O țara mică, ambiții globale – 5

(Sau cum încearcă o bucățică din deșert să obțină cu mita și cu lingușeala ce n-a putut o mare putere europeană cu forța)

Acest articol este partea a-V-a dintr-o serie dedicată influenței Qatarului și Frăției Musulmane, precum și a aliaților lor, în Vest.

Edward Said, antisemitismul global și joncțiunea extremelor

Reprezentant al grupării teroriste OEP pe lângă guvernul american, după inventarea de către KGB a ”poporului palestinian” și a șefului său egiptean, Yasser Arafat¹, Said a devenit și primul apologet din Vest al revoluției iraniene. Palestinian născut la Ierusalim din părinți anglicani, influențat de marxism și post-modernismul francez, reprezentate de gânditori ca Noam Chomsky, Michel Foucault și Jacques Derrida, Said a îmbrățișat rapid doctrinele dindărătul corectitudinii politice. Devenit cetățean american, el a început să predea la Universitatea Columbia, unde și-a elaborat teoria adoptată la un moment dat de mișcarea woke.  

La această universitate de elită a fost coleg, asociat și prieten al tatălui primarului ales al New Yorkului, Mamdani. Mahmood Mamdani i-a legitimat pe teroriștii islamiști de la 9/11, calificându-i drept ”soldați ai timpurilor moderne”. În ceea ce-l privește pe amicul său, Said trece nu întâmplător drept precursor al studenților pro-teroriști care, după masacrul comis în Israel de protejații Qatarului din Hamas, la 7 octombrie 2023, au luat cu asalt străzile și campusurile universităților occidentale, scandând lozinci antisemite și genocidare. Cartea sa profund dezinformatoare intitulată ”Orientalism”, ca și cea nu mai puțin nocivă, ”The Question of Palestine”, au pus bazele așa-ziselor studii ”post-coloniale”, al căror revizionism istoric constituie sâmburele palestinianismului și se află azi în centrul doctrinelor woke de extremă stânga și de extremă dreapta.

În centrul acestui revizionism istoric se găsește falsificarea istoriei Israelului care slujește azi de ”temei” academic antisemitismului de factură antisionistă, sub masca căruia își ascund ura pe evrei numeroase personalități publice. Această iudeofobie escamotată sub faldurile criticilor la adresa Israelului e azi antisemitismul cel mai periculos. Pentru că pudic cosmetizată ca în interviurile lui Tucker Carlson, care pretinde că ”n-ar pune decât întrebări”, e o ură care escrochează lesne, căci se pretinde justificată și chiar morală.

Împachetarea intelectuală a acestei vrăjmășii a legitimat efortul în esență antisemit de repunere pe tapet a ”chestiunii evreiești” din anii 30. Resuscitarea ei are loc prin contestarea dreptului Israelului la existență în urma invocării de culpe evreiești imaginare și demonizatoare în raport cu țara proprie și cu locuitorii săi arabi. 

Profitând de relativismul adoptat de gândirea occidentală și de propensiunea ei spre derapaje totalitare, Said a aplicat în studiile orientale tezele neomarxiste și post-moderniste cu privire la putere, ca un substitut de zeu suprem. A prezentat Vestul ca inerent colonialist, rasist și incapabil să înțeleagă popoarele orientale.

Ca revizionist, Said a trecut sub tăcere și a cosmetizat realitatea fascismului clerical musulman, marcând islamul politic reprezentat de ayatollahul Khomeini și de mai marii revoluției sale iraniene. Pe scurt, Said a escamotat islamo-fascismul, preluând în schimb doctrinele stângii neomarxiste și post-moderniste. Pe acest drum, s-a teoretizat prezumtiva culpă eternă a Vestului și presupusa nevinovăție prin definiție a musulmanilor, a islamului politic, a tiranilor, revoluționarilor și teroriștilor islamiști. Care ce-i drept nu trebuie aruncați toți în aceeași oală.

Efecte contemporane

Said a murit relativ la scurt timp atentatele de la 9/11, în 2003, dar consecințele doctrinei sale se manifestă în prezent zilnic în metropolele occidentale.

De ce se tem studenții evrei să mai pășească în sălile lor de curs, să traverseze campusurile universităților de elită americane, să intre în aulele lor? 

Cum au ajuns sute de mii de locuitori ai New Yorkului să creadă că n-ar fi nimic aberant în a-l alege primar pe un autoproclamat ”socialist” musulman, care, deși foarte tânăr, susține de ani de zile militantismul palestianinist. Cum a ajuns șefa lui de stat major, Elle Bisgaard-Church, să facă jocurile alături de antisemitul Mamdani, dacă nu aplicând ideologia lui Said și tactica Frăției Musulmane? E vorba de o tactică extrem de abilă care combină savant violența cu non-violența, agresivitatea cu lingușeala, mituirea, șantajul și temporizarea, ori de câte ori recursul la forță nu promite să aibă succes. 

La 34 de ani, Elle Bisgaard-Church și-a obținut expertiza în anii lungi ai activismului antiisraelian de acest tip. Ea și-a făcut mâna la confluența antisionismului cu celelalte teorii ale stângii extreme, predate de profesorii ei din siajul lui Said, care fac parte din elita universitară californiană. Tot în California se puseseră bazele neomarxismului de către Herbert Marcuse, arhitectul politicilor identitare adoptate de extrema stângă contemporană. Aceste politici identitare, odată aplicate convenabil, sunt perfect compatibile cu ideologia islamistă a Frăției Musulmane, și cu pretențiile ei de superioritate islamică. 

Aici au intrat în joc diverșii agenți ai foarte descentralizatei Frății Musulmane. Cea din urmă a preluat opera de infiltrare și îndoctrinare a elitei culturale occidentale inițiată de KGB, care a cumpărat la grămadă jurnaliști, scriitori, profesori universitari, s-a insinuat în universități și în celălalte instituții, precum și în mișcări de extremă stânga și de dreapta. Agenții de influență ai dușmanilor Vestului au manipulat la greu și pe scară largă, astfel încât s-a ajuns la ceea ce astăzi se arată a fi instituționalizarea și normalizarea antisemitismului, la un nivel comparabil cu al Germaniei anilor 30. 

Un exemplu concludent pentru acest proces îl oferea recent Institutul pentru Studierea Antisemitismului Global. Institutul evidenția că Doha, deci Frăția Musulmană, a finanțat din 2005 încoace, cu peste 1 miliard de dolari, Universitatea Georgetown, ceea ce a constituit partea leului din bugetul înaltei școli din Washington. Se știe că acesta nu e un caz izolat, ci privește practic bijuteriile coroanei academice americane, numite Ivy League.

Antecedente istorice și manifestarea lor contemporană

Antisemitismul ca armă globală nu e, desigur, invenția Frăției Musulmane, din care fac parte Hamas și conducerea acestei grupări, rezidând deloc întâmplător la Doha. 

Mult înainte de regimul din Qatar a descoperit această armă Hitler. Și anume, încă din 1928, după cum nota istoricul britanic Robert Wistrich. Hitler s-a arătat entuziasmat de potențialul antisemitismului ca momeală planetară și instrument de PR al nazismului.

Originalitatea Frăției, ale cărei tactici au fost transpuse în Vest de studenții lui Edward Said, ține de înhămarea la obiectivele organizației a tuturor ideologiilor totalitare occidentale: marxismul, nazismul și pseudo-creștinismul antisemit. 

Joncțiunea spectaculoasă a mișcărilor totalitare dirijate de Frăție se revelează în aceste zile, după explozia de antisemitism global de la 7 octombrie 2023. Cel mai mare masacru antisemit din istoria de după Holocaust a scos de atunci în stradă mase de protestatari pro-teroriști, mobilizați de activiști antisemiți islamiști și de extremă stânga. Succesul neașteptat al acestor proteste a scos din subterane și șobolănimea de extremă dreapta, entuziasmând-o într-atât încât și-a abandonat pretențiile unui fals ”conservatorism” și a preferat alianța cu radicalele rozătoare progresiste din gangurile New Yorkului. 

Așa se explică misterul poziției pro-Mamdani articulată de Tucker ”Qatarson” Carlson. Dar și ridicarea pe scut de către fostul jurnalist de la Fox News a hitleristului stalinist Nick Fuentes, ca și promovarea unui șarlatan revizionist, pe nume Darryl Cooper. Acest ”cel mai bun și popular istoric” după cum l-a descris Tucker Carlson a încercat să acrediteze în interviul cu el minciuna potrivit căreia ar fi fost de vină pentru cel de-al Doilea Război Mondial ar fi fost Churchill, iar nu Hitler, vinovatul real. 

Alte forme de revizionism similar i-au transformat pe urmașii victimelor nazismului în ”naziști”. Evreii au fost prefăcuți din victime în făptași, din indigeni în ”colonizatori”, din democrați și apărători ai drepturilor omului în imaginarii ”criminali” ai unui ”genocid” și din furnizorii unei cantități de două milioane tone de alimente în Gaza, în presupuși ”ucigași” prin inaniție ai populației civile din fâșie.  

Insinuarea acestui tip de revizionism a constituit un ingredient esențial în procesul prin care s-a ajuns la spectaculosul naufragiu al instituțiilor și puterilor occidentale, de la BBC la guvernele extremiste care au răsplătit terorismul Hamas/Frăția Musulmană prin recunoașterea unui ipotetic stat palestinian. 

Așa s-a ajuns la acreditarea unor aberații monumentale. În locul manifestării unei solidarități firești cu victima agresiunii teroriste islamiste s-a optat în multe zone din Vest pentru justificarea și susținerea agresorilor. S-a acordat o uimitoare credibilitate unor mituri date drept fapte ”istorice”, deși aberațiile răspândite de slugi cumpărate pe petrodolari ar fi putut fi invalidate lesne de probe, realități și evidențe. 

Această invalidare presupune însă ca gândirea autentică să funcționeze. Or, îndoctrinările totalitare zilnice și răspândirea minciunilor cotidiene accelerate de internet și de rețelele sociale, au plonjat minților multora în confuzii și perplexități. Narativele transportate de social media și de jurnalismul arondat au dat peste cap adevărul, minciuna fiind îmbrăcată în straiele lui, astfel încât fie să li se dea crezare dezinformărilor, fie să se intre în șoc și în prostrație din pricina refuzului de a mai crede orice. Hannah Arendt reliefa acest aspect al propagandei totalitare. Care nu e doar obsedată să acrediteze minciuna, ci mai ales să facă adevărul imposibil de aflat, iar astfel să fie dezarmată orice rezistență față de revoluțiile totalitare, față de terorismul și propaganda lor.

---