O țara mică, ambiții globale – 6

Sau cum încearcă o bucățică din deșert să obțină cu mita și cu lingușeala ce n-a putut o mare putere europeană cu forța)

Acest articol este partea a-VI-a dintr-o serie dedicată influenței Qatarului și Frăției Musulmane, precum și a aliaților lor, în Vest.

Hitler și Frăția Musulmană

Pornind încet, cu Edward Said, iar apoi cu emulii săi gen Mahmood Mamdani la remorcă, Frăția Musulmană a ajuns net mai departe decât Hitler în WWII. Hitler a mizat permanent pe forță, dar și-a găsit nașul nu doar la Stalingrad, ci în special în Churchill, un luptător deopotrivă inteligent, lucid, onest și implacabil, care i-a rezistat și l-a învins până la urmă, fără drept de apel, pe liderul nazist. În schimb, Frăția a optat pentru a nu se baza doar pe forță, în speță pe un singur instrument principal în vederea cuceririi puterii globale. S-a folosit, ce-i drept, din plin de terorism, precum cel al Hamas de la 7 octombrie 2023.

Totodată, însă, Frăția a recurs cu enorm succes la mijloace pașnice, utilizate savant în combinația celor mai utile dozaje de mită, de lingușeală, de proteste non-violente sau violente, de șantaj, de amenințări, de imixtiuni electorale, de migrație, de alianțe cu mișcări extremiste de stânga și de dreapta, de infiltrări și manipulări mediatice, precum și de o variantă post-modernă a ”marșului” comunist ”prin instituții”.

Condiții propice pentru infiltrare

Beneficiind, în creștinătate, de societăți îmbuibate și obosite, imersate în perversiuni și scufundate în dolce far niente, corupte până în măduvă de hedonism și de abandonarea valorilor religioase și morale tradiționale, metodele Frăției Musulmane s-au dovedit eficiente. În speță, net mai eficiente decât forța brută a lui Hitler, care, de la cârma unei mari puteri extrem de centralizate a șocat, a înspăimântat și îngrozit teribil, a angoasat și a intimidat, comițând cele mai abominabile crime din istorie, dar a trezit astfel la viață rezistență, inteligență, curajul și eroismul veritabil într-o Anglie și o Americă nedecrepite moral. 

Cu ajutorul acestor vechi virtuți biblice, lumea iudeo-creștină condusă de anglo-americani a izbutit să țină piept tăvălugului și să se apere victorios de asaltul totalitar și imperial nazist. Dar n-a mai avut destulă vigoare să pulverizeze și alți dușmani, în speță, comunismul stalinist și maoist.

Acum, Vestului ar avea de ce să-i pară rău că, după război, americanii cei fierbinte așteptați de români (dar și de mulți ruși, chinezi, vietnamezi, nord-coreeni și cubanezi) n-au mai venit. Pentru că, în alianță vag escamotată cu islamiștii teroriști și cu agenții de influență non-violenți ai Frăției Musulmane, dictaturile răsăritene, conduse militar de Putin, iar economic de China, au început să răstoarne ordinea mondială prin invazia în Ucraina. De atunci tot lovesc în Pax Americana, în vederea detronării și nimicirii sistemului de securitate global anglo-american. 

Cum au fost depășiți naziștii

În acest scop, descentralizata Frăție Musulmană s-a dovedit clar mai capabilă decât Führerul. Cel din urmă a încercat, dar a eșuat în tentativa de a despărți Anglia de America. Frăției, al cărei emirat, Qatar, a obținut baza aeriene de antrenament de pilotaj al avioanelor F-15 în Idaho, și a ajuns, deși inamic înverșunat al modului de viață american, să fie considerat ”partener strategic” al SUA, i-a izbutit și performanța supremă: să genereze divorțul Americii conservatoare de o Anglie condusă de extrema stângă pro-islamistă.

Care a hotărât șerpește să sisteze schimbul de informații secrete cu serviciile de peste ocean.

E vorba de o Anglie, al cărei post public, BBC, a devenit din far al presei libere un canal de propagandă antisemită, și de agitprop terorist, poreclit ”British Al Jazeera”.

E un regat a cărui poliție e trimisă zilnic să aresteze și să interogheze nu teroriști, ci oameni ce se mai iluzionează că ar beneficia de libertatea de expresie și opinie.

Or, ei se trezesc arestați și judecați frecvent. Sunt interpelați pe bandă rulantă, de pildă, pentru că protestează în rețelele sociale împotriva imigrației debordante. Sau pentru că se ridică împotriva legii blasfemiei impuse în interes islamist, de autorități leftiste care nu se mulțumesc cu delirul transgen, ci le-au făcut pe plac Hamas și Qatarului, Frăției și Iranului teocratic, recunoscând un ipotetic ”stat palestinian”.

În răstimp, pe plan domestic, acest guvern laburist se dovedește economic total incompetent. E și antimeritocratic și tot mai impopular, pe măsură ce reprimă brutal părerea concordantă cu realitatea a existenței celor două sexe biologice.

În timp ce cartiere ale capitalei au devenit ”Londonistan” și varii localități ale Angliei s-au prefăcut într-un mic ”Pakistan”, Frăția Musulmană a făcut mari progrese, dar nu și minuni. Succesele ei majore din ultima vreme au debutat prin instituționalizarea, normalizarea și răspândirea mai întâi în elite, apoi între tineri a virulentului antiamericanism, antioccidentalism și antisemitism marca Edward Said.

Aceste sentimente încurajate de emulii săi, precum Mahmood Mamdani, ca și de colegii lui progresiști din alte universități, n-ar fi iscat o degradare atât de amplă, dacă Vestul iudeo-creștin n-ar fi fost zdruncinat de mult. Dacă relativismul nu i-ar fi erodat rău sistemul de valori, dacă regimurile comuniste n-ar fi profitat plenar de această erodare și dacă serviciile lor secrete n-ar fi inițiat cu decenii înainte ”marșul” marxist ”prin instituții” gândit în anii 20 ai secolului trecut de Antonio Gramsci. 

Mai e ceva de făcut?

Da. E de reconstituit o presă liberă care să se abțină de la fabricarea de informații false menite să calomnieze dreapta și personalitățile ei, ori pe evrei și pe creștini. Una care să fie capabilă, în schimb, să depisteze propaganda și să investigheze subversiunea islamistă, leftistă, de extremă dreapta, antisemită și anticreștină, pe scurt: antidemocratică. 

E de respins ferm și categoric întregul eșafodaj ideologic creat pe baza anticapitalismului marxist și a variantei sale identitare (rasiste) neomarxiste, gândite de Marcuse și de postmoderniștii francezi, și prelungite ”decolonizator” de Edward Said și epigonii lui.

E de oprit imigrația din lumea islamică, a tuturor celor care nu sunt refugiați autentici.

E de repatriat masa celor veniți din alte motive decât cele politice, justificând azilul în Vest.

E de pus umărul la deradicalizarea sistematică și fără menajamente a unor generații debusolate.

E de ajutat eficient popoarele agresate și invadate de regimuri și mișcări totalitare, respectiv de teroriștii lor, să-și câștige fără drept de apel războaiele de apărare. O victorie clară prin capitularea inamicilor lor și schimbări de regim la Moscova, Doha, Teheran, merită și Ucraina și Israelul. 

Last but not least

Actuala conducere a Qatarului care încearcă să distrugă lumea iudeo-creștină retezându-i pilonul evreiesc, israelian, are de ales între a supraviețui pe de o parte, și a rămâne de gât cu ideologia Frăției și cu antisemitismul ei. Caz în care își va vedea clanul conducător măturat de la putere.

Căci antisemitismul global va trebui combătut cu maximă vigoare și rigoare. Și anume pe termen lung. Forțele care întrețin ura pe evrei, ca Frăția Musulmană, trebuie contracarate necruțător și, dacă recurg la violență, declarate ”grupări teroriste”. Orice altceva ar fi mortal pentru civilizația iudeo-creștină pe care teroriștii vor să-o distrugă, edificând – Doamne ferește! – ”a Palestine from the river to the sea”. N-aș vrea să fiu, în cazul reușitei edificării acestui califat, între cei vii.