De ce n-ai copii, dragă doamnă?

Securitatea noastră națională e pusă în pericol și de faptul că femeile noastre fac din ce în ce mai rar copii. În parte pentru că, din varii motive, fertilitatea bărbaților s-a redus masiv.

Dar și din pricina femeilor. Poate chiar mai ales din cauza lor. Dacă nu le împiedică, regretabil, motive obiective.

De ce n-ai copii, dragă doamnă?

Pentru că nu s-a potrivit? Pentru că nu-i poți face, sau pentru că nu vrei să-i faci? Dacă nu poți: de ce? Dacă nu vrei, de ce? De ce a scăzut amenințător, de mulți ani, natalitatea din vestul Europei și din lumea civilizată?

În mare măsură pentru că femeile (și uneori și bărbații, dezvățați de corectitudinea politică, de feminismul radical, precum și de mișcarea woke, să mai fie bărbați) nu vor să mai renunțe la carieră, percepută ca grevată de copii, la avantaje, șanse, lux, divertismente, agremente și distracții.

A crește un copil costă până la 20 de ani, într-o țară occidentală, câteva sute de mii sau chiar, în cele scumpe, aproape o jumătate de milion de euro. Cine are acești bani?

De unde, în rest, demografia negativă?

Copiii lipsesc pentru că femeile n-au bărbat. Pentru că bărbații n-au femei. Pentru că perechile n-au casă. Sau n-au timp. Sau bani. Și ca să aibă și una și alta, petrec prea mulți ani din viață pe băncile școlilor, ori investindu-i în profesie și prea puțini ca părinți.

Dar, culmea, nu lipsesc neapărat pentru că societatea nu ar pune mamelor la dispoziție suficiente măsuri de protecție și de avantaje.

Detalii privind o parte din aceste chestiuni aflăm dintr-un instructiv articol apărut recent în prestigiosul ziar elvețian, Neue Zürcher Zeitung, sub titlul ”Rata natalității în cădere liberă. De ce nu mai reușește clasa politică să sporească pofta de făcut copii”. (”Geburtenraten im freien Fall: Wieso es der Politik nicht gelingt, Lust auf Kinder zu machen”)

Articolul nu se oprește la aspectele superficiale, la simptomele maladiei societăților asistențiale, care se sting (sau sunt preluate de inamici) din lipsă de copii, sau, mai precis, în opinia mea, din lipsă de familii, deși încearcă din răsputeri să contracareze tendințele demografice negative prin oferte și avantaje pecuniare și fiscale.

Modestul rezultat al promovării guvernamentale a familiilor

Diagnosticul oferit de NZZ e memorabil pentru că, după ce analizează situația din varii state vesteuropene și din Coreea de Sud, democrația capitalistă cu cea mai redusă natalitate, articolul din ziarul elvețian relevă că nici țările care investesc masiv în promovarea familiilor nu stau prea bine la acest capitol.

Nu stau bine deloc nici Norvegia, situată pe locul întâi în stimulatul făcutului de copii, nici Franța, Ungaria, Japonia și Marea Britanie, care-i urmează țării scandinave pe locurile 2-5. Ori următoarele clasate, după Israel, în speță Elveția, Coreea de Sud, Spania, Italia, SUA și Turcia.

Și nu, societățile cu mentalități patriarhale nu se bucură de o situație privilegiată în raport cu  cele progresiste, care încearcă să rezolve chestiunea cu daruri și stimulări financiare, menite să cumpere femeia, dacă nu poate fi convinsă.

Problema e doar una din noianul de neajunsuri ale unor societăți occidentale care, cum se mira întristat un bun prieten melancolic și perplex, au o aparent incomprehensibilă ”vocație suicidară, dublată de fățărnicie și lașitate”.

Situațiunea

Palierele acestei probleme îmi par a fi, pe de o parte, criza axiologică generată de abandonarea eticii biblice și cantonarea în relativism și individualism. Iar al doilea: o criză de conducere iscată de promovarea și acceptarea unei elite narcisiste, mitomane, incompetente, educate relativist sau marxist, antioccidental și antisemit.

”A face copii”, scrie NZZ, ”nu mai e norma, ci doar o opțiune” (între multe altele). Or, societatea creștină, europeană, construită pe etica biblică, n-a fost la origine așa, de vreme ce prima poruncă a Bibliei ne cere să creștem și să ne înmulțim. A existat o vreme în care pământul nu era imaginabil fără umanitatea pe care o purta și hrănea. Autorul legendar al Zoharului, rabinul Șimon bar Iohai, (Shimon bar Yochai) explica interlocutorului său, rabinul Itzhak, versetul Genezei (6:11) potrivit căruia ”Pământul era stricat^* înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin^** de silnicie”. Or, dacă oamenii era stricați și pervertiți, cum aflăm din povestirea lui Noe, ce vină avea pământul, ca să fie calificat drept stricat și plin de silnicie? Maestrul misticii evreiești, fiul lui Iohai, știa că esența pământului rezidă în oamenii care-l populează.

Vai de societățile postmoderne. Mișcările nihiliste, totalitare, de felul mișcării woke, vor să ne luăm adio de la familii și de la făcutul de copii. Planeta ar urma să fie ”salvată” prin golirea ei de umanitate, ca în epoca potopului lui Noe.

Nenorocirea lipsei de copii nu mai pare rezervată exclusiv celor mai avansate și progresiste societăți, ca în anii 80, epocă în care cele patriarhale stăteau, demografic, net mai bine decât cele guvernate de concepții feministe și anti-tradiționaliste. În mod bizar, aproape toate societățile creștine și postcreștine, progresiste sau patriarhale suferă de același sindrom al natalității negative.

De ce? Răspunsul pare a sta în caracterul globalizat al acestor societăți. Toate sunt guvernate de valorile nu tocmai familiste ale Hollywoodului, astfel încât, și în societățile patriarhale, tot mai multe dudui inspirate de lumea filmului feminist, woke și postmodern, american, renunță la căsătorii ca să-și amplifice șansele.

NZZ se oprește, uimit, asupra excepției din rândul statelor OECD, care este Israelul. Deși promovarea familiilor este în Israel la nivelul Elveției, rezultatul demografic al politicii oficiale este net mai bun în statul evreu decât în confederația helvetă. De ce are Israelul o demografie pozitivă?

Din rațiuni axiologice și culturale cu mare impact psihologic. Cu impact asupra stabilității, asupra siguranței emoționale a femeilor. Care e decisivă în context.

Spre decorticarea esenței chestiunii

Trebuie să consideri familia o avere, ca s-o întemeiezi, iar copiii o fericire, dar și o datorie, ca să-i faci. Egoismul nu prea ajută. Decât dacă e luminat. În acest caz îndeplinirea datoriei e resimțită ca fiind sfântă, în felul ei, și ca aducându-i omului o mare binecuvântare.

Apariția prichindeilor în viața și casele prietenelor le animă pe multe femei să devină mame, la rândul lor, și să aducă fericirea în lume. Scop în care ele încetează să mai condiționeze excesiv întemeierea unui parteneriat și a unei familii de virtuțile și defectele analizate cu lupa și potențate monstruos ale potențialului lor partener.

Iată de ce, dragă doamnă, n-ai poftă să faci copii. Deocamdată. Nu e vorba doar de sex, de plăceri, de șanse și avantaje. ”It is a cultural thing, my dude”. E vorba de noi, nu doar de mine. E vorba de viața în comunități în care să te simți bine și să investești încredere.

Spus altfel, e, mai ales, o chestiune de religie și cultură, de încredere în Dumnezeu și în omenirea pe care a creat-o după chipul și asemănarea Sa, care să reducă trufia și nesăbuința mizatului pe o noimă mai mare a vieții lipsite de copii.

Dar e și o chestiune de încredere în viitor, deci în normele și valorile unei societăți care să nu fie cantonată preponderent în minciună și corupția unor elite ipocrite și, ca atare, psihologic destabilizatoare.