mesaj către New York Post, după ce și-a dat demisia vineri seara. ”Mă îndrept spre front. Sunt un om cinstit și decent, am servit Ucraina și din 24 februarie 2022 sunt la Kiev. Poate ne vom mai întâlni. Glorie Ucrainei!”, a declarat fostul oficial ucrainean.
28 nov. 2025 – a 1374-a zi a războiului ucrainean, a 784-a a celui israelian (a 46-a zi de ”armistițiu”)
Update 17:45 Andrii Yermak a demisionat din funcția de șef al cancelariei prezidențiale, a anunțat președintele Zelenski despre prietenul și consilierul său de lungă durată, căruia i-a mulțumit pentru serviciul său în slujba țării.
Momentan, procurorii anticorupție din NABU nu au găsit dovezi incriminatoare în apartamentul lui Yermak, în care au descins dimineață, căutând probe legate de dosarul de corupție vizând compania Energoatom.
Yermak era considerat unul dintre cei mai influenți politicieni de la Kiev, față de care opinia publică locală avea sentimente amestecate. El a condus duminică, 23 noiembrie, delegația Ucrainei la Geneva, pentru negocieri cu SUA și aliații europeni.
Update 13:45 Intemperiile din Tailanda s-au soldat cu cel puțin 145 de victime în opt provincii inundate ale țării, anunță DLF, reluând surse locale. Sute de clădiri au fost afectate, deteriorate sau distruse. Alte 50 de victime s-au înregistrat în Sri Lanka.
Update 13:30 Președintele Trump a anunțat că va proceda la impunerea unei ”pauze permanente” a ”imigrației din statele lumii a treia”. Un afgan lăsat de administrația Biden să imigreze în SUA, care a țipat ”Alahu Akbar” în timp ce a deschis focul asupra unei perechi de militari din Garda Națională, a omorât-o pe o femeie de 20 de ani și l-a rănit grav pe militarul american alături de care tânăra se afla la Washington. Rahmunallah Lakanwal a slujit în patria sa afgană unei unități a CIA, motiv pentru care a fost răsplătit cu viza de intrare și imigrare în SUA. În Germania, guvernul și ministrul de inerne sunt sub presiunea stângii, să permită imigrarea cât mai rapidă a multor afgani din forțele auxiliare.
Update 13:15 Un ministru ”integru”? ”Respectat?” Nu, serios? Reacția lui Dominic Fritz la înșelăciunile tovarășului său de partid: ”am un mare respect pentru decizia lui Ionuţ Moşteanu de a se retrage din funcţia de ministru al Apărării Naţionale. A fost un ministru integru, implicat şi respectat de parteneri internaţionali”, dixit Fritz. Tot în ziua demisiei lui Moșteanu, după ce colegul său de partid, pus inexplicabil să păstorească ministerul român al apărării, a fost prins cu impostura, Dominic Fritz a mai spus, textual, (că Moșteanu) ”este un om corect, un tată mândru…”.
Update 13:00 Demisionarul ministru român al apărării, Ionuț Moșteanu a dat declarații. ”Mi-am depus astăzi demisia din funcția de ministru al Apărării Naționale. Am discutat cu președintele, cu premierul, cu președintele partidului, cu o parte dintre colegii din USR și le mulțumesc pentru susținere și încredere. Fac acest gest cu asumare și respect față de Armata Română”, a spus Moșteanu, realuat de Libertatea. El a adăugat: ”România și Europa sunt sub asaltul Rusiei. Securitatea noastră națională trebuie apărată cu orice preț. Nu vreau ca discuțiile despre formarea mea și greșelile pe care le-am făcut acum mulți ani să-i distragă de la misiunea grea pe cei care conduc acum țara. Le mulțumesc tuturor colegilor pentru munca depusă în aceste cinci luni.” Moșteanu a mințit și înșelat repetat încrederea colegilor săi de partid și a românilor.
Update 12:05 Ionuț Moșteanu a făcut pasul înapoi. Impostorul din conducerea USR care a condus ministerul Apărării deși și-a falisficat CV-ul (calificând acest gest ca ”greșeală”) a demisionat de la cârma MApN. Moșteanu n-a falsificat doar repetat biografia sa (în speță ”studiile superioare” pe care pretinde că le-ar fi făcut) ci, potrivit ziarului Libertatea și a unei martore, s-au exercitat și presiuni de către USR pentru amuțirea celor care cereau clarificări ale pseudo-informațiilor furnizate de impostor. Astfel, membri USR Pitești relevă, potrivit Libertății, că au fost amenințați: ”ni s-a pus pumnul în gură. Dacă nu ne potolim, se desființează filiala”. Conform ziarului care a dezvăluit primul malversațiunile dregătorului userist, cererea lui Moșteanu ”a fost aprobată de ”toți greii USR de la acea vreme”, iar datele privind studiile trecute în formular ar fi fost vizibile pentru conducerea națională. (Carmen) Bolosteanu afirmă însă că atunci când filiala din Pitești a ridicat întrebări despre studiile declarate de Moșteanu, reacția de la centru ar fi fost una de presiune.” Moșteanu ar fi ”evitat ani la rând să prezinte dovezi ale studiilor”. Escrocheria lui Moșteanu ar fi trebuit să fie evidentă de mult, de vreme ce demnitarul din subordinea lui Dominic Fritz trecuse la studii, împreună, instituții care nu sunt unite, ca Athenaeum și Bioterra. Una din ele (în speță Athenaeum) a evidențiat că nu l-a avut pe Moșteanu student. Ulterior, liderul userist și-a admis (parțial, cel puțin, minciuna) dar n-a lămurit misterul gros al obținerii diplomei Universității Bioterra abia în 2015, la 16 (șaisprezece) ani după ”finalizarea” studiilor.
Comentariu: Moșteanu. Și un partid pentru ”liniștea noastră”
E de apreciat că, după un lanț de escrocherii, Ionuț Moșteanu și-a dat, în fine, demisia. Într-un târziu. După ce ziarul Libertatea și-a făcut exemplar datoria și i-a dezvăluit trișul. Care pare să fi fost acoperit însă, ani la rând, de conducerea USR. Ea când demisionează? Biroul Politic al USR oare când își asumă greșelile și își ia în serios pretenția, cu care a adunat sufragii în multe scrutine din ultimii 10 ani (și ne-a determinat pe mulți să susținem acest partid chipurile ”anti-corupție”), deși nu pare să ridice pe scut decât neaveniți, fie ei escroci și impostori, fie incompetenți, stupizi, sau hoți? Mai nou, au ajuns să ridice mingea la fileu unor partide ticăloase ca AUR și PSD, care-i ceruseră lui Moșteanu demisia, înainte să-și ia impostorul pălăria și să plece, nu fără să lase în urmă câteva comentarii sforăitoare și pompieristice despre el și ministerul apărării.
Ce părere ai, domnule Fritz? Nu ți-ai trădat tu în alegerile prezidențiale, împreună cu Moșteanu, șefa de partid, pe ce-i drept incompetenta Lasconi, care și-a meritat și ea soarta pe deplin, nefiind totuși, mai puțin, victima voastră și a unui stat român prea puțin capabil să susțină un sistem cu adevărat democratic și meritocratic? Mi-e foarte greu să scriu aceste rânduri, după ce am sprijinit-o pe Lasconi, așa cum am susținut din răsputeri, vreun deceniu, USR, crezând că ar fi un partid fără alternativă în peisajul românesc, întrucât s-ar fi angajat pasămite ”onest” pe calea necesarelor reforme. Halal onest. Dat fiind că USR l-a susținut pe Nicușor Dan la președinție, cazul Moșteanu nu e doar o problemă a partidului. Îi șifonează serios imaginea șefului statului (fondator al USR), nu doar a unui minister cheie în guvernul unui stat amenințat de Rusia. Un USR cu imaginea făcută ferfeniță afectează sau chiar torpilează și coaliția partidelor cică pro-democratice, între care PSD nu e decât o glumă sinistră. USR e, prin urmare, o imensă dezamăgire pentru întregul electorat democratic al României post-comuniste. În care pare că nu poți accede la funcții de conducere decât dacă ești securist, turnător, imbecil, corupt, mafiot, escroc, plagiator sau impostor. Sau mai multe, deodată. Sau toate laolaltă. Chiar nu vă e deloc rușine, domnilor și doamnelor de la USR? Chiar nu vă e jenă? Ce vă mai desparte de Ion Iliescu, președintele zâmbilă ”pentru liniștea noastră”, care nici el n-a vrut să-și asume nefăcutele, așa cum nici Dominic Fritz n-are curajul să pună degetul pe rană? (PMI)
Update 11:00 Israelul aprobă imigrarea tribului fiilor lui Manase (Bnei Menashe) care trăiesc în nordestul Indiei, în comunități izolate, de circa 2700 de ani. 10 triburi evreiești au fost deportate după distrugerea Samariei și a regatului de nord, Israel, de către asirieni cu peste șapte secole înaintea erei noastre. Ar urma să emigreze anul viitor, în Israel, circa 1200 de oameni din India care-și identifică obârșia între fiii lui Iosif și trăiesc de aproape trei milenii în afara patriei.
Update 10:55 Ciocnirile militare ruso-ucrainene s-au intensificat și înmulțit notabil. Au avut loc ieri aproape 250 de bătălii, majoritatea pe fronturile din Pokrovsk, precum și în apropiere de Lyman și Kostiantynivka.
Update 10:45 S-au semnalat atacuri cu drone ucrainene și exploziții în localități rusești, precum Taganrog, Novorossiysk, și Saratov, notează Kiev Independent. Rusia afirmă că ar fi fost atacată de 136 de aparate de zbor ucrainene fără pilot, din care doar în Crimeea ar fi fost doborâte 29. De cealaltă parte, Rusia a lansat 72 de drone și rachete Iskander asupra Ucrainei. Au fost afectate cinci locații ucrainene, c2 de drone fiind distruse
Update 10:40 Tânăra americancă din Garda Națională, împușcată de un islamist afgan imigrat sub Joe Biden, care a țipat ”Allahu Akbar” în timp ce-și comitea asasinatul terorist, a sucombat rănilor ei. Atentatul afganului și moartea ei au devenit prilej de intensificare puternică a altercațiilor politice. Administrația din Washington scoate în evidență pericolele imigrației necontrolate, girate de stânga democrată sub Joe Biden, iar progresiștii se eșofează în legătură cu ceea ce afirmă a fi ”instigările” lui Trump ”împotriva imigranților”.
Update 10:35 Magistrații ucraineni anti-corupție din NABU (DNA-ul ucrainean) au descins la apartamentul lui Andrii Yermak, șeful cancelariei prezidențiale și un puternic aliat al președintelui Zelenski. Yermak a declarat că avocații săi au fost prezenți și că a cooperat cu procuratura. Investigatorii anti-corupției ancheteză scandalul energetic din jurul Energoatom și al lui Timur Mindich (Mindici), un apropiat al președintelui Ucrainei.
Update 10:30 Marea Britanie, Franța, Germania și Italia au condamnat într-o declarație comună ceea ce au calificat drept crescânda violență a ”coloniștilor” împotriva ”palestinienilor” de pe malul apusean al Iordanului. E vorba de ținuturile din Iudeea și Samaria. Un alt scandal vizează o rețea teroristă turcească demantelată de serviciul secret intern, israelian Shin Bet, care furniza arme prin contrabandă teroriștilor islamiști de pe malul apusean al Iordanului. Rețeaua Ankarei lucra cu cetățeni israelieni din Kafr Kassem și Rahat. Șeful rețelei este Ahmed Tzarzur, un israelian care trăiește în Turcia.
Update 10:15 Premierul Ungariei, Orban, îl vizitează azi pe președintele Rusiei, Putin, la Moscova. Liderul de la Budapesta a declarat că vrea să discute livrări de petrol și gaze rusești în Ungaria. Ar urma să se abordze și războiul din Ucraina și eforturile de aplanare a conflictului. SUA i-au dat Ungariei un respiro de un an înaintea opririi importurilor de energie fosilă din Rusia, sancționate de americani.
Update 10:00 În Sri Lanka inundații provocate de ploi extrem de abundente au ucis cel puțin 50 de oameni.
Update 09:30 La Jenin, administrația civilă i-a anunțat pe locuitorii localității să-și evacueze posesiunile din 24 de clădiri care vor fi demolate de forțele de ordine israeliene din motive operaționale.
Update 09:00 În incendiul din blocul turn din Hong Kong au pierit cel puțin 128 de persone.
27 nov. 2025 – a 1373-a zi a războiului ucrainean, a 783-a a celui israelian (a 45-a zi de ”armistițiu”)
Update 22:15 Echipa Mamdani este de un extremism de stânga antisemit și islamist mai înspământător decât se așteptaseră chiar și cei mai pesimiști observatori. Între apropiații primarului ales anunțați drept colabortorii săi de la primărie: o adeptă a rasistului de culoare segregaționist și antisemit Louis Farrakhan, liderul ”Națiunii Islamului”, care a fost eliminată din marșul feminist al extremistelor de stânga numit Women’s March, întrucât s-a dovedit prea antisemită, precum și un comunist care vrea să închidă poliția și să deschidă – chiar să desființeze – granițele. De la diverse catedre ocupate în universitățile americane de profesori de origine română care l-au susținut pe Mamdani (sau nu i s-au opus) nu se aude nici cel mai protest. Nici cea mai vagă critică. Doar vituperări anti-conservatoare.
Update 21:30 Germania și Franța se pregătesc pentru rapida dislocare, pe front, împotriva Rusiei, a sute de mii de militari. Un plan militar german, scurs în presă și intrat în posesia ziarului american Wall Street Journal, abordează o eventuală confruntare cu Rusia și rapida desfășurare a nu mai puțin de 800.000 de militari pe front. Germania și-a modificat legile recrutării. La fel și Franța, al cărei șef de stat major a iscat controverse când a spus că țara sa trebuie să fie pregătită să-și piardă copiii în război. Israelul continuă să aibă mari probleme cu încorporarea de ultrareligioși, în ciuda modificărilor legislative operate în scopul înlăturării obstacolelor existente. Germania crede că Rusia va fi gata de a ataca NATO în 2029 și și-a reformat legislația, ca să-și ofere o armată de aproape 500.000 de militari, cu 200 sau 250.000 de militari combatanți. Amploarea războiului hibrid dus de Rusia împotriv Vestului sugerează, potrivit unui articol apărut în Israel Hayom, că așteptata ciocnire a Rusiei cu NATo va începe mai devreme. Rămâne de văzut dacă va trebui să reintroducă în Germania serviciul militar obligatoriu. Berlinul mizează pe moment pe voluntari. Deocamdată, infrastructura civilă și militară a Germaniei lasă enorm de dorit. La fel, capacitățile existente de transport rapid. OPLAN DEU – cum se numește planul de război german obținut de Wall Street Journal-, e un document secret de 1200 de pagini, documentând modificarea gândirii strategice germane, care a înceuput să ia în serios pericolul agresiunii ruse.
Update 20:30 Alianța extremistă, anti-occidentală și anti-iudeo-creștină, roș-verde, nu se dezminte. Organizația nonguvernamentală de extremă stânga, Human Rights Watch, a cerut guvernului american să se abțină de la calificarea Frăției Musulmane, o organizație extremistă, islamistă și teroristă, drept ”grupare teroristă străină”. Potrivit HRW, o atare desemnare ar ”îngrădi” chipurile, ”drepturile musulmanilor” de a se organiza politic. HRW nu crede că Frăția, care a inspirat ideologia al Qaidei și statului islamic, ar fi de aceeași factură ca organizațiile cu pricina. Administrația Trump vrea să treacă pe lista teroriștilor anumite ramuri și segmente ale Frăției Musulmane (din Egipt, Iordania și Liban) dar nu pe cele mai influente, din Qatar, Turcia și Siria. Gruparea teroristă, islamistă, palestiniană, Hamas face parte din Frăția Musulmană.
Update 16:45 Guvernul de stânga de la Londra a procedat la masiva ridicare a taxelor și impozitelor, sperând să obțină de la oameni de rând, proprietari și investitori banii necesari echilibrării găurilor create de proasta administrare a declinului britanic. Pe viitor, cetățenii de rând, loviți de inflație, vor fi jefuiți în plus de încadrarea lor în clase fiscale oneroase, iar posesorii de mașini electrice vor vărsa parte din banii lor în visteria statului pentru fiecare kilometru parcurs la volanul automobilelor lor. Vor fi apoi dijmuiți, între alții, suplimentar, posesorii de imobile scumpe, jucătorii, pensionarii și cumpărătorii de bunuri online. În schimb, vor beneficia de sume proaspete familiile cu mulți copii. Ceea ce riscă să sporească polarizarea, animozitatea și conflictele sociale dintre cetățenii din familii autohtone și cei imigrați și, în același timp, să împovăreze sistemele de asigurare socială.
Update 16:30 Șeful diplomației americane, Marco Rubio, a declarat că Statele Unite vor discuta ”garanțiile de securitate” pentru Ucraina, ”după semnarea unui acord de pace”. Secretarul Departamentului de Stat american s-a exprimat în acest sens în discuțiile cu aliații europeni ai Americii, nota azi Politico.
Update 16:15 Trupele ucrainene au încetinit perceptibil înaintarea trupelor ruse din Zaporijjea către Huliaipole. După capturarea localităților Poltavka și Uspenivka, comandamentul ucrainean a hotărât să fortifice pozițiile proprii la sud de Novouspenivske. Rușii au reușit să penetreze liniile defensive ucrainene, care s-au reconstituit în fața localității Huliaipole. Kievul a stabilizat astfel, in extremis, un front care amenința să fie rapid dat peste cap, după pierderi proprii serioase, care au inclus executarea, de către criminali ruși, a unor prizonieri de război ucraineni. Ieri, DeepState, o sursă mereu credibilă, anințase că trupele rusești au cucerit Promin, în regiunea Donețk și Vîsoke în Zaporijjea.
Update 16:00 Parlamentul de la Chișinău a aprobat închiderea Centrului Cultural rusesc (Centrul Rus de Știință și Cultură) din capitala Republicii Moldova. S-a pus astfel capac agenției de extindere a ”russkiy mir” și a dezinformării de tip moscovit.
Update 15:45 Autoritățile ruse au calificat organizația anti-corupție a martirizatului disident anti-putinist Alexei Navalnîi drept ”grupare teroristă”. Decizia aparține dictatorului, dar a fost pronunțată de Curtea Supremă.
Update 15:00 Ministerul apărării de la Ierusalim va înființa o administrație care să se ocupe de revoltele extremiste din Iudeea și Samaria, susține ynetnews. Ministerele guvernamentale analizează o propunere pentru abordarea fenomenului tot mai mare al infracțiunilor naționaliste din teritoriile Iudeei și Samariei. În plus, s-a stabilit că ministrul educației, Yoav Kish, ar trebui să acționeze pentru înființarea de centre educaționale și de formare profesională în regiunea menționată.
Update 13:30 Doctoriță antisemită din Marea Britanie, suspendată temporar. Rahmeh Aladwan, care i-a numit pe israelieni „mai răi decât naziștii”, a primit interdicție de a practica medicina în sistemul național britanic NHS, timp de 15 luni, relevă The Telegraph. Britanică de origine pakistaneză, Aladwan are 31 de ani și este chirurg ortoped. Cazul ei a fost analizat de Consiliul General al Medicilor, după multiple postări pe social media în care ”și-a exprimat susținerea pentru acțiuni violente și terorism”, alături de comentarii antisemite și ofensatoare. Motivația CGM a fost că pozițiile sale publice afectează încrederea pacienților în actul medical și îngrijirea pe care o primesc.
Doctorița a negat acuzațiile, deși Consiliul Medicilor a sesizat că postările ei radicale s-au accentuat după atentatul terorist islamist asupra sinagogii din Manchester, de la 2 octombrie 2025.
Update 09:45 Drone? Care drone? Accidente. Se mai întâmplă și altora. Președintele României, Nicușor Dan, a avut o reacție bizară la cel mai recent incident cu drone rusești, când un astfel de aparat (armă) a violat spațiul aerian al țării, survolând trei județe și prăbușindu-se într-o curte din Vaslui, fără a fi doborât de cele patru avioane de vânătoare ridicate în aer.
„Toate aceste drone care din când în când intră pe teritoriul nostru sunt accidente. (…) Dacă vă veți uita la ce s-a întâmplat cu drone de-a lungul și de-a latul Europei, o să vedeți că tipul ăsta de lucruri s-a întâmplat în multe alte locuri. Pe diverse aeroporturi s-a întâmplat lucrul ăsta. Deci sunt chestiuni tehnice”, a declarat șeful statului român după ce a prezentat în plenul Parlamentului Strategia Națională de Apărare a Țării, care nominalizează Rusia ca principală amenințare la adresa securității României.
În contrast, Republica Moldova l-a convocat ieri la sediul MAE de la Chișinău pe ambasadorul rus, iar una din dronele care au violat spațiul țării vecine a fost pusă pe treptele ministerului, înaintea sosirii diplomatului Moscovei.
Se pare că pentru Nicușor Dan, după cum a și declarat, mai importante sunt campaniile de dezinformare duse de Rusia în România și nu armele care pot ucide la orice oră români nevinovați în casele lor. Pare să se arate tot mai clar influența consilierilor săi noi aleși cu grijă de șeful statului și care preferă tradiționala politică externă românească a struțului, în speranța că valul războiului va trece într-un fel sau altul, peste capul nostru. Istoria ne-a demonstrat în repetate rânduri cât de pernicioasă a fost această politică pasivă și duplicitară. (DR)
Update 09:30 Pericol rusesc asupra Europei, confirmat de SUA. Secretarul armatei americane, Dan Driscoll, le-a vorbit ambasadorilor europeni vineri, 21 noiembrie la Kiev, despre o amenințare cu rachete din partea Rusiei care se extinde dincolo de Ucraina, informează New York Times citat de Ukrainska Pravda. Driscoll i-a informat pe diplomații statelor aliate că Moscova își umple cu mare rapiditate stocurile de rachete cu rază lungă, posibil pentru a le utiliza asupra țărilor europene. Potrivit surselor citate de NY Times, acest argument a fost adus în discuție de Dan Driscoll pentru a vinde planul susținut de Trump europenilor, fără a înțelege că Moscova nu își va înceta amenințările odată cu cedarea în fața doleanțelor ei privind Ucraina. „În mod tradițional, Statele Unite ar fi fost mai înclinate să critice Rusia pentru stocarea de arme decât să folosească producția sa de arme ca o modalitate de a vinde un acord de pace nefavorabil unei ținte a agresiunii rusești”, a declarat unul din diplomați sub anonimat.
Discuția a avut loc în timpul vizitei sale la Kiev de vineri, 21 noiembrie, când a înmânat „planul de pace” în 28 de puncte președintelui Zelenski și anterior a ținut să îi informeze și pe ambasadorii europeni despre propunerea americană.
Driscoll s-a aflat ulterior și la Geneva unde a presat puternic Ucraina, înainte de sosirea secretarului american de stat, Marco Rubio, care a schimbat atmosfera negocierilor și a acceptat să modifice propunerea de ”pace” ținând cont de interesele Ucrainei. Ulterior, oficialul militar american a plecat în Abu Dhabi pentru negocierile ruso-ucraino-americane desfășurate luni și marți. Driscoll susține că Ucraina nu poate întoarce situația pe câmpul de luptă nici cu armele americane solicitate îndelung și că ar fi mai bine să accepte o încetare a focului.
Update 09:00 Atac armat terorist, islamist, lângă Casa Albă. Un individ a împușcat noaptea trecută doi militari din Garda Națională la Washington, în apropierea Casei Albe. Oficialii americani au declarat pentru CBS că suspectul a fost reținut și este Rahmanullah Lakanwal, un cetățean afgan în vârstă de 29 de ani, care a intrat în țară în 2021 printr-un program de relocare pentru afgani. În momentul deschiderii focului acesta a strigat ”Allahu Akbar”. Potrivit NY Post, individul se afla ilegal în țară, după ce depășise timpul de ședere legal.
Soldații au fost răniți grav, iar unul dintre ei este în stare critică. Cei doi au alergat spre atacator ca să-l împiedice să ajungă în perimetrul Casei Albe și au fost lăudați ca eroi.
Serviciul de Cetățenie și Imigrare din SUA a anunțat că toate cererile de imigrare privind persoanele din Afganistan vor fi „oprite pe termen nelimitat” în urma „ambuscadei” violente împotriva celor doi membri ai Gărzii Naționale.
26 nov. 2025 – a 1372-a zi a războiului ucrainean, a 782-a a celui israelian (a 44-a zi de ”armistițiu”)
Update 15:10 Oferte de nerefuzat. Putin îi propune Chinei reduceri de 20 de miliarde de dolari la achizițiile de petrol, deși bugetul Rusiei se prăbușește, relevă Euromaidan Press, citând anunțul făcut de șeful companiei ruse Rosneft.
Igor Sechin a prezentat discounturile Moscovei drept „achiziții eficiente” ale cumpărătorului de la Beijing, recunoscând practic pierderile Rosneft.
Motivul reducerilor îl reprezintă sancțiunile. Petrolul rusesc a fost vândut la un preț cu 16% mai mic decât în vara anului 2022, conform calculelor Institutului Gaidar, citate de The Moscow Times. Până la sfârșitul anului 2023, diferența se redusese la 5%. În 2024, aceasta aproape a dispărut. Apoi au venit sancțiunile din octombrie. La 22 octombrie 2025, Trezoreria SUA a desemnat Rosneft și Lukoil – cei mai mari doi producători de petrol din Rusia – împreună cu zeci de filiale, ca sancționate. Efectul a fost imediat: țițeiul Urals a scăzut în porturile rusești la 20 de dolari sub Brent, un record al ultimilor doi ani. Reducerea la țițeiul ESPO, pe care China îl cumpără prin porturile din Pacific, s-a dublat de la 4,20 dolari la 9,50 dolari pe baril. În primul trimestru al anului 2025, reducerile rusești către China au fost în medie de 2,8%. Până în al doilea trimestru, acestea au crescut la 6,3% – iar prețurile post-sancțiuni sugerează că al treilea trimestru va fi mai rău pentru visteria Moscovei.
Update 15:00 NATO și Ucraina lansează un program comun de dezvoltare militară în valoare de 10,5 milioane de dolari. Alianța Nord-Atlantică și Ucraina vor finanța împreună în 2026 o competiție vizând dezvoltarea de tehnologii defensive care abordează amenințările reprezentate de drone, apărarea aeriană și comunicațiile de primă linie, a anunțat prim-viceprim-ministrul Mykhailo Fedorov, citat de Euromaidan Press.
UNITE va constitui primul program de inovare colaborativă dintre Kiev și NATO.
Anterior, comisarul european pentru apărare și spațiu, Andrius Kubilius, a declarat că Ucraina va deveni un element complet al noii arhitecturi de apărare a UE. Potrivit acestuia, acest lucru va înseamna și participarea reală a Ucrainei la formarea de noi tehnologii comune și linii de producție care vor forma baza securității Europei.
Update 11:30 Forțele de ordine israeliene au lansat o amplă operațiune antiteroristă în Samaria (nordul ținutului de pe malul occidental al Iordanului). Implicate sunt localitățile Tubas, Tammun și al-Aqaba, relevă Times of Israel.
Update 11:15 Ciocniri violente între tineri ultra-ortodocși și militari israelieni veniți să-i aresteze pe niște dezertori care refuză satisfacerea serviciului militar. Ciocnirile au avut loc în Ramat Gan, unde ”pacifiștii” refuznici dintre studenții de ieșivă au răsturnat o mașină a poliției și i-au atacat contondent pe militari, fiind necesară intervenția poliției de frontieră.
Update 11:00 ”Germania este în criză”, a subliniat șefa AFD, Weidel, în marea dezbatere parlamentară privind bugetul și situația economică a Republicii Federale. În Bundestag, ea a scos în evidență că, la anul, Germania va trebui să cheltuiască o treime din veniturile ei fiscale pe stabilizat asigurările de pensii și că plătește sume exorbitante pe imigranți sosiți cu milioanele, care au început instantaneu să beneficieze de ajutoare sociale, ceea ce a pus capăt echității în țară. ”Sistemele sociale nu mai sunt finanțabile”, a precizat ea, fiind reluată de DLF. Cancelarul Merz a replicat că AFD n-ar avea ”soluții pentru marile probleme ale timpului”. Merz a atras atenția asupra pericolului rusesc și a promis o presupusă ameliorare a competitivității germane prin reducerea birocrației și a prețului energiei pentru industrie.
Update 10:45 Cea mai mare concesie pe care ar face-o Rusia ar fi să oprească luptele, a spus președintele SUA, Trump.
Update 10:30 Hamas a remis Israelului rămășițele pământești ale lui Dror Or, după cum s-a confirmat analize ADN. Or a fost asasinat la 7 octombrie 2023.
Update 10:00 Ar fi fost scoși ieri din luptă 980 de militari ai Rusiei. Trupele ruse avansează în regiunea Zaporijjea, în sudestul Ucrainei, au deschis acum câteva luni un nou front în Dniepropetrovsk, încearcă să elimine forțele ucrainene în Harkiv împingându-le dincolo de râul Oskil și să profite de lipsa de trupe de infanterie ucrainene spre a cuceri întreaga regiune Donețk.
Cum au subliniat criticii interni, ucraineni, ai conducerii politice și militare de la Kiev, reluați de Ukrainska Pravda, Rusia se bucură de superioritate numerică, precum și de superioritate aeriană în materie de drone. Forțelor ucrainene le lipsesc suficiente unități de infanterie. Nu mai puțin grav, comandamentul militar ucrainean pare a reacționa tardiv și ineficient la provocările de pe fronturi. Motiv pentru care, chiar dacă, în ciuda puținelor lor forțe, trupele ucrainene țin în mod eroic frontul, (ceea ce numai puțin lucru nu e) soldații Moscovei avansează, încet, dar sigur, iar președintele SUA, Trump, și-a permis să atragă atenția că Rusia ar face ”o concesie” maximă dacă ar opri luptele. E imperativ ca la Kiev să se modifice politic și militar ceva, astfel încât armata ucraineană să poată recruta forțe suplimentare și să schimbe radical soarta războiului.
Update 09:20 Dezvăluiri-șoc în SUA: emisarul special al lui Trump, Steve Witkoff i-ar fi instruit pe ruși cum să câștige bunăvoința președintelui american, relevă documente audio obținute și transcrise de Bloomberg. Este vorba despre mai multe convorbiri înregistrate, în care miliardarul Witkoff îl sfătuiește pe principalul consilier de politică externă al lui Putin, Iuri Iuri Ușakov, dar și pe Kirill Dimitriev, cu privire la modul în care să-i prezinte planul lui Trump – inclusiv ce puncte de discuție ar trebui să folosească Putin și cum ar trebui să îl flateze pe liderul american.
Mai mult, din transcrierea obținută de Bloomberg reiese că Witkoff a fost cel care a torpilat ultima întrunire Zelenski-Trump din octombrie de la Washington, când președintele american a dat semnale că ar fi vrut să ofere Ucrainei rachetele Tomahawk, cu rază lungă de acțiune.
Steve Witkoff i-ar fi îndemnat pe ruși să îl pună convingă pe dictatorul rus să îl sune binevoitor pe șeful de la Casa Albă și să îl convingă de dorința sa de a face pace, pentru ca Trump să se răzgândească și să nu mai ofere Kievului rachetele.
Declarații din discuții
- În prima conversație, Witkoff l-a sfătuit pe Ușakov cu privire la ce ar trebui să-i spună Putin lui Trump:
- „Aș repeta pur și simplu că îl felicit pe președinte (n.r. Trump) pentru această realizare, că l-ați susținut, că îl respectați ca om al păcii și că sunteți cu adevărat bucuros că s-a întâmplat acest lucru. Asta aș spune. Cred că ar fi o mișcare foarte bună.”
- ”Pentru că – permiteți-mi să vă spun ce i-am spus președintelui. I-am spus președintelui că Federația Rusă a dorit întotdeauna un acord pașnic. Cred asta. I-am spus președintelui că cred asta. Și cred că problema este că avem două țări care se luptă să ajungă la un compromis și, odată ce vom reuși, vom avea un acord de pace.”, a spus Witkoff.
- Propunerea lui Witkoff pentru consilierul lui Putin. ”Cred chiar că poate ar trebui să elaborăm o propunere de pace în 20 de puncte, așa cum am făcut în Gaza. Am redactat planul de 20 de puncte al lui Trump, toate cele 20 vizând pacea și cred că poate ar trebui să facem același lucru cu dumneavoastră”.
- „Poate că i-ar putea spune președintelui Trump: știți, Steve și Iuri au discutat despre un plan foarte similar în 20 de puncte pentru a realiza pacea și credem că acest lucru ar putea ajuta la schimbarea situației. Suntem deschiși la astfel de lucruri – să explorăm ce ar fi necesar pentru a ajunge la un acord de pace.”
- ”Și vă spun ceva: știu ce ar fi nevoie pentru a ajunge la un acord de pace – Donețk și poate un fel de schimb teritorial. Dar spun că, în loc să formulăm lucrurile așa, haideți să vorbim mai optimist, pentru că cred că vom ajunge la un acord. Și cred, Iuri, că președintele îmi va oferi suficient spațiu și autoritate pentru a realiza acel acord”, a mai spus Witkoff.
- Witkoff l-a sfătuit, de asemenea, pe Ușakov că Putin ar trebui să-l sune pe Trump în ajunul vizitei lui Zelenski (la mijlocul lunii octombrie) – ceea ce s-a și întâmplat.
Reacții la cald
Donald Trump a spus că nu a auzit înregistrarea, dar a numit astfel de instrucțiuni „un lucru standard” pentru negociatori.„Trebuie să convingă Ucraina, trebuie să convingă Rusia. Asta face un negociator”, a spus președintele SUA.
Dimitriev neagă, Ușakov acuză interferențe ale serviciilor. Reprezentantul Kremlinului, Kirill Dmitriev, a numit transcrierile „false”, în timp ce Iuri Ușakov nu a negat discuția, ci a acuzat că cineva a înregistrat-o și a livrat-o ulterior către presă. ”N-am fost noi”, a spus consilierul dictatorului rus.
25 nov. 2025 – a 1371-a zi a războiului ucrainean, a 781-a a celui israelian (a 43-a zi de ”armistițiu”)
Update 21:30 Ce lacrimi a mai stors ”palestinianca” zisă ”Yasmine.muhamsd.”! Dezinformatoarea de serviciu a Hamas cică ”din Gaza”, care se lupta chipurile să ”supraviețuiască” alături de copiii ei pasămite ”înfometați” de ”israelieni” în ”fâșie” era un troll postând din India. Era plătit(ă) și ea de Frăția Musulmană care se bucură de miliardele Qatarului? Și dacă nu de Frăție, de cine? De China? De Iran? De Rusia? O întreagă oștire de asemenea postaci antisemiți au fost devoalați de X/Twitter ca postând din te miri ce țări musulmane sau creștine din întreaga lume.
Update 21:00 Cum a demascat Twitter/X o rețea globală de „jurnaliști” falși din Gaza, inducând în eroare milioane de utilizatori. O funcție revoluționară de localizare a conturilor de pe rețeaua socială X (fostă Twitter) a zguduit lumea virtuală, expunând mii de conturi fantomă care se pretindeau jurnaliști curajoși ori oameni din Gaza, dar postau de fapt din colțuri îndepărtate ale lumii – de la Varșovia la Islamabad și Londra. Noua funcție oferă detalii și despre locația înființării contului, utilizare de VPN, dar și sistemul de operare folosit de cont și țara de proveniență a sa.
„The Gaza Lie”. Potrivit estimărilor firmei de inteligență Cyabra, rețeaua include peste 40.000 de conturi coordonate pe diverse platforme, care au generat peste 312.000 de postări cu narative pro-Hamas, folosind fotografii reciclate ori generate de AI, postări frecvente imposibile în zone de război și link-uri de donații via GoFundMe sau PayPal, atrăgând zeci de mii de dolari. Exemple celebre includ contul „Khalisi” (anti-israelian proeminent, operat din Pakistan) și un profil de „tată palestinian” numit Mahmoud Salma (din Nigeria, strângând donații pentru „familia în Gaza”).
Gaza, islamism, antisemitism, putinism, MAGA – exemple celebre de amplificare artificială a mesajelor online
Printre ei, contul lui Motasem A. Dalloul, cu aproape 197.000 de urmăritori captivați de relatări „live” din haosul Fâșiei, s-a dovedit a fi înființat în Polonia, deși persoana din spate se pretinde a fi în Gaza. Dalloul se apără și susține că localizarea în Polonia a venit de la o ”eroare a cartelei SIM”, publicând un video cu el (presupus) în fâșie.
Această rețea sofisticată a inundat rețelele cu narative neverificate, atrăgând donații masive și manipulând opinia publică globală în favoarea propagandei pro-Hamas, în timp ce giganți ai presei internaționale precum BBC au amplificat erorile citându-le ca mărturii autentice din teren.
Conturi false de succes cu propagandă pro-islamistă și antisemită au fost devoalate ca fiind localizate în Irlanda, Turcia ori Pakistan, dar și Qatar.
Nici trolii putiniști și pro-legionari români nu au făcut excepție, cel mai celebru exemplu fiind al controversatului și foarte popularului ”Daily Romania”, înființat și operat din Serbia. Acesta din urmă a făcut în repetate rânduri propagandă pro-legionară, ultra-naționalistă, anti-ucraineană, având și postări de încurajare pentru AUR, Simion ori Georgescu.
Alte rețele masive au inclusiv zeci de conturi pro-MAGA/America First, operate din țări precum Nigeria sau Indonezia.
Iată cum dezinformarea hibridă a transformat războiul într-o bătălie digitală unde adevărul devine prima victimă. Funcția a expus vulnerabilitatea extremă a informațiilor în era rețelelor sociale, cerând vigilență sporită împotriva minciunilor care costă, de prea multe ori, vieți și încredere în mass media, dar și în instituții. (DR)
Update 19:15 Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reacționat dur la incidentul din această dimineață, când o dronă rusească a survolat trei județe ale țării, ajungând până în Vrancea fără a fi doborâtă, deși poliția aeriană ridicase patru avioane de vânătoare.
„Povestea cu «n-am vrut să riscăm să le doborâm» e o poveste pentru adormit copii. O țară care se respectă nu permite ca spațiul ei aerian să fie transformat în bulevard pentru promenada dronelor rusești. (…) Ori nu avem echipamentele cu care să doborâm dronele, deși nu cred, știind și dotarea cu mașini de luptă Ghepard care sunt speciale pentru lupta antiaeriană, ori nu aveam priceperea să utilizăm echipamentele pe care le avem în așa fel încât să doborâm dronele. În incidentul de azi mai avem o problemă. N-am putut să supraveghem spațiul aerian. Adică am spus că drona s-a întors înapoi în Ucraina sau în Rusia, după ce a survolat vreo 3 județe, dar ea a fost doborâtă de un plop, în județul Vaslui. Este clar că Putin face un joc de uzură. În același timp însă, testează capacitatea noastră de a reacționa. Și până una alta am dovedit că degeaba suntem plini de Eurofighter, degeaba suntem plini de F-16, degeaba le ridicăm și spunem apăsat «am ridicat avioane de vânătoare». Da, am ridicat dar n-a doborât nimeni nicio dronă. Deci începem să fim ridicoli”, a declarat fostul șef de stat, citat de Defapt.ro
Update 18:50 Hamas a mai predat încă un trup neînsuflețit al unui ostatic israelian, care deja a ajuns în Israel, după cum au confirmat IDF și Shin Bet. Nu se știe încă cui aparțin rămășițele.
Update 18:45 Egiptul va găzdui o conferință dedicată reconstrucției Fâșiei Gaza, indiferent de amânări sau impedimente, a declarat președintele Abdel Fattah el-Sisi, citat de ynetnews. Liderul de la Cairo nu a precizat când se va putea anunța acest eveniment.
Update 18:40 Ucraina ar fi de acord să-și limiteze armata la 800.000 de soldați în cadrul planului de pace revizuit al SUA, relatează FT. O armată ucraineană de această dimensiune ar fi aproape de efectivele sale actuale din timpul războiului, care sunt de aproximativ 900.000 de militari și ar rămâne cea mai numeroasă armată europeană, excluzând Rusia.
Update 17:45 O întrunire virtuală a Coaliției Voluntarilor a debutat în această seară, după ce aliații au fost convocați de premierul britanic, Keir Starmer, pentru a discuta cele mai noi evoluții din negocierii pentru pace în Ucraina.
„Cred că ne îndreptăm într-o direcție pozitivă și există indicii astăzi că, în mare parte, majoritatea textului, indică Volodymyr (n.r. Zelenski), poate fi acceptată”, a declarat în deschidere Starmer, despre stadiul discuțiilor.
Update 17:30 Washingtonul susține că Ucraina ar fi agreat ”în principiu” un acord de pace, propus de SUA și negociat în ultimele două zile la Geneva, informează CBS citând un oficial american nenumit.
Kievul nu a comentat informația.
Casa Albă a anunțat că ar mai fi trei chestiuni sensibile de rezolvat, însă s-ar fi făcut progrese remarcabile. ”În ultima săptămână, Statele Unite au făcut progrese extraordinare în direcția unui acord de pace, aducând Ucraina și Rusia la masa negocierilor. Există câteva detalii delicate, dar nu insurmontabile, care trebuie rezolvate și vor necesita discuții suplimentare între Ucraina, Rusia și Statele Unite.”, a scris într-o postare pe X/Twitter, purtătoarea de cuvânt a președintelui american, Karoline Leavitt.
Fostul ambasador al SUA în Ucraina, John Herbst, nu este la fel de optimist ca administrația Trump II, avertizând că „nu vom vedea un acord de pace real timp de multe, multe luni, pentru că Rusia nu dorește un acord de pace real. Ceea ce își dorește Rusia este capitularea Ucrainei”, citează Sky News.
Update 17:00 Vestul, ghimpele din coasta poftelor rusești. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că Moscova ”a primit prin canale neoficiale planul SUA de a pune capăt războiului din Ucraina, format din 28 de puncte”, notează agenția Ukrinform. Bătrânul cirac al lui Putin s-a plâns că europenii ar fi cei care zădărnicesc ”eforturile” americane de a pune capăt războiului din Ucraina. În fapt, Vestul se opune unui plan nedrept pentru Ucraina și periculos pentru securitatea Europei.
”Occidentul că încearcă să rescrie planul lui Trump și să submineze eforturile de rezolvare a conflictului”, a declarat șeful diplomației moscovite.
Update 16:45 Ucraina plănuiește o vizită a lui Volodimir Zelenski în SUA săptămâna aceasta, pentru a finaliza detaliile unui acord de pace alături de președintele american, informează Kyiv Independent. „Așteptăm cu nerăbdare să organizăm o vizită a președintelui Ucrainei în SUA cât mai curând posibil în noiembrie pentru a finaliza pașii finali și a ajunge la un acord cu președintele (Donald) Trump”, a declarat Rustem Umerov, șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare.
Update 09:35 În Israel au avut loc inundații puternice din pricina ploilor abundente din cursul nopții trecute. A fost nevoie de intervenția echipelor de salvare pentru scăparea de la ananghie a unei mame și a copilului ei mic aflați în ținutul de pe malul apusean al Iordanului.
Update 09:30 Președintele Franței, Macron, a cerut ameliorarea planului Trump. ”Nu vrem ca Ucraina să se predea” a spus liderul Hexagonului. ”Franța nu trebuie să fie slabă în fața amenințării ruse”, a mai spus Macron, precizând că Rusia e amenințarea principală la adresa Franței.
Update 09:25 Drone rusești, din nou în spațiul aerian al României. Ministerul apărării de la București a anunțat în urmă cu scurt timp că România a ridicat avioane de vânătoare după ce două drone au încălcat spațiul său aerian, în apropierea frontierei estice cu Ucraina.
Misiune româno-germană. Două avioane de vânătoare F-16 românești și două avioane Eurofighter din cadrul misiunii de poliție aeriană a Germaniei în România au survolat perimetrul.
Ultima ridicare a avioanelor de vânătoare în România a avut loc pe 13 septembrie, când o dronă a intrat în spațiul aerian al țării noastre, în timpul unui atac rusesc asupra infrastructurii ucrainene de la gurile Dunării și asupra Odesei. Numărul incursiunilor dronelor rusești și al încălcărilor spațiului aerian în țările europene NATO a crescut în cadrul a ceea ce a fost numit „război hibrid” de către președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Update 09:15 Situația militară din Ucraina. Pierderile totale de luptă ale forțelor ruse de la începutul invaziei la scară largă a Ucrainei, pe 24 februarie 2022, se ridică la aproximativ 1.167.570 de militari, inclusiv 1.120 scoși din luptă (uciși și răniți) numai în ultima zi, citează Ukrinform.
Bătălia pentru Pokrovsk. Potrivit analiștilor militari ai ISW, ”forțele ucrainene mențin o prezență limitată și continuă să contraatace în Pokrovsk, ceea ce indică faptul că trupele ruse probabil nu pot cuceri rapid Pokrovsk în acest moment”. Forțele rusești continuă să își folosească noul model ofensiv, care se bazează în mare măsură pe eforturile de interdicție aeriană pe câmpul de luptă (BAI) și pe tacticile de infiltrare, pentru a avansa în direcția Hulyaipole, notează aceeași sursă de la Washington.
Ritmul actual de avans al Rusiei nu indică faptul că forțele moscovite vor cuceri în viitorul apropiat restul regiunii Donețk, estimează aceeași sursă. Situația rămâne în foarte dinamică și dificilă, mai ales de la accentuarea condițiilor de iarnă.

Update 09:00 Crimă înfiorătoare la Kiev, după bombardamentele rusești din cursul nopții. Cel puțin patru persoane au murit după ce dronele rusești au lovit un bloc de locuințe, provocând incendii la mai multe etaje. Potrivit imaginilor video surprinse, oamenii țipau îngroziți încercând să scape de flăcări, însă intervenția salvatorilor a fost prea tardivă pentru unii dintre ei. Se intervine în continuare la fața locului, în cartierul Sviatoșnîskîi din Kiev. Sunt și răniți.
Update 08:40 SUA mediază discuții secrete de pace ruso-ucrainene în Abu Dhabi, dezvăluie Financial Times.
Secretarul armatei americane, Dan Driscoll, se află în Emiratele Arabe Unite pentru discuții cu șeful serviciilor de informații militare ale Ucrainei, Kyrylo Budanov, și cu o delegație rusă, în timp ce Washingtonul promovează un acord de pace pentru a pune capăt războiului Kremlinului.
Kievul confirmă parțial discuțiile. Vice-șeful diplomației ucrainene Sergiy Kyslytsya de confirmat în urmă cu scurt timp, printr-o postare pe X/Twitter, că Driscoll a avut discuții în Emirate cu partea rusă, care s-ar putea relua și astăzi. Kyslytsya nu a făcut referire la prezența lui Budanov în Abu Dhabi. ”După cum a relatat deja presa, luni, Dan Driscoll a purtat discuții cu oficiali ruși la Abu Dhabi, ceea ce reprezintă o continuare logică a eforturilor de a pune capăt războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Discuțiile ar putea continua marți”, a scris oficialul ucrainean prezent în delegația ucraineană de la Geneva.
24 nov. 2025 – a 1370-a zi a războiului ucrainean, a 780-a a celui israelian (a 42-a zi de ”armistițiu”)
Update 19:40 Forțele invadatoare ale Moscovei încearcă să elimine prezența militară ucraineană de pe malul stâng al râului Oskil, în zona Kupiansk din regiunea Harkiv, afirmă surse militare ucrainene, reluate de Kiev Independent. În zona Pokrovsk, forțe speciale ucrainene au luat cu asalt poziții ruse și au avansat într-o zonă împădurită.
Update 19:35 Nu există planuri privind un nou summit americano-ucrainean, cu participarea președinților Trump și Zelenski, relevă Kiev Independent.
Update 19:30 Într-un bombardament rusesc au fost uciși în regiunea Herson trei ucraineni.
Update 19:00 Președintele SUA, Trump, face afirmații enigmatice pe Truth Social, potrivit cărora s-ar ”întâmpla ceva bun” în negocierile privind războiul ruso-ucrainean.
Update 18:35 Președintele Germaniei, Steinmeier, a salutat implicarea europenilor în negocierile de la Geneva cu privire la războiul ruso-ucrainean și a numit acst demers ”un mic progres”. Planul european, furnizat de Reuters prevedea ieri între altele o armată ucraineană de 800.000 de militari și robuste garanții de securitate internaționale. În speță americane. Pentru care SUA ar fi urmat să primească niște compensații. Dacă Rusia ar reinvada Ucraina, s-ar confrunta cu o ripostă militară coordonată, cu restaurarea sancțiunilor. Dacă Ucraina ar invada Rusia, ar pierde garanțiile de securitate.
Update 18:30 Fundația Umanitară pentru Gaza (fondată de americani) a anunțat încetarea operațiunilor ei umanitare, după 5 luni de activitate.
Update 18:00 Mamdani îi trimite pe evrei înapoi în ghetou? Șefa poliției din New York, Jessica Tisch, a cerut iertare pentru modul defectuos în care a forțele de ordine din Big Apple au omis să-i apere pe enoriașii asediați la o sinagogă de pro-teroriști. Manifestanții scandaseră în fața Park East Synagogue lozinci antievreiești într-un protest justificat ulterior, parțial, de primarul antisemit al New Yorkului, musulmanul socialist Mamdani. Oficiul său a dat o declarație de o rară ticăloșie, în care se distanța vag de ”limbajul” folosit de protestatari, care au chemat la omor de evrei, dar făcea afirmații antievreiești ilegale, potrivit cărora în sinagogă – în care se lămureau chestiuni legate de emigrarea în Israel a evreilor – ar fi avut loc un eveniment ”contravenind” chipurile ”dreptului internațional”. Această declarație semnifică nu doar că primarul își arogă dreptul să facă politică externă și să încalce legile americane, ci și că le refuză (doar) evreilor dreptul de a trăi unde vor. Ceea ce echivalează cu retrimiterea lor în ghetou, ca sub naziști. Sau în evul mediu. Tisch a regretat că n-a asigurat accesul liber al evreilor în sinagogă. Primarul Adams a condamnat clar protestul ”pro-palestinian”.
Update 17:35 Cum arată noua versiune a acordului ”de pace” după negocierile de la Geneva. Financial Times a publicat primul interviu cu unul din negociatorii ucraineni de la Geneva.
De la 28 la 19 puncte. Viceministrul de externe al Ucrainei, Sergiy Kyslytsya, a declarat că SUA și Ucraina au elaborat un nou acord de pace în 19 puncte, dar au lăsat cele mai sensibile elemente din punct de vedere politic să fie decise de președinții acestor țări.
„Am dezvoltat o bază solidă de convergență și câteva lucruri asupra cărora putem face compromisuri”, a explicat fără a da detalii Kyslytsya. „Nu stăm la sediul Netflix scriind scenarii care vor fi nominalizate la Oscar”, a spus el. „Nu ar trebui să ne lăsăm conduși de entuziasm sau exagerări, ci de responsabilitate și de complexitatea problemelor. (…) „În ciuda agitației media și a freneziei de pe rețelele de socializare, ambele părți (n.r. SUA și Ucraina) au demonstrat că parteneriatul este puternic și capabil să producă un document viabil pentru lideri”, a explicat pentru FT, viceșeful diplomației de la Kiev.
Doar Bloomberg oferă un mic detaliu din interiorul noului acord redus la 19 puncte. Conform surselor sale, proiectul negociat nu mai include prevederea nr. 14 – referitoare la 100 de miliarde de dolari în active rusești blocate și 50% din profiturile pe care SUA ar fi trebuit să le primească pentru reconstrucția Ucrainei.
Update 17:15 Moscova o întoarce ca la Ploiești. Kremlinul nu e deloc dar deloc mulțumit de planul european dar găsește în cele 28 de puncte ”prezentat de Washington” unele ”acceptabile”, după cum susține consilierul lui Vladimir Puțin, Ușakov, citat de agenția NEXTA. Propunerea ar fi ”neconstructivă” și ”nepotrivită” pentru Rusia, a afirmat Iuri Ușakov, responsabil pentru afaceri externe în cadrul biroului prezidențial. Oficialul de la Kremlin a sugerat că SUA ar urma să contacteze Rusia pentru a discuta documentul ”în persoană”, nefiind clar la ce nivel se va realiza întâlnirea.
Vineri, dictatorul rus se arătase încântat de documentul planului în 28 de puncte ”american”, afirmând că ar fi ”o bază bună de plecare pentru un acord final”. Ulterior, s-au formulat la Moscova și critici, menite să-i determine pe europeni și ucraineni să accepte planul zis a fi ”american”, deși e rusesc probabil 100%.
Update 17:10 Convorbire Erdogan – Putin. Liderul autocrat de la Ankara susține că ”Turcia va continua să depună eforturi pentru a pune capăt războiului Rusia-Ucraina printr-o pace justă și durabilă și este gata să sprijine toate inițiativele diplomatice care facilitează contactele directe dintre părți”, citează Ukrinform. Conversația a abordat, de asemenea, relațiile bilaterale dintre Turcia și Rusia, precum și probleme regionale și globale.
Update 17:00 Țările aflate în prima linie a amenințării ruse, convocate la un summit în premieră. Prim-ministrul Finlandei, Petteri Orpo, a invitat liderii a șapte state membre ale UE/NATO la un summit pe Flancul Estic, organizat la Helsinki pe 16 decembrie. Se vor discuta pregătirea din domeniul apărării și amenințările la adresa securității europene, în special la frontiera de est a Europei, informează agenția Ukrinform.
Este prima reuniune în acest format al Flancului Estic și vor participa președinții României și Lituaniei, precum și prim-miniștrii Suediei, Estoniei, Letoniei, Poloniei și Bulgariei, notează aceeași sursă care citează guvernul finlandez.
Update 10:30 Scuza preferată a magistraților de extremă stânga în vederea eliberării de teroriști? Sunt ”bolnavi”. La cap. În speță ”nebuni”. Un judecător australian l-a calificat pe autorul iranian al unui atentat incendiar asupra unei sinagogi din Melbourne pline de enoriași drept ”schizofrenic”. Nu antisemit. De ce presupusul ”nebun” n-a atacat o moschee (sau orice altă clădire), mai degrabă decât o sinagogă? Nu se știe. Nici magistratul australian care l-a pus în libertate pe presupusul ”nebun” nu știe.
Update 09:45 Ministrul german de externe vorbește de un ”mare succes” , respectiv o ”victorie decisivă” al Europei, care ar fi fost ”auzită” la negocierile de la Geneva cu privire la pacea în Ucraina și s-ar fi ”ținut seama” de grijile UE și ale Kievului. Nu e clar defel în ce ar consta acest neconcludent succes, de vreme ce așa-zisele garanții de securitate americane oferite ucrainenilor pentru cazul extrem de probabil al reluării unei ofensive și invazii rusești echivalează aproape cu un zero barat. Totuși, Johann Wadephul se bucură că SUA ar implica Europa într-o ”soluție” pentru Ucraina. Și colegul său american, Marco Rubio, afișase un optimism pe cât de mare, pe atât de puțin justificat. Dacă nu și ipocrit.
Update 09:30 Nederanjată de negocieri de pace, Moscova continuă atacurile ucigașe asupra ucrainenilor. Sunt cel puțin patru morți și 17 răniți la Harkiv, în urma unui atac cu drone rusești, lansat în cursul nopții, informează Kyiv Independent. Doi copii de 11, respectiv 12 ani, se află în rândul răniților. Mai multe incendii s-au pornit în trei clădiri și în împrejurimile lor, potrivit autorităților locale, după bombardamentul din această noapte, în timp ce delegații americani, ucraineni și europeni se aflau la Geneva, încercând să găsească o formulă de pace.
Rușii au bombardat și o fermă din regiunea Harkiv, rănind o femeie și ucigând 60 de animale, relevă Ukrainska Pravda. Atacarea fermierilor ucraineni și a fermelor lor este un nou sport preferat al Kremlinului, încă din vara acestui ani, când în Herson regimul Putin își trimitea drone să urmărească și să-i ucidă pe agricultori.
Update 09:15 SUA ar fi oferit Ucrainei un nou document privind garanțiile de securitate, susține presa americană și cea ucraineană, citat de agenția NEXTA.
Acesta include trei puncte:
- Dacă Rusia lansează o altă ofensivă, președintele SUA ar avea autoritatea de a desfășura forțe armate și resurse de informații americane.
- NATO — împreună cu Franța, Marea Britanie, Germania, Polonia și Finlanda — ar fi obligată să acționeze în coordonare cu Statele Unite. (n.r. nu este clară referirea la cele patru state separat de Alianță)
- ”Garanțiile” prezumtive, care ar depinde de voința președintelui SUA, ar rămâne în vigoare timp de 10 ani.
Update 08:30 Bună dimineața! Iată principalele știri de la Geneva, unde SUA, UE și Ucraina dezbat de ieri propunerea de ”pace” înaintată de Washington vineri, 21 noiembrie.
- SUA salută „progresul extraordinar” în ceea ce privește planul de ”pace” pentru Ucraina, dar anunță că negociatorii „au nevoie de mai mult timp”, citează Sky News. Potrivit secretarului de stat american, Marco Rubio, au fost luat în considerare obiecțiile ucrainene și s-au făcut pași importanți spre conturarea unui plan care să aibă în vedere interesul național al Kievului, suveranitatea și independența sa.
- Președintele SUA Trump s-a declarat „destul de mulțumit” de negocierile de pace de la Geneva privind războiul din Ucraina, notează Kyiv Independent, citându-l tot pe șeful diplomației americane.
- „Cred că înțelegem cu toții că, pentru a pune capăt definitiv acestui război, va fi nevoie ca Ucraina să simtă că este în siguranță și că nu va mai fi niciodată invadată sau atacată”, a adăugat Rubio, care a condus delegația SUA la Geneva, însoțit de miliardarul Witkoff.
- Unde nu s-au înțeles Kievul și Washingtonul? În chestiunea regiunilor incluse în Donbas și aderarea la NATO, relevă media ucraineană.
23 nov. 2025 – a 1369-a zi a războiului ucrainean, a 779-a a celui israelian (a 41-a zi de ”armistițiu”)
Update 21:30 Organizația extremistă, islamistă, Frăția Musulmană, din care face parte gruparea teroristă Hamas, urmează să fie desemnată oficial drept ”teroristă”, de către Statele Unite. Administrația Trump a anunțat efectuarea de demersuri în această direcție. Terorismul Frăției Musulmane este notoriu. Nu e clar de ce a așteptat America atâta timp? Și de ce Texasul a desemnat Frăția abia în ultimele zile drept grupare teroristă, fiind acționată în judecată de către teroriști, care au pretins că doar guvernul federal poate lua această decizie? Și nici de ce Europa mai ezită sau refuză să lipească eticheta meritată, de ”grupare teroristă” Frăției Musulmane, care a infiltrat și subminat Vestul de decenii?
Update 20:15 Cum arată contrapropunerea europeană (în 24 de puncte) la planul zis ”american” de ”pace” în Ucraina? Se vehiculează, potrivit The Telegraph, un plan de pace european, despre care pare să fi fost vorba în declarația făcută de cancelarul Germaniei, Merz, la reuniunea G20 din Africa de Sud. Europa cere, potrivit documentului aflat în posesia cotidianului conservator britanic, între altele aceste 11 puncte:
-”un armistițiu complet, monitorizat internațional (SUA+Europa, sateliți, drone și inspecții terestre)”;
-Rusia va returna obligatoriu toți copiii răpiți și îi va repatria pe toți civilii reținuți în teritoriile ocupate;
-schimb total de prizonieri de război;
-Ucraina primește garanții de securitate reale și obligatorii din partea SUA, similare articolului 5 al NATO:
-zero restricții efectivelor militare și industriei de armament ucrainene;
-Ucraina își menține dreptul de a invita trupe aliate și de a-și alege armele;
-Aderarea la UE este garantată, cea la NATO va depinde de consensul Alianței, ușa rămânând deschisă;
-Ucraina reintră în posesia controlului Centralei Nucleare de la Zaporijjea și a barajului Kahovka, navigare liberă pe Nipru și controlul asupra limbii de pămțnt Kinburn, din estuarul Niprului;
-problemele teritoriale nu se vor discuta decât după transpunerea unui armistițiu total, de pe actuala linie de contact. Nu se vor face concesii forțate;
-Rusia trebuie să plătească reparații de război, folosindu-și fondurile închețate în Occident;
-sancțiunile vor putea fi ridicate treptat și parțial, fiind prevăzut cu un mecanism automat de ”snapback” pentru cazul încălcării acordului de armistițiu.

Update 19:30 Au ieșit la declarații zâmbitoare Andrii Yermak, consilierul principal și șeful de cabinet al președintelui Zelenski și, totodată, șeful delegației ucrainene la negocierile de la Geneva, precum și șeful diplomației americane, Rubio. Yermak s-a străduit să calmeze o Ucraină și Europă extrem de neliniștite de planul ”de pace” rusesc zis ”american în 28 de puncte”, rușinea vehiculată ultimativ de administrația Trump. Yermak a ”confirmat o primă sesiune foarte productivă cu distinsa delegație americană. Am făcut progrese foarte bună și mergem ănainte spre o pace justă și de durată”. Yermak a reacționat, tacit și indirect, la reproșurile de ingratitudine proferate de președintele Trump, căruia consilierul ucrainean a ținut să mulțumească personal și lui, și echipei sale, și poporului american, numindu-i ”mari aliați”.
În această seară va începe la Geneva și a doua rundă de tratative, de acastă dată alături de parteneri europeni. ”Decizia finală o vor lua președinții noștri”.
Update 17:45 Varză în capul liderilor occidentali mânați prin manej de Rusia, care-i ține de belciugul din nas. Cancelarul Germaniei, Merz, încearcă să modifice planul ”american” (adică rusesc) ”în 28 de puncte” și propune pași intermediari, aparent spre a face ca măcar o parte din el să fie acceptabil, reiese dintr-o știre a DLF. Merz ar vrea ca, până joi, când expiră ultimatumul adresat Kievului de către administrația americană să-și asume planul care, potrivit lui Trump, e ”negociabil”, deci nu ultimativ, să elaboreze măcar un numitor comun acceptabil și Rusiei, și Ucrainei, și occidentalilor, europeni și americani. Nu e clar la ce miracol visează Merz. Cancelarul a refuzat să-și concretizeze propunerea, respectiv să-și precizeze recomandările de modificare a planului rusesc, zis ”american”. Dar e cert că Rusia se bucură de influență în Vest. Alături de islamiști și de extremiști de stânga și dreapta.
Nu e clar de ce, până acum, Europa (și Germania) n-au livrat încă Ucrainei rachete Taurus și de ce n-au ajutat-o suficient, astfel încât să facă imposibilă înaintarea Rusiei în estul țării invadate, deși au avut aproape patru ani la dispoziție, din 24 februarie 2022 încoace. Și nu mai puțin de 11 ani, de la prima invazie a Rusiei putiniste în Ucraina vecină. Or, europenii și americanii au evitat, în tot acest răstimp, să înțeleagă cine e Putin cu adevărat și să producă îndeajuns armament, respectiv să-l furnizeze Kievului, pentru ca dictatorul criminal de la Kremlin să priceapă că nu mai poate susține economic, demografic, diplomatic și militar un război care-l costă mult prea mult. (PMI)
Update 17:30 Extremism și sminteli politice americane. Antisemitul Mamdani, un musulman extremist de stânga și islamist ales primar al New Yorkului, susține că președintele SUA ar fi ”fascist” și ”tiran” dar că ”poate lucra cu el”. Pentru Trump, extremistul de stânga ales edil în Big Apple e un ”dement comunist 100%”. Pe de altă parte, președintele american critică o presupusă ”lipsă de recunoștință a Ucrainei” pentru eforturile administrației sale de a pune capăt sângerosului război cu Rusia, relevă New York Post.
Update 16:20 Atentat anti-creștin al islamiștilor nigerieni. Teroriștii au răpit 303 eleve creștine din școala catolică Papiri. Fetele sunt adolescente între 12 și 17 ani. Au fost răpite și 12 cadre didactice, anunță surse israeliene. A reacționat în fine și Papa Leon, Suveranul Pontif cerând eliberarea copiilor ostatici (creștini) din Nigeria și Camerun, iar autorităților competente să-și facă datoria rapid. Precedentul Papă uita sistematic să se îngrijoreze de soarta creștinilor martirizați în Africa și Asia de teroriști musulmani.
Update 16:15 IDF l-a eliminat pe numărul doi al grupării teroriste șiite, libaneze, Hezbollah, Ali Tbatabi. Șeful Statului Major al organizației teroriste, interpuse a Iranului, a fost lichidat într-un atac chirugical în inima capitalei libaneze, Beirut.
Update 11:30 Lozincile care cheamă la distrugerea Israelului trebuie scoase în afara legii, a reliefat Emisarul german pentru combaterea antisemitismului, Felix Klein. Oficialul federal, german, s-a referit la lozinci genocidare, precum ”from the river to the sea”.
Update 11:15 Partidul Democrat s-a supărat (iar) pe Trump, pentru că președintele a reacționat dur la îndemnurile la revoltă și trădare adresate de 6 congresmeni democrați militarilor americani. Trump a opinat că senatorii și deputații în cauză trebuie să înfunde pușcăria. Cei 6 democrați îi avizaseră pe militari că nu trebuie să asculte de ordine ”ilegale”, dar nu e clar la ce fel de dispoziții s-au referit. Ofițerii și soldații SUA au fost criticați pentru că președintele a autorizat dislocarea lor împotriva traficanților de droguri venezueleni, precum și în orașe americane amenințate de proteste violente și răzmerițe ale islamiștilor și extremei stângi care militează pentru imigrație nelimitată.
Update 11:00 Un site anti-sionist oferă sume mari de bani pentru asasinarea de savanți evrei, inclusiv din afara Israelului. Pentru uciderea unui om de știință israelian se oferă 50.000 de $, iar pentru ”ținte speciale” 100.000 de $. Site-ul în cauză, care divulgă adrese, conturi de rețele sociale și nume este ”The Punishment for Justice Movement”. Unele victime potențiale locuiesc în SUA și Marea Britanie, relevă în context Jerusalem Post.
Update 10:55 Forțele israeliene i-au prins pe toți cei 17 teroriști ai Hamas care au încercat să scape din tunelul lor din Rafah, semnalează Jerusalem Post. 11 au fost uciși, iar 6 arestați.
Update 10:50 Teroriștii yemeniți Houthi, interpuși șiiți ai Iranului, au condamnat la moarte 17 persoane acuzate de spion pentru Israel, SUA și Arabia Saudită, relevă J.P.
Update 10:45 Comentatoarea americană de extremă dreapta și antisemită, Candace Owens, pare să se fi prăbușit într-o criză de paranoia acută. Owens a afirmat că o echipă farnco-israeliană de asasini ar fi pe urmele ei. ”Asasinarea” ei ar fi fost ”ordonată” de președintele Franței, Macron.
Update 10:30 S-a stins din viață Ruth Haran Herzman, o supraviețuitoare a Holocaustului din România, care a supraviețuit în Israel masacrului de la 7 octombrie, când teroriștii i-au bătut la poartă și i-au ucis fiul, pe Avraham, răpindu-i șapte membri ai familiei, pe care i-au luat ostatici în Gaza.
Update 09:55 Twitter a transparentizat țările din care scriu dezinformatorii profesioniști ai teroriștilor islamiști. Nenumărate conturi din ”Palestina” s-au dovedit a fi de fapt din Pakistan și Indonezia, din Qatar și Turcia, ori din Vest și Africa. Qatar și Turcia sunt bastioane dominate integral de Fărția Musulmană, care și-a extins influența și asupra Paksitanului și Indoneziei. Din gruparea teroristă care este Frăția Musulmană face parte și filiala ei palestiniană, Hamas.
Update 09:45 Rusia a lansat aproape 100 de drone nocturne asupra Ucrainei, din care aproximativ 30 și-au atins țintele. La Dnipro sunt cel puțin 14 oameni răniți după bombardarea de către ruși a unui bloc de locuințe. La Ternopil, bilanțul crimei de război rusești a crescut la 33 de morți și 6 dați dispăruți.
Update 09:30 Forțele ucrainene continuă, potrivit ISW, să împingă înapoi trupele rusești infiltrate în Kupiansk. Mai sunt se pare 40 de militari ruși în orașul pe care rușii pretindă, fals, că l-ar fi cucerit. Rusia a început să-și exagereze presupusele succese de la Kupiansk din august curent.
Update 09:15 Forțele ucrainene par să fi bombardat centrala termică rusă Shatura, din regiunea Moscova.
Update 09:10 Noi provocări. La aeroportul orașului olandez Eindhoven s-au ivit drone, relevă DLF. Apariția aparatelor de zbor fără pilot a dus la suspendarea traficului aerian, civil și militar, a afirmat ministrul olandez al apărării. Nu e clar de ce, în Europa, nu se doboară dronele care survolează neautorizat teritoriul țărilor NATO și UE.
Update 09:05 Președintele SUA, Trump, a declarat că planul ”său” de ”pace” e negociabil. S-a crezut nu întâmplător că e ultimativ, întrucât Casa Albă ceruse Ucrainei să-l accepte până la Thanksgiving, care se sărbătorește joi. Fostul premier britanic, Boris Johnson, a numit planul rusesc zis ”american, în 28 de puncte” unul al ”castrării Ucrainei”.
Update 09:00 La G 20, de unde au lipsit liderii SUA, Rusiei și Chinei, au avut loc discuții la nivel înalt despre Ucraina . Cancelarul Germaniei, Merz s-a întreținut cu premierul Canadei, Carney, precum și cu colegii săi europeni, Starmer și Macron, înainte ca șeful diplomației americane, Rubio, să ajungă la Geneva pentru negocieri, după ce a respins criticile potrivit cărora planul ”american” de 28 de puncte ar fi de fapt o listă a pretențiilor Moscovei. Rubio e în colimator pentru că admisese anterior, potrivit senatorului republican Mike Rounds, că planul de ”pace american în 28 de puncte” întocmit ”de Steve Witkoff”, e de fapt un plan rusesc. Iar acest ”plan dat SUA a fost retransmis Ucrainei, așteptându-se un răspuns, după ce transpirase în presă”, după cum recunoscuse senatorul Rounds.
22 nov. 2025 – a 1368-a zi a războiului ucrainean, a 778-a a celui israelian (a 40-a zi de ”armistițiu”)
Update 22:45 Marjorie Taylor Greene capitulează. Congresmena republicană de extremă dreapta, care a lansat în spațiul public o lungă serie de ieșiri cotate drept antisemite, a anunțat că demisionează din Congres în ianuarie. Anterior, ea îl atacase virulent pe președintele SUA, Trump, pentru nedeschiderea dosarelor Epstein, deși era supărată foc pe el pentru bombardarea, de către aviația americană, a facilităților nucleare iraniene, care amenințau în primul rând Israelul (principalul aliat al Americii din Orientul Apropiat). Ulterior, Trump i-a luat apa de la moară, cerând el însuși Congresului să aprobe o lege a desecretizării dosarelor Epstein și o rebotezase ca ”Marjorie Traitor Greene”.
Update 22:30 A 40-a zi de acord de încetare a focului în Gaza e și ultima. Hamas a declarat oficial că încetarea focului s-a terminat. Gruparea teroristă islamistă a deschis anterior focul din culoarul umanitar, iar IDF a ripostat, relevă surse israeliene.
Update 21:15 Președintele SUA l-a primit la Casa Albă pe islamistul ”socialist” și antisemit, Mamdani, deși primarul ales al New Yorkului nici n-a terminat de celebrat victoria sa în scrutinul pentru funcția de edil în Big Apple și a și încălcat legislația federală. Extremistul de stânga, un imigrant musulman, care n-a repudiat o chemare globală la genocid anti-evreiesc, a pretins recent că la o sinagogă din New York (asaltată de pro-teroriști antisemiți care voiau, potrivit propriilor lozinci scandate la fața locului, să-i ”înspăimântate pe evrei”) s-ar fi ”încălcat”, chipurile, ”dreptul internațional”. Căci s-ar fi promovat emigrarea în Israel. Or, această activitate este perfect legală. În timp ce organizația ”Nefesh B’Nefesh” îi lămurea pe enoriași ce trebuie făcut pentru emigrare, gloata antisemită se desfășura dezlănțuită, iar primarul făcea afirmații aberante și ilegale, din unghiul legilor federale, dovedind că a declarat război evreilor new-yorkezi. Deși unii evrei (între care ultraortodocși din rândul sătmărenilor, precum și marxiști, ca un profesor de origine română din Washington), considerau că Mamdani nu e antisemit sau extremist.
Update 20.00 Hamas afirmă că ar fi avut loc mai multe raiduri israeliene în Gaza, soldat cu peste 20 de morți. Postul tv saudit Al-Hadath, reluat de DLF, relevă că în orașul Gaza a fost distrus autovehiculul unui comandant al Hamas din brigăzile Kassam. Ar fi fost eliminat el și fiul lui.
Update 19:00 Rusia pare că ar ”respinge”, potrivit vicepreședintele Dumei, Alexei Juravlyov, planul de ”pace” american. Potrivit lui Juravlyov, care e și președintele Comisiei de Apărare a Dumei de Stat (forul zis fals ”legislativ” al Rusiei) ”chiar și teritorial redusă, Ucraina ar rămâne încă un pericol semnificativ, obligându-ne să ne menținem trupele la granițele vestice”.
Update 18:45 În Brazilia, autoritățile de stânga l-au arestat pe fostul președinte Bolsonaro, sub motivul sau pretextul că ar fi încercat să ”evadeze din arestul la domiciliu” și să scape de brățara electronică de picior.
Update 18:25 Potrivit agenției germane DPA, reprezentanții UE, SUA și Ucrainei se reunesc mâine de urgență, la Geneva, pentru a discuta planul de ”pace” propus de Washington. Propunerea a fost criticată puternic de mulți observatori, jurnaliști, oameni politici și opinia publică occidentală.
Update 17:15 Forțele IDF din Gaza au eliminat încă trei teroriști din grupul care a ieșit vineri dintr-un tunel subteran aflat sub Rafah și care încerca să-și piardă urma, notează ynetnews. Premierul israelian Netanyahu a afirmat că ”Hamas a violat acordul de încetare a focului”, cinci teroriști fiind în consecință uciși. Și în Liban a fost eliminat, potrivit Al-Arabiya, un combatant al (grupării teroriste islamiste, șiite, libaneze) Hezbollah.
IDF a continuat operațiunile militare și împotriva Hezbollah, în sudul Libanului, potrivit aceleiași surse
Update 17:10 Posibilitatea unei alte întâlniri între dictatorul rus, Vladimir Putin, și președintele american Trump „este pe ordinea de zi”, a declarat de ministrul adjunct de externe rus, Serghei Riabkov citat de ynetnews.
Update 17:00 Președintele trebuie să își găsească alți consilieri, a declarat critic senatorul republican Mitch McConnell după dezvăluirea planului ”de pace în 28 de puncte”, realizat de echipa lui Trump. „Putin a petrecut tot anul încercând să-l facă pe președintele Trump să pice de prost. Dacă oficialii administrației sunt mai preocupați să-l îmbuneze pe Putin decât să asigure o pace reală, atunci președintele ar trebui să găsească noi consilieri. Recompensarea măcelului rusesc ar fi dezastruoasă pentru interesele Americii. Iar o capitulare precum abandonarea Afganistanului de către Biden ar fi catastrofală pentru o moștenire de pace prin forță (n.r. referire la motto-ul președinției Trump II).”
Update 16:50 Kievul se pregătește să-și apere poziția, a declarat Zelenski în adresarea sa din această după-amiază, citat de agenția NEXTA. Președintele Ucrainei a confirmat că a semnat un decret care aprobă componența delegației ucrainene pentru negocierile din Elveția și toate directivele necesare. „Reprezentanții noștri știu cum să apere interesele naționale ale Ucrainei și ce trebuie făcut exact pentru a se asigura că Rusia nu poate lansa o a treia invazie”, a declarat liderul de la Kiev.
Liderii statelor europene din G20, alături de Japonia, Australia și Canada au emis astăzi o declarație comună la Johannesburg, afirmând că „proiectul inițial al planului în 28 de puncte include elemente importante care vor fi esențiale pentru o pace justă și durabilă”.
Update 16:40 Washingtonul presează Kievul să accepte rapid ”planul de pace” în 28 de puncte. Trump ar vrea ca Zelenski să spună da propunerii conturate de echipa sa, după discuții cu Moscova, ”în următoarele zile”. Secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, i-a informat pe ambasadorii NATO despre „planul de pace” al echipei Trump în timpul unei întâlniri de vineri, 21 noiembrie, la Kiev, după discuții cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și o convorbire telefonică cu Casa Albă, relatează Ukrainska Pravda.
În cadrul întâlnirii, oficialii americani le-ar fi spus aliaților NATO că se așteaptă să-l împingă pe Zelenski să semneze un acord de pace în următoarele zile, avertizând că, dacă Kievul nu face acest lucru, se va confrunta cu condiții mult mai dificile mai târziu. Atmosfera din cameră a fost descrisă ca fiind sumbră, iar unii ambasadori au întrebat de ce a negociat SUA cu Rusia un asemenea document, fără să-și notifice aliații, notează aceeași sursă.
Update 16:30 SUA și Ucraina vor negocia la Geneva. Zelenski a format o delegație oficială pentru negocieri cu SUA și i-a oferit puteri de decizie prin decret prezidențial, informează Financial Times. Între membrii delegației se numără șeful securității naționale, Rustem Umerov, directorul serviciului de informații militare, Budanov și alți oficiali din MAE ucrainean. Delegația este condusă de șeful de cabinet al președintelui Zelenski, Andriy Yermak.
Consultările dintre oficialii ucraineni și americani privind ”posibilii parametri ai unui viitor acord de pace” vor începe în Elveția în următoarele zile, a anunțat fostul ministru al apărării, Umerov.
Update 11:45 Ieri dușmani, azi prieteni: după ce s-au numit reciproc ”fascist”, respectiv ”comunist”, Trump și Mamdani au îngropat securea războiului de dragul Big Apple. Cel puțin pe moment.
Președintele SUA, Donald Trump, și primarul ales al New York-ului, Zohran Mamdani, au susținut o declarație de presă după întâlnirea lor de la Casa Albă. „Am avut o întâlnire excelentă, bună și foarte productivă”, a afirmat Trump. „Avem un lucru în comun – ne dorim ca orașul nostru, pe care îl iubim, să aibă mare succes. Îl vom ajuta să îndeplinească visul tuturor – un New York puternic și sigur.” Mamdani a adăugat: „(…)am vorbit despre chirii, alimente, facturi, servicii și diversele moduri în care oamenii sunt alungați.” Președintele a adăugat ulterior: „Am convenit asupra a mult mai multe lucruri decât mă așteptam.”
Update 11:30 Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că ”e o fantezie să crezi că Ucraina ar putea câștiga războiul dacă SUA ar da Kievului mai mulți bani sau arme și ar impune sancțiuni Rusiei”. El a adăugat că orice plan de a pune capăt războiului Rusiei în Ucraina ar trebui să păstreze suveranitatea ucraineană și să fie acceptabil pentru ambele țări.
Vance este unul dintre cei mai mari critici ai sprijinului militar american pentru Ucraina și face probabil parte, alături de eminența cenușie, Elbridge Colby, și șefa serviciilor secrete, Tulsi Gabbard, din tabăra care promovează idei putiniste în fața președintelui Trump. (DR)
Update 11:15 Keir Starmer și alți lideri europeni discută despre o întâlnire cu Donald Trump la Washington, pe tema Ucrainei, relatează Sky News. Printre aceștia se numără președintele francez, Emmanuel Macron, cancelarul german Friedrich Merz și prim-ministra italian, Giorgia Meloni, au declarat surse diplomatice ale UE pentru televiziunea britanică.
Întrunirea ar urma să aibă loc la începutul săptămânii viitoare, cel mai probabil marți, dacă se confirmă.
Liderii UE se vor reuni astăzi în marja summitului G20 din Africa de Sud pentru a discuta războiul din Ucraina, planul de ”pace” fiind aproape sigur pe ordinea de zi.
Update 11:00 Deputata americană de extremă-dreapta, Marjorie Taylor Greene, a anunțat că va demisiona din Congres în ianuarie, la câteva zile după ce președintele Trump a numit-o „trădătoare”, informează BBC. Greene este dezamăgită că Trump nu ar fi suficient de radical. Legislatoarea de Georgia este recunoscută pentru pozițiile sale izolaționiste, antisemite și putiniste, fiind apropiată de duo-ul Tucker Carlson – Candace Owens în privința doctrinei.
Update 10:30 Trump presează, Putin jubilează. Liderul de la Casa Albă a declarat că Zelenski trebuie să accepte planul în 28 de puncte propus de administrația, notează Sky News. La rândul său, dictatorul rus s-a arătat mulțumit de propunerea Casei Albe, informează aceeași sursă.
ANALIZĂ. Planul păcii este considerat unul al capitulării și pedepsirii victimei invaziei rusești, spun atât analiștii, cât și opinia publică din Ucraina și nu numai. Mai mult, el pare redactat cel puțin parțial, la Moscova, după formulările observate în interiorul său, după cum relevă The Guardian, care a descoperit câteva formulări neobișnuite pentru limba engleză, însă normale pentru rusă. Rusia nu are pretenții numai asupra Ucrainei ci a întregii arhitecturi de securitate a Europei de Est, vizând inclusiv prezența trupele americane pe teritoriul Poloniei, un stat NATO vecin. Unul din puncte precizează, în mod perfid, că Rusia ar fi de acord cu staționarea forțelor ”europene” pe teritoriul Poloniei – tocmai în această subtilă precizare stă ascunsă viclenia Kremlinului, întrucât – ca și în România – trupele americane staționate aici sunt o parte vitală a garantării securității în fața amenințării moscovite. (DR)
Update 10:00 Bună dimineața! Ucraina se află într-un moment critic al istoriei sale, a reliefat seara trecută președintele țării, Volodimir Zelenski, după ce cel mai important partener al său, SUA, o presează să accepte ceea ce pare a fi un diktat, prezentat sub forma unui plan de ”pace” în 28 de puncte. ”Suntem în fața unei dileme: să ne pierdem demnitatea sau să riscăm alienarea unui aliat important?”, a declarat președintele Zelenski în adresarea sa de ieri.
Iată principalele puncte ale discursului cutremurător adresat de șeful statului ucrainean vineri, 21 noiembrie, națiunii sale:
- Președintele a calificat momentul actual drept „unul dintre cele mai dificile din întreaga istorie a Ucrainei independente”.
- Ucraina este pusă în fața unei alegeri critice: apărarea integrală a demnității și suveranității sau riscul pierderii sprijinului unui aliat cheie (Statele Unite).
- delegațiile ucrainene vor lucra în regim non-stop săptămânile următoare pentru a activa diplomația în jurul planului de ”pace” în 28 de puncte prezentat de Washington.
- Zelenski a subliniat rezistența extraordinară a poporului ucrainean, care de aproape patru ani face față uneia dintre cele mai puternice armate ale lumii, suportând în fiecare zi atacuri și pierderi ireparabile.
- Rezistența ucraineană a fost comparată cu oțelul de cea mai înaltă calitate, precizând însă că „niciun metal, oricât de dur, nu rezistă la nesfârșit sub presiune continuă”.
- Liderul de la Kiev a lansat un apel ferm la unitate națională totală (cetățeni, politicieni, soldați, ofițeri), afirmând că aceasta este condiția esențială pentru obținerea unei păci drepte și durabile.
- A informat că cancelarul Germaniei, președintele Franței și prim-ministrul Marii Britanii i-au transmis asigurări clare privind sprijinul lor necondiționat pe drumul spre o pace justă.
21 nov. 2025 – a 1367-a zi a războiului ucrainean, a 777-a a celui israelian (a 39-a zi de ”armistițiu”)
Update 14:25 Președintele Vladimir Zelenski ar putea avea o discuție săptămâna viitoare cu omologul său american, Donald Trump, pe tema planului de ”pace” pentru soluționarea războiului, înaintat de Washington, relatează SkyNews, citat de Ukrainska Pravda.
Europa în alertă. Liderii europeni au solicitat astăzi o discuție de urgență cu Zelenski pe tema planului SUA-Rusia, informează Bloomberg citat de Nexta. Cancelarul german Merz și-a anulat evenimentele programate vineri pentru a organiza o conferință telefonică urgentă cu președintele Ucrainei. Separat, potrivit FT, Macron l-a sunat deja pe Zelenski.
Update 14:20 Forțele ucrainene ar fi blocat încercările Rusiei de a avansa în Pokrovsk, susțin autoritățile militare ucrainene, reluate de Ukrainska Pravda.
Separat, ministerul britanic al apărării a prezentat harta actualizată a ocupației rusești din estul Ucrainei și situația militară la scară largă, care indică cât de puțin avansează Moscova utilizând resurse uriașe, atât umane, cât și de armament.

Dictatorul rus vrea la masa verde ceea ce nu a putut obține în patru ani pe câmpul de luptă, în speță ”centura strategică” din zona Donbas.

Update 14:10 Umerov neagă implicarea în planul de ”pace” prezentat de Washington. Înaltul oficial ucrainean și fostul ministru al apărării, Rustem Umerov, a negat astăzi că ar fi aprobat sau modificat vreo clauză a noului plan de pace al SUA, prezentat Kievului miercuri, notează Kyiv Independent. Se zvonise că fostul ministru al apărării ar fi fost de acord cu propunerea înaintă de administrația Trump și ar fi cerut amnistie pentru toate achizițiile financiare ale Kievului din timpul războiului, ca să fie acoperiți anumiți oameni. Umerov neagă acuzațiile.
Update 14:00 Bilanțul sângerosului bombardament rusesc de la Ternopil: 31 de morți, 94 de răniți și 13 persoane încă dispărute sub maldărul de ruine cauzate de o rachetă balistică care a lovit direct marți, unul din cele două blocuri afectate. Potrivit Kyiv Independent, salvatorii au mai scos astăzi trei trupuri neînsuflețite, dintre care două ale unor copii.
Update 11:15 Organizația islamistă americană, Council on American-Islamic Relations (CAIR), l-a dat în judecată pe guvernatorul statului federal american Texas, după ce liderul texan Greg Abbott a constatat legăturile cu Hamas ale Frăției Musulmane și ale asociatului ei, CAIR, și le-a calificat drept ”organizații teroriste străine”. CAIR pretinde că Greg Abbott n-ar fi avut autoritatea să facă această declarație, care ar fi rezervată, potrivit islamiștilor, autorităților federale. Gruparea teroristă, islamistă, Hamas, face parte din Frăția Musulmană, care încearcă să infiltreze din interior instituțiile și statele apusene și să le islamizeze.
Update 11:05 Primarul ales al New Yorkului, islamistul socialist Mamdani, a criticat manifestația antisemită din fața unei sinagogi din New York, dar i-a găsit justificări, afirmând că lăcașul de cult ar fi găzduit o activitate care ar fi ”încălcat dreptul internațional”. În fața cunoscutei Park East Synagogue o gloată antisemită a chemat la genocid (global) împotriva evreilor, în timp ce, în interior, evrei de la organizația Nefesh B’Nefesh susțineau ideea emigrării în Israel. O declarație a primarului ales a pretins că Mamdani s-ar ”opune limbajului” folosit de protestatari, dar ar considera că s-a susținut, în sinagogă, emigrarea dincolo de ”linia verde”, ceea ce ar constitui o presupusă ”încălcare a dreptului internațional”. Linia verde desemnează linia de demarcație dintre evrei și arabi de dinainte de războiul de 6 zile din iunie 1967, declanșat de blocada siro-egipteană a statului evreu și n-a constituit o graniță internațional recunoscută, stabilită și validată.
Update 11:00 Nouă crimă anti-creștină în Nigeria. Persoane înarmate, (posibil teroriști islamiști, nota mea) au răpit 52 de elevi de la o școală catolică nigeriană din nordvestul țării, semnalează ynet, reluând televiziunea locală Arise News.
Update 10:00 La Dniepropetrovsk, bombardamentele rusești au omorât o femeie și au rănit alte două persoane.
Pe câmpurile de luptă s-au înregistrat ieri 173 de bătălii, relevă Statul Major ucrainean, reluat de Ukrainska Pravda. Aproape 60 de bătălii au avut loc la Pokrovsk. Neobișnuit de multe ciocniri, asalturi și mișcări ofensive rusești s-au semnalat la Kostiantynivka(25), Oleksandrivka (19), Sloviansk (15), Lîman (10) și Huliaipole (10).
Rusia ar fi pierdut ieri, pe fronturi, 1.160 de militari, totalul pierderilor rusești fiind estimat de Statul Major ucrainean la aproape 1.160.000 de combatanți.
Update 09:45 Oficiali americani pretind că fostul ministru ucrainean al apărării, Rustem Umerov, ar fi reacționat pozitiv la planul de capitulare a Ucrainei zis ”de pace”, plan avansat de americani după negocieri secrete cu Moscova. Potrivit Axios, Rusia vrea să fie amnistiată pentru crimele ei și să obțină, fără luptă, teritorii la care Ucraina să renunțe definitiv. De partea ei, Ucraina ar urma să primească, potrivit planului american, ”garanții de securitate de tipul articolului 5” al tratatului NATO, care prevede întrajutorarea militară a statelor membre ale alianței, în cazul unui atac asupra unuia. Planul ar fi fost redactat de Steve Witkoff în colaborare cu șeful Departamentului de Stat american, Marco Rubio, și cu ginerele președintelui, Jared Kushner, după consultări cu emisarul Moscovei, Kirill Dmitriev. Ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz, a amenințat Rusia cu noi sancțiuni și ajutoare militare suplimentare pentru Ucraina, dacă nu pune capăt războiului.
Update 09:35 Ucraina contestă capturarea, de către Rusia, a orașului Kupiansk. Moscova o clamează falsă, a reliefat Statul Major ucrainean.
Update 09:30 Au apărut noi detalii ale planului de capitulare a Ucrainei zis de ”pace” în războiul ruso-ucrainean. Negocierile secrete ruso-americane s-au soldat cu cererea ca Ucraina să renunțe definitiv la Crimeea, Lugansk și Donețk. La Casa Albă se vorbește de un ”document de lucru”.
Update 09:00 Un atac rusesc nocturn asupra orașului Zaporijjea a ucis cel puțin cinci persoane. La Odesa sunt cinci răniți, între care copii. La Ternopil mai sunt 16 persoane date dispărute, după recentul bombardament criminal al Rusiei, soldat cu cel puțin 28 de morți.
20 nov. 2025 – a 1366-a zi a războiului ucrainean, a 776-a a celui israelian (a 38-a zi de ”armistițiu”)
Update 20:15 Azi s-au împlinit 80 de ani la debutul proceselor de la Nürnberg, în 1945. Tribunalul internațional i-a judecat și condamnat pe unii dintre principalii criminali de război și împotriva umanității naziști.
Update 20:00 Președintele Ucrainei, Zelenski, s-a arătat gata să ”discute constructiv” cu administrația americană. În cauă e un plan în 28 de puncte a cărui acceptare ar însemna ca Ucraina să capituleze în fața Rusiei, să-i cedeze teritorii întinse și să-și reducă la jumătate armata. Zelenski s-a întâlnit se pare cu o delegație americană spre a discuta planul Trump. Șeful diplomației americane, Rubio, a confirmat existența planului și a unui ”schimb de informații”. Presa relatase anterior despre negocieri secrete, ruso-americane. Kremlinul insistă asupra ”abordării cauzelor prime” ale conflictului, un eufemism menit să cosmetizeze revendicările maximaliste ale Rusiei lui Putin. America a amânat punerea în aplicare a sancțiunilor impuse concernelor energetice ale Rusiei, Rosneft și Lukoil. UE a prezentat la rândul ei un plan de pace în Ucraina în doar două puncte: 1) – slăbirea Rusiei. Și 2) – întărirea Ucrainei.
Update 19:30 Frăția Musulmană, o grupare islamistă, teroristă, a infiltrat universitățile americane în tentativa transformării din interior a societății occidentale, relevă un raport al ISGAP, un institut care studiază antisemitismul global și combaterea lui. ISGAP a cerut guvernului american să desemneze Frăția Musulmană, care-și pune în aplicare un plan pe termen lung de ”jihad civilizațional” drept grupare teroristă.
Update 19:00 Gloata antisemită s-a adunat în Manhattan, în fața unei sinagogi, să scandeze ”intifada”, un apel la asasinarea de evrei. Și nu doar a celor din New York. Demonstranții islamiști și de extremă stânga au renunțat, încurajați de victoria lui Mamdani în cursa pentru primăria New Yorkului, la orice pretenție de ”critică” pasămite ”antisionistă” și au trecut direct la exprimarea urii antievreiești celei mai directe, nemachiate și ucigașe.
Update 17:30 Ucraina a amplasat pe poziții sistemul anti-aerian britanic, Terrahawk Paladin.
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a afirmat, comentând negocierile secrete, ruso-americane, că n-a auzit de proiectate concesii rusești. SUA au vehiculat schița unui plan de 28 de puncte, estimat de experți ca o capitulare a Ucrainei, ca precondiție a aplanării conflictului militar ruso-ucrainean.
O idee americană ”proaspătă”, sau ”creață”, depinzând de punctul de vedere adoptat ar fi închirierea Donbasului, în speță luarea lui ”în chirie” de către Rusia. Despre această ”propunere” americană informează ziarul britanic The Telegraph. Ideea administrației ar fi ca Ucraina să cedeze controlul asupra estului Donbasului, dar să încaseze, în schimb, o chirie.
Nu e clar ce poliție ar urma să forțeze evacuarea chiriașului rău platnic, după ce acesta refuză să-și achite datoria către proprietar.
Update 17:25 Forțele ucrainene par să fi pus pe butuci, sau cel puțin să fi avariat în lovituri repetate, rafinăria rusească Riazan (Ryazan) care alimentează Moscova. Loviturile au avut loc în noaptea trecută.
Update 17:15 Administrația din Washington s-ar fi arătat surprinsă de întâlnirea din vară a americano-israelianului Jonathan Pollard cu ambasadorul SUA, Mike Huckabee, afirmă NYT. Întâlnirea a avut loc în vară și l-ar fi uimit pe șeful rezidenței CIA. Pollard a stat 35 de ani într-o închisoare americană pentru spionaj în favoarea Israelului. Statul evreu este (sau a fost până acum) principalul aliat al Statelor Unite în Orientul Apropiat. Duritatea pedepsei aplicate timp de trei decenii și jumătate de justiția și de președinții Americii lui Pollard a fost și rămâne uimitoare. Pollard a declarat că a vrut să-i mulțumească lui Huckabee pentru că a intervenit în favoarea sa și că au discutat și alte ”chestiuni”.
Update 17:00 Raiduri antiteroriste, isaeliene, s-ar fi soldat, potrivit palestinienilor, cu 5 morți în zona Khan Younis.
Update 16:45 Iranul a cerut Arabiei Saudite într-o scrisoare adresată liderului executiv al regimului saudit, Mohammed Bin Salman (MBS), să ajute la relansarea negocierilor nucleare cu Statele Unite, relevă surse regionale, reluate de Jerusalem Post. Apelul teocraților șiiți lansat rivalului lor sunit de la Riad evidențiază crescânda pondere politică a Arabiei Saudite, se subliniază la Ierusalim. Și puterile europene (Franța, Marea Britanie și Germania) vor redeschiderea negocierilor nucleare cu Iranul.
Update 16:30 Nou demers pro-islamist, pro-terorist al Franței. Parisul condamnă întețirea acțiunilor militare israeliene împotriva teroriștilor islamiști ai Hezbollah care, ignorând termenii acordului de încetare a focului, își reîntăresc pozițiile în sudul Libanul, periclitând nordul Israelului. Concomitent, Franța face o plăcere nu doar interpușilor șiiți, iranieni, din Liban, ci și teroriștilor islamiști suniți din Siria. Macron cere, mai precis, statului evreu, să se retragă din Înălțimile Golan, anexate de Israel acum o jumătate de veac din motive de securitate. Liderul Hexagonului mai afirmă că Parisul s-ar ”mobiliza” împreună cu SUA să ”detensioneze” situația din regiune.
Update 12:00 Cum se face de râs guvernul laburist britanic, în timp le pune în pericol pe românce și-și bate joc de victimele unor violuri în serie? Oferindu-i violatorului Mircea Marian Cumpănășoiu, un șef de bandă de violatori, pedofili și proxeneți, nu mai puțin de 1500 de lire sterline spre a se întoarce voluntar în România. Cumpănășoiu a condus o rețea de pedofili și violatori români, între care și o femeie, implicați la Dundee în fărădelegi scabroase, cu minore. Nu doar că banditului șef i s-a oferit în închisoare suma menționată, dar, în timpul procesului său pentru 10 violuri, i s-a reînnoit potrivit Sky News și statutul de imigrant în UE. Pentru infracțiuni sexuale și trafic de persoane, Cumpănășoiu a primit o pedeapsă relativ blândă, de 24 de de ani de închisoare (cu patru de suspendare). La închisoarea din Perth veniseră anterior, în august 2024, oficiali britanici să-l viziteze pe românul aflat în arest preventiv și să-i pună la dispoziție documentele de semnat pentru o reptriere asistată financiar de guvernul de stânga londonez. Ulterior, executivul a hotărât să nu-l mai ajute cu banii promiși din cauza procedurilor judiciare aflate pe rol. Nu e clar ce-a fost în capul autorităților ministerului de interne condus de laburiștii din Regatul Unit și ce părere are premierul despre crasa incompetență a funcționarilor din subordinea sa. Nu există comentarii oficiale românești la acest caz de natură să prejudicieze grav nu doar imaginea Marii Britanii, ci și pe cea a diasporei românești.
Update 10:45 Cancelarul Germaniei, Merz, a promis (din nou) arme cu rază lungă de acțiune Ucrainei. Dar liderul de la Berlin n-a făgăduit livrarea de rachete Taurus.
Update 10:15 Forțele ucrainene afirmă că au respins 55 de atacuri rusești în zona Pokrovsk. Implicate sunt trupele apărând 19 localități din zonă, relevă Ukrainska Pravda. Ieri ar fi avut loc aproximativ 200 de ciocniri directe între cele două tabere beligerante, între care 25 la Kostiantynivka, pe frontul de la Lîman, în Slobojanșcina de sud, la Sloviansk, Kramatorsk, Kupiansk, la Orihiv și pe frontul de la Oleksandrivka. Trupele ruse ar fi pierdut 890 de militari. Potrivit Statului Major ucrainean, numărul total al pierderilor de militari ruși de la debutul războiului generalizat s-ar ridica la 1.162.120 de oameni.
Update 10:00 Trupele ruse au lansat în cursul nopții 136 de drone irqniene de tip Shahed asupra Ucrainei. Din ele, 16 și-au nimerit țintele ucrainene, afirmă presa de la Kiev.
Update 09:50 Șeful diplomației americane, Rubio, a estimat pe Twitter că, pentru oprirea războiului ruso-ucrainean șimo pace durabilă, ”ambele părți au de făcut concesii, motiv pentru care SUA elaborează o listă de idei potențial capabile să pună capăt conflictului și va continua s-o facă”. Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a estimat la rândul ei că nu se va putea face pace fără participarea Ucrainei și UE la discuții. Iritarea dregătoarei de la Bruxelles a fost stârnită de știrile negocierilor secrete ruso-americane care, potrivit presei apusene, au dus la întocmirea unui plan al administrației Trump care ar stipula, potrivit unor suse din Kiev, cedări de teritorii, de către Ucraina, precum și o notabilă micșorare a armatei ucrainene. Ar fi, potrivit unor observatori, o capitulare a Ucrainei.
Update 09:45 Bombardamentele rusești au provocat răniri în regiunea ucraineană Dniepropetrovsk.
Update 09:30 Președintele SUA, Trump, a semnat legea publicării dosarelor Epstein. Ambele camere ale Congresului aprobaseră legea, după ce președintele își revizuise poziția și acceptase deschiderea completă a dosarelor. Dosarele urmează să devină accesibile în răstimp de 30 de zile.
Update 09:15 Cum să mai fie ajutați teroriștii Hamas? La Bruxelles, șefii diplomației din statele UE se consultă azi cu privire la Gaza și la situația din Ucraina. Uniunea Europeană vrea să sprijine planul Trump pentru Gaza nu doar cu bani ci și cu trupe de grăniceri și polițiști, afirmă DLF. Ar urma să li se ofere israelienilor și palestinienilor o astfel de prezență militar-polițienească. UE ar vrea să contribuie la crearea unei ”trupe de poliție în Gaza”, extinzând misiunea ”Eupol Copps” din Iudeea și Samaria, afirmă agenția dpa, reluată de DLF. UE a organizat și o conferință a donatorilor pentru palestinieni, la care participă nu mai puțin de 60 de delegații.
În Israel, experții avertizează că are loc, în prezent, un efort coordonat de escaladare (reînarmare și consolidare) al grupărilor teroriste islamiste regionale, interpuse ale Iranului, precum Hamas și Hezbollah, care încearcă, potrivit Jerusalem Post, să resuscite ”axa rezistenței”.
Update 09:00 Președintele SUA, Trump îl va primi mâine la Casa Albă pe primarul ales al New Yorkului, Mamdani, după ce musulmanul socialist anti-israelian, imigrat din Uganda, i-a cerut întrevederea.
19 nov. 2025 – a 1365-a zi a războiului ucrainean, a 775-a a celui israelian (a 37-a zi de ”armistițiu”)
Update 23:15 Guvernatorul statului federal american Texas, Greg Abbott, a desemnat Frăția Musulmană, precum și CAIR (Consiliul pentru Relații Americano-Islamice) drept ”organizații teroriste străine”, relatează ABC. Nici Frăția Musulmană, nici CAIR, nu sunt calificate oficial de guvernul american drept organizații teroriste. Islamiștii de la CAIR au contraatacat afirmând că guvernatorul Texasului ar promova ”isteria antimusulmană”.
Update 22:50 Conflict americano-ucrainean de proporții pe tema ”păcii” cu Rusia. Ucraina respinge planul american propus azi în capitala Turciei, motiv pentru care și-a contramandat întâlnirea de la Ankara cu emisarul lui Trump, Steve Witkoff.
Diktatul de la Ankara? Planul administrației Trump include 28 de puncte considerate în parte inacceptabile de către mulți ucraineni. Ar urma, dacă această propunere ar fi acceptată, ca Rusia să retrocedeze părți din regiunile Herson și Zaporijjia, în timp ce ucrainenii ar face ample concesii teritoriale cu privire la Donbas (Donețk și Lugansk) și Crimeea. Kievul ar admite demilitarizarea zonelor ucrainene rămase neocupate de ruși, precum și limitări ale armatei și armamentului său. Planul pare să fi fost transmis doar verbal.
Update 18:00 Polonia închide și ultimul consulat rus, sătulă de sabotajele Moscovei. Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski a declarat că își va retrage consimțământul pentru funcționarea ultimului consulat operațional al Rusiei în Polonia, la Gdańsk, ca răspuns la sabotajul feroviar de weekendul trecut. Kievul și Varșovia își vor uni forțele pentru a preveni și alte provocări rusești, au anunțat președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, după o întrevedere de astăzi.
Update 17:45 Imami islamiști fugiți din Suedia după ce au delapidat peste 90 de milioane de euro din fondurile publice pentru educație. O rețea de imami apropiați Frăției Musulmane a părăsit Suedia, lăsând în urmă o gaură de peste un miliard de coroane suedeze, sustrase din fonduri publice alocate școlilor și grădinițelor private pe care le conduceau, dezvăluie o amplă investigație publicată miercuri de cotidianul Expressen.
Un nume celebru implicat în afacere este Abdirizak Waberi, fost deputat al Partidului Moderat suedez – primul parlamentar cu origini somaleze ales în 2006, condamnat anterior la șapte ani de închisoare pentru fraudă, după ce a delapidat 12 milioane de coroane suedeze prin facturi false către un partid islamist din Somalia și pentru cheltuieli personale opulente. Acestea includeau vizite la cluburi de striptease din Thailanda.
Alți membri ai rețelei, precum Abo Raad și Abdel Nasser El Nadi – amândoi desemnați de serviciul de securitate suedez Säpo drept ”amenințări la securitatea națională” din cauza legăturilor cu Frăția Musulmană – au transferat zeci de milioane de coroane către conturi din Malta și Egipt, înainte de a fugi din țară.
Procurorul-șef Henric Fagher a descris cazul drept „o dublă pierdere pentru societate”, subliniind că banii contribuabililor au fost risipiți fără a oferi educația și serviciile sociale promise elevilor. Majoritatea școlilor și grădinițelor implicate au fost închise definitiv de autorități, pe fondul acuzațiilor de propagandă extremistă și fraudă financiară la scară largă, notează aceeași sursă.
Despre Frăția Musulmană și brațele sale lungi din lumea occidentală, puteți citi în această serie de articole dedicate mișcării islamiste și emiratului său, Qatar.
Update 16:30 Cel puțin 25 de morți, între care trei copii, la Ternopil, după dublul atac rusesc din această dimineață. Iată imaginile cu momentul în care o rachete balistică lovește din plin un bloc de locuințe. Oamenii încă așteaptă disperați lângă dărâmături să-și găsească rudele.
Un tată tânăr a povestit cum le-a pus copiilor săi cu vârste de sub cinci ani desene animate, întrucât erau foarte speriați, și s-a dus pe hol să pregătească bagajul pentru a pleca din casă în momentul în care a lovit racheta. Soția sa se afla alături de copii. ”Nu cred că mai sunt în viață”, a declarat sfâșiat de durere Kamel, reporterilor de la fața locului.
Numărul răniților a crescut la 73.
Iată momentul bombardamentului:
Update 15:20 Rusia, prinsă spionând cablurile subacvatice ale Marii Britanii, atacă forțele britanice. Ministrul apărării de la Londra, John Healey, a declarat că forțele britanice au fost lovite cu lasere în timp ce urmăreau nava spion rusească Yantar aflată în apropierea apelor teritoriale al Regatului, la nord de Scoția, anunță Skynews.
„(…)E o navă (n.r. rusească) concepută pentru colectarea de informații și cartografierea cablurilor noastre submarine. Am trimis o fregată a Marinei Regale și avioane RAF pentru a monitoriza și urmări fiecare mișcare a acestei nave, timp în care Yantar a îndreptat lasere către piloții noștri”, a explicat Healey. „Această acțiune rusească este extrem de periculoasă, și este a doua oară în acest an când această navă, Yantar, este prinsă navigând în apele britanice.”
„Așadar, mesajul meu către Rusia și către Putin este acesta: vă vedem, știm ce faceți și, dacă Yantarul se îndreaptă spre sud săptămâna aceasta, suntem pregătiți”, a avertizat ministrul britanic al apărării.
Deși Yantar nu are armament la vedere, nava are capacități de monitorizare și submersibile de mici dimensiuni care pot provoca daune conductelor și cablurilor submarine, perturbând telecomunicațiile țării și ale continentului.
Nu ar fi primul sabotaj de acest tip pus pe seama Rusiei și a aliatei sale China, în mările europene.
Update 15:10 Rusia a recrutat 18.000 de străini din 128 de țări pentru a lupta împotriva Ucrainei, a dezvăluit Centrul ucrainean de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război, citat de Ukrainska Pravda.
Update 15:00 Parlamentul ucrainean a votat demiterea Svitlanei Hrynciuk din funcția de ministră a energiei, ca urmare a uriașului scandal de corupție vizând companii de stat, delapidări de fonduri și alte infracțiuni anchetate de DNA-ul Ucrainei.
Update 14:45 Bilanțul victimelor atacului cumplit lansat de Rusia asupra orașului Ternopil din Ucraina a crescut la 20 de persoane ucise, între care doi copii, și alți 66 de oameni răniți, informează Ukrainska Pravda, citând autoritățile locale. Între răniți sunt alți 14 copii, potrivit primelor estimări.
Moscova a lovit fără milă cu o rachetă balistică un bloc de locuințe, precum și o altă clădire unde a izbucnit un incendiu de proporții, în această dimineață. Forțele Kremlinului au bombardat și alte localități din Ucraina cu peste 400 de drone și diverse tipuri de rachete, în cursul nopții (vezi update ora 09:30)

Update 10:30 Zi decisivă pentru justiția și democrația din România. La ora 10 se programase debutul, la Curtea de Apel Bucuresti, al reluării deliberarilor în procesul torționarilor lui Gheorghe Ursu. După ce securistul Pîrvulescu Marin a decedat a rămas inculpat fostul său subaltern și ofițer de Securitate din direcția a VI-a cercetări penale, Hodiș Vasile. ”Din documentele de anchetă și mărturii rezultă că acesta a participat, alături de Pîrvulescu, la anchetarea lui Gheorghe Ursu pe toata durata arestării sale sub un pretext de drept comun (17 dolari) la Miliție, că ancheta a fost violentă si motivată strict politic. Lucru care rezultă și din declarațiile anterioare ale celor trei martori care au fost chemați la termenul de azi”, notează Andrei Ursu pe Facebook.
Update 09:55 Trupele rusești ar fi pierdut ieri 850 de militari pe fronturi, numărul total al celor scoși din luptă dintre combatanții Moscovei ajungând la peste 1.161.000 de militari.
Ce se întâmplă în bătălia pentru Pokrovsk
- Forțele ruse vor să izoleze trupele ucrainene în interiorul orașului Pokrovsk, în timp ce încearcă să încercuiască zona Pokrovsk-Myrnohrad dinspre vest și nord, estimează analiștii ISW.
- Trupele invadatoare ruse ar putea încerca să folosească vehicule diverse pentru transportul militarilor, profitând în continuare de condițiile de ceață, pentru a accelera cucerirea orașului Pokrovsk.
- Se pare că Rusia continuă să se chinuie să înlocuiască pierderile de pe câmpul de luptă cu noi recruți, spune ISW.
- Forțele ucrainene au avansat recent în Novopavlivka, regiunea Dnipropetrovsk.

Update 09:45 Au loc discuții secrete americano-ruse de aplanare a conflictului din Ucraina. Le-ar purta, potrivit Axios, emisarul lui Trump, Steve Witkoff cu emisarul rus Kirill Dmitriev. Steve Witkoff pare a se întâlni azi, la Istanbul, cu conducerea Hamas, relatează un post saudit reluat de Jerusalem Post.
Update 09:40 Forțele israeliene au blocat localitatea Abu Omar, la nord de Hebron, în inima Iudeei. Polițiștii au arestat circa 100 de persoane. În zonă a fost asasinat ieri Aharon Cohen, un locuitor evreu.
Update 09:35 Bombardament enorm al Rusiei în Ucraina. Forțele agresoare au lansat 470 de drone și 48 de rachete asupra Ucrainei invadate de trupele lui Putin, ucigând în cursul nopții, potrivit președintelui Zelenski, nouă persoane. Bombardamentul de proporții colosale al Rusiei a produs pene de curent. La Ternopil a fost distrus un bloc de locuințe. Echipele de salvare lucrează la scoaterea supraviețuitorilor din dărîmături.
Update 09:30 Senatul a urmat Camerei Reprezentanților și a dat președintelui Trump lumină verde pentru publicarea dosarelor Epstein. La finele săptămânii Trump și-a schimbat poziția și a acceptat ideea deschiderii lor.
18 nov. 2025 – a 1364-a zi a războiului ucrainean, a 774-a a celui israelian (a 36-a zi de ”armistițiu”)
Citiți restul știrilor din ultimii ani de război, AICI:
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 35, 36 și 37, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 33 și 34, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 31 și 32, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 29 și 30, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 28, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 26 și 27, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 24 și 25, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămânile 22 și 23, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 21, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 20, an 4
LIVE: Război Ucraina și Israel – știri săptămâna 19, an 4
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17 și 18 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 15 și 16 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 10 și 11 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 7, 8 & 9 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5 și 6 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 1, 2, 3 și 4 (anul 4)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 50 și 51 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 și 49 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 43, 44, 45 și 46 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 39, 40, 41 și 42 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 36, 37 și 38 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 32, 33, 34 și 35 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 28, 29, 30 și 31 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 25, 26 și 27 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 21, 22, 23 și 24 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 17,18, 19 și 20 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 14, 15&16(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 12&13(anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 9, 10 și 11 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 5, 6, 7 și 8 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 2, 3 & 4 (anul 3)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 47, 48 & 49 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 44, 45 și 46 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 41, 42 & 43 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina în război – cele mai noi știri- săptămânile 38, 39 & 40 (anul 2)
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 35, 36 & 37
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 34 & 35
LIVE Israel & Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- săptămânile 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 29, 30 & 31
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 27&28
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 25 & 26
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 23 & 24
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 21 și 22
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 19 & 20
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 16, 17 & 18
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 9, 10 & 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri- anul 2 – săptămânile 5, 6, 7 & 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi știri– anul 2 – săptămânile 1, 2, 3 & 4
ȘTIRI: (LIVE) Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 51 & 52
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 48, 49 & 50
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 42, 43, 44 & 45
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 38, 39, 40 & 41
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 30, 31, 32 & 33
LIVE Ucraina contraatacă – cele mai noi informații – săptămânile 25, 26, 27, 28 & 29
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămâna 21, 22, 23 și 24
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 16, 17, 18, 19 & 20
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 12, 13, 14 & 15
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 9, 10, 11
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 7 și 8
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 5 și 6
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – săptămânile 3 și 4
LIVE Ucraina sub atac – cele mai noi informații – primele 14 zile
Descoperă mai multe la Platformă de jurnalism independent
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
